HOTĂRÂRE nr. 606 din 22 iulie 2015

HOTĂRÂRE Guvernul
Publicat în
MONITORUL OFICIAL nr. 587 din 5 august 2015
Intrat în vigoare
04.09.2015
Forma consolidată din
04.09.2015

pentru modificarea și completarea Hotărârii Guvernului nr. 626/1998 privind organizarea și funcționarea Autorității Feroviare Române - AFER, precum și pentru modificarea anexei nr. 2 la Hotărârea Guvernului nr. 21/2015 privind organizarea și funcționarea Ministerului Transporturilor

Având în vedere dispozițiile Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 33/2015 pentru modificarea și completarea unor acte normative din domeniul feroviar,

în temeiul art. 108 din Constituția României, republicată,

Guvernul României adoptă prezenta hotărâre.

Articolul I

Hotărârea Guvernului nr. 626/1998 privind organizarea și funcționarea Autorității Feroviare Române - AFER, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 373 din 1 octombrie 1998, cu modificările și completările ulterioare, se modifică și se completează după cum urmează:

1. Articolul 1 se modifică și va avea următorul cuprins:

"Art. 1. - (1) Autoritatea Feroviară Română, denumită în continuare AFER, instituție publică finanțată integral din venituri proprii, este organism tehnic specializat al Ministerului Transporturilor, în domeniul feroviar și de transport cu metroul.

(2) Autoritatea de Siguranță Feroviară Română, denumită în continuare ASFR, este organismul din cadrul AFER care îndeplinește toate atribuțiile autorității de siguranță definite la art. 3 lit. g) și art. 16 alin. (2) din Legea nr. 55/2006 privind siguranța feroviară, cu modificările și completările ulterioare.

(3) Organismul Notificat Feroviar Român, denumit în continuare ONFR, este organismul din cadrul AFER care îndeplinește toate atribuțiile unui organism notificat definit la art. 16 alin. (6) din Legea nr. 55/2006, cu modificările și completările ulterioare, și ale organismului desemnat în conformitate cu prevederile art. 17 alin. (4) din Hotărârea Guvernului nr. 877/2010 privind interoperabilitatea sistemului feroviar, cu modificările ulterioare.

(4) Organismul de Licențe Feroviare Român, denumit în continuare OLFR, este organismul din cadrul AFER care îndeplinește toate atribuțiile autorității responsabile cu acordarea licențelor de transport feroviar din România, în conformitate cu prevederile art. 29 alin. (3) din Legea nr. 55/2006, cu modificările și completările ulterioare.

(5) AFER asigură organismelor prevăzute la alin. (2)-(4) independența funcțională și decizională, respectarea și punerea în aplicare a deciziilor, în condițiile legii, cu excepția cazurilor când se aduce atingere intereselor statului sau ale entității.

(6) AFER, precum și organismele prevăzute la alin. (2)-(4) efectuează activități specifice date în competența lor prin acte normative.

(7) Atribuțiile și modul de organizare și funcționare ale AFER sunt stabilite în regulamentul de organizare și funcționare prevăzut în anexa nr. 1.

(8) Atribuțiile ASFR sunt stabilite în regulamentul de organizare și funcționare prevăzut în anexa nr. 1 la Regulamentul de organizare și funcționare al AFER.

(9) Atribuțiile ONFR sunt stabilite în regulamentul de organizare și funcționare prevăzut în anexa nr. 2 la Regulamentul de organizare și funcționare al AFER.

(10) Atribuțiile OLFR sunt stabilite în regulamentul de organizare și funcționare prevăzut în anexa nr. 3 la Regulamentul de organizare și funcționare al AFER.

(11) AFER este finanțată din venituri proprii realizate din prestații de servicii specifice pe bază de tarife stabilite în condițiile legii, precum și din desfășurarea altor activități privind valorificarea unor produse din activități proprii și conexe, chirii, prestații editoriale, studii, proiecte, expertize tehnice, lucrări, alte prestări de servicii, exploatări ale unor bunuri pe care le are în administrare și altele asemenea, în conformitate cu reglementările în vigoare

(12) Veniturile încasate de organismele independente prevăzute la alin. (2)-(4), conform prestațiilor proprii, se evidențiază la poziții distincte în bugetul AFER și se utilizează exclusiv pentru finanțarea cheltuielilor curente și de capital ale acestora."

2. La articolul 4, alineatul (3) se modifică și va avea următorul cuprins:

"(3) Directorii organismelor independente prevăzute la art. 1 alin. (2)-(4) și 3 persoane din rândul specialiștilor din învățământul superior acreditat selectați cu respectarea prevederilor legale privind garanțiile de independență și imparțialitate sunt membri în Consiliul de conducere al AFER."

3. Articolul 5 se modifică și va avea următorul cuprins:

"Art. 5. - (1) Conducerea executivă a fiecăruia dintre organismele independente prevăzute la art. 1 alin. (2)-(4) este exercitată de un director selectat conform art. III din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 33/2015 pentru modificarea și completarea unor acte normative din domeniul feroviar.

