Articolul UNIC
La articolul 11 din Regulamentul Băncii Naționale a României nr. 25/2011 privind lichiditatea instituțiilor de credit, publicat în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 820 din 21 noiembrie 2011, alineatele (3) și (4) se modifică și vor avea următorul cuprins:
"(3) Instrumentele de datorie cu scadență reziduală de până la un an inclusiv, emise sau garantate de organele administrației centrale din țări din categoria A, înscrise la cota unei burse de valori din țări din categoria A sau din România, instrumentele de datorie cu scadență reziduală de până la un an inclusiv, negociabile, emise sau garantate de organele administrației centrale din România și instrumentele de datorie cu scadență reziduală de până la un an inclusiv emise sau garantate de băncile de dezvoltare multilaterală și de organizațiile internaționale menționate la art. 117 alin. (2) și, respectiv, la art. 118 din Regulamentul (UE) nr. 575/2013 al Parlamentului European și al Consiliului din 26 iunie 2013 privind cerințele prudențiale pentru instituțiile de credit și societățile de investiții și de modificare a Regulamentului (UE) nr. 648/2012, înregistrate ca active financiare deținute în vederea tranzacționării, active financiare desemnate ca fiind evaluate la valoarea justă prin profit sau pierdere sau active financiare disponibile în vederea vânzării, și, după caz, creanțele atașate aferente vor fi înscrise pe prima bandă de scadență la o valoare ajustată reprezentând 95% din valoarea contabilă.
(4) Instrumentele de datorie cu scadență reziduală mai mare de un an, emise sau garantate de organele administrației centrale din țări din categoria A, înscrise la cota unei burse de valori din țări din categoria A sau din România, instrumentele de datorie cu scadență reziduală mai mare de un an, negociabile, emise sau garantate de organele administrației centrale din România și instrumentele de datorie cu scadență reziduală mai mare de un an emise sau garantate de băncile de dezvoltare multilaterală și de organizațiile internaționale menționate la art. 117 alin. (2) și, respectiv, la art. 118 din Regulamentul (UE) nr. 575/2013, înregistrate ca active financiare deținute în vederea tranzacționării, active financiare desemnate ca fiind evaluate la valoarea justă prin profit sau pierdere sau active financiare disponibile în vederea vânzării, și, după caz, creanțele atașate aferente vor fi înscrise pe prima bandă de scadență la o valoare ajustată reprezentând 90% din valoarea contabilă."