LEGE nr. 17 din 7 august 1990 (*republicată*)

(1) Marea teritorială a României cuprinde fâșia de mare adiacentă țărmului ori, după caz, apelor maritime interioare, având lățimea de 12 mile marine (22.224 m), măsurată de la liniile de bază.

(2) Liniile de bază sunt liniile celui mai mare reflux de-a lungul țărmului sau, după caz, liniile drepte care unesc punctele cele mai avansate ale țărmului, inclusiv ale țărmului dinspre larg al insulelor, ale locurilor de acostare, amenajărilor hidrotehnice și ale altor instalații portuare permanente.

(3) Coordonatele geografice ale punctelor între care sunt trasate liniile de bază drepte sunt prevăzute în anexa care face parte integrantă din prezenta lege. În cazul unor evoluții obiective de natură să influențeze punctele între care sunt trasate liniile de bază drepte, coordonatele noilor puncte sunt stabilite prin hotărâre a Guvernului.

(4) Limita exterioară a mării teritoriale este linia care are fiecare punct situat la o distanță de 12 mile marine, măsurată de la punctul cel mai apropiat al liniilor de bază.

(1) Apele maritime interioare, marea teritorială, solul și subsolul acestora, precum și spațiul aerian de deasupra lor fac parte din teritoriul României.

(2) În aceste spații România își exercită suveranitatea în conformitate cu legislația sa internă, cu prevederile convențiilor internaționale la care este parte și ținând seama de principiile și normele dreptului internațional.

(1) Zona economică exclusivă a României este instituită în spațiul marin al țărmului românesc la Marea Neagră, situat dincolo de limita apelor mării teritoriale și adiacent acestora, în care România își exercită drepturi suverane și jurisdicția asupra resurselor naturale ale fundului mării, subsolului acestuia și coloanei de apă de deasupra, precum și în ceea ce privește diferitele activități legate de explorarea, exploatarea, protecția, conservarea mediului și gestionarea acestora.

(2) În condițiile specifice determinate de dimensiunile Mării Negre, întinderea zonei economice exclusive a României se stabilește prin delimitare, pe bază de acord încheiat cu statele vecine ale căror țărmuri sunt limitrofe sau situate față în față cu litoralul românesc al Mării Negre, ținându-se seama de faptul că lățimea maximă a zonei economice exclusive, în conformitate cu prevederile Convenției Națiunilor Unite asupra dreptului mării, ratificată de România prin Legea nr. 110/1996, poate fi de 200 mile marine măsurate de la liniile de bază prevăzute la art. 2.

(3) Delimitarea se face în conformitate cu principiile general recunoscute de dreptul internațional și cu respectarea legislației române, prin aplicarea, în funcție de circumstanțele specifice din fiecare sector de delimitat, a principiilor și criteriilor de delimitare general recunoscute, astfel încât să se ajungă la o soluție echitabilă.

(1) În zona economică exclusivă România exercită:

(2) Drepturile suverane și jurisdicția prevăzute la alin. (1) se realizează în conformitate cu legislația României.

(1) În zona economică exclusivă a României toate statele, riverane sau fără litoral, se bucură, în conformitate cu normele general recunoscute ale dreptului internațional, de libertățile de navigație, de survol și de a instala cabluri și conducte submarine, precum și de libertatea de a utiliza marea în alte scopuri licite pe plan internațional, legate de exercitarea acestor libertăți, în condițiile respectării prevederilor prezentei legi și ale altor acte normative ale României.

(2) Pe axul traseului cablurilor și conductelor montate în mare se instituie zone de securitate și protecție, care se întind până la 1.000 de metri de o parte și de alta a acestuia.

(1) România are interese prioritare în legătură cu stocurile de pești anadromi care se reproduc în apele sale și are răspunderea principală pentru aceste specii, exercitându-și în consecință drepturile cu privire la ele.

(2) Organele competente române iau măsuri pentru a asigura conservarea stocurilor acestor specii de pești anadromi prin acțiuni corespunzătoare și stabilirea de norme privind reglementarea pescuitului lor, inclusiv stabilirea capturii totale autorizate, și cooperează în acest scop cu organele altor state interesate, în cazul în care speciile menționate migrează dincolo de limitele zonei economice exclusive a României.

(1) România asigură utilizarea optimă a resurselor piscicole și a altor resurse biologice, prin luarea măsurilor tehnice sau de altă natură ce se impun cu privire la conservarea și gestionarea lor în toate apele situate în interiorul limitelor exterioare ale zonei sale economice exclusive, cu luarea în considerare a celor mai sigure date științifice, iar în cazurile în care consideră necesar, în colaborare cu organizațiile internaționale având competență în acest domeniu și la care România este sau nu este membră.

