LEGE nr. 243 din 23 octombrie 2015

LEGE Parlamentul
Publicat în
MONITORUL OFICIAL nr. 793 din 26 octombrie 2015
Intrat în vigoare
29.10.2015
Forma consolidată din
29.10.2015

pentru modificarea și completarea Legii nr. 227/2006 privind prevenirea și combaterea dopajului în sport

Parlamentul României adoptă prezenta lege.

Articolul I

Legea nr. 227/2006 privind prevenirea și combaterea dopajului în sport, republicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 147 din 27 februarie 2014, cu modificările și completările ulterioare, se modifică și se completează după cum urmează:

1. La articolul 3, după punctul 28 se introduce un nou punct, punctul 28^1, cu următorul cuprins:

"28^1. oficial pentru recoltarea probelor de sânge - ofițer de control doping autorizat care are și calificare medicală pentru efectuarea puncției venoase, obținută potrivit prevederilor legale;"

2. Articolul 4^1 se modifică și va avea următorul cuprins:

"Art. 4^1. - (1) Laboratorul de control doping este persoană juridică de drept public, independentă din punct de vedere analitic și operațional față de Agenție și orice structură sportivă.

(2) Organizarea, funcționarea și finanțarea Laboratorului de control doping se stabilesc prin hotărâre a Guvernului."

3. La articolul 6, punctele 3, 4 și 17 se modifică și vor avea următorul cuprins:

"3. răspunde de efectuarea testărilor doping și asigură gestionarea rezultatelor și a procedurii de audiere;

4. elaborează și actualizează planul de distribuire a testărilor doping, în conformitate cu prevederile Codului Mondial AntiDoping și ale Standardului internațional pentru testare și investigații;

..................................................................

17. asigură organizarea și funcționarea comisiilor prevăzute la art. 12 alin. (1);".

4. La articolul 6, după punctul 28 se introduc două noi puncte, punctele 29 și 30, cu următorul cuprins:

"29. dă publicității, anual, raportul statistic referitor la activitățile de control doping întreprinse, copia acestuia fiind comunicată Agenției Mondiale Anti-Doping;

30. colectează, stochează, prelucrează sau comunică date cu caracter personal cu privire la sportiv și alte persoane, atunci când este necesar și aplicabil în desfășurarea activităților antidoping, în conformitate cu Codul Mondial Anti-Doping și legislația națională în vigoare."

5. La articolul 12, alineatul (4) se modifică și va avea următorul cuprins:

"(4) Pentru activitatea prestată de comisiile prevăzute la alin. (1) se percepe o taxă al cărei cuantum se stabilește anual, prin decizie a Consiliului director, aprobată prin ordin al președintelui Agenției, publicat în Monitorul Oficial al României, Partea I."

6. Articolul 26 se modifică și va avea următorul cuprins:

"Art. 26. - Testările doping pot fi efectuate de către ofițerii de control doping, precum și de către personalul din cadrul Agenției împuternicit în acest sens de către președintele acesteia."

7. La articolul 27, după alineatul (1) se introduc două noi alineate, alineatele (2) și (3), cu următorul cuprins:

"(2) Probele recoltate de la sportivi se află în proprietatea autorității de testare responsabile pentru respectiva ședință de recoltare a probelor.

(3) Autoritatea de testare poate transfera proprietatea asupra probelor către autoritatea pentru gestionarea rezultatelor sau o altă organizație anti-doping, la cerere."

8. La articolul 28, după alineatul (1) se introduce un nou alineat, alineatul (1^1), cu următorul cuprins:

"(1^1) Organizația anti-doping responsabilă cu gestionarea rezultatelor stabilește laboratorul acreditat sau aprobat de Agenția Mondială Anti-Doping pentru analiza probelor."

9. La articolul 28, alineatele (4), (5) și (11) se modifică și vor avea următorul cuprins :

"(4) Înainte de informarea sportivului sau a persoanei, în cazul unei încălcări a reglementărilor anti-doping, Agenția, prin sistemul ADAMS și prin consultarea cu Agenția Mondială AntiDoping și alte organizații anti-doping, verifică dacă persoana în cauză a săvârșit o altă încălcare a reglementărilor anti-doping.

