NORME din 8 octombrie 2013

NORMĂ Autoritatea Na?ională pentru Turism
Publicat în
MONITORUL OFICIAL nr. 655 din 24 octombrie 2013
Intrat în vigoare
24.10.2013
Forma consolidată din
24.10.2013

privind atribuirea contractelor de prestări de servicii privind organizarea în străinătate de către Autoritatea Națională pentru Turism a evenimentelor de promovare și dezvoltare a destinațiilor, formelor și produselor turistice, cu finanțare de la bugetul de stat și din Fondul European de Dezvoltare Regională

Capitolul I — Dispoziții generale ↑ Cuprins

Articolul 1

(1) Prezentele norme reglementează procedura de atribuire a contractului de prestări de servicii privind organizarea în străinătate de către Autoritatea Națională pentru Turism, denumită în continuare Autoritate, de evenimente și misiuni cu rol în creșterea circulației turistice în România sau cu impact în creșterea notorietății României ca destinație turistică și/sau participarea la aceste evenimente și misiuni în calitate de coorganizator, împreună cu asociațiile profesionale, patronale și organizațiile neguvernamentale cu activitate în domeniul turismului, autoritățile administrației publice locale și centrale, alte entități cu activitate cu impact în domeniul turismului, cu finanțare de la bugetul de stat și din Fondul European de Dezvoltare Regională (FEDR), precum și modalitățile de soluționare a contestațiilor formulate împotriva actelor emise în legătură cu aceste proceduri.

(2) Atribuirea contractelor de prestări de servicii prevăzute la alin. (1), finanțate din FEDR, se realizează cu respectarea prevederilor Ordinului ministrului dezvoltării, lucrărilor publice și locuințelor și al ministrului economiei și finanțelor nr. 665/2.604/2008 privind aprobarea categoriilor de cheltuieli eligibile pentru domeniul major de intervenție 5.3. "Promovarea potențialului turistic și crearea infrastructurii necesare, în scopul creșterii atractivității României ca destinație turistică" al axei prioritare "Dezvoltarea durabilă și promovarea turismului" din cadrul Programului operațional regional 2007-2013, cu modificările și completările ulterioare.

(3) Pe parcursul întregului proces de achiziție publică, astfel cum este reglementat în prezentele norme, la adoptarea oricărei decizii trebuie avute în vedere următoarele principii:

1. nediscriminarea;

2. tratamentul egal;

3. recunoașterea reciprocă;

4. transparența;

5. proporționalitatea;

6. eficiența utilizării fondurilor.

(4) Aplicarea prezentelor norme se va face prin asigurarea utilizării eficiente a fondurilor în procesul de atribuire, prin promovarea concurenței dintre operatorii economici și garantarea nediscriminării, recunoașterii reciproce și tratamentului egal al operatorilor economici care participă la atribuirea contractului.

(5) Pe parcursul aplicării procedurii de atribuire, se vor lua toate măsurile necesare pentru evitarea apariției unor situații de natură să determine existența unui conflict de interese și/sau manifestarea concurenței neloiale. În cazul în care se constată apariția unor astfel de situații, se va proceda la eliminarea efectelor rezultate dintr-o astfel de împrejurare, adoptându-se, potrivit competențelor, după caz, măsuri corective de modificare, încetare, revocare, anulare și altele asemenea ale actelor care au afectat aplicarea corectă a procedurii de atribuire sau ale activităților care au legătură cu acestea.

(6) Prezentele norme respectă obligația de transparență și asigură o publicitate adecvată pentru toți operatorii economici cu sediul în țară, precum și pentru cei cu sediul într-un alt stat membru al Uniunii Europene, Autoritatea asigurând acces la informațiile necesare referitoare la contractele ce vor fi încheiate, mai înainte de atribuirea lor, prin publicarea informațiilor pe paginile de internet ale instituției, astfel încât operatorii economici să poată fi în măsură să își exprime interesul de a încheia contractul respectiv.

Articolul 2

(1) Prezentele norme asigură cadrul organizatoric și metodologia unitară privind organizarea și desfășurarea procedurilor pentru atribuirea contractului de prestări de servicii având ca obiect organizarea de evenimente și misiuni cu rol în creșterea circulației turistice în România sau cu impact în creșterea notorietății României ca destinație turistică și/sau participarea la aceste evenimente și misiuni în calitate de coorganizator, împreună cu asociațiile profesionale, patronale și cu organizațiile neguvernamentale cu activitate în domeniul turismului, autoritățile administrației publice locale și centrale, alte entități cu activitate cu impact în domeniul turismului, cu finanțare de la bugetul de stat și din FEDR, precum și criteriile de natură economică și tehnică care vor sta la baza atribuirii acestor contracte, prin utilizarea sistemului concurențial.

(2) În conformitate cu prevederile art. 16 alin. (1) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 34/2006 privind atribuirea contractelor de achiziție publică, a contractelor de concesiune de lucrări publice și a contractelor de concesiune de servicii, aprobată cu modificări și completări prin Legea nr. 337/2006, cu modificările și completările ulterioare (O.U.G. nr. 34/2006), obligativitatea respectării prevederilor actului normativ cadru în domeniul achizițiilor publice se impune numai pentru contractele a căror valoare este egală sau mai mare decât cea prevăzută la art. 57 alin. (2) din O.U.G. nr. 34/2006 și se limitează numai la prevederile art. 35-38 și 56 din O.U.G. nr. 34/2006 și la aplicarea, pe tot parcursul procedurii de atribuire, a principiilor prevăzute la art. 2 alin. (2) din O.U.G. nr. 34/2006.

