(1) Direcțiile au următoarele atribuții:
a) implementează la nivelul județelor și a municipiului București politicile și strategiile în domeniile de activitate ale Ministerului Agriculturii și Dezvoltării Rurale, potrivit prevederilor Hotărârii Guvernului nr. 1.185/2014 privind organizarea și funcționarea Ministerului Agriculturii și Dezvoltării Rurale, cu modificările și completările ulterioare;
b) asigură punerea în aplicare a politicilor în sectorul agroalimentar, instrumentat atât de legislația europeană, cât și națională, referitoare la organizarea comună de piață;
c) realizează colectarea, prelucrarea și raportarea datelor statistice și operative din domeniile de activitate, în conformitate cu cerințele legislației naționale și comunitare în domeniu;
d) realizează activități de monitorizare, verificare, inspecții și control în domeniile de competență;
e) furnizează servicii de formare profesională inițială și continuă de specialitate în domeniul agriculturii;
f) realizează activități de informare a beneficiarilor și potențialilor beneficiari cu privire la accesarea măsurilor de sprijin din PNDR 2014-2020 și din POPAM 2014-2020, a schemelor de plăți directe și a ajutoarelor naționale tranzitorii care se aplică în agricultură, normele privind ecocondiționalitatea, codul de bune practici agricole privind nitrații, schemele de calitate naționale și europene, precum și activități de consiliere și instruire de specialitate a beneficiarilor măsurilor de mediu și climă din PNDR 2014-2020, pentru implementarea angajamentelor asumate în cadrul acestor măsuri;
g) realizează consultanță și asistență tehnică de specialitate pentru întocmirea documentației în vederea accesării de fonduri europene și naționale, cu respectarea prevederilor legale în materie în vigoare;
h) realizează activități de asistență tehnică de specialitate în vederea transferului de tehnologie și diseminare a rezultatelor cercetării;
i) colectează informații contabile de la exploatațiile agricole de pe raza județului, conform planului de selecție distribuit de către reprezentanții Ministerului Agriculturii și Dezvoltării Rurale la instruirile anuale, utilizând aplicația software RICA;
j) reprezintă Ministerul Agriculturii și Dezvoltării Rurale și Agenția de Legătură RICA pentru România la nivelul județului și coordonează toate activitățile specifice din raza județului, conform planului anual repartizat de Ministerul Agriculturii și Dezvoltării Rurale;
k) înregistrează documentele beneficiarilor de sprijin financiar, verifică conformitatea datelor înregistrate, calculează, determină, aprobă și efectuează plățile reprezentând sprijin financiar, pentru fiecare beneficiar în parte, conform legislației în vigoare;
l) implementează la nivelul județelor și al municipiului București prevederile legislației referitoare la politica de calitate din cadrul Politicii agricole comune;
m) realizează la nivelul județelor și al municipiului București activitățile ce decurg prin procedura de acordare a avizului de recunoaștere/respingere, verificare a respectării și menținerii condițiilor de recunoaștere de către grupurile de producători recunoscute/organizațiile de producători recunoscute, pentru comercializarea produselor din sectorul vegetal și zootehnic în conformitate cu legislația în vigoare;
n) autorizează spațiile de depozitare pentru produsele agricole, monitorizează modul de recepționare, depozitare și păstrare în spațiile cu această destinație;
o) eliberează autorizațiile pentru cultivarea plantelor ce conțin substanțe stupefiante și psihotrope, destinate utilizării în industrie și/sau alimentație, potrivit prevederilor art. 12 alin. (2) din Legea nr. 339/2005 privind regimul juridic al plantelor, substanțelor și preparatelor stupefiante și psihotrope, cu modificările și completările ulterioare;
p) realizează autorizarea cultivatorilor de plante modificate genetic și gestionează registrul județean al cultivatorilor de plante modificate genetic, în conformitate cu prevederile legale în vigoare;
q) realizează, pe baza tematicilor aprobate de conducerea Ministerului Agriculturii și Dezvoltării Rurale, verificarea în domeniul organismelor modificate genetic (OMG) și al fertilizanților;
r) implementează și promovează la nivelul județelor și al municipiului București politica de dezvoltare a agriculturii ecologice și gestionează baze de date cu operatorii economici din acest domeniu;
s) emite certificate de origine pentru biomasa provenită din agricultură și industriile conexe, utilizată drept combustibil sau materie primă pentru producția de energie electrică, în conformitate cu prevederile legale în vigoare;
