NORME din 25 septembrie 2013

NORMĂ Autoritatea Na?ională pentru Turism
Publicat în
MONITORUL OFICIAL nr. 659 din 28 octombrie 2013
Intrat în vigoare
28.10.2013
Forma consolidată din
28.10.2013

privind atribuirea contractelor de prestări de servicii de amenajare și decorare de pavilioane naționale, standuri specializate sau miniexpoziții și servicii conexe în cadrul manifestărilor expoziționale de turism la care participă Autoritatea Națională pentru Turism, în țară și în străinătate, cu finanțare de la bugetul de stat și din Fondul European de Dezvoltare Regională

Capitolul I — Dispoziții generale ↑ Cuprins

Articolul 1

(1) Prezentele norme reglementează procedura de atribuire a contractului de achiziție publică de servicii de amenajare și decorare de pavilioane naționale, standuri specializate sau miniexpoziții și servicii conexe în cadrul manifestărilor expoziționale de turism (manifestări expoziționale) interne și internaționale la care participă/pe care le organizează Autoritatea Națională pentru Turism, denumită în continuare Autoritate, cu finanțare de la bugetul de stat și din Fondul European de Dezvoltare Regională, precum și modalitățile de soluționare a contestațiilor formulate împotriva actelor emise în legătură cu aceste proceduri.

(2) Atribuirea contractelor de prestări de servicii prevăzute la alin. (1), finanțate din Fondul European de Dezvoltare Regională, se realizează cu respectarea prevederilor Ordinului ministrului dezvoltării, lucrărilor publice și locuințelor și al ministrului economiei și finanțelor nr. 665/2.604/2008 privind aprobarea categoriilor de cheltuieli eligibile pentru domeniul major de intervenție 5.3 "Promovarea potențialului turistic și crearea infrastructurii necesare, în scopul creșterii atractivității României ca destinație turistică" al axei prioritare "Dezvoltarea durabilă și promovarea turismului" din cadrul Programului operațional regional 2007-2013, cu modificările și completările ulterioare.

(3) Pe parcursul întregului proces de achiziție publică, astfel cum este reglementat în prezentele norme, la adoptarea oricărei decizii trebuie avute în vedere următoarele principii:

1. nediscriminarea;

2. tratamentul egal;

3. recunoașterea reciprocă;

4. transparența;

5. proporționalitatea;

6. eficiența utilizării fondurilor.

(4) Aplicarea prezentelor norme se va face prin asigurarea utilizării eficiente a fondurilor în procesul de atribuire, prin promovarea concurenței dintre operatorii economici, și garantarea nediscriminării, recunoașterii reciproce și tratamentului egal al operatorilor economici care participă la atribuirea contractului.

(5) Pe parcursul aplicării procedurii de atribuire se vor lua toate măsurile necesare pentru evitarea apariției unor situații de natură să determine existența unui conflict de interese și/sau manifestarea concurenței neloiale. În cazul în care se constată apariția unor astfel de situații, se va proceda la eliminarea efectelor rezultate dintr-o astfel de împrejurare, adoptându-se potrivit competențelor, după caz, măsuri corective de modificare, încetare, revocare, anulare și altele asemenea ale actelor care au afectat aplicarea corectă a procedurii de atribuire sau ale activităților care au legătură cu acestea.

(6) Prezentele norme respectă obligația de transparență și asigură o publicitate adecvată pentru toți operatorii economici cu sediul în țară, precum și pentru cei cu sediul într-un alt stat membru al Uniunii Europene, Autoritatea asigurând acces la informațiile necesare referitoare la contractele ce vor fi încheiate, mai înainte de atribuirea lor, prin publicarea informațiilor pe paginile de internet ale instituției, astfel încât operatorii economici să poată fi în măsură să își exprime interesul de a încheia contractul respectiv.

Articolul 2

(1) Prezentele norme asigură cadrul organizatoric și metodologia unitară privind organizarea și desfășurarea procedurilor pentru atribuirea contractului de prestări de servicii având ca obiect achiziționarea de servicii de amenajare și decorare de pavilioane naționale, standuri specializate sau miniexpoziții și servicii conexe, precum și criteriile de natură economică și tehnică care vor sta la baza atribuirii acestor contracte, prin utilizarea sistemului concurențial.

(2) În conformitate cu prevederile art. 16 alin. (1) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 34/2006 privind atribuirea contractelor de achiziție publică, a contractelor de concesiune de lucrări publice și a contractelor de concesiune de servicii, aprobată cu modificări și completări prin Legea nr. 337/2006, cu modificările și completările ulterioare, denumită în continuare O.U.G. nr. 34/2006, obligativitatea respectării prevederilor actului normativ cadru în domeniul achizițiilor publice se impune numai pentru contractele a căror valoare este egală sau mai mare decât cea prevăzută la art. 57 alin. (2) din O.U.G. nr. 34/2006 și se limitează numai la prevederile art. 35-38 și 56 din O.U.G. nr. 34/2006 și la aplicarea, pe tot parcursul procedurii de atribuire, a principiilor prevăzute la art. 2 alin. (2) din O.U.G. nr. 34/2006.

(3) În cazul în care contractul de prestări de servicii prevăzut la alin. (1) are ca obiect, alături de prestarea de servicii din categoria celor incluse în anexa nr. 2B, și prestarea de servicii din categoria celor incluse în anexa nr. 2A la O.U.G. nr. 34/2006, prevederile alin. (1) sunt aplicabile numai dacă valoarea estimată a serviciilor incluse în anexa nr. 2B este mai mare decât valoarea estimată a serviciilor incluse în anexa nr. 2A la O.U.G. nr. 34/2006.

Capitolul II — Dispoziții comune aplicabile tuturor procedurilor ↑ Cuprins

Secțiunea 1 — Procedura aprobării manifestărilor expoziționale

Articolul 3

(1) Reprezentanțele de promovare turistică cu sediul în străinătate întocmesc și comunică direcției de specialitate până la data de 30 iunie a fiecărui an propunerile de participare ale Autorității la manifestările expoziționale din străinătate.

(2) Propunerile de participare sunt însoțite de note de fundamentare care cuprind informații privind datele statistice, pentru manifestările din anii anteriori, precum și de invitațiile de participare, după caz.

(3) În baza propunerilor reprezentanțelor de promovare turistică din străinătate, direcția de specialitate cu atribuții în domeniul realizării și implementării programului multianual de marketing și promovare turistică și/sau direcția de specialitate cu atribuții în implementarea brandului, denumită în continuare direcție de specialitate inițiatoare a acțiunii, întocmesc/ întocmește și avizează lista manifestărilor expoziționale din țară și din străinătate la care participă/pe care le organizează Autoritatea, pe care o transmit/transmite pe circuitul intern de avizare.

Articolul 4

(1) Lista cu manifestările expoziționale se aprobă prin ordin al ministrului delegat pentru întreprinderi mici și mijlocii, mediu de afaceri și turism, cu avizul prealabil al conducătorului instituției.