(3) În cazul în care contractul de prestări de servicii prevăzut la alin. (1) are ca obiect, alături de prestarea de servicii din categoria celor incluse în anexa nr. 2B la O.U.G. nr. 34/2006 și prestarea de servicii din categoria celor incluse în anexa nr. 2A la O.U.G. nr. 34/2006, prevederile alin. (1) sunt aplicabile numai dacă valoarea estimată a serviciilor incluse în anexa nr. 2B la O.U.G. nr. 34/2006 este mai mare decât valoarea estimată a serviciilor incluse în anexa nr. 2A la O.U.G. nr. 34/2006.

Capitolul II — Dispoziții aplicabile procedurii de achiziție ↑ Cuprins

Secțiunea 1 — Procedura aprobării organizării evenimentelor în străinătate

Articolul 3

Prin eveniment se înțelege: orice eveniment cu rol în creșterea circulației turistice în România sau cu impact în creșterea notorietății României ca destinație turistică, organizat în străinătate de către Autoritate sau la care Autoritatea participă în calitate de coorganizator, împreună cu asociațiile profesionale, patronale și organizațiile neguvernamentale cu activitate în domeniul turismului, cu autoritățile administrației publice locale și centrale și alte entități cu activitate cu impact în domeniul turismului, de tipul: conferințe de presă, mese rotunde, gale, seri românești, evenimente de tipul road-show, congrese, seminare, burse de turism, precum și orice alte tipuri de evenimente culturale, artistice, sportive de imagine, organizate în vederea dezvoltării destinațiilor, formelor și produselor turistice.

Articolul 4

Pentru organizarea evenimentelor de tipul celor menționate la art. 3, se pot deconta cheltuieli în conformitate cu prevederile Hotărârii Guvernului nr. 20/2012 privind aprobarea Programului multianual de marketing și promovare turistică și a Programului multianual de dezvoltare a destinațiilor, formelor și produselor turistice și Ordinul ministrului dezvoltării, lucrărilor publice și locuințelor și al ministrului economiei și finanțelor nr. 665/2.604/2008, cu modificările și completările ulterioare.

Articolul 5

Propunerile privind organizarea acestor evenimente pot veni din partea reprezentanțelor de promovare turistică din străinătate, a direcției de specialitate inițiatoare a acțiunii, instituțiilor publice, structurilor asociative din sfera autorităților administrațiilor publice locale, structurilor patronale și profesionale cu atribuții și activități în domeniul turismului, entităților cu activități care pot avea impact în domeniul turismului.

Secțiunea a 2-a — Întocmirea documentațiilor

2.1. Etape premergătoare

Articolul 6

(1) În baza propunerilor elaborate de emitenții prevăzuți la art. 5, direcția de specialitate cu atribuții în domeniul realizării și implementării programului multianual de marketing și promovare turistică și/sau direcția de specialitate cu atribuții în implementarea brandului, denumită în continuare direcție de specialitate inițiatoare a acțiunii, întocmește și avizează referatul de necesitate pentru organizarea evenimentului și îl înaintează pe circuitul intern de avizare cu minimum 30 de zile înainte de organizarea acțiunii, după care îl supune spre aprobare conducerii Autorității.

(2) Referatul de necesitate va cuprinde, în mod obligatoriu, informații privind: tema acțiunii și relevanța pentru România ca destinație turistică, avantajele ce decurg din organizarea evenimentului, informații despre importanța evenimentului, perioada în care are loc evenimentul, scopul evenimentului, numărul și structura invitaților, activitățile ce se vor desfășura cu ocazia evenimentului, locația evenimentului, necesitatea achiziționării serviciilor respective, determinarea obiectului achiziției, estimarea valorii, precum și fundamentarea determinării acesteia, indicarea codului CPV al serviciului respectiv, indicarea sursei de finanțare: din bugetul de stat, cu precizarea capitolului din bugetul Autorității sau cu specificarea "proiect cu finanțare din fonduri externe nerambursabile (FEN), Programe din FEDR", precum și efectele și beneficiile previzionate a se obține și orice alte informații utile.

(3) Referatul de necesitate va fi însoțit de următoarele documente:

a) devizul estimativ, care va cuprinde identificarea tuturor serviciilor prestate sau produselor, dacă este cazul, și valoarea totală estimată. Devizul va fi avizat de către direcția de specialitate inițiatoare a acțiunii și de compartimentul cu atribuții în domeniul economic;

b) fișa tehnică ce va cuprinde în mod obligatoriu enunțarea tuturor serviciilor ce fac obiectul contractului și va fi întocmită și avizată de către direcția de specialitate inițiatoare a acțiunii.

(4) În cazul procedurilor de achiziție finanțate din FEN, programe din FEDR, se vor specifică categoriile de cheltuieli eligibile, cu respectarea prevederilor Ordinului ministrului dezvoltării, lucrărilor publice și locuințelor și al ministrului economiei și finanțelor nr. 665/2.604/2008, cu modificările și completările ulterioare.

(5) Estimarea valorii contractului se stabilește înainte de inițierea procedurii de atribuire, cu respectarea prevederilor O.U.G. nr. 34/2006.

Articolul 7

(1) Pe baza referatului de necesitate menționat la art. 6 și a documentației aferente, compartimentul cu atribuții în domeniul achizițiilor publice va elabora o notă justificativă care cuprinde informații cu privire la: alegerea procedurii, determinarea valorii estimate a contractului, alegerea cerințelor minime de calificare, a criteriului de atribuire și, eventual, a factorilor de evaluare și a algoritmului de calcul, după caz, precum și încadrarea achiziției în planul anual al achizițiilor publice și în vocabularul comun al achizițiilor (CPV).

(2) În situația în care se impun cerințe minime de calificare/selecție referitoare la situația economică și financiară ori la capacitatea tehnică și/sau profesională, nota justificativă va cuprinde, în mod obligatoriu, motivele alegerii acestor cerințe.

