privind degrevarea investițiilor productive de lucrări edilitare și social-culturale destinate dezvoltării orașelor
1. La proiectarea, finanțarea și executarea obiectivelor productive, precum și a lucrărilor edilitare și social-culturale destinate dezvoltării orașelor, titularii de investiții și organizațiile de proiectare vor respecta prevederile prezentelor norme.
2. Prezenta reglementare are drept scop:
- degrevarea investițiilor pentru obiectivele productive de cheltuielile necesare realizării lucrărilor de utilități și a unor construcții social-culturale, care privesc dezvoltarea orașelor;
- repartizarea pe ramurile economiei naționale și pe titulari a cheltuielilor care se efectuează pentru realizarea lucrărilor de investiții.
Lucrările care fac obiectul prezentei reglementări sînt următoarele:
a) lucrări de utilități: instalațiile și rețelele privind alimentarea cu apa, canalizarea, alimentarea cu gaze naturale și energie termica, drumurile, transporturile în comun, alimentarea cu energie electrica și lucrările de telecomunicații;
b) locuintele pentru cazarea personalului de exploatare și locuintele semifinisate pentru cazarea muncitorilor constructori;
c) construcții cu caracter social-cultural: cantinele, cluburile, creșele și grădinițele de copii, punctele sanitare, punctele comerciale și de alimentație publică, construcțiile și terenurile de sport;
d) amenajările de spații verzi și plantații;
e) lucrările pentru eliberarea amplasamentelor.
A. - Lucrări de utilități
3. Utilitatile necesare deservirii obiectivelor cu caracter productiv trebuie asigurate în cadrul dotărilor existente ale localităților. În acest scop titularii de investiții împreună cu comitetele executive ale consiliilor populare județene și al municipiului București vor stabili amplasamentele cu prioritate pe terenurile care necesita un volum minim de investiții în vederea asigurării utilităților respective.
La complexe, în vederea alegerii celei mai economice soluții, utilitatile necesare unui obiectiv se vor studia în condițiile și în conceptia tehnica a cooperării în investiții și exploatare cu celelalte obiective industriale, inginerești și civile invecinate, stabilindu-se totodată lucrările minimale strict necesare obiectivului productiv care se încadrează în aceasta rezolvare.
În localitățile ale căror dotări tehnico-edilitare au capacitatea de a prelua, pe lîngă necesitățile localității, și deservirea cu utilități a noilor obiective productive, comitetele executive ale consiliilor populare vor asigura - în limita capacităților de care dispun - alimentarea cu apa, canalizarea, alimentarea cu gaze și transporturile în comun pentru noile obiective productive din rețelele localităților.
În cazul cînd dotările tehnico-edilitare ale localităților sau ale teritoriului nu au capacitate disponibilă pentru a deservi cu utilități și noile obiective productive, asigurarea cu utilități a acestora se va face sau prin realizarea de instalații proprii, sau prin dezvoltarea dotărilor tehnico-edilitare ale localităților sau ale teritoriului. Alegerea uneia dintre aceste soluții trebuie să rezulte din analiza variantelor prezentate în documentațiile tehnico-economice, astfel încît soluția care se adoptă pentru lucrările de utilități sa comporte cheltuieli minime de investiții și exploatare și să asigure punerea în funcțiune a noilor capacități la termenele planificate.
4. Sarcinile care revin comitetelor executive ale consiliilor populare județene și al municipiului București cu privire la executarea lucrărilor pentru amplificarea instalațiilor localităților în termene corelate cu punerea în funcțiune a obiectivelor productive și cotele-părți de participare a titularilor la realizarea acestor lucrări de alimentare cu apa, canalizare și epurare a apelor uzate, cu defalcarea anuală a acestora, rezultate din documentațiile tehnico-economice, se stabilesc pe baza înțelegerii între părțile interesate și se aproba:
a) prin hotărîri ale Consiliului de Miniștri, o dată cu indicatorii tehnico-economici, pentru investiții la care aceștia se supun aprobării Consiliului de Miniștri;
b) de către titularii obiectivelor productive, de comun acord cu comitetele executive ale consiliilor populare județene și al municipiului București, pentru investițiile care intră în competența de aprobare a acestora.
