HOTĂRÂRE nr. 393 din 2 iunie 2016

HOTĂRÂRE Guvernul
Publicat în
MONITORUL OFICIAL nr. 433 din 9 iunie 2016
Intrat în vigoare
09.06.2016
Forma consolidată din
09.06.2016

privind aprobarea unor modificări și completări în inventarul bunurilor din domeniul public al statului aflate în administrarea Ministerului Apărării Naționale

În temeiul art. 108 din Constituția României, republicată, al art. 20 din Legea nr. 213/1998 privind bunurile proprietate publică, cu modificările și completările ulterioare, și al art. 2^1 și 2^2 din Ordonanța Guvernului nr. 81/2003 privind reevaluarea și amortizarea activelor fixe aflate în patrimoniul instituțiilor publice, aprobată prin Legea nr. 493/2003, cu modificările și completările ulterioare,

Guvernul României adoptă prezenta hotărâre.

Articolul 1

Se aprobă actualizarea valorilor de inventar ale bunurilor din domeniul public al statului aflate în administrarea Ministerului Apărării Naționale, având datele de identificare prevăzute în anexa nr. 1, ca urmare a reevaluării acestora conform prevederilor art. 2^1 și 2^2 din Ordonanța Guvernului nr. 81/2003 privind reevaluarea și amortizarea activelor fixe aflate în patrimoniul instituțiilor publice, aprobată prin Legea nr. 493/2003, cu modificările și completările ulterioare, și a constatării unor suprafețe de teren în minus după finalizarea lucrărilor tehnice de cadastru și intabularea în cartea funciară.

Articolul 2

Se aprobă actualizarea valorilor de inventar ale bunurilor din domeniul public al statului aflate în administrarea Ministerului Apărării Naționale, având datele de identificare prevăzute în anexa nr. 2, ca urmare a reevaluării acestora conform prevederilor art. 2^1 și 2^2 din Ordonanța Guvernului nr. 81/2003, aprobată prin Legea nr. 493/2003, cu modificările și completările ulterioare, și a constatării unor suprafețe de teren în plus după finalizarea lucrărilor tehnice de cadastru și intabularea în cartea funciară.

Articolul 3

Se aprobă actualizarea adreselor unde sunt plasate bunurile aflate în domeniul public al statului și în administrarea Ministerului Apărării Naționale, având datele de identificare prevăzute în anexa nr. 3, ca urmare a adăugării cărților funciare aferente după intabulare.

Articolul 4

Se aprobă actualizarea valorilor de inventar ale bunurilor din domeniul public al statului aflate în administrarea Ministerului Apărării Naționale, având datele de identificare prevăzute în anexa nr. 4, la care se modifică valorile de inventar ca urmare a reevaluării acestora conform prevederilor art. 2^1 și 2^2 din Ordonanța Guvernului nr. 81/2003, aprobată prin Legea nr. 493/2003, cu modificările și completările ulterioare.

Articolul 5

Se aprobă actualizarea valorii de inventar a bunului aflat în domeniul public al statului și în administrarea Ministerului Apărării Naționale, având datele de identificare prevăzute în anexa nr. 5, ca urmare a comasării acesteia cu alt imobil, acesta din urmă fiind radiat din inventarul centralizat, în urma reorganizărilor efectuate la nivel funcțional și administrativ.

Articolul 6

Se aprobă radierea unui bun din inventarul centralizat al bunurilor din domeniul public al statului aflate în administrarea Ministerului Apărării Naționale, având datele de identificare prevăzute în anexa nr. 6, prin comasarea cu alt imobil, în urma reorganizărilor efectuate la nivel funcțional și administrativ.

Articolul 7

Se aprobă actualizarea valorii de inventar a bunurilor din domeniul public al statului aflate în administrarea Ministerului Apărării Naționale, având datele de identificare prevăzute în anexa nr. 7, ca urmare a reevaluării acestora conform prevederilor art. 2^1 și 2^2 din Ordonanța Guvernului nr. 81/2003, aprobată prin Legea nr. 493/2003, cu modificările și completările ulterioare, și a dezmembrării acestora pentru constituirea unor imobile noi în urma reorganizărilor efectuate la nivel funcțional și administrativ în cadrul instituției militare.

Articolul 8

Se aprobă înscrierea unor bunuri în inventarul centralizat al bunurilor din domeniul public al statului aflate în administrarea Ministerului Apărării Naționale, având datele de identificare prevăzute în anexa nr. 8, ca urmare a constituirii unor imobile noi, prin dezmembrarea din alte bunuri aflate în domeniul public al statului și în administrarea Ministerului Apărării Naționale, sau în urma reorganizărilor efectuate la nivel funcțional și administrativ.

Articolul 9

Ministerul Apărării Naționale își va actualiza în mod corespunzător datele din evidența cantitativ-valorică și, împreună cu Ministerul Finanțelor Publice, va opera modificarea anexei nr. 4 la Hotărârea Guvernului nr. 1.705/2006 pentru aprobarea inventarului centralizat al bunurilor din domeniul public al statului, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 1.020 și 1.020 bis din 21 decembrie 2006, cu modificările și completările ulterioare.

Articolul 10

Anexele nr. 1-8*) fac parte integrantă din prezenta hotărâre.

Notă ────────── *) Anexele nr. 1-8 nu se publică, fiind clasificate potrivit legii. ──────────

PRIM-MINISTRU DACIAN JULIEN CIOLOȘ Contrasemnează: -------------- Ministrul apărării naționale, Mihnea Ioan Motoc Ministrul finanțelor publice, Anca Dana Dragu

București, 2 iunie 2016.

Nr. 393.

-----

Sursă: legislatie.just.ro (Monitorul Oficial). Textul afișat este forma consolidată curentă.