Secțiunea I
MaterialeFormă Categoria: Ia II-aa III-a 1.Plutoniu(a)Neiradiat(b)2 kg sau mai multMai puțin de 2 kg, dar mai mult de 500 g500 g sau mai puțin(c) 2.Uraniu 235Neiradiat(b) - uraniu îmbogățit pînă la 20% U235 sau mai mult;5 kg sau mai multMai puțin de 5 kg, dar mai mult de 1 kg1 kg sau mai puțin - uraniu îmbogățit pînă la 10% U235 dar mai puțin decît 20%;-10 kg sau mai multMai puțin de 10 kg(c) - uraniu îmbogățit peste nivelul natural, dar sub 10% U235(d).--10 kg sau mai mult 3.Uraniu-233Neiradiat(b)2 kg sau mai multMai puțin de 2 kg, dar mai mult de 500 g500 g sau mai puțin 4.Combustibil iradiat Uraniu sărăcit sau natural, toriu sau combustibil slab-îmbogățit [mai puțin de 10% materiale fisionabile(e),(f)]
1. Următoarele principii fundamentale de garanții și control ale exporturilor se aplică transferurilor nucleare în scopuri pașnice către orice stat neposesor de arme nucleare.
Interzicerea explozivilor nucleari
2. Țările furnizoare vor autoriza transferul produselor identificate în lista alăturată numai după ce vor obține asigurări oficiale guvernamentale din partea țărilor beneficiare, în sensul excluderii explicite a oricăror utilizări care ar putea duce la realizarea unui dispozitiv exploziv nuclear.
3. (a). Toate materialele și instalațiile nucleare identificate în lista, vor face obiectul protecției fizice efective pentru a preveni folosirea și manipularea neautorizata. Nivelurile de protecție fizica, care urmează a fi asigurate în funcție de tipul de materiale, echipamente și instalații, au fost stabilite de țările furnizoare în conformitate cu recomandările internaționale.
(b). Guvernul tarii beneficiare este responsabil pentru aplicarea măsurilor de protecție fizica pe teritoriul tarii respective. Pentru a se asigura respectarea condițiilor convenite între țările furnizoare, nivelurile de protecție fizica vor face obiectul unui acord între țara furnizoare și țara beneficiara.
(c). În fiecare caz în parte se vor face aranjamente speciale pentru definirea clara a responsabilităților legale de transportul obiectelor incluse în lista.
4. Țările furnizoare vor efectua transferul obiectelor din lista numai cu condiția aplicării garanțiilor Agenției Internaționale pentru Energia Atomica (A.I.E.A) și a includerii dispozițiilor relevante privind durata și sfera de aplicare, în conformitate cu prevederile documentului A.I.E.A. GOV/1621.
5. Nu vor fi admise excepții decît după consultări cu țările participante la prezentul acord.
Garanții pentru transferul anumitor tehnologii
6.(a). Prevederile paragrafelor 2, 3, 4, și 5 de mai sus se aplică, de asemenea, la instalațiile de retratare a combustibilului nuclear ars, de imbogatire a uraniului sau de producție de apa grea, care utilizează o tehnologie transferata direct de țara furnizoare sau care rezultă din instalațiile transferate sau din componente majore critice ale acestora.
(b). Transferul de asemenea instalații, de componente majore critice ale acestora sau de tehnologii aferente impune asumarea angajamentelor ca (1) garanțiile A.I.E.A. vor fi aplicate oricăror instalații de același tip (spre exemplu, dacă conceptia, construcția sau procesele de funcționare sînt bazate pe procese fizice și chimice similare sau asemănătoare cu cele definite în lista), construite în țara beneficiara într-un interval convenit și ca (2) va fi permanent în vigoare un acord de garanții care să permită A.I.E.A. să aplice garanțiile ei la asemenea instalații, indicate de țara beneficiara sau de țara furnizoare, în consultare cu țara beneficiara ca utilizînd o tehnologie transferata.
Control special asupra exporturilor sensibile
7. Țările furnizoare vor exercita restrictii asupra transferului de instalații și tehnologii sensibile și de materiale utilizabile pentru arme nucleare. În cazul transferării unor instalații, echipamente sau tehnologii de retratare sau imbogatire, țările furnizoare vor incuraja țările beneficiare sa accepte, ca alternativa la uzinele naționale, implicarea tarii furnizoare și/sau alte forme de participare multinationala la instalațiile care rezultă. Țările furnizoare vor promova, de asemenea, desfășurarea unor activități internaționale (inclusiv prin A.I.E.A) în legătură cu centrele regionale multinationale pentru ciclul de combustibil nuclear.
Control special asupra exportului de instalații, echipamente și tehnologii pentru imbogatirea uraniului
8. În caz de transfer a unei instalații de imbogatire sau al tehnologiei pentru aceasta, țara beneficiara va trebui să fie de acord ca nici instalatia transferata, nici orice alta instalatie bazată pe o asemenea tehnologie sa nu fie concepută sau exploatată în vederea unei producții de uraniu îmbogățit depasind 20%, fără consimțămîntul tarii furnizoare, măsura asupra căreia A.I.E.A va fi informată.
Control asupra materialelor furnizate sau derivate, utilizabile pentru arme nucleare
9. În scopul promovării obiectivelor acestor reguli și al asigurării condițiilor pentru reducerea în continuare a riscurilor de proliferare nucleara, în acordurile de furnizare a unor materiale nucleare sau a unor instalații care produc materiale utilizabile pentru arme nucleare, se vor include prevederi stipulind realizarea unor înțelegeri reciproce între țara furnizoare și țara beneficiara cu privire la retratarea, depozitarea, modificarea, utilizarea, transferul sau retransferul oricăror materiale utilizabile pentru arme nucleare.
Control asupra retransferurilor
10.(a). Țările furnizoare vor transfera obiectele cuprinse în lista, inclusiv tehnologia prevăzută la paragraful 6, numai în condițiile în care vor primi asigurări din parte tarii beneficiare ca în caz de
(1) retransfer al unor asemenea obiecte
(2) transfer al unor obiecte, cuprinse în lista derivate din instalațiile inițial transferate sau cu ajutorul echipamentelor sau tehnologiei inițial transferate de către țara furnizoare,
țara beneficiara a retransferului sau transferului respectiv va da asigurări identice celor cerute de țara furnizoare la transferul inițial.
(b) În plus, se va solicita consimțămîntul tarii furnizoare pentru:
(1) orice retransfer de instalații, componente majore critice sau tehnologii principale indicate la paragraful 6;
(2) orice transfer de instalații sau componente majore critice derivate din acestea;
(3) orice retransfer de apa grea sau materiale utilizabile pentru arme nucleare.
11. Țările furnizoare vor promova cooperarea internationala în ceea ce privește schimbul de informații legate de securitatea fizica, protecția materialelor în tranzit și recuperarea materialelor și echipamentelor nucleare furate.
Sprijin pentru întărirea eficacitatii garanțiilor A.I.E.A
12. Țările furnizoare vor depune eforturi deosebite pentru sprijinirea aplicării efective a garanțiilor A.I.E.A. De asemenea, țările furnizoare vor susține eforturile agenției în acordarea de asistența statelor membre pentru îmbunătățirea sistemelor lor naționale de evidenta și control al materialelor nucleare și pentru creșterea eficacitatii tehnice a garanțiilor.
Totodată, țările furnizoare vor depune eforturi pentru a sprijini A.I.E.A. în adaptarea garanțiilor, în concordanta cu progresele tehnice și cu numărul rapid crescind de instalații nucleare și pentru a sprijini initiativele adecvate legate de îmbunătățirea eficacitatii garanțiilor A.I.E.A.
Caracteristicile de conceptie pentru instalațiile sensibile
13. Țările furnizoare vor incuraja proiectantii și fabricantii de echipamente sensibile pentru a le construi astfel încît sa faciliteze aplicarea garanțiilor.
14.(a). Țările furnizoare vor tine legătură între ele și se vor consulta, pe căile uzuale, cu privire la problemele legate de aplicarea prezentelor reguli.
(b). Țările furnizoare se vor consulta cu alte guverne interesate asupra cazurilor specifice sensibile pentru a se asigura ca nici un transfer sa nu contribuie la creșterea riscurilor de conflicte sau instabilitate.
(c). În situația în care una sau mai multe tari furnizoare apreciază ca s-a produs o încălcare a înțelegerilor dintre o țara furnizoare și țara beneficiara, rezultate din prezentele reguli, și în mod deosebit în cazul detonarii unui dispozitiv exploziv nuclear sau în situația denunțării sau încălcării ilegale a garanțiilor A.I.E.A. de către o țara beneficiara, țările furnizoare se vor consulta prompt pe cale diplomatică, pentru a determina și a evalua realitatea și amploarea presupusei încălcări.
Pînă la încheierea rapida a acestor consultări, țările furnizoare nu vor acționa în nici un mod care ar putea prejudicia orice măsură ce poate fi adoptată de alte tari furnizoare privind contractele lor în vigoare cu acea țara beneficiara.
În funcție de concluziile consultărilor și ținînd seama de spiritul art.XII din Statutul A.I.E.A., țările furnizoare vor conveni asupra unui răspuns corespunzător și a măsurilor posibile, care pot include încetarea transferurilor nucleare către țara beneficiara respectiva.
15. În analizarea transferurilor, fiecare țara furnizoare va da dovada de prudenta, luînd în considerare toate circumstanțele pentru fiecare caz în parte, inclusiv orice risc ca unele transferuri de tehnologie, neacoperite de paragraful 6, sau retransferurile ulterioare ar putea duce la producerea de materiale nucleare nesupuse garanțiilor.
