În realizarea funcțiilor sale, Ministerul Apelor și Pădurilor îndeplinește, în condițiile legii, următoarele atribuții:
IV. în exercitarea funcției de autoritate de stat în domeniile sale de activitate:
1. asigură implementarea politicilor guvernamentale în domeniile sale de activitate, potrivit reglementărilor în vigoare;
2. asigură realizarea acțiunilor necesare îndeplinirii condiționalităților ex-ante în conformitate cu planurile de măsuri asumate, în domeniile sale de activitate;
3. coordonează, monitorizează și asigură participarea României în procesul de negociere și promovare a noului acquis european, în domeniul său de activitate, potrivit prevederilor Hotărârii Guvernului nr. 34/2017 privind organizarea și funcționarea Sistemului național de gestionare a afacerilor europene în vederea participării României la procesul decizional al instituțiilor Uniunii Europene pentru implementarea obiectivelor rezultând din calitatea României de stat membru al Uniunii Europene, inclusiv pregătirea, organizarea și exercitarea președinției Consiliului Uniunii Europene din primul semestru 2019;
4. asigură compatibilitatea legislației naționale cu dreptul Uniunii Europene în domeniul său de competență, precum și implementarea acesteia;
5. asigură implementarea tratatelor internaționale, convențiilor, acordurilor, memorandumurilor și protocoalelor la care România este parte, în domeniul său de competență;
6. întreprinde acțiuni și inițiative, potrivit competențelor stabilite de lege, pentru participarea României la acțiunile de cooperare bilaterală și multilaterală, la nivel subregional, regional și internațional, și promovarea intereselor naționale în domeniile sale de activitate, precum și pentru valorificarea oportunităților și facilităților de asistență financiară, tehnică, tehnologică și științifică;
7. propune și recomandă autorităților ori instituțiilor competente sau, după caz, stabilește, în condițiile legii, instrumentele juridice, instituționale, administrative și economico-financiare pentru stimularea și accelerarea integrării principiilor obiectivelor din domeniul apelor și pădurilor în celelalte politici sectoriale;
8. propune și recomandă autorităților sau instituțiilor competente și, după caz, stabilește măsuri care să asigure conformarea cu angajamentele asumate prin Tratatul de aderare a României la Uniunea Europeană, precum și cu cerințele legislației europene și cu obligațiile internaționale asumate de România în domeniile sale de activitate și monitorizează modul de îndeplinire a acestora;
9. coordonează activitatea de raportare către instituțiile europene și internaționale în domeniile sale de competență;
10. coordonează activitatea de elaborare a politicilor publice în domeniile sale de competență;
11. coordonează activitatea de avizare, promovare, realizare, finanțare și monitorizare a investițiilor din domeniile sale de competență;
12. asigură la nivel național controlul respectării de către persoanele juridice și fizice a reglementărilor din domeniile sale de competență;
13. organizează și coordonează elaborarea de studii și proiecte pentru investiții în domeniile sale de competență;
14. asigură promovarea studiilor de specialitate necesare pentru îmbunătățirea activității în domeniile sale de activitate;
15. inițiază direct proiecte în parteneriat public-privat, negociază, semnează și implementează contractele de parteneriat public-privat, în conformitate cu prevederile legale în vigoare;
16. colaborează cu ministerele, cu celelalte autorități ale administrației publice centrale și locale, cu instituțiile de învățământ, știință și cultură, cu reprezentanții mijloacelor de informare a publicului și societății civile;
17. stabilește regimul de utilizare a resurselor de apă și asigură elaborarea de cercetări, studii, prognoze și strategii pentru domeniul gospodăririi cantitative și calitative a apelor, precum și elaborarea programelor de dezvoltare a lucrărilor, instalațiilor și amenajărilor de gospodărire a apelor;
18. coordonează elaborarea și reactualizarea planurilor de management și amenajare a bazinelor hidrografice;
19. coordonează activitățile de protecție și reabilitare a mediului marin al Mării Negre și de elaborare a programelor de măsuri necesare;
20. atestă persoanele juridice care întocmesc studiile de gospodărire a apelor, hidrologie și hidrogeologie;
21. asigură baza metodologică a studiilor și proiectelor de gospodărire a apelor, precum și a documentațiilor pentru evaluarea stării de siguranță în exploatare a barajelor, digurilor de apărare împotriva inundațiilor și a altor lucrări hidrotehnice;
22. coordonează activitatea de avizare și de autorizare din punctul de vedere al gospodăririi apelor a documentațiilor de evaluare a stării de siguranță ȋn exploatare a barajelor existente, a documentațiilor de proiectare a barajelor și digurilor de apărare împotriva inundațiilor noi, precum și activitatea de emitere a autorizațiilor de funcționare în condiții de siguranță a barajelor aflate în exploatare și a acordurilor de funcționare în siguranță pentru proiectele barajelor și digurilor de apărare împotriva inundațiilor noi;
