Articolul UNIC
Hotărârii Guvernului nr. 136/2016 privind aprobarea normelor metodologice pentru determinarea costului standard per elev/preșcolar și stabilirea finanțării de bază de la bugetul de stat, din sume defalcate din T.V.A. prin bugetele locale, pe baza costului standard per elev/preșcolar, pentru toți preșcolarii și elevii din învățământul general obligatoriu particular și confesional acreditat, precum și pentru cei din învățământul profesional și liceal acreditat, particular și confesional, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 188 din 14 martie 2016, se modifică după cum urmează:
1. La articolul 2, alineatele (2) și (3) vor avea următorul cuprins:
"(2) Pentru anul 2017, valoarea costului standard pentru coeficientul 1 este de 3.740 lei.
(3) Costurile standard per elev/preșcolar pentru cheltuielile cu salariile, sporurile, indemnizațiile și alte drepturi salariale în bani, stabilite prin lege, precum și contribuțiile aferente acestora, pentru anul 2017, sunt prevăzute în anexa nr. 1."
2. La articolul 3, alineatele (2) și (3) vor avea următorul cuprins:
"(2) Pentru anul 2017, valoarea costului standard pentru coeficientul 1 este de 330 lei.
(3) Costurile standard per elev/preșcolar privind cheltuielile cu pregătirea profesională, cheltuielile cu evaluarea periodică a elevilor, precum și cheltuielile prevăzute la articolul bugetar «Bunuri și servicii», pentru anul 2017, sunt prevăzute în anexa nr. 3."
3. Anexele nr. 1-4 se modifică și se înlocuiesc cu anexele nr. 1-4 la prezenta hotărâre.