(1) Obiectul de activitate al institutului național cuprinde în principal activități de cercetare-dezvoltare și cercetări fundamentale, aplicative și de dezvoltare tehnologică în domeniul oceanologiei și protecției mediului.
În cadrul cercetării științifice și tehnologice în domeniul ecologiei și protecției mediului marin, oceanografiei, ingineriei marine și costiere, precum și al gestionării resurselor vii din Marea Neagră și din alte zone oceanice, pentru a răspunde cerințelor de interes național și internațional în zona economică exclusivă proprie la Marea Neagră, principalele activități sunt:
A. Activități de cercetare-dezvoltare:
1) în cadrul Planului național pentru cercetare-dezvoltare și inovare;
1.1. activități de cercetare-dezvoltare desfășurate în cadrul Planului național de cercetare, dezvoltare și inovare, al programului-nucleu, al planurilor sectoriale și al cooperării internaționale de domeniu:
1.1.1. aprofundarea cunoașterii interacțiunilor la nivelul componentelor abiotice ale mediului marin;
1.1.2. cunoașterea proceselor de bază în evoluția sistemului climatic/hidrologic, în special la interfața uscat-mare-atmosferă;
1.1.3. cunoașterea proceselor morfodinamice ale litoralului, reabilitarea și protecția prin tehnologii integrate a zonei costiere împotriva eroziunii prin evaluarea, modelarea și monitorizarea acestora, lucrări de batimetrie, curentometrie, topografie și elaborarea de hărți tematice și atlase;
1.1.4. aprofundarea cunoașterii structurii, funcționării și productivității ecosistemului marin/paramarin;
1.1.5. evaluarea și supravegherea evoluției biodiversității în zona costieră și a lacurilor litorale;
1.1.6. evaluarea și prognozarea resurselor marine vii;
1.1.7. modelarea proceselor de bază în funcționarea ecosistemului marin;
1.1.8. evaluarea modificărilor mediului sub influența factorilor antropici și impactul acestor manifestări asupra resurselor naturale și a biodiversității;
1.1.9. evaluarea impactului activităților antropice asupra calității factorilor de mediu;
1.1.10. renaturarea și reabilitarea habitatelor marine și paramarine modificate prin intervenții antropice inadecvate;
1.1.11. redresarea ecologică a populațiilor unor organisme marine aflate în declin;
1.1.12. evaluarea riscului de mediu, predicția, prevenirea și reducerea acestuia;
1.1.13. perfecționarea tehnicilor și tehnologiilor de protecție a habitatelor marine în situații de urgență;
1.1.14. elaborarea biotehnologiilor de acvacultură în mediul marin și dulcicol, desfășurarea activităților la nivel de pilot;
1.1.15. elaborarea și optimizarea tehnologiilor de pescuit, de valorificare și industrializare a resurselor marine;
1.1.16. cercetări halieutice integrate desfășurate în zona economică exclusivă a României sau în alte zone marine de interes;
1.1.17. dezvoltarea și diversificarea utilizării Sistemului informațional geografic (GIS) și a tehnicilor de teledetecție în sfera cercetării marine;
1.1.18. fundamentarea științifică a procesului de gestionare integrată a zonei costiere, a planificării spațiale în domeniu, în raport cu cerințele dezvoltării sale durabile;
1.1.19. fundamentarea științifică a actelor legislative și normative care reglementează protecția mediului marin, gestionarea resurselor marine vii;
1.1.20. implementarea convențiilor/acordurilor internaționale la Marea Neagră în care România este parte semnatară, susținerea procesului prin studii și cercetări în domeniu;
1.1.21. fundamentarea și asigurarea sprijinului științific al procesului de aliniere a legislației naționale la cerințele Uniunii Europene în domeniul gestionării mediului marin și al zonei costiere;
1.1.22. implementarea actelor normative ale Uniunii Europene aplicabile mediului marin;
1.2. activități de cercetare-dezvoltare cu caracter aplicativ:
1.2.1. dezvoltarea tehnicilor experimentale, a metodologiilor măsurătorilor in situ și în laborator;
1.2.2. elaborarea, îmbunătățirea și adoptarea de tehnici, metode și standarde în domeniul cunoașterii/monitorizării și supravegherii calității mediului marin;
1.2.3. elaborarea de studii și cercetări în domeniul său de activitate, la solicitarea unor operatori economici;
1.2.4. proiectarea, experimentarea și producerea de echipamente de cercetare în domeniul său de activitate;
