1. La articolul 1 alineatul (2), după litera j) se introduce o nouă literă, litera k), cu următorul cuprins:
"k) activități caracteristice cluburilor de poker."
2. La articolul 2 alineatul (8), după litera i) se introduce o nouă literă, litera j), cu următorul cuprins:
"j) în cazul jocurilor de noroc caracteristice cluburilor de poker. Fiecărui organizator i se acordă o singură autorizație de exploatare a jocurilor de noroc pentru locația în care se organizează și se desfășoară aceste activități. Modelul autorizațiilor de exploatare a jocurilor de noroc este prezentat în anexa nr. 1b)."
3. Articolul 14 se modifică și va avea următorul cuprins:
"Art. 14. - (1) Declararea mijloacelor de joc de bază produse pe teritoriul României se realizează de către producătorul acestora, iar a celor care fac obiectul achizițiilor intracomunitare sau importului dintr-un stat care nu este stat membru al Uniunii Europene, sub orice formă, se realizează de către operatorii economici care efectuează aceste operațiuni către direcția de specialitate din cadrul Oficiului Național pentru Jocuri de Noroc, potrivit modelului prevăzut în anexa nr. 4.
(2) Operatorii economici care vând sau cumpără mijloace de joc de bază în scopul prevăzut de ordonanța de urgență vor declara tranzacția respectivă direcției de specialitate din cadrul Oficiului Național pentru Jocuri de Noroc, cu precizarea elementelor de identificare ale mijloacelor de joc, potrivit modelului prevăzut în anexa nr. 5.
(3) Operatorii economici care nu mai doresc să exploateze mijloacele de joc care au făcut anterior obiectul autorizării sau nu mai doresc să le pună la dispoziție, sub orice formă, unui alt operator economic, indiferent de motivele care stau la baza acestei decizii, vor declara mijloacele de joc respective la Oficiul Național pentru Jocuri de Noroc, cu precizarea elementelor de identificare ale acestora, precum și natura operațiunii și data efectuării acesteia, potrivit modelului prevăzut în anexa nr. 6."
4. La articolul 21, alineatul (5) se modifică și va avea următorul cuprins:
"(5) Organizatorii sistemelor de tip jack-pot, pentru fiecare sistem în parte, vor notifica acest fapt direcției de specialitate din cadrul Oficiului Național pentru Jocuri de Noroc conform modelului prevăzut în anexa nr. 7."
5. După secțiunea a 2-a "Jocuri de noroc caracteristice activității cazinourilor" din cadrul capitolului II "Condiții de autorizare specifice diferitelor categorii de jocuri de noroc" se introduce o nouă secțiune, secțiunea a 2^1-a "Jocuri de noroc caracteristice cluburilor de poker", cuprinzând articolele 44^1-44^20, cu următorul cuprins:
Jocuri de noroc caracteristice cluburilor de poker
Art. 44^1. - Jocurile de noroc caracteristice cluburilor de poker se desfășoară în spații corespunzătoare, în care exploatarea jocurilor de noroc este realizată la mese speciale, caracteristice jocului de poker, folosind mijloace de joc specifice. Jocurile de noroc se organizează direct între participanți, organizatorul având obligația de a asigura respectarea regulamentelor de joc astfel cum au fost aprobate de comitet.
Art. 44^2. - Jocuri de noroc caracteristice cluburilor de poker se pot organiza în imobile care nu au destinația de locuință și în imobile care au fost construite având destinația de locuință, dar care ulterior, prin modificări succesive, au pierdut această calitate. Prin imobile care nu au destinația de locuință se înțelege imobilele care nu au fost construite având această destinație sau nu au dobândit această calitate ulterior prin modificări succesive.
Art. 44^3. - Exploatarea jocurilor de noroc caracteristice cluburilor de poker este permisă numai în condițiile în care spațiul respectiv este înregistrat ca punct de lucru de către organizatorul activității la oficiul registrului comerțului.
Art. 44^4. - Valoarea minimă a capitalului social subscris și vărsat la data solicitării cererii de obținere a licenței de organizare a jocurilor de noroc caracteristice cluburilor de poker va fi de 50.000 lei.
Art. 44^5. - Pentru acoperirea riscului de neplată a obligațiilor față de bugetul general consolidat, organizatorii de jocuri de noroc caracteristice cluburilor de poker vor constitui un fond de garanție pentru fiecare locație autorizată în parte în valoare de 70.000 lei pentru București și 35.000 lei pentru locațiile din țară, dar nu mai mult de 105.000 lei.
