NORME METODOLOGICE din 1 noiembrie 2017

NORMĂ Banca Na?ională a României
Publicat în
MONITORUL OFICIAL nr. 897 bis din 15 noiembrie 2017
Intrat în vigoare
15.11.2017
Forma consolidată din
04.12.2024

Notă Aprobate prin Ordinul nr. 10 din 1 noiembrie 2017 , publicat în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 897 din 15 noiembrie 2017.

Notă Conform Punctului 16. , Anexa nr. 2 din 22 decembrie 2020 , aprobată prin ORDINUL nr. 8 din 22 decembrie 2020, publicat în MONITORUL OFICIAL nr. 27 din 11 ianuarie 2021, în cuprinsul Normelor metodologice privind întocmirea raportărilor periodice cuprinzând informații statistice de natură financiar - contabilă, aplicabile sucursalelor din România ale instituțiilor de credit din alte state membre, aprobate prin Ordinul Băncii Naționale a României nr. 10/2017 , cu modificările și completările ulterioare, referirile la pozițiile, respectiv coloanele din formulare, codificate prin 3 cifre, se vor citi ca referiri la poziții, respectiv coloane cu 4 cifre, prima cifră fiind cifra 0, care este adăugată în fața codului anterior de 3 cifre.

Capitolul I — DISPOZIȚII GENERALE ↑ Cuprins

1. Sucursalele din România ale instituțiilor de credit din alte state membre, denumite în continuare sucursale, au obligația, potrivit legii, să întocmească raportări periodice cuprinzând informații statistice de natură financiar - contabilă, la termenele și în forma stabilite prin normele metodologice.

2. Raportările periodice cuprinzând informații statistice de natură financiar - contabilă privesc ansamblul teritoriului național în care sucursala își desfășoară activitatea, respectiv sucursala însăși și sediile secundare subordonate acesteia.

Capitolul II — STRUCTURA, REGULI GENERALE DE ÎNTOCMIRE ȘI TRANSMITERE A RAPORTĂRILOR PERIODICE CUPRINZÂND INFORMAȚII STATISTICE DE NATURĂ FINANCIAR - CONTABILĂ APLICABILE SUCURSALELOR ↑ Cuprins

Secțiunea 1 — Structura raportărilor periodice cuprinzând informații statistice de natură financiar - contabilă

3. Sucursalele au obligația să întocmească raportări periodice cuprinzând informații statistice de natură financiar - contabilă, denumite în continuare raportări periodice, care trebuie să ofere o imagine fidelă a poziției și performanței financiare a sucursalelor pentru respectiva perioadă de timp.

4. Raportările periodice sunt următoarele:

1. Bilanțul [situația poziției financiare]

2. Contul de profit sau pierdere

2^1. Active financiare evaluate la cost amortizat

2^2. Credite și avansuri, altele decât cele deținute în vederea tranzacționării sau deținute în vederea vânzării, pe tipuri de produs

2^3. Clasificarea datoriilor financiare pe instrumente și pe sectoare ale contrapărților

2^4. Angajamente de creditare, garanții financiare și alte angajamente primite

3. Instrumente financiare derivate - Contabilitatea de acoperire: Clasificare pe tipuri de risc și pe tipuri de acoperire împotriva riscurilor

4. Informații privind expunerile performante și neperformante

4^1. Repartizare geografică:

A. Repartizarea geografică a activelor în funcție de locul de reședință al contrapărții

B. Repartizarea geografică a datoriilor în funcție de locul de reședință al contrapărții

4^2. Funcții aferente serviciilor de administrare a activelor, de custodie și altor servicii:

A. Venituri și cheltuieli cu taxe și comisioane, defalcate pe activități

B. Active implicate în serviciile furnizate

5. Alte informații, având următoarea structură:

A. Elemente de activ

B. Elemente de datorii

C. Elemente în afara bilanțului

D. Număr de clienți

E. Cifra de afaceri

(la 04-12-2024, Subpunctul 5. , Punctul 4. , Sectiunea 1 , Capitolul II a fost modificat de Punctul 1. , Anexa nr. 2 din ORDINUL nr. 8 din 21 noiembrie 2024, publicat în MONITORUL OFICIAL nr. 1219 din 4 decembrie 2024 )

(la 11-01-2021, Punctul 4. , Sectiunea 1 , Capitolul II a fost modificat de Punctul 1. , Anexa nr. 2 din 22 decembrie 2020, aprobată prin ORDINUL nr. 8 din 22 decembrie 2020, publicat în MONITORUL OFICIAL nr. 27 din 11 ianuarie 2021 )

Secțiunea a 2-a — Reguli generale de întocmire

5.

(1) În înțelesul prezentelor norme metodologice, termenii de mai jos au următoarea semnificație:

(a) "IAS" sau "IFRS" - "Standarde Internaționale de Contabilitate", astfel cum sunt definite la articolul 2 din Regulamentul (CE) nr. 1606/2002 al Parlamentului European și al Consiliului din 19 iulie 2002 privind aplicarea standardelor internaționale de contabilitate, care au fost adoptate de Comisie;

(b) "CRR" - Regulamentul (UE) nr. 575/2013 al Parlamentului European și al Consiliului din 26 iunie 2013 privind cerințele prudențiale pentru instituțiile de credit și societățile de investiții și de modificare a Regulamentului (UE) nr. 648/2012;

(c) "Regulamentul BCE BSI" - Regulamentul (UE) nr. 2021/379 al Băncii Centrale Europene din 22 ianuarie 2021 privind posturile din bilanț ale instituțiilor de credit și ale sectorului instituții financiare monetare (reformare) (BCE/2021/2);

(la 04-12-2024, Litera (c) , Alineatul (1) , Punctul 5. , Sectiunea a 2-a , Capitolul II a fost modificată de Punctul 2. , Anexa nr. 2 din ORDINUL nr. 8 din 21 noiembrie 2024, publicat în MONITORUL OFICIAL nr. 1219 din 4 decembrie 2024 )

(d) "stadii de depreciere" - categorii de depreciere, astfel cum sunt definite de IFRS 9.5.5. "Stadiul 1" se referă la deprecierea evaluată în conformitate cu prevederile IFRS 9.5.5.5. "Stadiul 2" se referă la deprecierea evaluată în conformitate cu prevederile IFRS 9.5.5.3. "Stadiul 3" se referă la deprecierea aferentă activelor depreciate ca urmare a riscului de credit, așa cum sunt acestea definite în Anexa A la IFRS 9.

(e) întreprinderi mici și mijlocii (IMM)" - microîntreprinderi și întreprinderi mici și mijlocii, astfel cum sunt definite în Recomandarea Comisiei Europene nr. 361/2003 privind definirea microîntreprinderilor și a întreprinderilor mici și mijlocii (C(2003)1422), publicată în Jurnalul Oficial al UE nr. L 124 din 20.05.2003.

(la 13-01-2020, Alineatul (1) din Punctul 5. , Sectiunea a 2-a , Capitolul II a fost completat de Punctul 1, Anexa nr. 2 din ORDINUL nr. 12 din 20 decembrie 2019, publicat în MONITORUL OFICIAL nr. 17 din 13 ianuarie 2020 )

(2) La întocmirea raportărilor periodice de către sucursale se au în vedere prevederile Reglementărilor contabile conforme cu Standardele Internaționale de Raportare Financiară, aplicabile instituțiilor de credit, aprobate prin Ordinul Băncii Naționale a României nr. 27/2010, cu modificările și completările ulterioare (denumite în continuare Reglementările contabile), prezentele norme metodologice, prevederile IFRS, precum și alte prevederi legale aplicabile.

(3) Sucursalele raportează doar acele părți ale formularelor referitoare la:

(a) active, datorii, capitaluri proprii, venituri și cheltuieli care sunt recunoscute de către sucursală;

(b) expuneri în afara bilanțului și activități în care sucursala este implicată;

(c) tranzacții efectuate de către sucursală;

(d) reguli de evaluare, inclusiv metode pentru estimarea ajustărilor pentru riscul de credit, aplicate de către sucursală.

6. Raportările periodice sunt întocmite în monedă națională - leu. Elementele exprimate în valută sunt convertite în monedă națională potrivit regulilor prevăzute de Reglementările contabile.

7. Formularele de raportare aferente raportărilor periodice includ reguli de validare implicite care sunt definite în cadrul acestora prin utilizarea următoarelor convenții:

a) un punct de date indicat în gri înseamnă că respectivul punct de date nu este solicitat sau că nu este posibilă raportarea acestuia;

b) utilizarea de paranteze în indicarea unui element în cadrul unui formular înseamnă că elementul respectiv trebuie scăzut pentru a obține un rezultat total, dar nu înseamnă că acesta trebuie raportat ca fiind negativ;

c) elementele care sunt raportate ca fiind negative sunt identificate în formulare prin includerea semnului "(-)" în fața denumirii acestora;

d) fiecare punct de date are un "element de bază" căruia i se alocă atributul "credit/debit". Această alocare garantează că toate entitățile care raportează puncte de date respectă "convenția de semn" și permite cunoașterea atributului "credit/debit" corespunzător fiecărui punct de date. Schematic, această convenție funcționează astfel cum se indică în tabelul următor:

Element

Credit/Debit

Sold/Variație

Cifra raportată

Active

Debit

Soldul activelor

Pozitivă

("Normal", fără semn)

Creștere a activelor

Pozitivă

("Normal", fără semn)

Soldul negativ al activelor

Negativă

(este necesar semnul minus "-")

Scădere a activelor

Negativă

(este necesar semnul minus "-")

Cheltuieli

Valoare a cheltuielilor

Pozitivă

("Normal", fără semn)

Creștere a cheltuielilor

Pozitivă

("Normal", fără semn)

Valoarea negativă (inclusiv

reluările) a cheltuielilor

Negativă

(este necesar semnul minus "-")

Scădere a cheltuielilor

Negativă

(este necesar semnul minus "-")

Datorii

Credit

Soldul datoriilor

Pozitivă

("Normal", fără semn)

Creștere a datoriilor

Pozitivă

("Normal", fără semn)

Soldul negativ al datoriilor

Negativă

(este necesar semnul minus "-")

Scădere a datoriilor

Negativă

(este necesar semnul minus "-")

Capitaluri

proprii

Soldul capitalurilor proprii

Pozitivă

("Normal", fără semn)

Creștere a capitalurilor

proprii

Pozitivă

("Normal", fără semn)

Soldul negativ al

capitalurilor proprii

Negativă

(este necesar semnul minus "-")

Scădere a capitalurilor

proprii

Negativă

(este necesar semnul minus "-")

Venituri

Valoare a veniturilor

Pozitivă

("Normal", fără semn)

Creștere a veniturilor

Pozitivă

("Normal", fără semn)

Valoare negativă (inclusiv

reluările) a veniturilor

Negativă

(este necesar semnul minus "-")

Scădere a veniturilor

Negativă

(este necesar semnul minus "-")

8. În scopul întocmirii raportărilor periodice, sucursalele vor utiliza în ceea ce privește data recunoașterii/derecunoașterii în/din bilanț a activelor financiare, fie data tranzacției (data la care entitatea se angajează să cumpere sau să vândă activul), fie data decontării (data la care activul este efectiv livrat), corespunzător politicilor și metodelor de contabilizare aprobate de persoanele care asigură administrarea și/sau conducerea sucursalelor. Metoda utilizată este supusă condiției aplicării consecvente.

9. Pentru raportarea instrumentelor financiare evaluate la valoarea justă prin profit sau pierdere, în bilanț și în contul de profit sau pierdere, se utilizează convenția "prețului murdar", respectiv veniturile din dobânzi și cheltuielile cu dobânzile aferente instrumentelor financiare evaluate la valoarea justă prin profit sau pierdere și instrumentelor financiare derivate de acoperire clasificate în categoria "contabilitatea de acoperire", precum și veniturile din dividende aferente instrumentelor financiare evaluate la valoarea justă prin profit sau pierdere se raportează în cadrul postului de câștiguri/pierderi din aceste categorii de instrumente. Convenția "prețului murdar" trebuie aplicată în mod consecvent pentru toate instrumentele financiare evaluate la valoarea justă prin profit sau pierdere și pentru toate instrumentele financiare derivate de acoperire clasificate în categoria "contabilitatea de acoperire".

10. Informațiile referitoare la contul de profit sau pierdere au în vedere sumele înregistrate în conturile de cheltuieli și venituri, respectiv operațiunile efectuate de la începutul exercițiului financiar, până la data de referință pentru raportare, inclusiv.

10^1. În cazul în care se solicită o defalcare pe contrapărți în cadrul raportărilor periodice, sucursalele aplică prevederile pct. 11 alin. (1)-(3) din anexa la Ordinul Băncii Naționale a României nr. 9/2017 pentru aprobarea Normelor metodologice privind întocmirea situațiilor financiare FINREP la nivel individual, conforme cu Standardele internaționale de raportare financiară, aplicabile instituțiilor de credit în scopuri de supraveghere prudențială, cu modificările și completările ulterioare

(la 11-01-2021, Sectiunea a 2-a , Capitolul II a fost completată de Punctul 2. , Anexa nr. 2 din 22 decembrie 2020, aprobată prin ORDINUL nr. 8 din 22 decembrie 2020, publicat în MONITORUL OFICIAL nr. 27 din 11 ianuarie 2021 )

11. La elaborarea raportărilor periodice se are în vedere abordarea de portofoliu.

12. Portofoliile contabile reprezintă instrumente financiare agregate după reguli de evaluare. Aceste agregări nu includ soldurile de încasat la vedere clasificate ca "Numerar, solduri de numerar la bănci centrale și alte depozite la vedere", precum și instrumentele financiare clasificate ca "Deținute în vederea vânzării" prezentate la elementele "Active imobilizate și grupuri destinate cedării, clasificate drept deținute în vederea vânzării" și "Datorii incluse în grupuri destinate cedării, clasificate drept deținute în vederea vânzării".

13. În cazul activelor financiare, se utilizează următoarele portofolii contabile conforme cu IFRS:

(a) active financiare deținute în vederea tranzacționării;

(b) active financiare nedestinate tranzacționării, evaluate obligatoriu la valoarea justă prin profit sau pierdere;

(c) active financiare desemnate ca fiind evaluate la valoarea justă prin profit sau pierdere;

(d) active financiare evaluate la valoarea justă prin alte elemente ale rezultatului global;

(e) active financiare evaluate la cost amortizat.

