HOTĂRÂRE nr. 406 din 20 iulie 1998

HOTĂRÂRE Abrogat Guvernul
Sursa oficială
Vezi pe legislatie.just.ro
Publicat în
MONITORUL OFICIAL nr. 275 din 23 iulie 1998
Intrat în vigoare
23.07.1998
Forma consolidată din
23.07.1998

privind înființarea Institutului Național de Cercetare-Dezvoltare pentru Protecția Muncii - I.N.C.D.P.M. - București

În temeiulart. 19 din Ordonanța Guvernului nr. 25/1995, aprobată și modificată prinLegea nr. 51/1996, cu modificările ulterioare,

Guvernul României hotărăște:

Articolul 1

(1) Se înființează Institutul Național de Cercetare-Dezvoltare pentru Protecția Muncii - I.N.C.D.P.M. - București prin reorganizarea Institutului de Cercetări Științifice pentru Protecția Muncii, care își încetează activitatea.

(2) Institutul Național de Cercetare-Dezvoltare pentru Protecția Muncii - I.N.C.D.P.M. - București este persoana juridică cu sediul în municipiul București, str. General Budisteanu nr. 15, sectorul 1, și funcționează după modelul regiilor autonome, conformOrdonanței Guvernului nr. 25/1995privind reglementarea organizării și finanțării activității de cercetare-dezvoltare, aprobată și modificată prinLegea nr. 51/1996, cu modificările ulterioare, în coordonarea Ministerului Muncii și Protecției Sociale.

Articolul 2

Institutul Național de Cercetare-Dezvoltare pentru Protecția Muncii - I.N.C.D.P.M. - București are ca obiect principal de activitate efectuarea de cercetări fundamentale și aplicative, dezvoltarea tehnologică, reglementări de interes național privind asigurarea cerințelor de securitate și sănătate în munca ale salariaților.

Articolul 3

Structura organizatorică a Institutului Național de Cercetare-Dezvoltare pentru Protecția Muncii - I.N.C.D.P.M. - București este prevăzută în anexa nr. 1.

Articolul 4

Personalul Institutului Național de Cercetare-Dezvoltare pentru Protecția Muncii - I.N.C.D.P.M. - București se preia prin transfer de la Institutul de Cercetări Științifice pentru Protecția Muncii și își păstrează salariile avute la data transferului, până la negocierea noului contract colectiv de muncă.

Articolul 5

Imobilul, anexele și terenul aferent, situate în municipiul București, str. General Budisteanu nr. 15, sectorul 1, în care funcționează Institutul de Cercetări Științifice pentru Protecția Muncii, trec în administrarea Institutului Național de Cercetare-Dezvoltare pentru Protecția Muncii - I.N.C.D.P.M. - București.

Articolul 6

Patrimoniul Institutului Național de Cercetare-Dezvoltare pentru Protecția Muncii - I.N.C.D.P.M. - București, stabilit pe baza bilanțului contabil la data de 31 decembrie 1997, este de 6.921.895 mii lei, din care: imobilizari corporale și necorporale 2.643.470 mii lei și active circulante 4.278.425 mii lei, și se preia pe bază de protocol de predare-primire de la Institutul de Cercetări Științifice pentru Protecția Muncii.

Articolul 7

Institutul Național de Cercetare-Dezvoltare pentru Protecția Muncii - I.N.C.D.P.M. - București își desfășoară activitatea în conformitate cu reglementările legale în vigoare, precum și cu regulamentul de organizare și funcționare prevăzut în anexa nr. 2.

Articolul 8

Ministerul Muncii și Protecției Sociale, în calitate de minister coordonator, va cuprinde în bugetul sau de venituri și cheltuieli fondurile necesare realizării unor investiții, dotări, aparatura, echipamente și instalații.

Articolul 9

Anexele nr. 1 și 2 fac parte integrantă din prezenta hotărâre.

