(1) În vederea organizării și desfășurării examenului de specializare, Ministerul Sănătății publică în ziarul "Viața Medicală" anunțul de examen cu cel puțin 30 de zile înainte de data începerii acestuia. Anunțul va fi postat și pe siteul OAMGMAMR, www.oamr.ro
(2) Anunțul examenului de specializare cuprinde:
a) locul și perioada de desfășurare;
b) locul și perioada de înscriere;
c) conținutul dosarului de înscriere;
d) cuantumul taxei de participare la examen.
(3) Tematica și bibliografia pentru examenul de specializare sunt stabilite de responsabilul național al programului de specializare. După ce sunt avizate de Ministerul Sănătății și de OAMGMAMR, tematica și bibliografia sunt publicate, cu cel puțin 60 de zile înainte de data începerii examenului de specializare, pe site-urile Ministerului Sănătății, SNSPMPDSB și al OAMGMAMR.
(4) Cuantumul taxei de participare la examen se aprobă prin ordin al ministrului sănătății.
Comisia centrală de examen are următoarea componență:
- un director general din Ministerul Sănătății sau directorul general al SNSPMPDSB;
- responsabilul național al programului de specializare;
- 1-2 reprezentanți ai comisiei de specialitate a Ministerului Sănătății;
- un reprezentant al Ministerului Sănătății;
- un reprezentant al SNSPMPDSB;
- un reprezentant al OAMGMAMR;
c) secretar: un reprezentant al SNSPMPDSB;
d) observator: câte un reprezentant al organizațiilor sindicale reprezentative la nivel de sector de activitate potrivit legii.
Lit. d) a art. 19 din norme a fost modificată de pct. 1 al art. I din ORDINUL nr. 573 din 21 mai 2014, publicat în MONITORUL OFICIAL nr. 388 din 26 mai 2014.
Comisia locală de examen are următoarea componență:
- responsabilul local al programului pentru fiecare specializare pentru care se organizează examenul;
- 2-3 cadre didactice universitare sau medici specialiști în specialitatea de examen;
- președintele filialei locale a OAMGMAMR;
c) secretar: un membru al comisiei, numit de președinte, îndeplinește și atribuțiile de secretar;
d) observator: câte un reprezentant al filialei județene/a municipiului București din cadrul organizațiilor sindicale reprezentative la nivel de sector de activitate potrivit legii.
Lit. d) a art. 20 din norme a fost modificată de pct. 2 al art. I din ORDINUL nr. 573 din 21 mai 2014, publicat în MONITORUL OFICIAL nr. 388 din 26 mai 2014.
Atribuțiile comisiei centrale de examen sunt:
a) instruirea președinților comisiilor locale de examen pentru organizarea și desfășurarea examenului de specializare;
b) elaborarea testului-grilă de verificare a cunoștințelor pentru proba scrisă;
c) înregistrarea contestațiilor primite de la comisiile locale de examen;
d) comunicarea deciziei de soluționare a contestațiilor;
e) validarea rezultatelor obținute la examenul de specializare în baza procesului-verbal înaintat de comisiile locale de examen;
f) comunicarea rezultatelor finale ale examenului de specializare SNSPMPDSB pentru eliberarea certificatelor de absolvire.
Atribuțiile comisiei locale de examen sunt:
a) preluarea și studierea dosarelor de înscriere ale candidaților;
b) organizarea și desfășurarea probelor de evaluare și notarea testului-grilă;
c) asigurarea păstrării în condiții de securitate a testului-grilă primit de la comisia centrală de examen;
d) instruirea candidaților înainte de începerea probelor de evaluare privind regulile ce trebuie respectate pe timpul desfășurării examenului;
e) elaborarea documentelor necesare pentru derularea operativă a probelor de evaluare și pentru finalizarea examenului;
f) înaintarea procesului-verbal cu rezultatele finale ale examenului la comisia centrală de examen pentru validare;
g) înaintarea catalogului definitiv cu semnăturile membrilor comisiei și a cataloagelor pentru fiecare probă la SNSPMPDSB;
h) înaintarea contestațiilor depuse la secretarul comisiei locale de examen la comisia centrală de examen pentru soluționare.
(1) La examenul de specializare se pot înscrie candidații care îndeplinesc, cumulativ, următoarele criterii:
a) sunt absolvenți ai programului de specializare organizat de Ministerul Sănătății;
b) sunt încadrați în condițiile art. 10;
c) au achitat taxa de participare la examen.
(2) Taxa de participare la examen, pentru personalul nominalizat să participe la cursurile de specializare în condițiile art. 13 alin. (3), se suportă, o singură dată, de angajator.
