HOTĂRÂRE nr. 420 din 8 iunie 2016

HOTĂRÂRE Guvernul
Publicat în
MONITORUL OFICIAL nr. 457 din 21 iunie 2016
Intrat în vigoare
21.06.2016
Forma consolidată din
21.06.2016

privind schimbarea titularului dreptului de administrare a unei părți dintr-un imobil aflat în domeniul public al statului și în administrarea Ministerului Apărării Naționale și actualizarea anexelor nr. 4 și 40 la Hotărârea Guvernului nr. 1.705/2006 pentru aprobarea inventarului centralizat al bunurilor din domeniul public al statului

În temeiul art. 108 din Constituția României, republicată, al art. 20 din Legea nr. 213/1998 privind bunurile proprietate publică, cu modificările și completările ulterioare, al art. 867, 868, 869, 874 și 875 din Legea nr. 287/2009 privind Codul civil, republicată, cu modificările ulterioare, și în temeiul art. 2^1 și 2^2 din Ordonanța Guvernului nr. 81/2003 privind reevaluarea și amortizarea activelor fixe aflate în patrimoniul instituțiilor publice, aprobată prin Legea nr. 493/2003, cu modificările și completările ulterioare, precum și având în vedere prevederile art. 2 alin. (3) din Hotărârea Guvernului nr. 598/2010 privind schimbarea titularului dreptului de administrare a unei părți dintr-un imobil,

Guvernul României adoptă prezenta hotărâre.

Articolul 1

Imobilul aflat în domeniul public al statului, având datele de identificare prevăzute în anexa nr. 1, transmis în administrarea Consiliului Local al Sectorului 2 al Municipiului București, în baza Hotărârii Guvernului nr. 598/2010 privind schimbarea titularului dreptului de administrare a unei părți dintr-un imobil, revine în administrarea Ministerului Apărării Naționale.

Articolul 2

Se aprobă actualizarea valorii de inventar a imobilului aflat în domeniul public al statului și în administrarea Ministerului Apărării Naționale, înregistrat în inventarul centralizat al bunurilor din domeniul public al statului la poziția cu nr. MFP 152.091, având datele de identificare prevăzute în anexa nr. 1, ca urmare a reevaluării conform Ordonanței Guvernului nr. 81/2003 privind reevaluarea și amortizarea activelor fixe aflate în patrimoniul instituțiilor publice, aprobată prin Legea nr. 493/2003, cu modificările și completările ulterioare.

Articolul 3

(1) Se aprobă trecerea imobilului proprietate publică a statului, având datele de identificare prevăzute în anexa nr. 2, din administrarea Ministerului Apărării Naționale în administrarea Secretariatului de Stat pentru Culte.

(2) Se aprobă darea în folosință gratuită a imobilului de la alin. (1) Patriarhiei Române prin Arhiepiscopia Bucureștilor, pe termen limitat, de 50 de ani, în vederea organizării unui Centru de activități cu tineretul.

Articolul 4

(1) Obiectivul menționat la art. 3, respectiv Centrul de activități cu tineretul al Arhiepiscopiei Bucureștilor, se va realiza în termen de 10 ani de la predarea efectivă a imobilului.

(2) În cazul în care nu se respectă destinația imobilului și/sau termenul de realizare a obiectivului menționat la art. 3, imobilul revine de drept în administrarea Ministerului Apărării Naționale.

Articolul 5

Predarea-preluarea imobilului transmis potrivit prevederilor art. 3 se face pe bază de protocol încheiat între părți, în termen de 60 de zile de la intrarea în vigoare a prezentei hotărâri.

Articolul 6

Ministerul Apărării Naționale și Secretariatul de Stat pentru Culte își vor actualiza în mod corespunzător datele din evidența cantitativ-valorică și vor opera modificările intervenite în anexele nr. 4 și 40 la Hotărârea Guvernului nr. 1.705/2006 pentru aprobarea inventarului centralizat al bunurilor din domeniul public al statului, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 1.020 și 1.020 bis din 21 decembrie 2006, cu modificările și completările ulterioare.

Articolul 7

Anexele nr. 1 și 2 fac parte integrantă din prezenta hotărâre.

