privind stabilirea fructelor proaspete distribuite, a perioadei și frecvenței distribuției, a limitei valorii zilnice/elev, a fondurilor necesare pentru distribuția fructelor proaspete, a măsurilor adiacente distribuției de fructe proaspete, a bugetului aferent acestora, precum și a modalității de implementare efectivă și de gestionare la nivelul administrației publice, în cadrul programului de încurajare a consumului de fructe proaspete în școli în anul școlar 2015-2016
În temeiul art. 108 din Constituția României, republicată, și al art. 1 alin. (2) și (5) și art. 12 alin. (2) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 24/2010 privind implementarea programului de încurajare a consumului de fructe proaspete în școli, aprobată cu modificări prin Legea nr. 195/2010, cu modificările și completările ulterioare,
Guvernul României adoptă prezenta hotărâre.
Începând cu data intrării în vigoare a prezentei hotărâri, în anul școlar 2015-2016 se vor acorda gratuit mere, în limita valorii zilnice de 0,37 lei/elev, pentru maximum 88 de zile de școlarizare, potrivit anexei care face parte integrantă din prezenta hotărâre.
(1) Măsurile adiacente distribuției de mere în anul școlar 2015-2016 sunt următoarele:
a) organizarea de vizite la ferme pomicole sau legumicole, la stațiuni de cercetare pomicolă sau legumicolă, la zilele recoltei, expoziții, târguri sau alte evenimente și/sau activități similare;
b) organizarea de concursuri tematice legate de consumul de fructe și/sau legume, inclusiv degustarea de fructe și/sau legume proaspete, cu acordarea de premii, precum și organizarea de activități de grădinărit la nivelul școlii;
c) organizarea de zile tematice dedicate consumului de fructe și legume sau de activități educative practice.
(2) În cadrul oricăreia dintre măsurile adiacente prevăzute la alin. (1), se pot organiza sesiuni de degustare de fructe și/sau legume proaspete.
(3) Sumele necesare implementării măsurilor adiacente se suportă din bugetele județelor, respectiv din bugetele sectoarelor municipiului București, din sume defalcate din taxa pe valoarea adăugată, și nu vor putea depăși 15% din fondurile alocate județelor și municipiului București, pentru acordarea gratuită a merelor, așa cum sunt prevăzute în anexă.
(4) Sumele defalcate din taxa pe valoarea adăugată acordate potrivit dispozițiilor alin. (3), rămase neutilizate la sfârșitul exercițiului bugetar, se regularizează cu bugetul din care au fost acordate.
(5) Consiliile județene și consiliile locale ale sectoarelor municipiului București optează, în funcție de preferințe și buget, pentru măsurile adiacente pe care le vor implementa și vor pune în aplicare în mod obligatoriu cel puțin o măsură adiacentă distribuției de mere pe perioada cursurilor anului școlar 2015-2016.
(6) Consiliile județene și consiliile locale ale sectoarelor municipiului București și unitățile școlare vor lua măsurile necesare astfel încât numai elevii prezenți la cursuri să beneficieze de implementarea măsurilor adiacente.
(7) Consiliile județene și consiliile locale ale sectoarelor municipiului București sunt responsabile de implementarea măsurilor adiacente prevăzute la alin. (1), precum și de organizarea procedurilor de achiziție publică, desemnarea câștigătorilor, încheierea contractelor cu furnizorii sau prestatorii, monitorizarea și controlul implementării măsurilor adiacente prevăzute la alin. (1).
(8) În funcție de specificul măsurilor adiacente pe care le vor implementa, consiliile județene și consiliile locale ale sectoarelor municipiului București vor beneficia de asistență din partea inspectoratelor școlare județene, respectiv a Inspectoratului Școlar al Municipiului București, a direcțiilor de sănătate publică județene, respectiv a direcției de sănătate publică a municipiului București și din partea direcțiilor județene pentru agricultură, respectiv a Direcției pentru Agricultură a Municipiului București, după caz, conform prevederilor legale în vigoare.
(9) Consiliile județene și consiliile locale ale sectoarelor municipiului București au obligația informării Agenției de Plăți și Intervenție pentru Agricultură cu privire la măsurile adiacente implementate pentru care nu solicită rambursarea cheltuielilor efectuate.
(10) În cadrul sesiunilor de degustare prevăzute la alin. (2), se pot degusta orice fructe și/sau legume prevăzute în anexa I partea IX la Regulamentul (UE) nr. 1.308/2013 al Parlamentului European și al Consiliului din 17 decembrie 2013 de instituire a unei organizări comune a piețelor produselor agricole și de abrogare a Regulamentelor (CEE) nr. 922/72, (CEE) nr. 234/79, (CE) nr. 1.037/2001 și (CE) nr. 1.234/2007 ale Consiliului, sub formă proaspătă sau preparate ca salate și/sau sucuri proaspete, fără adaos de zahăr sau alți îndulcitori, sare, oțet și ulei.
