ORDONANȚĂ nr. 20 din 24 august 2016 (*actualizată*)

ORDONANȚĂ Guvernul
Intrat în vigoare
29.08.2016
Forma consolidată din
10.12.2016

privind stabilirea unor măsuri pentru participarea în cadrul Uniunii Internaționale a Telecomunicațiilor, precum și pentru semnarea acordurilor sau aranjamentelor tehnice de coordonare a utilizării frecvențelor radio în zonele de frontieră**)

(actualizată până la data de 10 decembrie 2016*)

----------

----------

**) Titlul ordonanței a fost modificat de pct. 1 al art. unic din LEGEA nr. 245 din 5 decembrie 2016, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 983 din 7 decembrie 2016.

Având în vedere Conferința Plenipotențiarilor Uniunii Internaționale a Telecomunicațiilor care s-a desfășurat la Busan, Republica Coreea, în perioada 20 octombrie-7 noiembrie 2014, în cadrul căreia România a anunțat menținerea contribuției la bugetul organizației internaționale pentru exercițiul financiar 2016-2019 la o unitate contributivă (o clasă de contribuție), similar perioadei 2011-2015, angajament asumat în conformitate cu tratatul organizației internaționale, ratificat prin Legea nr. 76/1993 pentru ratificarea Constituției și a Convenției Uniunii Internaționale a Telecomunicațiilor, semnată la Geneva la 22 decembrie 1992, cu modificările ulterioare,

având în vedere prevederile art. 28 din Constituția Uniunii Internaționale a Telecomunicațiilor, ratificată prin Legea nr. 76/1993 pentru ratificarea Constituției și a Convenției UIT, cu modificările ulterioare, ale Ordonanței Guvernului nr. 41/1994 privind autorizarea plății cotizațiilor la organizațiile internaționale interguvernamentale la care România este parte, aprobată prin Legea nr. 126/1994, cu modificările și completările ulterioare, precum și ale Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 89/2010 privind anunțarea creșterii contribuției României la bugetul Uniunii Internaționale a Telecomunicațiilor pentru perioada 2011-2015 cu o jumătate de unitate contributivă, în cadrul Conferinței Plenipotențiarilor Uniunii Internaționale a Telecomunicațiilor ce se va desfășura la Guadalajara, Statele Unite Mexicane, în perioada 4-22 octombrie 2010, aprobată cu modificări prin Legea nr. 4/2011,

luând în considerare faptul că pentru plata contribuției României la Uniunea Internațională a Telecomunicațiilor a fost emisă factura nr. 6500001444, cu data scadentă 31.03.2016, neplata acesteia conducând la perceperea de penalități în cuantum de 3% pe an, pentru primele trei luni, începând cu data de 1 aprilie, respectiv 6% pe an începând cu luna iulie, penalități ce se vor calcula pentru fiecare zi de întârziere,

având în vedere faptul că un criteriu determinant în stabilirea obiectivelor și strategiilor guvernamentale îl reprezintă concordanța cu responsabilitățile pe care România și le-a asumat, inclusiv prin asumarea unui rol activ și eficient în cadrul organizației internaționale,

în temeiul art. 108 din Constituția României, republicată, și al art. 1 pct. I.5 și al art. 1 pct. VII.2 din Legea nr. 123/2016 privind abilitarea Guvernului de emite ordonanțe,

Guvernul României adoptă prezenta ordonanță.

Articolul 1

Prezenta ordonanță reglementează unele măsuri necesare pentru:

a) asigurarea participării autorităților naționale în cadrul Uniunii Internaționale a Telecomunicațiilor (UIT), precum și pentru efectuarea plății contribuției statului român la bugetul UIT;

b) semnarea acordurilor sau aranjamentelor tehnice de coordonare a utilizării frecvențelor radio în zonele de frontieră.