Dosarul de înscriere trebuie să conțină următoarele documente:
b) copia actului de identitate;
c) adeverința de absolvire a programului de pregătire pentru obținerea specializării, conform anexei nr. 4;
d) chitanța de plată a taxei de participare la examen.
(1) Dosarele de înscriere se depun la secretarul comisiei locale de examen, până la termenul stabilit pentru finalizarea înscrierilor.
(2) Comisia locală de examen, în termen de 24 de ore de la data finalizării înscrierilor, studiază dosarele depuse și stabilește pentru fiecare rezultatul prin înscrierea mențiunii "Admis" sau "Respins".
(3) Rezultatul studierii dosarelor de înscriere se afișează la sediul comisiei locale de examen.
(4) Candidații au dreptul să conteste rezultatul studierii dosarelor, în termen de 24 de ore de la data afișării. Contestația se rezolvă de comisia locală de examen în timp de 48 de ore de la data expirării termenului de depunere a acestora.
(5) Examenul de specializare este continuat numai de candidații al căror dosar a fost declarat "Admis".
(6) Candidaților al căror dosar a fost declarat "Respins" li se returnează 75% din taxa de participare la examen, în termen de 60 de zile de la data la care a fost declarat "Respins".
(1) Proba practică se desfășoară potrivit celor menționate în tematica și bibliografia de examen și criteriilor stabilite de fiecare comisie locală de examen în funcție de specialitate (număr de subiecte, timp de executare, expunere etc.).
(2) Rezultatele obținute se anunță prin afișare la sediul comisiei locale de examen.
(3) Proba practică nu se contestă.
(4) Secretarul comisiei locale de examen întocmește catalogul probei practice. Nota finală a fiecărui candidat se calculează, cu două zecimale, ca medie aritmetică a notelor acordate de fiecare membru al comisiei.
(1) Proba scrisă se desfășoară sub forma unui test-grilă de verificare a cunoștințelor elaborat de comisia centrală de examen.
(2) Testul-grilă conține 50 de întrebări și se desfășoară pe durata a două ore.
(3) Fiecare întrebare are 3 variante de răspuns (a, b, c), din care:
a) 20 din totalul întrebărilor au un singur răspuns corect din 3 și se notează fiecare răspuns corect cu 0,2 puncte; răspunsul corect se marchează prin umplerea cercului corespunzător literei respective, iar la umplerea a două sau 3 cercuri și/sau în cazul tăierii cu X a unui cerc umplut, întrebarea respectivă se notează cu 0 puncte.
b) 30 din totalul întrebărilor au două răspunsuri corecte din 3 și se notează fiecare răspuns corect cu 0,1 puncte; răspunsurile corecte se marchează prin umplerea cercurilor corespunzătoare literelor respective, iar la umplerea a 3 cercuri și/sau în cazul tăierii cu X a unui cerc umplut, întrebarea respectivă se notează cu 0 puncte.
(1) Comisia centrală de examen se întrunește pentru elaborarea testului-grilă și a grilei de corectură cu cel mult 3 zile lucrătoare înaintea susținerii probei, în spații special destinate care să asigure secretizarea activității și condiții optime de lucru.
(2) Responsabilul național al programului de specializare, membru în comisia centrală, propune comisiei întrebările pentru testul-grilă și stabilește grila de răspuns pentru specialitatea respectivă.
Alin. (2) al art. 30 din norme a fost modificat de pct. 3 al art. I din ORDINUL nr. 1.028 din 27 august 2013, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 558 din 3 septembrie 2013.
(3) Testul-grilă elaborat și grila de răspuns se multiplică, în prezența președintelui comisiei centrale de examen, într-un număr de exemplare egal cu numărul candidaților înscriși în examen în toate centrele universitare de pregătire pe specialitatea respectivă. După multiplicare testele-grilă și grilele de răspuns se introduc în plicuri, câte unul pentru fiecare centru universitar de pregătire, și se sigilează. Fiecare plic va conține o rezervă de 10% la testele-grilă și 50% la grilele de răspuns, față de numărul candidaților din centrul universitar respectiv.
(4) În plicuri separate, câte unul pentru fiecare centru universitar, se introduc grilele de corectură, câte o grilă la 10 candidați, și se sigilează.
(5) Plicurile sigilate cu testul-grilă și grilele de răspuns, precum și plicurile cu grila de corectură se păstrează încuiate în fișet metalic în condiții de securitate. La acestea au acces numai membrii comisiei centrale de examen în componență completă.
(6) Plicurile se predau, pentru fiecare centru universitar, cu cel mult 48 de ore înaintea susținerii probei scrise, persoanei împuternicite în scris de președintele comisiei locale de examen din centrul universitar de pregătire.