LISTA DE MATERIALE, ECHIPAMENTE ȘI TEHNOLOGII CĂRORA LI SE APLICA PREZENTELE REGULI
Partea A - Materiale și echipamente
1. Materii prime sau materiale fisionabile speciale, asa cum sînt definite în art. XX din Statutul A.I.E.A.; sînt exceptate obiectele specificate în subparagraful a) și exportul de materii prime sau materiale fisionabile speciale către o țara destinatara data, într-o perioadă de 12 luni, în cantități inferioare limitelor specificate în paragraful b);
a) Plutoniu cu o concentrație izotopica de plutoniu 238 de peste 80% .
Materialele fisionabile speciale cînd sînt folosite în cantități foarte mici, de ordinul gramelor sau chiar mai puțin, ca element sensibil în instrumente;
Materii prime de care guvernul s-a asigurat ca vor fi folosite numai în activități nenucleare, cum ar fi producția de aliaje și ceramici;
b) Materiale fisionabile speciale - 50 grame efective
Uraniu natural- 500 kilograme
Uraniu saracit - 1.000 kilograme
2.1. Reactori și echipamente pentru aceștia
2.1.1. Reactori nucleari capabili de a funcționa pentru menținerea unei reactii de fisiune în lant controlate, cu excepția reactorilor de putere zero, aceștia din urma fiind definiți ca reactori cu o producție de plutoniu care nu depășește 100 grame/an.
2.1.2. Vasele de presiune ale reactorilor:
Vasele metalice, atît ca unități complete, cît și ca părți majore prefabricate pentru acestea care sînt special concepute sau pregătite pentru a conține zona activa a reactorului, asa cum s-a definit la paragraful 2.1.1. și care sînt capabile sa suporte presiunea de funcționare a agentului de răcire din circuitul primar.
2.1.3. Instalații de încărcare și descărcare a combustibilului reactorului:
Echipamente de manipulare special concepute sau pregătite pentru introducerea sau scoaterea combustibilului dintr-un reactor nuclear, asa cum este definit în paragraful 2.1.1., capabile să fie acționate în timpul funcționarii reactorului sau care folosesc caracteristici pozitionare sau de aliniere, complexe din punct de vedere tehnic, pentru a permite operații complexe de alimentare cu combustibil în timpul opririi reactorului cum sînt acelea în care vizionarea directa sau accesul direct la combustibil nu sînt posibile în mod normal.
2.1.4. Bare de reglaj al reactorului:
Bare special concepute sau pregătite pentru reglarea vitezei de reactie într-un reactor nuclear, de tipul celui definit în paragraful 2.1.1.
2.1.5. Tuburi de presiune ale reactorului:
Tuburi special concepute și pregătite pentru a conține elementele combustibile și agentul de răcire primar într-un reactor, asa cum este definit în paragraful 2.1.1., la o presiune de funcționare de peste 50 atmosfere.
2.1.6. Tuburi de zirconiu:
Zirconiu metalic și aliajele sub forma de tuburi și ansamble de tuburi, în cantități depasind 500 kg/an, special concepute și pregătite pentru folosirea într-un reactor de tipul celui specificat în paragraful 2.1.1., și în care raportul dintre hafniu și zirconiu este mai mic de 1:500 în greutate.
2.1.7. Pompe pentru agentul primar de răcire:
Pompe special concepute și pregătite pentru circularea metalelor lichide ca agent primar de răcire pentru reactorii nucleari, de tipul celor definiți în paragraful 2.1.1.
2.2 Materiale nenucleare pentru reactori
2.2.1. Deuteriu și apa grea:
Deuteriu și orice compus al deuteriului în care raportul dintre deuteriu- hidrogen depășește 1:5000 pentru folosire într-un reactor de tipul celui definit în paragraful 2.1.1., în cantități de peste 200 kg de atomi de deuteriu pentru orice țara destinatara, în orice perioada de 12 luni.
2.2.2. Grafit de puritate nucleara:
Grafit avînd un nivel de puritate mai bun decît 5 părți pe milion echivalent bor și cu o densitate mai mare de 1,5 gr/cm cub în cantități ce depășesc 30 tone pentru orice țara destinatara, în orice perioada de 12 luni.
2.3.1. Uzine de retratare a combustibilului nuclear iradiat și echipamente special concepute sau pregătite pentru acestea.
2.4.1. Uzine pentru fabricarea elementelor combustibile.
2.5.1. Echipamente, altele decît instrumentele analitice special concepute sau pregătite pentru separarea izotopilor de uraniu.
2.6.1. Uzine pentru producerea de apa grea, deuteriu și compuși ai deuteriului și echipamente special concepute sau pregătite pentru acestea.
Partea B - Criterii comune pentru transferurile de tehnologie în cadrul paragrafului 6 din reguli
1."Tehnologie" înseamnă date tehnice în forma materială, desemnate de țara furnizoare ca fiind importante pentru proiectarea, construcția, funcționarea, întreținerea instalațiilor de imbogatire, retratare sau de producere a apei grele ori componente majore critice ale lor, dar excepțind date disponibile publicului, de exemplu, în cărți și periodice publicate, sau acelea care au devenit disponibile la nivel internațional, fără nici o restrictie pentru distribuire ulterioară.
2. "Componente majore critice" sînt:
a) în cazul unei uzine de separare a izotopilor de tipul difuziei gazoase:
b) în cazul unei uzine de separare a izotopilor de tipul centrifugii cu gaze:
ansamble de centrifuge cu gaze, rezistente la coroziunea cu UF6;
c) în cazul unei uzine de separare a izotopilor de tipul ajutaj cu jet:
d) în cazul unei uzine de separare a izotopilor de tip turbionar:
3. Pentru instalațiile prevăzute la paragraful 6 al regulilor, pentru care nu este indicată nici o componenta majoră critica la paragraful 2, dacă o țara furnizoare trebuie să transfere în bloc o parte semnificativă din obiectele esențiale pentru funcționarea unei asemenea instalații, împreună cu " know-how" -ul pentru construirea și funcționarea acelei instalații, transferul trebuie considerat ca un transfer de "instalații sau de componente majore critice ale acestora" .
4. Definițiile din paragrafele precedente sînt valabile numai pentru paragraful 6 din reguli și Partea B, definiții care diferă de acelea aplicabile Părții A a acestei liste, care nu trebuie considerat ca fiind limitat de aceasta definiție.
5. Pentru aplicarea paragrafului 6 din reguli, următoarele instalații trebuie considerate a fi "de același tip" (spre exemplu dacă procedeele lor de proiectare, realizare și funcționare sînt bazate pe aceleași procese sau pe procese fizice și chimice similare).
Acolo unde tehnologia transferata face posibila construirea în statul beneficiar a unei instalații de următorul tip, sau a unor componente majore critice ale acesteia:
a) o uzina de separare a izotopilor de tipul difuziei gazoase ........
b) o uzina de separare a izotopilor de tipul centrifugii cu gaze .....
c) o uzina de separare a izotopilor de tipul ajutaj cu jet ...........
d) o uzina de separare a izotopilor de tipul turbionar ...............
e) o uzina de retratare a combustibilului folosind procedeul extractiei cu solvent ....................................................................
f) o uzina de apa grea folosind procedeul de schimb izotopic .........
g) o uzina de apa grea folosind procedeul electrolitic ...............
h) o uzina de apa grea folosind procedeul de distilare a hidrogenului..
Următoarele instalații vor fi considerate drept instalații de același tip:
orice alta uzina de separare a izotopilor folosind procesele difuziei gazoase
orice alta uzina de separare a izotopilor folosind procedeul centrifugii cu gaze
orice alta uzina de separare a izotopilor folosind procedeul ajutaj cu jet
orice alta uzina de separare a izotopilor folosind procedeul turbionar
orice alta uzina de separare a izotopilor folosind procedeul extractiei cu solvent
orice alta uzina de apa grea folosind procedeul de schimb izotopic
orice alta uzina de apa grea folosind procedeul electrolitic
orice alta uzina de apa grea folosind procedeul de distilare a hidrogenului.
În cazul instalațiilor de retratare, imbogatire și producere a apei grele a căror proiectare, construcție sau funcționare sînt bazate pe procese fizice sau chimice, altele decît cele enumerate mai sus, se va aplica o abordare similară pentru a defini instalațiile "de același tip", dar ar putea să apară necesitatea definirii componentelor majore critice ale acestor instalații.
6. Referirea din paragraful 6 al regulilor la "orice alta instalatie de același tip construită în țara beneficiarului " într-o perioadă convenită se referă la astfel de instalații (sau componente majore critice ale lor) a căror funcționare inițială începe într-o perioadă de cel puțin 20 de ani de la data inițială a intrării în funcțiune (1) a instalației care a fost transferata sau include componente majore critice transferate sau (2) a unei instalații de același tip construită după transferul de tehnologie. Se înțelege ca în timpul acelei perioade va exista prevederea ca orice instalatie de același tip a folosit tehnologie transferata. Perioada convenită nu presupune însă limitarea duratei de aplicare a garanțiilor impuse sau a duratei dreptului de identificare a instalațiilor ca fiind construită sau functionînd pe baza sau cu ajutorul tehnologiei transferate în concordanta cu paragraful 6 (b) (2) din reguli.
