LEGE nr. 128 din 7 iulie 2016

LEGE Parlamentul
Publicat în
MONITORUL OFICIAL nr. 544 din 20 iulie 2016
Intrat în vigoare
23.07.2016
Forma consolidată din
23.07.2016

pentru ratificarea Acordului de garanție dintre statele membre ale Uniunii Europene și Banca Europeană de Investiții privind împrumuturile care urmează a fi acordate de către Banca Europeană de Investiții pentru proiectele de investiții din statele din Africa, Caraibe și Pacific și din țările și teritoriile de peste mări, precum și a Acordului de gestionare arierate dintre statele membre ale Uniunii Europene și Banca Europeană de Investiții care reglementează procedurile de plată și rambursare în cadrul Acordului de garantare privind împrumuturile care urmează a fi acordate de către Banca Europeană de Investiții pentru proiectele de investiții din statele din Africa, Caraibe și Pacific, precum și din țările și teritoriile de peste mări, semnate de România la 1 iulie 2015 la București

Parlamentul României adoptă prezenta lege.

Articolul 1

Se ratifică Acordul de garanție*) dintre statele membre ale Uniunii Europene și Banca Europeană de Investiții privind împrumuturile care urmează a fi acordate de către Banca Europeană de Investiții pentru proiectele de investiții din statele din Africa, Caraibe și Pacific și din țările și teritoriile de peste mări, semnat la 1 iulie 2015 la București.

Articolul 2

Cu ocazia semnării, România declară că, având în vedere prevederile art. 15 din Constituția României, republicată, acesteia nu i se va aplica prevederea "și va intra în vigoare în data de 1 ianuarie 2014" din art. 11 al Acordului de garanție. Obligațiile României cu privire la Acordul de garanție vor avea efect doar cu privire la împrumuturile, așa cum sunt definite în Acordul de garanție, acordate după semnarea Acordului de garanție.

Articolul 3

Se ratifică Acordul de gestionare arierate*) dintre statele membre ale Uniunii Europene și Banca Europeană de Investiții care reglementează procedurile de plată și rambursare în cadrul Acordului de garantare privind împrumuturile care urmează a fi acordate de către Banca Europeană de Investiții pentru proiectele de investiții din statele din Africa, Caraibe și Pacific, precum și din țările și teritoriile de peste mări, semnat la 1 iulie 2015 la București.

Notă ────────── *) Traducere oficială. ──────────

Articolul 4

Cu ocazia semnării, România declară că, având în vedere prevederile art. 15 din Constituția României, republicată, acesteia nu i se va aplica prevederea "și va intra în vigoare în data de 1 ianuarie 2014" din art. 11 al Acordului de gestionare arierate. Obligațiile României cu privire la Acordul de gestionare arierate vor avea efect doar cu privire la împrumuturile, așa cum sunt definite în Acordul de gestionare arierate, acordate după semnarea Acordului de gestionare arierate.

Această lege a fost adoptată de Parlamentul României, cu respectarea prevederilor art. 75 și ale art. 76 alin. (2) din Constituția României, republicată.

p. PREȘEDINTELE CAMEREI DEPUTAȚILOR, FLORIN IORDACHE p. PREȘEDINTELE SENATULUI, IOAN CHELARU

București, 7 iulie 2016.

Nr. 128.

ACORD 01/07/2015

ACORD 01/07/2015

Sursă: legislatie.just.ro (Monitorul Oficial). Textul afișat este forma consolidată curentă.