PRIM-MINISTRU

RADU VASILE

Contrasemnează:

----------------

Ministrul muncii

și protecției sociale,

Alexandru Athanasiu

p. Ministrul cercetării

și tehnologiei,

Mircea Pusca,

secretar de stat

p. Ministrul finanțelor,

Dan Radu Rusanu,

secretar de stat

Anexa 1

MINISTERUL MUNCII ȘI PROTECȚIEI SOCIALE INSTITUTUL NAȚIONAL DE CERCETARE-DEZVOLTARE PENTRU PROTECȚIA MUNCII - I.N.C.D.P.M. - BUCUREȘTI STRUCTURA ORGANIZATORICĂ ┌────────────────┐ │ CONSILIUL │ │DE ADMINISTRAȚIE│ └───────┬────────┘ │ ┌─────────┴───────────┐ │COMITETUL DE DIRECȚIE│ └─────────┬───────────┘ │ ┌──────────┐ ┌─────────┴───────────┐ │CONSILIUL ├──────┤ DIRECTOR GENERAL │ │ȘTIINȚIFIC│ └─┬──┬────┬────┬──────┘ └──────────┘ │ │ │ │ ┌─────────────────────────────┘ │ │ └───┬─────────────────────────────┐ │ ┌────┘ │ │ │ ┌──────┴────────+ ┌─────┴────┐ │ ┌───┴────┐ ┌────────┴────────┐ │ COMPARTIMENT │ │ SECRETAR │ │ │ │ │ │ │ RESURSE UMANE │ │ȘTIINȚIFIC│ │ │DIRECTOR│ │DIRECTOR ECONOMIC│ │OFICIUL JURIDIC│ │ │ │ │ │ │ │ └───────────────┘ └──────────┘ │ └───┬────┘ └────────┬────────┘ ┌────────────────────┘ │ │ ┌──────────────┬───────┴─────┬──────────────┐ │ ┌────────────────┬────┴──────────┐ │ │ │ │ │ │ │ │ ┌────┴──────┐ ┌─────┴─────┐ ┌─────┴─────┐ ┌──────┴──────┐ │ ┌─────┴───────┐ ┌──────┴───────┐ ┌─────┴──────┐ │ │ │OFICIUL DE │ │ │ │ CENTRUL DE │ │ │COMPARTIMENT │ │ COMPARTIMENT │ │COMPARTIMENT│ │ COLECTIV │ │INFORMARE, │ │ UNITATE │ │ FORMARE │ │ │ FINANCIAR─ │ │APROVIZIONARE,│ │PROGRAMARE─ │ │INFORMATICĂ│ │DOCUMENTARE│ │CERTIFICARE│ │ ȘI │ │ │CONTABILITATE│ │ DESFACERE, │ │ URMĂRIREA │ │ │ │ȘI EDITARE │ │ │ │PERFECȚIONARE│ │ │ │ │ TRANSPORT │ │ACTIVITĂȚII │ └───────────┘ └───────────┘ └───────────┘ └─────────────┘ │ └─────────────┘ └──────────────┘ └────────────┘ │ ┌────────────┬───────────┬───────────┬──────────┬──────┴────┬───────────┬────────────┬───────────┬──────────┐ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ ┌────┴─────┐┌─────┴─────┐┌────┴────┐┌─────┴───┐┌─────┴─────┐┌────┴────┐┌─────┴─────┐┌─────┴─────┐┌────┴────┐┌────┴────┐ │LABORATOR ││ LABORATOR ││ ││ ││ ││ ││ LABORATOR ││ ││ ││ │ │STUDII DE ││ MIJLOACE ││LABORATOR││ ││ LABORATOR ││LABORATOR││COMBATEREA ││ LABORATOR ││LABORATOR││LABORATOR│ │ SINTEZA, ││INDIVIDUALE││ RISCURI ││LABORATOR││VENTILAȚIE ││ RISCURI ││ZGOMOTULUI ││ APARATE ││ RISCURI ││UNGUENTE │ │INSTRUIRE,││ DE ││MECANICE ││ERGONOMIE││INDUSTRIALĂ││ CHIMICE ││ ȘI ││ELECTRONICE││ELECTRICE││ DE │ │PROPAGANDĂ││ PROTECȚIE ││ ││ ││ ││ ││VIBRAȚIILOR││ ││ ││PROTECȚIE│ └──────────┘└───────────┘└─────────┘└─────────┘└───────────┘└─────────┘└───────────┘└───────────┘└─────────┘└─────────┘

Anexa 2

REGULAMENTUL

de organizare și funcționare a Institutului Național de Cercetare-Dezvoltare pentru Protecția Muncii - I.N.C.D.P.M. - București