(5) În situația în care verificarea nu evidențiază una dintre situațiile prevăzute la alin. (3), Agenția informează sportivul în cauză și federația sportivă națională responsabilă, Ministerul Tineretului și Sportului, Comitetul Olimpic și Sportiv Român, federația internațională responsabilă și Agenția Mondială AntiDoping asupra:

a) rezultatului constatat;

b) reglementărilor anti-doping încălcate;

c) dreptului sportivului de a cere, în scris, în termen de 48 de ore de la notificare, analiza probei B, precum și perioada aleasă, iar dacă refuză își pierde acest drept;

d) locului unde se desfășoară analiza probei B, precum și perioadele comunicate de laborator în acest sens;

e) dreptului sportivului de a solicita, contra cost, pachetul de documente pentru probele A și B;

f) dreptului sportivului de a accepta în scris suspendarea provizorie până la organizarea audierii, exceptând situațiile prevăzute la art. 35^1 alin. (1);

g) dreptului de a fi prezent personal sau prin reprezentant la analiza probei B, dacă aceasta este solicitată;

h) dreptului sportivului sau al personalului asistent al acestuia de a renunța la audiere, fie în mod expres, fie când nu contestă acuzația Agenției referitoare la faptul că a avut loc o încălcare a reglementărilor anti-doping, în termen de 10 zile de la primirea notificării.

......................................................................

(11) Investigarea rezultatului atipic sau pozitiv, în cazul pașaportului biologic al sportivului, se va face conform Standardului internațional pentru laboratoare, iar procedura de gestionare va fi prevăzută în normele metodologice privind organizarea și desfășurarea controlului doping."

10. Articolul 32^3 se modifică și va avea următorul cuprins:

"Art. 32^3. - În baza prevederilor art. 24 alin. (12), autoritatea de gestionare a rezultatelor este Agenția, în cazul efectuării de teste suplimentare, și organizatorul competiției internaționale, în cazul în care se solicită unui laborator doar efectuarea de analize suplimentare."

11. La articolul 32^5, după alineatul (2) se introduce un nou alineat, alineatul (3), cu următorul cuprins:

"(3) Procedura de gestionare a nerespectării reglementărilor în vigoare referitoare la disponibilitatea sportivului pentru testarea doping în afara competiției, inclusiv nerespectarea de către sportiv a obligației de a furniza informații privind localizarea sa, precum și a reglementărilor privind testele neefectuate și contestarea deciziilor Agenției emise cu privire la acestea se stabilește prin normele metodologice prevăzute la alin. (2)."

12. La articolul 33 alineatul (2), litera i) se abrogă.

13. La articolul 35^1, alineatele (1) și (3) se modifică și vor avea următorul cuprins:

"Art. 35^1. - (1) Suspendarea provizorie a unui sportiv, pe baza unui rezultat pozitiv al probei A pentru substanțe nespecifice sau pentru utilizarea unei metode interzise, este obligatorie.

........................................................................

(3) Perioada de suspendare provizorie nu este obligatorie în cazul unei substanțe specifice."

14. La articolul 36, alineatul (2) se modifică și va avea următorul cuprins:

"(2) În termen de 20 de zile de la pronunțarea deciziei Comisiei de audiere, supuse apelului conform art. 49, sau de la data la care s-a renunțat la procedura de apel sau s-a renunțat la audiere, în conformitate cu art. 28 alin. (5) lit. h), Agenția trebuie să facă publică decizia."

15. La articolul 37, după alineatul (2) se introduc trei noi alineate, alineatele (3)-(5), cu următorul cuprins:

"(3) În situația în care sportivul dovedește lipsa vinovăției sau neglijenței semnificative în legătură cu încălcările prevăzute la alin. (1), rezultatele individuale ale sportivului la celelalte competiții nu vor fi descalificate decât dacă rezultatele sportivului în competiție, alta decât cea în care s-a produs încălcarea reglementărilor anti-doping, ar fi putut fi afectate de încălcarea de către sportiv a prevederilor art. 2 alin. (2).

(4) O încălcare a reglementărilor anti-doping într-un sport individual, survenită în timpul unei testări în competiție, duce automat la descalificarea rezultatelor individuale obținute în acea competiție, cu toate consecințele ce decurg de aici, inclusiv retragerea de medalii, puncte sau premii.