Virarea cotelor-părți din planurile titularilor obiectivelor productive în planurile comitetelor executive ale consiliilor populare respective se face după aprobarea investițiilor, astfel:
- pentru investițiile ai căror indicatori tehnico-economici se supun aprobării Consiliului de Miniștri la elaborarea planurilor anuale, pe baza prevederilor cuprinse în hotărîrile Consiliului de Miniștri de aprobare a investițiilor respective, sau în cursul anului, prin hotărîri ale Consiliului de Miniștri, o dată cu aprobarea indicatorilor tehnico-economici;
- pentru investițiile care intră în competența de aprobare a titularilor: la elaborarea planurilor anuale sau în cursul anului, pe bază de protocol încheiat între titularii obiectivelor productive și comitetele executive ale consiliilor populare respective. Virările efectuate în cursul anului se comunică pentru evidenta de către titularii de investiții, în termen de 10 zile, Comitetului de Stat al Planificarii Direcției Centrale de Statistica și băncilor finanțatoare, trimițînd copie de pe protocolul semnat de părțile interesate.
Stabilirea cotelor-părți de participare și virarea sumelor corespunzătoare pentru lucrările de utilități și obiectele social-administrative, care se realizează prin cooperare de către mai mulți titulari ai unor obiective productive, în planul titularului coordonator în care se cuprind aceste lucrări, se fac în același mod care a fost arătat la alineatele precedente.
Ținînd seama de cele de mai sus, proiectarea, executarea lucrărilor de utilități și repartizarea efortului de investiții pentru realizarea acestora se fac după cum urmează:
5. Alimentarea cu apa, canalizarea și epurarea apelor uzate
a) Documentațiile tehnico-economice și valoarea de investiții a obiectivelor productive cuprind:
- lucrările de alimentare cu apa, canalizare și epurare a apelor uzate, atunci cînd aceste utilități se asigura prin instalații proprii și deservesc exclusiv obiectivul productiv;
- racordurile de la obiectiv pînă la rețeaua orașului în cazul cînd obiectivul productiv poate fi deservit prin rețeaua oraseneasca de distribuție a apei sau de canalizare, precum și instalațiile de preepurare a apelor industriale uzate, conform normelor în vigoare.
b) Cînd necesitățile de apa, canalizare sau de epurare a apelor uzate ale noilor obiective productive nu pot fi asigurate prin instalațiile existente ale localității, iar din variantele studiate a rezultat ca cea mai rațională soluție tehnico-economică este aceea a dezvoltării acestor instalații, se va proceda astfel:
- dacă în plan exista prevederi pentru dezvoltarea instalațiilor localității respective, la dimensionarea acestei amplificari se va avea în vedere și necesarul noilor obiective productive; titularii obiectivelor productive vor vira, în planul comitetelor executive ale consiliilor populare respective, cotele-părți de cheltuieli corespunzătoare deservirii obiectivelor productive;
- dacă în plan nu exista prevederi pentru dezvoltarea instalațiilor localității, acestea urmînd a se realiza numai pentru deservirea obiectivelor productive, titularii de investiții ai obiectivelor productive vor vira, în planul comitetelor executive ale consiliilor populare respective, fondurile de investiții necesare pentru realizarea lucrărilor de utilități.
