(1) Termenii și expresiile utilizate în prezentul regulament au semnificațiile enunțate în actele normative prevăzute la art. 2 alin. (1) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 93/2012 privind înființarea, organizarea și funcționarea Autorității de Supraveghere Financiară, aprobată cu modificări și completări prin Legea nr. 113/2013, cu modificările și completările ulterioare.
(2) În sensul prezentului regulament, termenii și expresiile de mai jos au următoarele semnificații:
a) activitate de control - totalitatea acțiunilor desfășurate cu caracter programat sau inopinat, privitor la ansamblul obligațiilor entităților, ori determinate de apariția unor disfuncții sau sesizări și are ca scop verificarea respectării reglementărilor legale aplicabile entităților care desfășoară activități ori operațiuni supuse autorizării, avizării și/sau supravegherii Autorității;
b) anchetă - metodă de desfășurare a activității de control, realizată la sediul Autorității, care urmărește stabilirea împrejurărilor și a condițiilor în care entitățile, menționate la art. 2 alin. (1) lit. a), c) și d) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 93/2012, aprobată cu modificări și completări prin Legea nr. 113/2013, cu modificările și completările ulterioare, au desfășurat unele operațiuni, în cazuri semnalate/identificate de încălcarea prevederilor legale specifice;
c) audiere - metodă de desfășurare a activității de control prin convocarea, la sediul Autorității, a persoanelor vizate pentru determinarea condițiilor și împrejurărilor în care entitățile și persoanele vizate au desfășurat o activitate;
d) control periodic - tip de desfășurare a activității de control, realizat cu o anumită ciclicitate, prin verificarea, la sediul entității, a operațiunilor desfășurate pe o perioadă de timp determinată și a îndeplinirii de către aceasta a obligațiilor, conform legislației incidente în sectoarele supravegheate de către Autoritate; controlul periodic se realizează cu anunțarea prealabilă a entității;
e) control permanent - ansamblul activităților de verificare realizate la sediul Autorității, prin direcțiile de specialitate ale Autorității; controlul permanent este exercitat: prin supravegherea și monitorizarea continuă a entităților/persoanelor vizate, prin analizarea datelor și informațiilor cuprinse în rapoarte/ informări/notificări, prin analizarea și soluționarea sesizărilor/ reclamațiilor, precum și prin analizarea documentelor și informațiilor solicitate în cadrul activității de autorizare și supraveghere;
f) control inopinat - tip de desfășurare a activității de control prin verificarea, de regulă la sediul entității, a uneia sau mai multor activități ori operațiuni, desfășurate pe o perioadă de timp determinată, și a îndeplinirii de către aceasta a uneia sau mai multor obligații, conform legislației incidente în sectoarele supravegheate de către Autoritate;
g) control încrucișat - metodă de desfășurare a activității de control, care presupune verificarea la sediul entității sau al Autorității a înscrisurilor și operațiunilor unei entități în corelație cu înscrisurile deținute de o altă entitate; controlul încrucișat poate avea și caracter inopinat;
h) echipă de control - persoanele desemnate prin decizie de către președintele Autorității în vederea desfășurării activității de control asupra entităților și a persoanelor vizate, autorizate/avizate de către aceasta;
i) entitate controlată - entitățile menționate la art. 2 alin. (1) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 93/2012, aprobată cu modificări și completări prin Legea nr. 113/2013, cu modificările și completările ulterioare, și societățile comerciale cărora le-au fost externalizate de către administratori atribuții specifice sistemului de pensii private, cu privire la activitățile externalizate;
j) persoană vizată - persoana fizică și/sau reprezentantul legal al persoanei juridice, direct implicate în activitatea supusă controlului și supravegherii Autorității;
k) proces-verbal de control - documentul ce cuprinde totalitatea aspectelor constatate ca urmare a desfășurării unei activități de control asupra entităților și a persoanelor vizate care desfășoară activități/operațiuni supuse autorizării/avizării și/sau supravegherii Autorității;
l) sondaj - metoda de verificare selectivă a înscrisurilor, a datelor și a operațiunilor considerate ca reprezentative pentru ansamblul unei activități.
(1) Activitatea de control asupra entităților implicate și a persoanelor vizate în sectorul asigurărilor și reasigurărilor, sectorul instrumentelor și investițiilor financiare și sectorul sistemului de pensii private se realizează ca urmare a aprobării Consiliului Autorității sau, după caz, a președintelui acesteia.
(2) Prin excepție de la prevederile alin. (1), activitatea de control permanent/activitatea de supraveghere se exercită de către direcțiile de specialitate, în concordanță cu legislația aplicabilă fiecărui sector de activitate, conform atribuțiilor stabilite prin Regulamentul de organizare și funcționare al Autorității.
(3) Activitatea de control periodic și inopinat se exercită prin intermediul Direcției control și al celorlalte direcții de specialitate, de regulă în colaborare cu Direcția control.
(4) Activitatea de control periodic și inopinat se desfășoară la sediul entităților sau la sediul Autorității și se declanșează în baza deciziilor emise de președintele Autorității.
(5) În cadrul activităților de control, în vederea realizării obiectivelor sale, Autoritatea cooperează și face schimb de informații cu orice alte instituții și autorități din România și din alte state, ori de câte ori este necesar, conform prerogativelor stabilite prin lege.