Articolul 1
Începînd cu data prezentei hotărîri se constituie Agenția Română de Dezvoltare, ca departament în subordinea directa a Guvernului, prin reorganizarea Agenției Române pentru Promovarea Investițiilor și Asistenței Economice din Străinătate
privind constituirea Agenției Române de Dezvoltare
Începînd cu data prezentei hotărîri se constituie Agenția Română de Dezvoltare, ca departament în subordinea directa a Guvernului, prin reorganizarea Agenției Române pentru Promovarea Investițiilor și Asistenței Economice din Străinătate
Agenția Română de Dezvoltare urmărește realizarea programului Guvernului de reforma și dezvoltare economică prin atragerea și utilizarea resurselor de capital. În acest scop, agenția are următoarele atribuții:
2.1. coordonarea asistenței economice externe guvernamentale, multilaterale și bilaterale;
2.2. orientarea resurselor externe de capital către restructurarea și dezvoltarea sectoarelor prioritare ale economiei naționale, privatizarea sectorului de stat și încurajarea întreprinderilor particulare;
2.3. corelarea politicii în domeniul investițiilor străine cu procesele interne de reforma, urmărirea asigurării cadrului juridic, instituțional și a infrastructurii necesare pentru atragerea capitalului străin în România;
2.4. promovarea în exterior a posibilităților de investiții în România;
2.5. acordarea de asistența agenților economici români publici sau privati, asociațiilor profesionale instituțiilor și organismelor economice guvernamentale și neguvernamentale, pentru realizarea proiectelor de investiții cu participare străină.
Agenția Română de Dezvoltare preia toate atribuțiile Agenției Române pentru Promovarea Investițiilor și asistenței Economice din Străinătate prevăzute în Legea privind societățile comerciale, în reglementările privind regimul investițiilor străine, precum și în toate celelalte acte normative.
Agenția Română de Dezvoltare își desfășoară activitatea în strânsă colaborare cu agenții economici publici și privati, cu asociațiile profesionale, cu ministerele, departamentele și instituțiile de specialitate, guvernamentale și neguvernamentale, care sînt obligate să-i furnizeze datele și informațiile solicitate, inclusiv cele cu caracter confidențial.
Agenția Română de Dezvoltare este persoana juridică, funcționează ca o instituție publică și își desfășoară activitatea în conformitate cu statutul prezentat în anexa nr.1. Conducerea agenției este asigurata de un președinte cu rang de secretar de stat, asistat de un vicepreședinte, cu rang de subsecretar de stat.
Structura organizatorică și funcțională este prevăzută în anexele nr. 2 și 3.
În vederea îndeplinirii atribuțiilor sale, agenția poate înființa centre teritoriale în țara și birouri de reprezentanta în străinătate, în cadrul numărului total de posturi și al fondurilor aprobate de Guvern, precum și oficii de consultanța și prestări servicii, ca unități ci autonomie administrativă și financiară.
Se considera transferat în interesul serviciului la Agenția Română de Dezvoltare numai personalul angajat, conform prevederilor Legii nr. 30/1990, la Agenția Română pentru Promovarea Investițiilor și Asistenței Economice din Străinătate. Restul personalului devine disponibil și se poate transfera la Agenția Română de Dezvoltare pe bază de concurs. În perioada pînă la transferarea în interesul serviciului, personalul devenit disponibil beneficiază de drepturile prevăzute de lege.
Agenția Română de Dezvoltare preia întregul patrimoniu al Agenției Române pentru Promovarea Investițiilor și Asistenței Economice din Străinătate. Ministerul Finanțelor va introduce modificări în indicatorii financiari care decurg din bugetul de venituri și cheltuieli, conform anexei nr.4, și din aplicarea prezentei hotărîri.
Anexele nr. 1, 2, 3 și 4 fac parte integrantă din prezenta hotărîre.
Hotărîrea Guvernului nr.858 din 25 iulie 1990 privind organizarea Agenției Române pentru Promovarea Investițiilor și asistenței Economice din Străinătate se abroga.
STATUTUL
Agenției Române de Dezvoltare
Denumirea, forma juridică, durata, sediul
Agenția Română de Dezvoltare este persoana juridică și funcționează ca o instituție publică, cu patrimoniu propriu, în subordinea directa a guvernului.