Precizări cu privire la obiectivele din lista
A. Reactor nuclear complet
(Obiectul 2.1.1. din lista)
1. Un "reactor nuclear" include în mod esențial obiectele din/sau atașate direct la vasul reactorului, echipamentele care controlează nivelul de putere în zona activa și componentele care conțin în mod normal sau vin în contact ori controlează agentul primar de răcire a zonei active a reactorului.
2. Exportul unui set complet de obiecte majore, cuprinse între aceste limite, se va face numai în concordanta cu procedurile regulilor. Acele obiecte individuale din această categorie, care vor fi exportate numai potrivit procedurilor regulilor, sînt menționate la paragrafele de la 2.1.1. la 2.1.5.
Guvernul își rezerva dreptul de a aplica procedurile regulilor și altor obiecte din această categorie.
3. Nu vor fi excluși reactorii care ar putea fi modificati, în mod rezonabil, pentru a produce o cantitate depasind cu mult 100 grame de plutoniu/an. Reactorii proiectati pentru funcționare la niveluri ridicate de putere, indiferent de capacitatea lor de producere a plutoniului, nu sînt considerați ca "reactori de putere zero".
(Obiectul 2.1.2. din lista)
4. Placa superioară a vasului de presiune al reactorului este acoperită de obiectul 2.1.1. ca o componenta majoră a vasului de presiune.
5. Elementele interioare ale reactorului (ex.: coloanele și plăcile de sustinere a zonei active și alte părți interioare ale vasului, tuburi de ghidaj al barelor de control, ecrane termice, sicane, rețea pentru suportul zonei active, plăci difuzor etc.), normal sînt livrate de țara furnizoare a reactorului. În unele cazuri anumite componente interne de sustinere sînt incluse în fabricarea vaselor de presiune. Aceste obiecte sînt suficient de critice pentru securitatea și siguranța în funcționare a reactorului (și, de aceea, pentru garanțiile și responsabilitatea tarii furnizoare a reactorului) astfel încît livrarea lor, în afară aranjamentelor de baza de livrare pentru reactorul însuși nu constituie o practica obișnuită. De aceea, deși livrarea separată a acestor componente unice, care sînt obiecte special concepute și pregătite, deosebit de importante, critice, mari și scumpe, nu vor fi considerate în mod necesar ca fiind în afară sferei de interes, un asemenea mod de furnizare este considerat improbabil.
C. Bare de reglaj al reactorului
(Obiectul 2.3.1. din lista)
6. Acest obiect cuprinde, pe lîngă absorbantul de neutroni, structurile de sustinere sau suspensie pentru acesta, dacă sînt furnizate separat.
D. Uzine de retratare a combustibilului
(Obiectul 2.3.1.din lista)
7. O "uzina pentru retratarea combustibilului iradiat" include echipamentele și componentele care în mod normal vin în contact direct și controlează direct combustibilul iradiat, materialul nuclear principal și fluxul de tratare a produsilor de fisiune. Exportul unui set complet de obiecte majore de acest tip, situate între aceste limite, va avea loc numai în concordanta cu procedurile acestor reguli.
În actualul stadiu al tehnologiei, se considera ca următoarele categorii de echipamente se încadrează în categoria denumita "echipamente special concepute sau pregătite pentru acestea":
(a) Mașini de tăiere a elementelor de combustibil iradiat: echipamente acționate de la distant, special concepute sau pregătite pentru folosire în uzinele de retratare, definite mai sus și destinate pentru taierea, tocarea, sau forfecarea ansamblurilor, fasciculelor sau barelor de combustibil nuclear iradiat;
(b) Rezervoare sigure din punct de vedere al criticitatii (de ex.: rezervoare cu diametrul mic, inelare sau tip placa) special concepute sau pregătite pentru folosire în uzine de retratare, definite mai sus, și destinate pentru dizolvarea combustibilului nuclear iradiat, rezistente la lichide fierbinti, puternic corozive și care pot fi întreținute și încărcate de la distanta.
8. Guvernul își rezerva dreptul de a aplica procedurile regulilor și la alte obiecte cuprinse în limitele functionale definite.
E. Uzine de fabricare a combustibilului
(Obiectul 2.4.1. din lista)
9. O "uzina de fabricare a elementelor de combustibil" cuprinde echipamentele:
(a) care, în mod normal, vin în contact direct cu, sau prelucreaza direct, sau controlează fluxul de producție a materialului nuclear, sau
(b) care etanseaza materialul nuclear în invelis.
10. Exportul unui set complet de obiecte destinate operațiilor de mai sus se va face numai în conformitate cu procedurile acestor reguli. Guvernul va analiza, de asemenea, aplicarea acestor reguli și la obiectele individuale destinate oricăreia dintre operațiile de mai sus, precum și altor operații legate de fabricarea combustibilului nuclear, cum sînt verificarea integrității tecii sau etanseitatii tecii și tratamentul de finisare a combustibilului etanseizat.
F. Echipamente pentru uzinele de separare izotopica
(Obiectul 2.5.1. din lista)
11. Expresia "alte echipamente, în afară instrumentelor de analiza, special concepute sau pregătite pentru separarea izotopilor de uraniu" cuprinde fiecare din elementele majore de echipamente special concepute sau pregătite pentru procesul de separare. Aceste elemente includ, printre altele:
- barierele de difuzie gazoasa;
- carcasele difuzorului gazos;
- ansamble de centrifugi cu gaz, rezistente la coroziune cu UF6;
- unități de separare cu ajutaje cu jet;
- unități de separare turbionara;
- compresoare mari centrifuge sau axiale, rezistente la coroziune cu UF6;
- dispozitive speciale de etanseizare pentru aceste compresoare.
CRITERII PENTRU NIVELURI DE PROTECȚIE FIZICA
1. Scopul protecției fizice a materialelor nucleare este de a preveni utilizarea și manipularea neautorizata a acestor materiale. Paragraful 3 (a) din reguli stipulează necesitatea unui acord între țările furnizoare cu privire la nivelurile de protecție ce trebuie asigurate în funcție de tipul de materiale, echipamente și instalații conținînd aceste materiale, luindu-se în considerare recomandările internaționale.
2. Paragraful 3 (b) din reguli prevede că aplicarea măsurilor de protecție fizica în țara beneficiara este o responsabilitate a guvernului acelei tari. Nivelurile de protecție fizica pe care trebuie să se bazeze aceste măsuri constituie obiectul unui acord între țara furnizoare și țara beneficiara. În consecința, aceste cerințe se aplică tuturor țărilor.
3. Documentul INFCIRC/225 al A.I.E.A., intitulat "Protecția fizica a materialelor nucleare" și alte documente similare care, la anumite intervale, sînt pregătite de grupuri internaționale de experți și reactualizate corespunzător pentru a tine seama de modificările intervenite în stadiul tehnicilor și nivelul cunoștințelor cu privire la protecția fizica a materialelor nucleare, reprezintă o baza utila pentru orientarea statelor beneficiare în procesul de elaborare a unui sistem de măsuri și proceduri de protecție fizica.
4. Clasificarea pe categorii a materialelor nucleare, prezentată în tabelul anexat sau asa cum va putea fi actualizat, la anumite intervale de timp, prin acord reciproc între țările furnizoare, va servi ca baza convenită pentru determinarea nivelurilor specifice de protecție fizica în funcție de tipul materialelor, echipamentelor și instalațiilor care conțin aceste materiale, conform paragrafelor 3 (a) și 3 (b) din reguli.
5. Nivelurile convenite de protecție fizica care trebuie asigurate de autoritățile naționale competente în privinta utilizării, depozitarii și transportului materialelor prevăzute în tabelul anexat vor include, ca o condiție minima, următoarele caracteristici de protecție:
Utilizarea și depozitarea într-o zona cu acces controlat.
Transportul în condițiile unor măsuri speciale de precautie, incluzind aranjamente prealabile între partea care expediază, partea care primește și partea care transporta și un acord prealabil între entitatile care se supun jurisdicției și regulamentelor statelor furnizoare și, respectiv, statelor beneficiare, în cazul unui transport internațional precizîndu-se timpul, locul și procedurile pentru transferarea responsabilității de transport.
Utilizarea și depozitarea în cadrul unei zone de protecție la care accesul este controlat, adică o zona aflată sub supravegherea constanta a unui corp de paza sau a unor dispozitive electronice, inconjurata de o bariera fizica cu un număr limitat de puncte de intrare menținute sub un control corespunzător, sau orice alta zona cu un nivel echivalent de protecție fizica.
Transportul în condițiile unor măsuri speciale de precautie, incluzind aranjamente prealabile între partea care expediază, partea care primește și partea care transporta și un acord prealabil între entitatile care se supun jurisdicției și regulamentelor statului furnizor și statului beneficiar, în cazul unui transport internațional precizîndu-se timpul, locul și procedurile pentru transferarea responsabilității de transport.
Materialelor din această categorie li se va asigura protecția cu ajutorul unor sisteme de înaltă siguranța contra oricărei utilizări neautorizate, după cum urmează:
Utilizare și depozitare într-o zona foarte bine protejata, adică o zona protejata de tipul celei definite în contextul categoriei a II-a de mai sus, la care, în plus, accesul este limitat numai pentru persoane a căror încredere a fost verificata și zona care se afla sub supravegherea unui corp de paza, care menține o legătură de comunicații strinsa cu forțele de intervenție pregătite în acest scop. Măsurile specifice luate în acest context vor avea ca obiectiv detectarea și prevenirea oricărui atac, acces neautorizat sau sustragerea neautorizata de materiale.