(2) Prin derogare de la prevederile art. 3 alin. (1), direcția de specialitate inițiatoare a acțiunii poate iniția și după împlinirea termenului reglementat la articolul menționat o solicitare de completare a listei cu manifestările expoziționale, pe baza unui referat de necesitate.

(3) Referatul va conține, în mod obligatoriu, justificarea privind oportunitatea participării Autorității la manifestarea expozițională, avantajele ce decurg din această participare, precum și o propunere cu privire la modul de desfășurare a acțiunii.

Articolul 5

(1) Ordinul de aprobare a listei cu manifestările expoziționale se publică pe paginile de internet ale instituției. Odată cu publicarea ordinului se stabilește și se aduce la cunoștința societăților comerciale cu activitate de turism, asociațiilor profesionale, patronale și organizațiilor neguvernamentale cu activitate în domeniul turismului, autorităților administrației publice locale și centrale și altor entități cu activitate cu impact în domeniul turismului și termenul-limită până la care se pot depune cererile pentru participare.

(2) Cererile primite cu depășirea termenului precizat se analizează separat, urmând a fi soluționate în măsura în care termenele stabilite de către organizatorul manifestării expoziționale permit acest lucru.

Secțiunea a 2-a

2.1. Întocmirea documentațiilor. Etape premergătoare

Articolul 6

(1) În baza ordinului ministrului delegat de aprobare a listei cu manifestările expoziționale, precum și a propunerilor reprezentanțelor din străinătate pentru manifestările expoziționale externe, direcția de specialitate inițiatoare a acțiunii întocmește și avizează referatul de necesitate pentru organizarea manifestării expoziționale și îl înaintează pe circuitul intern de avizare cu minimum 30 de zile înainte de organizarea manifestării expoziționale, după care îl supune spre aprobare conducerii Autorității.

(2) Referatul de necesitate va cuprinde, în mod obligatoriu, informații privind prezentarea manifestării expoziționale, avantajele ce decurg din participarea Autorității la respectiva manifestare, necesitatea achiziționării serviciilor respective, determinarea obiectului achiziției, enunțarea firmelor participante, estimarea valorii, precum și fundamentarea determinării acesteia, indicarea codului CPV al serviciului respectiv, indicarea sursei de finanțare: din bugetul de stat, cu precizarea capitolului din bugetul Autorității sau cu specificarea proiect cu finanțare din fonduri externe nerambursabile (FEN), programe din Fondul European de Dezvoltare Regională, precum și efectele și beneficiile previzionate a se obține și orice alte informații utile.

(3) Referatul de necesitate va fi însoțit de următoarele documente:

a) devizul estimativ, care va cuprinde identificarea tuturor serviciilor prestate sau produselor, dacă este cazul și valoarea totală estimată. Devizul va fi avizat de către direcția de specialitate și de compartimentul cu atribuții în domeniul economic;

b) fișa tehnică, cu excepția standului standard, va cuprinde în mod obligatoriu enunțarea tuturor serviciilor ce fac obiectul contractului și va fi întocmită și avizată de către direcția de specialitate inițiatoare a acțiunii. În cazul manifestărilor expoziționale externe fișa tehnică se întocmește și se avizează pe baza propunerilor transmise de reprezentanțele de promovare turistică din străinătate.

(4) În cazul procedurilor de achiziție finanțate din fonduri externe nerambursabile (FEN), programe din Fondul European de Dezvoltare Regională, se vor specifică categoriile de cheltuieli eligibile, cu respectarea prevederilor Ordinului ministrului dezvoltării, lucrărilor publice și locuințelor și al ministrului economiei și finanțelor nr. 665/2.604/2008, cu modificările și completările ulterioare.

(5) Estimarea valorii contractului se stabilește înainte de inițierea procedurii de atribuire, cu respectarea prevederilor O.U.G. nr. 34/2006.

Articolul 7

(1) Pe baza referatului de necesitate menționat la art. 6 și a documentației aferente, compartimentul cu atribuții în domeniul achizițiilor publice va elabora o notă justificativă care cuprinde informații cu privire la: alegerea procedurii, determinarea valorii estimate a contractului, alegerea cerințelor minime de calificare, a criteriului de atribuire și, eventual, a factorilor de evaluare și a algoritmului de calcul, după caz, încadrarea achiziției în planul anual al achizițiilor publice și în vocabularul comun al achizițiilor (CPV), precum și încadrarea în bugetul aprobat.

(2) În situația în care se impun cerințe minime de calificare/selecție referitoare la situația economică și financiară ori la capacitatea tehnică și/sau profesională, nota justificativă va cuprinde, în mod obligatoriu, motivele alegerii acestor cerințe.

2.2. Întocmirea și conținutul documentației de selecție

Articolul 8

Documentația de selecție care va fi promovată în vederea atribuirii contractului ce face obiectul prezentelor norme va include fișa de date a achiziției, caietul de sarcini, formularele și clauzele contractuale obligatorii.

Articolul 9

Fișa de date a achiziției va cuprinde, fără a se limita la cele ce urmează, cel puțin:

a) informații generale privind autoritatea contractantă, în special cu privire la adresă - inclusiv telefon, fax, e-mail -, persoane de contact, mijloace de comunicare etc.;

b) instrucțiuni privind date-limită care trebuie respectate și formalități care trebuie îndeplinite în legătură cu participarea la procedura de atribuire;

c) criterii de calificare/selecție privind situația personală a operatorilor economici care pot atrage după sine excluderea acestora din urmă, precum și informațiile/documentele prin care aceștia dovedesc faptul că nu se încadrează în cazurile ce justifică excluderea; criterii de calificare/selecție privind situația economico-financiară, precum și capacitatea tehnică și profesională a operatorului economic; informații/documente pe care trebuie să le prezinte operatorul economic pentru evaluarea capacităților minime cu caracter economic și tehnic, dacă acestea au fost impuse;

d) cuantumul garanției de participare și al garanției de bună execuție;

e) fișa tehnică;

f) instrucțiuni privind modul de elaborare și de prezentare a propunerii tehnice și financiare;

g) perioada de timp în care ofertantul trebuie să își mențină oferta valabilă;

h) informații detaliate și complete privind criteriul de atribuire menționat în caietul de sarcini, aplicat pentru stabilirea ofertei câștigătoare, corespunzător prevederilor prezentelor norme;

i) termenul în care se comunică rezultatul procedurii de selecție;

j) denumirea și adresa organismului competent de rezolvare a contestațiilor; informații exacte privind termenele de depunere a contestației și, după caz, denumirea, adresa, numărul de telefon, numărul de fax și adresa de e-mail a biroului de la care se pot obține aceste informații;

k) sursa de finanțare;

l) numele persoanelor ce dețin funcții de decizie în cadrul autorității contractante;

m) informații referitoare la clauzele contractuale obligatorii.

