HOTĂRÂRE nr. 1.237 din 12 decembrie 2012

HOTĂRÂRE Guvernul
Publicat în
MONITORUL OFICIAL nr. 876 din 21 decembrie 2012
Intrat în vigoare
21.12.2012
Forma consolidată din
21.12.2012

privind înscrierea unui monument istoric, cuprins în Lista patrimoniului mondial UNESCO, în inventarul centralizat al bunurilor din domeniul public al statului și în administrarea Ministerului Culturii și Patrimoniului Național, precum și transmiterea acestuia din administrarea Ministerului Culturii și Patrimoniului Național în administrarea Consiliului Județean Hunedoara

În temeiul art. 108 din Constituția României, republicată, al art. 20 din Legea nr. 213/1998 privind bunurile proprietate publică, cu modificările și completările ulterioare, al art. 867 din Legea nr. 287/2009 privind Codul civil, republicată, cu modificările ulterioare, al art. 4 alin. (2), art. 11 alin. (1) și art. 23 din Legea nr. 422/2001 privind protejarea monumentelor istorice, republicată, cu modificările ulterioare, precum și al art. 5 alin. (9) din Ordonanța Guvernului nr. 43/2000 privind protecția patrimoniului arheologic și declararea unor situri arheologice ca zone de interes național, republicată, cu modificările ulterioare,

Guvernul României adoptă prezenta hotărâre.

Articolul 1

Se aprobă înscrierea unui monument istoric, cuprins în Lista patrimoniului mondial UNESCO, în inventarul centralizat al bunurilor din domeniul public al statului și în administrarea Ministerului Culturii și Patrimoniului Național, având datele de identificare prevăzute în anexa nr. 1.

Articolul 2

(1) Se aprobă transmiterea monumentului istoric, înscris conform art. 1, potrivit anexei nr. 2, din administrarea Ministerului Culturii și Patrimoniului Național în administrarea Consiliului Județean Hunedoara.

(2) După preluarea monumentului istoric prevăzut la alin. (1), Consiliul Județean Hunedoara, împreună cu Ministerul Culturii și Patrimoniului Național, va proceda la evaluarea acestuia în vederea înregistrării valorii în evidențele contabile, precum și pentru completarea Hotărârii Guvernului nr. 1.705/2006 privind aprobarea inventarului centralizat al bunurilor din domeniul public al statului, cu modificările și completările ulterioare.

(3) Studiile, cercetările, proiectele și executarea lucrărilor de întreținere, conservare, restaurare, cercetare arheologică și punere în valoare a monumentului istoric prevăzut la alin. (1) vor fi efectuate cu respectarea legislației în domeniul protejării monumentelor istorice și a patrimoniului arheologic.

Articolul 3

În cazul în care nu se respectă destinația monumentului istoric și nu sunt îndeplinite obligațiile stabilite prin art. 2 alin. (2) și (3), bunul imobil revine în administrarea Ministerului Culturii și Patrimoniului Național, în condițiile legii.

Articolul 4

Predarea-preluarea monumentului istoric prevăzut la art. 2 alin. (1) se face pe bază de protocol încheiat între părțile interesate, în termen de 30 de zile de la data intrării în vigoare a prezentei hotărâri.

Articolul 5

Anexele nr. 1 și 2 fac parte integrantă din prezenta hotărâre.

PRIM-MINISTRU

VICTOR-VIOREL PONTA

Contrasemnează:

─────────────────

Ministrul administrației

și internelor,

Mircea Dușa

Ministrul delegat pentru administrație,

Radu Stroe

Ministrul culturii și patrimoniului național,

Puiu Hașotti

Ministrul mediului și pădurilor,

Rovana Plumb

Viceprim-ministru,

ministrul finanțelor publice,

Florin Georgescu

București, 12 decembrie 2012.

Nr. 1.237.

Anexa 1

*Font 7*

DATELE DE IDENTIFICARE

ale monumentului istoric înscris în Lista patrimoniului mondial UNESCO,

care se înscrie în inventarul centralizat al bunurilor din domeniul public

al statului și în administrarea Ministerului Culturii și

Patrimoniului Național

┌─────────────┬───────┬────────┬────────────────────┬───────────────────────┬───────────┬─────┬─────┬───────────────────────────────┐ │Administra- │Codul │ Tipul │ Denumirea bunului │ Datele de │ Adresa │Anul │Valoa│ Situația juridică │ │torul bunului│ de │bunului │ (mobil/imobil) │ identificare │ │dării│rea ├──────────────────┬────────────┤ │ │clasifi│(mobil/ │ │ │ │ în │ de │ Baza legală │(administra-│ │ │care │imobil) │ │ │ │folo │inven│ │ție/conce- │ │ │ │ │ │ │ │sință│tar │ │siune) │ ├─────────────┼───────┼────────┼────────────────────┼───────────────────────┼───────────┼─────┼─────┼──────────────────┼────────────┤ │Ministerul │8.22.01│ imobil │Monumentul istoric │Sit arheologic 18,3 ha,│Comuna │ - │ - │ Legea nr. 422/2001 │ În │ │Culturii și │ │ │Sarmizegetusa Regia-│înscris în Lista │Orăștioara,│ │ │privind protejarea│administrare│ │Patrimoniului│ │ │Grădiștea de Munte │patrimoniului mondial │județul │ │ │monumentelor │ │ │Național - │ │ │ │UNESCO - cod 906-1999, │Hunedoara │ │ │istorice, republi-│ │ │CUI 4192812 │ │ │ │C.F. nr. 60463 │ │ │ │cată, cu modifică-│ │ │ │ │ │ │Orăștioara de Sus │ │ │ │rile și completă- │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │rile ulterioare │ │ └─────────────┴───────┴────────┴────────────────────┴───────────────────────┴───────────┴─────┴─────┴──────────────────┴────────────┘

Anexa 2

*Font 7Denumirea și locul unde este situat monumentul istoric Persoana juridică de la care se transmite dreptul de administrare al monumentului istoric Persoana juridică la care se transmite dreptul de administrare al monumentului istoric Caracteristicile tehnice ale monumentului istoric Numărul de inventar și codul de clasificare conform Hotărârii Guvernului nr. 1.705/2006 Monumentul istoric Sarmizegetusa Regia-Grădiștea de Munte, comuna Orăștioara, județul Hunedoara Ministerul Culturii și Patrimoniului Național - CUI 4192812 Consiliul Județean Hunedoara - CUI 4374474 Sit arheologic - 18,3 ha, înscris în Lista patrimoniului mondial UNESCO - cod 906-1999, C.F. nr. 60463 Orăștioara de Sus Se va atribui de către MFP Cod 8.22.01

DATELE DE IDENTIFICARE

ale monumentului istoric, aflat în proprietatea publică a statului,

care se transmite din administrarea Ministerului Culturii și

Patrimoniului Național în administrarea Consiliului

Județean Hunedoara

__________

Sursă: legislatie.just.ro (Monitorul Oficial). Textul afișat este forma consolidată curentă.