În ambele cazuri lucrările de amplificare a instalațiilor orășenești:
- fac obiectul unor documentații tehnico-economice destinate de acelea ale obiectivelor productive;
- nu se cuprind în valoarea de investiții a obiectivelor productive; ele se evidențiază în documentațiile tehnico-economice ale obiectivelor productive ca lucrări conexe, pentru efectuarea analizei de eficienta economică a investițiilor respective.
c) Lucrările de alimentare cu apa și de canalizare necesare noilor obiective productive, care se amplaseaza în localități nedotate cu astfel de instalații tehnico-edilitare și pentru care nu sînt prevederi în planurile comitetelor executive ale consiliilor populare, se asigura în general prin instalații proprii. În cazul cînd comitetele executive ale consiliilor populare dispun de documentații tehnico-economice pentru alimentarea cu apa și canalizarea localităților, soluțiile propuse pentru rezolvarea necesităților obiectivelor productive se vor încadra în prevederile documentațiilor tehnico-economice întocmite pentru localitățile respective, dacă aceste soluții sînt echivalente sau mai eficiente din punct de vedere economic în comparatie cu cele propuse pentru asigurarea utilităților prin instalații proprii.
d) Realizarea statiilor de epurare a apelor uzate din canalizarea generală a localităților, a căror execuție este legată de măsurile de protecție a cursurilor de apa, împotriva poluarii acestora, se va asigura de către comitetele executive ale consiliilor populare județene și al municipiului București, în cooperare cu toate unitățile existente sau noi care deverseaza ape uzate în canalizarea respectiva; contribuția la investiție a fiecărei unități se va stabili proporțional cu debitul de ape uzate deversate la canalizare.
6. Alimentarea cu gaze naturale
a) Racordurile de gaze ale obiectivelor productive la rețeaua localității sau la rețelele magistrale de transport ale Ministerului Petrolului (inclusiv stațiile de măsurare și reglare la consumator) se cuprind în documentațiile tehnico-economice și în valoarea de investiții a obiectivelor productive.
În cazul cînd racordul de gaze și stațiile de măsurare și reglare deservesc mai multe obiective productive sau mai mulți titulari, în valoarea de investiții a fiecărui obiectiv productiv se va cuprinde numai cota-parte a lucrării.
b) Lucrările pentru amplificarea sau modificarea instalațiilor orășenești de distribuție a gazelor, determinate de necesitățile noilor obiective productive, se cuprind în planul de investiții al comitetelor executive ale consiliilor populare județene și al municipiului București, care au calitatea de organe titulare pentru aceste lucrări.
Titularii obiectivelor productive interesați participa la realizarea acestor lucrări, care au caracter de investiții conexe, cu cotele-părți corespunzătoare deservirii ce li se asigura.
c) Magistralele pentru transportul gazelor naturale se realizează în cadrul fondurilor de investiții aprobate prin plan Ministerului Petrolului.
În cazul cînd realizarea unor astfel de lucrări este determinata de necesitați ale obiectivelor productive, ele se evidențiază distinct în documentațiile tehnico-economice ale obiectivelor productive, ca lucrări conexe.
7. Alimentarea cu energie termica
a) Documentațiile tehnico-economice și valoarea de investiții a obiectivelor productive cuprind:
- lucrările pentru centralele termice și centralele electrice de termoficare proprii, care asigura necesarul de abur sau apa calda al obiectivelor productive;
- racordurile de termoficare de la rețeaua publică la obiectivul productiv, inclusiv punctele termice.
b) Magistralele și rețelele de termoficare orășenești se realizează în cadrul planului cincinal de investiții aprobat pentru Ministerul Energiei Electrice. În cazurile în care dezvoltarea rețelelor de termoficare se va executa de către comitetele executive ale consiliilor populare, fondurile respective se vor vira, la planurile anuale, din planul Ministerului Energiei Electrice în planurile de investiții ale comitetelor executive ale consiliilor populare respective. Aceste lucrări nu se cuprind în valoarea de investiții a obiectivelor productive, dar se evidențiază în documentația tehnico-economică a acestora, ca investiții conexe, ori de cîte ori sînt determinate de necesitățile obiectivelor productive.
c) Dotările care se realizează în centralele electrice de termoficare ale obiectivelor productive, în vederea asigurării debitului de apa supraincalzita necesar termoficarii orășenești, se realizează din fondurile de investiții prevăzute în planul titularului rețelelor orășenești de termoficare.