(2) În acest scop organele competente române stabilesc anual volumul total autorizat al capturilor pentru fiecare specie de pește și alte resurse biologice, adoptă măsuri tehnice și de altă natură pentru a asigura un pescuit rațional și conservarea, protecția și regenerarea resurselor biologice, asigurând respectarea legislației române în materie privind monitorizarea prin satelit a navelor de pescuit, inclusiv inspecția, reținerea, sechestrarea și urmărirea judiciară a navelor de pescuit care încalcă drepturile suverane ale statului român.

(3) Stocurile de pești anadromi care se reproduc în cursurile de apă ale României nu pot fi pescuite decât în apele situate în interiorul limitelor zonei sale economice exclusive.

(4) În ceea ce privește respectarea reglementărilor privind stocurile de pești ce habitează sau traversează ape situate în zonele economice exclusive ale altor state ori migrează în apele internaționale, cooperarea României va fi asigurată prin acorduri specifice, în vederea conservării și gestiunii acestor stocuri, și ținând seama, în mod corespunzător, de interesele și de responsabilitățile sale.

(1) Organele competente române pot permite accesul navelor de pescuit ale altor state în zona economică exclusivă a României, pe bază de acorduri, în condiții de reciprocitate, cu respectarea legilor și a reglementărilor române, precum și a normelor general recunoscute ale dreptului internațional, în scopul exploatării unui eventual excedent al volumului total autorizat al capturilor.

(2) Statele care participă, pe bază de acord cu România, la măsuri care urmăresc reînnoirea stocurilor de pești anadromi și la refacerea resurselor piscicole și a altor resurse biologice din zona sa economică exclusivă, îndeosebi prin finanțarea acestor măsuri, sunt luate în considerare cu prioritate la realizarea prevederilor alin. (1).

(1) În zona sa economică, România are jurisdicție exclusivă asupra insulelor artificiale, instalațiilor și lucrărilor, inclusiv dreptul de a exercita controlul pentru prevenirea infracțiunilor și a altor încălcări privind legile și reglementările sale în domeniul vamal, fiscal, sanitar și al imigrației, precum și în legătură cu legile și regulamentele privind securitatea.

(2) În jurul insulelor artificiale, al instalațiilor și lucrărilor din zona economică exclusivă a României se instituie zone de securitate și protecție care se întind până la 500 de metri de la fiecare punct al limitelor lor exterioare, în afară de cazurile în care se prevede altfel prin norme internaționale general recunoscute. Organele române competente stabilesc și instituie în aceste zone măsurile care se impun pentru asigurarea securității și protecției atât a navigației, cât și a insulelor artificiale, instalațiilor și lucrărilor.

(3) Organizațiile, companiile, persoanele fizice și juridice, române și străine, care au dreptul să amplaseze, să mențină și să exploateze insulele artificiale, instalațiile și lucrările sus-menționate, sunt obligate să asigure și să mențină în stare de funcționare mijloacele permanente de avertizare asupra existenței acestora.

(4) Instalarea de insule artificiale, amplasarea de instalații și lucrări, instituirea în jurul lor a zonelor de securitate și protecție, precum și desființarea completă sau parțială a acestor instalații și lucrări se comunică prin avize pentru navigatori emise de autoritățile române competente, împreună cu toate datele necesare identificării acestora.

(1) O navă străină folosită în scopuri comerciale poate fi urmărită în afara mării teritoriale a României și poate fi reținută pentru a fi trasă la răspundere, dacă există motive întemeiate să se creadă că acea navă a încălcat legile și reglementările române pe timpul cât s-a aflat în apele maritime interioare, în marea teritorială, în zona contiguă sau în zona economică exclusivă a României.

(2) Urmărirea poate începe atunci când nava străină sau una dintre ambarcațiunile acesteia se găsește în apele maritime interioare, în marea teritorială sau în zona contiguă a României și nu poate să fie continuată dincolo de limitele mării teritoriale sau ale zonei contigue, decât cu condiția să nu fie întreruptă.

(3) Urmărirea începe când nava străină nu se conformează semnalului de oprire și poate continua, fără întrerupere, până la intrarea navei urmărite în marea teritorială a propriului său stat sau a unui alt stat.

(4) Nava reținută conform prevederilor acestui articol poate fi condusă până la cel mai apropiat port românesc, pentru cercetări și aplicarea de sancțiuni.

(5) Dacă o navă a fost reținută în afara mării teritoriale, în împrejurări care nu justifică exercitarea dreptului de urmărire, ea va fi despăgubită pentru orice pierdere sau daună suferită ca urmare a acestei acțiuni.