2.2. Întocmirea și conținutul documentației de selecție

Articolul 8

Documentația de selecție care va fi promovată în vederea atribuirii contractului ce face obiectul prezentelor norme va include fișa de date a achiziției, caietul de sarcini, formularele și clauzele contractuale obligatorii.

Articolul 9

Fișa de date a achiziției va cuprinde, fără a se limita la cele ce urmează, cel puțin:

a) informații generale privind autoritatea contractantă, în special cu privire la adresă (inclusiv telefon, fax, e-mail), persoane de contact, mijloace de comunicare etc.;

b) instrucțiuni privind date-limită care trebuie respectate și formalități care trebuie îndeplinite în legătură cu participarea la procedura de atribuire;

c) criterii de calificare/selecție privind situația personală a operatorilor economici care pot atrage excluderea acestora din urmă, precum și informațiile/documentele prin care aceștia dovedesc faptul că nu se încadrează în cazurile ce justifică excluderea; criterii de calificare/selecție privind situația economico-financiară, precum și capacitatea tehnică și profesională a operatorului economic; informații/documente pe care trebuie să le prezinte operatorul economic pentru evaluarea capacităților minime cu caracter economic și tehnic, dacă acestea au fost impuse;

d) cuantumul garanției de participare și al garanției de bună execuție;

e) instrucțiuni privind modul de elaborare și de prezentare a propunerii tehnice și financiare;

f) perioada de timp în care ofertantul trebuie să își mențină oferta valabilă;

g) informații detaliate și complete privind criteriul de atribuire menționat în caietul de sarcini, aplicat pentru stabilirea ofertei câștigătoare, corespunzător prevederilor prezentelor norme;

h) termenul în care se comunică rezultatul procedurii de selecție;

i) denumirea și adresa organismului competent de rezolvare a contestațiilor; informații exacte privind termenele de depunere a contestației și, după caz, denumirea, adresa, numărul de telefon, numărul de fax și adresa de e-mail a biroului de la care se pot obține aceste informații;

j) sursa de finanțare;

k) numele persoanelor ce dețin funcții de decizie în cadrul autorității contractante;

l) informații referitoare la clauzele contractuale obligatorii.

Articolul 10

(1) Caietul de sarcini va include cerințe/prescripții/caracteristici care să permită achiziția serviciilor vizate de Autoritate, cu respectarea necesităților acesteia. Cerințele vor fi elaborate astfel încât să poată fi îndeplinite de prestatorii de specialitate din domeniul respectiv.

(2) Caietul de sarcini pentru fiecare eveniment va conține descrierea serviciilor necesare pentru amenajarea spațiilor interioare și exterioare, pentru organizarea evenimentelor, precum închiriere sală, închiriere spațiu amenajat, închiriere corturi, servicii de catering, cocktail, coffee break, serviciul hostess, serviciul de transport, redactare și transmitere invitații, serviciul de traducere simultană, servicii hoteliere, realizare materiale și obiecte promoționale specifice etc., astfel cum sunt reglementate de Hotărârea Guvernului nr. 20/2012 și de Ordinul ministrului dezvoltării, lucrărilor publice și locuințelor și al ministrului economiei și finanțelor nr. 665/2.604/2008, cu modificările și completările ulterioare.

(3) Caietul de sarcini va cuprinde mențiunea referitoare la obligația organizatorului de eveniment a cărui ofertă a fost declarată câștigătoare de a redacta un raport detaliat asupra modului în care s-a desfășurat evenimentul, la care se vor anexa fotografii pe suport electronic, înregistrări video - CD/DVD/memory stick etc., precum și orice alte înscrisuri care vin în sprijinul dovedirii organizării evenimentului.

Articolul 11

(1) Procedura se inițiază printr-o invitație de participare, care se publică împreună cu documentația de selecție pe paginile de internet ale instituției, cu cel puțin 10 (zece) zile înainte de data stabilită pentru deschiderea ofertelor, și se transmite prin mijloace electronice către asociațiile profesionale și patronale din turism care sunt membre ale Consiliului Consultativ al Turismului.

(2) Reprezentanțele de promovare turistică vor transmite invitația de participare împreună cu documentația de selecție și la minimum 5 (cinci) firme specializate, cu cel puțin 10 (zece) zile înainte de data stabilită pentru deschiderea ofertelor, și le vor publică pe pagina de internet a reprezentanței.

(3) Invitația de participare va cuprinde:

a) denumirea, adresa, numărul de telefon și de fax, adresa de e-mail ale autorității contractante;

b) scurtă descriere a evenimentului;

c) data și ora-limită stabilite pentru depunerea ofertelor;

d) limba/limbile în care trebuie elaborată oferta;

e) adresa la care se transmit ofertele;

f) termenul-limită până la care se pot depune ofertele și data întrunirii comisiei de selecție în vederea stabilirii ofertei câștigătoare;

g) modul de transmitere a ofertelor: în plic sigilat, cu ștampila ofertantului și cu mențiunea "A nu se deschide înainte de data ..., orele ... .";

h) perioada de timp în care ofertantul trebuie să își mențină oferta valabilă;

i) criteriul de selecție, și anume prețul cel mai scăzut, în condițiile respectării cerințelor caietului de sarcini;

j) criterii de calificare/selecție privind situația personală a operatorilor economici care pot atrage excluderea acestora din urmă, precum și informațiile/documentele prin care aceștia dovedesc faptul că nu se încadrează în cazurile ce justifică excluderea; criterii de calificare/selecție privind situația