14. Elementul de activ "Instrumente financiare derivate - contabilitatea de acoperire" include instrumente financiare derivate cu sold pozitiv pentru sucursală, deținute în vederea aplicării contabilității de acoperire în conformitate cu IFRS.

15. În cazul datoriilor financiare, se utilizează următoarele portofolii contabile conforme cu IFRS:

(a) datorii financiare deținute în vederea tranzacționării;

(b) datorii financiare desemnate ca fiind evaluate la valoarea justă prin profit sau pierdere;

(c) datorii financiare evaluate la cost amortizat.

16. Elementul de datorii "Instrumente financiare derivate - contabilitatea de acoperire" include instrumente financiare derivate cu sold negativ pentru sucursală, deținute în vederea aplicării contabilității de acoperire în conformitate cu IFRS.

17. Reguli generale de prezentare a informațiilor referitoare la instrumente financiare

17.1. Active financiare

(1) Valoarea contabilă reprezintă valoarea de raportat în bilanț. Valoarea contabilă a activelor financiare include dobânda cumulată.

(2) Activele financiare se distribuie în următoarele clase de instrumente: "numerar", "instrumente financiare derivate", "instrumente de capital", "titluri de datorie", și "credite și avansuri".

(3) "Titlurile de datorie" sunt instrumente de datorie deținute de sucursală, emise ca titluri care nu sunt împrumuturi conform Regulamentului BCE BSI.

(4) "Creditele și avansurile" sunt instrumente de datorie deținute de sucursale, care nu sunt titluri de valoare; acest element include "credite" conform Regulamentului BCE BSI (inclusiv depozitele la vedere la instituții de credit și bănci centrale, indiferent de clasificarea acestora în conformitate cu IFRS), precum și avansurile care nu pot fi clasificate ca "împrumuturi" conform Regulamentului BCE BSI.

(la 11-01-2021, Alineatul (4) , Subpunctul 17.1. , Punctul 17. , Sectiunea a 2-a , Capitolul II a fost modificat de Punctul 3. , Anexa nr. 2 din 22 decembrie 2020, aprobată prin ORDINUL nr. 8 din 22 decembrie 2020, publicat în MONITORUL OFICIAL nr. 27 din 11 ianuarie 2021 )

(5) "Instrumentele de datorie" includ "credite și avansuri" și "titluri de datorie".

(6) Valoarea contabilă brută are următoarea semnificație:

(a) în cazul instrumentelor de datorie evaluate la valoarea justă prin profit sau pierdere, cu excepția celor deținute în vederea tranzacționării, valoarea contabilă brută depinde de clasificarea acestora ca performante sau neperformante. În cazul instrumentelor de datorie performante, valoarea contabilă brută este reprezentată de valoarea justă. În cazul instrumentelor de datorie neperformante, valoarea contabilă brută este reprezentată de valoarea justă la care se adaugă orice modificare cumulată negativă a valorii juste datorată riscului de credit, așa cum este aceasta definită la pct. 27 alin. (1) lit. (b) din anexa la Ordinul Băncii Naționale a României pentru aprobarea Normelor metodologice privind întocmirea situațiilor financiare FINREP la nivel individual, conforme cu Standardele internaționale de raportare financiară, aplicabile instituțiilor de credit în scopuri de supraveghere prudențială. Valoarea contabilă brută nu trebuie să depășească valoarea instrumentului de datorie la recunoașterea inițială. Pentru scopul stabilirii valorii contabile brute, evaluarea instrumentelor de datorie se efectuează la nivel de instrument financiar;

(b) în cazul instrumentelor de datorie evaluate la cost amortizat, valoarea contabilă brută este reprezentată de valoarea contabilă înainte de deducerea oricărei pierderi din depreciere, iar în cazul instrumentelor de datorie evaluate la valoarea justă prin alte elemente ale rezultatului global, valoarea contabilă brută este reprezentată de costul amortizat înainte de deducerea oricărei pierderi din depreciere;

(la 11-01-2021, Litera (b) , Alineatul (6) , Punctul 17.1. , Punctul 17. , Sectiunea a 2-a , Capitolul II a fost modificată de Punctul 4. , Anexa nr. 2 din 22 decembrie 2020, aprobată prin ORDINUL nr. 8 din 22 decembrie 2020, publicat în MONITORUL OFICIAL nr. 27 din 11 ianuarie 2021 )

(c) în cazul activelor financiare deținute în vederea tranzacționării, valoarea contabilă brută este reprezentată de valoarea justă.

17.2. Datorii financiare

(1) Valoarea contabilă reprezintă valoarea de raportat în bilanț. Valoarea contabilă a datoriilor financiare include dobânda cumulată.

(2) Datoriile financiare se distribuie în următoarele clase de instrumente: "instrumente financiare derivate", "poziții scurte", "depozite", "titluri de datorie emise" și "alte datorii financiare".

(3) "Depozitele" sunt definite la fel ca în Regulamentul BCE BSI.

(4) "Titlurile de datorie emise" sunt instrumente de datorie emise sub formă de titluri și care nu sunt depozite conform Regulamentului BCE BSI.

(5) "Alte datorii financiare" includ toate datoriile financiare altele decât instrumentele financiare derivate, pozițiile scurte, depozitele și titlurile de datorie emise.

(6) "Alte datorii financiare" includ garanțiile financiare date în cazul în care acestea sunt evaluate fie la valoarea justă prin profit sau pierdere [IFRS 9.4.2.1(a)], fie la valoarea recunoscută inițial diminuată cu amortizarea cumulată [IFRS 9.4.2.1(c)(ii)]. Angajamentele de creditare se raportează ca "Alte datorii financiare" în cazul în care acestea sunt desemnate ca datorii financiare evaluate la valoarea justă prin profit sau pierdere [IFRS 9.4.2.1(a)] sau în cazul în care acestea reprezintă angajamente de acordare a unui credit la o rată a dobânzii mai mică decât rata dobânzii de piață [IFRS 9.2.3(c), IFRS 9.4.2.1(d)].

(7) În cazul în care angajamentele de creditare, garanțiile financiare și alte angajamente date sunt evaluate la valoarea justă prin profit sau pierdere, orice modificare a valorii juste, inclusiv modificările datorate riscului de credit, se raportează ca "alte datorii financiare" și nu ca provizioane pentru "Angajamente și garanții date".

(8) "Alte datorii financiare" includ, de asemenea, dividendele de plătit, sumele de plătit înregistrate în conturile de așteptare și de tranzit și sumele de plătit referitoare la decontări viitoare ale tranzacțiilor în titluri de valoare sau ale tranzacțiilor în valută, în cazul în care sumele de plătit pentru tranzacții sunt recunoscute înainte de termenul de plată.

18.

(1) Prezentarea raportărilor periodice este standardizată, iar informațiile pe care acestea le furnizează sunt sintetizate în antet, pe linii și pe coloane.

(2) În antetul raportărilor periodice figurează următoarele informații:

a) denumirea sucursalei;

b) identificatorul sucursalei (codul LEI), în situația în care sucursala dispune de acesta;

c) data pentru care se întocmesc raportările periodice;

d) identificarea formularului sau, după caz, a formularelor, întrucât o raportare periodică poate avea unul sau mai multe formulare.

(3) În înțelesul prezentelor norme metodologice, codul LEI reprezintă "identificatorul entității juridice" (Legal Entity Identifier), un cod de referință format din 20 de caractere pentru identificarea unică a entităților distincte din punct de vedere juridic care se angajează în tranzacții financiare și datele de referință asociate și care se bazează pe standardul ISO 17442 elaborat de Organizația Internațională de Standardizare.

(4) Liniile formularelor sunt codificate în corelație cu Planul de conturi pentru instituțiile care aplică IFRS, prevăzut de Reglementările contabile.

(5) Coloanele formularelor grupează informațiile în funcție de necesități.

(6) Pentru completarea pozițiilor formularelor care nu au corespondență cu planul de conturi, sucursalele trebuie să-și adapteze modul de ținere a evidenței pentru a fi în măsură să răspundă acestor cerințe de raportare.

(la 04-12-2024, Punctul 18. , Sectiunea a 2-a , Capitolul II a fost modificat de Punctul 3. , Anexa nr. 2 din ORDINUL nr. 8 din 21 noiembrie 2024, publicat în MONITORUL OFICIAL nr. 1219 din 4 decembrie 2024 )

Secțiunea a 3-a — Termene de transmitere a raportărilor periodice

19.

(1) Raportările periodice se transmit la Banca Națională a României lunar, cu excepția raportărilor periodice "3. Instrumente financiare derivate - Contabilitatea de acoperire: Clasificare pe tipuri de risc și pe tipuri de acoperire împotriva riscurilor", "4. Informații privind expunerile performante și neperformante", "4^1. Repartizare geografică" și "4^2. Funcții aferente serviciilor de administrare a activelor, de custodie și altor servicii" care se transmit trimestrial și a raportării "5E. Cifra de afaceri" care se transmite anual. Raportarea "4^1. Repartizare geografică" se transmite doar în situația în care valoarea expunerilor brute, altele decât cele interne, este mai mare sau egală cu 1% din valoarea totală a expunerilor brute. Sucursalele transmit de asemenea, trimestrial, la Banca Națională a României, balanța de verificare a conturilor sintetice, în format electronic, având atașată semnătura electronică.

(la 04-12-2024, Alineatul (1) , Punctul 19. , Sectiunea a 3-a , Capitolul II a fost modificat de Punctul 4. , Anexa nr. 2 din ORDINUL nr. 8 din 21 noiembrie 2024, publicat în MONITORUL OFICIAL nr. 1219 din 4 decembrie 2024 )

(1^1) Sucursalele raportează formularul "4^1. Repartizare geografică" începând cu prima dată de referință pentru raportare ulterioară depășirii pragului la două date de referință pentru raportare consecutive.

(la 11-01-2021, Punctul 19. , Sectiunea a 3-a , Capitolul II a fost completat de Punctul 6. , Anexa nr. 2 din 22 decembrie 2020, aprobată prin ORDINUL nr. 8 din 22 decembrie 2020, publicat în MONITORUL OFICIAL nr. 27 din 11 ianuarie 2021 )

(1^2) Abrogat.

(la 04-12-2024, Alineatul (1^2) , Punctul 19. , Sectiunea a 3-a , Capitolul II a fost abrogat de Punctul 5. , Anexa nr. 2 din ORDINUL nr. 8 din 21 noiembrie 2024, publicat în MONITORUL OFICIAL nr. 1219 din 4 decembrie 2024 )

(1^3) Sucursalele au dreptul să nu mai raporteze formularul "4^1. Repartizare geografică" începând cu prima dată de referință pentru raportare ulterioară situării sub prag la trei date de referință pentru raportare consecutive.

(la 11-01-2021, Punctul 19. , Sectiunea a 3-a , Capitolul II a fost completat de Punctul 6. , Anexa nr. 2 din 22 decembrie 2020, aprobată prin ORDINUL nr. 8 din 22 decembrie 2020, publicat în MONITORUL OFICIAL nr. 27 din 11 ianuarie 2021 )

(2) Raportările periodice întocmite de către sucursale, precum și declarațiile celor care nu au desfășurat activitate de la data înființării până la sfârșitul perioadei de raportare, se transmit la Direcția Supraveghere din cadrul Băncii Naționale a României, în termen de cel mult 20 de zile calendaristice de la sfârșitul lunii/ trimestrului pentru care se face raportarea.

(3) În cazul în care informațiile prezentate în raportările periodice întocmite pentru sfârșitul exercițiului financiar înregistrează modificări în perioada cuprinsă între data încheierii exercițiului financiar și data transmiterii la instituția de credit străină de care aparține a informațiilor referitoare la activitatea proprie, sucursalele vor retransmite respectivele raportări, în termen de 130 de zile de la încheierea exercițiului financiar împreună cu raportările aferente exercițiului financiar curent, transmise până la respectivul termen.

(4) În cazul în care ultima zi a termenului de transmitere este o zi nelucrătoare, raportările se vor transmite cel târziu până în prima zi lucrătoare ulterioară acesteia.

(5) Sucursalele transmit la Banca Națională a României numai acele formulare în care se completează cel puțin valoarea unui indicator, corespunzător datelor înregistrate în evidența contabilă ca urmare a operațiunilor efectuate în perioada raportată sau preluării soldurilor conturilor respective aferente operațiunilor din exercițiile financiare încheiate sau perioadele precedente.

20. Sucursalele care nu au desfășurat activitate de la data înființării și până la sfârșitul perioadei de raportare, nu întocmesc raportări periodice pentru perioadele în cauză, urmând să transmită la Direcția Supraveghere din cadrul Băncii Naționale a României o declarație pe proprie răspundere, din care să rezulte acest lucru, care să cuprindă toate datele de identificare a sucursalei:

a) denumirea completă, conform certificatului de înregistrare;

b) adresa sediului, precum și numărul de telefon al conducătorului sucursalei;

c) numărul de înregistrare la registrul comerțului;

d) codul unic de înregistrare.

Capitolul III — REGULI SPECIFICE DE ÎNTOCMIRE A RAPORTĂRILOR PERIODICE ȘI MODELELE ACESTORA ↑ Cuprins

Notă Conform Punctului 3., Articolul II din REGULAMENTUL nr. 11 din 10 octombrie 2022 , publicat în MONITORUL OFICIAL nr. 1036 din 25 octombrie 2022, la capitolul III „Reguli specifice de întocmire a raportărilor periodice și modelele acestora“, la alineatul (2) al punctelor 21, 22, 22^1-22^4, la alineatul (6) al punctului 23, la alineatul (25) al punctului 24 și la alineatul (2) al punctelor 24^1, 24^2 și 25, în cuprinsul antetului din cadrul modelelor formularelor, după rândul „Denumirea sucursalei:“ se introduce un nou rând intitulat „Codul LEI [va fi completat în situația în care sucursala dispune de cod LEI]:“.

21.

(1) Bilanțul este raportarea periodică care conține informații privind activele, datoriile și capitalurile proprii ale sucursalei. La întocmirea acestei raportări se vor avea în vedere următoarele precizări:

A. Active (F 01.01)

(a) Poziția "Numerar" include deținerile de bancnote și monede naționale și străine în circulație care sunt utilizate în mod obișnuit pentru a face plăți.

(b) Poziția "Solduri de numerar la bănci centrale" include credite și avansuri care reprezintă solduri de încasat la vedere la băncile centrale.