8. Lucrări de drumuri
a) Documentațiile tehnico-economice și valoarea de investiții a obiectivelor productive cuprind:
- drumurile industriale care se executa în vederea asigurării procesului de producție, cum sînt drumurile forestiere, miniere, petroliere și pentru alte activități economice;
- drumurile de racordare a obiectivelor productive la rețeaua de drumuri publice.
b) Lucrările pentru punerea în stare de viabilitate a drumurilor publice la nivelul traficului determinat de nevoile economiei naționale se realizează de Ministerul Transporturilor pentru drumurile naționale și de către comitetele executive ale consiliilor populare județene și al municipiului București pentru drumurile locale și pentru drumurile naționale care traverseaza municipiile și orașele reședința de județe, conform Decretului nr. 142/1957, din fondurile aprobate prin plan acestora.
c) Lucrările pentru punerea în stare de viabilitate la nivelul traficului cerut a rețelei de străzi din cuprinsul orașelor se realizează din fondurile de investiții aprobate prin plan comitetelor executive ale consiliilor populare județene și al municipiului București.
9. Transportul în comun
a) Lucrările privind extinderea rețelelor orășenești de transport în comun de pe teritoriul administrativ al orașelor se realizează, de regula, din fondurile de investiții aprobate prin plan comitetelor executive ale consiliilor populare județene și al municipiului București.
Lucrările pentru extinderea rețelelor orășenești de transport în comun care se realizează în vederea deservirii salariaților noilor obiective se evidențiază în documentațiile tehnico-economice ale obiectivelor productive respective, ca investiții conexe pentru efectuarea analizei de eficienta economică.
b) Lucrările pentru realizarea transportului în comun dintre localități, în afară teritoriului administrativ al orașelor, se realizează de regula, din fondurile de investiții aprobate în acest scop prin plan Ministerului Transporturilor.
10. Energie electrica
a) Documentațiile tehnico-economice și valoarea de investiții a obiectivelor productive cuprind:
- lucrările de racorduri la rețele publice, respectiv la stații publice de conexiuni, în cazul cînd alimentarea cu energie electrica a obiectivelor productive se face din rețelele publice;
- centrala electrica, în cazul cînd alimentarea cu energie electrica se asigura prin instalații proprii;
- instalațiile de distribuție a energiei electrice din cadrul obiectivelor productive, inclusiv stațiile și posturile de transformare interne.
b) Lucrările pentru construirea și extinderea instalațiilor publice de distribuție (stații trafo și de conexiuni), precum și lucrările pentru creșterea capacității de transport a liniilor care alimentează instalațiile publice de distribuție în vederea asigurării puterii electrice necesare consumurilor nu se cuprind în documentațiile tehnico-economice și în valoarea de investiții a obiectivelor productive. Necesitatea realizării acestor lucrări se stabilește de Ministerul Energiei Electrice o dată cu emiterea acordului pentru energie electrica la documentațiile tehnico-economice ale obiectivelor productive. Titularul acestor lucrări este Ministerul Energiei Electrice, care le realizează în cadrul planului cincinal de investiții, aprobat pentru acest minister, coordonat cu termenele de punere în funcțiune a capacităților obiectivelor productive.
Aceste lucrări se vor evidenția separat în documentațiile tehnice ale obiectivelor productive, ca lucrări conexe, ori de cîte ori sînt necesare pentru asigurarea punerii în funcțiune a acestora.