Articolul 10

(1) Caietul de sarcini va include cerințe/prescripții/caracteristici care să permită achiziția serviciilor vizate de Autoritate, cu respectarea necesităților acesteia. Cerințele vor fi elaborate astfel încât să poată fi îndeplinite de prestatorii de specialitate din domeniul respectiv.

(2) Caietul de sarcini pentru fiecare manifestare expozițională va conține elementele minimale și unitare prevăzute în anexa care face parte integrantă din prezentele norme, urmând a fi completat cu elementele specifice fiecărei manifestări expoziționale.

Articolul 11

(1) Procedura se inițiază printr-o invitație de participare, care se publică împreună cu documentația de selecție pe paginile de internet ale instituției, cu cel puțin 10 (zece) zile înainte de data stabilită pentru deschiderea ofertelor.

(2) În cazul manifestărilor expoziționale externe, reprezentanțele de promovare turistică vor transmite invitația de participare împreună cu documentația de selecție și la minimum 5 (cinci) firme specializate, cu cel puțin 10 (zece) zile înainte de data stabilită pentru deschiderea ofertelor.

(3) Invitația de participare va cuprinde:

a) denumirea, adresa, numărul de telefon și de fax, adresa de e-mail ale autorității contractante;

b) scurtă descriere a manifestării expoziționale;

c) data și ora-limită stabilite pentru depunerea ofertelor;

d) limba/limbile în care trebuie elaborată oferta;

e) adresa la care se transmit ofertele;

f) termenul-limită până la care se pot depune ofertele și data întrunirii comisiei de selecție în vederea stabilirii ofertei câștigătoare;

g) modul de transmitere a ofertelor: în plic sigilat, cu ștampila ofertantului și cu mențiunea "A nu se deschide înainte de data ..., orele ...";

h) perioada de timp în care ofertantul trebuie să își mențină oferta valabilă;

i) criteriul de selecție, și anume prețul cel mai scăzut în condițiile respectării cerințelor caietului de sarcini;

j) criterii de calificare/selecție privind situația personală a operatorilor economici care pot atrage după sine excluderea acestora din urmă, precum și informațiile/documentele prin aceștia dovedesc faptul că nu se încadrează în cazurile ce justifică excluderea; criterii de calificare/selecție privind situația economico-financiară, precum și capacitatea tehnică și profesională a operatorului economic; informații/documente pe care trebuie să le prezinte operatorul economic pentru evaluarea capacităților minime cu caracter economic și tehnic, dacă acestea au fost impuse, cuantumul garanției de participare și al garanției de bună execuție;

k) perioada de timp în care ofertantul trebuie să își mențină oferta valabilă;

l) termenul în care se comunică rezultatul procedurii de selecție, calculat de la data deliberării comisiei de selecție;

m) denumirea și adresa organismului competent de rezolvare a contestațiilor; informații exacte privind termenele de depunere a contestației și, după caz, denumirea, adresa, numărul de telefon, numărul de fax și adresa de e-mail a biroului de la care se pot obține aceste informații;

n) data publicării invitației de participare;

o) sursa de finanțare;

p) numele persoanelor ce dețin funcții de decizie în cadrul autorității contractante;

q) persoana de contact (nume, telefon, fax, e-mail) care poate să dea detalii suplimentare despre conținutul caietului de sarcini și despre program.

(4) Calculul termenelor se va face cu respectarea prevederilor art. 47.

Articolul 12

Atribuirea contractului de prestări de servicii se va realiza pe baza criteriului "prețul cel mai scăzut în condițiile respectării cerințelor caietului de sarcini".

Articolul 13

(1) Documentațiile întocmite în etapa premergătoare, precum și documentația de selecție vor fi elaborate de direcțiile/compartimentele având atribuții în derularea contractului de servicii ce urmează a fi încheiat, iar definitivarea acestora, incluzând avizarea și aprobarea corespunzătoare, va respecta regulile și procedurile interne aplicabile la nivelul Autorității.

(2) Formularele care vor fi incluse în documentație vor avea în vedere modelele utilizate în domeniul achizițiilor publice, urmând a fi adaptate, pe cât posibil, la obiectul/specificul achiziției.

Capitolul III — Participarea Autorității la manifestările expoziționale externe și interne ↑ Cuprins

Secțiunea 1 — Participarea Autorității la manifestările expoziționale externe și interne cu stand amenajat

Articolul 14

(1) Pentru manifestările expoziționale în cadrul cărora Autoritatea va participa cu stand amenajat se aplică procedura reglementată de secțiunea a 3-a a prezentului capitol.

(2) Participarea Autorității la manifestări expoziționale externe cu standuri având o suprafață mai mare de 30 mp se va face numai dacă sunt înscriși cel puțin 5 (cinci) operatori economici/autorități publice pentru respectiva manifestare, suprafața standului corelându-se cu numărul de participanți înscriși, cu respectarea proporției de 5 mp/participant.

(3) În situația în care nu se înscriu la respectiva manifestare expozițională minimum 5 participanți sau în cazul în care o parte din cei înscriși renunță la a se mai prezenta, conducerea Autorității va decide cu privire la oportunitatea participării instituției la manifestarea expozițională, de la caz la caz.

1.1. Închirierea spațiului expozițional

Articolul 15

(1) Reprezentanțele de promovare turistică din străinătate au obligația de a rezerva, în timp rezonabil, spațiile necesare în vederea participării Autorității la manifestările expoziționale internaționale de la organizatorul extern.

(2) Închirierea suprafeței de expunere se realizează în baza formularului de înscriere emis de către organizator și a condițiilor de participare menționate în acesta.

(3) Șeful reprezentanței de promovare turistică din străinătate este mandatat să semneze documentul de angajare/formularul de înscriere privind închirierea suprafeței de expunere de la organizatorul manifestării.

(4) Șeful reprezentanței de promovare turistică din străinătate va întocmi și va comunică direcției de specialitate inițiatoare a acțiunii devizul de cheltuieli privind închirierea și amenajarea suprafeței de expunere, în vederea avizării și inițierii procedurii de atribuire a contractului de prestări de servicii.

(5) În cazul manifestărilor expoziționale interne, obligațiile șefului reprezentanței de promovare turistică din străinătate prevăzute la alin. (1)-(4) cad în sarcina direcției de specialitate inițiatoare a acțiunii.

Secțiunea a 2-a — Participarea Autorității la manifestări expoziționale externe și interne cu stand standard

Articolul 16

Pentru manifestările expoziționale interne și externe de turism în cadrul cărora Autoritatea va participa cu stand standard, se aplică procedura reglementată de prezenta secțiune.

Articolul 17

(1) Autoritatea participă la manifestări expoziționale cu stand standard - stand amenajat de organizatori, cuprinzând toate facilitățile minimale necesare la dimensiunile solicitate - prin atribuirea contractului, prin procedura negocierii directe.