Transportul în condițiile unor măsuri speciale de precautie, după cum au fost specificate mai sus, pentru transportul materialelor din categoriile a II-a și a III-a și, pe lîngă acestea, efectuat în condiții de supraveghere permanenta de către escorte și în condiții care să asigure o comunicare strinsa cu forțele de intervenție pregătite în acest scop.
6. Țările furnizoare vor cere țărilor beneficiare identificarea acelor agenții sau autorități care au responsabilitatea asigurării condițiilor ca nivelurile de protecție să fie în mod corespunzător respectate și care au responsabilitatea de a coordona la niveluri proprii interne operațiile de intervenție/recuperare în cazul utilizării și manipulării neautorizate a materialelor aflate sub protecție. De asemenea, țările furnizoare și țările beneficiare vor stabili puncte de contact în cadrul autorităților naționale proprii pentru a coopera în probleme legate de transportul în afară tarii proprii, precum și în alte probleme de interes comun.
Clasificarea pe categorii a materialelor nucleare
a) Asa cum este menționat în lista.
b) Materiale neiradiate într-un reactor sau materiale iradiate într-un reactor care dau un nivel de radiatii egal sau mai mic de 100 rad./h la distanta de un metru fără ecran.
c) Se exclud cantitățile inferioare unei cantități semnificative din punct de vedere radiologic.
d) Uraniul natural, uraniul saracit, toriul și cantitățile de uraniu îmbogățit sub 10% care nu intră în categoria a III-a vor fi protejate conform cu practicile gestiunii prudente.
e) Acest nivel de protecție este cel recomandat, dar statele pot atribui o categorie de protecție fizica diferita, după evaluarea circumstanțelor specifice.
f) Alți combustibili, care în virtutea conținutului lor original de materiale fisionabile, fac parte din categoria I sau a II-a înainte de iradiere, pot intră în categoria imediat inferioară dacă nivelul de radiatii al combustibilului depășește 100 rad./h la distanta de un metru fără ecran.
Secțiunea a II-a
Guvernul a luat în considerație procedurile referitoare la exporturile de materiale nucleare, în lumina angajamentului sau de a nu furniza materii prime sau materiale fisionabile speciale nici unui stat neposesor de arme nucleare, pentru scopuri pașnice, decît dacă materiile prime sau materialele fisionabile speciale sînt supuse garanțiilor, în cadrul unui acord cu Agenția Internationala pentru Energia Atomica (A.I.E.A.).
2. Definitia materiilor prime și materialelor fisionabile speciale
Definitia materiilor prime și materialelor fisionabile speciale, acceptată de Guvern, este aceea cuprinsă în art. XX din Statutul A.I.E.A.:
Termenul "materii prime" înseamnă uraniu conținînd amestec de izotopi care apar în natura; uraniu saracit în izotopul 235; toriu; oricare dintre aceștia sub forma de metal, aliaj, compus chimic sau concentrat; oricare alt material conținînd unul sau mai mulți dintre aceștia într-o astfel de concentrație pe care Consiliul Guvernatorilor îl va determina din timp în timp; alte asemenea materiale pe care Consiliul Guvernatorilor le va determina din timp în timp.
b) Materiale fisionabile speciale
(i) Termenul "materiale fisionabile speciale" înseamnă plutoniu-239; uraniu-233; uraniu îmbogățit în izotopii 235 sau 233; orice material conținînd unul sau mai mulți dintre aceștia; alte asemenea materiale fisionabile pe care Consiliul Guvernatorilor le va determina din timp în timp; termenul "materiale fisionabile speciale" nu include însă materiile prime.
(îi) Termenul "uraniu îmbogățit în izotopi 235 sau 233" înseamnă uraniu conținînd izotopii 235 sau 233 ori ambii, izotopi într-o cantitate astfel încît raportul abundentei sumei acestor izotopi față de izotopul 238 să fie mai mare decît raportul dintre izotopul 235 și izotopul 238 care apar în natură.
Guvernul se va preocupa, în primul rind de asigurarea aplicării garanțiilor în statele neposesoare de arme nucleare care nu sînt părți la Tratatul de neproliferare a armelor nucleare (T.N.P),în scopul prevenirii deturnarii materialelor nucleare supuse garanțiilor, de la aplicatiile pașnice către arme nucleare sau alte dispozitive explozive nucleare.
În cazul în care Guvernul furnizează unui astfel de stat materii prime sau materiale fisionabile speciale pentru scopuri pașnice, acesta:
a) va preciza statului primitor, ca o condiție a furnizarii, ca materiile prime sau materialele fisionabile speciale, ori materialele fisionabile speciale produse în sau prin utilizarea acestora, nu vor fi deturnate spre arme nucleare sau alte dispozitive explozive nucleare ; și
b) se va convinge ca garanțiile necesare în acest scop, în cadrul unui acord cu agenția și în conformitate cu sistemul de garanții al A.I.E.A., se vor aplica materiilor prime sau materialelor fisionabile speciale respective.
În cazul exporturilor directe de materii prime sau materiale fisionabile speciale către state neposesoare de arme nucleare, care nu sînt părți la Tratatul de neproliferare, Guvernul se va convinge, înainte de autorizarea exportului materialelor respective, ca acele materiale vor fi supuse garanțiilor în cadrul unui acord cu A.I.E.A., de îndată ce statul primitor își asuma responsabilitatea asupra materialelor, dar nu mai tirziu decît momentul în care materialele ajung la destinație.
În cazul în care exporta materii prime sau materiale fisionabile speciale unui stat neposesor de arme nucleare care nu este parte la Tratatul de neproliferare, Guvernul va cere asigurări satisfăcătoare ca materialele nu vor fi reexportate unui stat neposesor de arme nucleare care nu este parte la tratatul de neproliferare, numai dacă au fost perfectate aranjamente corespunzătoare celor de mai sus, pentru acceptarea garanțiilor, de către statul care primește un astfel de reexport.
Exportul obiectelor specifice în subparagraful (a) și exportul materiilor prime sau materialelor fisionabile speciale către o țara data, în cursul unei perioade de 12 luni sub limitele specificate în subparagraful (b), nu vor face obiectul procedurilor descrise mai sus:
a) Plutoniu cu o concentrație izotopica de plutonu 238 depasind 80 %;
Materiale fisionabile speciale cînd sînt utilizate în cantități de ordinul gramelor sau mai mici, drept componente senzor în instrumente;
Materii prime de care Guvernul este convins ca vor fi utilizate numai în activități nenucleare, cum este producția de aliaje și ceramice.
b) Materiale fisionabile speciale .. 50 grame efective
Uraniu natural.................500 kilograme
Uraniu saracit...............1.000 kilograme
Toriu........................1.000 kilograme.
Guvernul a luat în considerație procedurile privind exportul anumitor categorii de echipamente și materiale, în lumina obligațiilor sale de a nu furniza echipamente și materiale special concepute sau pregătite pentru prelucrarea, utilizarea sau producerea de materiale fisionabile speciale, nici unui stat neposesor de arme nucleare, pentru scopuri pașnice, dacă materiile prime sau materialele fisionabile speciale produse, prelucrate sau utilizate în echipamentele sau materialele respective nu sînt supuse garanțiilor în cadrul unui acord cu Agenția Internationala pentru Energia Atomica.
2. Desemnarea echipamentelor și materialelor special concepute sau pregătite pentru prelucrarea, utilizarea sau producerea de materiale fisionabile speciale
Desemnarea echipamentelor sau materialelor special concepute sau pregătite pentru prelucrare, utilizare sau producere de materiale fisionabile speciale (cuprinse în lista alăturată) acceptată de Guvern, este următoarea (cantități sub nivelurile indicate în anexa sînt considerate ca nesemnificative pentru scopuri practice):
2.1. Reactori și echipamente pentru reactori.
2.2. Materiale nenucleare pentru reactori.
2.3. Uzine de retratare a elementelor combustibile iradiate și echipamente special concepute sau pregătite pentru acestea.
2.4. Uzinele de fabricare a elementelor combustibile.
2.5. Uzinele de separare a izotopilor uraniului și echipamente, altele decît instrumentele analitice, special concepute sau pregătite pentru acestea.
2.6. Uzinele pentru producerea apei grele, a deuteriului sau a compusilor de deuteriu și echipamente special concepute sau pregătite pentru acestea.
Guvernul se va preocupa, în primul rind, de asigurarea aplicării garanțiilor în statele neposesoare de arme nucleare care nu sînt părți la Tratatul de neproliferare a armelor nucleare, în scopul prevenirii deturnarii materialelor nucleare supuse garanțiilor de la scopuri pașnice către arme nucleare sau alte dispozitive explozive nucleare. În cazul în care Guvernul furnizează unui astfel de stat, pentru scopuri pașnice, obiecte din lista, acesta:
a) va preciza statului primitor, ca o condiție a furnizarii, ca materiile prime sau materialele fisionabile special produse, prelucrate sau utilizate în instalatia pentru care obiectul este furnizat, nu vor fi deturnate spre arme nucleare sau alte dispozitive explozive nucleare; și
b) se va convinge ca garanțiile necesare în acest scop în cadrul unui acord cu A.I.E.A. și în conformitate cu sistemul de garanții al acesteia, se vor aplica materiilor prime sau materialelor fisionabile speciale respective.
În cazul exporturilor directe către state neposesoare de arme nucleare care nu sînt părți la Tratatul de neproliferare, Guvernul se va convinge, înainte de autorizarea exportului echipamentelor sau materialelor respective ca acele echipamente sau materiale vor fi supuse garanțiilor în cadrul unui acord cu A.I.E.A.
