HOTĂRÂRE nr. 930 din 21 octombrie 2014

HOTĂRÂRE Guvernul
Publicat în
MONITORUL OFICIAL nr. 789 din 29 octombrie 2014
Intrat în vigoare
29.10.2014
Forma consolidată din
29.10.2014

privind reglementarea situației juridice a unor imobile

În temeiul art. 108 din Constituția României, republicată, al art. 9 și 20 din Legea nr. 213/1998 privind bunurile proprietate publică, cu modificările și completările ulterioare, și al art. 17 din Legea nr. 24/2000 privind normele de tehnică legislativă pentru elaborarea actelor normative, republicată, cu modificările și completările ulterioare,

Guvernul României adoptă prezenta hotărâre.

Articolul 1

Se aprobă scoaterea din inventarul centralizat al bunurilor din domeniul public al statului, aprobat prin Hotărârea Guvernului nr. 1.705/2006, cu modificările și completările ulterioare, a bunului cu nr. MFP 28417, având datele de identificare din anexa nr. 1, care face parte integrantă din prezenta hotărâre, ca urmare a înscrierii eronate.

Articolul 2

Se aprobă transmiterea unor construcții, având datele de identificare prevăzute în anexa nr. 2, care face parte integrantă din prezenta hotărâre, aflate în domeniul public al statului și în administrarea Ministerului Finanțelor Publice - Agenția Națională de Administrare Fiscală - Direcția Generală Regională a Finanțelor Publice Ploiești, în domeniul public al municipiului Giurgiu, în vederea realizării unor activități de interes local.

Articolul 3

Predarea-preluarea construcțiilor prevăzute la art. 2 se face prin protocol încheiat între părțile interesate, în termen de 30 de zile de la data intrării în vigoare a prezentei hotărâri.

Articolul 4

Ministerul Finanțelor Publice își va actualiza în mod corespunzător datele din evidența cantitativ-valorică și va opera modificările corespunzătoare ale Hotărârii Guvernului nr. 1.705/2006 pentru aprobarea inventarului centralizat al bunurilor din domeniul public al statului, cu modificările și completările ulterioare.

Articolul 5

La data intrării în vigoare a prezentei hotărâri se abrogă Hotărârea Guvernului nr. 678/2012 privind darea în administrarea Ministerului Transporturilor și Infrastructurii a unor imobile - construcții și terenuri, aflate în domeniul public al statului, din administrarea Ministerului Finanțelor Publice - Autoritatea Națională a Vămilor, în vederea realizării de către Compania Națională de Autostrăzi și Drumuri Naționale din România - S.A. a activităților de interes public național în domeniul administrării drumurilor naționale, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 482 din 13 iulie 2012.

PRIM-MINISTRU

VICTOR-VIOREL PONTA

Contrasemnează:

--------------

Viceprim-ministru, ministrul afacerilor interne,

Gabriel Oprea

Viceprim-ministru, ministrul dezvoltării

regionale și administrației publice,

Nicolae-Liviu Dragnea

Ministrul finanțelor publice,

Ioana-Maria Petrescu

Ministrul delegat pentru buget,

Darius-Bogdan Vâlcov

Secretarul general al Guvernului,

Ion Moraru

Departamentul pentru Proiecte de Infrastructură,

Investiții Străine, Parteneriat Public-Privat și

Promovarea Exporturilor,

Alexandru Năstase,

secretar de stat

Ministrul fondurilor europene,

Eugen Orlando Teodorovici

București, 21 octombrie 2014.

Nr. 930.

Anexa 1

DATELE DE IDENTIFICARE

ale bunului care se scoate din inventarul

centralizat al bunurilor din domeniul public al statului

*Font 8* ┌──────┬───────────┬─────────────────────────────┬─────────┬─────────────────────┬─────────────┬───────┐ │ Nr. │ │ Ordonatorul │Codul de │ │ Descrierea │ │ │ MFP │ Denumirea │ principal/Administratorul │ clasi- │ Adresa │ tehnică │ CF │ │ │ │ │ ficație │ │ │ │ ├──────┼───────────┼─────────────────────────────┼─────────┼─────────────────────┼─────────────┼───────┤ │ 28417│Teren │Ministerul Finanțelor Publice│ 8.29.06 │Localitatea Giurgiu, │Suprafața │ 33913 │ │ │ │- Agenția Națională de │ │rest adresă DN 5 │29,5 ha │ │ │ │ │Administrare Fiscală - │ │la km 63 │ │ │ │ │ │Direcția Generală Regională a│ │ │ │ │ │ │ │Finanțelor Publice Ploiești │ │ │ │ │ │ │ │(CUI 25886108) │ │ │ │ │ └──────┴───────────┴─────────────────────────────┴─────────┴─────────────────────┴─────────────┴───────┘