1.2.5. elaborarea bazelor de date oceanografice proprii și asigurarea fluxului informațional pentru optimizarea deciziei în situații de mediu cu caracter deosebit;
1.2.6. elaborarea planurilor strategice de acțiune sectoriale privind conservarea, protecția și exploatarea mediului marin și a componentelor sale sistemice);
1.2.7. elaborarea Raportului național anual privind starea mediului marin;
1.2.8. elaborarea documentațiilor aferente îndeplinirii obligațiilor asumate prin convenții/acorduri internaționale în sfera de activitate;
B. Activități conexe domeniului de cercetare-dezvoltare:
2.1. coordonarea, expertiza și consultanța științifică pentru activități de cercetare în domeniul marin (desfășurate de alte instituții de cercetare, persoane juridice sau fizice);
2.2. colaborarea și reprezentarea științifică națională în relațiile cu toate organismele/organizațiile internaționale implicate în cunoașterea, protecția și exploatarea mediului marin, structuri față de care România are calitatea de membru;
2.3. colaborarea cu instituții și persoane juridice din străinătate pentru desfășurarea în comun de cercetări în domeniu, pe bază de programe informaționale, bilaterale sau alte forme de conlucrare;
2.4. asistență tehnică, expertiză de specialitate, studii de impact și bilanț de mediu, evaluări de risc, alte categorii de expertize în domeniu, la cererea persoanelor fizice și juridice, a unor instituții din țară și din străinătate;
2.5. participarea la consorții pentru realizarea în comun cu alte instituții/organizații de specialitate din țară și din străinătate de aparatură și echipamente necesare dotării în domeniul propriu de activitate;
2.6. participarea, inclusiv coordonarea, la activitatea unor structuri de cooperare pe plan național sau internațional în domeniul cercetării marine, dezvoltării regionale sau euroregionale;
2.7. desfășurarea de activități de secretariat tehnic în cadrul unor organisme/organizații naționale sau internaționale de domeniu;
2.8. asigurarea reprezentării științifice a României în domeniul cercetării marine și costiere, în organismele/organizațiile internaționale, pe lângă structurile funcționale ale convențiilor/acordurilor internaționale la care România este parte semnatară;
2.9. asigurarea funcționării pe lângă institutul național, cu sprijin logistic și cu specialiști, a unor puncte focale și centre de activitate operațională în cadrul unor programe regionale și internaționale de cercetare și protecție a mediului marin/costier;
2.10. colaborarea cu instituțiile academice, cu societățile științifice de profil din țară și de peste hotare;
2.11. colaborarea cu instituțiile de învățământ superior și cu instituțiile muzeale din țară și din străinătate în domeniul schimbului sau furnizării de colecții didactice sau muzeale și a altor categorii de exponate destinate promovării interesului public față de mediul marin;
2.12. organizarea de congrese, simpozioane, sesiuni de comunicări, mese rotunde/ateliere de lucru și alte categorii de manifestări științifice în domeniul propriu de activitate, cu caracter național, regional sau internațional;
2.13. manipularea și depozitarea substanțelor chimice periculoase, a deșeurilor chimice și a precursorilor pentru desfășurarea activității de bază;
3. activități operaționale în domeniu:
3.1. responsabil științific al Programului național de monitoring fizic, chimic și biologic al mediului marin;
3.2. acordarea de asistență și consultanță științifică pentru elaborarea strategiei naționale privind mediul marin și costier;
3.3. acordarea de asistență și consultanță științifică pentru implementarea cerințelor Uniunii Europene în domeniul mediului marin și costier, în aplicarea pe plan național a prevederilor convențiilor/acordurilor internaționale la care România se constituie țară semnatară;
3.4. acordarea de asistență și consultanță științifică, de expertiză și contraexpertiză în domeniul mediului marin și costier, la solicitarea instituțiilor din teritoriu ale ministerului coordonator, a altor instituții ale autorităților locale, a operatorilor economici cu interese în zona economică exclusivă și în zona costieră;
3.5. organizarea, funcționarea și perfecționarea monitorizării integrate a mediului marin, dezvoltarea cooperărilor pe plan național în domeniu;