Activitatea agenției se desfășoară în baza hotărîrii guvernamentale de constituire, a prezentului statut și cu respectarea normelor legale privind instituțiile publice.
Agenția se constituie pe o perioadă nelimitată.
Sediul agenției este în municipiul București.
Agenția Română de Dezvoltare are în structura organizatorică și funcțională centre teritoriale în țara și birouri de reprezentare în străinătate, precum și oficii de consultanța și prestări servicii, cu autonomie administrativă și financiară.
Obiective și atribuții
Agenția Română de Dezvoltare are ca obiectiv realizarea programului Guvernului de reforma și dezvoltare economică prin atragerea și utilizarea resurselor externe de capital.
În acest scop, agenția are următoarele atribuții:
5.1. Coordonarea asistenței economice externe guvernamentale:
a) întreține relații permanente cu organisme și instituțiile guvernamentale sau neguvernamentale, regionale sau naționale care administrează programele de asistența economică multilaterale pentru țările Europei Centrale și de Est;
b) identifica, negociaza și orienteaza programele de asistența economică nerambursabilă, potrivit necesităților prioritare ale economiei naționale;
c) identifica și analizează, împreună cu instituțiile specializate din țara, guvernamentale și neguvernamentale, proiectele concrete care urmează să fie finanțate din asistența economică nerambursabilă, asigurind accesul liber și egal la aceste resurse al tuturor instituțiilor și agenților economici români, publici sau privati;
d) urmărește programele de asistența financiară rambursabila, preluată sau garantată de instituțiile financiar-bancare din țara, în numele Guvernului român, și face propuneri de orientare a lor potrivit direcțiilor prioritare de dezvoltare a economiei naționale;
e) asigura culegerea datelor și informațiilor de la ministere, departamente, de la alte instituții guvernamentale sau neguvernamentale și de la agenți economici care au beneficiat de asistența economică din străinătate acordată Guvernului român și întocmește, periodic, rapoarte de informare cu privire la destinația și folosirea acestor resurse.
5.2. Orientarea resurselor externe de capital către restructurarea și dezvoltarea sectoarelor prioritare pentru economia naționala, privatizarea sectorului de stat și încurajarea întreprinderilor particulare:
a) inițiază și negociaza, împreună cu instituțiile interesate, întocmirea unor studii de evaluare și analiza economică de restructurare sau dezvoltare la nivel național sau sectorial;
b) pregătește lista sectoarelor, obiectivelor existente și proiectelor noi care se oferă investitorilor străini, pe care o supune aprobării Guvernului și o da publicității;
c) inițiază și organizează acțiuni de evaluare, pregătire a ofertelor a studiilor de fezabilitate și lansare a lor pe piața externa, în colaborare cu firme străine; urmărește atragerea de investitor străini pentru ofertele lansate și face recomandări și propuneri economici, instituțiilor implicate și Guvernului pentru realizarea proiectelor;
d) negociaza și finalizează, din însărcinarea Guvernului, proiecte de investiții în domenii de interes deosebit pentru economia naționala;
e) analizează și promovează studiile de fezabilitate primite de la agenții economici români și face, dacă este cazul, recomandarii și propuneri privind colaborarea cu partenerii străini sau utilizarea altor resurse externe;
f) atrage, orienteaza și îndrumă investitorii străini potențiali pentru folosirea posibilităților de investiții în România;
g) întocmește analize și studii privitoare la orientarea investițiilor străine pentru dezvoltarea economică în plan național și social.
5.3. Corelarea politicii privind capitalul străin cu procesele de reforma economică interne, urmărirea pregătirii cadrului juridic, instituțional și a infrastructurii necesare:
a) supraveghează respectarea prevederilor legale privind regimul investițiilor străine în România, de către instituțiile și agenții economici români sau străini, și face propuneri Guvernului în legătură cu orientările, metodologia și procedurile de realizare a lor;
b) inițiază și avizează, după caz, proiecte de acte normative care privesc regimul investițiilor în România și folosirea asistenței economice externe;
c) inițiază, participa, negociaza sau avizează, după caz, acorduri privind garantarea și promovarea reciprocă a investițiilor de capital, programe multilaterale și bilaterale de asistența economică și acorduri de credit pe termen mediu și lung destinate investițiilor de capital în România;
d) inventariaza și urmărește, cu sprijinul ministerelor, primăriilor și agenților economici, construcțiile sistate, spațiile de producție, comerciale și de servicii neutilizate sau clădirile și terenurile disponibile, în vederea pregătirii și prezentării acestora unor investitori străini potențiali;
e) primește, analizează, orienteaza și înregistrează cererile persoanelor fizice și juridice străine interesate în realizarea de investiții în România acorda facilitățile prevăzute de lege și eliberează certificatul de investitor;
f) evalueaza reactiile investitorilor străini și români în legătură cu problemele curente ale activității de investiții în România, cu informarea operativă a factorilor de decizie, pentru a acționa în consecința;
g) organizează evidenta statistica și baza de date privind investițiile străine în România și furnizează Guvernului și instituțiilor interesate informațiile necesare.