În cazul în care exporta obiecte din lista, Guvernul va cere asigurări satisfăcătoare ca obiectele respective nu vor fi reexportate unui stat neposesor de arme nucleare care nu este parte la Tratatul de neproliferare, decît dacă au fost perfectate aranjamente corespunzătoare celor de mai sus pentru acceptarea garanțiilor de către statul care primește un astfel de reexport.
Guvernul își rezerva dreptul în legătură cu interpretarea și punerea în aplicare a angajamentului sau specificat la paragraful 1,precum și exercitarea dreptului de a cere aplicarea garanțiilor la obiectele pe care le exporta, în plus față de obiectele menționate la paragraful 2.
Anexă — la ANEXA 1
Clasificarea obiectelor din lista
(cuprinse în capitolul 2 al Memorandumului B)
1. Reactori și echipamente pentru aceștia
1.1. Reactori nucleari completi
Reactori nucleari capabili sa funcționeze astfel încît sa mențină o reactie de fisiune în lant, controlată, autointretinuta, cu excepția reactorilor de putere zero, aceștia din urma fiind definiți ca reactori cu o rata proiectata maxima de producție de plutoniu ce nu depășește 100 grame pe an.
Un "reactor nuclear",în mod esențial, include obiecte din/sau atașate direct vasului reactorului, echipamentele de control al nivelului puterii din zona activa și componentele care, în mod normal, conțin sau vin în contact direct cu, sau controlează agentul de răcire primar al zonei active a reactorului.
Nu se intenționează a exclude reactorii care ar putea, în mod rezonabil, fi capabili de modificări pentru a produce în mod semnificativ mai mult de 100 grame plutoniu pe an. Reactorii proiectati pentru o funcționare continua la niveluri de putere semnificative, indiferent de capacitatea lor pentru producerea plutoniului, nu sînt considerați ca "reactori de putere zero".
Exportul unui set complet de obiecte majore, cuprinse între aceste limite, va avea loc numai în conformitate cu procedurile prevăzute în memorandum. Acele obiecte individuale, cuprinse între limitele functionale definite, care vor fi exportate numai în conformitate cu procedurile prevăzute în memorandum sînt enumerate în paragrafele de la 1.2. la 1.7. În conformitate cu paragraful 6 al memorandumului, Guvernul își rezerva dreptul să aplice procedurile prevăzute în memorandum la alte obiecte, cuprinse între limitele functionale definite.
1.2. Vasele de presiune ale reactorului
Vase metalice, cu unități complete sau componente majore prefabricate ale acestora, care sînt special concepute sau pregătite sa conțină zona activa a unui reactor nuclear, asa cum este definit în paragraful 1.1. de mai sus, și sînt capabile sa reziste la presiunea de lucru a agentului de răcire primar.
Placa superioară pentru un vas de presiune al reactorului este inclusă în obiectul 1.2, ca o componenta majoră prefabricata a unui vas de presiune.
Componentele interne ale reactorului (de ex.: coloane și plăci de sustinere pentru zona activa, alte componente interne ale vasului de presiune, tuburi de ghidare a barelor de reglaj, ecrane termice, sicane rețele pentru suportul zonei active, plăci difuzoare etc.) sînt în mod normal livrate de către furnizorul reactorului. În anumite cazuri, unele componente interne de sprijin sînt incluse în fabricarea vasului de presiune. Aceste obiecte sînt suficient de critice pentru securitatea și fiabilitatea funcționarii reactorului (și, de aceea, pentru garanțiile și răspunderea furnizorului reactorului), astfel încît livrarea lor, în afară aranjamentelor de baza pentru livrarea reactorului însuși nu ar fi o practica obișnuită. De aceea, deși livrarea separată a acestor obiecte, unice, special concepute și pregătite, critice, mari și scumpe, nu ar trebui să fie în mod necesar, considerate a ieși din aria de interes, un astfel de mod de livrare este considerat improbabil.
1.3. Mașini de încărcare și descărcare a combustibilului nuclear
Echipamente de manipulare special concepute sau pregătite pentru introducerea sau scoaterea combustibilului în/dintr-un reactor nuclear, asa cum este definit în paragraful 1.1. de mai sus, capabile să fie acționate în timpul funcționarii reactorului sau care folosesc caracteristici de pozitionare sau aliniere, complexe din punct de vedere tehnic, pentru a permite operații complexe de alimentare cu combustibil în timpul opririi reactorului cum sînt acelea în care vizionarea directa sau accesul direct la combustibil nu sînt în mod normal disponibile.
1.4. Bare de reglaj al reactorului
Bare special concepute sau pregătite pentru reglarea vitezei reacției într-un reactor nuclear, asa cum este definit în paragraful 1.1. de mai sus.
Acest obiect include, în plus față de componenta absorbanta de neutroni, structurile de sustinere sau suspensie ale acesteia, dacă sînt livrate separat.
1.5. Tuburi de presiune ale reactorului
Tuburi care sînt special concepute sau pregătite pentru a conține elementele combustibile și agentul de răcire primar într-un reactor asa cum este definit în paragraful 1.1. de mai sus, la o presiune de funcționare mai mare de 50 atmosfere.
Zirconiu metalic și aliaje, sub forma de tuburi sau ansamble de tuburi, în cantități depasind 500 kg, în orice interval de 12 luni, special concepute sau pregătite pentru utilizarea într-un reactor nuclear, asa cum este definit în paragraful 1.1. de mai sus, și în care raportul între hafniu și zirconiu este mai mic de 1:500 părți în greutate.
1.7. Pompe pentru agentul de răcire primar
Pompe special concepute sau pregătite pentru circularea metalelor lichide ca agent de răcire primar pentru reactori nucleari, asa cum sînt definiți în paragraful 1.1. de mai sus.
2. Materiale nenucleare pentru reactor
2.1. Deuteriu și apa grea
Deuteriu, apa grea (oxid de deuteriu) și orice alt compus de deuteriu în care raportul dintre deuteriu și hidrogen depășește 1:5.000 pentru utilizare într-un reactor nuclear, asa cum este definit în paragraful 1.1. de mai sus, în cantități depasind 200 kg de atomi de deuteriu pentru orice țara primitoare, în orice perioada de 12 luni.
2.2. Grafit de puritate nucleara
Grafit avînd un grad de puritate mai bun de 5 părți pe milion echivalent bor și cu o densitate mai mare de 1,50g/cm cub în cantități depasind 3.10(4) kg (30 tone metrice) pentru orice țara primitoare în orice perioada de 12 luni.
3. Uzine pentru retratarea elementelor combustibile iradiate și echipamente special concepute și pregătite pentru acestea
Prin retratarea combustibilului nuclear iradiat se separa plutoniul și uraniul de produsii de fisiune puternic radioactiv și de alte elemente transuraniene.
Procedee tehnice diferite pot efectua aceasta separare.
Totuși, în cursul anilor, Purex a devenit procedeul cel mai comun utilizat și acceptat. Purex implica dizolvarea combustibilului nuclear iradiat în acid azotic, urmată de separarea uraniului, plutoniului și a produsilor de fisiune prin extracție cu solvent, utilizînd un amestec de tributil-fosfat într-un solvent organic.
Instalațiile Purex au funcții de prelucrare, similare una alteia cuprinzînd: taierea elementului combustibil iradiat, dizolvarea combustibilului, extractia cu solvent, depozitarea soluției rezultată din proces. Ar putea, de asemenea, să fie echipamente pentru denitrurarea termica a azotatului de uraniu, conversia azotatului de plutoniu în oxid sau metal, și tratarea soluțiilor deseu de produși de fisiune într-o formă potrivita pentru stocarea pe termen lung sau depozitare definitivă. Totuși, tipul specific și configurația echipamentelor, cu care se realizează aceste funcțiuni, pot diferi între instalațiile Purex din mai multe motive, care includ tipul și cantitatea de combustibil nuclear iradiat pentru a fi retratat, dispunerea prevăzută a materialelor recuperate și conceptia de întreținere și securitate nucleara prevăzută de proiectul instalației.
O "uzina pentru retratarea elementelor combustibile iradiate" include echipamentele și componentele care, în mod normal, vin în contact direct și controlează direct combustibilul iradiat și materialul nuclear major și fluxurile de tratare a produsilor de fisiune.
Aceste procese, incluzind sisteme complete pentru conversia plutoniului și producerea plutoniului metalic, pot fi identificate prin măsurile luate pentru evitarea criticitatii (ex.: prin geometrie), a expunerii la radiatii (ex.: prin ecranare) și a pericolului de intoxicare (ex.: prin confinare).
Exportul unui set complet de obiecte, situate între aceste limite, va avea loc numai în conformitate cu procedurile prevăzute în Memorandum.
Părți ale echipamentelor care sînt considerate a fi incluse în înțelesul expresiei "și echipament special concepute și pregătite" pentru retratarea elementelor combustibile iradiate, cuprind:
3.1. Mașini pentru taierea elementului combustibil iradiat
Aceste echipamente distrug teaca combustibilului pentru a expune materialul nuclear iradiat dizolvării. Cel mai frecvent sînt utilizate foarfece (ghilotine) pentru taierea metalelor, special concepute, deși pot fi utilizate echipamente mai perfectionate, cum sînt laserii.
Echipament acționat de la distanta, special conceput sau pregătit pentru utilizarea în uzina de retratare, asa cum este identificat mai sus, destinat sa taie, sa toace și sa foarfece ansamblele, fasciculele sau barele de combustibil nuclear iradiat.