Capitolul 1 — Dispoziții generale ↑ Cuprins

Articolul 1

Institutul Național de Cercetare-Dezvoltare pentru Protecția Muncii - I.N.C.D.P.M. - București, denumit în continuare institut, este persoana juridică aflată în coordonarea Ministerului Muncii și Protecției Sociale, care funcționează după modelul regiilor autonome, conformOrdonanței Guvernului nr. 25/1995, aprobată și modificată prinLegea nr. 51/1996, cu modificările ulterioare, și își desfășoară activitatea pe baza prevederilor legale în vigoare și a prezentului regulament.

Articolul 2

(1) Structura organizatorică a institutului este cuprinsă în anexa nr. 1 la hotărâre.

(2) Institutul poate înființa în cadrul structurii sale subunitati fără personalitate juridică, necesare realizării obiectului de activitate. Modalitatea de constituire a acestora și relațiile lor în cadrul institutului și cu terții sunt reglementate prin prezentul regulament de organizare și funcționare.

Capitolul 2 — Scopul și obiectul de activitate ↑ Cuprins

Articolul 3

Institutul este înființat în scopul desfășurării activității de cercetare științifică și dezvoltare tehnologia în domeniul protecției muncii, prin participarea la elaborarea strategiei de dezvoltare a domeniului și la realizarea, cu prioritate, a obiectivelor științifice și tehnologice ale Programului național de cercetare științifică și dezvoltare tehnologică.

Obiectul de activitate al institutului consta în:

A. Activități de cercetare-dezvoltare

În cadrul programului național de cercetare științifică și dezvoltare tehnologică, institutul efectuează cercetări fundamentale și aplicative, de interes public și de interes național, privind asigurarea cerințelor de securitate și sănătate la locul de muncă, conform prevederilorLegii protecției muncii nr. 90/1996, Normelor metodologice de aplicare a prevederilor Directivelor Uniunii Europene care deriva din art. 100 A și 118 A din Convenția de la Roma din anul 1957, și anume:

a) prevenirea și combaterea riscurilor profesionale;

b) armonizarea sistemului național de reglementări în domeniu cu cel existent în Uniunea Europeană;

c) armonizarea sistemului de cercetare a calității produselor din punct de vedere al securității muncii cu cel existent în Uniunea Europeană;

d) evaluarea nivelului de securitate la locul de muncă și la nivelul agenților economici.

În acest scop, institutul efectuează:

a) cercetări fundamentale de baza și orientate pentru diferite domenii ale protecției muncii;

b) cercetări aplicative pentru prevenirea și combaterea riscurilor profesionale, referitoare la: ventilatia industriala, combaterea noxelor chimice, combaterea riscurilor mecanice la mașini și instalații, combaterea zgomotului și vibratiilor, realizate de noi mijloace individuale de protecție, combaterea riscurilor electrice, asigurarea unui iluminat corespunzător la locurile de muncă, studiul solicitărilor fizice și mentale în vederea îmbunătățirii condițiilor de muncă;

c) studii și cercetări privind fundamentarea și elaborarea noului sistem național de reglementări în domeniul protecției muncii (norme, standarde), armonizat cu cel existent în Uniunea Europeană;

d) studii și cercetări privind fundamentarea și elaborarea noului sistem național de instruire, perfecționare și formare a personalului în domeniul protecției muncii;

e) studii și cercetări privind elaborarea de noi metode de evaluare a nivelului de securitate la locul de muncă.

B. Activități conexe activității de cercetare-dezvoltare

ConformLegii protecției muncii nr. 90/1996și normelor metodologice de aplicare, institutul certifica calitatea, din punct de vedere al securității muncii, a echipamentelor tehnice (mașini, instalații și dispozitive) și calitatea de producție a echipamentelor individuale de protecție și de lucru.

Institutul efectuează, de asemenea:

a) asistența tehnica pentru proiectarea și execuția de instalații sau dispozitive pentru combaterea riscurilor profesionale;

b) expertizarea locurilor de muncă din punct de vedere al nivelului de securitate;

c) consultanța de specialitate acordată agenților economici în vederea elaborării instrucțiunilor de protecție a muncii.