11. Lucruri de telecomunicații
a) Lucrările de racorduri telefonice - legăturile dintre instalațiile de telecomunicații ale obiectivelor productive pînă la punctul de distribuție al rețelei publice de telecomunicații pentru deservirea acestora - se cuprind în documentațiile tehnico-economice și în valoarea de investiții a obiectivelor productive.
b) În cazul cînd pentru racordarea la rețeaua de telecomunicații a unuia sau mai multor obiective este necesar să se construiască o linie de telecomunicații care să deserveasca în exclusivitate aceste obiective, lucrarea va fi realizată de Ministerul Postelor și Telecomunicatiilor, ca titular de investiții. Fondurile necesare pentru realizarea lucrărilor se asigura prin virarea cotelor-părți, proporțional cu numărul de circuite, din planurile titularilor obiectivelor productive. Volumul de investiții pentru eventuala dimensionare a capacității liniei de telecomunicații peste necesarul obiectivelor productive, determinat de necesitați de perspectiva, se va asigura din planul de investiții aprobat Ministerului Postelor și Telecomunicatiilor.
c) Lucrările pentru dezvoltarea rețelei publice de telecomunicații se realizează în cadrul planului de investiții aprobat Ministerului Postelor și Telecomunicatiilor.
B. - Locuințe
12. Locuintele finisate pentru cazarea salariaților noilor obiective și locuintele semifinisate pentru cazarea muncitorilor constructori se realizează în cadrul prevederilor pentru construcții de locuințe din planurile de investiții ale comitetelor executive ale consiliilor populare județene sau al municipiului București și ale celorlalți titulari de plan. Aceste locuințe nu se cuprind în valoarea de investiții a obiectivelor productive.
Volumul necesar de locuințe finisate pentru cazarea personalului de exploatare și locuintele semifinisate pentru cazarea muncitorilor constructori vor fi avute în vedere la analiza aspectelor economice în stabilirea amplasamentului pe localități a obiectivelor productive.
13. Locuintele din incinta obiectivelor productive destinate cazarii salariaților a căror prezenta este necesară permanent (la calea ferată, centralele hidroelectrice, termoelectrice, barajele de acumulare, nodurile hidrotehnice și sistemele zonelor de alimentare cu apa, stațiile electrice, uzinele cu instalații speciale care necesita o supraveghere permanenta, stațiuni turistice și în alte situații de aceasta natura) se cuprind în documentațiile tehnice și în valoarea de investiții a obiectivelor productive.
C. - Construcții cu caracter social-cultural
14. La elaborarea documentațiilor tehnico-economice pentru obiectivele productive, titularii de investiții și organizațiile de proiectare vor urmări asigurarea deservirilor social-culturale necesare salariaților respectivi în cadrul dotărilor orășenești existente sau prevăzute în plan a fi realizate în localitatea respectiva pentru degrevarea investițiilor obiectivelor productive de cheltuieli pentru dotări social-culturale.
În cazuri excepționale, cînd construcțiile cu caracter social-cultural sînt strict necesare desfășurării normale a activității obiectivelor productive și cînd funcțiile lor nu pot fi preluate de dotările orășenești, acestea vor fi evidentiate distinct în documentațiile tehnico-economice ale obiectivelor productive ca investiții conexe, iar fondurile corespunzătoare vor fi virate titularilor de investiții în a căror sfera de activitate intra obiectivele social-culturale respective.
Grupurile social-sanitare care conțin vestiarele, dusurile și sălile de mincare pentru personalul de exploatare, precum și punctele de deservire cu apa gazoasa, lapte etc., impuse de specificul activității profesionale prin normele în vigoare, se cuprind în documentațiile tehnico-economice și în valoarea de investiții a obiectivelor productive.
