Articolul I
Regulamentul privind concediile judecătorilor și procurorilor, aprobat prin Hotărârea Plenului Consiliului Superior al Magistraturii nr. 325/2005, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 815 din 8 septembrie 2005, cu modificările și completările ulterioare, se completează după cum urmează:
1. La articolul 15, după alineatul (4) se introduce un nou alineat, alineatul (5), cu următorul cuprins:
"(5) Prin excepție de la prevederile alin. (4), pentru susținerea concursului de promovare în funcții de execuție, judecătorii și procurorii pot beneficia de două ori în cursul aceluiași an calendaristic de concediu plătit, dacă participă la concursuri pentru promovare în grade profesionale diferite."
2. După articolul 15 se introduce un nou articol, articolul 15^1, cu următorul cuprins:
"Art. 15^1. - (1) Judecătorii și procurorii care, în mod nejustificat, nu se prezintă la examenul de capacitate, la concursul de admitere la doctorat, susținerea proiectului de cercetare științifică la încheierea programului de pregătire universitară avansată sau la susținerea tezei de doctorat ori la concursul de promovare în funcție de execuție, pentru care au beneficiat de concediu plătit pentru formare profesională în condițiile art. 15, nu mai beneficiază de concediu plătit pentru formare profesională la următorul concurs sau examen de același fel la care participă.
(2) Judecătorii și procurorii care, în mod nejustificat, nu se prezintă la cursurile sau alte forme de specializare, organizate în țară sau în străinătate, pentru care au beneficiat de concediu plătit pentru formare profesională în condițiile art. 15, restituie indemnizația acordată pentru perioada concediului de formare profesională."