HOTĂRÂRE nr. 600 din 22 iulie 2015

HOTĂRÂRE Guvernul
Publicat în
MONITORUL OFICIAL nr. 567 din 29 iulie 2015
Intrat în vigoare
29.07.2015
Forma consolidată din
29.07.2015

pentru înscrierea în inventarul centralizat al bunurilor din domeniul public al statului a unor bunuri mobile și a unui bun imobil și pentru trecerea lor din administrarea Ministerului Finanțelor Publice în administrarea Ministerului Culturii, respectiv a Regiei Autonome "Administrația Patrimoniului Protocolului de Stat", aflată sub autoritatea Secretariatului General al Guvernului

În temeiul art. 108 din Constituția României, republicată, al art. 863 lit. c) și al art. 867 alin. (1) din Legea nr. 287/2009 privind Codul civil, republicată, cu modificările ulterioare, precum și al art. 20 alin. (1) din Legea nr. 213/1998 privind bunurile proprietate publică, cu modificările și completările ulterioare,

Guvernul României adoptă prezenta hotărâre.

Articolul 1

Se aprobă înscrierea în inventarul centralizat al bunurilor din domeniul public al statului a bunurilor prevăzute în anexele nr. 1 și 2, care fac parte integrantă din prezenta hotărâre, aflate în administrarea Ministerului Finanțelor Publice.

Articolul 2

(1) Bunurile mobile, având datele de identificare prevăzute în anexa nr. 1, trec din administrarea Ministerului Finanțelor Publice în administrarea Ministerului Culturii.

(2) Bunurile mobile prevăzute la alin. (1) se transmit, prin ordin al ministrului culturii, în folosința gratuită a Muzeului de Artă "Vasile Grigore - pictor și colecționar", instituție publică cu personalitate juridică aflată în subordinea Ministerului Culturii, cu sediul în municipiul București, str. Maria Rosetti nr. 29, sectorul 2, care le va expune, păstra, conserva și gestiona într-o colecție unitară, sub denumirea "Donația Vasile Grigore - pictor și colecționar", în aceleași condiții cu bunurile prevăzute la art. 3 alin. (1) din Hotărârea Guvernului nr. 729/2003 privind autorizarea Ministerului Culturii și Cultelor și a Ministerului Finanțelor Publice de a accepta două donații cu sarcini în favoarea statului român.

Articolul 3

Bunul imobil, având datele de identificare din anexa nr. 2, trece din administrarea Ministerului Finanțelor Publice în administrarea Regiei Autonome "Administrația Patrimoniului Protocolului de Stat", aflată sub autoritatea Secretariatului General al Guvernului.

Articolul 4

(1) Predarea-preluarea bunurilor prevăzute la art. 2 alin. (1) și art. 3 se face pe bază de protocol încheiat între părțile interesate, în termen de 30 de zile de la data intrării în vigoare a prezentei hotărâri.

(2) Ministerul Culturii împreună cu Muzeul de Artă "Vasile Grigore - pictor și colecționar", precum și Regia Autonomă "Administrația Patrimoniului Protocolului de Stat" administrează cu diligența unui bun proprietar bunurile din domeniul public al statului prevăzute la art. 2 alin. (1) și art. 3.

Articolul 5

Secretariatul General al Guvernului, precum și Ministerul Culturii își vor actualiza în mod corespunzător datele din evidența cantitativ-valorică și, împreună cu Ministerul Finanțelor Publice, vor opera modificarea corespunzătoare a Hotărârii Guvernului nr. 1.705/2006 pentru aprobarea inventarului centralizat al bunurilor din domeniul public al statului, cu modificările și completările ulterioare, în termen de 30 de zile de la data încheierii protocoalelor prevăzute la art. 4 alin. (1).

PRIM-MINISTRU VICTOR-VIOREL PONTA Contrasemnează: -------------- Ministrul finanțelor publice, Eugen Orlando Teodorovici Ministrul culturii, Ioan Vulpescu Secretarul general al Guvernului, Ion Moraru

București, 22 iulie 2015.

Nr. 600.