economico-financiară, precum și capacitatea tehnică și profesională a operatorului economic; informații/documente pe care trebuie să le prezinte operatorul economic pentru evaluarea capacităților minime cu caracter economic și tehnic, dacă acestea au fost impuse; cuantumul garanției de participare și al garanției de bună execuție;

k) termenul în care se comunică rezultatul procedurii de selecție, calculat de la data deliberării comisiei de selecție;

l) denumirea și adresa organismului competent de rezolvare a contestațiilor; informații exacte privind termenele de depunere a contestației și, după caz, denumirea, adresa, numărul de telefon, numărul de fax și adresa de e-mail ale biroului de la care se pot obține aceste informații;

m) data publicării invitației de participare;

n) sursa de finanțare;

o) numele persoanelor ce dețin funcții de decizie în cadrul autorității contractante;

p) persoana de contact (nume, telefon, fax, e-mail) care poate să dea detalii suplimentare despre conținutul caietului de sarcini și despre program.

(4) Calculul termenelor se va face cu respectarea prevederilor art. 42 din prezentele norme.

Articolul 12

Atribuirea contractului de prestări de servicii se va realiza pe baza criteriului "prețul cel mai scăzut în condițiile respectării cerințelor caietului de sarcini".

Articolul 13

(1) Documentațiile întocmite în etapa premergătoare, precum și documentația de selecție vor fi elaborate de direcțiile/compartimentele având atribuții în derularea contractului de servicii ce urmează a fi încheiat, iar definitivarea acestora, incluzând avizarea și aprobarea corespunzătoare, va respecta regulile și procedurile interne aplicabile la nivelul Autorității.

(2) Formularele care vor fi incluse în documentație vor avea în vedere modelele utilizate în domeniul achizițiilor publice, urmând să fie adaptate, pe cât posibil, la obiectul/specificul achiziției.

Capitolul III — Procedura de atribuire a contractului de prestări de servicii pentru organizarea de evenimente ↑ Cuprins

Articolul 14

(1) Atribuirea contractului de prestări de servicii se realizează pe bază de selecție de oferte - procedura prin care orice operator economic are dreptul de a depune ofertă, urmând a fi selectată oferta care îndeplinește condițiile din caietul de sarcini pe baza criteriului de atribuire stabilit.

(2) Procedura va fi derulată de comisia de selecție potrivit dispozițiilor prezentului capitol.

3.1. Calificarea ofertanților

Articolul 15

Orice operator economic are dreptul de a participa, în condițiile prezentelor norme, la procedura pentru atribuirea contractelor de prestări de servicii ce fac obiectul prezentelor norme.

Articolul 16

(1) Orice operator economic are dreptul de a solicita clarificări privind caietul de sarcini.

(2) Autoritatea va răspunde în mod clar, complet și fără ambiguități, cât mai repede posibil, la orice clarificare solicitată, într-o perioadă de maximum 3 zile lucrătoare de la primirea unei astfel de solicitări din partea operatorului economic.

(3) Răspunsurile la clarificări, însoțite de întrebările aferente, vor fi publicate pentru toți operatorii economici, fără a se dezvălui identitatea celui care a solicitat clarificările respective, nu mai târziu de două zile înainte de data-limită stabilită pentru depunerea ofertelor, anexate anunțului de participare pe site-ul instituției și/sau pe celelalte pagini de internet ale instituției, în funcție de obiectul contractului.

(4) În cazul în care operatorul economic nu a transmis solicitarea de clarificare în timp util, punând astfel autoritatea contractantă în imposibilitate de a respecta termenul prevăzut la alin. (1), totuși Autoritatea va răspunde la solicitarea de clarificare în măsura în care perioada necesară pentru elaborarea și transmiterea răspunsului face posibilă primirea acestuia de către operatorii economici înainte de data-limită de depunere a ofertelor.

Articolul 17

(1) Prin caietul de sarcini se pot solicita documente considerate necesare calificării.

(2) Documentele de calificare cuprind informații referitoare la:

a) situația personală a ofertantului: declarații emise în conformitate cu prevederile art. 180 și 181 din O.U.G. nr. 34/2006, precum și orice documente considerate edificatoare, din acest punct de vedere, în țara de origine sau în țara în care ofertantul este stabilit, cum ar fi: certificate, caziere judiciare sau alte documente echivalente emise de autorități competente din țara respectivă;

b) capacitatea de exercitare a activității profesionale: documente edificatoare care să dovedească forma de înregistrare ca persoană fizică sau juridică și, după caz, de atestare ori apartenență din punct de vedere profesional, în conformitate cu prevederile din țara în care ofertantul este stabilit;

c) situația economică și financiară: documente edificatoare care să dovedească situația economică și financiară a ofertantului, astfel cum sunt reglementate de dispozițiile art. 185 și 186 din O.U.G. nr. 34/2006, precum declarații bancare corespunzătoare sau, după caz, dovezi privind asigurarea riscului profesional; bilanțul contabil sau extrase de bilanț, în cazul în care publicarea acestor bilanțuri este prevăzută de legislația țării în care este stabilit ofertantul; declarații privind cifra de afaceri globală sau, dacă este cazul, privind cifra de afaceri în domeniul de activitate aferent obiectului contractului într-o perioadă anterioară, ce vizează activitatea din cel mult ultimii 3 ani, în măsura în care informațiile respective sunt disponibile etc.

Articolul 18

Ofertantul are obligația de a prezenta toate documentele prevăzute în caietul de sarcini, în forma solicitată și în condițiile impuse de acesta. În caz contrar, comisia de selecție numită în acest scop poate decide respingerea ofertei ca neconformă.

Articolul 19

(1) Prin caietul de sarcini se va stabili și perioada de valabilitate a ofertelor. Aceasta se va calcula astfel încât să se întindă până la momentul încheierii contractului.

