Articolul UNIC
(1) Termenul prevăzut la art. V din Ordonanța Guvernului nr. 6/2011 pentru modificarea și completarea Ordonanței Guvernului nr. 57/2002 privind cercetarea științifică și dezvoltarea tehnologică, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 80 din 31 ianuarie 2011, cu modificările ulterioare, se prorogă până la data de 31 decembrie 2014.
(2) Până la împlinirea termenului prevăzut la alin. (1), execuția programelor-nucleu de cercetare-dezvoltare aflate în derulare la data intrării în vigoare a prezentei ordonanțe se continuă, pentru fiecare instituție, potrivit legislației în vigoare la data aprobării acestora, până la data emiterii deciziei de acordare sau neacordare a certificării.
PRIM-MINISTRU
VICTOR-VIOREL PONTA
Contrasemnează:
---------------
Ministrul educației naționale,
Remus Pricopie
p. Ministrul delegat pentru învățământ
superior, cercetare științifică
și dezvoltare tehnologică,
Gigel Paraschiv,
secretar de stat
Viceprim-ministru, ministrul
finanțelor publice,
Daniel Chițoiu
p. Ministrul delegat pentru buget,
Gheorghe Gherghina,
secretar de stat
București, 14 august 2013.
Nr. 22.
--------