(6) Dreptul de urmărire nu poate fi exercitat decât de navele și de aeronavele Ministerului Apărării Naționale și ale Ministerului Afacerilor Interne, autorizate în acest scop.

(1) Dreptul de urmărire prevăzut la art. 35 se aplică și în cazul încălcării de către o navă străină, folosită în scopuri comerciale, a legislației române cu privire la zona economică exclusivă a României în Marea Neagră.

(2) În acest caz, urmărirea poate începe numai când nava străină în cauză sau una dintre ambarcațiunile sale se găsește în apele maritime interioare, în marea teritorială sau în zona economică exclusivă a României.

(1) Cercetările științifice marine în zona economică exclusivă a României se efectuează numai cu autorizarea organelor române competente, în conformitate cu legislația României, ținându-se seama și de convențiile internaționale la care România este parte.

(2) Cercetările științifice în zona economică exclusivă a României, efectuate în scopuri exclusiv pașnice și pentru lărgirea și aprofundarea cunoștințelor științifice în domeniul marin, în folosul întregii omeniri, se pot face și de către state străine sau organizații internaționale, precum și de către persoane fizice sau juridice străine, dar numai cu acordul prealabil al organelor competente române. Acestea din urmă au dreptul să refuze, în mod discreționar, executarea unui proiect de cercetare științifică marină în zona economică exclusivă a României în următoarele cazuri:

(1) Organele române competente au dreptul să ceară suspendarea lucrărilor de cercetare științifică marină în curs de desfășurare în zona economică exclusivă a României, pentru următoarele situații, dacă acestea nu sunt înlăturate într-un termen stabilit în acest scop:

(2) Organele române competente au dreptul să ceară încetarea tuturor lucrărilor de cercetare științifică marină în toate cazurile în care nerespectarea art. 40 echivalează cu o modificare importantă a proiectului sau a lucrărilor de cercetare.

(3) Ordinul de suspendare dat potrivit prevederilor alin. (1) va putea fi revocat de organele competente române, iar proiectul de cercetare științifică va putea continua de îndată ce statul sau organizația internațională competentă ori persoanele fizice și juridice care efectuează aceste lucrări de cercetare științifică marină s-au conformat condițiilor prevăzute la art. 40 și 41.

(1) Prevenirea, reducerea și menținerea sub control a poluării mediului marin, provocată sau care este legată de activitățile din apele maritime interioare, din marea teritorială, din zona economică exclusivă și din atmosfera de deasupra acestora, se realizează în conformitate cu legislația română în vigoare și cu convențiile internaționale la care România este parte.

(2) Organele române competente stabilesc norme și iau măsuri pentru protejarea și conservarea mediului marin, precum și pentru prevenirea, reducerea și menținerea sub control a poluării mediului marin și în legătură cu menținerea securității și a protecției navigației specifice zonei respective și asigură respectarea și aplicarea acestora în porturi, în apele maritime interioare, în marea teritorială și în zona economică exclusivă ale României.

(3) Măsurile luate în aplicarea prevederilor prezentului capitol vizează toate sursele de poluare a mediului marin. Ele includ, în special, măsurile care limitează:

(4) Măsurile luate potrivit prevederilor prezentului capitol cuprind și acele măsuri necesare pentru protejarea și conservarea ecosistemelor rare sau delicate, precum și a mediului de viață al speciilor și organismelor marine al căror număr este în scădere, care sunt amenințate sau pe cale de dispariție.

(1) În cazul în care există motive întemeiate să se creadă că o navă folosită în scopuri comerciale, care se află în apele maritime interioare sau în marea teritorială ori care a trecut sau navighează prin zona economică exclusivă a României, a încălcat prevederile legislației române sau regulile internaționale privind prevenirea, reducerea și menținerea sub control a poluării mediului marin, organele române competente sunt în drept să ceară navei respective explicații în legătură cu faptele care îi sunt imputate, precum și să inspecteze această navă, în cazul în care ar refuza să prezinte explicațiile cerute ori dacă explicațiile primite nu concordă cu faptele, iar atunci când elementele de probă o justifică, să intenteze o acțiune judiciară în legătură cu această încălcare, în conformitate cu legislația română, și, printre alte măsuri necesare, să ordone, sub rezerva normelor dreptului internațional, reținerea navei.

