Procedura de audiere se desfășoară cu respectarea următoarelor principii și drepturi:
a) organizarea audierii într-un interval de timp rezonabil, fără a depăși 3 luni, cu respectarea echității și imparțialității;
b) comisie de audiere corectă și imparțială;
c) dreptul de a fi reprezentat pe cheltuiala persoanei;
d) dreptul de a fi informat corect și la timp despre învinuirea adusă de încălcare a reglementărilor anti-doping;
e) dreptul de a se apăra în fața învinuirii aduse de încălcare a reglementărilor anti-doping și față de consecințele decurgând din aceasta;
f) dreptul fiecărei părți de a prezenta probe, de a chema și interoga martori, acceptarea mărturiei sub forma declarației scrise fiind la latitudinea Comisiei de audiere;
g) dreptul persoanei la un interpret pe durata audierii, Comisia de audiere având responsabilitatea de a-l desemna, persoana urmând a suporta costurile;
h) dreptul la o decizie în formă scrisă, motivată, datată și comunicată într-un timp rezonabil sau, atunci când sportivul renunță la audiere, o decizie motivată care va explica acțiunea întreprinsă;
(1) Președintele Comisiei de audiere aduce la cunoștința sportivului ori a persoanei suspectate de încălcarea reglementărilor anti-doping și/sau a reprezentantului acestuia/acesteia, după caz, fapta care face obiectul audierii.
(2) Sportivul ori persoana suspectate de încălcarea reglementărilor anti-doping și/sau reprezentantul acestora sunt întrebați cu privire la probele pe care înțeleg să le propună în apărarea lor și sunt invitați să declare tot ce știu referitor la cauză.
(3) După ce sportivul ori persoana suspectată de încălcarea reglementărilor anti-doping sau reprezentantul acestora declară tot ce știu referitor la cauză, membrii Comisiei de audiere pot pune întrebări și, după caz, pot interoga martorii propuși.
(4) Aspectele dezbătute în cadrul ședinței Comisiei de audiere vor fi consemnate în încheierea de ședință, înregistrată și semnată potrivit prevederilor art. 14.
(5) Sportivul ori persoana suspectată de încălcarea reglementărilor anti-doping dă o declarație scrisă prin care recunoaște sau infirmă acuzația ce i se aduce.
(1) După analizarea documentelor și a probelor existente la dosarul cauzei, a declarațiilor și, după caz, a rezultatului contraexpertizei, în baza încheierii de ședință, Comisia de audiere, printr-o decizie scrisă și motivată, se pronunță asupra reglementării anti-doping încălcate și a sancțiunii aplicabile ori asupra nevinovăției sportivului sau a persoanei suspectate de încălcarea reglementărilor anti-doping, după caz, cu respectarea dispozițiilor art. 12 alin. (1), (2) și (4).
(2) Comisia de audiere se pronunță în ședință secretă, în termen de cel mult 30 de zile.
(3) În cazul în care complexitatea cazului o impune, Comisia de audiere poate amâna pronunțarea de cel mult două ori, cu respectarea prevederilor art. 20 lit. a).
(4) Dacă cu prilejul deliberării, Comisia de audiere constată necesitatea clarificării unor aspecte sau a administrării de probe suplimentare, aceasta poate repune cazul pe rol. În acest caz, termenul prevăzut la art. 20 lit. a) poate fi prelungit cu cel mult 20 de zile.