(2) Selectarea persoanei pentru funcția de director se face în condițiile legii și cu respectarea următoarelor criterii:

a) este cetățean român;

b) cunoaște limba română;

c) cunoaște o limbă străină de circulație internațională;

d) are capacitate deplină de exercițiu;

e) are o stare de sănătate și psihologică corespunzătoare, atestată pe baza adeverinței medicale și psihologice eliberate de unitățile sanitare abilitate;

f) a absolvit studii superioare de lungă durată dovedite cu diplomă;

g) are experiență profesională de cel puțin 15 ani în sistemul feroviar (instituție/organism/direcție/servicii de specialitate, administrator de infrastructură feroviară sau operator de transport feroviar), din care cel puțin 4 ani vechime într-o funcție de conducere;

h) nu a fost sancționat disciplinar pentru fapte ce ar fi creat prejudicii de imagine angajatorului;

i) nu a fost condamnat definitiv pentru săvârșirea unei infracțiuni contra umanității, contra statului ori contra autorității, de serviciu sau în legătură cu serviciul, care împiedică înfăptuirea justiției, de fals ori a unor fapte de corupție sau a unei infracțiuni săvârșite cu intenție, care ar face-o incompatibilă cu exercitarea funcției, potrivit legii;

j) nu se află într-o situație de incompatibilitate și/sau conflict de interese, potrivit legii, respectiv este independent față de oricare dintre celelalte organisme independente prevăzute la art. 1 alin. (2)-(4) și față de orice operator de transport feroviar, administrator/gestionar de infrastructură feroviară, solicitant și entitate achizitoare - pentru director ASFR sau față de orice operator de transport feroviar, administrator/gestionar de infrastructură feroviară, solicitant de certificare și entitate achizitoare - pentru director ONFR sau față de orice operatori de transport feroviar, administrator/gestionar de infrastructură feroviară sau de operatori economici care efectuează astfel de servicii și entitate achizitoare - pentru director OLFR.

(3) Directorii celor 3 organisme sunt desemnați din rândul candidaților selectați în condițiile legii și în baza criteriilor prevăzute la alin. (2) de persoana juridică specializată în recrutarea resurselor umane, potrivit legislației în vigoare.

(4) Persoanele desemnate în urma selecției prevăzute la alin. (1) sunt numite în funcție, în condițiile legii, în termen de maximum 30 de zile de la data finalizării concursului/ examenului.

(5) Durata mandatului directorului de organism este de 4 ani. Mandatul directorului de organism poate fi prelungit o singură dată.

(6) Mandatul de director de organism încetează la expirarea duratei, prin demisie, prin deces, în cazul apariției unui conflict de interese sau în cazurile și condițiile prevăzute de lege.

(7) Salarizarea directorului de organism se stabilește în condițiile legii."

4. Articolul 10 se modifică și va avea următorul cuprins:

"Art. 10. - În exercitarea atribuțiilor de control și inspecție de stat, personalul de specialitate al ASFR are drept de acces și control pe toate mijloacele de transport feroviar și pe metrou, inclusiv în cabina de conducere a acestora, în unitățile cu specific feroviar care funcționează sub autoritatea sau în subordinea Ministerului Transporturilor, în unitățile operatorilor de transport feroviar, în unitățile administratorului și gestionarilor de infrastructură feroviară, linii ferate industriale ori material rulant, precum și în unitățile operatorilor economici care furnizează produse sau prestează servicii pentru calea ferată și metrou, pe baza legitimației speciale emise și în condițiile stabilite prin decizie a directorului ASFR."

5. La anexa nr. 1, articolul 2 se modifică și va avea următorul cuprins:

"Art. 2. - AFER este instituție publică cu personalitate juridică, în subordinea Ministerului Transporturilor, finanțată integral din venituri proprii, care își desfășoară activitatea potrivit reglementărilor în vigoare și ale prezentului regulament de organizare și funcționare."

6. La anexa nr. 1, articolul 3^1 se modifică și va avea următorul cuprins:

"Art. 3^1. - În cadrul AFER funcționează 3 organisme independente, prevăzute de Legea nr. 55/2006, cu modificările și completările ulterioare, ale căror atribuții sunt prevăzute în anexele nr. 1-3 care fac parte integrantă din prezentul regulament de organizare și funcționare."

7. La anexa nr. 1, articolul 4 se modifică și va avea următorul cuprins:

"Art. 4. - (1) AFER, prin compartimentele sale, îndeplinește, în conformitate cu reglementările în vigoare, următoarele atribuții:

a) asigură supravegherea respectării Regulamentului (CE) nr. 1.371/2007 al Parlamentului European și al Consiliului din 23 octombrie 2007 privind drepturile și obligațiile călătorilor din transportul feroviar, ca organism responsabil cu aplicarea acestuia, desemnat la nivel național;

b) asigură asistența juridică și de resurse umane și efectuează servicii economico-financiare, tehnico-administrative, de asigurare a tehnicii de calcul, funcționării și gestionării bazelor de date, precum și gestionarea patrimoniului pentru organismele independente prevăzute la art. 1 alin. (2)-(4) din prezenta hotărâre;

c) elaborează Regulamentul-cadru pentru efectuarea transportului de persoane cu trenurile de metrou;