(2) În cazul în care există dovezi evidente că o navă folosită în scopuri comerciale, care se află în apele maritime interioare, în marea teritorială sau în zona economică exclusivă a României, a încălcat prevederile legislației române sau regulile internaționale privind prevenirea, reducerea și menținerea sub control a poluării mediului marin, prin imersiune sau deversări ale unor substanțe ori deșeuri nedegradabile, toxice, radioactive, hidrocarburi, precum și ale altor substanțe nocive, dăunătoare sau periculoase pentru sănătatea oamenilor ori pentru flora și fauna mării, care au produs sau riscă să producă, prin poluare, riscuri și daune importante țărmului românesc ori intereselor statului român sau oricăror resurse din apele sale maritime interioare, marea sa teritorială sau din zona sa economică exclusivă, organele române competente sunt în drept să intenteze o acțiune judiciară în legătură cu această încălcare, în conformitate cu legislația română, și să ordone, sub rezerva normelor dreptului internațional și dacă elementele de probă o justifică, reținerea navei.

(1) În sensul prezentei legi:

(2) Termenul scufundare, în sensul alin. (1) pct. 2, nu vizează:

(1) În cazul în care în apele maritime interioare, în marea teritorială sau în zona economică exclusivă a României are loc o coliziune de nave, o eșuare sau o altă avarie maritimă, iar acțiunile legate de un asemenea eveniment pot avea consecințe dăunătoare pentru mediul și fauna marină, precum și pentru apele maritime interioare, marea teritorială, zona economică exclusivă sau pentru țărmul românesc, organele române competente sunt în drept să adopte măsurile necesare, corespunzător cu paguba efectivă sau cu amenințarea pe care o reprezintă, în scopul apărării împotriva poluării sau amenințării cu poluarea, și să asigure respectarea acestor măsuri dincolo de limitele mării teritoriale.

(2) Scufundarea de deșeuri în marea teritorială, zona economică exclusivă a României sau pe platoul continental al României, astfel cum este acesta definit la art. 76 din Convenția Națiunilor Unite asupra dreptului mării, nu poate avea loc fără acordul prealabil expres al organelor române competente; acestea au dreptul să autorizeze, să reglementeze și să controleze această scufundare, după ce au examinat în modul cuvenit problema împreună cu celelalte state pentru care această scufundare poate, datorită situației lor geografice, să cauzeze, prin poluare, prejudicii acestora și mediului lor înconjurător.

(1) Constituie infracțiune și se pedepsește cu închisoare de la 3 luni la 2 ani sau cu amendă deversarea de substanțe poluante de pe o navă în:

(2) Fapta prevăzută la alin. (1), săvârșită din culpă, se pedepsește cu închisoare de la o lună la un an sau cu amendă.

(3) Fapta prevăzută la alin. (1) care a cauzat o deteriorare semnificativă a calității apelor sau prejudicii semnificative vieții marine se pedepsește cu închisoare de la un an la 5 ani.

(4) Fapta prevăzută la alin. (3), săvârșită din culpă, se pedepsește cu închisoare de la 6 luni la 3 ani sau cu amendă.

(5) Prin derogare de la dispozițiile art. 137 alin. (2) din Legea nr. 286/2009 privind Codul penal, cu modificările și completările ulterioare, în cazul infracțiunii prevăzute în prezentul articol suma corespunzătoare unei zile-amendă pentru persoana juridică este cuprinsă între 500 lei și 25.000 lei.

(1) În aplicarea art. 230 alin. 1 din Convenția Națiunilor Unite asupra dreptului mării, încheiată la Montego Bay (Jamaica) la 10 decembrie 1982, ratificată prin Legea nr. 110/1996, faptele prevăzute la art. 49 săvârșite de pe o navă străină în afara teritoriului României se pedepsesc cu amendă în cazurile în care jurisdicția penală a României se aplică conform regulilor de drept intern sau internațional.

(2) În aplicarea art. 230 alin. 2 din Convenția Națiunilor Unite asupra dreptului mării, încheiată la Montego Bay (Jamaica) la 10 decembrie 1982, faptele prevăzute la art. 49 alin. (1), (2) și (4) săvârșite de pe o navă străină în marea teritorială a României se pedepsesc cu amendă.

(1) Nu intră sub incidența art. 49 și 51 deversările de substanțe poluante care provin de la navele de război, de la navele de război auxiliare, precum și de la alte nave aparținând statului român ori altui stat sau exploatate de acesta și utilizate în momentul deversării exclusiv pentru un serviciu public, necomercial.

(2) Nu intră sub incidența art. 49 și 51 deversările de substanțe poluante care au fost produse în condițiile prevăzute de regulile 15, 34, 4.1 sau 4.3 din anexa I revizuită ori de regulile 13, 3.1.1 sau 3.1.3 din anexa II revizuită la Convenția Marpol 73/78.