(la 11-01-2021, Litera (b) , Litera A. , Alineatul (1) , Punctul 21. , Capitolul III a fost modificată de Punctul 7. , Anexa nr. 2 din 22 decembrie 2020, aprobată prin ORDINUL nr. 8 din 22 decembrie 2020, publicat în MONITORUL OFICIAL nr. 27 din 11 ianuarie 2021 )

(c) Poziția "Alte depozite la vedere" include credite și avansuri care reprezintă solduri de încasat la vedere la instituții de credit.

(la 11-01-2021, Litera (c) , Litera A. , Alineatul (1) , Punctul 21. , Capitolul III a fost modificată de Punctul 7. , Anexa nr. 2 din 22 decembrie 2020, aprobată prin ORDINUL nr. 8 din 22 decembrie 2020, publicat în MONITORUL OFICIAL nr. 27 din 11 ianuarie 2021 )

(d) Activele care nu sunt active financiare și care datorită naturii lor nu au putut fi clasificate în posturi specifice din bilanț se raportează la poziția "Alte active"; acest post include, printre altele, aur, argint și alte mărfuri, inclusiv atunci când sunt deținute cu intenția de a fi tranzacționate.

(e) Poziția "Active imobilizate și grupuri destinate cedării, clasificate drept deținute în vederea vânzării" are același înțeles cu cel prevăzut de IFRS 5.

B. Datorii (F 01.02)

(a) Provizioanele pentru "Pensii și alte obligații privind beneficiile determinate post-angajare" includ valoarea datoriilor nete privind beneficiile determinate.

(b) Provizioanele pentru "Alte beneficii pe termen lung ale angajaților" includ valoarea deficitelor din planurile de beneficii ale angajaților pe termen lung enumerate la IAS 19.153. Cheltuielile cumulate din beneficiile pe termen scurt ale angajaților [IAS 19.11(a)], planurile de contribuții determinate [IAS 19.51(a)] și beneficiile pentru terminarea contractului de muncă [IAS 19.169(a)] se includ la "Alte datorii".

(c) Provizioanele pentru "Angajamente și garanții date" includ provizioanele aferente tuturor angajamentelor și garanțiilor, indiferent dacă deprecierea angajamentelor și garanțiilor este determinată în conformitate cu IFRS 9, modalitatea de provizionare a acestora urmează prevederile IAS 37 sau acestea sunt tratate ca și contracte de asigurare conform IFRS 17. Datoriile rezultate din angajamente și garanții financiare evaluate la valoarea justă prin profit sau pierdere nu se raportează ca provizioane, deși se datorează riscului de credit, ci ca "alte datorii financiare" în conformitate cu prevederile pct. 17.2 alin. (7).

(la 04-12-2024, sintagma: IFRS 4 a fost înlocuită de Punctul 24. , Anexa nr. 2 din ORDINUL nr. 8 din 21 noiembrie 2024, publicat în MONITORUL OFICIAL nr. 1219 din 4 decembrie 2024 )

(d) Datoriile care nu sunt datorii financiare și care datorită naturii lor nu au putut fi clasificate în posturi specifice din bilanț se raportează la "Alte datorii".

(e) Poziția "Datorii incluse în grupuri destinate cedării, clasificate drept deținute în vederea vânzării" are același înțeles cu cel prevăzut de IFRS 5.

C. Capitaluri proprii (F 01.03)

(a) Instrumentele de capital care sunt instrumente financiare includ contractele care intră sub incidența IAS 32.

(b) Poziția "Componenta de capitaluri proprii a instrumentelor financiare compuse" include componenta de capitaluri proprii a instrumentelor financiare compuse (instrumente financiare care comportă atât o componentă de datorie cât și una de capitaluri proprii) emise de sucursală, atunci când sunt separate în conformitate cu IFRS (inclusiv instrumentele financiare compuse cu instrumente derivate încorporate multiple ale căror valori sunt interdependențe).

(c) Poziția "Alte instrumente de capital emise" include instrumentele de capital care sunt instrumente financiare, altele decât capitalul social și "Componenta de capitaluri proprii a instrumentelor financiare compuse".

(d) Poziția "Alte capitaluri proprii" cuprinde toate instrumentele de capital care nu sunt instrumente financiare, inclusiv, printre altele, tranzacțiile cu plata pe bază de acțiuni cu decontare în acțiuni [IFRS 2.10].

(e) Poziția "Modificări de valoare justă aferente instrumentelor de capital evaluate la valoarea justă prin alte elemente ale rezultatului global" include câștigurile și pierderile cumulate datorate modificărilor de valoare justă ale investițiilor în instrumente de capital pentru care sucursala a făcut alegerea irevocabilă de a prezenta modificările de valoare justă în alte elemente ale rezultatului global.

(f) Poziția " Valoarea ineficacității acoperirii valorii juste aferente instrumentelor de capital evaluate la valoarea justă prin alte elemente ale rezultatului global" include partea ineficace cumulată care rezultă din operațiuni de acoperire a valorii juste în care elementul acoperit este un instrument de capital evaluat la valoarea justă prin alte elemente ale rezultatului global. Partea ineficace din acoperire raportată la această poziție este reprezentată de diferența dintre variația cumulată a valorii juste a instrumentului de capital raportată în cadrul poziției "Modificări de valoare justă aferente instrumentelor de capital evaluate la valoarea justă prin alte elemente ale rezultatului global [element acoperit]" și variația cumulată a valorii juste a instrumentului financiar derivat de acoperire raportată în cadrul poziției "Modificări de valoare justă aferente instrumentelor de capital evaluate la valoarea justă prin alte elemente ale rezultatului global [instrument de acoperire]" [IFRS 9.6.5.3 și IFRS 9.6.5.8].

(g) Poziția "Modificări de valoare justă aferente datoriilor financiare evaluate la valoarea justă prin profit sau pierdere atribuibile modificărilor riscului de credit propriu" include câștigurile și pierderile cumulate recunoscute în alte elemente ale rezultatului global, aferente riscului de credit propriu, pentru datoriile desemnate ca fiind evaluate la valoarea justă prin profit sau pierdere, indiferent dacă această desemnare are loc la recunoașterea inițială sau ulterior.

(h) Poziția "Instrumente financiare derivate de acoperire. Rezerva din operațiuni de acoperire a fluxurilor de trezorerie [partea eficace]" include rezerva din acoperirea fluxurilor de trezorerie aferentă părții eficace a variației de valoare justă a instrumentelor financiare derivate de acoperire, atât în cazul operațiunilor de acoperire a fluxurilor de trezorerie derulate pe bază continuă cât și în cazul operațiunilor de acoperire a fluxurilor de trezorerie care nu se mai aplică.

(i) Poziția "Modificări de valoare justă aferente instrumentelor de datorie evaluate la valoarea justă prin alte elemente ale rezultatului global" include câștigurile sau pierderile cumulate aferente instrumentelor de datorie evaluate la valoarea justă prin alte elemente ale rezultatului global, nete de ajustarea pentru pierderi care este evaluată la data de raportare în conformitate cu prevederile IFRS 9.5.5.

(j) Poziția "Instrumente de acoperire [elemente nedesemnate]" include modificările cumulate de valoare justă aferente tuturor elementelor de mai jos:

i. valoarea - timp a unei opțiuni, în cazul în care modificările valorii - timp și valorii intrinseci ale respectivei opțiuni sunt separate și doar modificarea valorii intrinseci este desemnată ca instrument de acoperire [IFRS 9.6.5.15];

ii. elementul forward al unui contract forward, în cazul în care elementul forward și elementul spot (la vedere) al respectivului contract forward sunt separate și doar modificarea elementului spot al contractului forward este desemnată ca instrument de acoperire;

iii. spread-ul valutar aferent unui instrument financiar, în cazul în care acest spread este exclus de la desemnarea instrumentului financiar respectiv ca instrument de acoperire [IFRS 9.6.5.15, IFRS 9.6.5.16].

(k) Poziția "Rezerve din reevaluare" include valoarea rezervelor care rezultă din prima adoptare a IAS care nu au fost transferate la alte tipuri de rezerve.

(l) Poziția "Alte rezerve" include alte rezerve decât cele prezentate separat la celelalte elemente de capitaluri proprii și poate include rezerve legale și rezerve statutare.

(2) Modelul formularelor pentru această raportare periodică este următorul:

DENUMIREA SUCURSALEI:

Codul LEI [va fi completat în situația în care sucursala dispune de cod LEI]:

DATA RAPORTĂRII:

1. Bilanțul [situația poziției financiare]1.1. Active A B 0010 0010 Numerar 0020 Solduri de numerar la bănci centrale 0030 Alte depozite la vedere 0040 Active financiare deținute în vederea tranzacționării 0050 Instrumente financiare derivate 0060 Instrumente de capital 0070 Titluri de datorie 0080 Credite și avansuri 0090 0096 Instrumente de capital 0097 Titluri de datorie 0098 Credite și avansuri 0099 0100 Titluri de datorie 0120 Credite și avansuri 0130 0141 Instrumente de capital 0142 Titluri de datorie 0143 Credite și avansuri 0144 Active financiare evaluate la cost amortizat 0181 Titluri de datorie 0182 Credite și avansuri 0183 0240 0250 Imobilizări corporale 0270 Imobilizări corporale 0280 Investiții imobiliare 0290 Imobilizări necorporale 0300 Creanțe privind impozitele 0330 Creanțe privind impozitul curent 0340 Creanțe privind impozitul amânat 0350 Alte active 0360 0370 TOTAL ACTIVE 0380 1.2. Datorii Datorii financiare deținute în vederea tranzacționării0010 Instrumente financiare derivate 0020 Poziții scurte 0030 Depozite 0040 Titluri de datorie emise 0050 Alte datorii financiare 0060 0070 Depozite 0080 Titluri de datorie emise 0090 Alte datorii financiare 0100 Datorii financiare evaluate la cost amortizat 0110 Depozite 0120 Titluri de datorie emise 0130 Alte datorii financiare 0140 0150 0160 Provizioane 0170 0180 Alte beneficii pe termen lung pentru angajați 0190 Restructurare 0200 Aspecte juridice nesoluționate și litigii fiscale 0210 Angajamente și garanții date 0220 Alte provizioane 0230 Datorii privind impozitele 0240 Datorii privind impozitul curent 0250 Datorii privind impozitul amânat 0260 Alte datorii 0280 0290 TOTAL DATORII 0300 1.3. Capitaluri proprii Capital de dotare 0010 0050 0060 Alte instrumente de capital emise 0070 Alte capitaluri proprii 0080 0090 0095 Imobilizări corporale 0100 Imobilizări necorporale 0110 0120 0122 0320 0330 0340 0350 0360 0128 Conversia valutară 0140 0150 0155 Instrumente de acoperire [elemente nedesemnate] 0165 0170 Rezultatul reportat 0190 Rezerve de reevaluare 0200 Alte rezerve 0210 Profit sau (-) pierdere aferent(ă) exercițiului 0250 (-) Repartizarea profitului 0255 TOTAL CAPITALURI PROPRII 0300 TOTAL DATORII ȘI CAPITALURI PROPRII 0310

Cod

poziție

Valoare

contabilă

Numerar, solduri de numerar la bănci centrale

și alte depozite la vedere

Active financiare nedestinate tranzacționării, eva-

luate obligatoriu la valoarea justă prin profit sau

pierdere

Active financiare desemnate ca fiind evaluate la

valoarea justă prin profit sau pierdere

Active financiare evaluate la valoarea justă prin

alte elemente ale rezultatului global

Instrumente financiare derivate - contabilitatea de

acoperire

Modificările de valoare justă aferente elementelor

acoperite în cadrul unei operațiuni de acoperire a

unui portofoliu împotriva riscului de rată a dobânzii

Active imobilizate și grupuri destinate cedării,

clasificate drept deținute în vederea vânzării

Datorii financiare desemnate ca fiind evaluate la

valoarea justă prin profit sau pierdere

Instrumente financiare derivate - contabilitatea de

acoperire

Modificările de valoare justă aferente elementelor

acoperite în cadrul unei operațiuni de acoperire a

unui portofoliu împotriva riscului de rată a dobânzii

Pensii și alte obligații privind beneficiile

determinate post-angajare

Datorii incluse în grupuri destinate cedării,

clasificate drept deținute în vederea vânzării

Instrumente de capital emise, altele decât capitalul

social

Componenta de capitaluri proprii a instrumentelor

financiare compuse

Valoarea cumulată a altor elemente ale rezultatului

global

Elemente care nu vor fi reclasificate în profit sau

pierdere

Câștiguri sau (-) pierderi actuariale din planurile de

pensii cu beneficii determinate

Active imobilizate și grupuri destinate cedării,

clasificate drept deținute în vederea vânzării

Modificări de valoare justă aferente instrumentelor de

capital evaluate la valoarea justă prin alte elemente

ale rezultatului global

Valoarea ineficacității acoperirii valorii juste

aferente instrumentelor de capital evaluate la valoa-

rea justă prin alte elemente ale rezultatului global

Modificări de valoare justă aferente instrumentelor de

capital evaluate la valoarea justă prin alte elemente

ale rezultatului global [element acoperit]

Modificări de valoare justă aferente instrumentelor de

capital evaluate la valoarea justă prin alte elemente

ale rezultatului global [instrument de acoperire]

Modificări de valoare justă aferente datoriilor

financiare evaluate la valoarea justă prin profit sau

pierdere atribuibile modificărilor riscului de credit

propriu

Elemente care pot fi reclasificate în profit sau

pierdere

Instrumente financiare derivate de acoperire. Rezerva

din operațiuni de acoperire a fluxurilor de trezorerie

[partea eficace]

Modificări de valoare justă aferente instrumentelor de

datorie evaluate la valoarea justă prin alte elemente

ale rezultatului global

Active imobilizate și grupuri destinate cedării,

clasificate drept deținute în vederea vânzării

PERSOANA AUTORIZATĂ,

Numele, prenumele și semnătura

PERSOANA AUTORIZATĂ

Numele, prenumele și semnătura

22.

(1) Contul de profit sau pierdere este raportarea periodică care conține informații privind veniturile și cheltuielile legate de activitatea sucursalelor. La întocmirea acesteia se vor avea în vedere următoarele precizări:

(a) Veniturile din dobânzi și cheltuielile cu dobânzile din instrumente financiare evaluate la valoarea justă prin profit sau pierdere și din instrumente financiare derivate de acoperire clasificate în categoria "contabilitatea de acoperire", se raportează ca parte a câștigurilor sau pierderilor din respectivele categorii de instrumente.