d) efectuează instruirea periodică în vederea atestării, pentru personalul cu responsabilități în cadrul sistemelor de management al calității, mediului, securității și sănătății ocupaționale, precum și al altora asemenea, din unitățile de construire, reparare, întreținere, verificare tehnică și exploatare a materialului rulant și a infrastructurii feroviare și din alte domenii pentru care a fost acreditată la nivel național;

e) asigură identificarea, desemnarea infrastructurilor critice feroviare naționale și evaluarea necesității de a îmbunătăți protecția acestora, cu scopul creșterii capacității de asigurare a stabilității, securității și siguranței sistemelor economico-sociale și protecției persoanelor;

f) efectuează activități specifice de dezvoltare experimentală și inovare în domeniul transportului feroviar, cu metroul și urban pe șine, finanțate din venituri proprii, prin programe naționale sau fonduri europene de cercetare-dezvoltare ori similare și asigură diseminarea acestora;

g) efectuează controlul privind siguranța circulației pentru:

(i) căile ferate cu caracter de patrimoniu, de muzeu sau turistic;

(ii) rețelele care funcțional sunt separate de sistemul feroviar și care sunt destinate numai exploatării unor servicii de călători locale, urbane sau suburbane, precum și la operatorii de transport feroviar care funcționează exclusiv pe aceste rețele;

(iii) serviciile speciale de transport feroviar;

h) acordă asistență tehnică de specialitate și efectuează expertize tehnice;

i) elaborează normative, specificații și alte reglementări specifice, aferente domeniului transportului feroviar, cu metroul și urban pe șine, conform obiectului de activitate;

j) asigură evidența și păstrarea normelor, reglementărilor, specificațiilor, instrucțiunilor, metodologiilor, procedurilor și prescripțiilor aferente domeniului său de activitate;

k) editează, traduce, multiplică, tipărește și comercializează reglementări tehnice, publicații și lucrări proprii, specifice transportului feroviar, cu metroul și urban pe șine;

l) publică trimestrial lista cuprinzând persoanele juridice și fizice cărora AFER, ASFR, ONFR și OLFR le-au eliberat, retras sau suspendat licențe, permise, certificate, atestate, autorizații, documente de omologare ori altele asemenea;

m) asigură reprezentarea cu experți din organismele și compartimentele sale, după caz, la comitetele/grupurile de lucru ale organismelor europene coordonatoare și la alte acțiuni internaționale din domeniul său de activitate;

n) efectuează omologarea tehnică a vehiculelor de transport urban pe șine, certifică și/sau omologhează echipamentele, piesele de schimb și materialele de exploatare pentru vehiculele fabricate în țară ori importate, precum și componentele utilizate la construirea, repararea, întreținerea și exploatarea vehiculelor, infrastructurii aferente transportului urban pe șine și, după caz, emite agremente tehnice;

o) autorizează și supraveghează din punct de vedere tehnic furnizorii de produse/servicii în domeniul transportului urban pe șine;

p) autorizează/atestă laboratoarele de încercări, precum și standurile și dispozitivele speciale, destinate verificării și încercării produselor utilizate în activitățile de construire, modernizare, întreținere și de reparare a tramvaielor, a căii de rulare și a sistemului de energoalimentare a acestora;

q) acordă consiliere de specialitate conform obiectului specific de activitate.

(2) AFER, prin compartimentele sale, poate exercita și alte atribuții specifice domeniului său de activitate, date în competența sa prin acte normative."

8. La anexa nr. 1, articolul 9 se modifică și va avea următorul cuprins:

"Art. 9. - Structura organizatorică a AFER se stabilește cu respectarea propunerilor stabilite și înaintate de directorii organismelor independente prevăzute la art. 1 alin. (2)-(4) din prezenta hotărâre, asigurându-se reprezentare în teritoriu, după caz, și se aprobă prin ordin al ministrului transporturilor, în conformitate cu reglementările legale în vigoare."

9. La anexa nr. 1, articolul 11 se modifică și va avea următorul cuprins:

"Art. 11. - Conducerea AFER este asigurată de către un consiliu de conducere, conform art. 4 din prezenta hotărâre."

10. La anexa nr. 1, articolul 16, litera f) se abrogă.

11. La anexa nr. 1, articolul 18, litera a) se modifică și va avea următorul cuprins:

"a) numește și revocă personalul de conducere pentru compartimentele din cadrul AFER, altul decât cel din cadrul organismelor independente prevăzute la art. 1 alin. (2)-(4) din prezenta hotărâre, și stabilește salariile, cu respectarea legislației în vigoare și încadrarea în bugetul de venituri și cheltuieli aprobat, potrivit legii;"

12. La anexa nr. 1, articolul 18, după litera a) se introduc două noi litere, literele a^1) și a^2), cu următorul cuprins:

"a^1) asigură punerea în aplicare a deciziilor de numire, de revocare și de salarizare a personalului cu funcții de conducere stabilit de către directorii organismelor independente prevăzute la art. 1 alin. (2)-(4) din prezenta hotărâre, cu respectarea legislației în vigoare și încadrarea în bugetul de venituri și cheltuieli aprobat potrivit legii;

a^2) inițiază procedurile de angajare, promovare și, după caz, de concediere, potrivit reglementărilor în vigoare, a personalului de execuție a organismelor independente prevăzute la art. 1 alin. (2)-(4) din prezenta hotărâre, la solicitarea directorilor de organism;"

13. La anexa nr. 1, articolul 23, alineatele (3) și (4) se abrogă.

14. Anexele nr. 1-4 la Regulamentul de organizare și funcționare al AFER se modifică și se înlocuiesc cu anexele nr. 1-3 la prezenta hotărâre.

