LEGE nr. 246 din 21 decembrie 1998

LEGE Parlamentul
Publicat în
MONITORUL OFICIAL nr. 495 din 22 decembrie 1998
Intrat în vigoare
22.12.1998
Forma consolidată din
22.12.1998

pentru aprobarea Ordonanței de urgenta a Guvernului nr. 85/1997 privind impunerea veniturilor realizate de persoanele fizice

Parlamentul României adopta prezenta lege.

Articolul UNIC

Se aprobă Ordonanța de urgenta a Guvernului nr. 85 din 23 decembrie 1997 privind impunerea veniturilor realizate de persoanele fizice, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 378 din 29 decembrie 1997, cu următoarele modificări și completări:

1. La articolul 2 alineatul (1), literele c), d), g), h), i) și l) vor avea următorul cuprins:

"c) veniturile realizate în baza unor contracte de locatie de gestiune, de mandat, de concesiune și de cesiune;

d) veniturile realizate din valorificarea, sub orice formă, potrivit legii, a dreptului de autor sau a drepturilor conexe dreptului de autor, inclusiv de către orice persoane care au dobândit acest drept prin moștenire;" ................................................................................ ..

"g) veniturile realizate din executarea de lucrări și prestări de servicii pentru agricultura, precum și din organizarea activității în asociațiile agricole fără personalitate juridică, cu excepția celor prevăzute la art. 3 lit. m);

h) veniturile realizate din activități sportive desfășurate în mod independent, precum și din organizarea de activități artistice, distractive sau sportive;

i) premiile și orice câștiguri în bani sau în natura, acordate de o entitate plătitoare, care depășesc suma de 3.000.000 lei, cu excepția celor supuse impozitului pe salarii;" ................................................................................ ....................

"l) alte venituri realizate în mod permanent sau intamplator, nominalizate la cap. V din prezenta ordonanță de urgență;"

2. La articolul 2 alineatul (1), litera j) se abroga.

3. La articolul 3, literele a), b), d), e), f), i), l), m) și n) vor avea următorul cuprins:

"a) dobânzile aferente titlurilor de stat sau oricărui alt titlu, precum și cele aferente depunerilor la vedere și în depozite la termen la bănci, cooperative de credit, case de ajutor reciproc și la alte instituții financiare și de credit;

b) sumele sau bunurile primite ca ajutor, donație, moștenire, sponsorizare și mecenat, potrivit legii, cu excepțiile menționate în prezenta ordonanță de urgență;" ................................................................................ ....................

"d) sumele care se primesc în baza contractelor de asigurări de bunuri, de persoane și de răspundere civilă;

e) pensiile de orice fel și ajutoarele primite în cadrul sistemului asigurărilor sociale, alocațiile de stat pentru copii, precum și alocația suplimentară pentru familiile cu copii;

f) bursele acordate celor care urmează orice formă de școlarizare sau perfecționare profesională în forme instituționalizate;" ....................................................................................

"i) veniturile realizate de veteranii de război, văduvele de război, văduvele nerecăsătorite ale veteranilor de război și văduvele nerecăsătorite ale eroilor-martiri ai Revoluției române din decembrie 1989, din practicarea pe cont propriu și în mod singular a unei meserii sau profesii, precum și din închirierea unei singure locuințe, cu excepția veniturilor obținute exclusiv din activitatea de comerț;" ..............................................................

"l) veniturile obținute din tranzacționarea valorilor mobiliare, potrivit încadrării Comisiei Naționale a Valorilor Mobiliare din România;

m) veniturile realizate din vânzarea produselor agricole în stare naturala, obținute din producție proprie, din creșterea animalelor și a pasarilor, din vânzarea produselor provenite din silvicultura, sericicultura, apicultura și piscicultura, în stare naturala, precum și din vânzarea produselor culese din flora și fauna spontana;

n) veniturile realizate de persoanele fizice în vârsta de peste 65 de ani împliniți - femeile și 70 de ani împliniți - bărbații, invalizii de gradul I și persoanele cu handicap asimilabile gradului I de invaliditate, care realizează venituri din practicarea pe cont propriu și în mod singular a unei meserii sau profesii, cu excepția veniturilor obținute exclusiv din activitatea de comerț."