Art. 44^6. - Organizatorii de jocuri de noroc caracteristice cluburilor de poker permit accesul în locațiile autorizate pe baza unui bilet de intrare, valabil 24 de ore în intervalul 08,00-08,00, pentru fiecare jucător, în valoare de 10 lei. Modelul biletului de intrare pentru clubul de poker va fi aprobat prin ordin al președintelui Oficiului Național pentru Jocuri de Noroc. Sumele încasate de organizatorii de jocuri de noroc caracteristice cluburilor de poker pe baza biletului de intrare constituie venit la bugetul de stat și se virează în totalitate până la data de 25 inclusiv a lunii următoare, pentru luna anterioară.
Art. 44^7. - Cerințele minime pe care trebuie să le îndeplinească incintele în care se organizează activități specifice clubului de poker sunt:
a) spațiile în care sunt amplasate mesele de joc trebuie să fie organizate astfel încât să se creeze o ambianță plăcută pentru participanți;
b) să fie corespunzător amenajate;
c) să fie asigurat iluminat electric suficient de puternic pentru exploatarea și monitorizarea activității, dar astfel montat încât să nu deranjeze participanții;
d) să beneficieze de instalație de condiționare a aerului, cu o putere corespunzătoare dimensiunii acestora;
e) să fie prevăzute cu circuit electric de siguranță. La ușile de evacuare vor fi montate lămpi electrice care să între în funcțiune în momentul unei avarii la circuitul electric de bază. Aceste lămpi vor fi amplasate astfel încât, în situații de necesitate, să asigure protejarea și evacuarea jucătorilor, a personalului sălii, precum și a valorilor;
f) să fie prevăzute cu grupuri sanitare proprii;
g) să fie amplasate și dotate conform condițiilor prevăzute de lege pentru prevenirea și stingerea incendiilor;
h) să respecte normele igienico-sanitare în vigoare;
i) să asigure condiții ambientale corespunzătoare unei bune desfășurări a activității și să nu se aducă atingere liniștii și ordinii publice, conform prevederilor legale în vigoare.
Art. 44^8. - În toate cluburile de poker, întreaga activitate din sălile de joc trebuie supravegheată în mod obligatoriu prin circuit închis de televiziune și înregistrată în sistem digital, permanent, în regim "non-stop", cu respectarea următoarelor condiții:
a) înregistrările video respective vor fi păstrate, în condiții de securitate, cel puțin 30 de zile calendaristice. Înregistrările trebuie să cuprindă data și ora evenimentelor. Incidentele sau evenimentele deosebite se vor consemna într-un registru ținut de operatorii sistemului de supraveghere video, iar pentru cazurile întemeiate vor fi înștiințate imediat Oficiul Național pentru Jocuri de Noroc și organele de poliție. Înregistrările video făcute în aceste cazuri vor fi păstrate până la clarificarea acestor situații, prin exceptare de la termenul prevăzut anterior;
b) înregistrările video pot fi controlate sau ridicate de persoanele împuternicite din cadrul Oficiului Național pentru Jocuri de Noroc în vederea efectuării unor verificări;
c) camerele de luat vederi vor fi amplasate astfel încât să se asigure recepționarea unor imagini clare și utile atât la mesele de joc, cât și în întreaga incintă;
d) casieria, pe perioada de funcționare a clubului de poker, va fi permanent supravegheată cu ajutorul unor camere de luat vederi, imaginea acestora urmând a fi captată atât pe monitoare, cât și în sistemul de stocare.
Art. 44^9. - Cluburile de poker vor avea o dotare tehnică de bază și complementară, inclusiv cărți de joc, la nivelul practicat pe plan internațional.
Art. 44^10. - Regulamentul jocurilor și cel de ordine interioară trebuie să conțină prevederi obligatorii privind procedurile și competențele referitoare la: aprovizionarea, păstrarea, circulația internă, dotarea minimală, proceduri standard de operare a acestor jocuri.
Art. 44^11. - Cluburile de poker pot primi spre păstrare sume numai în numerar, în lei sau în valută, ale clienților. Acestea vor fi păstrate în seifuri special amenajate în casieria sălii de joc, altele decât cele destinate operațiunilor curente ale clubului, iar procedura de primire-predare, pe bază de documente utilizate în regim special, va fi total separată de fluxurile financiare și de înregistrările contabile ale cluburilor și vor fi păstrate și arhivate conform prevederilor legale în vigoare. Evidența acestor sume se va ține distinct pentru fiecare depozitar în parte, pe bază de fișă de cont pentru operațiuni diverse întocmită pentru fiecare depozitar, în care se vor înscrie toate operațiunile efectuate de către acesta.