Articolul II

La anexa nr. 2 la Hotărârea Guvernului nr. 21/2015 privind organizarea și funcționarea Ministerului Transporturilor, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 50 din 21 ianuarie 2015, cu modificările ulterioare, la litera D, nr. crt. 3 se modifică și va avea următorul cuprins:

┌────┬────────────────────────────────────┬─────────┬─────────┬──────┐ │"3. │Autoritatea Feroviară Română - AFER │ Venituri│București│ 480" │ │ │ │ proprii│ │ │ └────┴────────────────────────────────────┴─────────┴─────────┴──────┘

Articolul III

Hotărârea Guvernului nr. 626/1998 privind organizarea și funcționarea Autorității Feroviare Române - AFER, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 373 din 1 octombrie 1998, cu modificările și completările ulterioare, precum și cu modificările și completările aduse prin prezenta hotărâre, se va republica în Monitorul Oficial al României, Partea I, dându-se textelor o nouă numerotare.

Articolul IV

Prezenta hotărâre intră în vigoare la 30 de zile de la data publicării în Monitorul Oficial al României, Partea I.

PRIM-MINISTRU VICTOR-VIOREL PONTA Contrasemnează: ----------------- Ministrul transporturilor, Iulian-Ghiocel Matache Ministrul finanțelor publice, Eugen Orlando Teodorovici p. Ministrul afacerilor externe, George Ciamba, secretar de stat p. Ministrul muncii, familiei, protecției sociale și persoanelor vârstnice, Teodor Codrin Scutaru, secretar de stat

București, 22 iulie 2015.

Nr. 606.

Anexa 1

REGULAMENT

(Anexa nr. 1 la Regulamentul de organizare și funcționare al

Autorității Feroviare Române - AFER)

de organizare și funcționare al Autorității de

Siguranță Feroviară Română - ASFR

Capitolul I — Prevederi generale ↑ Cuprins

Articolul 1

Autoritatea de Siguranță Feroviară Română - ASFR, denumită în continuare ASFR, înființată potrivit Legii nr. 55/2006 privind siguranța feroviară, cu modificările și completările ulterioare, este un organism independent din punct de vedere funcțional și decizional, care funcționează în cadrul Autorității Feroviare Române - AFER, în condițiile legii.

Articolul 2

ASFR este independentă în ceea ce privește organizarea, structura juridică și procesul decizional față de orice operator de transport feroviar, administrator de infrastructură feroviară, solicitant și entitate achizitoare, potrivit legii.

Capitolul II — Atribuții ↑ Cuprins

Articolul 3

(1) ASFR îndeplinește atribuțiile stabilite în art. 16 alin. (2) din Legea nr. 55/2006, cu modificările și completările ulterioare. ASFR exercită, de asemenea, și alte atribuții specifice date în competența sa prin acte normative.

(2) Pentru îndeplinirea atribuțiilor stabilite, ASFR este desemnată să efectueze, în conformitate cu reglementările în vigoare, următoarele activități:

a) autorizează punerea în funcțiune a subsistemelor structurale ale sistemului feroviar, în conformitate cu prevederile art. 15 din Hotărârea Guvernului nr. 877/2010 privind interoperabilitatea sistemului feroviar, cu modificările ulterioare, și verifică respectarea cerințelor esențiale relevante la exploatarea și întreținerea acestora;

b) autorizează punerea în funcțiune și introducerea în circulație a unui material rulant nou sau modificat substanțial, care nu este acoperit de o specificație tehnică de interoperabilitate;

c) autorizează punerea în funcțiune a vehiculelor nou- construite, modernizate sau reînnoite, în conformitate cu art. 22 și 24 din Hotărârea Guvernului nr. 877/2010, cu modificările ulterioare, și verifică respectarea cerințelor esențiale relevante la exploatarea și întreținerea acestora;

d) acordă autorizații suplimentare pentru vehiculele autorizate inițial în alt stat membru al Uniunii Europene;

e) supraveghează conformitatea constituenților de interoperabilitate cu cerințele esențiale cerute în conformitate cu Hotărârea Guvernului nr. 877/2010, cu modificările ulterioare;

f) supraveghează înregistrarea corespunzătoare a vehiculelor în Registrul național al vehiculelor - R.N.V. și se asigură că informațiile conținute de acesta cu privire la siguranță sunt precise și actualizate;

g) emite și reînnoiește certificatele de siguranță pentru operatorii de transport feroviar, modifică și revocă părțile relevante ale acestora;

h) emite și reînnoiește autorizațiile de siguranță pentru administratorul/gestionarii de infrastructură feroviară din România, modifică și revocă părțile relevante ale acestora;