(5) În plus față de descalificarea automată a rezultatelor obținute în competiția în cadrul căreia s-a prelevat proba pozitivă, prin aplicarea alin. (4), toate celelalte rezultate obținute de sportiv începând cu data prelevării probei pozitive sau cu data săvârșirii oricărei altei încălcări a dispozițiilor art. 2 alin. (2) lit. b)-j) și până la data începerii perioadei de suspendare provizorie sau suspendare vor fi descalificate, cu toate consecințele ce rezultă din aceasta, inclusiv retragerea de medalii, puncte și premii, cu excepția cazului în care principiul echității va impune o altă soluționare."

16. La articolul 39, alineatul (2) se modifică și va avea următorul cuprins:

"(2) Pentru încălcările prevăzute la art. 2 alin. (2) lit. d), perioada de suspendare va fi de 2 ani, cu posibilitatea reducerii acesteia la o perioadă minimă de un an, în funcție de gradul de vinovăție a sportivului."

17. La articolul 39, după alineatul (2) se introduce un nou alineat, alineatul (2^1), cu următorul cuprins:

"(2^1) Individualizarea sancțiunii suspendării din activitatea sportivă cuprinsă între un an și 2 ani nu se aplică sportivilor cu un istoric de modificare a informațiilor de localizare de ultim moment sau o conduită similară a sportivului care generează o suspiciune gravă de încercare a evitării procedurii de testare."

18. La articolul 39, după alineatul (6) se introduce un nou alineat, alineatul (7), cu următorul cuprins:

"(7) Încălcarea prevederilor art. 2 alin. (2) lit. g) și h), care pot constitui și încălcări ale unor alte reglementări legale în vigoare, este raportată autorităților profesionale și judiciare competente."

19. La articolul 41, după alineatul (2) se introduce un nou alineat, alineatul (2^1), cu următorul cuprins:

"(2^1) În condițiile în care sunt aplicabile prevederile alin. (2), toate rezultatele competiționale obținute pe durata perioadei de suspendare vor fi descalificate."

20. La articolul 42, după alineatul (4) se introduce un nou alineat, alineatul (4^1), cu următorul cuprins:

"(4^1) Decizia cu privire la încălcarea dispozițiilor alin. (1) și (2) este adoptată de organizația anti-doping a cărei gestionare a rezultatelor anti-doping a condus la aplicarea perioadei de suspendare."

21. La articolul 42, alineatul (5) se modifică și va avea următorul cuprins:

"(5) În situația în care decizia adoptată potrivit alin. (4^1) stabilește că s-a produs o încălcare a dispozițiilor alin. (1) și (2), rezultatele vor fi descalificate, iar perioada de suspendare aplicată inițial va începe să curgă din nou de la data încălcării interdicției."

22. La articolul 42, după alineatul (5) se introduce un nou alineat, alineatul (5^1), cu următorul cuprins:

"(5^1) Dispozițiile art. 39 alin. (5) sunt aplicabile și personalului asistent al sportivului care ajută sportivul să încalce interdicția de participare pe timpul perioadei de suspendare, în oricare dintre modalitățile prevăzute la art. 2 alin. (2) lit. i). Sancțiunea se aplică de organizația anti-doping care are în jurisdicția sa personalul asistent al sportivului."

23. La articolul 42, alineatul (6) se modifică și va avea următorul cuprins:

"(6) Perioada de suspendare acordată în condițiile alin. (5) și (5^1) poate fi redusă în funcție de gradul de vinovăție și de alte circumstanțe privitoare la caz."

24. Articolul 47^7 se modifică și va avea următorul cuprins:

"Art. 47^7. - (1) În situația în care un sportiv sau o altă persoană din cadrul personalului asistent al sportivului dovedește că are dreptul la reducerea unei sancțiuni, fiindu-i incidente dispozițiile art. 47, 47^1, art. 47^2 alin. (2), art. 47^3 și art. 47^4 alin. (1), înainte de aplicarea reducerii sau înghețării sancțiunii, perioada de suspendare aplicabilă va fi determinată conform art. 38, 39, 47 și 47^1.

(2) Perioada de suspendare poate fi redusă sau înghețată, dar nu sub pragul de 1/4 din perioada de suspendare altfel aplicabilă."