(b) Poziția "Venituri din dobânzi - alte active" include valorile aferente veniturilor din dobânzi care nu au fost incluse la alte elemente, cum ar fi veniturile din dobânzi aferente numerarului, soldurilor de numerar la bănci centrale și altor depozite la vedere și activelor imobilizate și grupurilor destinate cedării clasificate drept deținute în vederea vânzării, precum și veniturile nete din dobânzi din activele nete aferente beneficiilor determinate.

(c) Dobânda aferentă datoriilor financiare cu o rată negativă a dobânzii efective se raportează în cadrul poziției "Venituri din dobânzi aferente datoriilor". Aceste datorii și dobânda aferentă dau naștere unui randament pozitiv pentru sucursală.

(d) Poziția "Cheltuieli cu dobânzile - alte datorii" include valorile aferente cheltuielilor cu dobânzile care nu au fost incluse la alte elemente, cum ar fi cheltuielile cu dobânzile aferente datoriilor incluse în grupuri destinate cedării clasificate drept deținute în vederea vânzării, cheltuielile derivate din majorările valorii contabile a unui provizion reflectând trecerea timpului sau cheltuielile nete cu dobânzile din datorii nete aferente beneficiilor determinate.

(e) Dobânda aferentă activelor financiare cu o rată negativă a dobânzii efective se raportează în cadrul poziției "Cheltuieli cu dobânzile aferente activelor". Aceste active și dobânda aferentă dau naștere unui randament negativ pentru sucursală.

(f) Veniturile din dividende aferente instrumentelor de capital evaluate la valoarea justă prin profit sau pierdere se raportează ca parte a câștigurilor sau pierderilor din respectivele clase de instrumente.

(g) Veniturile din dividende aferente instrumentelor de capital desemnate la valoarea justă prin alte elemente ale rezultatului global cuprind dividendele aferente instrumentelor derecunoscute în cursul perioadei și dividendele aferente instrumentelor deținute la sfârșitul perioadei de raportare.

(h) Poziția "Câștiguri sau (-) pierderi aferente activelor și datoriilor financiare deținute în vederea tranzacționării, net" include câștiguri și pierderi din reevaluarea și derecunoașterea instrumentelor financiare clasificate ca deținute în vederea tranzacționării. Acest element include, de asemenea, câștiguri și pierderi aferente instrumentelor financiare derivate de risc de credit evaluate la valoarea justă prin profit sau pierdere, utilizate pentru administrarea riscului de credit al unui instrument financiar sau al unei părți a unui instrument financiar care este desemnat ca fiind evaluat la valoarea justă prin profit sau pierdere, precum și venituri și cheltuieli din dividende și dobânzi aferente activelor și datoriilor financiare deținute în vederea tranzacționării.

(i) Poziția "Câștiguri sau (-) pierderi aferente activelor și datoriilor financiare desemnate ca fiind evaluate la valoarea justă prin profit sau pierdere, net" include, de asemenea, valoarea recunoscută în contul de profit sau pierdere pentru riscul de credit propriu al datoriilor desemnate la valoarea justă, în situația în care recunoașterea modificărilor riscului de credit propriu în alte elemente ale rezultatului global crează sau amplifică o necorelare contabilă [IFRS 9.5.7.8]. În cadrul acestei poziții se includ, de asemenea, câștigurile și pierderile aferente instrumentelor acoperite care sunt desemnate ca fiind evaluate la valoarea justă prin profit sau pierdere, în situația în care această desemnare este utilizată pentru administrarea riscului de credit, precum și veniturile și cheltuielile cu dobânzile aferente activelor și datoriilor financiare desemnate ca fiind evaluate la valoarea justă prin profit sau pierdere.

(j) Poziția "Câștiguri sau (-) pierderi din derecunoașterea activelor și datoriilor financiare care nu sunt evaluate la valoarea justă prin profit sau pierdere, net" nu include câștigurile aferente instrumentelor de capital pe care sucursala alege să le evalueze la valoarea justă prin alte elemente ale rezultatului global [IFRS 9.5.7.1(b)].

(k) În situația în care o modificare a modelului de afaceri conduce la reclasificarea unui activ financiar în cadrul unui portofoliu contabil diferit, câștigurile sau pierderile din reclasificare se raportează în cadrul pozițiilor relevante ale portofoliului contabil în care activul financiar este reclasificat, în conformitate cu următoarele prevederi:

i. în cazul în care un activ financiar este reclasificat din categoria de evaluare la cost amortizat în portofoliul contabil al activelor financiare evaluate la valoare justă prin profit sau pierdere [IFRS 9.5.6.2], câștigurile sau pierderile datorate reclasificării se raportează în cadrul poziției "Câștiguri sau (-) pierderi aferente activelor și datoriilor financiare deținute în vederea tranzacționării, net" sau "Câștiguri sau (-) pierderi aferente activelor financiare nedestinate tranzacționării, evaluate obligatoriu la valoarea justă prin profit sau pierdere, net", după caz;

ii. în cazul în care un activ financiar este reclasificat din categoria de evaluare la valoarea justă prin alte elemente ale rezultatului global în categoria de evaluare la valoare justă prin profit sau pierdere [IFRS 9.5.6.7], câștigurile sau pierderile cumulate recunoscute anterior în alte elemente ale rezultatului global și reclasificate în profit sau pierdere se raportează în cadrul poziției "Câștiguri sau (-) pierderi aferente activelor și datoriilor financiare deținute în vederea tranzacționării, net" sau "Câștiguri sau (-) pierderi aferente activelor financiare nedestinate tranzacționării, evaluate obligatoriu la valoarea justă prin profit sau pierdere, net", după caz.

(l) Poziția "Câștiguri sau (-) pierderi din contabilitatea de acoperire, net" cuprinde câștigurile și pierderile aferente instrumentelor de acoperire și elementelor acoperite, inclusiv cele aferente elementelor acoperite evaluate la valoarea justă prin alte elemente ale rezultatului global, altele decât instrumentele de capital, în cadrul unei operațiuni de acoperire a valorii juste în conformitate cu prevederile IFRS 9.6.5.8. Poziția include, de asemenea, partea ineficace a variației valorii juste a instrumentelor de acoperire în cadrul unei operațiuni de acoperire a fluxurilor de trezorerie. Reclasificările rezervei din acoperirea fluxurilor de trezorerie sunt recunoscute în cadrul acelorași poziții ale contului de profit sau pierdere care sunt impactate de fluxurile de trezorerie aferente elementelor acoperite. Poziția "Câștiguri sau (-) pierderi din contabilitatea de acoperire, net" include și câștigurile din operațiuni de acoperire a pozițiilor nete.

(m) Poziția "Câștiguri sau (-) pierderi din derecunoașterea activelor nefinanciare, net" include câștigurile și pierderile din derecunoașterea activelor nefinanciare, cu excepția cazului în care acestea sunt clasificate ca deținute în vederea vânzării.

(m^1) Poziția "Contribuții în numerar la fondurile de rezoluție și la schemele de garantare a depozitelor" include sumele reprezentând contribuții la fondurile de rezoluție și la schemele de garantare a depozitelor, în cazul în care acestea sunt plătite în numerar. În situația în care contribuția îmbracă forma unui angajament de plată, acest angajament de plată trebuie inclus în cadrul poziției "Provizioane sau (-) reluări de provizioane", dacă angajamentul de plată dă naștere unei obligații în conformitate cu standardul contabil aplicabil.

(la 13-01-2020, Alineatul (1) din Punctul 22. , Capitolul III a fost completat de Punctul 2, Anexa nr. 2 din ORDINUL nr. 12 din 20 decembrie 2019, publicat în MONITORUL OFICIAL nr. 17 din 13 ianuarie 2020 )

(n) Poziția "Câștiguri sau (-) pierderi din modificare, net" include valorile care rezultă din ajustarea valorilor contabile brute ale activelor financiare pentru reflectarea fluxurilor de trezorerie contractuale renegociate sau modificate [IFRS 9.5.4.3 și Anexa A la IFRS 9]. Câștigurile sau pierderile din modificare nu includ impactul modificărilor sumei reprezentând pierderile de credit așteptate, care se raportează în cadrul poziției "Deprecierea sau (-) reluarea pierderilor din deprecierea activelor financiare care nu sunt evaluate la valoarea justă prin profit sau pierdere".

(o) Poziția "Provizioane sau (-) reluări din provizioane. Angajamente și garanții date" include cheltuielile nete cu provizioanele aferente tuturor angajamentelor și garanțiilor ce intră în aria de aplicare a IFRS 9, IAS 37 sau IFRS 17, în conformitate cu prevederile pct. 21 alin. (1) lit.B.(c). Orice modificare de valoare justă a angajamentelor și garanțiilor financiare evaluate la valoarea justă se raportează în cadrul poziției "Câștiguri sau (-) pierderi aferente activelor și datoriilor financiare desemnate ca fiind evaluate la valoarea justă prin profit sau pierdere, net". Provizioanele includ, prin urmare, valoarea deprecierii aferente angajamentelor și garanțiilor pentru care deprecierea este determinată în conformitate cu IFRS 9 sau a căror provizionare urmează prevederile IAS 37 sau care sunt tratate drept contracte de asigurare în conformitate cu IFRS 17.

(la 04-12-2024, sintagma: IFRS 4 a fost înlocuită de Punctul 24. , Anexa nr. 2 din ORDINUL nr. 8 din 21 noiembrie 2024, publicat în MONITORUL OFICIAL nr. 1219 din 4 decembrie 2024 )

(p) Poziția "Deprecierea sau (-) reluarea pierderilor din deprecierea activelor financiare care nu sunt evaluate la valoarea justă prin profit sau pierdere" include toate câștigurile sau pierderile din depreciere aferente instrumentelor de datorie care rezultă din aplicarea regulilor de depreciere prevăzute de IFRS 9.5.5, indiferent dacă pierderile de credit așteptate în conformitate cu prevederile IFRS 9.5.5 sunt estimate pe următoarele 12 luni sau pe durata de viață și inclusiv câștigurile sau pierderile din depreciere aferente creanțelor comerciale, activelor aferente unui contract și creanțelor din operațiuni de leasing [IFRS 9.5.5.15].

(q) Poziția "Deprecierea sau (-) reluarea pierderilor din deprecierea activelor financiare care nu sunt evaluate la valoarea justă prin profit sau pierdere" include, de asemenea, sumele aferente operațiunilor de write - off, așa cum sunt acestea definite la pct. 27 alin. (1) lit. (e) și (g) și pct. 34 alin. (1) lit. (j) pct. ii din anexa la Ordinul Băncii Naționale a României pentru aprobarea Normelor metodologice privind întocmirea situațiilor financiare FINREP la nivel individual, conforme cu Standardele internaționale de raportare financiară, aplicabile instituțiilor de credit în scopuri de supraveghere prudențială, care exced valoarea ajustării pentru pierderi la data operațiunii de write - off și care sunt, prin urmare, recunoscute ca pierdere în mod direct în contul de profit sau pierdere, precum și recuperările din sumele care au făcut anterior obiectul operațiunilor de write - off, înregistrate în mod direct în contul de profit sau pierdere.

(r) Poziția "Profit sau pierdere din active imobilizate și grupuri destinate cedării clasificate drept deținute în vederea vânzării care nu pot fi considerate activități întrerupte" include profitul sau pierderea generată de activele imobilizate și grupurile destinate cedării clasificate drept deținute în vederea vânzării și care nu pot fi considerate activități întrerupte.

(2) Modelul formularului pentru această raportare periodică este următorul:

DENUMIREA SUCURSALEI:

Codul LEI [va fi completat în situația în care sucursala dispune de cod LEI]:

DATA RAPORTĂRII:

2. Contul de profit sau pierdere

- lei -

DENUMIRE INDICATOR

Cod poziție

Valoare

A

B

010

Venituri din dobânzi

0010

Active financiare evaluate la valoarea justă prin alte elemente ale rezultatului global

0041

Active financiare evaluate la cost amortizat

0051

Alte active

0080

Venituri din dobânzi aferente datoriilor

0085

(Cheltuieli cu dobânzile)

0090

(Datorii financiare evaluate la cost amortizat)

0120

(Alte datorii)

0140

(Cheltuieli cu dobânzile aferente activelor)

0145

Venituri din dividende

0160

Venituri din taxe și comisioane

0200

(Cheltuieli cu taxe și comisioane)

0210

Câștiguri sau (-) pierderi din derecunoașterea activelor și datoriilor financiare care nu sunt evaluate la valoarea justă prin profit sau pierdere, net

0220

Active financiare evaluate la valoarea justă prin alte elemente ale rezultatului global

0231

Active financiare evaluate la cost amortizat

0241

Datorii financiare evaluate la cost amortizat

0260

Altele

0270

Câștiguri sau (-) pierderi aferente activelor și datoriilor financiare deținute în vederea tranzacționării, net

0280

Câștiguri sau (-) pierderi aferente activelor financiare nedestinate tranzacționării, evaluate obligatoriu la valoarea justă prin profit sau pierdere, net

0287

Câștiguri sau (-) pierderi aferente activelor și datoriilor financiare desemnate ca fiind evaluate la valoarea justă prin profit sau pierdere, net

0290

Câștiguri sau (-) pierderi din contabilitatea de acoperire, net

0300

Diferențe de curs de schimb [câștig sau (-) pierdere], net

0310

Câștiguri sau (-) pierderi din derecunoașterea activelor nefinanciare, net

0330

Alte venituri din exploatare

0340

(Alte cheltuieli de exploatare)

0350

VENITURI TOTALE DIN EXPLOATARE, NET

0355

(Cheltuieli administrative)

0360

(Cheltuieli cu personalul)

0370

(Alte cheltuieli administrative)

0380

(Contribuții în numerar la fondurile de rezoluție și la schemele de garantare a depozitelor)

0385

(Amortizare)

0390

(Imobilizări corporale)

0400

(Investiții imobiliare)

0410

(Alte imobilizări necorporale)

0420

Câștiguri sau (-) pierderi din modificare, net

0425

Active financiare evaluate la valoarea justă prin alte elemente ale rezultatului global

0426

Active financiare evaluate la cost amortizat

0427

(Provizioane sau (-) reluări de provizioane)

0430

(Angajamente de plată la fondurile de rezoluție și la schemele de garantare a depozitelor)

0435

(Angajamente și garanții date)

0440

(Alte provizioane)