Anexa 2

DATELE DE IDENTIFICARE

ale construcțiilor care se transmit din domeniul

public al statului și din administrarea Ministerului Finanțelor

Publice - Agenția Națională de Administrare Fiscală -

Direcția Generală Regională a Finanțelor Publice Ploiești

în domeniul public al municipiului Giurgiu, județul Giurgiu,

în vederea realizării unor activități de interes local

*Font 7* ┌────┬───────────────────┬───────────────────────┬───────────────────┬──────────────┬────────────────────────────┐ │Nr. │ Locul unde sunt │ Persoana juridică │ Persoana juridică│ Numărul de │ │ │crt.│ situate imobilele │de la care se dau din │ la care se dau în │ înregistrare │ Caracteristicile │ │ │ │administrare imobilele │ administrare │la Ministerul │ tehnice ale │ │ │ │ │ imobilele │ Finanțelor │ imobilelor │ │ │ │ │ │ Publice și │ │ │ │ │ │ │ codul de │ │ │ │ │ │ │ clasificare │ │ ├────┼───────────────────┼───────────────────────┼───────────────────┼──────────────┼────────────────────────────┤ │ 1.│Municipiul Giurgiu,│Ministerului Finanțelor│Municipiul Giurgiu │Construcții - │Suprafața de teren │ │ │județul Giurgiu │Publice - Agenția │CUI - 3375412 │145259 │construită/desfășurată = │ │ │ │Națională de │ │(parțial) │6.200,4 mp │ │ │ │Administrare Fiscală - │ │ │Nr. cadastral: parțial 2352 │ │ │ │Direcția Generală │ │ │Înscris în cartea funciară │ │ │ │Regională a Finanțelor │ │ │nr. 33.913-C43; 33.913-C6; │ │ │ │Publice Ploiești │ │ │33.913-C42; 33.913-C20; │ │ │ │(CUI 25886108) │ │ │33.913-C46; 33.913-C15; │ │ │ │ │ │ │33.913-C14; 33.913-C13; │ │ │ │ │ │ │33.913-C17; 33.913-C16; │ │ │ │ │ │ │33.913-C45; 33.913-C44; │ │ │ │ │ │ │33.913-C7; 33.913-C9; │ │ │ │ │ │ │33.913-C10; 33.913-C51; │ │ │ │ │ │ │33.913-C11 │ │ │ │ │ │ │Codul de clasificație: │ │ │ │ │ │ │8.29.06 │ │ │ │ │ │ │C1 clădire cântar - │ │ │ │ │ │ │192,34 mp │ │ │ │ │ │ │C3 grupuri sanitare - │ │ │ │ │ │ │148,90 mp │ │ │ │ │ │ │C4 post trafo - 121,72 mp │ │ │ │ │ │ │C5 fundație - 96,50 mp │ │ │ │ │ │ │C6 clădire centrală - │ │ │ │ │ │ │4.190,53 mp │ │ │ │ │ │ │C7 post trafo - 104,21 mp │ │ │ │ │ │ │C8 grupuri sanitare - │ │ │ │ │ │ │146,98 mp │ │ │ │ │ │ │C9 pavilion exploatare - │ │ │ │ │ │ │122,76 mp │ │ │ │ │ │ │C10 stație clorinare - │ │ │ │ │ │ │49,62 mp │ │ │ │ │ │ │C11 stație pompe - 86,18 mp │ │ │ │ │ │ │C12 rezervor - 203,79 mp │ │ │ │ │ │ │C13 clădire centrală termică│ │ │ │ │ │ │- 259,87 mp │ │ │ │ │ │ │C14 rezervoare combustie - │ │ │ │ │ │ │223,73 mp │ │ │ │ │ │ │C25 grupuri sanitare - │ │ │ │ │ │ │56,10 mp │ │ │ │ │ │ │C26 grupuri sanitare - │ │ │ │ │ │ │50,78 mp │ │ │ │ │ │ │C27 grupuri sanitare - │ │ │ │ │ │ │46,61 mp │ │ │ │ │ │ │C28 clădire cântar - │ │ │ │ │ │ │47,64 mp │ │ │ │ │ │ │C29 filtru sanitar - │ │ │ │ │ │ │52,14 mp │ └────┴───────────────────┴───────────────────────┴───────────────────┴──────────────┴────────────────────────────┘

-------

Sursă: legislatie.just.ro (Monitorul Oficial). Textul afișat este forma consolidată curentă.