C. Activități de instruire, perfecționare și formare profesională în domeniul protecției muncii, prin:

a) cursuri de perfecționare și formare de nivel mediu;

b) cursuri de perfecționare postuniversitară și doctorantura, potrivit legii.

D. Activități de editare și tipărire a publicațiilor de specialitate, cum sunt:

a) Normele generale de protecție a muncii;

b) Normele specifice de securitate a muncii (conform anexei nr. 2 laLegea protecției muncii nr. 90/1996, în număr de 152);

c) revista "Risc și securitate în munca";

d) Buletin bibliografic în domeniul protecției muncii;

e) fișele de securitate (în total 553, conform anexei nr. 14 la Normele generale de protecție a muncii);

f) colecția "Standarde comentate din domeniul protecției muncii" [în colaborare cu Asociația de Standardizare din România (ASRO)];

g) studii, rapoarte, sinteze și alte publicații din domeniul protecției muncii.

E. Activități de transfer tehnologic al rezultatelor cercetării din domeniul protecției muncii

F. Valorificarea rezultatelor cercetărilor din domeniul protecției muncii

G. Activități de execuție în vederea sustinerii cercetării și dezvoltării tehnologice în domeniu prin unicate și serii mici de produse, microproducție (pentru valorificarea cercetărilor experimentale elaborate), precum și expoziții de profil

Activitățile menționate la lit. A-G pot fi efectuate și prin contracte externe.

Institutul poate efectua și operațiuni de import-export și alte acte de comerț, potrivit legii, exclusiv pentru realizarea obiectului sau de activitate.

Capitolul 3 — Patrimoniul ↑ Cuprins

Articolul 4

Conform bilanțului contabil la data de 31 decembrie 1997, institutul are un patrimoniu propriu în valoare de 6.921.895 mii lei, din care: imobilizari corporale și necorporale 2.643.470 mii lei și active circulante 4.278.425 mii lei.

Articolul 5

(1) Institutul administrează cu diligenta unui bun proprietar bunuri proprietate publică precum și alte bunuri dobândite în condițiile legii. Bunurile proprietate publică, precum și cele dobândite se afla în administrarea institutului și se evidențiază distinct în patrimoniul acestuia.

(2) Rezultatele cercetărilor, concretizate în active corporale și necorporale, efectuate și finalizate din fonduri publice sau din alte fonduri, sunt bunuri dobândite, dacă prin contract nu se prevede altfel, și se înregistrează în evidența contabilă a institutului.

(3) În exercitarea drepturilor sale, institutul poseda și folosește bunurile aflate în patrimoniul sau și, după caz, dispune de acestea în condițiile legii, în scopul realizării obiectului sau de activitate, beneficiind de rezultatele utilizării acestora.

(4) Concesionarea unor subunitati, servicii sau activități se poate face numai în scopul stimulării transferului rezultatelor activității de cercetare-dezvoltare, în condițiile prevederilor legale corespunzătoare și cu aprobarea Ministerului Muncii și Protecției Sociale și a Ministerului Cercetării și Tehnologiei.

(5) Patrimoniul institutului poate fi modificat conform prevederilor legale în vigoare.

Capitolul 4 — Structura organizatorică și funcțională ↑ Cuprins

Articolul 6

(1) Institutul poate avea în structura subunitati, secții, laboratoare și alte structuri organizatorice necesare realizari obiectului sau de activitate.

(2) În funcție de specificul activității se pot organiza colective specializate sau colective interdisciplinare.

Articolul 7

Modificarea structurii organizatorice și functionale a institutului se propune de către directorul general, cu avizul consiliului de administrație, și se aproba de Ministerul Muncii și Protecției Sociale. Directorul general stabilește relațiile dintre subunitatile aflate în structura institutului, precum și relațiile acestora cu terții și le poate acorda conducătorilor acestor subunitati împuterniciri de reprezentare în numele institutului, cu avizul consiliului de administrație.

Articolul 8

Conducătorii subunitatilor din structura institutului răspund față de consiliul de administrație și față de directorul general pentru îndeplinirea tuturor atribuțiilor, responsabilităților și competentelor încredințate de aceștia.

Capitolul 5 — Organele de conducere ↑ Cuprins

Articolul 9

(1) Conducerea institutului este asigurata de către:

- consiliul de administrație;

- comitetul de direcție;

- directorul general.