PRIM-MINISTRU DACIAN JULIEN CIOLOȘ Contrasemnează: --------------- Ministrul apărării naționale, Mihnea Ioan Motoc Secretarul general al Guvernului, Sorin Sergiu Chelmu p. Secretarul de stat pentru culte, Cezar Păvălașcu Ministrul finanțelor publice, Anca Dana Dragu

București, 8 iunie 2016.

Nr. 420.

Anexa 1

DATELE DE IDENTIFICARE

ale imobilului situat în orașul

Pantelimon, județul Ilfov, aflat în domeniul public al statului,

care revine de drept în administrarea Ministerului Apărării Naționale

┌────┬─────────┬─────────┬─────────┬───────────────┬────────────────┬──────────────┬──────────────────┐ │Nr. │ Nr. MFP │Codul de │Denumirea│Adresa/ │Elementele-cadru│Valoarea de │Persoana juridică │ │crt.│ │clasi- │bunului │Carte funciară/│de descriere │inventar a │ce deține imobilul│ │ │ │ficație │imobil │Nr. cadastral │tehnică │bunului imobil│în administrare │ │ │ │ │ │ │ │(în lei) │ │ ├────┼─────────┼─────────┼─────────┼───────────────┼────────────────┼──────────────┼──────────────────┤ │ 1 │152.091 │8.19.01 │Imobil │Orașul │Construcții și │16.412.130 lei│Statul român, în │ │ │ │ │961 │Pantelimon, │teren *) │ │administrarea │ │ │ │ │(parțial)│județul Ilfov, │ │ │Ministerului │ │ │ │ │ │Str. Răscoalei │ │ │Apărării Naționale│ │ │ │ │ │nr. 3-5, │ │ │CUI - 4183229 │ │ │ │ │ │CF102312, nr. │ │ │ │ │ │ │ │ │cad. 102312 │ │ │ │ └────┴─────────┴─────────┴─────────┴───────────────┴────────────────┴──────────────┴──────────────────┘

Notă ────────── *) Conform prevederilor Ordinului ministrului finanțelor publice nr. 1.718/2011 pentru aprobarea Precizărilor privind întocmirea și actualizarea inventarului centralizat al bunurilor din domeniul public al statului, instituțiile a căror activitate este organizată în baza unor legi speciale și care au bunuri cu date de identificare clasificate completează anexele la hotărârile Guvernului numai cu acele date care nu sunt clasificate. ──────────