0450

(Deprecierea sau (-) reluarea pierderilor din deprecierea activelor financiare care nu sunt evaluate la valoarea justă prin profit sau pierdere)

0460

(Active financiare evaluate la valoarea justă prin alte elemente ale rezultatului global)

0481

(Active financiare evaluate la cost amortizat)

0491

(Deprecierea sau (-) reluarea pierderilor din deprecierea activelor nefinanciare)

0520

(Imobilizări corporale)

0530

(Investiții imobiliare)

0540

(Imobilizări necorporale)

0560

(Altele)

0570

Profitul sau (-) pierderea din active imobilizate și grupuri destinate cedării, clasificate drept deținute în vederea vânzării, care nu pot fi considerate activități întrerupte

0600

PROFIT SAU (-) PIERDERE DIN OPERAȚIUNI CONTINUE ÎNAINTE DE IMPOZITARE

0610

(Cheltuieli sau (-) venituri cu impozitul aferent profitului sau pierderii din operațiuni continue)

0620

(Cheltuieli cu impozitul pe profit rezultat din decontările în cadrul grupului fiscal în domeniul impozitului pe profit)

0623

(-) Venituri din impozitul pe profit rezultat din decontările în cadrul grupului fiscal în domeniul impozitului pe profit

0626

PROFIT SAU (-) PIERDERE DIN OPERAȚIUNI CONTINUE DUPĂ IMPOZITARE

0630

Profit sau (-) pierdere din activități întrerupte după impozitare

0640

Profit sau (-) pierdere din activități întrerupte înainte de impozitare

0650

(Cheltuieli sau (-) venituri cu impozitul, legate de activități întrerupte)

0660

(Cheltuieli cu impozitul pe profit rezultat din decontările în cadrul grupului fiscal în domeniul impozitului pe profit)

0663

(-) Venituri din impozitul pe profit rezultat din decontările în cadrul grupului fiscal în domeniul impozitului pe profit

0666

PROFIT SAU (-) PIERDERE AFERENT/Ă EXERCIȚIULUI

0670

PERSOANA AUTORIZATĂ,

PERSOANA AUTORIZATĂ

Numele, prenumele și semnătura

Numele, prenumele și semnătura

(la 04-12-2024, Alineatul (2) , Punctul 22. , Capitolul III a fost modificat de Punctul 6. , Anexa nr. 2 din ORDINUL nr. 8 din 21 noiembrie 2024, publicat în MONITORUL OFICIAL nr. 1219 din 4 decembrie 2024 )

22^1. (1) La întocmirea raportării periodice "Active financiare evaluate la cost amortizat" se vor avea în vedere următoarele precizări:

(a) Activele financiare evaluate la cost amortizat sunt clasificate pe instrumente și după contraparte. În cazul acestor active financiare, valoarea contabilă brută a activelor și deprecierea cumulată se clasifică pe stadii de depreciere, cu excepția cazului în care acestea reprezintă active financiare achiziționate sau emise care sunt depreciate la recunoașterea inițială, așa cum sunt definite în Anexa A la IFRS 9. Pentru aceste active, valoarea contabilă brută și deprecierea cumulată se raportează în mod distinct în cadrul acestui formular, în afara stadiilor de depreciere.

(b) Deprecierea cumulată are următoarea semnificație:

i. pentru instrumentele de datorie evaluate la cost amortizat, care nu reprezintă active financiare achiziționate sau emise depreciate, deprecierea cumulată este reprezentată de valoarea cumulată a pierderilor din depreciere, netă de utilizările și reluările care au fost recunoscute, dacă este cazul, pentru fiecare stadiu de depreciere. Deprecierea cumulată reduce valoarea contabilă a unui instrument de datorie prin utilizarea unui cont de ajustări;

ii. pentru activele financiare achiziționate sau emise depreciate, estimarea inițială a pierderilor de credit așteptate pe durata de viață este încorporată în calculul ratei dobânzii efective ajustate la credit, iar deprecierea cumulată este reprezentată de suma modificărilor pierderilor de credit așteptate pe durata de viață, ulterioare recunoașterii inițiale, care sunt recunoscute ca o variație a valorii contabile/valorii juste a unui instrument dat. Deprecierea cumulată aferentă activelor financiare achiziționate sau emise depreciate poate să fie pozitivă în cazul în care câștigurile din depreciere exced valoarea pierderilor din depreciere recunoscute anterior [IFRS 9.5.5.14].

(c) Deprecierea cumulată include ajustarea pentru pierderi de credit așteptate aferente activelor financiare din fiecare stadiu de depreciere prevăzut de IFRS 9 și ajustarea pentru pierderi de credit așteptate aferente activelor financiare achiziționate sau emise depreciate.

(d) Pozițiile "Write-off parțial cumulat" și "Write-off total cumulat" includ valoarea parțială, respectiv totală cumulată la data de referință a principalului și a dobânzii și comisioanelor restante a oricărui instrument de datorie, care a fost derecunoscută până la acel moment, prin utilizarea oricăreia dintre metodele descrise la lit. (f), întrucât instituția de credit nu are așteptări rezonabile de recuperare a fluxurilor de trezorerie contractuale. Aceste sume se raportează până la stingerea totală a tuturor drepturilor instituției de credit (prin expirarea termenului de prescripție, iertare de plată sau alte cauze) sau până la recuperare. Prin urmare, în situația în care sumele care au făcut obiectul unor operațiuni de write-off nu sunt recuperate, acestea se raportează pe perioada activităților de executare a acestora.

(e) În situația în care un instrument de datorie este în cele din urmă derecunoscut în totalitate, ca o consecință a unor operațiuni succesive de write-off parțial, valoarea cumulată a sumelor care au făcut obiectul operațiunilor de write-off se reclasifică din coloana "Write-off parțial cumulat" în coloana "Write-off total cumulat".

(f) Operațiunea de write-off reprezintă un eveniment de derecunoaștere și este legată de un activ financiar sau de o parte a acestuia, inclusiv în cazul în care modificarea unui activ conduce la situația în care instituția de credit renunță la drepturile sale de colectare a fluxurilor de trezorerie în ceea ce privește respectivul activ sau o parte a acestuia, după cum este explicat la lit. (d). Sumele ce au făcut obiectul unor operațiuni de write-off includ sume generate atât de reducerea valorii contabile a activelor financiare, recunoscută direct în profit sau pierdere, cât și de reducerea valorii ajustărilor pentru pierderi, în contrapartidă cu valoarea contabilă a activelor financiare.

(g) Coloana "din care: instrumente cu risc de credit scăzut" include instrumente în legătură cu care instituția a stabilit că prezintă risc de credit scăzut la data de raportare și aceasta consideră că riscul de credit nu a crescut semnificativ de la recunoașterea inițială în conformitate cu prevederile IFRS 9.5.5.10.

(h) Creanțele comerciale în înțelesul IAS 1.54(h), activele aferente unui contract sau creanțele din operațiuni de leasing pentru care se aplică abordarea simplificată în vederea estimării ajustărilor pentru pierderi se raportează la credite și avansuri în cadrul acestui formular. Ajustările pentru pierderi aferente acestor active, care nu reprezintă active financiare achiziționate sau emise depreciate, se raportează fie în cadrul poziției "Deprecierea cumulată aferentă activelor pentru care riscul de credit a crescut semnificativ de la recunoașterea inițială, dar care nu sunt depreciate (Stadiul 2)", fie în cadrul poziției "Deprecierea cumulată aferentă activelor depreciate (Stadiul 3)", după cum creanțele comerciale, activele aferente unui contract sau creanțele din operațiuni de leasing, pentru care se aplică abordarea simplificată, sunt considerate depreciate ca urmare a riscului de credit.

(2) Modelul formularului pentru această raportare periodică este următorul:

DENUMIREA SUCURSALEI:

Codul LEI [va fi completat în situația în care sucursala dispune de cod LEI]:

DATA RAPORTĂRII:

2^1. Active financiare evaluate la cost amortizat

- lei -

Cod poziție

Valoarea contabilă

Valoarea contabilă brută

Active pentru care riscul de credit nu a crescut semnificativ de la recunoașterea inițială (Stadiul 1)

din care: instrumente cu risc de credit scăzut

Active pentru care riscul de credit a crescut semnificativ de la recunoașterea inițială, dar care nu sunt depreciate (Stadiul 2)

Active depreciate (Stadiul 3)

Active financiare achiziționate sau emise depreciate

A

B

0010

0015

0020

0030

0040

0041

Titluri de datorie

0010

Bănci centrale

0020

Administrații publice

0030

Instituții de credit

0040

Alte societăți financiare

0050

Societăți nefinanciare

0060

Credite și avansuri

0070

Bănci centrale

0080

Administrații publice

0090

Instituții de credit

0100

Alte societăți financiare

0110

Societăți nefinanciare

0120

Din care: Întreprinderi mici și mijlocii

0125

Gospodării ale populației

0130

ACTIVE FINANCIARE EVALUATE LA COST AMORTIZAT

0140

2^1. Active financiare evaluate la cost amortizat (continuare)

- lei -

Cod poziție

Deprecierea cumulată

Write-off parțial cumulat

Write-off total cumulat

Active pentru care riscul de credit nu a crescut semnificativ de la recunoașterea inițială (Stadiul 1)

Active pentru care riscul de credit a crescut semnificativ de la recunoașterea inițială, dar care nu

Active depreciate (Stadiul 3)

Active financiare achiziționate sau emise depreciate

A

B

0050

0060

0070

0071

0080

0090

Titluri de datorie

0010

Bănci centrale

0020

Administrații publice

0030

Instituții de credit

0040

Alte societăți financiare

0050

Societăți nefinanciare

0060

Credite și avansuri

0070

Bănci centrale

0080

Administrații publice

0090

Instituții de credit

0100

Alte societăți financiare

0110

Societăți nefinanciare

0120

Din care: Întreprinderi mici și mijlocii

0125

Gospodării ale populației

0130

ACTIVE FINANCIARE EVALUATE LA COST AMORTIZAT

0140

PERSOANA AUTORIZATĂ,

PERSOANA AUTORIZATĂ,

Numele, prenumele și semnătura

Numele, prenumele și semnătura

(la 11-01-2021, Capitolul III a fost completat de Punctul 8. , Anexa nr. 2 din 22 decembrie 2020, aprobată prin ORDINUL nr. 8 din 22 decembrie 2020, publicat în MONITORUL OFICIAL nr. 27 din 11 ianuarie 2021 )

22^2. (1) La întocmirea raportării periodice "Credite și avansuri, altele decât cele deținute în vederea tranzacționării sau deținute în vederea vânzării, pe tipuri de produs" se vor avea în vedere următoarele precizări:

(a) În cazul creditelor și avansurilor, altele decât cele deținute în vederea tranzacționării sau deținute în vederea vânzării, valoarea contabilă se raportează după tipul de produs și sectorul contrapărții, iar valoarea contabilă brută se raportează doar după tipul de produs.

(b) Soldurile de încasat la vedere clasificate ca "Numerar, solduri de numerar la bănci centrale și alte depozite la vedere" se raportează, de asemenea, în acest formular, indiferent de modalitatea de evaluare a acestora.

(c) Creditele și avansurile se alocă următoarelor produse:

i. "La vedere [la cerere] și cu preaviz [cont curent]" include soldurile de încasat la vedere (la cerere), cu preaviz (până la sfârșitul zilei lucrătoare următoare celei în care a fost făcută cererea), conturi curente și solduri similare care includ împrumuturile care constituie depozite overnight pentru împrumutat (împrumuturi care trebuie rambursate până la sfârșitul zilei lucrătoare următoare celei în care au fost acordate), indiferent de forma juridică a acestora. Acesta include, de asemenea, sume de "descoperit de cont" care reprezintă solduri debitoare ale conturilor curente și rezervele minime obligatorii deținute la banca centrală;

ii. "Creanțe aferente cărților de credit" include creditele acordate fie prin intermediul cardurilor cu debit amânat, fie prin intermediul cardurilor de credit [Regulamentul BCE BSI];

iii. "Creanțe comerciale" include creditele acordate altor debitori în baza efectelor de comerț sau a altor documente care oferă dreptul de a primi încasările din tranzacțiile pentru vânzarea de bunuri sau prestarea de servicii. Acest element include toate tranzacțiile de factoring și similare, cum ar fi acceptările, cumpărarea fermă de creanțe comerciale, forfetarea, scontarea, cambii, efecte de comerț și alte creanțe, în situația în care instituția raportoare cumpără creanțele comerciale în cauză (cu și fără recurs);

iv. "Contracte de leasing financiar" include valoarea contabilă a creanțelor din contractele de leasing financiar. "Creanțele din contractele de leasing financiar" sunt conforme definiției prevăzute în IFRS 16.

v. "Credite acordate în cadrul operațiunilor reverse repo" include fondurile acordate în schimbul titlurilor cumpărate sau aurului cumpărat în temeiul acordurilor repo sau a celor împrumutate în temeiul acordurilor de împrumut de titluri, așa cum sunt acestea definite la pct. 37 alin. (1) lit. (d) și (e) din Anexa la Ordinul Băncii Naționale a României nr. 9/2017 pentru aprobarea Normelor metodologice privind întocmirea situațiilor financiare FINREP la nivel individual, conforme cu Standardele internaționale de raportare financiară, aplicabile instituțiilor de credit în scopuri de supraveghere prudențială, cu modificările și completările ulterioare;

vi. "Alte credite la termen" include soldurile debitoare cu scadențe sau termene contractuale fixe care nu sunt incluse la alte elemente;

vii. "Avansuri care nu reprezintă împrumuturi" include avansurile care nu pot fi clasificate ca "împrumuturi" conform Regulamentului BCE BSI. Acest element include, printre altele, creanțe la valoarea brută în legătură cu elementele aflate în așteptare (cum ar fi fondurile aflate în așteptarea plasamentului, transferului sau decontării) și elementele în tranzit (cum ar fi cecurile și alte forme de plată care au fost trimise în vederea încasării).

(d) Creditele și avansurile se clasifică în funcție de garanțiile reale primite, după cum urmează:

i. "Credite garantate cu bunuri imobile" include creditele garantate în mod oficial cu garanții reale sub formă de bunuri imobile rezidențiale sau comerciale, indiferent de rata credit/garanție reală a acestora (cunoscută, de regulă, sub denumirea de "loan-to-value") și de forma juridică a garanției;

ii. "Alte credite garantate" include creditele și avansurile acoperite în mod oficial de garanții reale, indiferent de rata credit/garanție reală a acestora (așa-numita rată "loan-to-value" - LTV) și de forma juridică a garanției, altele decât "Credite garantate cu bunuri imobile". Această garanție reală include gajuri de titluri, numerar și alte garanții reale, indiferent de forma juridică a garanției.