3.6. funcționarea laboratorului de măsurări și analize fizico-chimice acreditat conform cerințelor Uniunii Europene, asigurarea prin acesta de asistență și expertiză în domeniu, la cerere;
3.7. înființarea și asigurarea operațională a Centrului național de date oceanografice și de mediu;
3.8. înființarea și asigurarea operațională a Centrului național de biodiversitate marină;
3.9. înființarea și asigurarea operațională a Centrului-pilot de acvacultură marină;
3.10. asigurarea schimbului de date și informații pe plan național și internațional privind mediul marin și costier, prin funcționarea în cadrul institutului național a Centrului regional de activitate pentru pescuit marin;
3.11. asigurarea custodiei Ariilor Marine Protejate;
3.12. responsabil științific al implementării la nivel național a Directivei-cadru - Strategia pentru mediul marin 2008/56/CE a Parlamentului European și a Consiliului din 17 august 2008 de instituire a unui cadru de acțiune comunitară în domeniul politicii privind mediul marin;
3.13. responsabil științific al implementării la nivel național a Programului național de colectare a datelor pescărești;
3.14. manipularea și depozitarea substanțelor chimice periculoase, a deșeurilor chimice și a precursorilor pentru desfășurarea activității de bază a institutului național;
3.15. asigurarea participării la activitățile rețelei naționale informatice pentru cercetare (RNC) și furnizarea serviciilor de internet în cadrul acesteia;
3.16. informarea publică;
4. activități de formare și specializare profesională:
4.1. formarea și perfecționarea personalului de cercetare-dezvoltare propriu, prin susținerea specializărilor postuniversitare în țară și în străinătate;
4.2. formarea și perfecționarea personalului managerial în domeniul de activitate al institutului național, în managementul cercetării științifice, prin susținerea specializărilor postuniversitare în țară și în străinătate;
4.3. susținerea și asigurarea funcționării Centrului de formare-perfecționare pentru meserii de mediu, a Centrului de formare-perfecționare a lucrătorilor din pescăria marină, centre acreditate și funcționale în cadrul institutului național;
4.4. colaborarea cu instituțiile de învățământ superior, preuniversitar și cu organizațiile nonguvernamentale în cadrul programelor de educație ecologică;
4.5. colaborarea cu instituțiile de învățământ superior cu preocupări formative în domeniul cunoașterii, protecției, explorării-exploatării mediului marin și costier, prin asigurarea asistenței de specialitate în procesul formativ, asigurarea de facilități pentru lucrări de laborator și practici tematice estivale;
4.6. elaborarea și supunerea spre aprobare ministerului coordonator de norme metodologice privind:
a) acțiuni de autorizare și control referitoare la calitatea componentelor mediului marin;
b) procedurile de acreditare a laboratoarelor proprii și de aplicare a sistemului de calitate a datelor;
5. activități de editare și tipărire a publicațiilor de specialitate:
5.1. periodicul "Cercetări marine - Recherches marines";
5.2. studii, rapoarte, sinteze din domeniul cunoașterii și protecției mediului marin și costier, cu apariții neregulate;
5.3. cărți de specialitate, determinatoare pentru organismele marine, broșuri, materiale promoționale privind institutul național și activitatea acestuia, materiale de educație ecologică sau de promovare a manifestărilor științifice;
6. activități de transfer tehnologic al rezultatelor cercetării din domeniul cunoașterii și protecției mediului marin și costier, precum și din domeniul tehnologiei marine, în conformitate cu legislația în vigoare;
7. valorificarea rezultatelor cercetărilor din domeniul cunoașterii și protecției mediului marin și costier, în conformitate cu legislația în vigoare;
8. prestări de servicii sau activități de producție, în sfera domeniului propriu de activitate, în cooperare cu instituții colaboratoare, pentru susținerea transferului tehnologic, valorificarea cercetării, participarea la activități expoziționale, totul în conformitate cu legislația în vigoare;
9. activități de comerț interior și de import/export în vederea susținerii cercetării și dezvoltării tehnologice în domeniul său de activitate.