Art. 44^12. - Organizarea activității în clubul de poker, respectiv dotarea meselor, verificarea dotării, întreruperea temporară a activității la mese, închiderea meselor, numărarea bacșișului, înregistrarea stocului de jetoane, se va face conform regulamentului de ordine interioară al clubului de poker, așa cum a fost aprobat de comitet. Un exemplar identic cu cel depus la comitet se va afla în permanență la sediul clubului și va fi prezentat la cerere organelor de control. Jetoanele valorice pot fi cumpărate de la casierie sau de la mesele de joc, în lei sau în valută, iar restituirea ori răscumpărarea acestora se face numai la casierie.
Art. 44^13. - Organizatorii prevăd prin regulamentul de ordine interioară al clubului de poker, fără a se limita la acestea, toate detaliile privind organizarea, numărul meselor, condițiile de angajare, specializare, organizarea evidențelor contabile, circuitul documentelor, semnăturile obligatorii pe fiecare document, modalitatea de admitere a clienților, condițiile de supraveghere și de securitate, circuitul jetoanelor și al banilor numai însoțiți de documente justificative.
Art. 44^14. - Organizatorii de jocuri de noroc caracteristice cluburilor de poker care organizează turnee de poker au obligația de a notifica Oficiul Național pentru Jocuri de Noroc, cu cel puțin 30 de zile înaintea desfășurării turneului, cu privire la locația, perioada de desfășurare, taxa de participare și intervalul de desfășurare a turneului.
Art. 44^15. - Bacșișurile oferite de participanții la joc salariaților sunt considerate venituri ale organizatorului jocurilor de noroc și pot fi împărțite de conducere salariaților. Bacșișurile vor fi evidențiate separat în contabilitate și vor fi impozitate ca venituri ale salariaților sau venit al organizatorilor de jocuri de noroc.
Art. 44^16. - (1) Organizatorii vor conduce evidența accesului jucătorilor în incinta clubului de poker numai în format electronic. Evidența accesului va conține datele de identificare ale participanților, cel puțin numele, prenumele, data și locul nașterii, documentul, numărul și seria documentelor legale de identificare, prezentate de titular, astfel:
a) pentru cetățenii care nu aparțin unuia dintre statele membre ale Uniunii Europene: pașaportul, cartea de identitate diplomatică sau consulară, legitimația provizorie;
b) pentru cetățenii români sau cetățenii aparținând unuia dintre statele membre ale Uniunii Europene: buletinul/cartea de identitate sau alte acte eliberate de organele de poliție, care poartă o fotografie și semnătura titularului.
(2) Organizatorii sunt obligați să nu permită accesul persoanelor care nu dețin asupra lor actele de identitate prezentate mai sus.
Art. 44^17. - (1) Bazele de date constituite la nivelul organizatorului privind evidența accesului jucătorilor în incinta cluburilor de poker se arhivează prin grija acestuia și se păstrează pentru un interval de minimum 5 ani. Organizatorii sunt obligați să pună la dispoziție bazele de date la solicitarea personalului cu atribuții de control din cadrul Oficiului Național pentru Jocuri de Noroc și a personalului din cadrul Oficiului Național de Prevenire și Combatere a Spălării Banilor.
(2) Prin decizii interne, organizatorii au dreptul de a interzice accesul persoanelor indezirabile. Listele cuprinzând persoanele care, motivat, prin decizii interne ale clubului de poker, au fost declarate indezirabile și cărora li s-a interzis accesul în club vor fi comunicate organelor de poliție, împreună cu motivația acestei măsuri, în 5 zile lucrătoare de la data acordării autorizației pentru exploatarea jocurilor de noroc sau de la data de la care acestea se modifică prin decizie a organizatorului.
Art. 44^18. - Organizatorii au obligația să organizeze și să conducă contabilitatea conform prevederilor legale în vigoare.
Art. 44^19. - În vederea acordării autorizației pentru exploatarea jocurilor de noroc caracteristice cluburilor de poker și pentru prezentarea documentației în Comitetul de supraveghere, o echipă de specialiști, formată din reprezentanți ai Oficiului Național pentru Jocuri de Noroc și ai Ministerului Afacerilor Interne, în număr de cel puțin 3 persoane, se va deplasa la fața locului și va întocmi o notă de constatare privind îndeplinirea condițiilor de autorizare. Nota de constatare va fi semnată de către toți membrii echipei și de reprezentantul operatorului economic verificat și va fi înaintată comitetului.