(2) Perioada de valabilitate a ofertei reprezintă perioada de timp în care valoarea ofertei nu poate fi modificată.

3.2. Depunerea ofertelor

Articolul 20

Ofertele se depun la sediul Autorității, se înregistrează în registrul de intrări/ieșiri, specificându-se data și ora, și se păstrează nedeschise, urmând a fi puse la dispoziția comisiei de selecție constituite în acest scop.

3.3. Modul de lucru al comisiei de selecție

Articolul 21

(1) Comisia de selecție are obligația de a deschide ofertele și, după caz, alte documente prezentate de participanți, la data, ora și în locul indicate în invitația de participare. În cazul în care devine necesară prelungirea termenului de depunere a ofertelor, Autoritatea are obligația de a preciza această modificare printr-o erată la invitația de participare, care trebuie însă publicată cu cel puțin 3 zile înainte de data anunțată inițial pentru deschiderea ofertelor.

(2) Orice operator economic are dreptul de a fi prezent la deschidere. Comisia de selecție nu are dreptul de a respinge o ofertă având ca singură motivație absența de la deschidere a ofertantului care a depus oferta respectivă.

Articolul 22

(1) În cadrul ședinței de deschidere a ofertelor comisia de selecție verifică modul de respectare a regulilor formale de depunere și prezentare a ofertelor și a documentelor care le însoțesc.

(2) Plicurile vor fi deschise de președintele comisiei de selecție, care are obligația de a preciza următoarele informații:

a) denumirea (numele) ofertanților;

b) modificările și retragerile de oferte;

c) elementele principale ale propunerilor financiare, inclusiv prețul;

d) orice alte detalii și precizări pe care comisia de selecție/negociere le consideră necesare.

(3) Nicio ofertă nu poate fi respinsă la deschidere, cu excepția celor care se încadrează în una dintre următoarele situații:

a) au fost depuse după data și ora-limită de depunere sau la o altă adresă decât cele stabilite în anunțul de participare;

b) nu sunt însoțite de garanția de participare, în cuantumul, forma și având perioada de valabilitate solicitate în documentația de selecție.

Articolul 23

(1) După deschiderea ofertelor, comisia de selecție redactează un proces-verbal de deschidere a ședinței, în care consemnează denumirea ofertanților, prețul ofertelor, precum și toți pașii urmați în cadrul respectivei ședințe.

(2) Procesul-verbal se semnează de toți membrii comisiei de selecție și de reprezentanții împuterniciți ai ofertanților, după care se comunică tuturor ofertanților participanți la procedură.

Articolul 24

(1) Pe parcursul analizării și verificării documentelor prezentate de ofertanți, comisia de selecție are dreptul de a solicita clarificări sau completări ale acestora, fără însă ca răspunsul la acestea să modifice în mod substanțial propunerea financiară/tehnică.

(2) Clarificările solicitate nu trebuie să fie de natură să avantajeze un operator economic în detrimentul altuia.

Articolul 25

(1) Orice decizie a comisiei de selecție trebuie să întrunească votul majorității membrilor săi.

(2) În cazul în care apar eventuale divergențe de păreri între membrii comisiei de selecție, președintele acesteia are obligația de a solicita reanalizarea punctelor de divergență, în scopul finalizării în timp util a etapei de selecție a ofertelor și de stabilire a ofertei câștigătoare. În cazul în care comisia de selecție nu ajunge la un acord, decizia finală se adoptă cu votul majorității.

(3) Membrii comisiei de selecție care nu sunt de acord cu decizia adoptată au obligația de a-și prezenta punctul de vedere în scris, elaborând în acest sens o notă individuală care se atașează la raportul procedurii de atribuire.

Articolul 26

(1) Oferta este declarată inacceptabilă în următoarele situații:

a) se încadrează în categoria celor care nu au corespuns cerințelor de funcționare și de performanță prevăzute în caietul de sarcini;

b) a fost depusă de un ofertant care nu îndeplinește cerințele minime de calificare/selecție, stabilite în caietul de sarcini sau nu a prezentat documente relevante în acest sens;

c) constituie o alternativă la prevederile caietului de sarcini, alternativă care nu poate fi luată în considerare din următoarele motive:

- în invitația de participare nu este precizată în mod explicit posibilitatea depunerii unor oferte alternative;

- respectiva ofertă alternativă nu respectă cerințele minime prevăzute în caietul de sarcini;

d) ofertantul nu transmite în perioada precizată de comisia de selecție clarificările/completările solicitate;

e) prețul, fără TVA, inclus în propunerea financiară, depășește valoarea estimată și nu există posibilitatea disponibilizării de fonduri suplimentare pentru îndeplinirea contractului de achiziție publică respectiv;

f) prețul, fără TVA, inclus în propunerea financiară, depășește valoarea estimată și, deși există posibilitatea disponibilizării de fonduri suplimentare pentru îndeplinirea contractului de achiziție publică respectiv, se constată existența cel puțin a uneia dintre următoarele situații:

1. prețul este cu mai mult de 10% mai mare decât valoarea estimată prevăzută în invitația de participare;

2. încheierea contractului la prețul respectiv ar conduce la eludarea aplicării acelor prevederi ale O.U.G. nr. 34/2006, care instituie obligații ale autorității contractante în raport cu anumite praguri valorice;

g) în urma verificărilor efectuate de comisia de selecție se constată că oferta are un preț neobișnuit de scăzut, în sensul prevederilor Hotărârii Guvernului nr. 925/2006 pentru aprobarea normelor de aplicare a prevederilor referitoare la atribuirea contractelor de achiziție publică din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 34/2006 privind atribuirea contractelor de achiziție publică, a contractelor de concesiune de lucrări publice și a contractelor de concesiune de servicii, cu modificările și completările ulterioare, pentru serviciul ce urmează a fi prestat, astfel încât nu se poate asigura îndeplinirea contractului la parametrii cantitativi și calitativi solicitați prin caietul de sarcini;

h) oferta este depusă cu nerespectarea prevederilor art. 691 din O.U.G. nr. 34/2006, raportat la data-limită stabilită pentru depunerea ofertelor.