25. Articolul 47^8 se modifică și va avea următorul cuprins:

"Art. 47^8. - Sportivul sau persoana din cadrul personalului asistent al sportivului care ar putea face obiectul unei suspendări, pe o perioadă de 4 ani, pentru încălcarea reglementărilor anti-doping prevăzute la art. 2 alin. (2) lit. a) și c), dacă admite imediat încălcarea reglementărilor anti-doping de care este declarat vinovat, poate beneficia de o reducere a perioadei de suspendare până la un maximum de 2 ani, în funcție de gradul de vinovăție, cu încuviințarea Agenției Mondiale Anti-Doping."

26. La articolul 49, litera b) se modifică și va avea următorul cuprins:

"b) deciziile luate potrivit dispozițiilor art. 42 alin. (4^1), (5) și (6);"

27. La articolul 49, după litera k) se introduce o nouă literă, litera l), cu următorul cuprins:

"l) deciziile emise cu privire la nefinalizarea gestionării cazurilor de încălcări ale reglementărilor anti-doping din motive procedurale sau ca urmare a intervenirii prescripției."

28. La titlul II, titlul capitolului XIII se abrogă.

29. La articolul 50, partea introductivă a alineatului (1) și alineatul (2) se modifică și vor avea următorul cuprins:

"Art. 50. - (1) Deciziile prevăzute la art. 49 lit. a)-g) și i)-l), luate în legătură cu o competiție din cadrul unei manifestări sportive naționale sau care implică sportivi de nivel național, pot fi contestate la Comisia de apel, în termen de 21 de zile de la data comunicării, de către următoarele persoane:

...............................................................

(2) Deciziile prevăzute la art. 49 lit. h) pot fi contestate la Curtea de arbitraj sportiv de la Lausanne, denumită în continuare CAS, în termen de 7 zile de la data comunicării, numai de către organizațiile anti-doping între care s-a ivit disputa cu privire la răspunderea privind gestionarea rezultatelor testării doping."

30. La articolul 50, după alineatul (3) se introduce un nou alineat, alineatul (4), cu următorul cuprins:

"(4) Organizațiile anti-doping cu drept de a formula apel, potrivit dispozițiilor alin. (1) lit. b)-f), pot solicita, în termen de 15 zile de la comunicarea deciziei, o copie a dosarului complet în baza căruia s-a emis decizia."

31. La articolul 50^2, alineatul (1) se modifică și va avea următorul cuprins:

"Art. 50^2. - (1) Deciziile Comisiei de apel pot fi contestate la CAS numai de entitățile prevăzute la art. 50 alin. (1) lit. c) și f), în termen de 21 de zile de la data comunicării."

32. Articolul 50^3 se modifică și va avea următorul cuprins:

"Art. 50^3. - (1) Deciziile Comisiei de audiere, prevăzute la art. 49 lit. a)-g) și i)-l), luate în legătură cu sportivul de nivel internațional sau altă persoană, pot fi contestate exclusiv la CAS, în termen de 21 de zile de la data comunicării, de către:

a) sportivul de nivel internațional sau altă persoană care este subiect al deciziei contestate;

b) structura sportivă căreia îi aparține sportivul;

c) federația internațională responsabilă, Comitetul Olimpic Internațional, Comitetul Paralimpic Internațional;

d) organizația anti-doping a țării de domiciliu al persoanei/sportivului;

e) Agenția.

(2) Agenția Mondială Anti-Doping poate face apel împotriva deciziilor prevăzute la alin. (1) exclusiv la CAS, în termen de 21 de zile de la ultima zi în care orice parte ar fi putut face apel la CAS sau în termen de 21 de zile de la primirea de către aceasta a dosarului complet referitor la cazul soluționat."

33. După articolul 50^7 se introduc două noi articole, articolele 50^8 și 50^9, cu următorul cuprins:

"Art. 50^8. - Comisia de apel soluționează cauza sub toate aspectele și nu se limitează la elementele, temeiurile sau scopul revizuirii din prima instanță.

Art. 50^9. - (1) Atunci când Agenția Mondială Anti-Doping are dreptul de a contesta și nicio altă parte nu a formulat contestație împotriva deciziilor prevăzute la art. 49 lit. a)-d), f)-h) și i)-l) în cadrul procedurii organizației anti-doping potrivit art. 50 alin. (1), Agenția Mondială Anti-Doping poate face apel împotriva unei astfel de decizii direct la CAS.

(2) Dispozițiile alin. (1) nu exclud contestarea deciziilor de către Agenția Mondială Anti-Doping la Comisia de apel."