ș) avizează proiectele de amenajamente pastorale elaborate de grupul de lucru constituit potrivit art. 9 alin. (9) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 34/2013 privind organizarea, administrarea și exploatarea pajiștilor permanente și pentru modificarea și completarea Legii fondului funciar nr. 18/1991, aprobată cu modificări și completări prin Legea nr. 86/2014, cu modificările și completările ulterioare;
t) implementează prevederile legale din domeniu în sectoarele vitivinicol și pomicol referitoare la înființarea și defrișarea plantațiilor viticole și pomicole, inclusiv pentru înființarea de plantații de viță-de-vie și pomi cu finanțare comunitară;
ț) înregistrează și vizează contractele de cultură, vizează declarațiile de livrare, după caz, precum și contractele încheiate între cultivatori și fabrici procesatoare;
u) coordonează monitorizarea suprafețelor afectate de factorii naturali de risc;
v) asigură asistența de specialitate autorităților administrației publice locale pentru elaborarea unui plan de acțiune la nivel local, care cuprinde măsurile prevăzute în Programul de acțiune pentru protecția apelor împotriva poluării cu nitrați din surse agricole, termenele de îndeplinire a acestora și sursele de finanțare;
w) asigură asistența de specialitate fermierilor, proprietari/administratori de exploatații agricole care dețin animale, la elaborarea unui plan de acțiune la nivelul exploatației agricole, care cuprinde măsurile prevăzute în Programul de acțiune pentru protecția apelor împotriva poluării cu nitrați din surse agricole, termenele de îndeplinire a acestora și sursele de finanțare;
x) controlează modul de aplicare a Programului de acțiune pentru protecția apelor împotriva poluării cu nitrați din surse agricole la nivel de unități administrativ-teritoriale/exploatații agricole și raportează anual Ministerului Agriculturii și Dezvoltării Rurale stadiul implementării acestui program;
y) furnizează date și informații necesare estimării și întocmirii inventarului național al emisiilor de gaze cu efect de seră - sectorul agricultură și sectorul folosința terenurilor, schimbarea categoriei de folosință a terenurilor și a pajiștilor;
z) îndeplinește atribuții de verificare, analizare, avizare și înaintare către Ministerul Agriculturii și Dezvoltării Rurale, după caz, a documentațiilor întocmite în vederea eliberării avizelor pentru schimbarea categoriei de folosință a terenurilor agricole, scoaterii definitive/temporare a terenurilor din circuitul agricol, avizului prealabil sau activităților subsecvente acestor proceduri, potrivit legislației în vigoare;
aa) recepționează și admit la decontare studiile pedologice și agrochimice avizate favorabil de către comisia numită în acest scop, conform procedurii de recepție și decontare a lucrărilor;
bb) verifică, constată contravențiile și aplică sancțiunile prevăzute în actele normative care reglementează domeniile de activitate ale Ministerului Agriculturii și Dezvoltării Rurale, potrivit prevederilor Hotărârii Guvernului nr. 1.185/2014, cu modificările și completările ulterioare;
cc) acordă consultanță și asistență proprietarilor de teren agricol și utilizatorilor lucrărilor de îmbunătățiri funciare privind înființarea și reorganizarea organizațiilor și federațiilor de îmbunătățiri funciare;
dd) asigură funcționalitatea instituției, prin preluarea deciziilor Ministerului Agriculturii și Dezvoltării Rurale și prin urmărirea aplicării operative a acestora, în domeniile sale de activitate;
ee) colaborează cu alte instituții ale administrației publice centrale și locale pe problemele corespunzătoare domeniilor de competență;
ff) emite acordul pentru bugetul anual de venituri și cheltuieli al oficiilor de studii pedologice și agrochimice din subordinea sa, în vederea înaintării acestuia către Ministerul Agriculturii și Dezvoltării Rurale, pentru aprobare;
gg) organizează și asigură ținerea la zi a contabilității, a evidenței și integrității patrimoniului, precum și a utilizării creditelor bugetare, în conformitate cu prevederile legale;
hh) alte atribuții stabilite în condițiile legii.
(2) Pentru realizarea obiectivelor din domeniile de activitate, direcțiile exercită funcția de autoritate competentă la nivel județean, prin care Ministerul Agriculturii și Dezvoltării Rurale realizează implementarea, monitorizarea, precum și controlul aplicării și respectării reglementărilor în domeniile sale de activitate.