(2) Oferta este considerată neconformă în următoarele situații:

a) nu satisface în mod corespunzător cerințele din caietul de sarcini;

b) conține propuneri de modificare a clauzelor contractuale stabilite în cadrul caietului de sarcini care sunt în mod evident dezavantajoase pentru autoritatea contractantă, iar ofertantul, deși a fost informat cu privire la respectiva situație, nu acceptă renunțarea la clauzele respective;

c) conține în cadrul propunerii financiare prețuri care nu sunt rezultatul liberei concurențe și care nu pot fi justificate.

Articolul 27

(1) Ofertele care nu se încadrează în niciuna dintre situațiile prevăzute la art. 26 sunt singurele oferte care pot fi considerate admisibile.

(2) Oferta câștigătoare se stabilește numai dintre ofertele admisibile și numai pe baza criteriului de atribuire precizat în invitația de participare și în documentația de selecție.

Articolul 28

Comisia de selecție are obligația de a respinge toate ofertele declarate inacceptabile/neconforme.

Articolul 29

(1) În urma ședinței/ședințelor de evaluare a ofertelor, comisia de selecție va întocmi raportul procedurii de atribuire, care va conține toți pașii procedurii, precum și rezultatul evaluării. Raportul procedurii va fi înaintat spre aprobare președintelui.

(2) Raportul procedurii de atribuire se elaborează înainte de încheierea contractului de prestări de servicii și cuprinde cel puțin următoarele elemente:

a) denumirea și sediul autorității contractante;

b) obiectul contractului de prestări de servicii;

c) denumirea ofertanților participanți la procedură;

d) descrierea succintă a modului de desfășurare a ședinței de deschidere, după caz, și a ședințelor de selecție;

e) denumirea/numele ofertanților respinși și motivele care au stat la baza acestei decizii;

f) denumirea/numele ofertantului/ofertanților a cărui/căror ofertă a fost declarată câștigătoare și motivele care au stat la baza acestei decizii;

g) dacă este cazul, justificarea hotărârii de anulare a procedurii de atribuire.

Articolul 30

(1) Președintele comisiei de selecție comunică rezultatul procedurii către toți ofertanții care au depus oferte.

(2) În comunicările către cei declarați necâștigători se vor preciza următoarele: motivul respingerii ofertei, numele câștigătorului, prețul oferit de acesta, precum și temeiul legal pentru soluționarea eventualelor contestații.

(3) În comunicarea către ofertantul câștigător se vor menționa prețul ofertat și data la care acesta este invitat să încheie contractul, având în vedere termenul de depunere a contestațiilor.

Articolul 31

În cazul în care la selecția de ofertă se prezintă un singur ofertant, oferta acestuia poate fi acceptată dacă respectă condițiile caietului de sarcini.

3.4. Anularea procedurii

Articolul 32

Procedura de atribuire a contractului de prestări de servicii va fi anulată, în cazul în care se ia această decizie, de regulă, înainte de data transmiterii comunicării privind rezultatul aplicării procedurii de atribuire și, oricum, înainte de data semnării contractului și numai în următoarele cazuri:

a) au fost prezentate numai oferte inacceptabile și/sau neconforme;

b) nu a fost depusă nicio ofertă sau au fost depuse oferte care, deși pot fi luate în considerare, nu pot fi comparate datorită modului neuniform de abordare a soluțiilor tehnice și/sau financiare;

c) dacă abateri grave de la prevederile legislative afectează procedura de atribuire sau dacă este imposibilă încheierea contractului;

d) orice alte situații reglementate de dispozițiile art. 209 din O.U.G. nr. 34/2006.

Articolul 33

Decizia de anulare nu creează vreo obligație a Autorității față de participanții la procedura de atribuire.

Articolul 34

Decizia de anulare va fi comunicată, în scris, tuturor ofertanților, menționându-se motivele anulării în termen de maximum 3 zile lucrătoare de la data adoptării acesteia.

3.5. Constituirea garanției de participare și garanției de bună execuție

Articolul 35

(1) Garanția de participare se constituie de către ofertant în scopul de a proteja Autoritatea față de riscul unui eventual comportament necorespunzător al acestuia pe întreaga perioadă derulată până la încheierea contractului.

(2) Cuantumul garanției de participare, menționat și în invitația de participare, se stabilește în sumă fixă ce nu poate depăși 2% din valoarea estimată a contractului.

(3) Perioada de valabilitate a garanției de participare va fi cel puțin egală cu perioada minimă de valabilitate a ofertei, astfel cum a fost solicitată prin documentația de selecție.

(4) Garanția de participare se constituie, se reține și se restituie în una dintre modalitățile reglementate de art. 86 și următoarele din Hotărârea Guvernului nr. 925/2006, cu modificările și completările ulterioare.

Articolul 36

(1) Garanția de bună execuție a contractului se constituie de către contractant în scopul asigurării Autorității de îndeplinirea cantitativă, calitativă și în perioada convenită a contractului.

(2) Autoritatea stabilește în documentația de selecție modalitatea de constituire a garanției de bună execuție, precum și cuantumul acesteia, care însă nu trebuie să depășească 10% din prețul contractului, fără TVA.