Anexa 2

DATELE DE IDENTIFICARE

ale imobilului situat în orașul Pantelimon, județul Ilfov, aflat în

domeniul public al statului, care se transmite din

administrarea Ministerului Apărării Naționale în administrarea

Secretariatului de Stat pentru Culte și în

folosința gratuită a Arhiepiscopiei Bucureștilor

┌────┬───────┬────────┬─────────┬───────────────┬─────────────────────────────────────┬──────────────┬─────────────────┬─────────────────┐ │Nr. │Nr. MFP│Codul de│Denumirea│Adresa/Carte │Elementele-cadru de descriere tehnică│Valoarea de │Persoana juridică│Persoana juridică│ │crt.│ │clasi- │bunului │funciară/Nr. │ │inventar a │de la care se │la care se │ │ │ │ficație │imobil │cadastral │ │bunului imobil│transmite │transmite │ │ │ │ │ │ │ │ (în lei) │imobilul/CUI │imobilul/CUI │ ├────┼───────┼────────┼─────────┼───────────────┼─────────────────────────────────────┼──────────────┼─────────────────┼─────────────────┤ │ 1 │152.091│8.19.01 │Imobil │Orașul │1. Teren │16.412.130 lei│Statul român, din│Secretariatul de │ │ │ │ │961 │Pantelimon, │Suprafața terenului - 104.663 mp │ │administrarea │Stat pentru Culte│ │ │ │ │(parțial)│județul Ilfov, │Valoare contabilă - 13.689.576 lei │ │Ministerului │CUI - 26429279 │ │ │ │ │ │Str. Răscoalei │2. Construcții │ │Apărării │ │ │ │ │ │ │nr. 3-5, │C1 - Suprafață construită - 520 mp │ │Naționale │ │ │ │ │ │ │CF102312, │C2 - Suprafață construită - 588 mp │ │CUI - 4183229 │ │ │ │ │ │ │nr. cad. 102312│C3 - Suprafață construită - 549 mp │ │ │ │ │ │ │ │ │ │C4 - Suprafață construită - 519 mp │ │ │ │ │ │ │ │ │ │C5 - Suprafață construită - 140 mp │ │ │ │ │ │ │ │ │ │C6 - Suprafață construită - 49 mp │ │ │ │ │ │ │ │ │ │C7 - Suprafață construită - 332 mp │ │ │ │ │ │ │ │ │ │C8 - Suprafață construită - 234 mp │ │ │ │ │ │ │ │ │ │C9 - Suprafață construită - 231 mp │ │ │ │ │ │ │ │ │ │C10 - Suprafață construită - 142 mp │ │ │ │ │ │ │ │ │ │C11 - Suprafață construită - 120 mp │ │ │ │ │ │ │ │ │ │C12 - Suprafață construită - 298 mp │ │ │ │ │ │ │ │ │ │C13 - Suprafață construită - 196 mp │ │ │ │ │ │ │ │ │ │C14 - Suprafață construită - 184 mp │ │ │ │ │ │ │ │ │ │C15 - Suprafață construită - 164 mp │ │ │ │ │ │ │ │ │ │C16 - Suprafață construită - 210 mp │ │ │ │ │ │ │ │ │ │C17 - Suprafață construită - 91 mp │ │ │ │ │ │ │ │ │ │C18 - Suprafață construită - 221 mp │ │ │ │ │ │ │ │ │ │Valoarea contabilă - 2.645.964,97 lei│ │ │ │ │ │ │ │ │ │3. Amenajări │ │ │ │ │ │ │ │ │ │3.1. Împrejmuire sârmă ghimpată pe un│ │ │ │ │ │ │ │ │ │rând de stâlpi cu o lungime de 254 ml│ │ │ │ │ │ │ │ │ │Împrejmuire sârmă ghimpată pe două │ │ │ │ │ │ │ │ │ │rânduri de stâlpi cu o lungime de │ │ │ │ │ │ │ │ │ │160 ml │ │ │ │ │ │ │ │ │ │Împrejmuire beton prefabricat cu o │ │ │ │ │ │ │ │ │ │lungime de 594 ml │ │ │ │ │ │ │ │ │ │Împrejmuire metalică cu o lungime de │ │ │ │ │ │ │ │ │ │768 ml │ │ │ │ │ │ │ │ │ │3.2. Rețele │ │ │ │ │ │ │ │ │ │Rețea de alimentare cu apă cu o │ │ │ │ │ │ │ │ │ │lungime de 860 ml │ │ │ │ │ │ │ │ │ │Rețea de canalizare cu o lungime de │ │ │ │ │ │ │ │ │ │820 ml │ │ │ │ │ │ │ │ │ │Rețea de energie electrică subterană │ │ │ │ │ │ │ │ │ │cu o lungime de 440 ml │ │ │ │ │ │ │ │ │ │Rețea de energie electrică aeriană cu│ │ │ │ │ │ │ │ │ │o lungime de 2.700 ml │ │ │ │ │ │ │ │ │ │3.3. Drumuri, alei, platouri │ │ │ │ │ │ │ │ │ │Drumuri și alei interioare asfaltate │ │ │ │ │ │ │ │ │ │cu o suprafață de 1.250 mp │ │ │ │ │ │ │ │ │ │Drumuri și alei interioare betonate │ │ │ │ │ │ │ │ │ │cu o suprafață de 1.500 mp │ │ │ │ │ │ │ │ │ │Drumuri și alei interioare pavate cu │ │ │ │ │ │ │ │ │ │o suprafață de 3.010 mp │ │ │ │ │ │ │ │ │ │Platouri betonate cu o suprafață de │ │ │ │ │ │ │ │ │ │1.620 mp │ │ │ │ │ │ │ │ │ │Valoarea contabilă - 76.589,03 lei │ │ │ │ └────┴───────┴────────┴─────────┴───────────────┴─────────────────────────────────────┴──────────────┴─────────────────┴─────────────────┘

-----

Sursă: legislatie.just.ro (Monitorul Oficial). Textul afișat este forma consolidată curentă.