Art. 44^20. - Orice altă prevedere contrară dispozițiilor referitoare la autorizarea și funcționarea cluburilor de poker se abrogă de drept."
6. La articolul 74 alineatul (1), litera v) se modifică și va avea următorul cuprins:
"v) organizatorii de jocuri de noroc caracteristice activității cazinourilor, cluburilor de poker și de jocuri de noroc tip slotmachine au obligația să înscrie cu datieră data și ora emiterii biletului către client, atât pe marca de control, cât și pe biletul de intrare;"
7. La articolul 76 alineatul (1), literele a), c) și e) se modifică și vor avea următorul cuprins:
"a) nerespectarea prevederilor art. 1 alin. (10) și (11), art. 7 alin. (1)-(3), art. 8, art. 9 alin. (2), art. 12 alin. (1) și (2), art. 18 alin. (4)-(6), art. 21 alin. (6), art. 23 alin. (1)-(3) și (7), art. 24, art. 30 alin. (2), art. 31-33, 35, 38, 44^12, 44^15, 44^16, 50, art. 62-65, 69, art. 73^3 lit. a)-p), r), t)-z), art. 73^5 alin. (1) și (3), art. 73^6, art. 73^7-art. 73^9, art. 73^10 alin. (2)-(4), art. 73^11, art. 73^12, art. 73^13 alin. (3)-(6), art. 73^14, 73^15, 73^17, ale art. 74 alin. (1) lit. b)-h), j), k), alin. (2) lit. b) și alin. (5);
.................................................................................................
c) nerespectarea prevederilor de păstrare a înregistrărilor video în termenul prevăzut la art. 26 alin. (2) și art. 44^9 lit. a);
.................................................................................................
e) nerespectarea prevederilor art. 18 alin. (3), art. 21 alin. (3) și (5), art. 28 alin. (2), art. 29 alin. (3), art. 36, 37, 39, art. 40-41, 44^14, 44^17, 47, art. 51-53, 56, 58, 59, 68 și 70, art. 74 alin. (1) lit. a), i), l), m)-q), s) și t), precum și a regulamentului turneului de poker aprobat de comitet, potrivit prevederilor art. 16 alin. (4) din ordonanța de urgență;"
8. La anexa nr. 2, punctul 8 se modifică și va avea următorul cuprins:
"8. numai pentru activitatea de cazinou, cluburi de poker și pentru jocurile definite la art. 10 alin. (1) lit. g)-i) din ordonanța de urgență - dovada înregistrării ca operator de date cu caracter personal acordată de Autoritatea Națională de Supraveghere a Prelucrării Datelor cu Caracter Personal;"
9. La anexa nr. 3, după litera H se introduce o nouă literă, litera I, cu următorul cuprins:
"I. Pentru autorizațiile de exploatare a jocurilor de noroc caracteristice cluburilor de poker:
1. cererea privind autorizarea activității. Cererea va fi redactată și dactilografiată în limba română, va fi semnată și ștampilată de către reprezentantul legal al operatorului economic și va conține: datele de identificare ale solicitantului, tipul și seria mijloacelor de joc care fac obiectul cererii, spațiul de joc în care urmează a se desfășura activitatea, precum și programul de funcționare. În măsura dezvoltării aplicațiilor informatice suport, cererea va fi redactată numai prin utilizarea acestui mijloc;
2. o descriere amănunțită a activității, inclusiv schița spațiilor de joc, cu locul de amplasare a mijloacelor de joc de bază și auxiliare;
3. regulamentul de funcționare a fiecărui joc în parte;
4. actele privind dreptul de proprietate sau de folosință a spațiului de joc, precum și dovada înregistrării ca punct de lucru;
5. regulamentul de ordine interioară privind organizarea și desfășurarea activității, în care vor fi precizate detaliat: sarcinile și atribuțiile personalului, sistemul de evidență financiar-contabilă, modul de asigurare a securității documentelor, a valorilor și alte aspecte prevăzute de normele legale în vigoare;
6. documentele care atestă proveniența legală a mijloacelor de joc;
7. dovada privind constituirea fondului de garanție;
8. declarație pe propria răspundere din partea organizatorului că spațiul în care urmează a fi exploatate mijloacele de joc corespunde din punct de vedere sanitar și respectă normele P.S.I."
Secretarul general al Guvernului,
Național pentru Jocuri de Noroc,
Șeful Cancelariei Primului-Ministru,
Ministrul afacerilor interne,
ministrul finanțelor publice,
Ministrul delegat pentru buget,
București, 21 august 2013.