(1) Solicitările sunt analizate și evaluate de Comisia de evaluare, denumită în continuare Comisia, constituită prin decizie a managerului INP, care are calitatea de președinte al Comisiei.
(2) Comisia are minimum 5 membri, numiți prin decizie a managerului INP, specialiști din cadrul INP, împreună cu specialiști sau experți atestați în domeniul protejării monumentelor istorice, după caz.
(3) Componența nominală a Comisiei va fi adusă la cunoștință publică numai după încheierea sesiunii de evaluare.
(4) Fiecare membru al Comisiei semnează la începutul sesiunii de evaluare o declarație de imparțialitate și confidențialitate, potrivit modelului prevăzut în anexa nr. 5 la prezentele norme metodologice. Persoana care solicită direct sau în numele unei persoane juridice finanțare prin PNR nu poate deține, în sesiunea respectivă, calitatea de membru sau de invitat al Comisiei.
(5) În situația în care, în cursul procedurii de evaluare, un membru al Comisiei constată că are un interes patrimonial în legătură cu una dintre solicitările înaintate Comisiei din care face parte sau se află în una dintre situațiile prevăzute în anexa nr. 5, acesta are obligația să declare imediat, în scris, sau să solicite consemnarea de către secretariat a acestui lucru și să se retragă de la lucrările Comisiei.
(6) Secretariatul Comisiei este desemnat prin decizia de constituire a Comisiei, fiind format din personal tehnic de specialitate din cadrul INP, și are următoarele atribuții:
a) înregistrează solicitările depuse și asigură întocmirea listei acestora;
b) verifică actele depuse la dosar, pentru asigurarea conformității acestora cu prevederile prezentelor norme metodologice;
c) publică pe site-ul INP lista dosarelor care nu îndeplinesc condițiile, sunt incomplete și sunt considerate neeligibile pentru includerea în PNR;
d) întocmește și trimite convocatorul către membrii Comisiei în termen de maximum două zile de la data-limită de depunere a solicitărilor;
e) întocmește procesele-verbale de ședință ale Comisiei, asigurând semnarea acestora de către toți membrii Comisiei;
f) publică pe site-ul INP lista cu rezultatele evaluării Comisiei și lista obținută după termenul de contestare, precum și componența nominală a Comisiei, conform prevederilor alin. (3);
g) ține evidența fișelor de notare a criteriilor de evaluare stabilite în anexa nr. 1;
h) ține evidența declarațiilor de imparțialitate și confidențialitate ale membrilor Comisiei;
i) asigură gestionarea și arhivarea documentelor aferente activității Comisiei;
j) primește contestațiile depuse de solicitanți;
k) îndeplinește alte atribuții stabilite de președintele Comisiei, în legătură cu activitatea acesteia.
(1) Conformitatea dosarului cu cerințele de conținut prevăzute la art. 11 și 12 este verificată, la depunerea dosarului sau la primirea sa prin poștă, de către secretariatul Comisiei, care formulează, dacă este cazul, cerere de completare, în termenul stabilit prin anunțul public, urmând ca solicitanții să transmită în termenul impus prin anunț toate documentele/informațiile solicitate, în format letric și/sau în format electronic.
(2) Documentațiile incomplete și pentru care nu s-au transmis în termen completările solicitate sau cele înregistrate ulterior datei-limită stabilite prin anunț se resping. Se consideră data depunerii data poștei sau data înregistrării pentru dosarele depuse direct la registratura INP.
(3) Lista dosarelor care nu îndeplinesc condițiile, sunt incomplete și sunt considerate neeligibile pentru includerea în PNR se publică pe site-ul INP.
(4) Dosarele respinse potrivit prevederilor alin. (2) pot fi returnate la cererea solicitantului, dacă acesta declară, în scris, că nu va contesta decizia de respingere sau dacă depune cererea de restituire după încheierea etapei de contestare. În cazul dosarelor restituite, INP va asigura păstrarea, în copie, a documentației, în vederea arhivării, conform legii.