----------

Art. 1 a fost modificat de pct. 2 al art. unic din LEGEA nr. 245 din 5 decembrie 2016, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 983 din 7 decembrie 2016.

Articolul 2

(1) Se aprobă plata de către Autoritatea Națională pentru Administrare și Reglementare în Comunicații, denumită în continuare ANCOM, a contribuției anuale a României la bugetul UIT pentru exercițiul financiar 2016-2019, la o unitate contributivă, respectiv 318.000 franci elvețieni, efectuată din bugetul propriu de venituri și cheltuieli.

(2) Pentru anul 2016, plata prevăzută la alin. (1) se efectuează în termen de 5 zile lucrătoare de la data intrării în vigoare a prezentei ordonanțe.

(3) Se aprobă plata de către ANCOM a penalităților ce vor fi calculate de către UIT ca urmare a plății cu întârziere a sumei datorate pentru anul 2016.

(4) Se autorizează ANCOM să efectueze virările de credite bugetare necesare plății contribuției pentru anul 2016 și, prin derogare de la art. 47 alin. (8) din Legea nr. 500/2002 privind finanțele publice, cu modificările și completările ulterioare, să angajeze cheltuielile corespunzătoare în termen de două zile lucrătoare de la virarea creditelor bugetare.

Articolul 3

Se aprobă plata de către ANCOM a contribuției anuale a României la bugetul UIT, pentru exercițiile financiare ulterioare perioadei 2016-2019, la nivelul asumat potrivit mandatului acordat în condițiile legii.

Articolul 4

(1) Ministerul Comunicațiilor și pentru Societatea Informațională (MCSI) și ANCOM asigură reprezentarea României în cadrul UIT, în calitate de autorități de stat.

(2) Autoritățile menționate la alin. (1) susțin, în cadrul UIT, politica și strategia națională în domeniu.

(3) În vederea aplicării prevederilor alin. (2), autoritățile menționate la alin. (1) se consultă reciproc și se coordonează pentru adoptarea unei poziții comune în vederea reprezentării în cadrul UIT.

----------

Art. 4 a fost introdus de pct. 3 al art. unic din LEGEA nr. 245 din 5 decembrie 2016, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 983 din 7 decembrie 2016.

Articolul 5

(1) Acordurile sau aranjamentele tehnice de coordonare a utilizării frecvențelor radio în zonele de frontieră, încheiate în temeiul art. 6 din Regulamentul Radiocomunicațiilor al UIT, prin derogare de la prevederile Legii nr. 590/2003

privind tratatele, precum și de la art. 10 alin. (1) pct. 2 din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 22/2009

privind înființarea Autorității Naționale pentru Administrare și Reglementare în Comunicații, aprobată prin Legea nr. 113/2010

, cu modificările și completările ulterioare, urmează procedura stabilită potrivit alin. (2).

(2) Inițierea negocierii unui acord sau aranjament tehnic de coordonare a utilizării frecvențelor radio în zonele de frontieră se aprobă de către președintele ANCOM, cu avizul consultativ al Ministerului Afacerilor Externe și al MCSI. Semnarea acordurilor sau aranjamentelor nu necesită avize suplimentare, fiind suficientă aprobarea președintelui ANCOM.

----------

Art. 5 a fost introdus de pct. 3 al art. unic din LEGEA nr. 245 din 5 decembrie 2016, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 983 din 7 decembrie 2016.

PRIM-MINISTRU DACIAN JULIEN CIOLOȘ Contrasemnează: --------------- Ministrul comunicațiilor și pentru societatea informațională, Delia Popescu p. Președintele Autorității Naționale pentru Administrare și Reglementare în Comunicații, Bogdan-Cristian Iana Ministrul finanțelor publice, Anca Dana Dragu Ministrul afacerilor externe, Lazăr Comănescu

București, 24 august 2016.

Nr. 20.

-----

Sursă: legislatie.just.ro (Monitorul Oficial). Textul afișat este forma consolidată curentă.