Serviciul de primire și internare a bolnavilor are în principal următoarele atribuții:
1. internarea se face la serviciul de recepție pe baza biletului de tratament emis de beneficiar conform contractelor anuale sau contra cost pe baza trimiterilor emise de medicul de familie al bolnavului;
2. internarea bolnavilor contra cost se aprobă de manager în limita locurilor disponibile existente conform diagramei zilnice de ocupare a spațiului de cazare, după ocuparea locurilor conform contractelor încheiate;
3. repartizarea bolnavilor în camere se face avându-se în vedere și gravitatea bolii, sexul, categoria de confort înscrisă pe biletul de tratament cu asigurarea măsurilor de profilaxie a infecțiilor nosocomiale;
4. în primele 24 de ore de la internare se asigură consultația medicală de specialitate care stabilește diagnosticul și tratamentul ce urmează să fie aplicat;
5. programarea la procedurile terapeutice se face menționând în fișa de tratament cabina și ora de începere a tratamentului prescris de medic;
6. ținerea evidenței zilnice a mișcării bolnavilor (efectivele zilnice) și a locurilor neocupate în seria respectivă.
Compartimentul de evaluare și statistică medicală are în principal următoarele atribuții:
1. este responsabil pentru organizarea bazelor de date medicale ale sanatoriului, verificarea și codificarea informațiilor medicale, în conformitate cu reglementările specifice în vigoare;
2. colectează și prelucrează lunar datele transmise de secții și laboratoare, în vederea întocmirii raportului de decontare a serviciilor medicale prestate;
3. colaborează cu celelalte structuri ale sanatoriului pe probleme legate de statistică medicală;
4. transmite conform reglementărilor în vigoare datele statistice specifice solicitate de instituțiile abilitate;
5. pune la dispoziția tuturor structurilor interne datele solicitate, iar la dispoziția structurilor externe date statistice medicale, cu acordul managerului sanatoriului și în conformitate cu legislația în vigoare;
6. transmite informări operative, în timp real, managerului sanatoriului, membrilor comitetului director și celorlalte persoane cu atribuții de decizie;
7. participă la monitorizarea lunară a indicatorilor de performanță ai sanatoriului, prin furnizarea datelor și cifrelor corecte necesare calculării acestora.
Cabinetul psihologie are în principal următoarele atribuții:
1. respectă secretul profesional și codul de etică profesională;
2. sfătuiește și îndrumă subiecții;
3. păstrează, apară, corectează sau restabilește sănătatea personalității umane;
4. redă dispoziția de lucru a oamenilor cu care vine în contact;
5. colaborează cu personalul medical (și nu numai) în cazul accidentelor de muncă;
6. răspunde de realizarea la timp a examenelor psihologice;
7. răspunde de calitatea și precizia examenelor psihologice;
8. răspunde de dezvoltarea și amenajarea cabinetului psihologic;
9. răspunde de aplicarea și reînnoirea bateriilor de teste și formelor de interviu realizate;
10. răspunde de modul de realizare a consilierii și orientării profesionale.
Laboratorul de analize medicale are în principal următoarele atribuții:
1. Laboratorul de analize medicale aprobat deservește atât paturile, cât și ambulatoriul de specialitate și asigură efectuarea investigațiilor paraclinice necesare precizării diagnosticului;
2. efectuează cu prioritate analize de biochimie, hematologie și imunologie, în baza recomandării medicilor din unitate, prezentată de pacient;
3. colaborează cu celelalte compartimente și servicii din unitate pe probleme legate de specificul laboratorului;
4. pune la dispoziția compartimentului de statistică informațiile necesare evaluării activității laboratorului (număr de analize pe tipuri de analize de laborator, biochimie, hematologie, imunologie etc.);
5. urmărește permanent încadrarea în cheltuielile efective totale efectuate pentru analizele de laborator;
6. are și alte atribuții specifice, stabilite de conducerea unității.