(2) Orientarea și coordonarea activității tehnico-științifice din institut sunt asigurate de consiliul științific.

Consiliul de administrație

Articolul 10

(1) Consiliul de administrație este format din 7 membri, numiți pentru un mandat de 4 ani, care poate fi reînnoit.

(2) Structura consiliului de administrație este;

- 1 președinte;

- 1 vicepreședinte;

- 5 membri.

Articolul 11

(1) Din consiliul de administrație fac parte, în mod obligatoriu:

- directorul general al institutului, președinte;

- un reprezentat al Ministerului Cercetării și Tehnologiei;

- un reprezentant al Ministerului Muncii și Protecției Sociale;

- un reprezentant al Ministerului Finanțelor;

- președintele consiliului științific.

(2) Ceilalți membri ai consiliului de administrație pot fi ingineri, economiști, jurnalisti, alți specialiști din institut, precum și reprezentanți ai agenților economici de profil.

(3) Consiliul de administrație își desemnează vicepreședintele.

(4) Numirea membrilor consiliului de administrație se face prin ordin al ministerului muncii și protecției sociale, cu avizul ministrului cercetării și tehnologiei.

(5) Revocarea membrilor consiliului de administrație pentru abateri grave sau pentru inactivitate în executarea mandatului se face de același organ care i-a numit.

Articolul 12

(1) Membrii consiliului de administrație sunt cetățeni români, având următoarele drepturi și obligații:

a) își păstrează calitatea de angajat la instituția sau la unitatea de la care provin și toate drepturile și obligațiile derivând din aceasta calitate;

b) sunt remunerați pentru activitatea desfășurată în aceasta calitate cu o indemnizație lunară stabilită de consiliul de administrație;

c) nu pot face parte din mai mult de doua consilii de administrație și nu pot participa în aceeași calitate la societățile comerciale cu care institutul are relații contractuale sau interese concurente.

(2) Sunt incompatibili cu calitatea de membru al consiliului de administrație cei care, personal ori soțul, sotia sau rudele până la gradul al doilea inclusiv, sunt, în același timp, patroni sau asociați la societăți comerciale cu capital privat cu același profil sau cu care institutul se afla în relații comerciale directe concurente.

Articolul 13

Consiliul de administrație își desfășoară activitatea în baza regulamentului propriu de funcționare și cu respectarea legislației în vigoare. El hotărăște în problemele privind activitatea institutului, cu excepția celor care, potrivit legii, sunt date în competența altor organe.

Articolul 14

(1) Consiliul de administrație se întrunește o dată pe luna și ori de câte ori interesele institutului o impun, convocarea acestuia făcându-se de către președinte sau la solicitarea a cel puțin unei treimi din numărul membrilor consiliului de administrație.

(2) Dezbaterile consiliului de administrație sunt conduse de președintele acestuia, iar în lipsa lui, de către vicepreședinte.

Articolul 15

(1) Consiliul de administrație își poate desfășura activitatea în prezenta a cel puțin două treimi din numărul membrilor săi. Dacă nu este îndeplinită aceasta condiție, ședința consiliului de administrație se poate reprograma într-un interval de cel mult 15 zile, având aceeași ordine de zi.

(2) Hotărârile consiliului de administrație se iau cu majoritatea voturilor membrilor prezenți, dar nu mai puțin de jumătate plus unul din numărul total al membrilor.

Articolul 16

La ședințele consiliului de administrație este invitat și reprezentantul sindicatului.

Articolul 17

Pentru luarea unor decizii complexe, consiliul de administrație poate atrage în activitatea de analiza consilieri și consultanți din diferite sectoare de activitate. Activitatea acestora va fi compensata material, conform prevederilor legale.

Articolul 18

(1) Membrii consiliului de administrație răspund, în condițiile legii, pentru îndeplinirea atribuțiilor ce le revin.

(2) Membrii consiliului de administrație care s-au impotrivit luării unei decizii care s-a dovedit păgubitoare pentru institut nu răspund, dacă au consemnat expres punctul lor de vedere în registrul de ședințe al consiliului de administrație și au anuntat în scris, despre aceasta, organul coordonator.