(2) Participarea Autorității la manifestări expoziționale externe de turism cu stand standard se poate face în unul din următoarele moduri:

a) pe bază de formular de înscriere/adeziune contract etc., care va conține termenele și condițiile de participare, înscris care va ține loc de document justificativ;

b) prin negociere directă cu ofertantul, procedură care se realizează de către șeful reprezentanței, prin încheierea unui proces-verbal de negociere cu organizatorul sau cu firma agreată de către acesta.

Articolul 18

(1) Participarea Autorității la manifestări expoziționale interne de turism cu stand standard se face prin procedura de negociere directă.

(2) Negocierea directă cu ofertantul se realizează de către o comisie de negociere desemnată în acest sens de conducătorul Autorității și se finalizează prin încheierea unui proces-verbal de negociere cu organizatorul sau cu firma agreată de către acesta.

(3) Dispozițiile art. 3-7 și ale art. 43 și următoarele referitoare la încheierea contractului se aplică în mod corespunzător.

(4) Pentru manifestările expoziționale externe și interne se va întocmi un proces-verbal de recepție a standului, încheiat între organizatori și șeful reprezentanței de promovare/ persoana/persoanele desemnată/desemnate în acest sens de conducătorul Autorității.

Secțiunea a 3-a

3.1. Procedura de atribuire a contractului de prestări de servicii pentru stand amenajat

Articolul 19

(1) Atribuirea contractului de prestări servicii se realizează pe bază de selecție de oferte - procedura prin care orice ofertant are dreptul de a depune ofertă, urmând a fi selectată oferta care îndeplinește condițiile din caietul de sarcini pe baza criteriului de atribuire stabilit.

(2) Procedura va fi derulată de comisia de selecție potrivit dispozițiilor prezentei secțiuni.

3.2. Calificarea ofertanților

Articolul 20

Orice ofertant, persoană fizică/juridică română sau străină, are dreptul de a participa, în condițiile prezentelor norme, la procedura pentru atribuirea contractelor de prestări servicii ce fac obiectul prezentelor norme.

Articolul 21

(1) Orice operator economic are dreptul de a solicita clarificări privind caietul de sarcini.

(2) Autoritatea va răspunde, în mod clar, complet și fără ambiguități, cât mai repede posibil, la orice clarificare solicitată, într-o perioadă de maximum 3 zile lucrătoare de la primirea unei astfel de solicitări din partea operatorului economic.

(3) Răspunsurile la clarificări, însoțite de întrebările aferente, vor fi publicate pentru toți operatorii economici, fără a se dezvălui identitatea celui care a solicitat clarificările respective, nu mai târziu de două zile înainte de data-limită stabilită pentru depunerea ofertelor, anexate anunțului de participare pe site-ul instituției și/sau pe celelalte pagini de internet ale instituției, în funcție de obiectul contractului.

(4) În cazul în care operatorul economic nu a transmis solicitarea de clarificare în timp util, punând astfel autoritatea contractantă în imposibilitate de a respecta termenul prevăzut la alin. (2), totuși Autoritatea va răspunde la solicitarea de clarificare în măsura în care perioada necesară pentru elaborarea și transmiterea răspunsului face posibilă primirea acestuia de către operatorii economici înainte de data-limită de depunere a ofertelor.

Articolul 22

(1) Prin caietul de sarcini se pot solicita documente considerate necesare calificării.

(2) Documentele de calificare cuprind informații referitoare la:

a) situația personală a ofertantului: declarații emise în conformitate cu prevederile art. 180 și 181 din O.U.G. nr. 34/2006, precum și orice documente considerate edificatoare, din acest punct de vedere, în țara de origine sau în țara în care ofertantul este stabilit, cum ar fi certificate, caziere judiciare sau alte documente echivalente emise de autorități competente din țara respectivă;

b) capacitatea de exercitare a activității profesionale: documente edificatoare care să dovedească forma de înregistrare ca persoană fizică sau juridică și, după caz, de atestare ori apartenență din punct de vedere profesional, în conformitate cu prevederile din țara în care ofertantul este stabilit;

c) situația economică și financiară: documente edificatoare care să dovedească situația economică și financiară a ofertantului, astfel cum sunt reglementate de dispozițiile art. 185 și 186 din O.U.G. nr. 34/2006, precum declarații bancare corespunzătoare sau, după caz, dovezi privind asigurarea riscului profesional; bilanțul contabil sau extrase de bilanț, în cazul în care publicarea acestor bilanțuri este prevăzută de legislația țării în care este stabilit ofertantul; declarații privind cifra de afaceri globală sau, dacă este cazul, privind cifra de afaceri în domeniul de activitate aferent obiectului contractului într-o perioadă anterioară, care vizează activitatea din cel mult ultimii 3 ani, în măsura în care informațiile respective sunt disponibile etc.

Articolul 23

Ofertantul are obligația de a prezenta toate documentele prevăzute în caietul de sarcini, în forma solicitată și în condițiile impuse de acesta. În caz contrar, comisia de selecție numită în acest scop poate decide respingerea ofertei ca neconformă.

Articolul 24

(1) Prin caietul de sarcini se va stabili și perioada de valabilitate a ofertelor. Aceasta se va calcula astfel încât să se întindă până la momentul încheierii contractului.

(2) Perioada de valabilitate a ofertei reprezintă perioada de timp în care valoarea ofertei nu poate fi modificată.

3.3. Depunerea ofertelor

Articolul 25

Ofertele se depun la sediul Autorității, se înregistrează în registrul de intrări/ieșiri, specificându-se data și ora, și se păstrează nedeschise, urmând a fi puse la dispoziția comisiei de selecție constituite în acest scop.

3.4. Modul de lucru al comisiei de selecție

Articolul 26

(1) Comisia de selecție are obligația de a deschide ofertele și, după caz, alte documente prezentate de participanți, la data, ora și în locul indicate în invitația de participare. În cazul în care devine necesară prelungirea termenului de depunere a ofertelor, Autoritatea are obligația de a preciza această modificare printr-o erată la invitația de participare, care trebuie însă publicată cu cel puțin 3 zile înainte de data anunțată inițial pentru deschiderea ofertelor.

(2) Orice ofertant are dreptul de a fi prezent la deschidere. Comisia de selecție nu are dreptul de a respinge o ofertă având ca singură motivație absența de la deschidere a ofertantului care a depus oferta respectivă.

Articolul 27

(1) În cadrul ședinței de deschidere a ofertelor comisia de selecție verifică modul de respectare a regulilor formale de depunere și prezentare a ofertelor și a documentelor care le însoțesc.

(2) Plicurile vor fi deschise de președintele comisiei de selecție, care are obligația de a anunța următoarele informații:

a) denumirea (numele) ofertanților;

b) modificările și retragerile de oferte;

c) elementele principale ale propunerilor financiare, inclusiv prețul;

d) orice alte detalii și precizări pe care comisia de selecție/negociere le consideră necesare.

(3) Nicio ofertă nu poate fi respinsă la deschidere, cu excepția cu excepția celor care se încadrează într-una dintre următoarele situații:

a) au fost depuse după data și ora-limită de depunere sau la o altă adresă decât cele stabilite în anunțul de participare;

b) nu sunt însoțite de garanția de participare, în cuantumul, forma și având perioada de valabilitate solicitate în documentația de selecție.

