HOTĂRÂRE nr. 494 din 6 iulie 2016

HOTĂRÂRE Guvernul
Publicat în
MONITORUL OFICIAL nr. 526 din 13 iulie 2016
Intrat în vigoare
13.07.2016
Forma consolidată din
13.07.2016

privind actualizarea inventarului centralizat al bunurilor din domeniul public al statului aflate în administrarea Serviciului de Protecție și Pază

În temeiul art. 108 din Constituția României, republicată, al art. 20 alin. (1) din Legea nr. 213/1998 privind bunurile proprietate publică, cu modificările și completările ulterioare, și al art. 2 alin. (1) și (2) din Hotărârea Guvernului nr. 1.705/2006 pentru aprobarea inventarului centralizat al bunurilor din domeniul public al statului, cu modificările și completările ulterioare,

Guvernul României adoptă prezenta hotărâre.

Articolul 1

Se aprobă actualizarea inventarului centralizat al bunurilor din domeniul public al statului, aflate în administrarea Serviciului de Protecție și Pază, potrivit datelor prevăzute în anexa*) care face parte integrantă din prezenta hotărâre.

Notă ────────── *) Anexa nu se publică fiind clasificată potrivit legii. ──────────

Articolul 2

Serviciul de Protecție și Pază își va actualiza în mod corespunzător datele din evidența cantitativ-valorică și, împreună cu Ministerul Finanțelor Publice, va opera modificarea corespunzătoare a anexei nr. 42 la Hotărârea Guvernului nr. 1.705/2006 pentru aprobarea inventarului centralizat al bunurilor din domeniul public al statului, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 1.020 și 1.020 bis din 21 decembrie 2006, cu modificările și completările ulterioare, referitoare la bunurile publice prevăzute la art. 1.

PRIM-MINISTRU DACIAN JULIEN CIOLOȘ Contrasemnează: ----------------- Directorul Serviciului de Protecție și Pază, Lucian Silvan Pahonțu Ministrul finanțelor publice, Anca Dana Dragu

București, 6 iulie 2016.

Nr. 494.

----

Sursă: legislatie.just.ro (Monitorul Oficial). Textul afișat este forma consolidată curentă.