5.4. Promovarea în exterior a posibilităților de investiții existente în România:
a) întocmește și difuzează materiale de prezentare, informare și documentare privind cadrul legislativ care guvernează regimul investițiilor străine în România, atribuțiile Agenției Române de Dezvoltare și altor instituții cu competente în materie;
b) promovează, prin buletine specializate, articole și materiale informative proiecte concrete de investiții în România;
c) organizează, în țara și în străinătate, seminarii, conferințe, mese rotunde și dezbateri pe teme de investiții străine și participa la manifestări similare inițiate de alte instituții sau organizații române și străine;
d) organizează, în baza direcțiilor de dezvoltare și a prioritatilor stabilite de Guvern, misiuni economice în România, generale sau specializate pe domenii de activitate;
e) organizează intilniri pentru schimb de experienta cu agențiile sau instituțiile guvernamentale și private similare din alte tari;
f) încheie convenții și înțelegeri de colaborare cu instituții, asociații, firme de specialitate și experți din străinătate, în scopul promovării investițiilor străine în România.
5.5. Acordarea de asistența agenților economici români, publici și privati, asociațiilor profesionale, instituțiilor și organismelor economice guvernamentale și neguvernamentale:
a) identifica, analizează și promovează solicitarile agenților economici interni privind atragerea capitalului străin și utilizarea resurselor economice și financiare externe;
b) acorda sprijin și consultanța de specialitate agenților economici români pentru realizarea proiectelor de investiții în țara, cu participare străină;
c) organizează programe de negocieri cu investitorii străini și instituții de specialitate și acorda asistența pe parcursul tratativelor;
d) organizează participarea agenților economici români la tîrguri și expoziții internaționale, la conferințe, seminarii și mese rotunde, în țara sau străinătate;
e) organizează seminarii sau cursuri de pregătire pentru cadrele de conducere și execuție, cu experți români sau străini.
Agenția Română de Dezvoltare îndeplinește orice alte atribuții conferite prin lege sau prin hotărîri guvernamentale.
În îndeplinirea atribuțiilor sale, Agenția Română de Dezvoltare angajează, în condițiile legii:
a) contracte de cercetare, proiectare și analiza economică cu institute specializate și instituții de învățămînt superior;
b) servicii remunerate de consultanța, expertiza și asistența tehnica, atît din țara, cît și din străinătate;
c) agenți specializați pentru reprezentare și relații publice;
d) servicii editoriale și de publicitate.
Organe de conducere și administrare
Agenția Română de Dezvoltare are ca organe de conducere și administrare:
8.1. președintele;
8.2. comitetul director;
8.3. consiliul consultativ.
Președintele este numit prin hotărîre a Guvernului și are următoarele atribuții:
- organizează și conduce activitatea curenta a agenției;
- reprezintă agenția în relațiile cu organele statului, organele judecătorești și cu persoanele fizice sau juridice române:
- reprezintă agenția în relațiile cu strainatatea;
- angajează și concediază personalul din aparatul propriu;
- numește și revoca, prin decizie, directorii generali și directorii direcțiilor din structura agenției;
- aproba deplasarile personalului propriu în țara și străinătate;
- adopta decizii.
Vicepreședintele este inlocuitorul de drept al președintelui.
Comitetul director este format din 7-9 membri și anume:
- președintele și vicepreședintele;
- directori generali;
- specialiști recunoscuți și apreciati în profilul de activitate a agenției.
Comitetul director se întrunește săptămînal, în reuniuni ordinare, sau ori de cîte ori este nevoie, din inițiativa președintelui .