Laboratorul de radiologie și imagistică medicală are în principal următoarele atribuții:
1. efectuează radiografii și radioscopii atât pacienților internați în secțiile cu paturi, cât și celor din ambulatoriu;
2. efectuează radiografii și radioscopii la cererea unor beneficiari, alții decât pacienții tratați în secțiile cu paturi, contra cost;
3. colaborează cu celelalte compartimente și servicii din unitate pe probleme legate de specificul laboratorului;
4. pune la dispoziția compartimentului de statistică informațiile necesare evaluării activității laboratorului (număr de radiografii/radioscopii etc.);
5. urmărește și respectă tarifele stabilite pe tip de radiografie/radioscopie, în conformitate cu legislația în vigoare;
6. urmărește permanent încadrarea în cheltuielile efective totale efectuate;
7. are și alte atribuții specifice, stabilite de conducerea unității.
Ambulatoriul de specialitate are în principal următoarele atribuții:
1. asigură prin cabinetele din structură asistență medicală de specialitate bolnavilor în regim ambulatoriu;
2. stabilește diagnosticul și tratamentul pacienților care au venit cu bilet de trimitere către sanatoriu de la medicul de familie sau de la un medic specialist și care nu necesită internare;
3. întocmește în mod corect și complet documentația medicală pentru bolnavii asistați;
4. planifică judicios bolnavii la tratament pe proceduri și ore, urmărindu-se evitarea aglomerației și a suprapunerilor;
5. organizează și asigură condițiile necesare aplicării procedurilor de recuperare medicală a bolnavilor repartizați;
6. implementează măsurile aprobate pentru creșterea calității serviciilor medicale oferite pacienților;
7. aplică protocoale de bună practică în serviciile medicale oferite pacienților;
8. valorifică eficient resursele de care dispune pentru implementarea și îmbunătățirea sistemului de management al calității;
9. asigură realizarea indicatorilor de performanță aferenți obiectivelor calității stabiliți.
(1) Aparatul funcțional se constituie pentru îndeplinirea atribuțiilor ce revin sanatoriului cu privire la activitatea economico-financiară și administrativ-juridică.
(2) Activitatea economico-financiară și administrativă se asigură prin următoarele servicii/birouri și compartimente:
2. Biroul resurse umane-salarizare;
3. Serviciul financiar-contabilitate;
4. Birou achiziții publice, contractare;
6. Compartiment aprovizionare, transport;
7. Compartiment informatic;
8. Compartimentul tehnic;
9. Compartimentul securitatea muncii, prevenire și stingere incendii, protecție civilă și situații de urgență.
Compartimentul juridic este subordonat direct managerului și are în principal următoarele atribuții:
1. avizează pentru legalitate și contrasemnează actele juridice, avizul pozitiv sau negativ, precum și semnătura sa, fiind aplicate numai pentru aspectele strict juridice ale documentului respectiv;
2. realizează consultații și soluționează cereri cu caracter juridic în toate domeniile dreptului;
3. redactarea de opinii juridice cu privire la aspecte legale ce privesc activitatea instituției;
4. redactează proiecte de contracte, precum și negocierea clauzelor legale contractuale;
5. redactarea de acte juridice, atestarea identității părților, a consimțământului, a conținutului și a datei actelor încheiate, care privesc instituția în favoarea căreia consilierul juridic exercită profesia;
6. verifică legalitatea actelor cu caracter juridic și administrativ primite spre avizare;
7. nu se pronunță asupra aspectelor economice, tehnice sau de altă natură cuprinse în documentul avizat ori semnat de acesta;
8. manifestă independență în relația cu organele de conducere ale instituției publice unde exercită profesia, precum și cu orice alte persoane din cadrul acesteia;
9. nu poate fi supus niciunei presiuni din partea persoanei juridice unde își exercită profesia;
10. se supune numai Constituției, legii, statutului profesiei și regulilor eticii profesionale;
11. verifică, sub semnătură, îndeplinirea condițiilor prevăzute de lege pentru întocmirea dosarelor privind achizițiile publice;
12. participă la negocierea și încheierea contractelor, participă în comisiile de întocmire a documentației pentru achizițiile publice;
13. avizează la cererea conducerii actele care pot angaja răspunderea patrimonială a instituției, precum și orice alte acte care produc efecte juridice;
14. se preocupă de obținerea titlurilor executorii și sesizează directorul financiar-contabil în vederea luării măsurilor necesare pentru realizarea executării silite a drepturilor de creanță;
15. urmărește apariția actelor normative și semnalează organelor de conducere și serviciilor interesate atribuțiile ce le revin din acestea;
16. contribuie prin întreaga activitate la asigurarea respectării legii;
17. analizează împreună cu compartimentul financiar-contabil și cu alte compartimente interesate modul în care sunt respectate dispozițiile legale în desfășurarea activității, asigură transmiterea către compartimentele unității a tuturor prevederilor legale în vigoare;
18. realizează evidența actelor normative cu aplicare în sistemul sanitar, publicate în Monitorul Oficial al României.