4. La articolul 3, după litera n) se introduc literele o) și p), cu următorul cuprins:

"o) premiile acordate sportivilor, antrenorilor și tehnicienilor pentru realizarea următoarelor obiective de înaltă performanta:

- clasarea pe podiumul de premiere al campionatelor mondiale, europene și al jocurilor olimpice;

- calificarea și participarea la campionatele europene, mondiale și la jocurile olimpice;

p) premiile acordate oamenilor de cultura, știința și arta la festivaluri sau la alte concursuri internaționale."

5. Articolul 5 va avea următorul cuprins:

"Art. 5. - Contribuabilii prevăzuți la art. 1, autorizați potrivit legii, se impun pe baza venitului efectiv realizat, venitul impozabil determinandu-se ca diferența între totalul veniturilor încasate, în bani și în natura, din activitatea desfășurată și cheltuielile efectuate pentru realizarea veniturilor, inclusiv primele plătite pentru asigurările de bunuri, asigurările de răspundere civilă și pentru asigurările de accidente pentru salariați, legate de activitatea desfășurată, pe baza documentelor justificative."

6. La articolul 7 alineatul (1), literele d) și f) vor avea următorul cuprins:

"d) cheltuielile de sponsorizare efectuate peste limita prevăzută de Legea sponsorizarii nr. 32/1994, cu modificările ulterioare;" ...........................................................

"f) cheltuielile efectuate peste limita a 10% din veniturile încasate pentru delegare și detașare, inclusiv cheltuielile cu mijloace de transport, proprietate individuală a contribuabilului, când acestea sunt utilizate în scopul realizării veniturilor, precum și cheltuielile de întreținere, chirie și telefon, când activitatea se desfășoară la locuinta proprie;"

7. La articolul 8, alineatul (1) va avea următorul cuprins:

"Art. 8. - (1) Meseriașii care prestează servicii sau executa lucrări în mod singular sau în asociații familiale în ateliere stabile se impun pe bază de norme anuale de venit, ce se vor stabili prin hotărâre a consiliilor județene sau a Consiliului General al Municipiului București. Normele de venit se reduc după cum urmează:

a) 40% pentru bărbații între 60 și 65 de ani și pentru femeile între 55 și 60 de ani;

b) 50% pentru bărbații între 65 și 70 de ani și pentru femeile între 60 și 65 de ani;

c) 50% pentru persoanele care au calitatea de salariat, angajat cu contract de muncă, cu norma întreaga. Pentru asociațiile familiale se aplică un coeficient de majorare a normelor de venit de 50%, pentru fiecare membru al acestora."

8. Articolul 9 va avea următorul cuprins:

"Art. 9. - Reducerile și scutirile, acordate potrivit dispozițiilor prezentei ordonanțe de urgență, se aplică începând cu anul următor celui în care contribuabilii împlinesc limitele de vârsta menționate, respectiv cu luna următoare depunerii actelor doveditoare pentru invalizi și persoane cu handicap."

9. Articolul 10 va avea următorul cuprins:

"Art. 10. - Contribuabilii care desfășoară exclusiv activitate de comerț ambulant și în puncte volante, cărăușii cu mijloace de transport cu tracțiune animala și meseriașii ambulanti se supun plății unui impozit forfetar trimestrial, stabilit prin hotărâre a consiliilor județene sau a Consiliului General al Municipiului București."

10. La articolul 13, alineatul (1) va avea următorul cuprins:

"Art. 13. - (1) Contribuabilii care se impun pe baza venitului efectiv realizat sunt obligați să depună declarația anuală de impunere pentru veniturile realizate în anul fiscal precedent, până la data de 31 ianuarie a fiecărui an fiscal."