(5) Secretariatul va înainta în termen de 5 zile Comisiei dosarele complete și conforme, iar aceasta va analiza și va puncta fiecare monument istoric, conform criteriilor din anexa nr. 1. Comisia se va întâlni ori de câte ori va fi necesar, în funcție de numărul dosarelor depuse în respectiva sesiune anuală, astfel încât toate dosarele să poată fi evaluate până la data-limită stabilită prin anunțul public.
(6) Rezultatele evaluării sunt făcute publice de către INP pe site-ul propriu, în termen de 3 zile de la încheierea evaluării și finalizarea listei.
(7) Rezultatele evaluării pot fi contestate în termen de 3 zile lucrătoare de la data publicării rezultatelor, conform prevederilor alin. (6).
(8) În vederea formulării contestației, solicitanții pot solicita grilele de notare a criteriilor prevăzute în anexa nr. 1, corespunzătoare solicitării de finanțare, anonimizate. Grilele de notare vor fi puse la dispoziție de secretariatul Comisiei, în scris, prin fax sau prin poștă electronică, în termen de o zi lucrătoare de la înregistrarea contestației.
(9) Contestațiile se analizează și se soluționează, în termen de 7 zile lucrătoare de la data expirării termenului de depunere a contestațiilor, de către o comisie de soluționare a contestațiilor, desemnată prin decizie a managerului INP, formată din minimum 3 membri, desemnați conform art. 14 alin. (2).
(10) În componența Comisiei de soluționare a contestațiilor nu pot fi numiți membri care au făcut parte din Comisia de evaluare sau din secretariatul acesteia.
(11) Lista obiectivelor eligibile, ordonate în ordinea descrescătoare a punctajului alocat de Comisie, stabilită după expirarea termenului în care pot fi depuse contestații sau, după caz, după soluționarea acestora, constituie instrumentul principal de planificare bugetară, prin care INP estimează necesarul de fonduri pentru sesiunea anuală a PNR din anul următor, și se transmite ordonatorului principal de credite.
(12) În termen de 30 de zile de la aprobarea bugetului alocat de Ministerul Culturii pentru PNR, INP transmite Ministerului Culturii spre aprobare lista monumentelor istorice propuse pentru a fi incluse în PNR în anul curent, corelând necesarul de fonduri stabilit prin procedura de evaluare cu fondurile alocate de la bugetul de stat.
(1) După aprobarea includerii obiectivului în PNR, conform art. 15 alin. (12), INP încheie cu fiecare beneficiar al finanțării un protocol sau un contract de finanțare, după caz, prin care se stabilesc drepturile și obligațiile părților.
(2) În cazul beneficiarilor finanțării persoane fizice și persoane juridice de drept privat, contractul sau protocolul de finanțare conține obligatoriu clauza privind constituirea unei garanții imobiliare asupra monumentului istoric în cauză, pentru o perioadă de 10 ani, conform art. 38 din Legea nr. 422/2001 privind protejarea monumentelor istorice republicată, cu modificările și completările ulterioare, în favoarea statului, precum și clauze privind verificarea utilizării sumelor provenite din contribuția financiară asigurată de INP prin PNR, respectiv recuperarea în totalitate a acesteia în situația în care monumentul istoric în cauză a fost înstrăinat de proprietar altei persoane decât statul, înainte de împlinirea perioadei de 10 ani de la constituirea garanției imobiliare.
(1) Se elimină din PNR obiectivele monumente istorice ale căror lucrări finanțate prin PNR sunt preluate integral spre finanțare din alte fonduri publice, private sau fonduri externe nerambursabile.
(2) Se elimină din PNR obiectivele monumente istorice care devin obiectul unor litigii privitoare la dreptul de proprietate/de administrare, după caz, sau care au fost incluse în PNR fără prezentarea informațiilor corecte cu privire la situația litigioasă.
(3) Se elimină din PNR obiectivele monumente istorice pentru care s-au finalizat lucrările cu Recepție la Terminarea Lucrărilor (RTL).
(4) Se elimină din PNR obiectivele monumente istorice pentru care solicitanții nu transmit documentele/completările solicitate în termen de 90 de zile de la data solicitării INP.