Anexa 1

DATELE DE IDENTIFICARE

a bunurilor mobile care se înscriu în inventarul centralizat

al bunurilor din domeniul public al statului și care trec în

administrarea Ministerului Culturii

*Font 7* ┌────┬────────┬──────────────────────┬───────────────────────────────┬──────────────────────┬─────┬────────┬───────────────┐ │Nr. │ Cod de │ │ │ │ │Valoarea│ Persoana │ │crt.│clasifi-│ Denumirea bunului │ │ │ Nr. │unitară │ juridică │ │ │ cație │ mobil/imobil │ Caracteristicile tehnice │ Locația │ buc.│ de │ ce va prelua │ │ │ │ │ │ │ │inventar│în administrare│ │ │ │ │ │ │ │ - lei -│ bunul │ ├────┼────────┼──────────────────────┼───────────────────────────────┼──────────────────────┼─────┼────────┼───────────────┤ │ 0 │ 1 │ 2 │ 3 │ 4 │ 5 │ 6 │ 7 │ ├────┼────────┼──────────────────────┼───────────────────────────────┼──────────────────────┼─────┼────────┼───────────────┤ │ 1 │ 8.24.06│Calendare birou anul │Calendare birou anul 2011 - │Str. Maria Rosetti │ 3 │ 1 │Ministerul │ │ │ │2011 │fotografii realizate de │nr. 29, sectorul 2, │ │ │Culturii │ │ │ │ │dr. Viorel Rau - Muzeul de Artă│București │ │ │CUI 4192812 │ │ │ │ │"Vasile Grigore - pictor și │ │ │ │ │ │ │ │ │colecționar" și Alexandru Voicu│ │ │ │ │ │ │ │ │- colecție particulară │ │ │ │ │ ├────┼────────┼──────────────────────┼───────────────────────────────┼──────────────────────┼─────┼────────┼───────────────┤ │ 2 │ 8.24.06│Reviste Vasile Grigore│Reviste Vasile Grigore - │Str. Maria Rosetti │ 36 │ 1 │Ministerul │ │ │ │ │Invitație la vernisajul │nr. 29, sectorul 2, │ │ │Culturii │ │ │ │ │expoziției de pictură și desen,│București │ │ │CUI 4192812 │ │ │ │ │care va avea loc în ziua de │ │ │ │ │ │ │ │ │marți, 18 aprilie 1978, orele │ │ │ │ │ │ │ │ │18.30, la Galeriile de Artă ale│ │ │ │ │ │ │ │ │Municipiului București, din │ │ │ │ │ │ │ │ │str. Academiei nr. 15, care are│ │ │ │ │ │ │ │ │șase file (față - verso, │ │ │ │ │ │ │ │ │inclusiv coperți) 34 x 26 cm │ │ │ │ │ ├────┼────────┼──────────────────────┼───────────────────────────────┼──────────────────────┼─────┼────────┼───────────────┤ │ 3 │ 8.24.06│Carte "Obiecte de artă│Carte "Obiecte de artă și │Str. Maria Rosetti │ 1 │ 5 │Ministerul │ │ │ │și antichități" │antichități", publicată de │nr. 29, sectorul 2, │ │ │Culturii │ │ │ │ │Monavissa Casa de Licitație │București │ │ │CUI 4192812 │ │ │ │ │fondată 2002, Licitație │ │ │ │ │ │ │ │ │duminică 20 ianuarie, ora 11, │ │ │ │ │ │ │ │ │în Galeria de Artă Galateca, │ │ │ │ │ │ │ │ │Biblioteca Centrală │ │ │ │ │ │ │ │ │Universitară București, str. │ │ │ │ │ │ │ │ │C.A. Rosetti 2-6; Expoziție │ │ │ │ │ │ │ │ │vineri 18 ianuarie, orele │ │ │ │ │ │ │ │ │14-19, sâmbătă 19 ianuarie, │ │ │ │ │ │ │ │ │orele 10-19, în Galeria de │ │ │ │ │ │ │ │ │Artă Galateca nr. 71 din │ │ │ │ │ │ │ │ │20.01.2008 │ │ │ │ │ ├────┼────────┼──────────────────────┼───────────────────────────────┼──────────────────────┼─────┼────────┼───────────────┤ │ 4 │ 8.24.06│Catalog Marcel Breuer │Catalog Marcel Breuer Design, │Str. Maria Rosetti │ 1 │ 5 │Ministerul │ │ │ │Design │158 pagini cu copertă foaie │nr. 29, sectorul 2, │ │ │Culturii │ │ │ │ │groasă │București │ │ │CUI 4192812 │ ├────┼────────┼──────────────────────┼───────────────────────────────┼──────────────────────┼─────┼────────┼───────────────┤ │ 5 │ 8.24.06│Catalog Expoziție │Catalog Expoziție introspectivă│Str. Maria Rosetti │ 3 │ 1 │Ministerul │ │ │ │introspectivă de │de pictură și desen Vasile │nr. 29, sectorul 2, │ │ │Culturii │ │ │ │pictură și desen │Grigore, București, Sala │București │ │ │CUI 4192812 │ │ │ │Vasile Grigore │Dalles, aprilie 1985, cu │ │ │ │ │ │ │ │ │coperți cartonate, 46 pagini, │ │ │ │ │ │ │ │ │32 x 23 cm │ │ │ │ │ ├────┼────────┼──────────────────────┼───────────────────────────────┼──────────────────────┼─────┼────────┼───────────────┤ │ 6 │ 8.24.06│Catalog Însemnări │Catalog Însemnări despre artă, │Str. Maria Rosetti │ 7 │ 1 │Ministerul │ │ │ │despre artă, desen și │desen și culoare, Editura │nr. 29, sectorul 2, │ │ │Culturii │ │ │ │culoare │Imprimeria Arta Grafică, │București │ │ │CUI 4192812 │ │ │ │ │București, 1993, pagini │ │ │ │ │ │ │ │ │nenumerotate, coperți cartonate│ │ │ │ │ │ │ │ │32 x 23,5 cm │ │ │ │ │ ├────┼────────┼──────────────────────┼───────────────────────────────┼──────────────────────┼─────┼────────┼───────────────┤ │ 7 │ 8.24.06│Catalog al Expoziției │Catalog al Expoziției de │Str. Maria Rosetti │ 46 │ 1 │Ministerul │ │ │ │de pictură, desen și │pictură, desen și guașe Vasile │nr. 29, sectorul 2, │ │ │Culturii │ │ │ │guașe Vasile Grigore │Grigore, 24 pagini, │București │ │ │CUI 4192812 │ │ │ │ │Întreprinderea Poligrafică │ │ │ │ │ │ │ │ │Arta Grafică, București 1979 / │ │ │ │ │ │ │ │ │Vasile Grigore 1979, 24 x 22 cm│ │ │ │ │ ├────┼────────┼──────────────────────┼───────────────────────────────┼──────────────────────┼─────┼────────┼───────────────┤ │ 8 │ 8.24.06│Revista Marina Română │Revista Marina Română, editată │Str. Maria Rosetti │ 1 │ 1 │Ministerul │ │ │ │ │de Marina Militară, nr. 56/ │nr. 29, sectorul 2, │ │ │Culturii │ │ │ │ │octombrie 1998, 27 pagini │București │ │ │CUI 4192812 │ ├────┼────────┼──────────────────────┼───────────────────────────────┼──────────────────────┼─────┼────────┼───────────────┤ │ 9 │ 8.24.06│Catalog Vasile Grigore│Catalog Vasile Grigore, 6 │Str. Maria Rosetti │ 23 │ 1 │Ministerul │ │ │ │ │pagini + coperți, Cercul │nr. 29, sectorul 2, │ │ │Culturii │ │ │ │ │Militar Național, Galeriile de │București │ │ │CUI 4192812 │ │ │ │ │Artă, mai 1998, 31 x 23 cm │ │ │ │ │ ├────┼────────┼──────────────────────┼───────────────────────────────┼──────────────────────┼─────┼────────┼───────────────┤ │ 10 │ 8.24.06│Roman Daniel Tei - │Roman Daniel Tei - "Obsesie", │Str. Maria Rosetti │ 1 │ 5 │Ministerul │ │ │ │"Obsesie" │Editura Semne, cu dedicație, │nr. 29, sectorul 2, │ │ │Culturii │ │ │ │ │decembrie 2003 │București │ │ │CUI 4192812 │ ├────┼────────┼──────────────────────┼───────────────────────────────┼──────────────────────┼─────┼────────┼───────────────┤ │ 11 │ 8.24.06│Dan Manolescu - │Dan Manolescu - "Cavalerii │Str. Maria Rosetti │ 1 │ 5 │Ministerul │ │ │ │"Cavalerii Mesei │Mesei