(3) Membrii consiliului de administrație care nu au respectat prevederile art. 12 lit. c) răspund pentru daunele cauzate institutului ca urmare a acestui fapt.

Articolul 19

Consiliul de administrație are, în principal, următoarele atribuții:

a) avizează organizarea de subunitati, secții, laboratoare și alte structuri organizatorice necesare realizării obiectului de activitate al institutului;

b) aproba, la propunerea consiliului științific, strategia și programele concrete de dezvoltare a institutului, de introducere a unor tehnologii de vârf și de modernizare a celor existente, în concordanta cu strategia generală a domeniului propriu;

c) propune programul anula de cercetare-dezvoltare, pe care îl înaintează Colegiului Consultativ pentru Cercetare-Dezvoltare și Inovare din cadrul Ministerului Cercetării și Tehnologiei;

d) propune programul anual de elaborare a reglementărilor tehnice, pe care îl înaintează Comitetului tehnico-economic al Departamentului protecției muncii din cadrul Ministerului Muncii și Protecției Sociale;

e) analizează și avizează proiectul bugetului de venituri și cheltuieli și îl depune la organul coordonator, în vederea aprobării prin hotărâre a Guvernului;

f) analizează și avizează bilanțul contabil și contul de profit și pierderi, pe care le supune aprobării Ministerului Finanțelor, și aproba raportul de gestiune asupra activității desfășurate de institut în anul precedent;

g) analizează raportarea trimestriala privind activitatea realizată de institut, aproba măsuri pentru desfășurarea acesteia în condiții de echilibru al bugetului de venituri și cheltuieli;

h) analizează, aproba sau, după caz, propune spre aprobare, potrivit prevederilor legale, investițiile care urmează a fi realizate de institut;

i) propune spre aprobare, în condițiile legii, majorarea sau diminuarea patrimoniului, concesionarea, închirierea sau locația de gestiune a unor bunuri, servicii și subunitati de producție din patrimoniul institutului;

j) aproba asocierea institutului cu terțe persoane juridice, în vederea realizării de activități comune care prezintă interes pentru asociați și care se încadrează în obiectul de activitate al institutului, cu respectarea prevederilor legale;

k) aproba valorificarea bunurilor dobândite, cu respectarea prevederilor legale;

l) fundamentează și prezintă Ministerului Muncii și Protecției Sociale propuneri pentru asigurarea de fonduri, prin bugetul de venituri și cheltuieli al acestuia, pentru finanțarea obiectivelor de interes național specifice activității institutului;

m) aproba volumul creditelor bancare prevăzute la art. 34 alin. (1) și stabilește modul de rambursare a acestora;

n) aproba utilizarea disponibilităților în valută;

o) aproba mandatul pentru negocierea contractului colectiv de muncă;

p) executa orice alte atribuții stabilite, potrivit prevederilor legale.

Articolul 20

În primul trimestru al fiecărui an, consiliul de administrație prezintă organului coordonator un raport asupra activității desfășurate în anul precedent și asupra programului de activitate pentru anul în curs.

Articolul 21

Secretariatul consiliului de administrație este asigurat de institut; atribuțiile secretariatului sunt prevăzute în regulamentul de funcționare a consiliului de administrație.

Comitetul de direcție

Articolul 22

Conducerea operativă a institutului este asigurata de un comitet de direcție, compus din directorul general și directorii din structura organizatorică a institutului.

Articolul 23

Comitetul de direcție stabilește acțiunile concrete necesare realizării obiectivelor rezultate din:

a) strategia programelor de dezvoltare a institutului;

b) programul anual de cercetare-dezvoltare;

c) programul anual de elaborare a reglementărilor tehnice;

d) bugetul de venituri și cheltuieli;

e) programul de investiții;

f) sistemul de asigurare a calității;

g) alte obligații.

Articolul 24

Comitetul de direcție se întrunește decadal sau ori de câte ori interesele institutului o impun.

Articolul 25

Comitetul de direcție exercita atribuții și are raspunderi în limita competentelor stabilite de conducerea institutului și aprobate de consiliul de administrație.

Directorul general

Articolul 26

Activitatea curenta a institutului este condusă de directorul general, numit prin ordin al ministerului muncii și protecției sociale, cu acordul ministrului cercetării și tehnologiei, dintre cercetatorii științifici principali care lucrează în domeniu și au pregătire managerială.