Titularii de investiții și organizațiile de proiectare vor tine seama la elaborarea documentațiilor tehnico-economice, la executarea și finanțarea obiectivelor productive de următoarele prevederi:
15. Cantine
a) Cantinele nu vor fi cuprinse, de regula, în documentația tehnico-economică și în valoarea de investiții a obiectivelor productive. Funcțiile acestora vor fi asigurate pentru salariații obiectivelor productive de către cantinele-restaurant, existente sau prevăzute a se realiza în zona respectiva, în cadrul fondurilor de investiții aprobate prin plan Ministerului Comerțului Interior, sau de către cantinele altor obiective productive existente în acea zonă.
b) În cazul cînd dotările existente în zona nu pot asigura masa personalului de exploatare a noilor obiective productive și cînd funcțiile cantinei constituie o condiție pentru desfășurarea normală a producției, cantinele se vor evidenția distinct în documentațiile tehnico-economice ale obiectivelor productive și se vor executa pe bază de proiecte separate, din fondurile de investiții ale titularilor respectivi.
16. Cluburi
Cluburile propriu-zise nu se cuprind în documentațiile tehnico-economice și în valoarea de investiții a obiectivelor productive.
La marile întreprinderi și combinate industriale se pot executa - cu aprobare specială -, pe baza unor temeinice justificări, sali de ședințe simple în incinta obiectivelor productive, cu o capacitate maxima de 400-450 de locuri. Lucrările respective nu se vor cuprinde în valoarea de investiții a obiectivelor productive; ele se vor evidenția distinct în documentațiile tehnico-economice ale acestora și se vor executa din fondurile de investiții ale titularilor respectivi.
Necesitatea și oportunitatea realizării cluburilor intră în sfera de activitate a Uniunii Generale a Sindicatelor din România.
17. Crese și grădinițe de copii
Creșele și grădinițele de copii nu se cuprind în documentațiile tehnico-economice și în valoarea de investiții a obiectivelor productive, funcțiile acestor construcții sociale fiind asigurate salariaților obiectivelor productive de către creșele și grădinițele de copii care sînt în administrarea Comitetelor executive ale consiliilor populare.
Din fondurile destinate acestei acțiuni, comitetele executive ale consiliilor populare județene și al municipiului București vor asigura cu prioritate necesitățile obiectivelor productive care au ca salariați un număr preponderent de femei (filaturi, tesatorii, fabrici de Confecții etc.).
În cazul cînd dotările existente în zona nu pot asigura numărul de locuri rezultate ca necesare pentru o investiție, iar comitetele executive ale Consiliilor populare respective nu au prevăzut fonduri pentru construirea de crese și grădinițe de copii sau pentru dezvoltarea celor existente, acestea se vor evidenția distinct în documentațiile tehnico-economice ale obiectivelor productive și se vor executa pe bază de proiecte separate din fondurile de investiții ale titularilor respectivi.
18. Construcții pentru asistența medico-sanitară
a) Asistența medico-sanitară a populației, inclusiv a salariaților obiectivelor productive, se asigura de către unitățile medico-sanitare din subordinea Ministerului Sănătății, a ministerelor care au rețea sanitară proprie și ale comitetelor executive ale consiliilor populare județene și al municipiului București, amplasate în cartierele de locuit și zonele industriale.
b) La proiectarea obiectivelor productive, titularii de investiții și organizațiile de proiectare pot cuprinde în documentațiile tehnico-economice și în valoarea de investiții a acestora, de la caz la caz, pe baza unei temeinice justificări, unități sanitare la întreprinderile pentru care legislația prevede astfel de construcții.
19. Puncte comerciale și de alimentație publică
Punctele comerciale și de alimentație publică cu caracter definitiv, pentru deservirea salariaților obiectivelor productive, nu se cuprind în documentațiile tehnico-economice și în valoarea de investiții a obiectivelor productive. Aceste lucrări se realizează din fondurile de investiții aprobate Ministerului Comerțului Interior sau din fondurile proprii ale Centrocoop.
20. Construcții și terenuri de sport
Construcțiile și terenurile de sport nu se cuprind în documentațiile tehnico-economice și în valoarea de investiții a obiectivelor productive. Aceste lucrări intră în sfera de activitate a Consiliului Național pentru Cultura Fizica și Sport și se realizează din fondurile proprii ale acestuia.