(e) Creditele și avansurile se clasifică în funcție de garanția reală, indiferent de destinația creditului. Valoarea contabilă a creditelor și avansurilor garantate cu mai multe tipuri de garanții reale se clasifică și se raportează în categoria "Credite garantate cu bunuri imobile" în situația în care respectivele credite sunt garantate cu garanții reale sub formă de bunuri imobile, indiferent dacă acestea sunt garantate și cu alte tipuri de garanții reale.

(f) Creditele și avansurile se clasifică în funcție de destinație după cum urmează:

i. "Credit pentru consum" include creditele acordate în special pentru consumul personal de bunuri și servicii [Regulamentul BCE BSI];

ii. "Credit pentru achiziționarea de locuințe" include creditele acordate gospodăriilor în scopul investirii în locuințe pentru utilizare proprie sau pentru închiriere, inclusiv în scopul construirii sau în scopul renovării locuințelor [Regulamentul BCE BSI].

(g) Creditele se clasifică în funcție de modalitatea în care pot fi recuperate. Creditele de finanțare a proiectelor includ credite care prezintă caracteristicile expunerilor provenind din finanțări specializate, așa cum sunt acestea definite la art. 147 alin. (8) din CRR.

(2) Modelul formularului pentru această raportare periodică este următorul:

DENUMIREA SUCURSALEI:

Codul LEI [va fi completat în situația în care sucursala dispune de cod LEI]:

DATA RAPORTĂRII:

2^2. Credite și avansuri, altele decât cele deținute în vederea tranzacționării sau deținute în vederea vânzării, pe tipuri de produs

- lei -

Tipuri de credite și avansuri

Cod poziție

Valoarea contabilă brută

Valoarea contabilă

Bănci centrale

Administrații publice

Instituții de credit

Alte societăți financiare

Societăți nefinanciare

Gospodăriile populației

A

B

C

0005

0010

0020

0030

0040

0050

0060

Pe tipuri de produs

La vedere [la cerere] și cu preaviz [cont curent]

0010

Creanțe aferente cărților de credit

0020

Creanțe comerciale

0030

Contracte de leasing financiar

0040

Credite acordate în cadrul operațiunilor reverse repo

0050

Alte credite la termen

0060

Avansuri care nu reprezintă împrumuturi

0070

CREDITE ȘI AVANSURI

0080

Pe tipuri de garanții reale

din care: Credite garantate cu bunuri imobile

0090

din care: alte credite garantate

0100

Pe tipuri de destinație

din care: credite pentru consum

0110

din care: credit pentru achiziționarea de locuințe

0120

Pe tipuri de subordonare

din care: credite de finanțare a proiectelor

0130

PERSOANA AUTORIZATĂ,

PERSOANA AUTORIZATĂ,

Numele, prenumele și semnătura

Numele, prenumele și semnătura

(la 11-01-2021, Capitolul III a fost completat de Punctul 8, Anexa nr. 2 din 22 decembrie 2020, aprobată prin ORDINUL nr. 8 din 22 decembrie 2020, publicat în MONITORUL OFICIAL nr. 27 din 11 ianuarie 2021 )

22^3. (1) La întocmirea raportării periodice "Clasificarea datoriilor financiare pe instrumente și pe sectoare ale contrapărților", se vor avea în vedere următoarele precizări:

(a) Deoarece "depozitele" și clasificarea pe tipuri de produse sunt definite în același mod ca și în Regulamentul BCE BSI, depozitele de economii reglementate sunt clasificate în conformitate cu Regulamentul BCE BSI și sunt distribuite în funcție de contraparte. În particular, depozitele de economii la vedere netransferabile, care, deși din punct de vedere legal sunt rambursabile la cerere, fac obiectul unor penalități și restricții semnificative și au caracteristici care sunt foarte apropiate de cele ale depozitelor overnight, sunt clasificate ca depozite rambursabile după notificare.

(b) "Titlurile de datorie emise" sunt defalcate pe următoarele tipuri de produse:

i. "Certificate de depozit" reprezintă titluri care permit titularilor să retragă fonduri dintr-un cont;

ii. "Titluri garantate cu active" conform articolului 4 alineatul (1) punctul (61) din CRR;

iii. "Obligațiuni garantate" conform articolului 129 alineatul (1) din CRR;

iv. "Contracte hibrid" cuprind contractele cu instrumente financiare derivate încorporate, care nu sunt incluse la tipurile de produse prevăzute la subpunctele ii. și iii. și nu sunt clasificate ca instrumente financiare compuse convertibile conform subpunctului v;

v. "Alte titluri de datorie emise" includ titlurile de datorie care nu au fost înregistrate la elementele anterioare, făcându-se distincția între instrumente financiare compuse convertibile și instrumente neconvertibile.

(c) Coloana "Modificări cumulate ale valorii juste datorate modificărilor riscului de credit propriu" include toate modificările cumulate de valoare justă, indiferent dacă acestea sunt recunoscute în profit sau pierdere sau în alte elemente ale rezultatului global.

(2) Modelul formularului pentru această raportare periodică este următorul:

DENUMIREA SUCURSALEI:

Codul LEI [va fi completat în situația în care sucursala dispune de cod LEI]:

DATA RAPORTĂRII:

2^3. Clasificarea datoriilor financiare pe instrumente și pe sectoare ale contrapărților

- lei -

Cod poziție

Valoarea contabilă

Modificări cumulate ale valorii juste, datorate modificărilor riscului de credit propriu

Deținute în vederea tranzacționării

Desemnate ca fiind evaluate la valoarea justă prin profit sau pierdere

Cost amortizat

Contabilitatea de acoperire

A

B

0010

0020

0030

0037

0040

Instrumente financiare derivate

0010

Poziții scurte

0020

- Instrumente de capital

0030

- Titluri de datorie

0040

Depozite

0050

Bănci centrale

0060

- Conturi curente/ Depozite overnight

0070

- Depozite la termen

0080

- Depozite rambursabile după notificare

0090

- Acorduri de răscumpărare

0100

Administrații publice

0110

- Conturi curente/ depozite la vedere

0120

- Depozite la termen

0130

- Depozite rambursabile după notificare

0140

- Acorduri de răscumpărare

0150

Instituții de credit

0160

- Conturi curente/ depozite la vedere

0170

- Depozite la termen

0180

- Depozite rambursabile după notificare

0190

- Acorduri de răscumpărare

0200

Alte societăți financiare

0210

- Conturi curente/ depozite la vedere

0220

- Depozite la termen

0230

- Depozite rambursabile după notificare

0240

- Acorduri de răscumpărare

0250

Societăți nefinanciare

0260

- Conturi curente/ depozite la vedere

0270

din care: Întreprinderi mici și mijlocii (IMM)

0275

- Depozite la termen

0280

din care: Întreprinderi mici și mijlocii (IMM)

0285

- Depozite rambursabile după notificare

0290

din care: Întreprinderi mici și mijlocii (IMM)

0295

- Acorduri de răscumpărare

0300

din care: Întreprinderi mici și mijlocii (IMM)

0305

Gospodării ale populației

0310

- Conturi curente/ depozite la vedere

0320

- Depozite la termen

0330

- Depozite rambursabile după notificare

0340

- Acorduri de răscumpărare

0350

Titluri de datorie emise

0360

Certificate de depozit

0370

Titluri garantate cu active

0380

Obligațiuni garantate

0390

Contracte hibride

0400

Alte titluri de datorie emise

0410

Instrumente financiare compuse convertibile

0420

Neconvertibile

0430

Alte datorii financiare

0440

din care: datorii aferente operațiunilor de leasing

0445

DATORII FINANCIARE

0450

PERSOANA AUTORIZATĂ,

PERSOANA AUTORIZATĂ,

Numele, prenumele și semnătura

Numele, prenumele și semnătura

(la 11-01-2021, Capitolul III a fost completat de Punctul 8. , Anexa nr. 2 din 22 decembrie 2020, aprobată prin ORDINUL nr. 8 din 22 decembrie 2020, publicat în MONITORUL OFICIAL nr. 27 din 11 ianuarie 2021 )

22^4. (1) La întocmirea raportării periodice "Angajamente de creditare, garanții financiare și alte angajamente primite", se vor avea în vedere următoarele precizări:

(a) Expunerile extrabilanțiere includ elementele extrabilanțiere enumerate în Anexa I la CRR. În cadrul acestui formular, toate expunerile extrabilanțiere, așa cum sunt acestea enumerate în Anexa I la CRR, sunt clasificate în angajamente de creditare, garanții financiare și alte angajamente.

(b) Informațiile privind angajamentele de creditare, garanțiile financiare și alte angajamente primite includ atât angajamentele revocabile, cât și pe cele irevocabile.

(c) "Angajamentele de creditare" reprezintă angajamente ferme de a acorda credite conform unor termeni și condiții predeterminate, cu excepția celor care sunt instrumente financiare derivate, deoarece acestea pot fi decontate net în numerar sau prin livrarea sau emiterea unui alt instrument financiar. Următoarele elemente din Anexa I la CRR sunt clasificate ca "Angajamente de creditare":

i. "Depozite forward";

ii. "Facilități de credit neutilizate" care includ acordurile de "creditare" sau de a furniza "facilități de acceptare" conform unor termeni și condiții predeterminate.

(d) "Garanțiile financiare" sunt contracte care solicită emitentului să efectueze plăți specificate pentru a rambursa deținătorului o pierdere pe care acesta o suportă, deoarece un anumit debitor nu efectuează plata atunci când aceasta este scadentă în conformitate cu termenii inițiali sau modificați ai unui instrument de datorie, inclusiv garanții acordate pentru alte garanții financiare. Contractele respective corespund definiției contractelor de garanție financiară, prevăzute la IFRS 9.2.1(e) și la IFRS 17.A. Următoarele elemente din Anexa I la CRR sunt clasificate ca "Garanții financiare":

i. "Garanții având caracter de substitut de credit";

ii. "Instrumente financiare derivate pe riscul de credit" care corespund definiției garanției financiare;

iii. "Acreditive stand-by irevocabile cu caracter de substitut de credit".

(la 04-12-2024, sintagma: IFRS 4 a fost înlocuită de Punctul 24. , Anexa nr. 2 din ORDINUL nr. 8 din 21 noiembrie 2024, publicat în MONITORUL OFICIAL nr. 1219 din 4 decembrie 2024 )

(e) "Alte angajamente" includ următoarele elemente din Anexa I la CRR:

i. "Partea neplătită din acțiunile și titlurile achitate parțial";

ii. "Acreditive documentare emise sau confirmate";

iii. "Elemente extrabilanțiere aferente finanțării comerțului";

iv. "Credite documentare în cadrul cărora bunurile supuse livrării funcționează ca garanție reală și alte tranzacții care se lichidează de la sine (self-liquidating transactions)";

v. "Garanții și cauțiuni" (inclusiv garanții pentru licitație și de execuție) și "garanții care nu au caracter de substitut de credit";

vi. "Garanții pentru transport naval, angajamente vamale și fiscale";

vii. "Facilități de emisiune de efecte (NIF)" și "Facilități reînnoibile de subscriere fermă (RUF)";

viii. "Facilități de credit neutilizate" care cuprind acordurile de "creditare" sau de a furniza "facilitați de acceptare" atunci când termenii și condițiile nu sunt predeterminate;

ix. "Facilități de credit neutilizate" care cuprind acorduri de "achiziție de titluri" sau de "furnizare de garanții";

x. "Facilități de credit neutilizate pentru garanții de licitație și de execuție";

xi. "Alte elemente extrabilanțiere" din anexa I la CRR.

(f) Conform IFRS, următoarele elemente sunt recunoscute în bilanț și, prin urmare, nu se raportează ca expuneri extrabilanțiere:

i. "Instrumentele financiare derivate pe riscul de credit" care nu corespund definiției garanțiilor financiare sunt "instrumente financiare derivate" conform IFRS 9;

ii. "Acceptările" sunt obligații ale unei instituții de credit de a plăti la scadență valoarea nominală a unei cambii, care acoperă în mod normal vânzarea de bunuri. În consecință, acestea sunt clasificate drept "creanțe comerciale" în bilanț;

iii. "Efecte de comerț andosate" care nu îndeplinesc criteriile pentru derecunoaștere conform IFRS 9;

iv. "Tranzacții cu recurs" care nu îndeplinesc criteriile pentru derecunoaștere conform IFRS 9;

v. "Activele achiziționate în baza unor contracte ferme de cumpărare la termen" sunt "instrumente financiare derivate" conform IFRS 9;

vi. "Acorduri de vânzare de active cu posibilitate de răscumpărare, așa cum sunt acestea definite la articolul 12 alineatele (3) și (5) din Directiva 86/635/CEE". În astfel de contracte, cesionarul are opțiunea, dar nu și obligația de a returna activele la un preț convenit în avans la o dată stabilită sau care urmează să fie stabilită. Prin urmare, contractele respective corespund definiției instrumentelor financiare derivate conform IFRS 9 - Anexa A.

(g) Pentru angajamentele de creditare primite, valoarea nominală este valoarea neutilizată totală pe care o contraparte s-a angajat să o împrumute instituției de credit. Pentru alte angajamente primite, valoarea nominală este valoarea totală la care s-a angajat cealaltă parte la tranzacție. Pentru garanțiile financiare primite, "cuantumul maxim al garanțiilor care poate fi luat în considerare" este valoarea maximă pe care o contraparte ar putea fi nevoită să o plătească dacă se apelează la garanție. Atunci când o garanție financiară primită a fost emisă de mai mulți garanți, valoarea garantată se raportează o singură dată în acest formular; valoarea garantată se alocă garantului care este mai relevant în ceea ce privește reducerea riscului de credit.