Articolul 27

Directorul general are, în principal, următoarele atribuții și responsabilități:

a) reprezintă, personal sau prin delegat, interesele institutului în relațiile cu celelalte organe, organizații și agenți economici, precum și cu persoane fizice din țara și din străinătate;

b) propune modificarea structurii organizatorice și functionale a institutului;

c) stabilește atribuțiile, competentele și relațiile compartimentelor de la toate nivelurile organizatorice ale institutului, precum și relațiile acestora cu terții;

d) numește și revoca conducătorii compartimentelor de muncă din aparatul propriu, precum și directorii din structura organizatorică a institutului, cu avizul consiliului de administrație;

e) angajează și concediază personalul propriu;

f) asigura negocierea contractului colectiv de muncă și a salariilor personalului din institut, prin comitetul de direcție; aproba salariile rezultate din negocierea directa;

g) răspunde de administrarea întregului patrimoniu, cu respectarea prevederilor legale;

h) adopta măsuri și urmărește realizarea operațiunilor de comerț exterior, prin compartimente proprii specializate;

i) exercita atribuțiile și are răspunderile care îi revin din prevederile legale, aproba și ia măsuri privind activitatea institutului, cu excepția celor date, potrivit reglementărilor legale, în competența altor organe;

j) exercita orice alte atribuții care îi sunt delegate de consiliul de administrație;

k) poate delega, în condițiile legii, o parte dintre atribuțiile sale celorlalte persoane din conducerea institutului;

l) are atribuții și raspunderi similare unui ordonator de credite pentru sumele alocate institutului de la bugetul de stat, în condițiileart. 21 alin. (1) din Ordonanța Guvernului nr. 25/1995, aprobată și modificată prinLegea nr. 51/1996.

Consiliul științific

Articolul 28

(1) Consiliul științific este format din 19 membri reprezentând toate compartimentele științifice din cadrul institutului.

(2) Consiliul științific este alcătuit din cercetători cu realizari deosebite, cu capacitate de sinteza și de prospectare în domeniu, cadre didactice din învățământul superior, salariați ai institutului sau din afară acestuia, aleși prin vot secret de către cadrele cu studii superioare din institut.

(3) Consiliul științific este condus de un președinte și un vicepreședinte, aleși pe o perioadă de 2 ani, prin vot secret, de către membrii acestuia. Din consiliul științific fac parte, de drept, directorul general și directorul institutului.

(4) Consiliul științific se organizează și funcționează în conformitate cu regulamentul propriu.

Articolul 29

Atribuțiile consiliului științific sunt următoarele:

a) participa la elaborarea strategiei de dezvoltare a activității de cercetare-dezvoltare și la elaborarea Programului național de cercetare și dezvoltare tehnologică în domeniul protecției muncii;

b) întocmește programul anula de elaborare a reglementărilor în domeniul protecției muncii;

c) contribuie la realizarea obiectivelor științifice și tehnologice ale Programului național de cercetare științifică și dezvoltare tehnologică;

d) examinează și avizează proiectele de cercetare științifică, precum și realizarea acestora;

e) avizează hotărârile care implica politica de cercetare a institutului;

f) propune măsuri pentru perfecționarea profesională și pentru încadrarea personalului de cercetare în grade profesionale;

g) face propuneri privind modul de organizare a concursurilor de încadrare și promovare a personalului de cercetare;

h) aproba comisiile de concurs pentru promovarea pe funcțiile atestabile și confirma rezultatele concursurilor pentru funcțiile de cercetator științific și cercetator principal gradele III, II și I;

i) organizează și coordonează desfășurarea acțiunilor cu caracter științific;

j) avizează acțiunile de cooperare, interne și internaționale, cu scop științific;

k) avizează acordarea de burse de studii și stagii de perfecționare în străinătate.

Capitolul 6 — Bugetul de venituri și cheltuieli și administrarea acestuia. Relații financiare ↑ Cuprins

Articolul 30

(1) Institutul întocmește anual bugetul de venituri și cheltuieli, bilanțul contabil și contul de profit și pierderi, potrivit normelor metodologice elaborate de Ministerul Finanțelor.