Atribuțiile comitetului director sînt,în principal,următoarele:
- aproba angajamentele efectuate de către agenție conform art. 7;
- elaborează programul de activitate și propunerea de buget de venituri și cheltuieli ale agenției,pe care o supune spre aprobare Guvernului;
- pregătește raportul de activitate și bilanțul anual, pe care le supune spre aprobare Guvernului;
- analizează periodic activitatea compartimentelor din structura agenției;
- hotărăște înființarea centrelor teritoriale,a birourilor de reprezentare în străinătate și a oficiilor de consultanța;
- analizează propunerile privind acțiunile de investiții de importanța deosebită;
- adopta hotărîri.
Consiliul consultativ este format din 17-21 membri, reprezentanți ai Agenției Române de Dezvoltare, Ministerului Afacerilor Externe, Ministerul Finanțelor,Ministerul Resurselor și Industriei, Ministerul Comerțului și Turismului, Ministerului Culturii și Alimentației, Ministerului Comunicațiilor, Ministerului Lucrărilor Publice, Transporturilor și Amenajării Teritoriului, Camerei de comerț și Industrie, Agenției Naționale pentru Privatizare, Băncii Naționale a României și altor bănci, Asociaților Întreprinzătorilor articulari, precum și personalități de specialitate.
Membrii consiliului consultativ se aproba prin decizie a primului-ministru.
Consiliul consultativ este prezidat de președintele Agenției Române de Dezvoltare și se întrunește în sesiuni trimestriale.
Consiliul consultativ dezbate și adopta recomandări privind:
- direcțiile principale de orientare a resurselor de capital din străinătate
- politici și strategii sectoriale și de restructurare în sprijinul investițiilor străine;
- perfecționarea cadrului juridic privind regimul investițiilor străine;
- cai, modalități și instrumente de promovare a investițiilor străine în România;
- analiza economică a impactului investițiilor asupra economiei românești;
- investițiile străine și privatizarea;
- orice alte probleme,pe care le supune dezbaterii comitetului director al agenției sau membrilor consiliului.
Membrii consiliului consultativ asigura legătură între Agenția Română de dezvoltare și organismele guvernamentale sau neguvernamentale pe care le reprezintă.
Bugetul de venituri și cheltuieli
Agenția Română de dezvoltare întocmește anual bugetul de venituri și cheltuieli, în lei și în valută, pe care îi supune spre aprobare Guvernului.
12.1. Resursele financiare ale agenției sînt asigurate prin alocații de la bugetul statului și din venituri din activități proprii, cum sînt: valorificarea publicațiilor de promovare și informare, servicii de consultanța, organizarea de seminarii etc.
12.2. Cheltuielile agenției cuprind cheltuieli de funcționare, editarea materialelor de promovare și publicitate,organizarea de seminarii, conferințe, mese rotunde, misiuni economice, servicii remunerate de consultanța și reprezentare.
Total posturi = 108 din care: posturi de conducere = 13 ┌────────────────────────────┐ │AGENȚIA ROMÂNĂ DE DEZVOLTARE│ └────────────┬───────────────┘ │ ┌────────┐ │ ┌───────────┐ │Comitet │ │ │Consiliul │ │director├───────────────┼─────────────┤consultativ│ └────────┘ │ └───────────┘ │ │ │ ┌─────────┴────────┐ │ Președinte │ │(secretar de stat)│ └─────────┬────────┘ │ │ ┌──────────────┬─┐ ┌──────────┬─┐ │ │Birouri de │ │ │Consilieri│3├──────────────┼────────────────┤reprezentanta │ │ └──────────┴─┘ │ │în străinătate│5│ │ └──────────────┴─┘ │ │ │ │ ┌──────────────┐ │ │Vicepreședinte│ │ ┌────────┤(subsecretar ├──────────┴────────────────┬────────────────┐ │ │ de stat) │ │ │ │ └──────┬───────┘ │ │ │ │ │ │ │ ┌───────────┴─────────────┐┌───────────┐┌───────┴───────┐┌───────┴──────┐ ┌──┴──┐│ Direcția generală de ││ Direcția ││Direcția genera││Direcția │ │Cen- ││ investiții străine ││generală de││la de asistența││economică │ │tre │├─────────────────────────┤│ promovare ││economică și │├──────────────┤ │teri-││37 4│├───────────┤│relații externe││13 3│ │tori-│├──────┬──────┬──────┬────┤│22 3│├───────────────┤├─────┬───┬────┤ │ale ││Direc-│Direc-│Direc-│Ofi-│├─────┬─────┤│24 3││Servi│Com│Ser-│ ├─────┤│tia a-│tia re│tia │ciul││Direc│Direc│├─────┬─────┬───┤│ciul │par│vi- │ │4 -││gricul│surse │comerț│de ││tia │tia ││Direc│Direc│Sec││finan│ti-│ciul│ └─────┘│tura, │și în-│turism│în- ││promo│infor││tia │tia │tor││ciar-│men│ad- │ │infra-│dus- │finan-│re- ││vare │mare ││orga-│rela-│pro││conta│tul│mi- │ │struc-│trie │te și │gis-││ │(ban-││nisme│tii │to-││bili-│de │nis-│ │tura, │ │alte │tra-││ │ca de││econo│inter│col││tate │per│tra-│ │mediu │ │servi-│re ││ │date)││mice │natio│ ││ │so-│tiv │ │și pro│ │cii │și ││ │ ││inter│nale │ ││ │nal│ │ │iecte │ │ │în- ││ │ ││natio│ │ ││ │ │ │ │regio-│ │ │dru-││ │ ││nale │ │ ││ │ │ │ │nale │ │ │mare││ │ ││ │ │ ││ │ │ │ ├──────┼──────┼──────┼────┤├─────┼─────┤├─────┼─────┼───┤├─────┼───┼────┤ │10 1│10 1│10 1│5 1││10 1│10 1││10 1│10 1│1 -││5 1│2 -│5 1│ └──────┴──────┴──────┴────┘└─────┴─────┘└─────┴─────┴───┘└─────┴───┴────┘
Nr. crt.Denumirea direcțiilor, compartimentelor și a funcțiilorNr. posturi pe total direcții, compartimente și pe funcțiiNivelul studiilor necesare încadrării pe funcțiiLimitele claselor de salarii și tipul indemnizației de conducere 01234 Total posturi (exclusiv demnitari)108-- Președinte (secretar de stat)1 Vicepreședinte (subsecretar de stat)1 1-3Consilieri3sconf. Legii nr. 6/1990 și Decretului-lege I. DIRECȚIA GENERALĂ DE INVESTIȚII STRĂINE37 nr. 78/90 4Director general1s39S 5Secretar dactilograf pr. I1m13-19 Direcția agricultură, infrastructură, mediu și proiecte generale10 6Director1s38P 7-8Inspector general2s32-38 9Economist (ing.) pr. I1s32-38 10Economist (ing.) pr. III1s25-33 (26-34) 11-12Economist (ing.) pr. II2s31-37 13Consilier juridic pr.1s26-34 14Referent de specialitate pr. III1s25-33 15Statistician pr.1m16-24 Direcția resurse și industrie10 16Director1s38P 17-18Inspector general2s32-38 19Economist (ing.) pr. II1s31-37 20-23Economist (ing.) pr. III4s25-33 (26-34) 24Stenodactilograf pr. I1m15-21 25Consilier juridic pr.1s26-34 Direcția comerț, turism, finanțe și alte servicii10 26Director1s38P 27-28Inspector general2s32-38 29-30Economist (ing.) pr. II2s31-37 31-33Economist (ing.) pr. III3s25-33 (26-34) 34Referent de specialitate pr. III1s25-33 35Stenodactilograf pr. I1m15-21 Oficiul de înregistrare și îndrumare5 36Șef birou tehnico-economic1s29-35 37-39Economist (ing.) pr. III3s25-33 (26-34) 40Statistician pr.1m16-24 Centre teritoriale4 41-44Inspector general4s32-38 Birouri de reprezentanță în străinătate5 45-49Consilieri economici5s II. DIRECȚIA GENERALĂ DE PROMOVARE22 50Director general1s39S 51Secretar dactilograf pr. I1m13-19 Direcția promovare10 52Director1s38P 53Consilier economic1s37F 54Inginer (economist) pr. I1s32-38 55Inginer (economist) pr. II1s31-37 56-58Inginer (economist) pr. III3s25-33 (26-34) 59Consilier juridic pr.1s26-34 60Referent de specialitate