Cecul emis și plătibil în România trebuie, sub sancțiunea pierderii dreptului de regres împotriva giranților, garanților și a trăgătorului, să fie prezentat la plată în termen de 15 zile.
Cecul emis într-o țară străină și plătibil în România trebuie să fie prezentat în termen de 30 de zile, iar dacă este emis în afara Europei în termen de 70 de zile.
Termenele prevăzute la alin. 1 și 2 se calculează pe zile calendaristice, începând cu ziua următoare datei emiterii.
Dacă cecul este plătibil în străinătate, termenul de prezentare la plată va fi cel stabilit de legea locului plății.
(la 23-06-2022, Articolul 30 din Capitolul IV , Titlul I a fost modificat de Punctul 26, ARTICOLUL UNIC din LEGEA nr. 182 din 17 iunie 2022, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 599 din 20 iunie 2022 )
Prezentarea unui cec la plată se poate face în original sau prin trunchiere.
În sensul prezentei legi, prin trunchiere se înțelege procedeul informatic care constă în următoarele operațiuni succesive:
a) transpunerea în format electronic a informațiilor relevante din cecul original sau din cecul remis la încasare de către beneficiar printr-un canal electronic securizat;
b) reproducerea imaginii cecului original sau a imaginii cecului remis la încasare de către beneficiar printr-un canal electronic securizat, astfel cum a fost recepționată în condițiile art. 32^4; și
c) transmiterea informației electronice obținute prin operațiunile prevăzute la lit. a) și b) către instituția de credit plătitoare.
Prezentarea la plată a unui cec prin trunchiere produce aceleași efecte juridice ca și prezentarea la plată a cecului original, cu condiția ca acesta din urmă să fi fost emis cu respectarea prevederilor legii.
Instituțiile de credit pot recurge la procedeul trunchierii, cu condiția ca între ele și între instituția de credit a beneficiarului și beneficiar să existe o convenție prealabilă în contextul unui aranjament de plată și de transfer de documente sau o convenție constând în aderarea lor la un sistem de plăți.
În relația dintre instituțiile de credit, informațiile relevante pentru trunchiere, cuprinse în cecul original sau în imaginea cecului original, transmis printr-un canal electronic securizat, sunt stabilite potrivit convenției prevăzute la alin. 4.
Imaginea cecului original reprezintă copia electronică a cecului original. Imaginea cecului original trebuie să respecte standardele stabilite potrivit convenției prevăzute la alin. 4.
Momentul recepționării de către instituția de credit plătitoare, respectiv de către un sistem de plăți a informațiilor relevante pentru trunchiere și a imaginii electronice a respectivului cec, potrivit alin. 2, constituie momentul prezentării la plată.
Transmiterea către instituția de credit plătitoare a informațiilor relevante și a imaginii cecului, prin trunchiere, trebuie realizată astfel încât să se asigure autenticitatea și integritatea acestora, prin utilizarea oricăror procedee tehnice admise de lege.
Pentru ca instituția de credit a beneficiarului să prezinte la plată cecul, beneficiarul, client al său, trebuie să îi transmită fie cecul în original, fie imaginea cecului original, printr-un canal electronic securizat.
(la 23-06-2022, Articolul 32^1 din Capitolul IV , Titlul I a fost modificat de Punctul 28, ARTICOLUL UNIC din LEGEA nr. 182 din 17 iunie 2022, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 599 din 20 iunie 2022 )
Când prezintă la plată un cec în original sau imaginea cecului original, prin trunchiere, instituția de credit este obligată:
a) să verifice dacă cecul original sau imaginea cecului original respectă prevederile legale cu privire la formă și
conținut, inclusiv succesiunea girurilor, cu excepția autenticității semnăturilor trăgătorului și giranților sau a reprezentanților legali ori, după caz, a împuterniciților acestora;
b) să garanteze acuratețea și conformitatea informațiilor relevante pentru trunchiere, transmise electronic, cu datele din cecul original, precum și conformitatea imaginii cecului cu cecul original.
Instituția de credit care prezintă la plată un cec prin trunchiere răspunde de orice pierdere suferită prin nerespectarea obligațiilor prevăzute la alin. 1.