Rotunde", Editura │nr. 29, sectorul 2, │ │ │Culturii │ │ │ │Rotunde" │Anastasia-Ina, 2009 │București │ │ │CUI 4192812 │ ├────┼────────┼──────────────────────┼───────────────────────────────┼──────────────────────┼─────┼────────┼───────────────┤ │ 12 │ 8.24.06│Petre Oprea - "Jurnal │Petre Oprea - "Jurnal 1989- │Str. Maria Rosetti │ 1 │ 5 │Ministerul │ │ │ │1989-1993" │1993", Editura Maiko, │nr. 29, sectorul 2, │ │ │Culturii │ │ │ │ │București 2007 │București │ │ │CUI 4192812 │ ├────┼────────┼──────────────────────┼───────────────────────────────┼──────────────────────┼─────┼────────┼───────────────┤ │ 13 │ 8.24.06│Mihail Grigore, Florin│Mihail Grigore, Florin Achim - │Str. Maria Rosetti │ 1 │ 5 │Ministerul │ │ │ │Achim - "Inițiere și │"Inițiere și date generale │nr. 29, sectorul 2, │ │ │Culturii │ │ │ │date generale privind │privind alunecările de teren și│București │ │ │CUI 4192812 │ │ │ │alunecările de teren │unele elemente specifice ale │ │ │ │ │ │ │ │și unele elemente │acestora pe teritoriul │ │ │ │ │ │ │ │specifice ale acestora│României", Editura │ │ │ │ │ │ │ │pe teritoriul │Universitară, București, 2003, │ │ │ │ │ │ │ │României" │cu dedicație, 01.01.2004 │ │ │ │ │ ├────┼────────┼──────────────────────┼───────────────────────────────┼──────────────────────┼─────┼────────┼───────────────┤ │ 14 │ 8.24.06│George Moscal - │George Moscal - │Str. Maria Rosetti │ 4 │ 2,5 │Ministerul │ │ │ │"Redimensionări" │"Redimensionări", Concept by │nr. 29, sectorul 2, │ │ │Culturii │ │ │ │ │medusa Concept, 15 x 21 cm │București │ │ │CUI 4192812 │ ├────┼────────┼──────────────────────┼───────────────────────────────┼──────────────────────┼─────┼────────┼───────────────┤ │ 15 │ 8.24.06│Viorel Panaitescu, │Viorel Panaitescu, Mariana │Str. Maria Rosetti │ 1 │ 5 │Ministerul │ │ │ │Mariana Panaitescu, │Panaitescu, Stelian Melinte și │nr. 29, sectorul 2, │ │ │Culturii │ │ │ │Stelian Melinte și │Glauco Andresoiu - "Instalații │București │ │ │CUI 4192812 │ │ │ │Glauco Andresoiu - │gravitaționale", editura Dada, │ │ │ │ │ │ │ │"Instalații │Constanța 2000, 160 pagini, cu │ │ │ │ │ │ │ │gravitaționale" │dedicație, 18.09.2005 │ │ │ │ │ ├────┼────────┼──────────────────────┼───────────────────────────────┼──────────────────────┼─────┼────────┼───────────────┤ │ 16 │ 8.24.06│Biblioteca Județeană │Biblioteca Județeană "Ioan N. │Str. Maria Rosetti │ 1 │ 5 │Ministerul │ │ │ │"Ioan N. Roman" │Roman" Constanța. Biblioteca │nr. 29, sectorul 2, │ │ │Culturii │ │ │ │Constanța. Biblioteca │Universității "Ovidius" │București │ │ │CUI 4192812 │ │ │ │Universității │Constanța "Dicționar de │ │ │ │ │ │ │ │"Ovidius" Constanța │personalități dobrogene │ │ │ │ │ │ │ │"Dicționar de │vol. 2", Editura Ex Ponto │ │ │ │ │ │ │ │personalități │Constanța, 2005, 168 pagini │ │ │ │ │ │ │ │dobrogene vol. 2" │ │ │ │ │ │ ├────┼────────┼──────────────────────┼───────────────────────────────┼──────────────────────┼─────┼────────┼───────────────┤ │ 17 │ 8.24.06│Dan Manolescu în │Dan Manolescu în dialog cu │Str. Maria Rosetti │ 2 │ 2,5 │Ministerul │ │ │ │dialog cu Vasile │Vasile Grigore "Expun atunci │nr. 29, sectorul 2, │ │ │Culturii │ │ │ │Grigore "Expun atunci │când principiul lucidității │București │ │ │CUI 4192812 │ │ │ │când principiul │mele funcționează perfect ...",│ │ │ │ │ │ │ │lucidității mele │Editura Fundației Academice │ │ │ │ │ │ │ │funcționează perfect │V. Voiculescu, Buzău - 2005, │ │ │ │ │ │ │ │....." │46 pagini │ │ │ │ │ ├────┼────────┼──────────────────────┼───────────────────────────────┼──────────────────────┼─────┼────────┼───────────────┤ │ 18 │ 8.24.06│Dan Manolescu │Dan Manolescu "Conversații │Str. Maria Rosetti │ 7 │ 1,43 │Ministerul │ │ │ │"Conversații lângă │lângă șevalet" - Interviuri │nr. 29, sectorul 2, │ │ │Culturii │ │ │ │șevalet" - Interviuri │volum II, Editura Fundației │București │ │ │CUI 4192812 │ │ │ │volum II │Academice Vasile Voiculescu, │ │ │ │ │ │ │ │ │2004, 80 pagini │ │ │ │ │ ├────┼────────┼──────────────────────┼───────────────────────────────┼──────────────────────┼─────┼────────┼───────────────┤ │ 19 │ 8.24.06│Vasile Grigore - Text │Vasile Grigore - Text de Vasile│Str. Maria Rosetti │ 4 │ 2,5 │Ministerul │ │ │ │de Vasile Drăguț │Drăguț "Antologie de texte, │nr. 29, sectorul 2, │ │ │Culturii │ │ │ │"Antologie de texte, │cronologie și bibliografie" de │București │ │ │CUI 4192812 │ │ │ │cronologie și │Lelia Pop, Editura Meridiane, │ │ │ │ │ │ │ │bibliografie" de │1985, cu coperți cartonate în │ │ │ │ │ │ │ │Lelia Pop │etui │ │ │ │ │ ├────┼────────┼──────────────────────┼───────────────────────────────┼──────────────────────┼─────┼────────┼───────────────┤ │ 20 │ 8.24.06│Calendar 2010 - Muzeul│Calendar 2010 - Muzeul de Artă │Str. Maria Rosetti │ 1 │ 1 │Ministerul │ │ │ │de Artă "Vasile │"Vasile Grigore - pictor și │nr. 29, sectorul 2, │ │ │Culturii │ │ │ │Grigore - pictor și │colecționar", 47 cm x 32,5 cm │București │ │ │CUI 4192812 │ │ │ │colecționar" │ │ │ │ │ │ ├────┼────────┼──────────────────────┼───────────────────────────────┼──────────────────────┼─────┼────────┼───────────────┤ │ 21 │ 8.24.06│Pălărie din paie cu │Pălărie din paie cu bretea │Str. Maria Rosetti │ 1 │ 5 │Ministerul │ │ │ │bretea maron cu │maron cu cataramă - Karfil Hats│nr. 29, sectorul 2, │ │ │Culturii │ │ │ │cataramă │100% paper straw, size 58 │București │ │ │CUI 4192812 │ ├────┼────────┼──────────────────────┼───────────────────────────────┼──────────────────────┼─────┼────────┼───────────────┤ │ 22 │ 8.24.06│Baston lemn │Baston lemn cu garnitură │Str. Maria Rosetti │ 1 │ 10 │Ministerul │ │ │ │ │cauciuc, înălțime = 83 cm │nr. 29, sectorul 2, │ │ │Culturii │ │ │ │ │ │București │ │ │CUI 4192812 │ ├────┼────────┼──────────────────────┼───────────────────────────────┼──────────────────────┼─────┼────────┼───────────────┤ │ 23 │ 8.24.06│Baston cu mâner lemn │Baston cu mâner lemn și picior │Str. Maria Rosetti │ 1 │ 10 │Ministerul │ │ │ │și picior de metal │de metal, înălțime = 87 cm │nr. 29, sectorul 2, │ │ │Culturii │ │ │ │ │ │București │ │ │CUI 4192812 │ └────┴────────┴──────────────────────┴───────────────────────────────┴──────────────────────┴─────┴────────┴───────────────┘