(3) Garanția de bună execuție se constituie, se reține și se restituie în una dintre modalitățile reglementate de art. 90 și următoarele din Hotărârea Guvernului nr. 925/2006, cu modificările și completările ulterioare.

Articolul 37

Modalitatea de constituire a garanției de participare/garanției de bună execuție, cuantumul și perioada de valabilitate a garanției de participare vor fi stabilite prin documentația de selecție.

3.6. Încheierea contractului

Articolul 38

(1) Autoritatea va încheia contractul de prestări de servicii având ca obiect organizarea de evenimente cu ofertantul declarat câștigător numai după 3 zile de la data transmiterii comunicării rezultatului aplicării procedurii, în cazul în care valoarea estimată a contractului respectiv este egală ori mai mică decât echivalentul în lei al sumei de 130.000 euro și numai după 5 zile în cazul în care valoarea estimată a contractului respectiv depășește echivalentul în lei al sumei de 130.000 euro.

(2) În situația în care ofertantul declarat câștigător nu semnează contractul, fie va fi invitat în vederea contractării ofertantul clasat pe locul al doilea, cu respectarea dispozițiilor alin. (1), fie se va repeta procedura de atribuire a contractului de prestări de servicii.

Articolul 39

Contractele care intră în sfera de aplicare a prezentelor norme pot fi încheiate înainte de împlinirea termenelor prevăzute la art. 38 alin. (1) numai în cazul în care contractul respectiv urmează să fie perfectat cu un operator economic care a fost singurul ofertant la respectiva procedură de atribuire și nu există alți operatori economici implicați în procedura de atribuire.

Articolul 40

Contractul va fi elaborat de compartimentul având atribuții în acest sens, iar definitivarea acestuia, incluzând avizarea și aprobarea corespunzătoare, va respecta regulile și procedurile interne aplicabile la nivelul Autorității.

Articolul 41

Dosarul original al procedurii se păstrează la compartimentul cu atribuții în domeniul achizițiilor publice, o copie a acestuia fiind păstrată la direcția de specialitate inițiatoare a acțiunii.

Capitolul IV — Termene ↑ Cuprins

Articolul 42

(1) Termenele, în afară de cazul în care legea dispune altfel, se calculează după cum urmează:

1. când termenul se socotește pe ore, acesta începe să curgă de la ora zero a zilei următoare;

2. când termenul se socotește pe zile, nu intră în calcul ziua de la care începe să curgă termenul, nici ziua când acesta se împlinește;

3. când termenul se socotește pe săptămâni, luni sau ani, el se împlinește în ziua corespunzătoare din ultima săptămână ori lună sau din ultimul an. Dacă ultima lună nu are zi corespunzătoare celei în care termenul a început să curgă, termenul se împlinește în ultima zi a acestei luni.

(2) Când ultima zi a unui termen cade într-o zi nelucrătoare, termenul se prelungește până în prima zi lucrătoare care urmează.

(3) Termenul care se socotește pe zile, săptămâni, luni sau ani se împlinește la ora 24,00 a ultimei zile în care se poate depune înscrisul.

(4) Cu toate acestea, dacă este vorba despre un act ce trebuie depus la sediul instituției sau într-un alt loc, termenul se va împlini la ora la care activitatea încetează în acel loc în mod legal.

(5) Înscrisurile depuse înăuntrul termenului prevăzut de lege prin scrisoare recomandată la oficiul poștal sau depuse la un serviciu de curierat rapid ori la un serviciu specializat de comunicare sunt socotite a fi depuse în termen.

(6) În cazurile prevăzute la alin. (1) și (2), recipisa oficiului poștal, precum și înregistrarea ori atestarea făcută, după caz, de serviciul de curierat rapid, de serviciul specializat de comunicare, de unitatea militară sau de administrația locului de deținere, pe actul depus, servesc ca dovadă a datei depunerii actului de către partea interesată.

(7) Termenele încep să curgă de la data comunicării înscrisurilor.

(8) Nedepunerea ofertelor în termenele stabilite atrage decăderea din termen.

Capitolul V — Constituirea comisiei de selecție a ofertelor ↑ Cuprins

Articolul 43

(1) Compartimentul cu atribuții în domeniul achizițiilor publice va supune spre aprobare președintelui componența comisiei de selecție a ofertelor, pe baza propunerilor primite de la structurile din cadrul instituției.

(2) Comisia de selecție este formată din 3 sau 5 membri și 2 membri supleanți. Din componența comisiei pot face parte reprezentanți ai direcției de specialitate inițiatoare a acțiunii, compartimentului cu atribuții în domeniul achizițiilor publice, compartimentului cu atribuții în domeniul economic, compartimentului cu atribuții în domeniul juridic, precum și reprezentanți ai altor structuri din cadrul Autorității.

(3) Persoana responsabilă cu aplicarea procedurii de atribuire a contractului este președintele comisiei de selecție.

(4) În situația în care un membru al comisiei de selecție nu are posibilitatea, din motive obiective (concediu legal de odihnă, concediu medical, delegație etc.), de a-și îndeplini atribuțiile rezultate din calitatea de membru al comisiei de selecție, acesta va fi înlocuit cu membrul supleant desemnat, urmând ca în procesul-verbal să se facă mențiune despre aceasta.

(5) În cazul în care președintele comisiei nu are posibilitatea de a-și îndeplini atribuțiile ce îi revin, din motive obiective (concediu legal de odihnă, concediu medical, delegație etc.), acesta va fi înlocuit de membrul supleant desemnat, care va deține și calitatea de președinte al comisiei.

(6) După procedura înlocuirii, calitatea de membru al comisiei de selecție este preluată de membrul supleant, care își va exercita atribuțiile aferente până la finalizarea procedurii de atribuire.