Biroul resurse umane-salarizare este subordonat managerului sanatoriului și are în principal următoarele atribuții:
1. întocmește și verifică statul de funcții și organigrama, conform structurii organizatorice aprobate, pentru toate categoriile de personal, precum și lucrările necesare pentru modificarea și completarea acestora, conform dispozițiilor legale;
2. în colaborare cu compartimentul juridic face propuneri pentru modificarea regulamentului de organizare și funcționare și regulamentului intern pe care le supune aprobării/managerului;
3. efectuarea documentelor pentru încheierea, modificarea, suspendarea sau încetarea contractului individual de muncă, precum și stabilirea drepturilor salariale ale salariaților prevăzute de legislația muncii;
4. întocmirea și actualizarea la propunerea conducătorilor de compartimente și aprobate de către conducerea unității a fișelor de post și gestionarea lor conform prevederilor legale;
5. ține evidența fișelor de evaluare a performanțelor anuale profesionale individuale ale salariaților, iar rezultatele acestora le pune la dispoziția conducerii;
6. actualizarea, conform reglementărilor în vigoare, a salariilor de încadrare și a celorlalte drepturi salariale pentru personalul din cadrul unității, în funcție de vechimea în specialitate și în muncă;
7. introducerea și actualizarea, în baza de date, a informațiilor referitoare la angajații proprii;
8. întocmirea dosarelor de pensionare;
9. întocmirea și actualizarea registrului de evidență a salariaților;
10. asigură secretariatul concursurilor/promovărilor pentru ocuparea posturilor vacante și întocmirea formalităților pentru semnarea contractelor individuale de muncă de către candidații declarați admiși, pe baza proceselor-verbale ale comisiilor, în conformitate cu prevederile legale;
11. întocmirea statului de funcții, a situației posturilor vacante și temporar vacante;
12. elaborarea deciziilor în domeniul de responsabilitate, la solicitarea managerului;
13. întocmirea, la cerere, a adeverințelor privind calitatea de salariat care să ateste vechimea în muncă sau drepturile salariale;
14. transmiterea la termenul prestabilit sau solicitat a diferitelor situații statistice și de resurse umane;
15. verifică existența la zi a certificatelor de membru și a asigurărilor civile de malpraxis pentru personalul medical;
16. efectuarea operațiunilor de normare a activității personalului aplicând criteriile de normare din normativele în vigoare;
17. întocmirea statelor lunare de salarii și a celorlalte documente aferente;
18. întocmește și ține evidența privind programarea anuală a concediilor de odihnă;
19. ținerea evidenței efectuării de către salariați a concediilor (odihnă, medicale, fără plată);
20. transmiterea la termenul prestabilit sau solicitat a diferitelor situații statistice de salarizare sau resurse umane;
21. răspunde de acordarea la termenele stabilite a drepturilor salariale pentru angajații unității;
22. verifică și ține evidența pontajelor pe baza cărora se materializează drepturile salariale ale personalului;
23. întocmește statele pentru acordarea tichetelor de masă pe baza pontajelor primite de la secții/compartimente/laboratoare;
24. calculează drepturile salariale ale angajaților în baza foilor de pontaj primite de la secții, laboratoare, servicii, birouri, compartimente, cu semnăturile celor în drept (manager, șef secție/laborator/serviciu/birou/compartiment);
25. verifică și calculează orele de gardă efectuate de medici, care reies din graficele de gardă și din pontaje;
26. ține evidența plafonului de ore suplimentare aprobat conform legislației în vigoare, a modului de compensare a acestora;
27. ține evidența zilelor de incapacitate temporară de muncă pe ultimele 12 luni ale fiecărui an calendaristic;
28. actualizează deducerile fiscale pentru fiecare angajat;
29. întocmește fișele fiscale anuale privind impozitul pe venit și le depune la termenele stabilite de administrația financiară;
30. colaborează cu compartimentul financiar-contabil pentru întocmirea raportărilor lunare, trimestriale și anuale privind cheltuielile de personal efectuate de unitate finanțate integral din venituri proprii prin sistemul de asigurări sociale de sănătate;
31. aplicarea legislației în domeniul managementului resurselor umane privind selecția, recrutarea, angajarea, evaluarea și perfecționarea profesională a resursei umane din cadrul unității.