(1) În cazul utilizării sumelor prevăzute la art. 2 alin. (3), consiliile județene și consiliile locale ale sectoarelor municipiului București vor solicita sprijin financiar de la Ministerul Agriculturii și Dezvoltării Rurale, prin Agenția de Plăți și Intervenție pentru Agricultură, prin depunerea de cereri de plată la centrele județene ale Agenției de Plăți și Intervenție pentru Agricultură, în vederea recuperării sumelor utilizate pentru implementarea măsurilor adiacente.
(2) Recuperarea sumelor plătite pentru implementarea măsurilor adiacente este condiționată de realizarea distribuției merelor conform prevederilor art. 1.
(3) Plățile aprobate de Agenția de Plăți și Intervenție pentru Agricultură, reprezentând sprijinul financiar pentru implementarea măsurilor adiacente, au ca sursă de finanțare bugetul de stat, prin bugetul Ministerului Agriculturii și Dezvoltării Rurale, sursă de finanțare prevăzută la titlul X "Proiecte cu finanțare din fonduri externe nerambursabile aferente cadrului financiar 2014-2020", articolul 58.13 "Programe din FEGA", reprezentând sprijin financiar din FEGA și din contribuția publică națională totală. Contribuția publică națională totală se compune din cofinanțare publică de minimum 11% din valoarea sprijinului financiar acordat prin FEGA și taxa pe valoarea adăugată aferentă achiziției de produse și prestărilor de servicii.
(4) Sumele reprezentând sprijinul financiar pentru implementarea măsurilor adiacente, recuperate conform prevederilor alin. (1) de la Agenția de Plăți și Intervenție pentru Agricultură, de consiliile județene și consiliile locale ale sectoarelor municipiului București reprezintă venituri ale bugetului de stat.
(5) În privința măsurilor adiacente, Agenția de Plăți și Intervenție pentru Agricultură are atribuțiile prevăzute la art. 12 alin. (3) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 24/2010 privind implementarea programului de încurajare a consumului de fructe proaspete în școli, aprobată cu modificări prin Legea nr. 195/2010, cu modificările și completările ulterioare.
(1) Prevederile art. 9 alin. (1) și ale art. 10 alin. (5)-(8) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 24/2010, aprobată cu modificări prin Legea nr. 195/2010, cu modificările și completările ulterioare, se aplică în mod corespunzător și în privința sprijinului financiar pentru implementarea măsurilor adiacente.
(2) În vederea acordării sprijinului financiar pentru implementarea măsurilor adiacente conform art. 2 alin. (5), consiliile județene și consiliile locale ale sectoarelor municipiului București depun cereri de plată la centrele județene ale Agenției de Plăți și Intervenție pentru Agricultură și la centrul municipiului București al Agenției de Plăți și Intervenție pentru Agricultură, la sfârșitul fiecărui semestru al anului școlar, conform structurii anului școlar, aprobate de Ministerul Educației Naționale și Cercetării Științifice, până în ultima zi a celei de-a treia luni care urmează perioadei ce face obiectul respectivei cereri.
(3) Cererea de plată include informații referitoare la:
a) măsurile adiacente implementate conform prevederilor art. 2 alin. (5);
b) unitățile de învățământ în care au fost implementate măsurile adiacente;
c) numărul de elevi beneficiari ai măsurilor adiacente din fiecare unitate de învățământ în care acestea au fost implementate;
d) suma solicitată în conformitate cu documentele justificative.
(1) În conformitate cu prevederile art. 12 alin. (2) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 24/2010, aprobată cu modificări prin Legea nr. 195/2010, cu modificările și completările ulterioare, Ministerul Agriculturii și Dezvoltării Rurale, prin Agenția de Plăți și Intervenție pentru Agricultură, este autoritatea națională responsabilă pentru asigurarea evaluării programului.
(2) Agenția de Plăți și Intervenție pentru Agricultură este responsabilă de organizarea procedurii de achiziție publică pentru realizarea exercițiului de evaluare prevăzut la alin. (1), aferentă perioadei dintre anii școlari 2010-2011 și 2015-2016, în conformitate cu prevederile Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 34/2006 privind atribuirea contractelor de achiziție publică, a contractelor de concesiune de lucrări publice și a contractelor de concesiune de servicii, aprobată cu modificări și completări prin Legea nr. 337/2006, cu modificările și completările ulterioare.