(la 23-06-2022, Articolul 32^2 din Capitolul IV , Titlul I a fost modificat de Punctul 29, ARTICOLUL UNIC din LEGEA nr. 182 din 17 iunie 2022, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 599 din 20 iunie 2022 )
Refuzul total sau parțial la plată al unui cec prezentat la plată prin trunchiere se face în formă electronică, de către instituția de credit plătitoare.
În baza refuzului prevăzut la alin. 1, instituția de credit care deține cecul original sau căreia beneficiarul i-a remis imaginea cecului original, printr-un canal electronic securizat, va înscrie pe cecul în original:
a) data prezentării acestuia la plată, spre a se constata dacă prezentarea s-a efectuat în cadrul termenului prevăzut la art. 30;
b) mențiunea «Refuzat» însoțită de motivele refuzului la plată, datată și semnată de către reprezentanți legali sau, după caz, împuterniciți ai acestora.
Mențiunile înscrise pe cecul original, potrivit alin. 2 lit. a) și b), cu respectarea dispozițiilor art. 44, constituie dovada refuzului de plată.
În cazul în care beneficiarul a transmis instituției sale de credit imaginea cecului original prin canal electronic securizat, pentru exercitarea dreptului de protest/regres, acesta va prezenta cecul original în vederea înscrierii mențiunilor doveditoare ale refuzului de plată de îndată ce a primit notificarea refuzului, în condițiile stabilite conform convenției prealabile încheiate între aceștia. Orice pierdere sau imposibilitate de exercitare a drepturilor specifice rezultate din neprezentarea cecului original va fi imputabilă beneficiarului cecului, caz în care instituția de credit nu va răspunde pentru eventuale prejudicii, dacă a informat beneficiarul cu privire la existența refuzului.
(la 23-06-2022, Articolul 32^3 din Capitolul IV , Titlul I a fost modificat de Punctul 30, ARTICOLUL UNIC din LEGEA nr. 182 din 17 iunie 2022, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 599 din 20 iunie 2022 )
Remiterea unui cec la încasare, printr-un canal electronic securizat, poate fi realizată de beneficiarii care îndeplinesc condițiile de eligibilitate stabilite de instituțiile de credit prin normele și politicile interne ale acestora.
Transmiterea de către beneficiar a imaginii cecului original în format electronic trebuie realizată prin mijloace și procedee tehnice care asigură autenticitatea și integritatea acestuia, conform standardelor de securitate internaționale sau europene.
Remiterea spre încasare a unui cec printr-un canal electronic securizat produce aceleași efecte juridice ca și remiterea spre încasare a cecului original, pe suport hârtie, cu condiția ca acesta din urmă să fi fost emis cu respectarea prevederilor legii.
(la 23-06-2022, Capitolul IV din Titlul I a fost completat de Punctul 31, ARTICOLUL UNIC din LEGEA nr. 182 din 17 iunie 2022, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 599 din 20 iunie 2022 )
Când un cec este plătibil într-o monedă care nu are curs la locul plății, suma poate fi plătită, în termenul de prezentare a cecului, în moneda țării, după valoarea ei din ziua plății. Dacă plata nu a fost făcută la prezentare, posesorul poate, la alegerea sa, să ceară ca suma să îi fie plătită în moneda țării, fie după cursul în ziua prezentării, fie după cursul din ziua plății.
Valoarea monedei străine este determinată după uzurile locului de plată. Trăgătorul poate totuși să stipuleze că suma de plată va fi calculată după un curs indicat în cec.
Regulile aici prevăzute nu se aplică în cazul când trăgătorul a stipulat că plata va trebui făcută într-o monedă anume precizată, prin clauza de plată efectivă în monedă străină.
Dacă suma este precizată într-o monedă având aceeași denumire, dar o valoare diferită în țara de emisiune și în aceea a plății, se presupune că indicarea se referă la moneda locului de plată.
(la 23-06-2022, Articolul 37 din Capitolul IV , Titlul I a fost modificat de Punctul 34, ARTICOLUL UNIC din LEGEA nr. 182 din 17 iunie 2022, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 599 din 20 iunie 2022 )
Plata cecurilor emise în alte valute și care au curs la locul plății și sunt plătibile în lei se va face prin conversia valutară a sumelor la cursul Băncii Naționale a României valabil în ziua prezentării la plată a cecului.
(la 23-06-2022, Capitolul IV din Titlul I a fost completat de Punctul 35, ARTICOLUL UNIC din LEGEA nr. 182 din 17 iunie 2022, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 599 din 20 iunie 2022 )