11. La articolul 14, alineatul (3) va avea următorul cuprins:

"(3) În cazul unei cresteri sau reduceri de peste 20% a venitului realizat în cursul anului, organele fiscale vor recalcula, o singură dată pe an, în cursul semestrului II, impozitul provizoriu, în funcție de venitul efectiv realizat de la începutul anului de impunere, repartizand impozitul rezultat în urma recalcularii pe termenele de plată următoare."

12. La articolul 16, alineatul (1) va avea următorul cuprins:

"Art. 16. - (1) În cazul constatării de către organele fiscale a unor abateri de la legislația în vigoare, pe linia nedeclararii veniturilor, a evidențierii și declarării nereale a veniturilor și cheltuielilor, în scopul sustragerii de la plata impozitului, sau neconducerii evidentelor obligatorii prevăzute de lege, pe lângă aplicarea sancțiunilor prevăzute de legislația în vigoare în materie de abateri de la disciplina financiară, organele fiscale vor proceda la impunerea, din oficiu, pe baza metodelor stabilite prin instrucțiunile prevăzute la art. 30 alin. (2) din prezenta ordonanță de urgență, iar în caz de abateri repetate sau în cazul deținerii nejustificate a autorizației de funcționare, prin lipsa de activitate a contribuabililor pe o perioadă de 6 luni, organele fiscale vor proceda la reținerea autorizațiilor de funcționare și la înaintarea acestora, în procedura de urgenta, autorităților care le-au eliberat, în vederea anulării."

13. Titlul capitolului III va avea următorul cuprins:

"Impozitul pe veniturile realizate din valorificarea, sub orice formă, a dreptului de autor sau a drepturilor conexe dreptului de autor, inclusiv de către orice persoane care au dobândit aceste drepturi prin moștenire"

14. La articolul 17, alineatul (1) va avea următorul cuprins:

"Art. 17. - (1) Veniturile realizate din utilizarea sau exploatarea unei opere de creație intelectuală ori a unei prestații artistice, inclusiv cele care provin din remunerația compensatorie pentru copia privată sau din dreptul de suita, se supun anual impunerii de către unitatea plătitoare sau, după caz, prin organismele de gestiune colectivă, înființate potrivit legii."

15. La articolul 18 alineatul (1), litera c) va avea următorul cuprins:

"c) 35% în cazul operelor științifice, precum și al operelor și prestațiilor artistice, indiferent de gen, cu excepția operelor prevăzute la lit. a) și b);"

16. La articolul 18 alineatul (1), litera e) se abroga.

17. La articolul 18, alineatul (2) se abroga.

18. La articolul 18, alineatele (3) și (4) vor avea următorul cuprins:

"(3) În cazul operelor de arta monumentala, la care cheltuielile efective depășesc cota forfetara stabilită la alin. (1) lit. a), venitul anual impozabil se determina prin scăderea din venitul brut realizat a acestor cheltuieli, pe bază de documente justificative.

(4) Cotele prevăzute mai sus nu se aplică în cazul moștenitorilor."

19. Titlul capitolului IV va avea următorul cuprins:

"Impozitul pe veniturile din închirieri, din subinchirieri, din constituirea dreptului de uzufruct, uz sau abitație, precum și din contractele de mandat și cesiune"

20. Articolul 22 va avea următorul cuprins:

"Art. 22. - Veniturile realizate de persoanele fizice, în mod permanent sau temporar, direct sau prin agenți economici specializați, din închirieri, din subinchirieri, din constituirea dreptului de uzufruct, uz sau abitație, precum și din contractele de mandat și cesiune se supun impozitării conform dispozițiilor prezentei ordonanțe de urgență."

21. Articolul 24 va avea următorul cuprins:

"Art. 24. - (1) Venitul anual impozabil se determina prin scăderea din veniturile încasate în decursul unui an a impozitelor și taxelor datorate potrivit legii pentru bunurile cedate spre folosință, care sunt în sarcina proprietarului, uzufructuarului sau a altui deținător legal, cu excepția impozitului stabilit prin prezenta ordonanță de urgență, a comisionului reținut de intermediari și a primelor de asigurare plătite pentru bunul cedat spre folosință.