23. stabilește strategia organizării la nivel național a activităților de hidrologie și hidrogeologie, a sistemului de informare, prognoză și avertizare asupra fenomenelor hidrometeorologice periculoase și a sistemului de avertizare-alarmare în caz de accident la construcțiile hidrotehnice;
24. coordonează realizarea Planului de management al fluviului Dunărea pentru teritoriul României;
25. dispune măsuri de instituire a unui regim de supraveghere specială sau de oprire a activității poluatorului ori a instalației care provoacă poluarea apelor;
26. coordonează activitatea de elaborare a planurilor de apărare împotriva inundațiilor, a planurilor de restricții și folosire a apei ȋn perioade deficitare, a hărților de hazard și de risc la inundații și a planurilor de management al riscului la inundații;
27. organizează și certifică corpul de experți pentru evaluarea stării de siguranță în exploatare a barajelor și digurilor de apărare împotriva inundațiilor încadrate în categoriile de importanță A și B, precum și activitatea de avizare a specialiștilor pentru asigurarea stării de siguranță în exploatare a barajelor și digurilor de apărare împotriva inundațiilor încadrate în categoriile de importanță C și D;
28. aprobă lista definitivă a barajelor și digurilor de apărare împotriva inundațiilor, cu declararea publică a caracteristicilor generale, a categoriei de importanță și a gradului de risc asociat acestora, lista barajelor și digurilor de apărare împotriva inundațiilor cu risc sporit și a celor din categoria de importanță majoră, precum și fișele de evidență a barajelor și digurilor de apărare împotriva inundațiilor deținute de deținătorii cu orice titlu;
29. certifică personalul de conducere și coordonare din domeniul activității de urmărire a comportării în timp a barajelor și digurilor de apărare împotriva inundațiilor și controlează activitatea acestuia;
30. elaborează lista de specificații tehnice și asigură adoptarea la nivel național de metode standardizate și de metodologii și ghiduri tehnice pentru analiza și monitorizarea integrată a stării apelor;
31. elaborează, coordonează și monitorizează aplicarea Programului de eliminare treptată a evacuărilor, emisiilor și pierderilor de substanțe prioritar periculoase în ape de suprafață;
32. organizează sistemul informațional specific domeniului gospodăririi apelor și evidenței dreptului de folosire cantitativă și calitativă a apelor;
33. elaborează și promovează normele de calitate a resurselor de apă legate de funcțiile apei privind calitatea apei brute pentru apă potabilă, calitatea apei necesare susținerii vieții organismelor din mediul acvatic de apă dulce și marin, al peștilor și crustaceelor;
34. colaborează cu instituțiile abilitate pentru realizarea activităților legate de funcționarea Sistemului Național de pregătire, răspuns și cooperare în caz de poluare marină cu hidrocarburi și alte substanțe dăunătoare, potrivit prevederilor Hotărârii Guvernului nr. 1.593/2002 privind aprobarea Planului național de pregătire, răspuns și cooperare în caz de poluare marină cu hidrocarburi și alte substanțe dăunătoare, cu modificările ulterioare;
35. coordonează activitatea comitetelor de bazin;
36. îndeplinește funcțiile de secretariat pentru tratatele, convențiile, acordurile și memorandumurile bilaterale/ internaționale din domeniile sale de responsabilitate, precum și de punct focal național/coordonator de arie prioritară 5 „gestionarea riscurilor de mediu“ în cadrul Strategiei UE pentru Regiunea Dunării și/sau de autoritate națională competentă pentru activitățile aflate în coordonarea unor instituții, organisme și organizații internaționale, în conformitate cu prevederile tratatelor internaționale ȋn domeniile ape și păduri la care România este parte;
37. asigură plata contribuțiilor obligatorii sau, la cererea secretariatelor tratatelor și convențiilor internaționale în domeniile sale de activitate la care România este parte, a contribuțiilor voluntare;
38. inițiază proiectul de act normativ prin care se stabilesc uniforma și însemnele specifice obligatorii pentru instituțiile și administrațiile din subordinea sa și eliberează legitimațiile de control;
39. asigură, prin compartimentele proprii, prin unitățile subordonate sau prin cele aflate sub autoritatea sa, secretariatele tehnice specifice activităților din domeniile sale de competență;
40. sprijină din punct de vedere tehnic dezvoltarea de politici și strategii privind educația ecologică și conștientizarea publicului în domeniile sale de competență;
41. inițiază și sprijină perfecționarea continuă a personalului propriu, pe baza unui program aprobat anual;
42. organizează și coordonează activitatea de cercetare științifică și inginerie tehnologică în domeniul silviculturii, sprijină dezvoltarea acestora și asigură folosirea rezultatelor obținute la fundamentarea măsurilor de gospodărire durabilă a pădurilor;