pr. III1s25-33 61Statistician pr.1m16-24 Direcția informare (banca de date)10 62Director1s38P 63Inginer (economist) pr. I1s32-38 64-65Inginer (economist) pr. II2s31-37 66-69Inginer (economist) pr. III4s25-33 (26-34) 70-71Statistician pr.2m16-24 III. DIRECȚIA GENERALĂ DE ASISTENȚĂ ECONOMICĂ ȘI RELAȚII EXTERNE24 72Director general1s39S 73Secretar dactilograf pr. I1m13-19 Direcția organisme economice internaționale10 74Director1s38P 75-76Economist (ing.) pr. I2s32-38 77-78Economist (ing.) pr. II2s31-37 79Consilier economic1s37F 80Referent de specialitate pr. III1s25-33 81Inspector pr. de specialitate1s27-35 82Stenodactilograf pr. I1m15-21 83Consilier juridic pr.1s26-34 Direcția relații bilaterale10 84Director1s38P 85Consilier economic1s37F 86-87Economist (ing,) pr. I2s32-38 88Economist (ing.) pr. II1s31-37 89-91Economist (ing.) pr. III3s25-33 (26-34) 92Referent de specialitate pr. III1s25-33 93Consilier juridic pr.1s26-34 Sector protocol2 94Economist (ing.) pr. II1s31-37 95Economist (ing.) pr. III1s25-33 (26-34) IV. DIRECȚIA ECONOMICĂ13 96Director1s370 Serviciul financiar-contabilitate5 97Șef serviciu economic1s31-37 98Economist pr. III1s25-33 (26-34) 99Contabil pr.1m16-24 100Casier pr.1m10-16 101Revizor contabil pr.1s26-34 Compartimentul de personal2 102Economist pr. III1s25-33 (26-34) 103Inspector de specialitate pr.1s27-35 Serviciul administrativ5 104Șef serviciu administrativ1m22-28 105Tehnician pr.1m20-28 106Șef cabinet1m14-21 107-108Funcționar pr.2m14-22 Muncitori și personal deservire14 Șofer2 conf. lista Operator telex2 meserii Operator xerox1 conf. lista Magaziner pr.1 10-16 Muncitor calificat îngrijitor2 2 conf. lista 2-6 Portar (paznic)2 2-6 Bufetier1 conf. lista Curier1 3-7
STAT DE FUNCȚIUNI*) privind personalul din aparatul propriu al Agenției Române de Dezvoltare
--------
Notă *) Funcțiile și salariile au fost modificate prin Legea nr. 40/1991 , publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 126 din 7 iunie 1991.
Denumire indicatorcodmii lei$ A. Cheltuieli curente 53.629850 I. Cheltuieli de personal29.914 Cheltuieli cu salariile01.13.068 Salarii01. 0111.437 Salarii plătite cu ora, plăți pentru ore suplimentare01. 0210 Compensare prețuri și tarife01. 03121 Alte drepturi01. 041.500 C.A.S. 20%03.2.288 Constituirea fondului de șomaj04.458 Deplasări, detașări05.14.100330 II. Cheltuieli materiale și servicii Cheltuieli pentru întreținere și gospodărire11.1.645 Încălzit01.375 Iluminat și forță motrice02.180 Apă, canal, salubritate03.60 Poștă, telefon, telex, fax04.400 Furnituri birou05.10 Materiale pentru curățenie06.50 Alte materiale și prestări de servicii07.570 Materiale și prestări de servicii cu caracter funcțional12.500 Materiale de inventar de mică valoare sau scurtă durată13.500 Reparații curente14.2.500 Cărți și publicații16.4.650160 Alte cheltuieli17.13.920 Calificare, perfecționare profesională01.50 Protocol02.500 Alte cheltuieli (tîrguri internaționale, interne, seminarii în străinătate, în țară, angajări experți, consultanți străini, asistență economică, chirii)10.13.370360 B. Cheltuieli de capital 4.000 I. Cheltuieli de capital Investiții (dotări)41.4.000
BUGETUL DE VENITURI ȘI CHELTUIELI PE ANUL 1991
I. Cheltuieli pentru organele puterii executive
-------
Sursă: legislatie.just.ro (Monitorul Oficial). Textul afișat este forma consolidată curentă.
Folosim cookie-uri pentru analiza traficului. Vezi Politica de confidențialitate pentru detalii.