Serviciul financiar-contabilitate se află în subordinea directorului financiar-contabil și are următoarele atribuții:
1. aplică și respectă legislația în vigoare referitoare la:
a) organizarea și conducerea contabilității;
b) planul de conturi pentru instituțiile publice și instrucțiunile de aplicare a acestuia;
2. elaborează proiectul de buget de venituri și cheltuieli al sanatoriului;
3. conduce contabilitatea operațiunilor de capital, contabilitatea imobilizărilor, contabilitatea stocurilor, contabilitatea terților, contabilitatea trezoreriei, contabilitatea cheltuielilor, veniturilor și a rezultatelor;
4. angajarea, lichidarea, ordonanțarea și plata cheltuielilor;
5. organizarea, evidența și raportarea angajamentelor bugetare și legale;
6. organizarea și efectuarea inventarierii elementelor de natura activelor, datoriilor și capitalurilor proprii;
7. modul de întocmire, circulare, înregistrare și arhivare a documentelor financiar-contabile;
8. reevaluarea și amortizarea activelor fixe aflate în patrimoniul instituției publice;
9. întocmirea situațiilor financiare ale sanatoriului la termenele prevăzute de legislația în vigoare;
10. exercită controlul financiar preventiv în conformitate cu dispozițiile legale, prin salariații anume desemnați;
11. asigură îndeplinirea condițiilor legale privind angajarea gestionarilor, constituirea garanțiilor și reținerea ratelor;
12. asigură efectuarea corectă și în conformitate cu dispozițiile legale a operațiilor de încasări și plăți în numerar;
13. analizează și face propuneri cu privire la situația stocurilor de bunuri materiale pentru prevenirea risipei, imobilizării de fonduri și formării de stocuri supranormative;
14. ia măsurile necesare pentru asigurarea integrității patrimoniului sanatoriului și pentru recuperarea pagubelor produse;
15. analizează modul de utilizare a resurselor materiale și financiare ale sanatoriului și propune Comitetului director măsurile necesare pentru evitarea cheltuielilor inutile;
16. monitorizează lunar gradul de realizare a indicatorilor financiari ai sanatoriului și informează managerul;
17. îndeplinește toate sarcinile specifice stabilite prin legislația în vigoare;
18. organizează evidența tuturor creanțelor și obligațiilor cu caracter patrimonial care revin sanatoriului din contracte, protocoale și alte acte asemănătoare și urmărește realizarea la timp a acestora;
19. efectuează trimestrial închiderea conturilor de venituri și cheltuieli.