Articolul 28

(1) După deschiderea ofertelor, comisia de selecție redactează un proces-verbal de deschidere a ședinței, în care consemnează denumirea participanților, prețul ofertelor, precum și toți pașii urmați în cadrul respectivei ședințe.

(2) Procesul-verbal se semnează de toți membrii comisiei de selecție și de reprezentanții împuterniciți ai ofertanților, după care se comunică tuturor ofertanților participanți la procedură.

Articolul 29

(1) Pe parcursul analizării și verificării documentelor prezentate de ofertanți, comisia de selecție are dreptul de a solicita clarificări sau completări ale acestora, fără însă ca răspunsul la acestea să modifice în mod substanțial propunerea financiară/tehnică.

(2) Clarificările solicitate nu trebuie să fie de natură să avantajeze un operator economic în detrimentul altuia.

Articolul 30

(1) Orice decizie a comisiei de selecție trebuie să întrunească votul majorității membrilor săi.

(2) În cazul în care apar eventuale divergențe de păreri între membrii comisiei de selecție, președintele acesteia are obligația de a solicita reanalizarea punctelor de divergență, în scopul finalizării în timp util a etapei de selecție a ofertelor și de stabilire a ofertei câștigătoare. În cazul în care comisia de selecție nu ajunge la un acord, decizia finală se adoptă cu votul majorității.

(3) Membrii comisiei de selecție care nu sunt de acord cu decizia adoptată au obligația de a-și prezenta punctul de vedere în scris, elaborând în acest sens o notă individuală care se atașează la raportul procedurii de atribuire.

Articolul 31

(1) Oferta este declarată inacceptabilă în următoarele situații:

a) se încadrează în categoria celor care nu au corespuns cerințelor de funcționare și performanță prevăzute în caietul de sarcini;

b) a fost depusă de un ofertant care nu îndeplinește cerințele minime de calificare/selecție, stabilite în caietul de sarcini, sau nu a prezentat documente relevante în acest sens;

c) constituie o alternativă la prevederile caietului de sarcini, alternativă care nu poate fi luată în considerare din următoarele motive:

- în invitația de participare nu este precizată în mod explicit posibilitatea depunerii unor oferte alternative;

- respectiva ofertă alternativă nu respectă cerințele minime prevăzute în caietul de sarcini;

d) ofertantul nu transmite în perioada precizată de comisia de selecție clarificările/completările solicitate;

e) prețul, fără TVA, inclus în propunerea financiară depășește valoarea estimată și nu există posibilitatea disponibilizării de fonduri suplimentare pentru îndeplinirea contractului de achiziție publică respectiv;

f) prețul, fără TVA, inclus în propunerea financiară depășește valoarea estimată și, deși există posibilitatea disponibilizării de fonduri suplimentare pentru îndeplinirea contractului de achiziție publică respectiv, se constată existența a cel puțin uneia dintre următoarele situații:

1. prețul este cu mai mult de 10% mai mare decât valoarea estimată prevăzută în invitația de participare;

2. încheierea contractului la prețul respectiv ar conduce la eludarea aplicării acelor prevederi ale O.U.G. nr. 34/2006 care instituie obligații ale autorității contractante în raport cu anumite praguri valorice;

g) în urma verificărilor efectuate de comisia de selecție se constată că oferta are un preț neobișnuit de scăzut, în sensul prevederilor Hotărârii Guvernului nr. 925/2006 pentru aprobarea normelor de aplicare a prevederilor referitoare la atribuirea contractelor de achiziție publică din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 34/2006 privind atribuirea contractelor de achiziție publică, a contractelor de concesiune de lucrări publice și a contractelor de concesiune de servicii, cu modificările și completările ulterioare, pentru serviciul ce urmează a fi prestat, astfel încât nu se poate asigura îndeplinirea contractului la parametrii cantitativi și calitativi solicitați prin caietul de sarcini;

h) oferta este depusă cu nerespectarea prevederilor art. 69^1 din O.U.G. nr. 34/2006, raportat la data-limită stabilită pentru depunerea ofertelor.

(2) Oferta este considerată neconformă în următoarele situații:

a) nu satisface în mod corespunzător cerințele caietului de sarcini;

b) conține propuneri de modificare a clauzelor contractuale stabilite în cadrul caietului de sarcini, care sunt în mod evident dezavantajoase pentru autoritatea contractantă, iar ofertantul, deși a fost informat cu privire la respectiva situație, nu acceptă renunțarea la clauzele respective;

c) conține în cadrul propunerii financiare prețuri care nu sunt rezultatul liberei concurențe și care nu pot fi justificate;

Articolul 32

(1) Ofertele care nu se încadrează în niciuna dintre situațiile prevăzute la art. 31 sunt singurele oferte care pot fi considerate admisibile.

(2) Oferta câștigătoare se stabilește numai dintre ofertele admisibile și numai pe baza criteriului de atribuire precizat în invitația de participare și în documentația de selecție.

Articolul 33

Comisia de selecție are obligația de a respinge toate ofertele declarate inacceptabile/neconforme.

Articolul 34

(1) În urma ședinței/ședințelor de evaluare a ofertelor, comisia de selecție va întocmi raportul procedurii de atribuire, care va conține toți pașii procedurii, precum și rezultatul evaluării. Raportul procedurii va fi înaintat spre aprobare președintelui și înaintat spre luare la cunoștință ministrului delegat pentru întreprinderi mici și mijlocii, mediu de afaceri și turism.

(2) Raportul procedurii de atribuire se elaborează înainte de încheierea contractului de prestări servicii și cuprinde cel puțin următoarele elemente:

a) denumirea și sediul autorității contractante;

b) obiectul contractului de prestări de servicii;

c) denumirea ofertanților participanți la procedură;

d) descrierea succintă a modului de desfășurare a ședinței de deschidere, după caz, a ședințelor de selecție;

e) denumirea/numele ofertanților respinși și motivele care au stat la baza acestei decizii;

f) denumirea/numele ofertantului/ofertanților a cărui/căror ofertă a fost declarată câștigătoare și motivele care au stat la baza acestei decizi;

g) dacă este cazul, justificarea hotărârii de anulare a procedurii de atribuire.

Articolul 35

(1) Președintele comisiei de selecție comunică rezultatul procedurii către toți ofertanții care au depus oferte.

(2) În comunicările către cei declarați necâștigători se vor preciza următoarele: motivul respingerii ofertei, numele câștigătorului, prețul oferit de acesta, precum și temeiul legal pentru soluționarea eventualelor contestații.

(3) În comunicarea către ofertantul câștigător se va menționa prețul ofertat și data la care acesta este invitat să încheie contractul, având în vedere termenul de depunere al contestațiilor.

Articolul 36

În cazul în care la selecția de ofertă se prezintă un singur ofertant, oferta acestuia poate fi acceptată dacă respectă condițiile caietului de sarcini.