(3) Până la data de 31 martie 2016, Ministerul Agriculturii și Dezvoltării Rurale va emite un ordin prin care se vor stabili indicatorii de evaluare a programului aferentă perioadei dintre anii școlari 2010-2011 și 2015-2016 și obligațiile evaluatorului.
(4) Plățile aprobate de Agenția de Plăți și Intervenție pentru Agricultură, reprezentând sprijinul financiar pentru evaluarea programului, au ca sursă de finanțare bugetul de stat, prin bugetul Ministerului Agriculturii și Dezvoltării Rurale, sursă de finanțare prevăzută la titlul X "Proiecte cu finanțare din fonduri externe nerambursabile aferente cadrului financiar 2014-2020", articolul 58.13 "Programe din FEGA", reprezentând sprijin financiar din FEGA și din contribuția publică națională totală. Contribuția publică națională totală se compune din cofinanțare publică de minimum 11% din valoarea sprijinului financiar acordat prin FEGA și taxa pe valoarea adăugată aferentă prestărilor de servicii.
(1) În anul 2016 se alocă suma de 45.141 mii lei pentru finanțarea și evaluarea programului de încurajare a consumului de fructe proaspete în școli.
(2) Suma prevăzută la alin. (1) se utilizează după cum urmează:
a) 44.681 mii lei pentru acordarea dreptului prevăzut la art. 1 și pentru realizarea măsurilor adiacente prevăzute la art. 2 alin. (1), în perioada ianuarie - iunie a anului școlar 2015-2016, conform anexei;
b) 460 mii lei pentru evaluarea programului.
(3) Sumele necesare acordării dreptului prevăzut la art. 1 și realizării măsurilor adiacente prevăzute la art. 2 alin. (1), aferente perioadei septembrie-decembrie a anului școlar 2015-2016, sunt prevăzute în Legea bugetului de stat pe anul 2015 nr. 186/2014, cu modificările și completările ulterioare, cu această destinație, pentru o perioadă de 28 de zile.
PRIM-MINISTRU DACIAN JULIEN CIOLOȘ Contrasemnează: --------------- Ministrul agriculturii și dezvoltării rurale, Achim Irimescu Viceprim-ministru, ministrul dezvoltării regionale și administrației publice, Vasile Dîncu Ministrul finanțelor publice, Anca Dana Dragu Ministrul sănătății, Patriciu-Andrei Achimaș-Cadariu Ministrul educației naționale și cercetării științifice, Adrian Curaj Ministrul afacerilor externe, Lazăr Comănescu
București, 16 decembrie 2015.
Anexă
Sume alocate pentru implementarea programului de încurajare a consumului de fructe proaspete în școli - distribuția merelor și realizarea măsurilor adiacente - în anul școlar 2015-2016
- mii lei - ┌─────────────────────┬───────────────┬───────────────────┬────────────────────┐ │ Județul │ Total sume │Sume alocate pentru│Sume alocate pentru │ │ │ alocate în │distribuția de mere│realizarea măsurilor│ │ │ perioada │ în perioada │ adiacente în │ │ │ianuarie-iunie │ianuarie-iunie a │ perioada │ │ │a anului școlar│ anului școlar │ ianuarie-iunie a │ │ │ 2015-2016 │ 2015-2016 │ anului școlar │ │ │ │ │ 2015-2016 │ ├─────────────────────┼───────────────┼───────────────────┼────────────────────┤ │ TOTAL │ 44.681 │ 38.853 │ 5.828 │ ├─────────────────────┼───────────────┼───────────────────┼────────────────────┤ │Alba │ 720│ 626│ 94│ ├─────────────────────┼───────────────┼───────────────────┼────────────────────┤ │Arad │ 909│ 790│ 119│ ├─────────────────────┼───────────────┼───────────────────┼────────────────────┤ │Argeș │ 1.265│ 1.100│ 165│ ├─────────────────────┼───────────────┼───────────────────┼────────────────────┤ │Bacău │ 1.513│ 1.316│ 197│ ├─────────────────────┼───────────────┼───────────────────┼────────────────────┤ │Bihor │ 1.372│ 1.193│ 179│ ├─────────────────────┼───────────────┼───────────────────┼────────────────────┤ │Bistrița-Năsăud │ 741│ 644│ 97│ ├─────────────────────┼───────────────┼───────────────────┼────────────────────┤ │Botoșani │ 1.099│ 956│ 143│ ├─────────────────────┼───────────────┼───────────────────┼────────────────────┤ │Brașov │ 1.280│ 1.113│ 167│ ├─────────────────────┼───────────────┼───────────────────┼────────────────────┤ │Brăila │ 657│ 571│ 86│ ├─────────────────────┼───────────────┼───────────────────┼────────────────────┤ │Buzău │ 999│ 869│ 130│ ├─────────────────────┼───────────────┼───────────────────┼────────────────────┤ │Caraș-Severin │ 590│ 513│ 77│ ├─────────────────────┼───────────────┼───────────────────┼────────────────────┤ │Călărași │ 704│ 612│ 92│ ├─────────────────────┼───────────────┼───────────────────┼────────────────────┤ │Cluj │ 1.311│ 1.140│ 171│ ├─────────────────────┼───────────────┼───────────────────┼────────────────────┤ │Constanța │ 1.603│ 1.394│ 209│ ├─────────────────────┼───────────────┼───────────────────┼────────────────────┤ │Covasna │ 532│ 463│ 69│ ├─────────────────────┼───────────────┼───────────────────┼────────────────────┤ │Dâmbovița │ 1.104│ 960│ 144│ ├─────────────────────┼───────────────┼───────────────────┼────────────────────┤ │Dolj │ 1.300│ 1.130│ 170│ ├─────────────────────┼───────────────┼───────────────────┼────────────────────┤ │Galați │ 1.180│ 1.026│ 154│ ├─────────────────────┼───────────────┼───────────────────┼────────────────────┤ │Giurgiu │ 614│ 534│ 80│ ├─────────────────────┼───────────────┼───────────────────┼────────────────────┤ │Gorj │ 745│ 648│ 97│ ├─────────────────────┼───────────────┼───────────────────┼────────────────────┤ │Harghita │ 782│ 680│ 102│ ├─────────────────────┼───────────────┼───────────────────┼────────────────────┤ │Hunedoara │ 846│ 736│ 110│ ├─────────────────────┼───────────────┼───────────────────┼────────────────────┤ │Ialomița │ 616│ 536│ 80│ ├─────────────────────┼───────────────┼───────────────────┼────────────────────┤ │Iași │ 2.044│ 1.777│ 267│ ├─────────────────────┼───────────────┼───────────────────┼────────────────────┤ │Ilfov │ 790│ 687│ 103│ ├─────────────────────┼───────────────┼───────────────────┼────────────────────┤ │Maramureș │ 1.024│ 890│ 134│ ├─────────────────────┼───────────────┼───────────────────┼────────────────────┤ │Mehedinți │ 570│ 496│ 74│ ├─────────────────────┼───────────────┼───────────────────┼────────────────────┤ │Mureș │ 1.331│ 1.157│ 174│ ├─────────────────────┼───────────────┼───────────────────┼────────────────────┤ │Neamț │ 1.119│ 973│ 146│ ├─────────────────────┼───────────────┼───────────────────┼────────────────────┤ │Olt │ 879│ 764│ 115│ ├─────────────────────┼───────────────┼───────────────────┼────────────────────┤ │Prahova │ 1.627│ 1.415│ 212│ ├─────────────────────┼───────────────┼───────────────────┼────────────────────┤ │Satu Mare │ 791│ 688│ 103│ ├─────────────────────┼───────────────┼───────────────────┼────────────────────┤ │Sălaj │ 535│ 465│ 70│ ├─────────────────────┼───────────────┼───────────────────┼────────────────────┤ │Sibiu │ 936│ 814│ 122│ ├─────────────────────┼───────────────┼───────────────────┼────────────────────┤ │Suceava │ 1.711│ 1.488│ 223│ ├─────────────────────┼───────────────┼───────────────────┼────────────────────┤ │Teleorman │ 672│ 584│ 88│ ├─────────────────────┼───────────────┼───────────────────┼────────────────────┤ │Timiș │ 1.341│ 1.166│ 175│ ├─────────────────────┼───────────────┼───────────────────┼────────────────────┤ │Tulcea │ 476│ 414│ 62│ ├─────────────────────┼───────────────┼───────────────────┼────────────────────┤ │Vaslui │ 1.078│ 937│ 141│ ├─────────────────────┼───────────────┼───────────────────┼────────────────────┤ │Vâlcea │ 827│ 719│ 108│ ├─────────────────────┼───────────────┼───────────────────┼────────────────────┤ │Vrancea │ 783│ 681│ 102│ ├─────────────────────┼───────────────┼───────────────────┼────────────────────┤ │Municipiul București │ 3.665│ 3.188│ 477│ └─────────────────────┴───────────────┴───────────────────┴────────────────────┘
Sumele necesare acordării dreptului prevăzut la art. 1 și realizării măsurilor adiacente prevăzute la art. 2 alin. (1), aferente perioadei septembrie-decembrie a anului școlar 2015-2016, sunt prevăzute în Legea bugetului de stat pe anul 2015 nr. 186/2014, cu modificările și completările ulterioare, cu această destinație.