34. Înaintea articolului 51 se introduce capitolul XIII^1, cu următoarea denumire:

"CAPITOLUL XIII^1

Obligațiile structurilor sportive naționale și ale Comitetului Olimpic și Sportiv Român"

35. După articolul 51 se introduce un nou articol, articolul 51^1, cu următorul cuprins:

"Art. 51^1. - (1) Federațiile sportive naționale, precum și orice alt organizator al unei competiții au obligația de a desemna o persoană care să asigure:

a) spațiul necesar pentru organizarea stației de control doping potrivit art. 25 alin. (2);

b) hidratarea sportivilor în stația de control doping, potrivit Standardului internațional pentru testare și investigații.

(2) Prin derogare de la dispozițiile alin. (1), în cazul competițiilor organizate pentru sporturile de echipă ce se desfășoară pe parcursul mai multor etape, obligația prevăzută la alin. (1) revine cluburilor sportive gazdă."

36. La articolul 52^2, alineatele (1) și (3) se modifică și vor avea următorul cuprins:

"Art. 52^2. - (1) În vederea protejării sănătății sportivilor și a prevenirii dopajului în sport, federațiile sportive naționale, cluburile sportive și ligile profesioniste au obligația să își prevadă în bugetul anual sume destinate testării doping a sportivilor, precum și educării acestora.

...........................................................................

(3) În vederea protejării sănătății sportivilor și prevenirii dopajului în sport, federațiile sportive naționale, cluburile sportive, ligile profesioniste și personalul asistent al sportivilor au obligația să desfășoare programe de educație anti-doping."

37. La articolul 52^5, după alineatul (2) se introduce un nou alineat, alineatul (2^1), cu următorul cuprins:

"(2^1) Nerespectarea prevederilor art. 51^1 constituie contravenție și se sancționează cu amendă de la 1.000 lei la 3.000 lei."

38. La articolul 74, alineatul (1) se modifică și va avea următorul cuprins:

"Art. 74. - (1) Membrii comisiilor prevăzute la art. 12 alin. (1), ofițerii de control doping, personalul Agenției împuternicit să efectueze testări doping și personalul Laboratorului de control doping nu răspund civil sau penal, după caz, dacă instanțele judecătorești constată îndeplinirea ori omisiunea îndeplinirii de către aceștia, cu bună-credință și fără neglijență, a oricărui act sau fapt în legătură cu exercitarea, în condițiile legii, a atribuțiilor ce le revin acestora."

39. După articolul 82 se introduce un nou articol, articolul 83, cu următorul cuprins:

"Art. 83. - Ordinea rambursării sumelor legate de hotărârile CAS și a premiilor în bani retrase va fi următoarea:

a) plata sumelor acordate prin hotărârile CAS;

b) realocarea în beneficiul altor sportivi a premiilor în bani retrase, dacă se prevede astfel în regulamentul federației internaționale de specialitate;

c) rambursarea costurilor suportate de organizația antidoping care a efectuat gestionarea rezultatelor în cazul respectiv."

40. Anexa se abrogă.

Articolul II

În tot cuprinsul Legii nr. 227/2006 privind prevenirea și combaterea dopajului în sport, republicată, cu modificările și completările ulterioare, precum și cu cele aduse prin prezenta lege, sintagma "Direcția cercetare și laborator control doping" se înlocuiește cu sintagma "Laboratorul de control doping". În tot cuprinsul actului normativ, cuvântul "antidoping" se înlocuiește cu cuvântul "anti-doping".

Articolul III

Legea nr. 227/2006 privind prevenirea și combaterea dopajului în sport, republicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 147 din 27 februarie 2014, cu modificările și completările ulterioare, inclusiv cu cele aduse prin prezenta lege, se va republica în Monitorul Oficial al României, Partea I, dându-se textelor o nouă numerotare.

Această lege a fost adoptată de Parlamentul României, cu respectarea prevederilor art. 75 și ale art. 76 alin. (1) din Constituția României, republicată.

PREȘEDINTELE CAMEREI DEPUTAȚILOR VALERIU-ȘTEFAN ZGONEA PREȘEDINTELE SENATULUI CĂLIN-CONSTANTIN-ANTON POPESCU-TĂRICEANU

București, 23 octombrie 2015.

Nr. 243.

-------

Sursă: legislatie.just.ro (Monitorul Oficial). Textul afișat este forma consolidată curentă.