3.5. Anularea procedurii

Articolul 37

Procedura de atribuire a contractului de prestări de servicii va fi anulată, în cazul în care se ia această decizie, de regulă, înainte de data transmiterii comunicării privind rezultatul aplicării procedurii de atribuire și, oricum, înainte de data semnării contractului și numai în următoarele cazuri:

a) au fost prezentate numai oferte inacceptabile și/sau neconforme;

b) nu a fost depusă nicio ofertă sau au fost depuse oferte care, deși pot fi luate în considerare, nu pot fi comparate datorită modului neuniform de abordare a soluțiilor tehnice și/sau financiare;

c) dacă abateri grave de la prevederile legislative afectează procedura de atribuire sau dacă este imposibilă încheierea contractului;

d) orice alte situații reglementate de dispozițiile art. 209 din O.U.G. nr. 34/2006.

Articolul 38

Decizia de anulare nu creează vreo obligație a Autorității față de participanții la procedura de atribuire.

Articolul 39

Decizia de anulare va fi comunicată, în scris, tuturor ofertanților, menționându-se motivele anulării în termen de maximum 3 zile lucrătoare de la data adoptării acesteia.

Secțiunea a 4-a — Constituirea garanției de participare și garanției de bună execuție

Articolul 40

(1) Garanția de participare se constituie de către ofertant în scopul de a proteja Autoritatea față de riscul unui eventual comportament necorespunzător al acestuia pe întreaga perioadă derulată până la încheierea contractului.

(2) Cuantumul garanției de participare, menționat și în invitația de participare, se stabilește în sumă fixă ce nu poate depăși 2% din valoarea estimată a contractului.

(3) Perioada de valabilitate a garanției de participare va fi cel puțin egală cu perioada minimă de valabilitate a ofertei, astfel cum a fost solicitată prin documentația de selecție.

(4) Garanția de participare se constituie, se reține și se restituie într-una din modalitățile reglementate de art. 86 și următoarele din Hotărârea Guvernului nr. 925/2006, cu modificările și completările ulterioare.

Articolul 41

(1) Garanția de bună execuție a contractului se constituie de către contractant în scopul asigurării Autorității de îndeplinirea cantitativă, calitativă și în perioada convenită a contractului.

(2) Autoritatea stabilește în documentația de selecție modalitatea de constituire a garanției de bună execuție, precum și cuantumul acesteia, care însă nu trebuie să depășească 10% din prețul contractului, fără TVA.

(3) Garanția de bună execuție se constituie se reține și se restituie într-una din modalitățile reglementate de art. 90 și următoarele din Hotărârea Guvernului nr. 925/2006, cu modificările și completările ulterioare.

Articolul 42

Modalitatea de constituire a garanției de participare/garanției de bună execuție, cuantumul și perioada de valabilitate a garanției de participare vor fi stabilite prin documentația de selecție.

Secțiunea a 5-a — Încheierea contractului

Articolul 43

(1) Autoritatea va încheia contractul de prestări de servicii având ca obiect achiziționarea de servicii de amenajare și decorare de pavilioane naționale, standuri specializate sau miniexpoziții și servicii conexe cu ofertantul declarat câștigător numai după 5 zile de la data transmiterii comunicării rezultatului aplicării procedurii, în cazul în care valoarea estimată a contractului respectiv este egală ori mai mică decât echivalentul în lei al sumei de 130.000 euro și numai după 10 zile în cazul în care valoarea estimată a contractului respectiv depășește echivalentul în lei al sumei de 130.000 euro.

(2) În situația în care ofertantul declarat câștigător nu semnează contractul, fie va fi invitat în vederea contractării ofertantul clasat pe locul al doilea, cu respectarea dispozițiilor prezentului articol, fie se va repeta procedura de atribuire a contractului de prestări de servicii.

Articolul 44

Contractele care intră în sfera de aplicare a prezentelor norme pot fi încheiate înainte de împlinirea termenelor prevăzute la art. 43 alin. (1) numai în cazul în care contractul respectiv urmează să fie perfectat cu un operator economic care a fost singurul ofertant la respectiva procedură de atribuire și nu există alți operatori economici implicați în procedura de atribuire.

Articolul 45

Contractul va fi elaborat de compartimentul având atribuții în acest sens, iar definitivarea acestuia, incluzând avizarea și aprobarea corespunzătoare, va respecta regulile și procedurile interne aplicabile la nivelul Autorității.

Articolul 46

Dosarul original al procedurii se păstrează la compartimentul cu atribuții în domeniul achizițiilor publice, o copie a acestuia fiind păstrată la direcția inițiatoare.

Capitolul IV — Termene ↑ Cuprins

Articolul 47

(1) Termenele, în afară de cazul în care legea dispune altfel, se calculează după cum urmează:

1. când termenul se socotește pe ore, acesta începe să curgă de la ora zero a zilei următoare;

2. când termenul se socotește pe zile, nu intră în calcul ziua de la care începe să curgă termenul, nici ziua când acesta se împlinește;

3. când termenul se socotește pe săptămâni, luni sau ani, el se împlinește în ziua corespunzătoare din ultima săptămână ori lună sau din ultimul an. Dacă ultima lună nu are zi corespunzătoare celei în care termenul a început să curgă, termenul se împlinește în ultima zi a acestei luni.

(2) Când ultima zi a unui termen cade într-o zi nelucrătoare, termenul se prelungește până în prima zi lucrătoare care urmează.

(3) Termenul care se socotește pe zile, săptămâni, luni sau ani se împlinește la ora 24,00 a ultimei zile în care se poate depune înscrisul.

(4) Cu toate acestea, dacă este vorba de un act ce trebuie depus la sediul instituție sau într-un alt loc, termenul se va împlini la ora la care activitatea încetează în acel loc în mod legal.

(5) Înscrisurile depuse înăuntrul termenului prevăzut de lege prin scrisoare recomandată la oficiul poștal sau depus la un serviciu de curierat rapid ori la un serviciu specializat de comunicare este socotit a fi făcut în termen.

(6) În cazurile prevăzute la alin. (1) și (2), recipisa oficiului poștal, precum și înregistrarea ori atestarea făcută, după caz, de serviciul de curierat rapid, de serviciul specializat de comunicare, de unitatea militară sau de administrația locului de deținere, pe actul depus, servesc ca dovadă a datei depunerii actului de către partea interesată.

(7) Termenele încep să curgă de la data comunicării înscrisurilor.

(8) Nedepunerea ofertelor în termenele stabilite atrage decăderea din termen.

Capitolul V — Constituirea comisiei de selecție a ofertelor ↑ Cuprins

Articolul 48

(1) Compartimentul cu atribuții în domeniul achizițiilor publice va supune spre aprobare președintelui, pentru manifestările expoziționale la care Autoritatea va participa/pe care le organizează, componența comisiei de selecție a ofertelor, pe baza propunerilor primite de la structurile din cadrul instituției.