(2) Institutul național poate desfășura, în secundar, activități comerciale și de producție, conform regulamentului propriu, și se înregistrează la registrul comerțului ca Institutul Național de Cercetare-Dezvoltare (INCD).
(3) În cadrul obiectului său de activitate, institutul național poate colabora și la realizarea unor activități de cercetare-dezvoltare privind domeniile strategice și de apărare națională sau poate desfășura și alte activități conexe, cu aprobarea autorității de stat pentru cercetare-dezvoltare.
Activitățile principale și secundare desfășurate de institutul național sunt clasificate conform Clasificării activităților din economia națională (Ordinul președintelui Institutului Național de Statistică nr. 337/2007 privind actualizarea Clasificării activităților din economia națională, CAEN), astfel:
I. Activitatea principală:
7219 - Cercetare-dezvoltare în alte științe naturale și inginerie
II. Activități secundare:
7211 - Cercetare-dezvoltare în biotehnologie;
7220 - Cercetare-dezvoltare în științe sociale și umaniste;
7111 - Activități de arhitectură;
7010 - Activități ale direcțiilor (centralelor), birourilor administrative centralizate;
7112 - Activități de inginerie și consultanță tehnică legate de acestea;
7120 - Activități de testări și analize tehnice;
7490 - Alte activități profesionale, științifice și tehnice;
7021 - Activități de consultanță în domeniul relațiilor publice și al comunicării;
7022 - Activități de consultanță pentru afaceri și management;
7711 - Activități de închiriere și leasing cu autoturisme și autovehicule rutiere ușoare;
7734 - Activități de închiriere și leasing cu echipamente de transport pe apă;
6820 - Închirierea și subînchirierea bunurilor proprii sau închiriate;
8299 - Alte activități de servicii suport pentru întreprinderi n.c.a.;
8412 - Reglementarea activităților organismelor care prestează servicii în domeniul îngrijirii sănătății, învățământului, culturii și al altor activități sociale, exclusiv protecția socială;
8541 - Învățământul superior non-universitar;
8559 - Alte forme de învățământ n.c.a.;
8411 - Servicii de administrație publică generală;
8230 - Activități de organizare a expozițiilor, târgurilor și congreselor;
8219 - Activități de fotocopiere, de pregătire a documentelor și alte activități specializate de secretariat;
6209 - Alte activități de servicii privind tehnologia informațiilor;
6312 - Activități ale portalurilor web;
6910 - Activități juridice;
6203 - Activități de management (gestiune și exploatare) a mijloacelor de calcul;
6311 - Prelucrarea datelor, administrarea paginilor web și activități conexe;
5814 - Activități de editare a revistelor și periodicelor;
5811 - Activități de editare a cărților;
5812 - Activități de editare a ghidurilor, compendii, liste, liste de adrese și similare;
5819 - Alte activități de editare;
5911 - Activități de producție cinematografică, video și de programe de televiziune;
1814 - Legătorie și servicii conexe;
4618 - Intermedieri în comerțul specializat în vânzarea produselor cu caracter specific, n.c.a.;
4623 - Comerțul cu ridicata al animalelor vii;
3700 - Colectarea și epurarea apelor uzate;
3900 - Activități și servicii de decontaminare;
1020 - Prelucrarea și conservarea peștelui, crustaceelor și moluștelor;
0129 - Cultivarea altor plante permanente;
0130 - Cultivarea plantelor pentru înmulțire;
0312 - Pescuitul în ape dulci.