i) certifică sistemul de management al siguranței al administratorului/gestionarilor de infrastructură feroviară din România și al operatorilor de transport feroviar;

j) certifică acceptarea dispozițiilor adoptate de administratorul/gestionarii de infrastructură feroviară pentru îndeplinirea cerințelor specifice necesare pentru garantarea siguranței infrastructurii feroviare la nivelul proiectării, întreținerii și exploatării acesteia, inclusiv întreținerea și exploatarea sistemului de control al traficului și de semnalizare, dacă este cazul;

k) certifică acceptarea dispozițiilor adoptate de operatorii de transport feroviar pentru a îndeplini cerințele specifice necesare pentru furnizarea în siguranță a serviciilor acestora pe rețeaua corespunzătoare;

l) efectuează evaluarea independentă a adecvării aplicării procesului de management al riscului, precum și a rezultatului acestuia și întocmește pentru solicitant raportul de evaluare a siguranței;

m) monitorizează, promovează și, dacă este cazul, aplică și dezvoltă cadrul de reglementare în domeniul siguranței feroviare, inclusiv sistemul de norme naționale de siguranță feroviară. În acest sens, în principal, elaborează și/sau avizează, după caz, și supune spre aprobare Ministerului Transporturilor:

(i) reglementările specifice destinate asigurării compatibilității Sistemului național de transport feroviar cu Sistemul de transport feroviar european;

(ii) reglementările specifice privind siguranța feroviară și cu metroul, precum și pentru transportul multimodal și combinat;

(iii) participă la elaborarea de reglementări specifice pentru efectuarea transporturilor de mărfuri periculoase;

(iv) reglementările specifice pentru autorizarea, certificarea și atestarea personalului din transportul feroviar și cu metroul;

n) supraveghează prin acțiuni de audit de siguranță feroviară, control și inspecție de stat operatorii economici din sistemul de transport feroviar, în conformitate cu legislația europeană și națională în vigoare;

o) supraveghează din punctul de vedere al siguranței furnizorii feroviari;

p) certifică entitățile responsabile cu întreținerea vehiculelor feroviare;

q) avizează specificațiile tehnice utilizate în activitățile de întreținere a vehiculelor feroviare;

r) certifică operatorii economici care preiau una sau mai multe funcții de întreținere ale vehiculelor feroviare;

s) supraveghează prin acțiuni de audit și inspecție entitățile responsabile cu întreținerea vehiculelor feroviare și operatorii economici care efectuează funcțiile de întreținere, pe durata valabilității certificatului;

t) asigură funcționarea unui dispecerat permanent cu atribuții de preluare și tratare a apelurilor de urgență primite prin centrul unic pentru apeluri de urgență - 112, potrivit legislației în vigoare;

u) avizează conducerea Ministerului Transporturilor cu privire la accidentele și incidentele produse pe rețeaua de căi ferate și metrou;

v) întocmește periodic evidența și statistica accidentelor și incidentelor produse pe căile ferate și pe rețeaua de transport cu metroul și furnizează datele statistice pentru Institutul Național de Statistică;

w) autorizează stațiile de cale ferată și emite autorizațiile de funcționare;

x) autorizează pentru punerea în funcțiune liniile ferate industriale nou-construite sau modernizate și emite autorizațiile de punere în funcțiune;

y) autorizează exploatarea liniilor ferate industriale și emite autorizațiile de exploatare;

z) aprobă regulamentul tehnic de exploatare a liniilor ferate industriale;

aa) asigură organizarea examenelor și emiterea de autorizații, atestate și certificate pentru personalul din transportul feroviar și cu metroul;

ab) acordă, reînnoiește, actualizează și modifică permisele de mecanic de locomotivă (conform reglementărilor specifice privind certificarea mecanicilor de locomotivă);

ac) acordă, reînnoiește, actualizează și modifică declarațiile de recunoaștere a centrelor de formare care asigură sarcinile de formare privind cunoștințele profesionale generale, de material rulant și de infrastructură feroviară pentru mecanicii de locomotivă;

ad) acordă, reînnoiește, actualizează și modifică declarațiile de recunoaștere a examinatorilor care efectuează evaluarea cunoștințelor profesionale generale, de material rulant și de infrastructură feroviară pentru mecanicii de locomotivă;

ae) asigură pregătirea profesională și certificarea consilierilor pentru mărfurile periculoase și emite certificate;

af) efectuează cursuri de pregătire în vederea atestării responsabililor cu sistemul de management al siguranței feroviare și acordă atestate;

ag) autorizează transportul public cu metroul și emite autorizațiile/licențele de transport pentru operatorii de transport cu trenuri de metrou;

ah) întocmește anual un raport privind activitățile sale desfășurate în anul precedent, pe care îl publică în Buletinul AFER și pe pagina de web a ASFR de pe site-ul AFER și îl transmite Agenției Feroviare Europene cel mai târziu până la data de 30 septembrie;

ai) pune la dispoziție solicitanților documente de îndrumare privind cerințele pentru activitățile de autorizare, certificare și atestare, conform obiectului de activitate;

aj) asigură reprezentarea la plenare, comitete și grupuri de lucru ale Agenției Feroviare Europene sau alte reuniuni similare ale organismelor europene, precum și la alte acțiuni internaționale în legătură cu activitatea specifică a organismului;

ak) acordă consiliere de specialitate conform obiectului specific de activitate.