43. elaborează strategii specifice diferitelor domenii ale sectorului forestier și cinegetic într-o concepție unitară, prin corelarea acestora cu obiectivele Strategiei naționale pentru gospodărirea durabilă a pădurilor;
44. exercită atribuțiile autorității de reglementare în domeniul silviculturii în activitățile de formare profesională specifice acestui domeniu;
45. asigură evidența rapoartelor statistice din domeniul forestier;
46. exercită atribuțiile prevăzute de lege în vederea asigurării respectării regimului silvic în fondul forestier național;
47. coordonează și controlează activitatea de elaborare și avizare, în concepție unitară, a amenajamentelor silvice, conform prevederilor art. 19 și 21 din Legea nr. 46/2008 - Codul silvic, republicată, cu modificările și completările ulterioare;
48. aprobă solicitările de schimbare a categoriei de folosință silvică pentru terenurile forestiere, conform prevederilor art. 47 din Legea nr. 46/2008, republicată, cu modificările și completările ulterioare;
49. aprobă solicitările de modificare a prevederilor amenajamentelor silvice, conform prevederilor art. 22 din Legea nr. 46/2008, republicată, cu modificările și completările ulterioare;
50. realizează continuu și actualizează periodic elaborarea inventarului forestier național, conform prevederilor art. 89 din Legea nr. 46/2008, republicată, cu modificările și completările ulterioare;
51. aprobă sau avizează, după caz, solicitările de scoatere definitivă sau ocupare temporară din circuitul silvic a unor terenuri, conform prevederilor art. 40 din Legea nr. 46/2008, republicată, cu modificările și completările ulterioare;
52. atestă unitățile specializate pentru activitatea de amenajare a pădurilor, ocoalele silvice și structurile de rang superior, conform prevederilor art. 21 alin. (3) din Legea nr. 46/2008, republicată, cu modificările și completările ulterioare;
53. atestă persoane juridice pentru lucrări de regenerare, întreținere a semințișurilor și plantațiilor, lucrări de îngrijire a arboretelor;
54. autorizează confecționarea și modul de utilizare a dispozitivelor speciale de marcat, conform prevederilor art. 63 alin. (2) din Legea nr. 46/2008, republicată, cu modificările și completările ulterioare;
55. coordonează tehnic acțiunile de realizare a Sistemului național al perdelelor forestiere de protecție, conform prevederilor art. 31 alin. (2) din Legea nr. 289/2002 privind perdelele forestiere de protecție, republicată, cu modificările și completările ulterioare;
56. elaborează Programul național de împădurire conform prevederilor art. 88 alin. (2) din Legea nr. 46/2008, republicată, cu modificările și completările ulterioare;
57. autorizează ocoalele silvice prin înscrierea în Registrul național al administratorilor de păduri și al ocoalelor silvice, ținut la nivelul autorității publice centrale care răspunde de silvicultură, potrivit legii;
58. coordonează și organizează în condițiile legii cursuri de instruire pentru domeniile de activitate;
V. în exercitarea funcției de gestionare a fondurilor externe nerambursabile sau naționale, precum și a fondurilor provenind din credite externe, destinate finanțării programelor și proiectelor din domeniile sale de activitate:
1. fundamentează necesarul de fonduri de la bugetul de stat, din credite interne, credite externe, fonduri rambursabile și nerambursabile, precum și din alte surse de finanțare legal constituite pentru domeniile sale de activitate;
2. elaborează prioritățile, criteriile de eligibilitate și procedurile necesare finanțării, implementării și monitorizării programelor și proiectelor din domeniile sale de activitate, cu excepția celor finanțate din fondurile europene structurale și de investiții;
3. avizează și urmărește realizarea investițiilor din domeniile sale de activitate, finanțate din veniturile cu destinație specială, din bugetul de stat și din sursele proprii ale operatorilor economici cu capital majoritar de stat;
4. gestionează resursele financiare alocate prin bugetul de stat, din credite interne, credite externe, precum și din alte surse de finanțare legal constituite pentru domeniile sale de activitate, pentru finanțarea în condițiile legii a programelor și proiectelor în domeniile sale de activitate;
5. contribuie și monitorizează finanțarea politicilor, strategiilor și planurilor naționale din domeniile sale de activitate,
6. monitorizează asigurarea fondurilor necesare pentru realizarea angajamentelor asumate prin Tratatul de aderare a României la Uniunea Europeană în domeniile sale de activitate;
7. stabilește metodologia de fundamentare a sistemului de plăți în domeniul apelor, precum și procedura de elaborare a acesteia;
8. dispune expertizarea lucrărilor hidrotehnice cu risc crescut de avarie și stabilește, împreună cu autoritatea publică competentă, măsurile operative imediate și de perspectivă pentru evitarea accidentelor;