HOTĂRÂRE nr. 798 din 26 octombrie 2016

HOTĂRÂRE Guvernul
Publicat în
MONITORUL OFICIAL nr. 869 din 31 octombrie 2016
Intrat în vigoare
31.10.2016
Forma consolidată din
30.04.2025
Cuprins

În temeiul art. 108 din Constituția României, republicată, al art. 133 alin. (1) lit. a) din Legea asistenței sociale nr. 292/2011 cu modificările ulterioare, precum și al art. 96 din Legea nr. 448/2006 privind protecția și promovarea drepturilor persoanelor cu handicap, republicată, cu modificările și completările ulterioare,

Guvernul României adoptă prezenta hotărâre.

Articolul 1

Se aprobă programul de interes național în domeniul protecției și promovării drepturilor persoanelor cu dizabilități „Înființarea de servicii sociale de tip centre de zi, centre respiro/centre de criză și locuințe protejate în vederea dezinstituționalizării persoanelor cu dizabilități aflate în instituții de tip vechi și pentru prevenirea instituționalizării persoanelor cu dizabilități din comunitate“, prevăzut în anexa care face parte integrantă din prezenta hotărâre.

Articolul 2

Fondurile necesare pentru finanțarea programului de interes național prevăzut la art. 1 se asigură de la bugetul de stat, prin bugetul aprobat Ministerului Muncii, Familiei, Protecției Sociale și Persoanelor Vârstnice, în limita fondurilor bugetare aprobate Autorității Naționale pentru Persoanele cu Dizabilități.

Articolul 3

(1) Acordarea finanțării se realizează în urma unui proces de evaluare și selecție, pe baza propunerilor de proiect elaborate de furnizorii publici de servicii sociale, în nume propriu sau în parteneriat cu furnizorii de servicii sociale publici/privați, acreditați în condițiile legii.

(2) Evaluarea și selecția proiectelor din cadrul programului de interes național prevăzut la art. 1 se realizează de către Autoritatea Națională pentru Persoanele cu Dizabilități, potrivit Hotărârii Guvernului nr. 50/2015 privind organizarea, funcționarea și atribuțiile Autorității Naționale pentru Persoanele cu Dizabilități, cu modificările și completările ulterioare.

(la 10-04-2018, Alineatul (2) din Articolul 3 a fost modificat de Punctul 1, Articolul I din HOTĂRÂREA nr. 192 din 4 aprilie 2018, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 315 din 10 aprilie 2018 )

(3) Metodologia de selectare și finanțare a proiectelor din cadrul programului de interes național se aprobă prin ordin al ministrului muncii și justiției sociale.

(la 10-04-2018, Alineatul (3) din Articolul 3 a fost modificat de Punctul 1, Articolul I din HOTĂRÂREA nr. 192 din 4 aprilie 2018, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 315 din 10 aprilie 2018 )

Articolul 4

Monitorizarea implementării și controlul fondurilor alocate în cadrul programelor de interes național în domeniul protecției și promovării drepturilor persoanelor cu dizabilități se asigură de către Autoritatea Națională pentru Persoanele cu Dizabilități.

PRIM-MINISTRU DACIAN JULIEN CIOLOȘ Contrasemnează: Ministrul muncii, familiei, protecției sociale și persoanelor vârstnice, Dragoș-Nicolae Pîslaru Viceprim-ministru, ministrul dezvoltării regionale și administrației publice, Vasile Dîncu Ministrul finanțelor publice, Anca Dana Dragu

București, 26 octombrie 2016.

Nr. 798.

ANEXĂ

PROGRAM DE INTERES NAȚIONAL

în domeniul protecției și promovării drepturilor persoanelor cu dizabilități «Înființarea de servicii sociale de tip centre de zi, centre respiro/centre de criză și locuințe protejate în vederea dezinstituționalizării persoanelor cu dizabilități aflate în instituții de tip vechi și pentru prevenirea instituționalizării persoanelor cu dizabilități din comunitate

(la 10-04-2018, Titlul anexei a fost modificat de Punctul 2, Articolul I din HOTĂRÂREA nr. 192 din 4 aprilie 2018, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 315 din 10 aprilie 2018 )

Scop

Dezvoltarea de servicii sociale care să conducă la participarea deplină a persoanelor cu dizabilități în societate

Obiectiv general

Creșterea calității vieții persoanelor cu dizabilități instituționalizate, dezinstituționalizarea și prevenirea instituționalizării persoanelor cu dizabilități, concomitent cu dezvoltarea serviciilor alternative de sprijin pentru viață independentă și integrare în comunitate

Obiectiv specific

Dezvoltarea serviciilor sociale de tip centre de zi, centre respiro/de criză și locuințe protejate în vederea prevenirii instituționalizării persoanelor cu dizabilități din comunitate și dezinstituționalizării persoanelor cu dizabilități aflate în instituții de tip vechi.

Indicatori fizici

reducerea cu 700 a numărului de persoane adulte cu dizabilități instituționalizate;

creșterea numărului de locuințe protejate cu 89;

creșterea numărului de centre de zi cu 69;

creșterea numărului de centre respiro/centre de criză cu 8.

(la 29-05-2019, Secțiunea Indicatori fizici din Anexă a fost modificată de Punctul 1, Articolul I din HOTĂRÂREA nr. 317 din 23 mai 2019, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 419 din 29 mai 2019 )

Indicatori de eficiență

dezinstituționalizarea unui număr de 700 de persoane adulte cu dizabilități, beneficiare ale serviciilor sociale nou-înființate;

prevenirea instituționalizării persoanelor adulte cu dizabilități din comunitate, beneficiare ale serviciilor sociale nou-înființate.

(la 29-05-2019, Secțiunea Indicatori de eficiență din Anexă a fost modificată de Punctul 2, Articolul I din HOTĂRÂREA nr. 317 din 23 mai 2019, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 419 din 29 mai 2019 )

Perioadă de derulare

Programul se derulează pe o perioadă de 8 ani, respectiv 2018-2025.

(la 22-11-2024, Secțiunea Perioadă de derulare din Anexă a fost modificată de Articolul I din HOTĂRÂREA nr. 1.447 din 21 noiembrie 2024, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 1167 din 22 noiembrie 2024 )

Buget

Bugetul aferent acestui program de interes național este de 60.830 mii lei, din care:

0 mii lei în anul 2018;

1.505 mii lei în anul 2019;

936 mii lei în anul 2020;

7.843 mii lei în anul 2021;

10.144 mii lei în anul 2022;

6.607 mii lei în anul 2023;

10.053 mii lei în anul 2024;

23.742 mii lei în anul 2025.

(la 30-04-2025, Secțiunea Buget din Anexă a fost modificată de Articolul I din HOTĂRÂREA nr. 432 din 30 aprilie 2025, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 390 din 30 aprilie 2025 )

Aplicant direcțiile generale de asistență socială și protecția copilului

Parteneri organizațiile neguvernamentale, acreditate în condițiile legii, care desfășoară activități în domeniul protecției persoanelor cu dizabilități și, după caz, consiliile locale, prin serviciile publice de asistență socială

Sursă: legislatie.just.ro (Monitorul Oficial). Textul afișat este forma consolidată curentă.