Capitolul III — Conducere ↑ Cuprins

Articolul 4

(1) Conducerea ASFR este exercitată de către directorul numit conform prevederilor art. 5 din prezentul regulament.

(2) Salarizarea directorului ASFR se stabilește în condițiile legii.

Articolul 5

Directorul ASFR asigură conducerea executivă a ASFR și îndeplinește, în principal, următoarele atribuții și competențe, în conformitate cu reglementările în vigoare:

a) stabilește regulamentul de funcționare al ASFR;

b) stabilește forma de organizare a ASFR pe compartimente, asigurându-se reprezentare în teritoriu, pe care o înaintează Consiliului de conducere;

c) stabilește criteriile specifice de selecție a personalului în vederea angajării la ASFR;

d) numește personalul cu funcții de conducere din cadrul ASFR, revocarea acestuia, precum și salariile lor, în limitele prevăzute de legislația în vigoare;

e) fundamentează veniturile preconizate de încasat din prestațiile proprii și decide utilizarea acestora;

f) aprobă și semnează documentele specifice rezultate în urma exercitării atribuțiilor ASFR (certificate, autorizații, atestate, permise și altele asemenea);

g) adoptă strategia de modernizare și dezvoltare a ASFR și răspunde de aplicarea acesteia;

h) răspunde de întocmirea raportului anual al activităților desfășurate de ASFR;

i) răspunde de aprobarea transmiterii la Agenția Feroviară Europeană a raportului anual al activităților desfășurate de ASFR;

j) reprezintă ASFR la plenarele și comitetele Agenției Feroviare Europene sau la alte reuniuni similare ale organismelor europene, precum și la alte acțiuni internaționale în legătură cu activitatea specifică a organismului;

k) răspunde de analizarea și urmărirea desfășurării activităților ASFR.

Capitolul IV — Forma organizatorică ↑ Cuprins

Articolul 6

Forma de organizare a ASFR, pe compartimente, se stabilește de către director, asigurându-se reprezentare în teritoriu și se înaintează Consiliului de conducere al AFER.

Anexa 2

REGULAMENT

(Anexa nr. 2 la Regulamentul de organizare și funcționare al

Autorității Feroviare Române - AFER)

de organizare și funcționare al

Organismului Notificat Feroviar Român - ONFR

Capitolul I — Prevederi generale ↑ Cuprins

Articolul 1

Organismul Notificat Feroviar Român, denumit în continuare ONFR, înființat potrivit Legii nr. 55/2006 privind siguranța feroviară, cu modificările și completările ulterioare, este un organism independent din punct de vedere funcțional și decizional, care funcționează în cadrul Autorității Feroviare Române - AFER, în condițiile legii.

Articolul 2

ONFR este independent în ceea ce privește organizarea, structura juridică și procesul decizional față de orice operator de transport feroviar, administrator de infrastructură feroviară, solicitant de certificare și entitate achizitoare, potrivit legii.

Capitolul II — Atribuții ↑ Cuprins

Articolul 3

(1) ONFR îndeplinește atribuțiile stabilite în art. 16 alin. (6) din Legea nr. 55/2006, cu modificările și completările ulterioare. ONFR exercită, de asemenea, și alte atribuții specifice date în competența sa prin acte normative.

(2) Pentru îndeplinirea atribuțiilor stabilite, ONFR, în calitate de organism notificat și desemnat la nivel național, este desemnat să efectueze, în conformitate cu reglementările în vigoare, următoarele activități:

a) aplică procedura de verificare "CE" pentru subsisteme structurale și vehicule feroviare și emite certificate de verificare "CE";

b) aplică procedura de evaluare a conformității "CE" sau a aptitudinilor de utilizare a elementelor constitutive de interoperabilitate, componente și materiale utilizate la construirea, modernizarea, reînnoirea și întreținerea vehiculelor feroviare și a subsistemelor structurale și emite certificate de conformitate "CE";

c) aplică procedura de verificare în cazul normelor naționale tehnice de referință pentru subsisteme structurale și vehicule feroviare și emite certificate de verificare;

d) aplică procedura de conformitate în cazul normelor naționale tehnice de referință pentru elemente constitutive de interoperabilitate, componente și materiale utilizate la construirea, modernizarea, reînnoirea și întreținerea vehiculelor feroviare și a subsistemelor structurale și emite certificate de conformitate;

e) publică informațiile relevante referitoare la:

(i) cererile primite pentru aplicarea procedurii de verificare și evaluare a conformității;

(ii) certificatele de verificare și conformitate emise;

