(2) Colegiul Curții de Arbitraj are următoarele atribuții principale:
a) asigură conducerea generală a Curții de Arbitraj;
b) adoptă Regulile de procedură arbitrală ale Curții de Arbitraj;
c) exercită atribuțiile referitoare la organizarea și administrarea litigiilor arbitrale, care îi sunt conferite prin Regulile de procedură arbitrală ale Curții de Arbitraj;
d) confirmă arbitrii desemnați de părți în ipoteza prevăzută de art. 4 alin. (3) din prezentul regulament;
e) adoptă proiectul Regulamentului Colegiului Curții de Arbitraj și îl supune spre aprobare Colegiului de conducere al Camerei de Comerț și Industrie a României;
f) propune, dacă este cazul, modificarea prezentului regulament, precum și a Normelor privind taxele și cheltuielile arbitrale;
g) aprobă Lista de arbitri;
h) convoacă Plenul Curții de Arbitraj;
i) adoptă Regulamentul Secretariatului Curții de Arbitraj;
j) poate înființa comisii de specialitate, stabilind componența lor, obiectul de activitate, precum și durata acestora;
k) alege membrii Consiliului Științific al Curții de Arbitraj;
l) poate decide amânarea plății onorariilor arbitrilor până la rămânerea definitivă a hotărârii pronunțate în acțiunea în anulare în cazurile în care s-a invocat excepția de necompetență în fața tribunalului arbitral sau excepția nelegalei constituiri a tribunalului arbitral;
m) poate decide reducerea cuantumului onorariilor arbitrilor în situația întârzierii nejustificate a redactării hotărârilor arbitrale cu mai mult de 2 luni;
n) organizează întocmirea de culegeri de jurisprudență a Curții de Arbitraj și avizează publicarea acestora; asigură procurarea de documentație națională și străină necesară desfășurării activității arbitrilor;
o) îndeplinește orice alte atribuții prevăzute în lege, în prezentul regulament și în Regulile de procedură arbitrală ale Curții de Arbitraj.
(4) Colegiul Curții de Arbitraj poate desemna un președinte de onoare al Curții de Arbitraj, din rândul personalităților cu o înaltă reputație academică, cu largă recunoaștere în domeniul dreptului și cu o contribuție majoră la activitatea și afirmarea prestigiului Curții de Arbitraj.
(5) De asemenea, Colegiul Curții de Arbitraj poate desemna membri onorifici ai Curții de Arbitraj - in honorem sau in memoriam, din rândul foștilor arbitri sau dintre personalitățile marcante ale lumii juridice interne sau internaționale.