LEGE nr. 232 din 7 octombrie 2015

LEGE Parlamentul
Publicat în
MONITORUL OFICIAL nr. 754 din 9 octombrie 2015
Intrat în vigoare
12.10.2015
Forma consolidată din
12.10.2015

pentru completarea art. 11 din Legea nr. 105/2011 privind gestionarea și utilizarea fondurilor externe nerambursabile și a cofinanțării publice naționale, pentru obiectivul "Cooperare teritorială europeană"

Parlamentul României adoptă prezenta lege.

Articolul UNIC

La articolul 11 alineatul (1) din Legea nr. 105/2011 privind gestionarea și utilizarea fondurilor externe nerambursabile și a cofinanțării publice naționale, pentru obiectivul "Cooperare teritorială europeană", publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 434 din 21 iunie 2011, cu modificările și completările ulterioare, după litera l) se introduce o nouă literă, litera m), cu următorul cuprins:

"m) sumele reprezentând obligații de plată ale Autorității de management/ Autorității comune de management, ca urmare a pronunțării unor hotărâri judecătorești definitive prin care se admit parțial sau integral pretențiile liderilor de proiect/beneficiarilor/partenerilor."

Această lege a fost adoptată de Parlamentul României, cu respectarea prevederilor art. 75 și ale art. 76 alin. (2) din Constituția României, republicată.

PREȘEDINTELE CAMEREI DEPUTAȚILOR VALERIU-ȘTEFAN ZGONEA PREȘEDINTELE SENATULUI CĂLIN-CONSTANTIN-ANTON POPESCU-TĂRICEANU

București, 7 octombrie 2015.

Nr. 232.

-----

Sursă: legislatie.just.ro (Monitorul Oficial). Textul afișat este forma consolidată curentă.