Biroul achiziții, contractare este compartimentul de specialitate subordonat directorului financiar-contabil care asigură și răspunde de activitatea de atribuire a contractelor pentru achizițiile publice de bunuri și servicii și are următoarele atribuții și răspunderi:
1. elaborează programul anual al achizițiilor publice împreună cu biroul aprovizionare transport și stabilește gradele de prioritate în achiziționare, împreună cu managerul instituției și directorul financiar-contabil;
2. creează, exploatează și actualizează ori de câte ori este necesar baza de date privind furnizorii, produsele, serviciile și lucrările, prețurile practicate;
3. estimează, conform prevederilor legale în vigoare, valoarea contractelor de achiziții publice, pe baza calculării și însumării tuturor sumelor plătibile pentru îndeplinirea contractului respectiv;
4. definitivează programul anual al achizițiilor publice și îl supune avizării directorului financiar-contabil, apoi aprobării managerului instituției și Consiliului de administrație;
5. selectează modalitatea de realizare a achizițiilor publice, respectiv prin achiziție directă sau, după caz, prin utilizarea uneia dintre procedurile de atribuire: licitația deschisă, restrânsă, dialogul competitiv, negocierea, cererea de oferte, concursul de soluții;
6. elaborează nota de justificare pentru procedura selectată;
7. elaborează sau, după caz, coordonează documentația de atribuire a contractelor de achiziții publice - documentația ce cuprinde toate informațiile legate de obiectul contractului de achiziție publică și de procedura de atribuire selectată pentru acesta;
8. pune la dispoziția operatorilor economici documentația de atribuire, conform modalității stabilite de legislația în vigoare;
9. realizează și transmite spre publicare, cu respectarea termenelor legale, utilizând mijloacele electronice la dispoziție, anunțurile de intenție, de participare și de atribuire către Sistemul electronic de achiziții publice, după caz, Jurnalului Oficial al Uniunii Europene și către Monitorul Oficial;
10. primește de la Autoritatea Națională pentru Reglementarea și Monitorizarea Achizițiilor Publice notificările privind invalidarea unor anunțuri, remediază lipsurile sau omisiunile, conform motivației pe care se susține notificarea în cauză, precum și acceptul sau refuzul de la derogările solicitate;
11. răspunde, conform prevederilor legale, de desfășurarea în bune condiții a corespondenței (inclusiv respectarea cerințelor privind înregistrarea documentelor) ce se derulează cu operatorii economici, pe parcursul aplicării procedurilor, în fiecare etapă;
12. comunică și transmite datele legate de întregul proces de achiziții publice, cu respectarea prevederilor legislației în vigoare;
13. asigură respectarea regulilor privind evitarea conflictului de interese pe parcursul aplicării procedurii de atribuire a contractelor de achiziții publice, de constituirea și de activitatea comisiilor specifice fiecărui tip de procedură ales;
14. sesizează conducerii nerespectarea procedurilor de achiziție din partea comisiilor și propune măsuri corective;
15. răspunde de respectarea întocmai a procedurilor de desfășurare pentru fiecare din procedurile de atribuire selectate și lansate, împreună cu comisia de licitație desemnată;
16. redactează raportul procedurii de atribuire și apoi contractul de achiziție publică și îl înaintează spre verificare, avizare și semnare entităților abilitate din cadrul autorității contractante;
17. întocmește și păstrează dosarul achiziției publice cu toate documentele aferente conținute de acesta, specificate conform legislației în vigoare;
18. participă, împreună cu comisia de contestații desemnată de către manager, la soluționarea eventualelor contestații privind derularea procedurii de achiziții publice în cadrul sanatoriului;
19. execută orice alte sarcini dispuse de șefii ierarhici superiori, în limita prevederilor legale;
20. elaborează sau, după caz, coordonează activitatea de elaborare a documentației de atribuire ori, în cazul organizării unui concurs de soluții, a documentației de concurs;
21. organizează desfășurarea licitațiilor conform reglementărilor legale în vigoare, recepția bunurilor achiziționate, precum și repartiția acestora către compartimentele solicitante;
22. participă în comisiile de întocmire, evaluare, negociere și atribuire a contractelor de achiziție publică;
23. îndeplinește obligațiile referitoare la publicitate, conform legislației în vigoare;
24. aplică și finalizează procedurile de atribuire;
25. constituie și păstrează dosarul achiziției publice.
Biroul administrativ este compartimentul de specialitate subordonat directorului financiar-contabil care asigură baza materială necesară desfășurării activităților instituției și are următoarele atribuții/răspunderi:
1. organizează și conduce activitatea specifică în conformitate cu metodologia și legislația în vigoare;
2. elaborează și propune spre aprobare strategia de aprovizionare cu produse de orice fel, stabilind împreună cu secțiile, laboratoarele, compartimentele și biroul unic de achiziții ordinea priorităților pentru realizarea achizițiilor;
3. întocmește note de fundamentare în domeniile de răspundere;
4. întocmește comenzile pentru derularea contractelor de achiziții publice de produse;
5. efectuează cumpărările directe prin respectarea prevederilor legale în vigoare;
6. ia măsurile prevăzute în actele normative privind recepția, manipularea și depozitarea corespunzătoare a bunurilor materiale pentru gospodărirea economicoasă și integritatea bunurilor din unitate;
7. asigură demersurile necesare pentru transferul, suplimentarea sau diminuarea sumelor alocate în cadrul bugetului în timpul execuției bugetare, împreună cu serviciul financiar-contabilitate;
8. elaborează și propune aprobarea deciziilor în domeniul de competență;
9. răspunde de dotarea unității din investiții centralizate sau necentralizate, lucrări în regie proprie etc.;
10. supraveghează activitatea de colectare a deșeurilor, de evacuare, de depozitare și de predare a acestora spre valorificare;
11. implementează măsurile aprobate pentru creșterea calității serviciilor hoteliere (cazare și masă) oferite pacienților pe perioada de spitalizare;
12. valorifică eficient resursele de care dispune pentru implementarea și îmbunătățirea sistemului de management al calității.