(2) Comisia de selecție este formată din 3 sau 5 membri și 2 membri supleanți. Din componența comisiei pot face parte reprezentanți ai direcției de specialitate inițiatoare a acțiunii, compartimentului cu atribuții în domeniul achizițiilor publice, compartimentului cu atribuții în domeniul economic, compartimentului cu atribuții în domeniul juridic, precum și reprezentanți ai altor structuri din cadrul Autorității.

(3) Persoana responsabilă cu aplicarea procedurii de atribuire a contractului este președintele comisiei de selecție.

(4) În situația în care un membru al comisiei de selecție nu are posibilitatea, din motive obiective (concediu legal de odihnă, concediu medical, delegație etc.), de a-și îndeplini atribuțiile rezultate din calitatea de membru al comisiei de selecție, acesta va fi înlocuit cu membrul supleant desemnat, urmând ca în procesul-verbal să se facă mențiune despre aceasta.

(5) În cazul în care președintele comisiei nu are posibilitatea de a-și îndeplini atribuțiile ce îi revin, din motive obiective (concediu legal de odihnă, concediu medical, delegație etc.), acesta va fi înlocuit de membrul supleant desemnat, care va deține și calitatea de președinte al comisiei.

(6) După procedura înlocuirii, calitatea de membru al comisiei de selecție este preluată de membrul supleant, care își va exercita atribuțiile aferente până la finalizarea procedurii de atribuire.

Articolul 49

Atribuțiile comisiei sunt:

a) deschiderea ofertelor;

b) verificarea îndeplinirii criteriilor de calificare de către ofertanți, în cazul în care acestea au fost solicitate prin caietul de sarcini;

c) realizarea selecției ofertelor;

d) realizarea negocierilor ulterioare cu operatorii economici, în cazul aplicării procedurii de negociere;

e) verificarea propunerilor tehnice prezentate de ofertanți, din punctul de vedere al modului în care acestea corespund cerințelor minime din caietul de sarcini;

f) verificarea propunerilor financiare prezentate de ofertanți, din punctul de vedere al încadrării în fondurile aprobate pentru fiecare acțiune în parte;

g) stabilirea ofertelor declarate inacceptabile și neconforme și a motivelor care au stat la baza încadrării ofertelor respective în această categorie;

h) aplicarea criteriului de atribuire, astfel cum a fost prevăzut în caietul de sarcini, și stabilirea ofertei câștigătoare;

i) în cazuri justificate, conform prevederilor din cap. III secțiunea a 3-a, elaborarea unei propuneri de anulare a procedurii de atribuire;

j) elaborarea procesului-verbal de deschidere și selecție/negociere și a raportului de atribuire în situațiile prevăzute de prezentele norme.

Articolul 50

Pot fi admiși la lucrările comisiei, la solicitarea membrilor acesteia, pentru a participa cu statut de observator, membrii desemnați de asociațiile profesionale și patronale din turism.

Capitolul VI — Notificări și contestații ↑ Cuprins

Articolul 51

(1) Înainte de a formula contestații, ofertanții care se consideră vătămați într-un drept ori într-un interes legitim printr-un act al Autorității în cadrul procedurii de atribuire a contractelor de servicii a căror valoare este egală sau mai mare decât cea prevăzută la art. 57 alin. (2) din O.U.G. nr. 34/2006 pot notifica autoritatea contractantă cu privire la pretinsa încălcare a dispozițiilor legale în materia achizițiilor publice.

(2) Notificarea prevăzută la alin. (1) nu are ca efect suspendarea de drept a procedurii de atribuire. După primirea notificării, autoritatea contractantă poate adopta orice măsuri pe care le consideră necesare pentru remedierea pretinsei încălcări, inclusiv suspendarea procedurii de atribuire sau revocarea unui act emis în cadrul respectivei proceduri.

(3) Măsurile adoptate potrivit alin. (2) se comunică în termen de o zi lucrătoare atât persoanei care a notificat autoritatea contractantă, cât și celorlalți operatori economici implicați.

Articolul 52

Contestațiile privind procedura de atribuire a contractelor de servicii din categoria celor incluse în anexa nr. 2B la O.U.G. nr. 32/2006, a căror valoare este egală sau mai mare decât cea prevăzută la art. 57 alin. (2) din O.U.G. nr. 32/2006, se soluționează potrivit dispozițiilor cap. IX din O.U.G. nr. 34/2006.

Articolul 53

(1) Contestațiile privind procedura de atribuire a contractelor de servicii din categoria celor incluse în anexa nr. 2B la O.U.G. nr. 34/2006, a căror valoare este sub pragul prevăzut la art. 57 alin. (2) din O.U.G. nr. 34/2006, se depun, în termen de 5 zile începând cu ziua următoare comunicării rezultatului procedurii, la sediul Autorității și se soluționează de către comisia de soluționare a contestațiilor în termen de 3 zile lucrătoare de la înregistrarea acestora.

(2) Comisia de soluționare a contestațiilor se numește prin ordin al președintelui și este formată din 3 membri și 3 membri supleanți, dispozițiile art. 48 alin. (4), (5) și (6) aplicându-se în mod corespunzător.

(3) Organizarea, funcționarea, competențele, precum și modul de lucru al comisiei de soluționare a contestațiilor se stabilesc prin regulamentul de lucru al comisiei aprobat prin ordin al președintelui.

(4) După soluționarea contestației, Autoritatea va comunică operatorului economic, în termen de două zile, decizia Comisiei privind modul de soluționare a contestației.

(5) Împotriva deciziei comisiei, operatorul economic poate face plângere la instanța competentă, potrivit cap. IX din O.U.G. nr. 34/2006, în termen de 10 zile de la comunicarea deciziei.

Articolul 54

În cazul primirii unei contestații, autoritatea contractantă are dreptul de a încheia contractul numai după comunicarea deciziei de soluționare a contestației, în condițiile O.U.G. nr. 34/2006, pentru contestațiile reglementate la art. 52 sau, după caz, după comunicarea deciziei, în condițiile art. 53, dar nu înainte de expirarea termenelor de așteptare prevăzute la art. 43 alin. (1).

Capitolul VII — Dispoziții finale ↑ Cuprins

Articolul 55

(1) Prevederile prezentelor norme se completează, după caz, cu dispozițiile O.U.G. nr. 34/2006, ale Hotărârii Guvernului nr. 925/2006, cu modificările și completările ulterioare, și ale Ordinului președintelui Autorității Naționale pentru Reglementarea și Monitorizarea Achizițiilor Publice nr. 302/2011 privind aprobarea formularelor standard ale Procesului-verbal al ședinței de deschidere a ofertelor și Raportului procedurii, aferente procedurilor de atribuire a contractelor de achiziție publică, a contractelor de concesiune de lucrări publice și a contractelor de concesiune de servicii și cu dispozițiile Codului de procedură civilă.