3.2. Instalații de dizolvare
Instalațiile de dizolvare primesc combustibilul ars, tăiat și tocat. În aceste vase, sigure din punct de vedere al criticitatii, materialul nuclear iradiat este dizolvat în acid azotic, iar resturile rezultate din aceste operații sînt eliminate din fluxul procesului.
Rezervoare sigure din punct de vedere al criticitatii (ex.: rezervoare de diametru mic, inelare sau tip placa) special concepute sau pregătite pentru utilizare într-o uzina de retratare, asa cum este identificata mai sus, destinate dizolvării combustibilului nuclear iradiat și care sînt capabile sa reziste la lichid fierbinte, puternic corosiv, și care pot fi încărcate și întreținute de la distanta.
3.3. Instalații de extracție cu solvent și echipamente de extracție cu solvent
Nota introductivă: ------------------
Instalațiile de extracție cu solvent primesc atît soluția de combustibil iradiat de la instalațiile de dizolvare, cît și soluția organică care separa uraniul, plutoniul și produsii de ficțiune. Echipamentele de extracție cu solvent sînt în mod normal proiectate sa satisfacă parametri stricti de funcționare, cum sînt perioade mari de viața în funcționare, fără cerințe de întreținere sau cu adaptabilitate la înlocuire facila, simplitate în funcționare și comanda, precum și flexibilitate pentru variatii în condițiile de proces.
Instalații de extracție cu solvent, special concepute sau pregătite, cum sînt coloane pulsate sau compacte, mixer-settler (amestecator-decantor) sau contactori centrifugari, pentru utilizare într-o uzina de retratare a combustibilului iradiat. Instalațiile de extracție cu solvent trebuie să fie rezistente la efectul corosiv al acidului azotic. Instalațiile de extracție cu solvent sînt produse după standarde extrem de ridicate (incluzind sudura și inspecție speciale, precum și tehnici de asigurare a calității și a controlului calității otelului inoxidabil cu conținut redus de carbon, titan, zirconiu sau alte materiale de înaltă calitate).
3.4. Vase de depozitare sau păstrare a substanțelor chimice
Trei fluxuri principale de proces în soluție rezultă din treapta de extracție cu solvent. Vasele de depozitare sau păstrare sînt utilizate pentru tratarea ulterioară a celor trei fluxuri, după cum urmează:
a) Soluția pura de azotat de uraniu este concentrata prin evaporare și trecută printr-un proces de denitrurare unde este convertită în oxid de uraniu. Acest oxid este reutilizat în ciclul combustibilului nuclear.
b) Soluția cu produși de fisiune, puternic radioactiva, este, în mod normal, concentrata prin evaporare și depozitata în forma de concentrat lichid. Acest concentrat poate fi, apoi, evaporat și convertit într-o formă potrivita pentru păstrare sau depozitare definitivă.
c) Soluția pura de azotat de plutoniu este concentrata și depozitata pînă la transferul ei la treptele ulterioare ale procesului. În particular, vasele de păstrare sau depozitare pentru soluțiile de plutoniu sînt proiectate pentru a evita problemele de criticitate care rezultă din schimbările în concentrația și forma acestui flux.
Vase de depozitare special concepute sau pregătite pentru utilizare în uzine de retratare a combustibilului iradiat. Vasele de păstrare sau depozitare trebuie să fie rezistente la efectul corosiv al acidului azotic. Vasele de păstrare sau depozitare sînt, în mod normal, fabricate din materiale cum sînt oțel inoxidabil cu conținut redus de carbon, titan sau zirconiu sau alte materiale de înaltă calitate. Vasele de păstrare sau depozitare pot fi concepute pentru funcționarea și întreținerea de la distanta și pot avea următoarele caracteristici pentru controlul criticitatii nucleare:
(1) pereți sau structuri interioare cu echivalent în bor de cel puțin două procente, sau
(2) un diametru maxim de 175 mm (7 în) pentru vasele cilindrice, sau
(3) o largime maxima de 75mm (3 în) pentru vasele inelare sau de tip placa.
3.5. Sistem de conversie a azotatului de plutoniu în oxid
Nota introductivă: ------------------
În majoritatea instalațiilor de retratare, acest proces final implica conversia soluției de azotat de plutoniu în dioxid de plutoniu.
Funcțiile principale, implicate în acest proces, sînt: depozitarea și ajustarea materialului de alimentare a procesului, precipitarea și separarea solid/soluție, calcinarea, manipularea produsului, ventilarea, gestionarea deșeurilor și controlul procesului.
Sisteme complete special concepute sau pregătite pentru conversia azotatului de plutoniu în oxid de plutoniu, adaptate în particular pentru a evita criticitatea și efectele radiatiilor și pentru a minimaliza riscurile de toxicitate.
3.6. Sisteme de producere a metalului din oxid de plutoniu
Acest proces, ce poate fi legat de o instalatie de retratare, implica fluorurarea dioxidului de plutoniu, realizată în mod normal cu acid florhidric puternic corosiv pentru a produce florura de plutoniu care, după aceea, este redusă utilizînd calciu metalic de înaltă puritate pentru a produce plutoniu metalic și o zgura de fluorura de calciu. Funcțiile principale implicate în acest proces sînt: fluorurarea (ex.: implicind echipamente fabricate din/sau placate cu un metal pretios), reducerea la metal (ex.: folosind creuzete ceramice), recuperarea zgurii, manipularea produsului, ventilarea, gestionarea deșeurilor și controlul procesului.
Sisteme complete speciale concepute sau pregătite pentru producerea plutoniului metalic, în particular adaptate astfel încît sa evite criticitatea și efectele radiatiilor și sa minimalizeze riscurile de toxicitate.
În conformitate cu paragraful 6 al Memorandumului B, Guvernul își rezerva dreptul de a aplica procedurile prevăzute în Memorandum și altor obiecte, în cadrul limitelor definite funcțional.
4. Uzine pentru fabricarea elementelor combustibile
O "uzina pentru fabricarea elementelor combustibile" cuprinde echipamentele:
a) care în mod normal vin în contact direct cu, sau, în mod direct, prelucreaza sau controlează fluxul de producție al materialului nuclear, sau
b) care etanseizeaza materialul nuclear în interiorul invelisului.
Exportul unui set complet de obiecte pentru operațiile de mai sus va avea loc numai în conformitate cu procedurile prevăzute în Memorandum. Guvernul va analiza, de asemenea, aplicarea procedurilor prevăzute în Memorandum la obiectele individuale, destinate oricăreia din operațiile de mai sus, precum și altor operații legate de fabricarea combustibilului, cum sînt verificarea integrității invelisului sau etanseitatii lui și tratamentul de finisare a combustibilului etanseizat.
5. Uzine pentru separarea izotopica a uraniului și echipamente, altele decît instrumentele analitice, special concepute sau pregătite pentru acestea
Părți din echipament, care sînt considerate a fi incluse în expresia "echipamente, altele decît instrumentele analitice, special concepute sau pregătite" pentru separarea izotopilor de uraniu, cuprind:
5.1. Centrifugi cu gaz și ansamble și componente special concepute sau pregătite pentru utilizarea în centrifugile cu gaz
Centrifugile cu gaz constau, în mod normal, din cilindri cu pereți subtiri, de diametre între 75 mm (3 în) și 400 mm (16 în) continuti într-o incinta vidata și care se învîrtesc cu o viteză periferica mare, de ordinul a 300 m/s sau mai mult, cu ax central vertical. În scopul atingerii unor viteze mari, materialele de construcție ale componentelor rotative, trebuie să aibă un raport mare între rezistenta mecanică și densitate, iar ansamblul rotorului și, de aici, componentele sale individuale, trebuie să fie prelucrate cu tolerante foarte strinse pentru a minimaliza dezechilibrele. În contrast cu alte centrifugi, centrifugile cu gaz pentru imbogatirea uraniului sînt caracterizate prin aceea ca au în interiorul camerei rotorului sicane-disc rotative și o dispunere a unui tub stationar pentru alimentarea cu, și extragerea UF6 gazoasa și avînd cel puțin trei canale separate, din care doua sînt conectate la cause care se extind de la axul rotorului pînă la periferia camerei rotorului. De asemenea, în incinta vidata este conținut un număr de componente critice care nu se rotesc și care, deși sînt special proiectate, nu sînt dificil de fabricat și nici nu sînt fabricate din materiale unicat. O instalatie cu centrifugi necesita, totuși, un mare număr de astfel de componente, asa încît cantitățile pot da o indicație importanța asupra scopului final al utilizării.
5.1.1. Componente în rotație
a) Ansamble rotor complete
Cilindri cu pereți subtiri sau un număr de cilindri cu pereți subtiri interconectati, fabricati din unul din materialele cu raport mare între rezistenta mecanică și densitate, descrise în nota explicativa la aceasta secțiune.
Dacă sînt interconectati, cilindrii sînt cuplati prin silfoane sau inele flexibile, asa cum este descris în secțiunea 5.1.1. (c) de mai jos. Rotorul este prevăzut cu sicane interioare și calote de capăt, asa cum este descris în secțiunea 5.1.1.( d) și (e) de mai jos, dacă se afla în forma finala. Totuși, ansamblul complet poate fi livrat numai parțial asamblat.
b) Tuburi rotor Cilindri cu pereți subtiri, special conceputi sau pregatiti, cu grosimi de 12 mm (0,5 în) sau mai puțin, cu un diametru între 75 mm (3 în) și 400 mm (16 în) și fabricati din unul din materialele cu raport mare între rezistenta mecanică și densitate, descrise în nota explicativa a acestei secțiuni.