D. - Spații verzi și plantații
21. Plantațiile și amenajările de spații verzi din afară incintelor și a preuzinalului obiectivelor productive, destinate deservirii generale pentru recreatie și agrement, nu se cuprind în documentațiile tehnico-economice și în valoarea de investiții a obiectivelor productive. În cazul cînd procesul tehnologic al noilor obiective productive necesita realizarea unor spații verzi sau perdele de plantații pentru protecția unor secții sau sectoare ale acestora sau cînd nocivitatile care se degaja de la obiectivele productive impun realizarea unor perdele de plantații pentru protecția sanitară a zonelor invecinate, plantațiile sau spațiile verzi respective se cuprind în documentațiile tehnico-economice și în valoarea de investiții a obiectivelor productive.
E. - Lucrări pentru eliberarea amplasamentelor
22. Titularii de investiții și comitetele executive ale consiliilor populare județene și al municipiului București vor stabili amplasamentele lucrărilor de investiții, astfel încît cheltuielile pentru despăgubiri, demolări și exproprieri să fie minime.
23. Cheltuielile pentru despăgubiri, exproprierea bunurilor care nu sînt proprietate de stat și costul demolarilor construcțiilor, în vederea eliberării terenurilor pe care se amplaseaza noile obiective productive, se cuprind în documentațiile tehnico-economice și în valoarea de investiții a obiectivelor productive.
Același regim se aplică și pentru strămutarea sau refacerea unor construcții ale căror funcții trebuie menținute, în cazul cînd demolarea acestora este impusa de amplasarea unor noi lucrări de investiții.
24. Cheltuielile pentru executarea lucrărilor de deviere, mutare sau modificare a rețelelor de alimentare cu apa, canalizare, gaze, energie electrica, termoficare, telecomunicații, iluminat public, cale ferată, drumuri, instalații de transport în comun etc., în vederea eliberării terenurilor pe care se amplaseaza noile obiective productive, se cuprind în documentațiile tehnico-economice și valoarea de investiții a obiectivelor respective, cu valoarea necesară executării acestor lucrări pe noul amplasament la nivelul celui existent înainte de deviere, mutare sau modificare.
25. Lucrările de protecție a liniilor și instalațiilor de telecomunicații și a contactelor metalice subterane împotriva efectelor de perturbare și de distrugere prin coroziune, lucrările de protecție pentru înlăturarea accidentelor care pot fi generate de amplasarea liniilor electrice și de tracțiune electrica, precum și lucrările de protecție determinate de amplasarea investițiilor în zona de protecție a conductelor magistrale de gaze și produse petroliere cu presiune mai mare de 6 atm. se cuprind în documentația tehnico-economică și în valoarea de investiții a obiectivelor productive care determina efectuarea lucrărilor de protecție.
26. Dezafectarea unităților cu activitate economică în vederea amplasarii unor lucrări de investiții se va putea face numai în mod excepțional, cu aprobarea Consiliului de Miniștri, pe baza unei temeinice fundamentari economice.
Modul de luare în considerare a cheltuielilor necesare pentru eventuala reconstrucție a acestora se va stabili, de la caz la caz, o dată cu aprobarea indicatorilor tehnico-economici ai lucrărilor de investiții.
În cazul cînd vor aparea unele situații speciale care nu se pot încadra în prezenta reglementare, acestea vor fi clarificate la avizarea documentațiilor tehnico-economice de către Comitetul de Stat al Planificarii și Ministerul Finanțelor, soluțiile respective urmînd a fi supuse spre aprobare Consiliului de Miniștri.
--------
Sursă: legislatie.just.ro (Monitorul Oficial). Textul afișat este forma consolidată curentă.
Folosim cookie-uri pentru analiza traficului. Vezi Politica de confidențialitate pentru detalii.