(1) Pentru fiecare sală de examen în care se desfășoară proba scrisă președintele comisiei locale de examen stabilește din rândul membrilor comisiei responsabilul de sală. De asemenea, stabilește supraveghetorii, asigurându-se un supraveghetor la 20 de candidați, dar nu mai puțin de 2 pentru o sală.
(2) Responsabilul de sală are următoarele atribuții:
a) verifică sala de examen, îndepărtând toate materialele care îi pot influența pe candidați în rezolvarea testului-grilă;
b) afișează la intrare tabelul nominal cu candidații, în ordine alfabetică, repartizați să susțină proba scrisă în sala respectivă;
c) stabilește locul fiecărui candidat, în funcție de numărul curent din tabelul nominal;
d) verifică prezența și identitatea candidaților și o consemnează în documentele de evidență;
e) distribuie candidaților, la ora stabilită pentru începerea probei, câte un test-grilă și o grilă de răspuns;
f) precizează, până la începerea probei, modul de completare de către candidați, în spațiul special destinat pe grila de răspuns, a datelor de identificare ale acestora;
g) verifică existența unor semne distinctive pe testele-grilă și grilele de răspuns, luând măsuri de anulare a celor descoperite cu asemenea semne prin înscrierea pe lucrare "ANULAT", cu semnătura proprie, și asigură un nou test-grilă sau grilă de răspuns candidatului în cauză, cu respectarea transparenței acestei activități. La fel se procedează și în cazul în care unii candidați doresc să-și transcrie grila de răspuns, fără să depășească timpul afectat probei;
h) preia de la candidați, pe bază de semnătură, testele-grilă și grilele de răspuns;
i) notează grilele de răspuns în prezența candidatului;
j) predă secretarului comisiei locale de examen, pe bază de semnătură, în prezența a cel puțin unui supraveghetor și a 2 candidați, testele-grilă și grilele de răspuns ale candidaților.
(3) Supraveghetorii se subordonează responsabilului de sală și îndeplinesc sarcinile stabilite de acesta.
(1) Candidații au acces în sălile de susținere a testului-grilă înainte cu 30 de minute de deschiderea plicurilor cu teste, dar nu cu mai puțin de 15 minute, pe baza tabelelor aflate la responsabilul de sală și afișate la intrare și a actului de identitate.
(2) Candidații care nu se află în sală în momentul deschiderii plicului cu testele-grilă pierd dreptul de participare la examen.
(3) În sălile de examen este interzisă utilizarea telefoanelor mobile.
(1) La ora înscrisă pe plic responsabilul de sală deschide plicul cu teste-grilă în fața tuturor candidaților, le distribuie fiecărui candidat și stabilește ora de începere și de finalizare a probei. De asemenea, distribuie fiecărui candidat câte o grilă de răspuns.
(2) Din momentul deschiderii plicului cu teste-grilă, candidații nu pot părăsi sala de examen decât după 30 de minute și numai după predarea lucrării. Pentru necesități fiziologice candidații pot părăsi sala de examen numai însoțiți de un supraveghetor, iar timpul absenței din sală nu prelungește durata probei pentru candidații respectivi.
(3) Pentru rezolvarea testului-grilă candidații folosesc numai cerneală sau pastă de culoare albastră. Orice altă culoare decât cea albastră este interzisă, fiind considerată semn distinctiv.
(1) După expirarea timpului de lucru, testele-grilă și grilele de răspuns ale candidaților se preiau de responsabilul de sală, sub semnătură.
(2) După predarea tuturor testelor-grilă și a grilelor de răspuns de către candidați, responsabilul de sală desigilează plicul cu grila de corectură și începe evaluarea fiecărei grile de răspuns.
(3) Fiecare grilă de răspuns este evaluată de responsabilul de sală, în prezența titularului, conform grilei de corectură. Punctajul maxim este de 10 puncte, corespunzător notei 10. După trecerea notei, responsabilul de sală și candidatul respectiv semnează pe grila de răspuns.
(1) Media finală a fiecărui candidat se calculează, cu două zecimale, ca medie aritmetică a notelor obținute la proba practică și proba scrisă.
(2) Secretarul comisiei locale de examen, în baza mediilor finale și a cataloagelor pentru fiecare probă, întocmește catalogul examenului de specializare.
(1) În termen de 5 zile lucrătoare de la finalizarea examenului de specializare, președintele comisiei locale de examen înaintează comisiei centrale de examen procesul-verbal referitor la modul de desfășurare a examenului de specializare pentru validarea rezultatelor obținute de candidați.
(2) Dosarele de înscriere, testele-grilă, grilele de răspuns ale candidaților, precum și cataloagele cu note și documentele pentru plată a membrilor comisiei se înaintează SNSPMPDSB, în termen de 10 zile lucrătoare de la data finalizării examenului.