Componente special concepute sau pregătite pentru a asigura un suport localizat al tubului rotor sau pentru a cupla împreună un număr de tuburi rotor. Silifonul este un cilindru scurt cu grosimea peretelui de 3 mm (0,12 în) sau mai puțin, cu un diametru cuprins între 75 mm (3 în) și 400 mm (16 în), avînd un profil determinat (ondulat), fiind fabricat din unul din materiale cu raport mare între rezistenta mecanică și densitate, descrise în nota explicativa a acestei secțiuni.
Componente sub forma de disc, de diametru între 75 mm (3 în) și 400 mm (16 în), special concepute sau pregătite pentru a fi montate în interiorul tubului rotor al centrifugii, în scopul de a izola camera de extragere de camera principala de separare și, în unele cazuri de a ajuta circulația UF6 gazoasa în interiorul camerei principale de separare a tubului rotor, și fabricata din unul din materialele cu raport mare între rezistenta mecanică și densitate, descrise în nota explicativa a acestei secțiuni.
e) Calote superioare, calote inferioare
Componente în forma de disc, de diametre între 75 mm (3 în) și 400 mm(16 în), special concepute sau pregătite pentru a se fixa la capetele tubului rotor și astfel sa conțină UF6 în interiorul tubului rotor, și în anumite cazuri, sa susțină, retina sau conțină, ca o componenta integrată, un element al lagarului superior (calota superioară) sau sa conțină elementele rotative ale motorului și lagarului inferior (calota inferioară), și fabricate din unul din materialele cu raport mare între rezistenta mecanică și densitate, descrise în nota explicativa a acestei secțiuni.
Materialele utilizate pentru componente rotative ale centrifugii sînt:
a) Oțel special, avînd o rezistenta limita la tracțiune de 2,05.10(9) N/m(2) (300.000 psi) sau mai mare:
b) Aliaje de aluminiu avînd rezistenta limita la tracțiune de 0,46.10(9)N/ m(2) (67.000 psi) sau mai mare;
c) Materiale sub forma de filamente potrivite pentru utilizarea în structurile compozite și avînd un modul specific de 12,3.10(8) m sau mai mare și o rezistenta limita specifică la tracțiune de 0,3.10(8) m sau mai mare. (Modulul specific este modulul Young în N/m(2), împărțit la greutatea specifică în N/m(3); "rezistenta limita specifică la tracțiune în N/m(2), împărțită la greutatea specifică, în N/m(3)).
5.1.2. Componente statistice
a) Lagare cu suspensie magnetica
Ansamble lagar, special concepute sau pregătite, constind dintr-un magnet inelar suspendat într-o carcasa conținînd un mediu amortizor. Carcasa va fi fabricata dintr-un material rezistent la UF6 (vezi nota explicativa de la secțiunea 5.2). Magnetul se cupleaza cu o piesa sau cu un al doilea magnet fixat de calota superioară, descrisă în secțiunea 5.1.1. (e). Magnetul poate fi sub forma inelara cu un raport între diametrul exterior și interior mai mic sau egal cu 1,6:1. Magnetul poate fi într-o formă avînd permitivitatea inițială de 0,15 H/m (120.000 în unități CGS) sau mai mare, sau o remanenta de 98,5% sau mai mare, sau o densitate de energie mai mare de 80 KJ/m(3) (10(7) gauss-oersted). În plus față de proprietățile uzuale ale materialului, exista o cerința preliminară, aceea ca deviatia axelor magnetice față de axele geometrice să fie limitată la tolerante foarte strinse (mai mici de 0,1 mm) sau ca omogenitatea materialului magnetului să fie impusa în mod special.
Lagare special concepute și pregătite, cuprinzînd un ansamblu pivot/cupa, montat pe un amortizor. Pivotul este, în mod normal, un ax de oțel calit pînă la lustru, emisferic la un capăt, avînd un mijloc de fixare de calota inferioară, descrisă în secțiunea 5.1.1.(e), la celălalt capăt. Totuși, axul poate avea atasat un lagar hidrodinamic. Cupa este sub forma de pastila, cu o adincitura emisferica pe una din fete. Aceste componente sînt adeseori livrate separat de amortizor.
Cilindri special conceputi sau pregatiti, avînd caneluri interne elicoidale, prelucrate mecanic sau extrudate, și găuri prelucrate mecanic. Dimensiunile tipice sînt după cum urmează: diametrul intern între 75 mm (3 în) și 400 mm (16 în), grosimea peretelui 10 mm (0,4 în) sau mai mare, raportul dintre diametru și lungime de la 1 la 1. Secțiunea transversala a canelurilor este de obicei rectangulara și de adîncime 2 mm (0,08 în) sau mai mare.
d) Statoarele motoarelor Statoare inelare, special concepute sau pregătite pentru motoare de mare turatie multifazice de curent alternativ, cu histerezis (sau reluctanta) pentru funcționare sincrona în vid, în gama de frecvente 600-2000 Hz și gama de puteri 50-1000 VA. Statoarele constau din infasurari multifazice pe un miez din fier laminat cu pierderi mici, conținute de straturi subtiri de grosime obișnuită de 2,0 mm (0,08 în) sau mai mica.
5.2. Sisteme auxiliare, echipamente și componente special concepute sau pregătite pentru fabrici de imbogatire cu centrifugi cu gaz
------------------ Sistemele auxiliare, echipamentele și componentele pentru uzinele de imbogatire cu centrifugi cu gaz sînt sisteme ale uzinei necesare pentru alimentarea cu UF6 a centrifugilor, pentru a cupla una cu alta centrifugile, în scopul formării unei cascade sau trepte, pentru a permite îmbogățiri progresiv mai mari și pentru a extrage "produsul" și "cozile" de UF6 din centrifugi, împreună cu echipamentele necesare pentru a acționa centrifugile sau pentru a controla uzina. În mod normal, UF6 este evaporata din starea solida, utilizînd autoclave incalzite și este distribuita în forma de gaz la centrifugi prin intermediul unui sistem de conducte principale în cascada.
"Produsul" și "cozile" de UF6 ale fluxurilor de gaz ce se scurg de la centrifugi sînt, de asemenea, trecute prin intermediul sistemului de conducte principale în cascada către capcanele reci [functionînd la circa 203 K (- 70 grade C )] unde sînt condensate înainte de transferuri mai departe în containere adecvate pentru transport sau depozitare. Deoarece o uzina de imbogatire consta din multe mii de centrifugi, dispuse în cascada, exista mulți km de conducte conținînd mii de suduri cu un foarte mare număr de poziții repetate. Echipamentele, componentele și sistemele de conducte sînt fabricate după standarde de nivel înalt privind vidul și curățenia.
5.2.1. Sisteme de alimentare/sisteme de extracție a produsului și cozilor
Sisteme de proces special concepute și pregătite, care includ:
- Autoclave (sau stații) de alimentare, folosite pentru a trece UF6 în cascadele de centrifugi, la presiuni de pînă la 100 KN/m(2) (15 psi) și la un debit de 1 kg/h sau mai mare;
- Desublimatoare (sau capcane reci) utilizate pentru a extrage UF6 din cascade, la o presiune de pînă la 3 KN/m(2) (0,5 psi). Desublimatoarele permit să fie racite pînă la 203 K(-70 grade C) și să fie incalzite pînă la 343 K(70 grade C);
- Stații pentru "produs"și "cozi" utilizate pentru captarea UF6 în containere.
Aceste uzine, echipamente și conducte sînt în întregime făcute din/sau placate cu materiale rezistente la UF6 (vezi nota explicativa a acestei secțiuni) și sînt fabricate după standarde foarte ridicate în privinta vidului și curățeniei.
5.2.2. Sisteme de conducte principale
Sisteme de conducte special concepute și pregătite pentru manipularea UF6 în cascadele de centrifugi. Rețeaua de conducte este în mod normal de tipul sistem cu conducta principala "tripla", cu fiecare centrifuga conectata la fiecare din conductele principale. Exista un număr foarte mare de repetari în forma lor. Acestea sînt în întregime făcute din materiale rezistente la UF6 (vezi nota explicativa a acestei secțiuni) și sînt fabricate după standarde foarte ridicate în privinta vidului și curățeniei.
5.2.3. Spectrometre de masa pentru UF6/surse de ioni
Spectrometre de masa magnetice sau cuadrupolare special concepute sau pregătite, capabile sa preia probe "pe flux" din materialul de alimentare, produs sau cozi, din fluxurile de UF6 gazoasa, toate avînd caracteristicile de mai jos:
1. Rezoluție unitară pentru masa mai mare de 320;
2. Surse de ioni făcute din/sau placate cu cromnichel, sau monel, sau placate cu nichel;
3. Surse de ionizare cu bombardament electronic;
4. Prevăzute cu un sistem colector potrivit pentru analiza izotopica.
5.2.4. Variatoare de frecventa
Variatoarele de frecventa (cunoscute ca și convertoare sau invertoare), special concepute sau pregătite pentru alimentarea motoarelor, asa cum sînt definite în 5.1.2. (d) sau piese, componente sau subansamble ale unor astfel de variatoare de frecventa, toate avînd caracteristicile de mai jos:
1.Ieșire multifazica de la 600 pînă la 2000 Hz;
2. Stabilitate ridicată (cu control de frecventa mai bun decît 0,1%);
3. Distorsiuni armonice mici (sub 2%); și
4. Un randament mai mare de 80%;
Obiectele de mai sus vin în contact direct cu gaz de proces UF6 sau controlează direct centrifugile și trecerea gazului de la centrifuga la centrifuga și de la cascada la cascada.