Compartimentul aprovizionare, transport este subordonat directorului financiar-contabil și are următoarele atribuții principale:
1. îndrumă, coordonează și răspunde de activitatea de transport, evidența consumurilor de combustibil și lubrefianți;
2. răspunde de întocmirea necesarului de transport pe fiecare autovehicul și șofer în parte;
3. elaborează propuneri pentru necesarul de cheltuieli pe autovehicule, inclusiv necesarul bonurilor valorice de combustibil în limita impusă de legislația în vigoare;
4. asigură controlul zilnic, reviziile tehnice, reparațiile curente și capitale la autovehicule, conform prevederilor normativelor auto;
5. asigură executarea la timp și în bune condiții a transporturilor necesare și urmărește buna gospodărire a garajului, luarea măsurilor de securitate necesare, de protecția muncii și de prevenire a incendiilor;
6. face propuneri pentru elaborarea planului de perfecționare a pregătirii profesionale a personalului din subordine în vederea creșterii nivelului de pregătire profesională și pentru cunoașterea noilor reglementări legislative;
7. elaborează și propune aprobarea deciziilor în domeniul de competență.
Compartimentul tehnic este subordonat directorului financiar-contabil fiind destinat pentru rezolvarea tuturor problemelor tehnice legate de întreținerea și funcționarea aparaturii tehnice (utilaje, instalații) și are în principal următoarele atribuții/răspunderi:
1. organizează, planifică și conduce activitatea specifică în conformitate cu metodologia și legislația în vigoare;
2. controlează periodic și ia măsuri de remediere din/la timp a deficiențelor ce apar în funcționarea instalațiilor electrice, termice, sanitare, precum și a bunurilor aflate în dotarea instituției;
3. verifică situația lucrărilor ce se execută conform documentației tehnice anexate - asigură recepția lucrărilor de reparații și investiții conform standardelor în vigoare;
4. organizează recepția preliminară, finală (de punere în funcțiune) sau definitivă - după caz;
5. participă în comisia de recepție a lucrărilor executate, la punerea în funcțiune a obiectivelor, a utilajelor, la probe, în conformitate cu legislația în vigoare;
6. monitorizează consumurile la utilități lunar.