(2) Bilanțul contabil anual se supune spre aprobare Ministerului Finanțelor și se publică în Monitorul Oficial al României, Partea a IV-a.

Articolul 31

(1) Veniturile și cheltuielile institutului se stabilesc prin buget pentru fiecare exercițiu financiar.

(2) Bugetul de venituri și cheltuieli se aproba de către Guvern, la propunerea Ministerului Muncii și Protecției Sociale, cu avizul Ministerului Finanțelor.

Articolul 32

Corelat cu contractele încheiate pentru activitatea programata, institutul determina anual volumul de venituri de realizat și cheltuielile totale de efectuat.

Articolul 33

Salariile individuale ale personalului se stabilesc prin negociere, conform reglementărilor cuprinse în contractul colectiv de muncă.

Articolul 34

(1) Pentru acoperirea cheltuielilor curente, în situația în care, în cursul unui an, resursele financiare ale institutului nu sunt suficiente, acesta poate contracta credite cu societățile comerciale bancare, în valoare de cel mult 20% din veniturile brute, în termeni reali, realizate în anul precedent.

(2) Contractarea de credite peste plafonul stabilit se face cu aprobarea Ministerului Finanțelor.

Articolul 35

(1) Institutul hotărăște cu privire la investițiile ce urmează a fi realizate, potrivit obiectivului sau de activitate, finanțarea efectuandu-se din surse proprii și din credite bancare, cu excepția investițiilor care intra sub incidențaart. 6 și 11 din Ordonanța Guvernului nr. 15/1993.

(2) În cazul investițiilor, altele decât cele prevăzute laart. 6 din Ordonanța Guvernului nr. 15/1993, finanțate integral sau parțial de la bugetul de stat, limita de finanțare se aproba o dată cu legile de adoptare a acestora, iar institutul are obligația ca în execuția bugetului de venituri și cheltuieli să se încadreze în alocațiile bugetare aprobate.

(3) Execuția investițiilor prevăzute la alin. (1) și (2) se adjudeca pe bază de licitație publică, potrivit legislației privind achizițiile publice.

(4) Contractarea de credite mai mari de 500 milioane lei, în vederea realizării de investiții de natura celor prevăzute la alin. (1) și (2), se efectuează cu aprobarea Ministerului Muncii și Protecției Sociale, pe baza avizului prealabil al Ministerului Finanțelor.

Articolul 36

(1) Operațiunile de încasări și plati ale institutului se efectuează prin conturi deschise la societăți comerciale bancare cu sediul în România.

(2) Institutul poate efectua operațiuni de încasări și plati în lei și în valută, prin casieria proprie, cu respectarea nivelului plafonului de casa și a normativelor de disciplina financiar-valutară, stabilite prin actele normative în vigoare.

(3) Institutul poate efectua operațiuni de comerț exterior potrivit legii. Operațiunile de încasări și plati cu strainatatea se vor efectua prin conturi deschise la societăți comerciale bancare cu sediul în România.

Articolul 37

Institutul își va organiza controlul financiar preventiv și controlul financiar de gestiune, potrivit legii.

Capitolul 7 — Reglementarea litigiilor ↑ Cuprins

Articolul 38

Litigiile institutului cu persoane fizice sau juridice, nesolutionate pe cale amiabila, sunt supuse spre rezolvare instanțelor de judecată române competente, în conformitate cu prevederile legale.

Capitolul 8 — Dispoziții finale ↑ Cuprins

Articolul 39

(1) Prezentul regulament de organizare și funcționare se completează cu celelalte reglementări legale care se referă la activitatea institutelor de cercetare-dezvoltare.

(2) Modificările și completările regulamentului de organizare și funcționare se pot face la propunerea consiliului de administrație, cu respectarea actelor normative în vigoare, cu aprobarea Ministerului Muncii și Protecției Sociale și cu avizul Ministerului Cercetării și Tehnologiei.

Articolul 40

Statutul de institut național de cercetare se reînnoiește prin reacreditare, care are loc într-un interval de maximum 5 ani.

Articolul 41

Pentru toate aspectele nereglementate prin prezentul regulament se aplică prevederile care, potrivit dispozițiilor legale, sunt aplicabile regiilor autonome.

-----------

Sursă: legislatie.just.ro (Monitorul Oficial). Textul afișat este forma consolidată curentă.