Anexa 2

DATELE DE IDENTIFICARE

a bunului imobil care se înscrie în inventarul

centralizat al bunurilor din domeniul public al statului și

care trece în administrarea Regiei Autonome "Administrația

Patrimoniului Protocolului de Stat"

*Font 7* ┌────┬───────┬───────────┬───────────────────────────────────────────────────────┬──────┬─────────┬─────────────────────┬─────┬──────────┐ │Nr. │ Codul │ Denumirea │ Datele de identificare │ Anul │ │ Situația juridică │ │ Persoana │ │crt.│ de │ bunului ├────────────────────────────────┬────────┬─────────────┤dobân-│ Valoarea├─────────────┬───────┤Număr│ juridică │ │ │clasi- │ mobil/ │ Descrierea tehnică (pe scurt) │Vecină- │ Adresa │dirii/│ (lei) │ Baza legală │În ad- │ bu- │la care se│ │ │ficație│ imobil │ │ tăți │ │dării │ │ │minis- │căți │transmite │ │ │ │ │ │ │ │ în │ │ │trare │ │ bunul │ │ │ │ │ │ │ │folo- │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │sință │ │ │ │ │ │ ├────┼───────┼───────────┼────────────────────────────────┼────────┼─────────────┼──────┼─────────┼─────────────┼───────┼─────┼──────────┤ │ 1.│8.28.11│Apartament │3 camere și dependințe, │ │București, │ 2014 │ 271.283│Certificat │În ad- │ 1 │Regia │ │ │ │ │Su = 72,23 mp, S locuibilă = │ │șos. Nicolae │ │ │de legatar │minis- │ │Autonomă │ │ │ │ │41,38 mp și o cotă indiviză │ │Titulescu │ │ │nr. 11/ │trare │ │"Adminis- │ │ │ │ │atribuită pe durata existenței │ │nr. 12 │ │ │15.05.2014, │ │ │trația │ │ │ │ │construcției de 0,952% din │ │bl. 21A, │ │ │în baza │ │ │Patrimo- │ │ │ │ │părțile și dependințele comune │ │sc. B, et. 6,│ │ │testamentului│ │ │niului │ │ │ │ │ale imobilului care, prin │ │ap. 81, │ │ │persoanei │ │ │Protoco- │ │ │ │ │natura și destinația lor, sunt │ │sectorul 1 │ │ │fizice │ │ │lului de │ │ │ │ │în folosința comună a tuturor │ │ │ │ │(Vasile │ │ │Stat" │ │ │ │ │coproprietarilor și dreptul de │ │ │ │ │Grigore) │ │ │CUI │ │ │ │ │folosință asupra terenului │ │ │ │ │nr. 2.220/ │ │ │2351555 │ │ │ │ │aferent locuinței. Contract de │ │ │ │ │31.07.2003 │ │ │ │ │ │ │ │construire nr. 2478/9/16.11.1976│ │ │ │ │ │ │ │ │ └────┴───────┴───────────┴────────────────────────────────┴────────┴─────────────┴──────┴─────────┴─────────────┴───────┴─────┴──────────┘

------

Sursă: legislatie.just.ro (Monitorul Oficial). Textul afișat este forma consolidată curentă.