privind transmiterea unui imobil din domeniul public al statului și din administrarea Ministerului Mediului, Apelor și Pădurilor - Regia Națională a Pădurilor - ROMSILVA în domeniul public al comunei Spanțov, județul Călărași
În temeiul art. 108 din Constituția României, republicată, al art. 9 alin. (1) și art. 20 din Legea nr. 213/1998 privind bunurile proprietate publică, cu modificările și completările ulterioare, precum și al art. 869 din Legea nr. 287/2009 privind Codul civil, republicată, cu modificările ulterioare
Guvernul României adoptă prezenta hotărâre.
(1) Se aprobă transmiterea unui imobil, compus din teren și construcții, având datele de identificare prevăzute în anexa care face parte integrantă din prezenta hotărâre, din domeniul public al statului și din administrarea Ministerului Mediului, Apelor și Pădurilor - Regia Națională a Pădurilor - ROMSILVA în domeniul public al comunei Spanțov, județul Călărași.
(2) După transmiterea imobilului prevăzut la alin. (1), Consiliul Local al Comunei Spanțov va finaliza în zonă prin finanțare internă și din fonduri ale Uniunii Europene nerambursabile, după caz, în termen de 8 ani de la data preluării, următoarele obiective de investiții: club multidisciplinar pentru elevi cu cercuri aplicative, complex sportiv multifuncțional, cu instalație de nocturnă și pensiune; parc de agrement cu spații verzi, alei pietonale și locuri de joacă pentru copii; platformă pentru susținerea de spectacole în aer liber și sistematizarea zonei prin crearea de rețele edilitar gospodărești.
(3) În cazul în care obiectivele nu se realizează în termenul prevăzut la alin. (2), imobilul revine în domeniul public al statului și în administrarea Regiei Naționale a Pădurilor - ROMSILVA, în conformitate cu prevederile legale în vigoare.
Predarea-preluarea imobilului transmis potrivit art. 1 se face pe bază de protocol încheiat între părțile interesate, în termen de 30 de zile de la data intrării în vigoare a prezentei hotărâri.
Ministerul Mediului, Apelor și Pădurilor își va actualiza în mod corespunzător datele din evidența cantitativ-valorică și, împreună cu Ministerul Finanțelor Publice, va opera modificarea corespunzătoare a anexei nr. 12 la Hotărârea Guvernului nr. 1.705/2006 pentru aprobarea inventarului centralizat al bunurilor din domeniul public al statului, cu modificările și completările ulterioare.
Ministrul mediului, apelor și pădurilor,
Grațiela Leocadia Gavrilescu
Ministrul dezvoltării regionale
și administrației publice,
Ministrul finanțelor publice,
Eugen Orlando Teodorovici
Anexă
ale imobilului care se transmite din domeniul public
al statului și din administrarea Ministerului Mediului,
Apelor și Pădurilor - Regia Națională a Pădurilor -
ROMSILVA în domeniul public al comunei Spanțov,
*Font 8* ┌───────┬───────┬─────────┬──────────────────┬────────┬────────────────────┬─────────────┬────────────┐ │Nr. MFP│ Codul │Denumirea│ Adresa/Carte │Valoarea│Elementele-cadru de │Persoana │ Persoana │ │ │ de │ bunului │ funciară/Nr. │ de │descriere tehnică/ │juridică │ juridică │ │ │clasi- │ │ cadastral │inventar│capacitate/bucăți │de la care │ la care │ │ │fi- │ │ │ (lei) │valoare contabilă │se transmite │se transmite│ │ │care │ │ │ │ │imobilul │ imobilul │ ├───────┼───────┼─────────┼──────────────────┼────────┼────────────────────┼─────────────┼────────────┤ │105.213│8.27.01│ Imobil │Comuna Spanțov, │ 80.170│Suprafața │Statul român,│Domeniul │ │ │ │ │județul Călărași, │ │terenului = 5.400 mp│ din │public al │ │ │ │ │fost pichet de │ │Suprafața │administrarea│comunei │ │ │ │ │grăniceri (49-30) │ │construită = 380 mp,│Ministerului │Spanțov, │ │ │ │ │CF 20103 │ │din care: │Mediului, │județul │ │ │ │ │Tarlaua 24 │ │- Suprafață C1 = │Apelor și │Călărași │ │ │ │ │Parcela 1210 │ │ 228 mp; │Pădurilor - │CUI: 4293957│ │ │ │ │ │ │- Suprafață C2 = │Regia │ │ │ │ │ │ │ │ 11 mp; │Națională a │ │ │ │ │ │ │ │- Suprafață C3 = │Pădurilor │ │ │ │ │ │ │ │ 61 mp; │ROMSILVA │ │ │ │ │ │ │ │- Suprafață C4 = │CUI - 1590120│ │ │ │ │ │ │ │ 13 mp; │ │ │ │ │ │ │ │ │- Suprafață C5 = │ │ │ │ │ │ │ │ │ 10 mp; │ │ │ │ │ │ │ │ │- Suprafață C6 = │ │ │ │ │ │ │ │ │ 56 mp; │ │ │ │ │ │ │ │ │- Suprafață C7 = │ │ │ │ │ │ │ │ │ 1 mp. │ │ │ │ │ │ │ │ │C.F. 20103 │ │ │ │ │ │ │ │ │Tarlaua 24, │ │ │ │ │ │ │ │ │parcela 1210 │ │ │ │ │ │ │ │ │C.F. 20103 │ │ │ └───────┴───────┴─────────┴──────────────────┴────────┴────────────────────┴─────────────┴────────────┘