(2) Modelul formularului pentru această raportare periodică este următorul:

DENUMIREA SUCURSALEI:

Codul LEI [va fi completat în situația în care sucursala dispune de cod LEI]:

DATA RAPORTĂRII:

2^4. Angajamente de creditare, garanții financiare și alte angajamente primite

- lei -

Cod poziție

Cuantumul maxim al garanțiilor care poate fi luat în considerare

Valoarea nominală

A

B

0010

0020

Angajamente de creditare primite

0010

Bănci centrale

0020

Administrații publice

0030

Instituții de credit

0040

Alte societăți financiare

0050

Societăți nefinanciare

0060

Gospodării ale populației

0070

Garanții financiare primite

0080

Bănci centrale

0090

Administrații publice

0100

Instituții de credit

0110

Alte societăți financiare

0120

Societăți nefinanciare

0130

Gospodării ale populației

0140

Alte angajamente primite

0150

Bănci centrale

0160

Administrații publice

0170

Instituții de credit

0180

Alte societăți financiare

0190

Societăți nefinanciare

0200

Gospodării ale populației

0210

PERSOANA AUTORIZATĂ,

PERSOANA AUTORIZATĂ,

Numele, prenumele și semnătura

Numele, prenumele și semnătura

(la 11-01-2021, Capitolul III a fost completat de Punctul 8. , Anexa nr. 2 din 22 decembrie 2020, aprobată prin ORDINUL nr. 8 din 22 decembrie 2020, publicat în MONITORUL OFICIAL nr. 27 din 11 ianuarie 2021 )

23.

(1) La întocmirea raportării periodice "Instrumente financiare derivate - Contabilitatea de acoperire: Clasificare pe tipuri de risc și pe tipuri de acoperire împotriva riscurilor" se vor avea în vedere următoarele precizări:

(a) Valoarea contabilă și valoarea noțională a instrumentelor financiare derivate deținute pentru contabilitatea de acoperire se raportează clasificate după tipul de risc suport, după tipul pieței, după tipul de produs și după tipul de acoperire.

(b) În situația în care o sucursală a ales să aplice în continuare IAS 39 pentru contabilitatea de acoperire [IFRS 9.7.2.21], referințele și denumirile aferente tipurilor de acoperiri se citesc ca referințe și denumiri relevante conform IAS 39.9.

(c) Instrumentele financiare derivate incluse în instrumentele hibride care au fost separate de contractul gazdă se raportează în funcție de natura instrumentului derivat. Valoarea contractului gazdă nu este inclusă în acest formular. Cu toate acestea, dacă instrumentul hibrid este evaluat la valoarea justă prin profit sau pierdere, contractul se raportează ca întreg, iar instrumentele financiare derivate încorporate nu se raportează în cadrul acestui formular.

(d) Angajamentele considerate drept instrumente financiare derivate [IFRS 9.2.3(b)] și instrumentele financiare derivate pe riscul de credit care nu corespund definiției garanției financiare de la pct. 32 alin. (1) lit. (l) din anexa la Ordinul Băncii Naționale a României pentru aprobarea Normelor metodologice privind întocmirea situațiilor financiare FINREP la nivel individual, conforme cu Standardele internaționale de raportare financiară, aplicabile instituțiilor de credit în scopuri de supraveghere prudențială, se raportează în cadrul acestui formular, fiind clasificate similar altor instrumente financiare derivate.

(2) Clasificarea instrumentelor financiare derivate după tipul de risc

Toate instrumentele financiare derivate se clasifică în următoarele categorii de risc:

(a) rata dobânzii: Instrumentele financiare derivate pe rata dobânzii sunt contracte legate de un instrument financiar purtător de dobândă ale cărui fluxuri de trezorerie sunt determinate prin referire la ratele dobânzii sau la alt contract pe rata dobânzii, cum ar fi o opțiune în cadrul unui contract futures de a achiziționa un bilet de trezorerie. Această categorie se limitează la tranzacțiile în care toate părțile sunt expuse la rata dobânzii aferentă unei singure monede. Astfel, aceasta exclude contractele care implică schimbul uneia sau mai multor valute, cum ar fi swap-urile valutare încrucișate și opțiunile pe valute, precum și alte contracte a căror caracteristică predominantă de risc este riscul de schimb valutar, care trebuie raportate drept contracte de schimb valutar. Singura excepție se referă la situația în care swap-urile valutare încrucișate sunt utilizate ca parte a acoperirii unui portofoliu împotriva riscului de rată a dobânzii, caz în care acestea se raportează în rândurile dedicate acestui tip de acoperire. Contractele pe rata dobânzii includ acorduri forward pe rata dobânzii, swap-uri pe rata dobânzii într-o singură valută, futures pe rata dobânzii, opțiuni pe rata dobânzii (inclusiv caps, floors, collars și corridors), swaption pe rata dobânzii și warrante pe rata dobânzii;

(b) instrumente de capital: Instrumentele financiare derivate pe instrumente de capital sunt contracte în cazul cărora randamentul sau o lege parte a randamentului este legat de prețul unui anumit instrument de capital sau de un indice al prețurilor unui instrument de capital;

(c) schimb valutar și aur: Aceste instrumente financiare derivate includ contractele care presupun schimb valutar pe piața la termen și expunerea la aur. Prin urmare, acestea acoperă angajamentele ferme de cumpărare la termen, swap-urile pe cursul de schimb, swap-urile valutare (inclusiv swap-uri pe rata dobânzii în valute diferite), contracte futures pe valute, opțiuni pe valută, swaption pe valută și warrant pe valută. Instrumentele financiare derivate pe curs de schimb includ toate tranzacțiile care implică expunerea la mai multe monede, fie prin rate ale dobânzii, fie prin cursuri de schimb, cu excepția cazului în care swap-urile valutare încrucișate sunt utilizate ca parte a acoperirii unui portofoliu împotriva riscului de rată a dobânzii. Contractele pe aur includ toate tranzacțiile care implică expunerea la această marfă;

(d) risc de credit: Instrumentele financiare derivate pe risc de credit sunt contracte în care plata este legată în primul rând de o măsură a bonității unui anumit credit de referință și care nu corespund definiției garanțiilor financiare [IFRS 9]. Contractele menționează un schimb de plăți în care cel puțin una dintre cele două părți este determinată de performanța creditului de referință. Plățile pot fi determinate de un număr de evenimente, inclusiv o nerespectare a obligațiilor de plată, o scădere a ratingului sau o modificare stipulată a marjei de credit a activului de referință. Instrumentele financiare derivate pe risc de credit care corespund definiției garanției financiare de la pct. 32 alin. (1) lit. (l) din anexa la Ordinul Băncii Naționale a României pentru aprobarea Normelor metodologice privind întocmirea situațiilor financiare FINREP la nivel individual, conforme cu Standardele internaționale de raportare financiară, aplicabile instituțiilor de credit în scopuri de supraveghere prudențială, nu se raportează în cadrul acestui formular;

(e) mărfuri: Aceste instrumente financiare derivate sunt contracte care au un randament sau o parte a randamentului acestora legat de prețul sau indicele de preț al unor mărfuri cum ar fi un metal prețios (cu excepția aurului), petrol, lemn sau produse agricole;

(f) altele: Aceste instrumente financiare derivate sunt oricare alte contracte derivate care nu implică o expunere la schimb valutar, rată a dobânzii, instrumente de capital, mărfuri sau risc de credit, cum ar fi instrumentele financiare derivate climatice sau instrumentele financiare derivate de asigurări.

(3) Atunci când un instrument derivat este influențat de mai multe tipuri de risc-suport, instrumentul se alocă tipului de risc celui mai sensibil. Pentru instrumentele financiare derivate cu expunere multiplă, în caz de incertitudine, tranzacțiile se alocă conform următoarei ordini de prioritate:

(a) mărfuri: Toate tranzacțiile cu instrumente financiare derivate care implică o marfă sau o expunere la un indice de mărfuri, fie că implică sau nu o expunere comună la mărfuri sau oricare altă categorie de risc care ar putea include schimb valutar, rată a dobânzii sau instrumente de capital, se raportează în această categorie;

(b) instrumente de capital: Cu excepția contractelor cu expunere comună la mărfuri și instrumente de capital, care se raportează ca mărfuri, toate tranzacțiile cu instrumente financiare derivate corelate cu performanța instrumentelor de capital sau cu indicii prețurilor unor instrumente de capital se raportează în categoria instrumentelor de capital. Tranzacțiile cu instrumente de capital cu expunere la schimb valutar sau rate ale dobânzii ar trebui incluse în această categorie;

(c) schimb valutar și aur: Această categorie include toate tranzacțiile cu instrumente financiare derivate (cu excepția celor deja raportate în categoriile privind mărfurile sau instrumentele de capital) cu expunere la mai multe valute, fie că aparțin instrumentelor financiare purtătoare de dobândă sau instrumentelor pe rate de schimb, cu excepția cazului în care swap-urile valutare încrucișate sunt utilizate ca parte a acoperirii unui portofoliu împotriva riscului de rată a dobânzii.

(4) Sumele de raportat pentru instrumentele financiare derivate

(a) "Valoarea contabilă" pentru toate instrumentele financiare derivate este valoarea justă. Instrumentele financiare derivate cu o valoare justă pozitivă (peste zero) sunt "active financiare", iar instrumentele financiare derivate cu o valoare justă negativă (sub zero) sunt "datorii financiare". "Valoarea contabilă" se raportează separat pentru instrumentele financiare derivate cu o valoare justă pozitivă ("active financiare") și pentru cele cu o valoare justă negativă ("datorii financiare"). La data recunoașterii inițiale, un instrument financiar derivat este clasificat ca "activ financiar" sau ca "datorie financiară" în funcție de valoarea sa justă inițială. Ulterior recunoașterii inițiale, pe măsură ce valoarea justă a unui instrument financiar derivat crește sau scade, termenii de schimb pot deveni fie favorabili sucursalei (și instrumentul derivat este clasificat ca "activ financiar"), fie defavorabili (și instrumentul derivat este clasificat ca "datorie financiară"). Valoarea contabilă a instrumentelor financiare derivate de acoperire este reprezentată de întreaga valoare justă a acestora care include, dacă este cazul, componentele valorii juste care nu sunt desemnate ca instrumente de acoperire.

(b) "Valoarea noțională" este valoarea nominală brută a tuturor tranzacțiilor încheiate și nedecontate încă la data de referință, indiferent dacă aceste tranzacții conduc sau nu la înregistrarea expunerilor derivate în bilanț. În special, următoarele elemente se iau în calcul la determinarea valorii noționale:

i. pentru contractele cu valori nominale sau valori ale principalului noțional variabile, baza pentru raportare o constituie valoarea nominală sau a principalului noțional la data de referință;

ii. valoarea noțională care trebuie raportată pentru un contract pe instrumente financiare derivate cu o componentă de multiplicare este valoarea noțională efectivă sau valoarea nominală a contractului;

iii. swap-uri: Valoarea noțională a unui swap este valoarea principalului activului suport pe care se bazează schimbul de dobândă, schimbul valutar sau alte venituri sau cheltuieli;

iv. contracte pe instrumente de capital și mărfuri: valoarea noțională care trebuie raportată pentru un contract pe instrumente de capital sau mărfuri este cantitatea aferentă mărfii sau instrumentului de capital contractat în vederea cumpărării sau vânzării înmulțită cu prețul din contract pentru o unitate. Valoarea noțională care trebuie raportată pentru contractele privind mărfurile cu schimburi multiple de principal este valoarea contractuală înmulțită cu numărul de schimburi de principal rămase în contract;

v. instrumente financiare derivate pe risc de credit: Valoarea contractuală care trebuie raportată pentru instrumentele financiare derivate de risc de credit este valoarea nominală a creditului de referință relevant;

vi. opțiunile digitale au o plată predefinită care poate fi fie o valoare monetară, fie un număr de contracte ale unui activ-suport. Valoarea noțională pentru opțiunile digitale este definită fie ca valoarea monetară predefinită, fie ca valoarea justă a activului-suport la data de referință.

(c) Coloana "Valoarea noțională" din instrumente financiare derivate include, pentru fiecare element- rând, suma valorilor noționale ale tuturor contractelor la care sucursala este contraparte, indiferent dacă instrumentele financiare derivate sunt sau nu considerate active sau datorii în bilanț. Toate valorile noționale se raportează indiferent dacă valoarea justă a instrumentelor financiare derivate este pozitivă, negativă sau egală cu zero. Nu este permisă compensarea între valorile noționale.

(d) "Valoarea noțională" se raportează după "total" și după "din care: vândute" pentru elementele- rânduri: "Opțiuni extrabursiere", "Opțiuni pe piețe organizate", "Credit", "Mărfuri" și "Altele". Elementul "din care: vândute" include valorile noționale (preț de exercitare) ale contractelor în care contrapărțile (titularii opțiunilor) sucursalei (emitentul opțiunilor) au dreptul de a exercita opțiunea, iar pentru elementele legate de instrumentele financiare derivate pe risc de credit, valorile noționale ale contractelor în care sucursala (vânzătorul de protecție) a vândut (oferă) protecție contrapărților acestora (cumpărătorii de protecție).

(e) Alocarea unei tranzacții ca fiind desfășurată pe o piață OTC (extrabursieră) sau pe o piață organizată se bazează pe natura pieței unde are loc tranzacția și nu pe existența sau nu a unei obligații de compensare pentru respectiva tranzacție. O piață organizată este o piață reglementată în înțelesul art.4(92) din CRR. Prin urmare, în situația în care o sucursală intră într-un contract derivat pe o piață OTC unde este obligatorie compensarea la nivel central, aceasta clasifică respectivul instrument derivat drept OTC.

(5) Clasificarea instrumentelor financiare derivate după sectorul contrapărții

(a) Valoarea contabilă și valoarea noțională totală a instrumentelor financiare derivate deținute în vederea contabilității de acoperire care sunt tranzacționate pe piața extrabursieră se raportează după contraparte folosind următoarele categorii:

i. "instituții de credit";

ii. "alte societăți financiare";

iii. "altele" cuprinzând toate celelalte contrapărți.

(b) Toate instrumentele financiare derivate extrabursiere, indiferent de tipul de risc aferent acestora, sunt clasificate după aceste contrapărți.