(1) Compartimentul protecția muncii, prevenirea și stingerea incendiilor, protecție civilă și situații de urgență este subordonat direct managerului, căruia îi aduce la cunoștință toate aspectele legate de activitatea compartimentului și are următoarele atribuții:
1. asigură identificarea și evaluarea riscurilor de incendiu din instituție și justifică autorităților competente că măsurile de apărare împotriva incendiilor sunt corelate cu natura și nivelul riscurilor;
2. întocmește și actualizează permanent lista cu substanțele periculoase, clasificate astfel potrivit legii, utilizate în activitatea sa sub orice formă, cu mențiuni privind: proprietățile fizico-chimice, codurile de identificare, riscurile pe care le prezintă pentru sănătate și mediu, mijloacele de protecție recomandate, metode de prim ajutor, substanțe pentru stingere, neutralizare sau decontaminare;
3. elaborează instrucțiuni de apărare împotriva incendiilor și stabilește sarcinile ce revin salariaților, pentru fiecare loc de muncă;
4. asigură mijloacele tehnice corespunzătoare și personalul necesar intervenției în caz de incendiu, precum și condițiile de pregătire a acestora, corelat cu natura riscurilor de incendiu, profilul activității și mărimea unității;
5. asigură întocmirea planurilor de intervenție și condițiile pentru ca acestea să fie operaționale în orice moment;
6. propune prevederea fondurilor necesare realizării măsurilor de apărare împotriva incendiilor;
7. ia măsurile necesare pentru asigurarea condițiilor corespunzătoare de muncă în vederea prevenirii accidentelor și îmbolnăvirilor profesionale și asigură instructajul periodic din punctul de vedere al sănătății și securității în muncă, conform prevederilor legale în vigoare și normelor de aplicare în vigoare;
8. ia măsuri privind asigurarea echipamentului de protecție și de lucru, a alimentației în cazuri deosebite conform normativelor în vigoare;
9. afișează vizibil la fiecare loc de muncă instrucțiunile de apărare împotriva incendiilor, sarcinile ce revin salariaților pe linie de situații de urgență - prevenirea și stingerea incendiilor, planuri de evacuare în caz de incendiu, organizarea stingerii incendiilor;
10. instruiește personalul unității din punctul de vedere al prevenirii și stingerii incendiilor în conformitate cu prevederile legale în vigoare;
11. asigură dotarea locurilor de muncă cu mijloace de stingere în caz de incendiu în conformitate cu prevederile legale în vigoare și urmărește încărcarea extinctoarelor cu încărcătură corespunzătoare și înlocuirea celor defecte;
12. acordarea asistenței tehnice de specialitate în situații critice;
13. avizarea documentațiilor privind prevenirea și stingerea incendiilor;
14. controlul modului de respectare a măsurilor de prevenire și stingere a incendiilor;
15. elaborarea documentelor specifice activității de prevenire și stingere a incendiilor;
16. instruirea salariaților în domeniul prevenirii și stingerii incendiilor;
17. investigarea contextului producerii incendiilor;
18. monitorizarea activității de prevenire și stingere a incendiilor;
19. organizarea activității de apărare împotriva incendiilor;
20. planificarea activității de prevenire și stingere a incendiilor în unitate.
(2) Atribuțiile specifice privind protecția muncii sunt următoarele:
1. asigură identificarea pericolelor și evaluarea riscurilor pentru fiecare componență a sistemului de muncă, respectiv executant, sarcină de muncă și mediul de muncă;
2. elaborează instrucțiuni proprii pentru aplicarea reglementărilor de securitate și sănătate în muncă și care vor fi aprobate de angajator prin fișa postului;
3. verifică cunoașterea și aplicarea de către toți lucrătorii a măsurilor prevăzute în planul de prevenire și protecție, precum și responsabilitățile ce le revin în domeniul securității și sănătății în muncă;
4. întocmește necesarul de documentații cu caracter de informare și instruire a lucrătorilor în domeniul securității și sănătății în muncă;
5. elaborează programul de instruire și testare la nivelul organizației;
6. ține evidența zonelor cu risc ridicat și specific;
7. întocmește planul de acțiune în caz de pericol grav și iminent și instruiește lucrătorii cu privire la aplicarea lui;
8. stabilește zonele care necesită semnalizare de securitate și sănătate în muncă, precum și tipul de semnalizare necesară și amplasarea conform prevederilor legale;
9. ține evidența meseriilor și a profesiilor prevăzute de legislația specifică pentru care este necesară autorizarea exercitării lor;
10. informează angajatorul în scris asupra deficiențelor constatate în timpul controalelor efectuate la locul de muncă și propune măsurile de prevenire și protecție;
11. identifică echipamentele individuale de protecție necesare și întocmește necesarul de dotare a lucrătorilor cu echipament individual de protecție;
12. participă la comunicarea și cercetarea evenimentelor;
13. întocmește:
a) Registrul unic de evidență a accidentelor de muncă;
b) Registrul unic de evidență a incidentelor periculoase;
c) Registrul unic de evidență a accidentelor ușoare;
d) Registrul unic de evidență a accidentaților în muncă ce au ca urmare incapacitate de muncă mai mare de 3 zile;
14. elaborează rapoartele privind accidentele de muncă suferite de lucrători în conformitate cu prevederile legale;
15. urmărește realizarea măsurilor dispuse de către inspectorii de muncă, cu prilejul vizitelor de control și al cercetării evenimentelor.