Articolul 44

Atribuțiile comisiei sunt:

a) deschiderea ofertelor;

b) verificarea îndeplinirii criteriilor de calificare de către ofertanți, în cazul în care acestea au fost solicitate prin caietul de sarcini;

c) realizarea selecției ofertelor;

d) verificarea propunerilor tehnice prezentate de ofertanți, din punctul de vedere al modului în care acestea corespund cerințelor minime din caietul de sarcini;

e) verificarea propunerilor financiare prezentate de ofertanți, din punctul de vedere al încadrării în fondurile aprobate pentru fiecare acțiune în parte;

f) stabilirea ofertelor declarate inacceptabile și neconforme și a motivelor care au stat la baza încadrării ofertelor respective în această categorie;

g) aplicarea criteriului de atribuire, astfel cum a fost prevăzut în caietul de sarcini și stabilirea ofertei câștigătoare;

h) în cazuri justificate, conform prevederilor cap. III, elaborarea unei propuneri de anulare a procedurii de atribuire;

i) elaborarea procesului-verbal de deschidere și selecție/negociere și a raportului de atribuire în situațiile prevăzute de prezentele norme.

Articolul 45

Pot fi admiși la lucrările comisiei, la solicitarea membrilor acesteia, pentru a participa cu statut de observator, membrii desemnați de asociațiile profesionale și patronale din turism.

Capitolul VI — Notificări și contestații ↑ Cuprins

Articolul 46

(1) Înainte de a formula contestații, ofertanții care se consideră vătămați într-un drept ori într-un interes legitim printr-un act al Autorității în cadrul procedurii de atribuire a contractelor de servicii a căror valoare este egală sau mai mare decât cea prevăzută la art. 57 alin. (2) din O.U.G. nr. 34/2006 pot notifica autoritatea contractantă cu privire la pretinsa încălcare a dispozițiilor legale în materia achizițiilor publice.

(2) Notificarea prevăzută la alin. (1) nu are ca efect suspendarea de drept a procedurii de atribuire. După primirea notificării, autoritatea contractantă poate adopta orice măsuri pe care le consideră necesare pentru remedierea pretinsei încălcări, inclusiv suspendarea procedurii de atribuire sau revocarea unui act emis în cadrul respectivei proceduri.

(3) Măsurile adoptate potrivit alin. (2) se comunică în termen de o zi lucrătoare atât persoanei care a notificat autoritatea contractantă, cât și celorlalți operatori economici implicați.

Articolul 47

Contestațiile privind procedura de atribuire a contractelor de servicii din categoria celor incluse în anexa nr. 2B la O.U.G. nr. 34/2006, a căror valoare este egală sau mai mare decât cea prevăzută la art. 57 alin. (2) din O.U.G. nr. 34/2006, se soluționează potrivit dispozițiilor cap. IX din O.U.G. nr. 34/2006.

Articolul 48

(1) Contestațiile privind procedura de atribuire a contractelor de servicii din categoria celor incluse în anexa nr. 2B la O.U.G. nr. 34/2006, a căror valoare este sub pragul prevăzut la art. 57 alin. (2) din O.U.G. nr. 34/2006, se depun, în termen de două zile începând cu ziua următoare comunicării rezultatului procedurii, la sediul Autorității și se soluționează de către comisia de soluționare a contestațiilor în termen de două zile lucrătoare de la înregistrarea acestora.

(2) Comisia de soluționare a contestațiilor se numește prin ordin al președintelui și este formată din 3 membri și 3 membri supleanți, dispozițiile art. 43 alin. (4), (5) și (6) aplicându-se în mod corespunzător.

(3) Organizarea, funcționarea, competențele, precum și modul de lucru al comisiei de soluționare a contestațiilor se stabilesc prin regulamentul de lucru al comisiei aprobat prin ordin al președintelui.

(4) După soluționarea contestației, Autoritatea va comunică operatorului economic, în termen de două zile, decizia Comisiei privind modul de soluționare a contestației.

(5) Împotriva deciziei comisiei, operatorul economic poate face plângere la instanța competentă, potrivit cap. IX din O.U.G. nr. 34/2006, în termen de 10 zile de la comunicarea deciziei.

Articolul 49

În cazul primirii unei contestații, autoritatea contractantă are dreptul de a încheia contractul numai după comunicarea deciziei de soluționare a contestației, în condițiile O.U.G. nr. 34/2006, pentru contestațiile reglementate la art. 47 sau, după caz, după comunicarea deciziei în condițiile art. 48 din prezentele norme, dar nu înainte de expirarea termenelor de așteptare prevăzute la art. 38 alin. (1) din prezentele norme.

Capitolul VII — Dispoziții finale ↑ Cuprins

Articolul 50

Prevederile prezentelor norme se completează, după caz, cu dispozițiile O.U.G. nr. 34/2006 și ale Hotărârii Guvernului nr. 925/2006, cu modificările și completările ulterioare, ale Ordinului președintelui Autorității Naționale pentru Reglementarea și Monitorizarea Achizițiilor Publice nr. 302/2011 privind aprobarea formularelor standard ale Procesului-verbal al ședinței de deschidere a ofertelor și Raportului procedurii, aferente procedurilor de atribuire a contractelor de achiziție publică, a contractelor de concesiune de lucrări publice și a contractelor de concesiune de servicii, și cu dispozițiile Legii nr. 134/2010 privind Codul de procedură civilă, republicată, cu modificările și completările ulterioare.

Articolul 51

La elaborarea prezentelor norme s-au avut în vedere recomandările Autorității Naționale pentru Reglementarea și Monitorizarea Achizițiilor Publice.

--------

Sursă: legislatie.just.ro (Monitorul Oficial). Textul afișat este forma consolidată curentă.