Decizia Comisiei de audiere trebuie să conțină următoarele elemente, sub sancțiunea nulității:
a) data, ora și locul unde s-a desfășurat ședința Comisiei de audiere;
b) datele de identificare ale sportivului ori ale personalului asistent al acestuia care se face vinovat de o încălcare a reglementărilor anti-doping, precum și cele ale reprezentantului acestuia, dacă este cazul;
c) fapta care constituie încălcarea reglementărilor anti-doping;
d) sancțiunea stabilită pentru fapta respectivă;
e) termenul în care poate fi contestată decizia Comisiei de audiere și organismul competent să soluționeze contestația conform legii;
f) data de la care începe să curgă sancțiunea aplicată sportivului și/sau personalului asistent al acestuia;
g) data și numărul deciziei;
h) obligația federațiilor, cluburilor sau ligilor de punere în aplicare a sancțiunilor sportivilor sau personalului asistent al sportivilor;
i) dispoziții referitoare la deducerea suspendării provizorii din perioada de suspendare impusă printr-o decizie definitivă, în cazul în care suspendarea provizorie este aplicată și respectată;
j) dispoziții referitoare la posibilitatea acceptării voluntare de către sportiv sau persoana care a încălcat reglementările anti-doping a suspendării provizorii din partea unei organizații anti-doping cu autoritate în gestionarea rezultatelor și mențiuni referitoare la deducerea duratei perioadei de suspendare provizorie din perioada de suspendare aplicată printr-o decizie definitivă;
k) interdicția sportivului sau persoanei care a încălcat reglementările anti-doping, pe parcursul perioadei de suspendare, de a deține vreo calitate în cadrul unei structuri sportive semnatare a Codului Mondial Anti-Doping și de a avea vreun raport contractual cu aceasta;
l) obligația sportivului de a rămâne disponibil pentru testare și de a comunica informații privind localizarea pe perioada suspendării;
m) dispoziții referitoare la încălcarea de către sportiv a prevederilor art. 61 alin. (1) și (2) din Legea nr. 227/2006 privind prevenirea și combaterea dopajului în sport, republicată;
n) informarea asupra faptului că pe perioada de suspendare se retrage, parțial sau total, sprijinul financiar oferit de către semnatari și organizațiile membre ale semnatarilor, cu excepția încălcărilor anti-doping care implică o sancțiune redusă pentru substanțe specifice;
o) informații referitoare la situația sportivului sau a persoanei din cadrul personalului asistent al sportivului, suspendată pe o perioadă mai mare de 4 ani, după scurgerea perioadei de suspendare de 4 ani, sub aspectul posibilității participării la competiții sportive locale, care nu se află sub jurisdicția unui semnatar al Codului, doar dacă acea competiție nu îl califică direct sau indirect în vederea participării la un campionat național sau manifestare sportivă internațională;
p) dispoziții referitoare la interzicerea asocierii între un sportiv și o persoană care a suferit o suspendare ca urmare a implicării într-un caz de încălcare a reglementărilor anti-doping sau a fost condamnat în baza unei proceduri profesionale, disciplinare sau penale, pentru o faptă care ar fi constituit o încălcare a reglementărilor anti-doping, după ce sportivul sau o persoană din personalul asistent al sportivului a fost notificată în scris;
q) semnătura președintelui Comisiei de audiere.
(1) Decizia Comisiei de audiere se comunică sportivului sau persoanei care a încălcat reglementarea anti-doping, după caz, clubului la care acesta/aceasta este legitimat/legitimată, federației sportive naționale responsabile, Ministerului Tineretului și Sportului, Comitetului Olimpic și Sportiv Român, federației internaționale responsabile și Agenției Mondiale Anti-Doping, în cel mult 15 zile de la data pronunțării ei.
(2) Comunicarea deciziei se face cu confirmare de primire sau prin mijloace electronice de comunicare.
(3) Decizia poate fi înmânată și personal sportivului sau persoanei vinovate de încălcarea reglementărilor anti-doping ori reprezentantului acestuia/acesteia, sub semnătura certificată de secretarul Comisiei de audiere, cu precizarea datei înmânării.
(4) Dovezile de comunicare se depun la dosarul cauzei.
(1) Aspectele dezbătute în cadrul ședinței Comisiei de audiere sunt consemnate în încheierea de ședință, semnată de toți membrii acesteia.
(2) Încheierea de ședință va cuprinde:
a) componența nominală a Comisiei de audiere, locul și data întrunirii membrilor;
b) locul și data pronunțării deciziei;
c) numele părților, domiciliul sau reședința lor ori, după caz, denumirea și sediul, precum și numele reprezentanților părților și ale celorlalte persoane care au participat la procedura în fața Comisiei de audiere;
d) o scurtă descriere a desfășurării ședinței;
e) opinia separată a membrilor care au votat împotrivă, dacă este cazul, cu indicarea considerentelor pe care aceasta se sprijină;
f) semnăturile membrilor prezenți și a reprezentantului federației sportive naționale la care sportivul sau persoana suspectată de încălcarea reglementărilor anti-doping este legitimat/legitimată.
(3) La cererea sportivului sau a persoanei vinovate de încălcarea reglementărilor anti-doping ori a reprezentantului acestuia/acesteia, precum și a structurilor sportive responsabile, se comunică o copie de pe încheierea de ședință.