(iii) certificatele de verificare și conformitate suspendate/ retrase/refuzate;

f) avizează documentații tehnice pentru construirea sau modernizarea materialului rulant și a infrastructurii feroviare utilizate în domeniul transportului feroviar și cu metroul;

g) aplică procedura de conformitate/verificare/omologare/ agrementare tehnică, după caz, pentru materiale, componente, subsisteme structurale, vehicule și echipamente, altele decât cele care fac obiectul Specificațiilor tehnice de interoperabilitate - STI, utilizate la construirea, modernizarea, repararea și întreținerea materialului rulant și a infrastructurii feroviare și de metrou, și emite documente specifice;

h) efectuează omologarea/agrementarea tehnică a vehiculelor feroviare și de metrou, altele decât cele care fac obiectul interoperabilității, și emite documente specifice;

i) eliberează agremente tehnice pentru servicii specifice construirii, modernizării, reparării și întreținerii materialului rulant (altele decât cele care fac obiectul certificării ca entități responsabile cu întreținerea vagoanelor de marfă), infrastructurii feroviare și de metrou;

j) autorizează, din punct de vedere tehnic, operatorii economici, persoane juridice române, furnizori interni de produse și/sau servicii utilizate la construirea, modernizarea, repararea și întreținerea infrastructurii feroviare neincluse în sistemul convențional, al materialului rulant (altul decât cel care face obiectul sistemului convențional și al certificării ca entități responsabile cu întreținerea vehiculelor feroviare) și a infrastructurii și vehiculelor de metrou;

k) autorizează/atestă laboratoare de încercări/standuri și dispozitive speciale ale furnizorilor interni de produse și servicii, utilizate la încercările pe fluxul de fabricație/reparație și de lot pentru verificarea și ținerea sub control a unor caracteristici determinante pentru securitatea transporturilor feroviare, în procesele de fabricație, reparare, întreținere și verificare tehnică a materialului rulant și a infrastructurii feroviare și emite documente specifice;

l) efectuează verificări și încercări de tip și/sau de lot în laboratoare proprii pentru determinarea conformității produselor și serviciilor, din punctul de vedere al caracteristicilor și parametrilor determinanți pentru siguranța circulației, aferente transportului feroviar și cu metroul;

m) supraveghează, prin acțiuni de inspecție tehnică, respectarea de către furnizorii feroviari care furnizează produse/servicii feroviare a cerințelor legale și de reglementare tehnică care au stat la baza emiterii de ONFR a documentelor specifice pentru produse/servicii/echipamente utilizate la construirea, modernizarea, repararea și întreținerea materialului rulant (altele decât cele care fac obiectul certificării ca entități responsabile cu întreținerea vagoanelor de marfă) și a infrastructurii feroviare și pentru metrou;

n) evaluează din punct de vedere tehnic vehiculele feroviare pentru introducerea în certificatul de siguranță sau pentru menținerea în funcțiune, după expirarea duratei normale de funcționare/duratei de serviciu, și emite documente specifice;

o) autorizează din punct de vedere tehnic vehiculele feroviare și emite documente specifice;

p) inspectează vagoanele-cisternă pentru acordarea avizului tehnic Compuși organici volatili - COV, precum și vehicule cu motoare termice din punctul de vedere al emisiilor de noxe, prin acțiuni specifice, și emite documente specifice;

q) întocmește și actualizează periodic Registrul național al vehiculelor - R.N.V., Registrul de infrastructură feroviară și Registrul marcajelor deținătorilor de vehicule;

r) înmatriculează materialul rulant și emite documente specifice;

s) certifică sisteme de management al calității, de mediu, al sănătății și securității ocupaționale, al securității informației, precum și alte sisteme de management în domeniile pentru care este acreditat/recunoscut la nivel național și/sau notificat la nivel european și emite documente specifice;

ș) atestă echipamentele de control nedistructiv și instruiește, examinează și autorizează periodic personalul furnizorilor feroviari implicat în procese speciale de construire sau de control ale produselor feroviare critice și emite documente specifice;

t) asigură reprezentarea la plenare și grupuri de lucru ale Organismului European de Coordonare al Organismelor Notificate în domeniul feroviar sau alte reuniuni similare ale organismelor europene, precum și la alte acțiuni internaționale în legătură cu activitatea specifică a organismului;

ț) acordă consiliere de specialitate conform obiectului specific de activitate.

Capitolul III — Conducere ↑ Cuprins

Articolul 4

(1) Conducerea ONFR este exercitată de către directorul numit conform prevederilor art. 5 din hotărârea Guvernului din care face parte prezentul regulament.

(2) Salarizarea directorului ONFR se stabilește în condițiile legii.

Articolul 5

Directorul ONFR asigură conducerea executivă a ONFR și îndeplinește, în principal, următoarele atribuții și competențe, în conformitate cu reglementările în vigoare:

a) stabilește regulamentul de funcționare al ONFR;

b) stabilește forma de organizare a ONFR pe compartimente, asigurându-se reprezentare în teritoriu, pe care o înaintează Consiliului de conducere;

c) stabilește criteriile specifice de selecție a personalului în vederea angajării la ONFR;

d) numește personalul cu funcții de conducere din cadrul ONFR, revocarea acestuia, precum și salariile lor, în limitele prevăzute de legislația în vigoare;

e) fundamentează veniturile preconizate de încasat din prestațiile proprii și decide utilizarea acestora;

f) aprobă și semnează documentele specifice rezultate în urma exercitării atribuțiilor ONFR (autorizații, certificate, agremente, atestate și altele asemenea);

g) adoptă strategia de modernizare și dezvoltare a ONFR și răspunde de aplicarea acesteia;

h) răspunde de întocmirea raportului anual al activităților desfășurate de ONFR;

i) răspunde de propunerile acțiunilor ONFR necesare a fi susținute pentru aprobare în cadrul Consiliului de conducere al AFER;

j) răspunde de analizarea și urmărirea desfășurării activităților ONFR.