Materialele rezistente la coroziune cu UF6 includ oțel inoxidabil, AL, aliaje de AL, Ni și aliaje conținînd 60% sau mai mult nichel.
5.3. Ansamble și componente special concepute sau pregătite pentru utilizarea la imbogatirea prin difuzie gazoasa
În cadrul metodei prin difuzie gazoasa a separarii izotopice a uraniului, ansamblul tehnologic principal este constituit din bariere de difuzie gazoasa poroase speciale, schimbatoare de căldură pentru racirea gazului (care se incalzeste în procesul comprimarii), vane de etansare și vane de comanda, conducte. Deoarece tehnologia difuziei gazoase utilizează hexaflorura de uraniu (UF6) toate echipamentele, conductele și suprafețele instrumentelor (care vin în contact cu gazul) trebuie să fie făcute din materiale care rămîn stabile în contact cu UF6. O instalatie de difuzie gazoasa necesita un număr important de asemenea ansamble, astfel încît numărul lor poate furniza o importanța indicație asupra scopului final al utilizării.
5.3.1. Bariere de difuzie gazoasa
a) Filtre poroase subtiri, special concepute sau pregătite, cu dimensiuni ale porilor de 100-1000 A (angstromi), o grosime de 5mm sau mai mica, iar pentru formele tubulare, un diametru de 25 mm sau mai mic, făcute din materiale metalice, polimeri sau ceramice, rezistente la coroziune UF6, și
b) compuși sau pulberi, special preparati, pentru fabricarea unor asemenea filtre. Astfel de compuși sau pulberi includ nichel sau aliaje conținînd 60% sau mai mult nichel, oxid de AL sau polimeri de hidrocarburi complet fluorurate, rezistente la UF6, avînd o puritate de 99,9% sau mai mare, o dimensiune a particulei mai mica de 10 microni și un înalt grad de uniformitate a dimensiunii particulelor, care sînt special preparate pentru fabricarea barierelor de difuzie gazoasa.
5.3.2. Carcasele difuzorului
Vase cilindrice, ermetic închise, special concepute și preparate, cu diametru mai mare de 300 mm și lungime mai mare de 900 mm, sau vase rectangulare de dimensiuni comparabile, care au o conexiune de intrare și doua conexiuni de ieșire, toate cu un diametru mai mare de 50 mm, pentru a conține barierele de difuzie gazoasa făcute din/sau placate cu materiale rezistente la UF6 și proiectate pentru instalare orizontala sau verticala.
5.3.3. Compresoare și suflante de gaz
Compresoare de gaz axiale, centrifugale sau cu dislocare pozitiva ori suflante de gaz, special concepute și pregătite, cu debit volumetric de absorbție de 1 m cub/ min. sau mai mult, de UF6 și cu o presiune de refulare de pînă la cîteva sute de KN/m(2) (100 psi), proiectate pentru funcționare de lungă durata în mediu de UF6, cu sau fără un motor electric de putere adecvată, precum și ansamble separate de asemenea compresoare sau suflante. Aceste compresoare și suflante au un raport de presiuni între 2:1 și 6:1 și sînt făcute din/sau placate cu materiale rezistente la UF6.
5.3.4. Sisteme de etansare a axelor rotative
Sisteme de etansare la vid, special concepute sau pregătite, cu conexiuni de etansare a alimentarii și a refularii, pentru a etansa axul care cupleaza rotorul compresorului sau al suflantei cu motorul de actionare, astfel încît să se asigure o etansare sigura contra patrunderii aerului în camera interna a compresorului sau a suflantei, care este umpluta cu UF6. Asemenea etansari sînt, în mod normal, proiectate pentru o viteză de patrundere a gazului-tampon mai mica decît 1.000 cm cub/min.
5.3.5. Schimbatori de căldură pentru racirea UF6
Schimbatori de căldură, speciali conceputi și pregatiti, confectionati din/ sau placati cu materiale rezistente la UF6 (cu excepția otelului inoxidabil) sau cu Cu ori orice combinație a acestor metale, și destinate pentru o modificare a vitezei de pierdere a presiunii mai mica de 10 N/m(2) (0,0015 psi) pe ora, la o diferența de presiune de 100 KN/m(2) (15 psi).
5.4. Sisteme, echipamente și componente auxiliare pentru folosire la imbogatirea prin difuzie gazoasa, special concepute și pregătite
Sistemele, echipamentele și componentele auxiliare pentru uzinele de imbogatire prin difuzie gazoasa sînt sisteme ale uzinei, necesare pentru alimentarea cu UF6 a ansamblelor de difuzie gazoasa, pentru a cupla ansamblele individuale între ele, în vederea formării cascadelor (sau a treptelor) pentru a permite obținerea, în mod progresiv, de îmbogățiri mai înalte și a extrage "produsul" și "cozile" de UF6 din cascadele de difuzie. Din cauza proprietăților superioare inertiale ale cascadelor de difuzie, orice întrerupere în funcționarea lor și, în special, oprirea lor, conduc la consecințe serioase. De aceea, într-o uzina de difuzie gazoasa sînt de o importanța mare realizarea unei intretineri stricte și permanente a vidului în toate sistemele tehnologice, protecția automată la accidente și reglajul automat precis al fluxului de gaz. Toate acestea conduc la echiparea uzinei cu un mare număr de sisteme speciale de măsura, reglaj și comanda.
În mod normal, UF6 este evaporata din cilindrii plasati în interiorul autoclavelor și este distribuita sub forma gazoasa la punctul de intrare prin intermediul sistemului de conducte al cascadelor. Fluxurile gazoase de UF6 cu "produs" și "cozi", care circulă de la punctele de ieșire, sînt trecute, prin intermediul sistemului de conducte al cascadelor, ori către capcanele reci ori către stațiile de compresie, unde gazul de UF6 este lichefiat înainte de transferul în continuare spre containerele adecvate pentru transportare sau depozitare. Datorită faptului ca o uzina de imbogatire prin difuzie gazoasa consta dintr-un mare număr de ansamble de difuzie gazoasa dispuse în cascade, exista mulți kilometri de conducte pentru cascade, care includ mii de suduri cu un număr foarte mare de repetari. Echipamentele, componentele și sistemele de conducte sînt fabricate conform unor standarde foarte înalte de vid și curățenie.
5.4.1. Sisteme de alimentare/sisteme de extracție a produsului și cozilor
Sisteme de proces, special concepute și pregătite, capabile sa funcționeze la presiuni de 300 KN/m(2) (45 psi) sau mai puțin care includ:
- autoclave (sau sisteme) de alimentare, folosite pentru trecerea UF6 către cascadele de difuzie gazoasa;
- desublimatori (sau capcane reci) folosiți pentru a extrage UF6 din cascadele de difuzie;
- stații de lichefiere în care gazul de UF6 din cascada este comprimat și racit pentru a forma UF6 lichidă;
- stații de "produs" și "cozi", pentru a transfera UF6 în containere.
5.4.2. Sisteme de conducte principale
Sisteme de conducte principale și sisteme de conducte special concepute sau pregătite pentru manipularea UF6 în cascadele de difuzie gazoasa. Acest sistem de conducte este în mod normal un sistem cu conducte principale de tip "dublu" avînd fiecare celula colectata la fiecare din conductele principale.
a) Pompe de vid, conducte colectoare, ramificatii multiple de vid, special concepute sau pregătite, avînd o capacitate de absorbție de 5 m cub /min. sau mai mare.
b) Pompe de vid, special proiectate pentru funcționarea în atmosfere conținînd UF6, făcute din/sau placate cu aluminiu, nichel sau aliaje conținînd 60% sau mai mult nichel. Aceste pompe pot fi atît rotative cît și cu dislocare pot avea etansari de deplasare și etansari din fluorocarbon (teflon) și care pot folosi fluide de lucru speciale.
5.4.4. Vane speciale de oprire și comanda
Vane cu silfon, manuale sau automate, pentru oprire și comanda, special concepute sau pregătite, făcute din materiale rezistente la UF6, cu un diametru de la 40 pînă la 1.500 mm, pentru a fi instalate în sistemele principale și auxiliare ale uzinelor de imbogatire cu difuzie gazoasa.
5.4.5. Spectrometre de masa pentru UF6/surse de ioni
Spectrometre de masa magnetice sau cuadrupolare special concepute sau pregătite, capabile sa preia probe "pe flux" din materialul de alimentare, produs sau cozi, din fluxurile de UF6 gazoase, toate avînd caracteristicile de mai jos:
1. Rezoluție unitară pentru masa mai mare de 320;
2. Surse de ioni făcute din/sau placate cu cromnichel;
3. Surse de ionizare cu bombardament electronic;
4. Sistem colector potrivit pentru analiza izotopica.
Obiectele enumerate mai sus, fie vin în contact direct cu UF6 gazoasa a procesului, fie comanda direct fluxul în cascade. Toate suprafețele care vin în contact cu gazul de proces sînt în întregime făcute din/sau placate cu materiale rezistente la UF6. Pentru scopurile secțiunilor referitoare la obiectele aparținînd difuziei gazoase, materialele rezistente la coroziune UF6 includ otelul inoxidabil, aluminiul, aliajele de aluminiu, oxidul de aluminiu, nichelul sau aliajele conținînd 60% sau mai mult nichel și polimeri din hidrocarburi fluorurate complet, rezistente la UF6.
5.5. Unități de separare cu ajutaje cu jet
5.6. Unități de separare cu vortex
6. Uzine pentru producerea apei grele, deuteriului și compusilor de deuteriu și echipamente special concepute și pregătite pentru acestea