(3) Nu intră sub incidența art. 49 și 51 faptele săvârșite de proprietar, de comandant sau de echipajul navei, dacă deversarea de substanțe poluante a fost produsă în condițiile prevăzute de Regula 4.2 din anexa I revizuită sau de Regula 3.1.2 din anexa II revizuită la Convenția Marpol 73/78.

(1) În cazul în care Autoritatea Navală Română constată săvârșirea unei infracțiuni prevăzute de prezenta lege sau are cunoștință de riscul săvârșirii unei asemenea infracțiuni care cauzează ori poate cauza o poluare iminentă, trebuie să informeze de îndată celelalte state membre susceptibile de a fi expuse acestor prejudicii, precum și Comisia Europeană.

(2) În cazul în care Autoritatea Navală Română constată săvârșirea unei infracțiuni prevăzute de prezenta lege sau are cunoștință de riscul săvârșirii unei asemenea infracțiuni, care poate fi supusă jurisdicției unui alt stat membru, trebuie să informeze de îndată respectivul stat membru cu privire la aceasta.

(3) Autoritatea Navală Română notifică de îndată statului de pavilion al navei sau oricărui alt stat în cauză măsurile luate în aplicarea prevederilor prezentei legi.

(1) În cazul infracțiunilor care atrag competența mai multor state membre, România, prin autoritățile centrale competente, va coopera cu statele membre implicate, în special în ceea ce privește stabilirea condițiilor de urmărire penală, precum și a normelor privind asistența judiciară reciprocă.

(2) Autoritatea publică centrală pentru protecția mediului informează Secretariatul general al Consiliului cu privire la decizia României de a aplica jurisdicția sa penală pentru infracțiunile prevăzute de prezenta lege, săvârșite de unul dintre resortisanții săi, în cazul în care acestea pot fi pedepsite penal la locul în care au fost săvârșite sau în cazul în care locul în care au fost săvârșite nu intră sub nicio jurisdicție teritorială, precum și pentru infracțiunile săvârșite în beneficiul unei persoane juridice al cărei sediu social este situat pe teritoriul său.

(1) Constituie contravenție următoarele fapte, dacă nu sunt săvârșite în astfel de condiții încât să fie considerate, potrivit legii penale, infracțiuni:

(2) Contravențiile prevăzute la alin. (1) lit. a)-h) se sancționează cu amendă de la 8.000 lei la 40.000 lei, iar cele prevăzute la alin. (1) lit. i)-o), cu amendă de la 2.000 lei la 10.000 lei, sancțiunile fiind aplicabile la locul constatării faptelor contravenționale.

(1) Dacă faptele prevăzute la art. 57 alin. (1) lit. a)-g) au cauzat pagube importante sau au produs alte consecințe grave ori au fost săvârșite în mod repetat, sancțiunea este amenda de la 20.000 lei la 40.000 lei.

(2) Pentru faptele prevăzute la art. 57 alin. (1) lit. b) și c) sancțiunea poate fi, în funcție de gravitatea consecințelor și de întinderea pagubelor, amenda de la 40.000 lei la 150.000 lei.

(3) În situații deosebit de grave, organele române competente pot dispune, ca măsuri complementare, confiscarea navei, a instalațiilor, a uneltelor de pescuit, a aparaturii și a altor obiecte de la contravenient, folosite la săvârșirea contravenției.

(4) Bunurile dobândite prin săvârșirea contravenției se confiscă.

(5) Sancțiunile se aplică și persoanelor juridice.

(1) Contravențiile se constată și sancțiunile se aplică, în conformitate cu reglementările în vigoare, de personalul cu sarcini de supraveghere și control al navigației din cadrul Ministerului Transporturilor, de personalul special împuternicit de ministrul apărării naționale, ministrul afacerilor interne, ministrul mediului și schimbărilor climatice, ministrul agriculturii și dezvoltării rurale și de ministrul sănătății, precum și de alte persoane special împuternicite prin lege.

(2) Împotriva procesului-verbal de contravenție se poate face plângere, în termen de 15 zile de la data comunicării, la Secția maritimă și fluvială a Judecătoriei Constanța.

(1) În cazul comiterii unor fapte pentru care legea română prevede arestarea comandantului navei străine sau reținerea acesteia, organele române competente vor înștiința imediat oficiul consular sau misiunea diplomatică ale statului de pavilion despre măsurile luate.

(2) Nava reținută și echipajul său vor fi eliberate de îndată ce a fost depusă o cauțiune corespunzătoare, potrivit reglementărilor legale în vigoare. Cauțiunea va fi stabilită în lei și se va plăti în valută convertibilă, prin transformarea sumei din lei în valută la cursul de schimb oficial de la data săvârșirii contravenției.