(2) Prevederile prezentelor norme procedurale nu se aplică procedurilor în curs de desfășurare, contractelor aflate în curs de executare și contestațiilor aflate în curs de soluționare la data intrării în vigoare a prezentelor norme, acestea rămânând supuse normelor în vigoare la data inițierii, respectiv a încheierii acestora. Prin procedură în curs de desfășurare se înțelege orice procedură pentru care s-a transmis o invitație de participare până la data intrării în vigoare a prezentelor norme.

Articolul 56

La elaborarea prezentelor norme s-au avut în vedere recomandările Autorității Naționale pentru Reglementarea și Monitorizarea Achizițiilor Publice.

Anexă

la norme

Aprobat

─────────

Președinte,

..............

CAIET DE SARCINI

pentru atribuirea contractelor de prestări de servicii de amenajare

și decorare de pavilioane naționale, standuri specializate sau

miniexpoziții și servicii conexe în cadrul manifestărilor

expoziționale de turism la care participă Autoritatea Națională

pentru Turism, în țară și în străinătate, cu finanțare de la

bugetul de stat și din Fondul European de Dezvoltare Regională (FEDR)

Capitolul I — Date generale ↑ Cuprins

● Perioada de desfășurare

● Caracterul manifestării expoziționale

● Suprafața

● Număr infodesk-uri

● Organizator extern

Capitolul II — Documentele ofertantului ↑ Cuprins

(1) Oferta tehnică conține memoriul tehnic și schița de amenajare a standului în perspectiva axonometrică, prezentare tridimensională în policromie. Se precizează: tipul de structură modulară utilizată, modul de personalizare a standului (logo, imagini reprezentative etc.), materialele și grafica utilizată, modul de evidențiere a caracterului manifestării, elementele de etalare suficiente pentru numărul de firme participante (podiumuri, vitrine, standere, etajere, bar, hostesse, scaune din metal eloxat cu acoperire material textil, mese structură metalică eloxată etc.).

(2) Oferta financiară va cuprinde, după caz, și costurile legate de:

- catering și deservire personal;

- realizarea de obiecte promoționale;

- servicii conexe - apă, curățenie, electricitate;

- transportul broșurilor la stand;

- execuția a 5 poze format A4 cu standul Autorității Naționale pentru Turism.

Capitolul III — Conceptul tehnico-organizatoric al standului ↑ Cuprins

(1) Concepția și realizarea standului sau, în funcție de caz, amenajarea lui, are în vedere asigurarea unui ambient care să garanteze o prezentare modernă, crearea unui cadru adecvat pentru activitatea de promovare. Stabilirea structurilor modulare care vor fi utilizate la amenajarea standului se face de către șeful reprezentanței de promovare. Se vor introduce elemente de personalizare a standului inspirate din tradițiile, cultura și valorile românești, după caz, butaforie, în proporție de maximum 50% din concepția de amenajare, care se vor menționa distinct în oferta tehnică.

(2) În funcție de configurația spațiului, structura standului va asigura o funcționalitate optimă, o imagine particularizată, originală și atrăgătoare. Amenajarea interioară urmărește limitarea la minimum a utilizării panourilor opace, preferându-se panourile vitrate, standurile transparente, cu intenția obținerii unei imagini luminoase, clare, a unei imagini cât mai cuprinzătoare în ansamblu. Se ține cont de tema principală de promovare a anului și de predominarea culorilor tricolorului românesc.

(3) Destinația categoriilor de suprafețe ce intră în componența standului (expunere, discuții/tratative, anexe, căi de acces) și proporțiile dintre ele vor avea ca finalitate o folosire cât mai judicioasă a spațiului și o eficiență corespunzătoare.

(4) Suprafețele de expunere și mesele de discuții/tratative se corelează cu numărul de participanți.

(5) Standul va fi prevăzut cu dotări specifice personalizate pentru fiecare manifestare în funcție de adresabilitate - pentru specialiști sau pentru public, va avea un spațiu de depozitare în funcție de suprafața totală a standului, dotat cu dulap cu cheie, etajere, cuier etc.

(6) La manifestările de turism cu mai mult de 5 expozanți se are în vedere amplasarea, la intrarea în stand, a unui panou care să cuprindă lista firmelor participante și realizarea unui pliant/flyer pe suport lucios cu numele expozanților și alte date despre aceștia (date de contact, tip de produs oferit etc.).

(7) Nu se acceptă utilizarea de structuri modulare sau dotări uzate care prezintă exfolieri, zgârieturi, pete, murdărie.

(8) Evidențierea desk-ului Autorității Naționale pentru Turism.

(9) În standul Autorității Naționale pentru Turism, acolo unde este cazul, pentru o mai bună vizibilitate a mesajelor transmise, se va apela la tehnologie de nouă generație. Se vor utiliza astfel, după caz, dar fără a se limita la acestea: ecrane cu tehnologie led cu suprafața de minimum 6 m2, video wall-uri, sisteme de proiecție video, ecran led (cu diagonala de minimum 1 m) și sisteme audio pe care se transpun informațiile/prezentările și produsele turistice înregistrate pe CD/DVD furnizat de Direcția management brand.

(10) Prezența standului național se marchează și prin înscrierea numelui țării în limbile stabilite, pe o supraînălțare maximă, cu respectarea regulamentului de organizare a manifestării expoziționale.

(11) Pentru organizarea unor acțiuni promoționale se închiriază veselă.

(12) Societatea organizatoare desemnează o persoană care să asigure urgențele tehnice pe întreaga perioadă de desfășurare a manifestării expoziționale.

(13) Instalațiile electrice vor asigura funcționalitatea echipamentelor electrice/electronice, iluminarea corespunzătoare a panourilor foto etc., precum și iluminatul general al standului. Instalațiile de apă și reziduuri vor fi în conformitate cu standardele internaționale.

(14) Standul va fi prevăzut cu racord la apă/canalizare, electricitate, aranjamente de flori naturale, depozit dotat cu frigider, cafetieră și chiuvetă și alte elemente ambientale, în conformitate cu standardele internaționale. Se vor prevedea fonduri pentru asigurarea curățeniei în stand și colectarea deșeurilor.

(15) Nerealizarea standului și a programului promoțional în conformitate cu prevederile caietului de sarcini, se consemnează în procesul-verbal de constatare, care se semnează pe perioada manifestării expoziționale și constituie, împreună cu contractul, bază legală pentru derularea procedurilor jurisdicționale de recuperare a prejudiciului cauzat, așa cum se stabilește în contract.

Capitolul IV — Condiții financiare ↑ Cuprins

Valoarea totală a ofertei financiare se defalcă pe elemente constitutive, respectiv servicii sau produse furnizate și valoarea corespunzătoare, în euro, respectiv lei, pentru manifestările expoziționale care au loc în țară.

Oferta financiară cuprinde valoarea totală exprimată în euro/lei la care se adaugă TVA (în țările în care este cazul).

_________

Sursă: legislatie.just.ro (Monitorul Oficial). Textul afișat este forma consolidată curentă.