Capitolul IV — Forma organizatorică ↑ Cuprins

Articolul 6

Forma de organizare a ONFR, pe compartimente, se stabilește de către director, asigurându-se reprezentare în teritoriu, și se înaintează Consiliului de conducere al AFER.

Anexa 3

REGULAMENT

(Anexa nr. 3 la regulamentul de organizare și funcționare

al Autorității Feroviare Române - AFER)

de organizare și funcționare al

Organismului de Licențe Feroviare Român - OLFR

Capitolul I — Prevederi generale ↑ Cuprins

Articolul 1

Organismul de Licențe Feroviare Român, denumit în continuare OLFR, înființat potrivit Legii nr. 55/2006 privind siguranța feroviară, cu modificările și completările ulterioare, este un organism independent din punct de vedere funcțional și decizional, care funcționează în cadrul Autorității Feroviare Române - AFER, în condițiile legii.

Articolul 2

OLFR este independent în ceea ce privește organizarea, structura juridică și procesul decizional față de orice operator de transport feroviar sau operator economic care efectuează astfel de servicii, potrivit legii.

Capitolul II — Atribuții ↑ Cuprins

Articolul 3

(1) OLFR îndeplinește atribuțiile stabilite în art. 29 alin. (3) din Legea nr. 55/2006, cu modificările și completările ulterioare. OLFR exercită, de asemenea, și alte atribuții specifice date în competența sa prin acte normative.

(2) Pentru îndeplinirea atribuțiilor stabilite, OLFR este desemnat să efectueze următoarele activități, în conformitate cu reglementările în vigoare:

a) acordă licențe operatorilor care efectuează transport feroviar;

b) acordă licențe operatorilor care efectuează manevră feroviară;

c) acordă licențe intermediarilor de transport pe calea ferată;

d) acordă autorizații speciale pentru efectuarea transportului pe:

(i) căile ferate cu caracter de patrimoniu, de muzeu sau turistic;

(ii) rețelele de transport pe șină care funcțional sunt separate de sistemul feroviar și care sunt destinate numai exploatării unor servicii de călători locale, urbane sau suburbane;

e) întocmește anual un raport privind activitățile desfășurate în anul precedent, pe care îl publică în Buletinul AFER și pe pagina web a OLFR de pe site-ul AFER;

f) publică periodic lista operatorilor și intermediarilor de transport feroviar licențiați, precum și lista operatorilor economici care dețin autorizații speciale de transport;

g) acordă consiliere de specialitate conform obiectului specific de activitate.

Capitolul III — Conducere ↑ Cuprins

Articolul 4

(1) Conducerea OLFR este exercitată de către directorul numit conform prevederilor art. 5 din hotărârea Guvernului din care face parte prezentul regulament.

(2) Salarizarea directorului OLFR se stabilește în condițiile legii.

Articolul 5

Directorul OLFR asigură conducerea executivă a OLFR și îndeplinește, în principal, următoarele atribuții și competențe, în conformitate cu reglementările în vigoare:

a) stabilește regulamentul de funcționare al OLFR;

b) stabilește forma de organizare a OLFR pe compartimente, pe care o înaintează Consiliului de conducere;

c) stabilește criteriile specifice de selecție a personalului în vederea angajării la OLFR;

d) numește personalul cu funcții de conducere din cadrul OLFR, revocarea acestuia, precum și salariile lor, în limitele prevăzute de legislația în vigoare;

e) fundamentează veniturile preconizate de încasat din prestațiile proprii și decide utilizarea acestora;

f) aprobă și semnează documentele specifice rezultate în urma exercitării atribuțiilor OLFR;

g) adoptă strategia de modernizare și dezvoltare a OLFR și răspunde de aplicarea acesteia;

h) răspunde de întocmirea raportului anual al activităților desfășurate de OLFR;

i) răspunde de aprobarea transmiterii la Agenția Feroviară Europeană a raportului anual al activităților desfășurate de OLFR;

j) răspunde de asigurarea reprezentării la comitete și grupuri de lucru ale Agenției Feroviare Europene sau alte reuniuni similare ale organismelor europene, precum și la alte acțiuni internaționale în legătură cu activitatea specifică a organismului;

k) răspunde de adoptarea dezvoltării cadrului de reglementare în domeniul acordării licențelor feroviare;

l) răspunde de analizarea și urmărirea desfășurării activităților OLFR.

Capitolul IV — Forma organizatorică ↑ Cuprins

Articolul 6

Forma de organizare a OLFR, pe compartimente, se stabilește de către director și se înaintează Consiliului de conducere al AFER.

----

Sursă: legislatie.just.ro (Monitorul Oficial). Textul afișat este forma consolidată curentă.