(2) În cazul inchirierilor și subinchirierilor de camere mobilate, se mai deduce o cota forfetara de 20% din venitul rămas după scăderea cheltuielilor menționate la alin. (1).

(3) Impozitul stabilit pentru anul curent de impunere se plătește trimestrial, în patru rate egale, până la data de 15 inclusiv a ultimei luni din fiecare trimestru."

22. La articolul 26, partea introductivă a alineatului (1) va avea următorul cuprins:

"Art. 26. - (1) Agenții economici, instituțiile publice și orice alte entități sunt obligate sa calculeze, sa retina și sa verse impozit pe sumele brute datorate persoanelor fizice pentru servicii prestate și lucrări executate de acestea, precum și pentru orice activitate desfășurată în afară unității la care este salariata persoana fizica beneficiara de venit, prin aplicarea următoarelor cote:"

23. La articolul 26 alineatul (2), litera a) se abroga.

24. La articolul 26 alineatul (2), litera b) va avea următorul cuprins:

"b) 15%, în cazul celor care livreaza mărfuri sau vand bunuri în regim de consignație, cu excepția bunurilor din inventarul propriu al persoanei fizice deponente;"

25. La articolul 27, alineatul (1) va avea următorul cuprins:

"Art. 27. - (1) Sumele reținute ca impozit reprezintă impozit definitiv și se virează la bugetul consiliului local pe a cărui raza teritorială plătitorii de venituri menționați la art. 26 își au domiciliul sau sediul. Vărsarea impozitului se face până la data de 15 inclusiv a lunii următoare plății."

26. La articolul 27, alineatul (2) se abroga.

27. La articolul 28, alineatul (1) va avea următorul cuprins:

"Art. 28. - (1) Veniturile, altele decât cele realizate în baza unui contract individual de muncă încheiat conform legii, obținute de sportivi și de alte categorii asemănătoare de persoane, profesionisti sau amatori, alții decât cei prevăzuți la art. 5, realizate prin intermediul unor persoane juridice, ca urmare a participării la spectacole, concursuri, campionate și la alte manifestări, cu excepția premiilor, se impozitează cu cotele menționate la art. 26 alin. (1)."

28. La articolul 29, alineatul (1) va avea următorul cuprins:

"Art. 29. - (1) Contribuabilii, persoane fizice, care realizează venituri din premii și orice câștiguri de aceeași natura au obligația sa plătească impozit calculat prin aplicarea cotei de 10% asupra sumei ce depășește plafonul neimpozabil menționat la art. 2 alin. (1) lit. i)."

29. La articolul 29, după alineatul (2) se introduce alineatul (3) cu următorul cuprins:

"(3) În cazul veniturilor realizate prin încasări repetate de la aceeași unitate plătitoare de venit, cu excepțiile prevăzute în prezenta ordonanță de urgență, impozitul se calculează prin cumularea veniturilor realizate în cadrul aceleiași luni, deducandu-se impozitul reținut pentru plățile anterioare."

30. La articolul 30, alineatul (1) va avea următorul cuprins:

"Art. 30. - (1) Consiliile locale și județene pot acorda, de la caz la caz, potrivit legii, pentru motive temeinic justificate, eșalonări de plati în cel mult 12 rate lunare, amânări de plati până la sfârșitul anului calendaristic."

Această lege a fost adoptată de Senat în ședința din 16 noiembrie 1998, cu respectarea prevederilor art. 74 alin. (2) din Constituția României.

p. PREȘEDINTELE SENATULUI,

MIRCEA IONESCU-QUINTUS

Această lege a fost adoptată de Camera Deputaților în ședința din 25 noiembrie 1998, cu respectarea prevederilor art. 74 alin. (2) din Constituția României.

p. PREȘEDINTELE CAMEREI DEPUTAȚILOR,

ANDREI IOAN CHILIMAN

----------------

Sursă: legislatie.just.ro (Monitorul Oficial). Textul afișat este forma consolidată curentă.