(6) Modelul formularului pentru această raportare periodică este următorul:

DENUMIREA SUCURSALEI:

Codul LEI [va fi completat în situația în care sucursala dispune de cod LEI]:

DATA RAPORTĂRII:

3. Instrumente financiare derivate - Contabilitatea de acoperire: Clasificare pe tipuri de risc și pe tipuri de acoperire împotriva riscurilor

Pe tipuri de produse sau pe tipuri

de piețe

Cod

Poziție

Valoarea contabilă

Valoarea noțională

Active

Datorii

Total instrumente de acoperire

din care:

vândute

A

B

0010

0020

0030

0040

Rata dobânzii

0010

Opțiuni extrabursiere

0020

Extrabursier - altele

0030

Opțiuni pe piețe organizate

0040

Piețe organizate - altele

0050

Instrumente de capital

0060

Opțiuni extrabursiere

0070

Extrabursier - altele

0080

Opțiuni pe piețe organizate

0090

Piețe organizate - altele

0100

Schimb valutar și aur

0110

Opțiuni extrabursiere

0120

Extrabursier - altele

0130

Opțiuni pe piețe organizate

0140

Piețe organizate - altele

0150

Credit

0160

Swap pe riscul de credit

(Credit default swap)

0170

Opțiune pe marja de credit

0180

Swap global de randament

0190

Altele

0200

Marfă

0210

Altele

0220

OPERAȚIUNI DE ACOPERIRE A VALORII

JUSTE ÎMPOTRIVA RISCURILOR

0230

Rata dobânzii

0240

Opțiuni extrabursiere

0250

Extrabursier - altele

0260

Opțiuni pe piețe organizate

0270

Piețe organizate - altele

0280

Instrumente de capital

0290

Opțiuni extrabursiere

0300

Extrabursier - altele

0310

Opțiuni pe piețe organizate

0320

Piețe organizate - altele

0330

Schimb valutar și aur

0340

Opțiuni extrabursiere

0350

Extrabursier - altele

0360

Opțiuni pe piețe organizate

0370

Piețe organizate - altele

0380

Credit

0390

Swap pe riscul de credit

(Credit default swap)

0400

Opțiune pe marja de credit

0410

Swap global de randament

0420

Altele

0430

Marfă

0440

Altele

0450

ACOPERIRI ALE FLUXURILOR DE

TREZORERIE

0460

OPERAȚIUNI DE ACOPERIRE A VALORII

JUSTE A UNUI PORTOFOLIU ÎMPOTRIVA

RISCULUI DE RATĂ A DOBÂNZII

0480

OPERAȚIUNI DE ACOPERIRE A FLUXULUI

DE TREZORERIE AL UNUI PORTOFOLIU

ÎMPOTRIVA RISCULUI DE RATĂ A

DOBÂNZII

0490

INSTRUMENTE DERIVATE -

CONTABILITATE DE ACOPERIRE

0500

din care: Extrabursier - instituții

de credit

0510

din care: Extrabursier - alte

societăți financiare

0520

din care: Extrabursier - altele

0530

PERSOANA AUTORIZATĂ,

PERSOANA AUTORIZATĂ,

Numele, prenumele și semnătura

Numele, prenumele și semnătura

24. (1) Pentru scopul raportării periodice "Informații privind expunerile performante și neperformante", expunerile neperformante sunt expunerile enumerate la articolul 47a alin. (3) din CRR.

(2) Pentru scopul acestui formular, expunerile depreciate sunt acele expuneri depreciate ca urmare a riscului de credit (Stadiul 3). Expunerile incluse în alte stadii de depreciere decât Stadiul 3, precum și expunerile achiziționate sau emise depreciate sunt considerate neperformante dacă îndeplinesc criteriile pentru a fi considerate neperformante în conformitate cu prevederile articolului 47a alin. (3) din CRR.

(3) Expunerile sunt clasificate ca neperformante pentru întreaga valoare și fără a lua în considerare existența oricărui colateral. Cu referire la expunerile enumerate la articolul 47a alin. (3) lit. (a) din CRR, pragul de semnificație al unei expuneri se evaluează în conformitate cu prevederile articolului 178 din CRR și cu Regulamentul delegat (UE) 2018/171 al Comisiei din 19 octombrie 2017 de completare a Regulamentului (UE) nr. 575/2013 al Parlamentului European și al Consiliului în ceea ce privește standardele tehnice de reglementare pentru pragul de semnificație al obligațiilor din credite restante.

(4) Pentru scopul acestui formular, expunerile includ toate instrumentele de datorie (titluri de datorie, credite și avansuri, precum și solduri de numerar la bănci centrale și alte depozite la vedere) și toate expunerile extrabilanțiere, cu excepția expunerilor deținute în vederea tranzacționării.

(5) Instrumentele de datorie se includ în următoarele portofolii contabile: (a) instrumente de datorie evaluate la cost amortizat, (b) instrumente de datorie evaluate la valoarea justă prin alte elemente ale rezultatului global, (c) instrumente de datorie evaluate la valoarea justă prin profit sau pierdere, în conformitate cu criteriile prevăzute la alin. (17). Fiecare categorie se clasifică pe instrumente și după contraparte.

(6) Expunerile extrabilanțiere cuprind următoarele elemente revocabile și irevocabile:

a) angajamente de creditare date;

b) garanții financiare date;

c) alte angajamente date.

(7) Instrumentele de datorie clasificate drept deținute în vederea vânzării în conformitate cu IFRS 5 se raportează separat.

(8) Valoarea contabilă brută a instrumentelor de datorie se raportează potrivit prevederilor pct. 17.1 alin. (6). Pentru expunerile extrabilanțiere se raportează valoarea nominală, așa cum este aceasta definită la pct. 32 alin. (1) lit. (p) din anexa la Ordinul Băncii Naționale a României nr. 9/2017 pentru aprobarea Normelor metodologice privind întocmirea situațiilor financiare FINREP la nivel individual, conforme cu Standardele internaționale de raportare financiară, aplicabile instituțiilor de credit în scopuri de supraveghere prudențială, cu modificările și completările ulterioare.

(9) Pentru scopul acestui formular, o expunere este "restantă" dacă îndeplinește criteriile prevăzute la pct. 30 alin. (1) lit. (c) din anexa la Ordinul Băncii Naționale a României nr. 9/2017 pentru aprobarea Normelor metodologice privind întocmirea situațiilor financiare FINREP la nivel individual, conforme cu Standardele internaționale de raportare financiară, aplicabile instituțiilor de credit în scopuri de supraveghere prudențială, cu modificările și completările ulterioare. Pentru scopul clasificării expunerilor ca neperformante în conformitate cu prevederile articolului 47a alin. (3) lit. (a) din CRR, numărarea celor 90 de zile de întârziere la plată începe în momentul în care suma restantă, care reprezintă suma principalului, dobânzii și comisioanelor restante, depășește pragul de semnificație astfel cum este definit la alin. (3). Dacă partea restantă a expunerii continuă să fie semnificativă pe o perioadă de 90 de zile consecutive, expunerea trebuie clasificată ca neperformantă.

(10) Pentru scopul acestui formular, termenul "debitor" se referă la debitor în înțelesul articolului 178 din CRR.

(11) Expunerile clasificate ca neperformante în conformitate cu prevederile alin. (1) sunt evaluate ca neperformante fie pe o bază individuală ("abordarea pe tranzacție"), fie prin luarea în considerare a expunerii totale față de un debitor dat ("abordarea pe debitor") utilizând următoarele abordări:

a) pentru expunerile neperformante clasificate în stare de nerambursare în conformitate cu art. 178 din CRR, abordarea utilizată este cea prevăzută la art. 178 din CRR;

b) pentru expunerile clasificate ca neperformante datorită deprecierii, se aplică criteriile de recunoaștere pentru depreciere conform IFRS;

c) pentru alte expuneri neperformante, care nu sunt clasificate nici în stare de nerambursare, nici depreciate, se aplică prevederile art. 178 din CRR aferente expunerilor în stare de nerambursare.

(12) În situația în care o sucursală are expuneri bilanțiere față de un anumit debitor, cu restanțe mai mari de 90 de zile, iar valoarea contabilă brută a expunerilor restante reprezintă cel puțin 20% din valoarea contabilă brută a tuturor expunerilor bilanțiere față de debitor, toate expunerile bilanțiere și extrabilanțiere față de respectivul debitor sunt considerate neperformante. Atunci când un debitor aparține unui grup, se evaluează și necesitatea clasificării ca expuneri neperformante a expunerilor față de alte entități din cadrul grupului, cu excepția expunerilor afectate de evenimente izolate care nu au legătură cu solvabilitatea contrapărții.

(13) Se consideră că expunerile au ieșit din categoria expunerilor neperformante atunci când sunt îndeplinite toate condițiile prevăzute la articolul 47a alin. (4) din CRR.

(14) Clasificarea unei expuneri neperformante ca activ imobilizat deținut în vederea vânzării în conformitate cu IFRS 5 nu întrerupe clasificarea acesteia ca expunere neperformantă, în conformitate cu prevederile articolului 47a alin. (5) din CRR.

(15) Aplicarea unor măsuri de restructurare ca urmare a dificultăților financiare ale debitorului, denumite, în continuare, măsuri de restructurare, în cazul unei expuneri neperformante, nu întrerupe clasificarea acesteia ca expunere neperformantă. Expunerile neperformante, care au făcut obiectul unor măsuri de restructurare, în conformitate cu prevederile pct. 40 alin. (23) din anexa la Ordinul Băncii Naționale a României nr. 9/2017 pentru aprobarea Normelor metodologice privind întocmirea situațiilor financiare FINREP la nivel individual, conforme cu Standardele internaționale de raportare financiară, aplicabile instituțiilor de credit în scopuri de supraveghere prudențială, cu modificările și completările ulterioare, se consideră că au ieșit din categoria expunerilor neperformante atunci când sunt îndeplinite toate condițiile prevăzute la articolul 47a alin. (6) din CRR.

(16) În cazul în care condițiile prevăzute la alin. (15) nu sunt îndeplinite la sfârșitul perioadei de un an menționate la articolul 47a alin. (6) lit. (b) din CRR, expunerea continuă să fie identificată ca expunere restructurată neperformantă până când sunt îndeplinite toate condițiile. Condițiile se evaluează cel puțin trimestrial.

(17) Portofoliile contabile conforme cu IFRS, prevăzute la pct. 13, se raportează în formular după cum urmează:

a) Poziția "Instrumente de datorie evaluate la cost amortizat" cuprinde instrumentele de datorie incluse în portofoliul activelor financiare evaluate la cost amortizat;

b) Poziția "Instrumente de datorie evaluate la valoarea justă prin alte elemente ale rezultatului global" cuprinde instrumentele de datorie incluse în portofoliul activelor financiare evaluate la valoarea justă prin alte elemente ale rezultatului global;

c) Poziția "Instrumente de datorie evaluate la valoarea justă prin profit sau pierdere" cuprinde instrumente de datorie incluse în următoarele portofolii:

i. "Active financiare nedestinate tranzacționării, evaluate obligatoriu la valoarea justă prin profit sau pierdere";

ii. "Active financiare desemnate ca fiind evaluate la valoarea justă prin profit sau pierdere".

(18) Dacă IFRS prevăd desemnarea angajamentelor la valoarea justă prin profit sau pierdere, valoarea contabilă a oricărui activ, care rezultă din această desemnare și evaluare la valoarea justă, se raportează în cadrul activelor financiare desemnate ca fiind evaluate la valoarea justă prin profit sau pierdere. Valoarea contabilă a oricărei datorii care rezultă din această desemnare nu se raportează în acest formular.

(19) Următoarele tipuri de expuneri se raportează pe rânduri distincte:

a) Credite garantate cu bunuri imobile, astfel cum sunt definite la pct. 28 alin. (1) lit. (d) subpct.i. și lit. (e) din anexa la Ordinul Băncii Naționale a României nr. 9/2017 pentru aprobarea Normelor metodologice privind întocmirea situațiilor financiare FINREP la nivel individual, conforme cu Standardele internaționale de raportare financiară, aplicabile instituțiilor de credit în scopuri de supraveghere prudențială, cu modificările și completările ulterioare;

b) Credite pentru consum, astfel cum sunt definite la pct. 28 alin. (1) lit. (f) subpct.i din anexa la Ordinul Băncii Naționale a României nr. 9/2017 pentru aprobarea Normelor metodologice privind întocmirea situațiilor financiare FINREP la nivel individual, conforme cu Standardele internaționale de raportare financiară, aplicabile instituțiilor de credit în scopuri de supraveghere prudențială, cu modificările și completările ulterioare.

(20) Expunerile restante se raportează separat în cadrul categoriilor de expuneri performante și neperformante, la nivelul întregii valori a expunerii, așa cum este aceasta definită la pct. 30 alin. (1) lit. (c) din anexa la Ordinul Băncii Naționale a României nr. 9/2017 pentru aprobarea Normelor metodologice privind întocmirea situațiilor financiare FINREP la nivel individual, conforme cu Standardele internaționale de raportare financiară, aplicabile instituțiilor de credit în scopuri de supraveghere prudențială, cu modificările și completările ulterioare. Expunerile care înregistrează restanțe mai mari de 90 de zile, dar care nu sunt semnificative în conformitate cu art. 178 din CRR, se raportează la expuneri performante, în cadrul coloanei "Restanțe > 30 zile ≤ 90 zile".

(21) Expunerile neperformante se raportează pe benzi de scadență. În cazul aplicării "abordării pe debitor" pentru clasificarea expunerilor ca neperformante, prevăzute la alin. (11), expunerile debitorului se raportează pe benzi de scadență în cadrul expunerilor neperformante în conformitate cu statutul individual de restanță al acestora. Expunerile care nu sunt restante sau care înregistrează restanțe mai mici sau egale cu 90 de zile, dar care, totuși, sunt identificate ca neperformante din cauza probabilității de nerambursare integrală, se raportează într-o coloană dedicată. Expunerile care prezintă atât sume restante, cât și probabilitate de nerambursare integrală, se alocă pe benzi de scadență, în funcție de numărul de zile de restanță.

(22) Următoarele tipuri de expuneri se raportează în coloane separate:

a) expunerile care sunt considerate depreciate în conformitate cu IFRS; se raportează în această coloană valoarea activelor depreciate ca urmare a riscului de credit (Stadiul 3), care nu includ activele achiziționate sau emise depreciate;

b) expunerile pentru care starea de nerambursare se consideră că a avut loc în conformitate cu art. 178 din CRR;

c) activele pentru care riscul de credit a crescut semnificativ de la recunoașterea inițială, dar care nu sunt depreciate (Stadiul 2), care nu includ activele achiziționate sau emise depreciate;

d) pentru expunerile performante, activele pentru care riscul de credit nu a crescut semnificativ de la recunoașterea inițială (Stadiul 1);

e) expunerile care sunt considerate active financiare achiziționate sau emise depreciate la recunoașterea inițială în conformitate cu prevederile Anexei A la IFRS 9, inclusiv expunerile extrabilanțiere care sunt considerate depreciate la recunoașterea inițială;

f) pentru expunerile performante, valoarea deprecierii cumulate în cazul expunerilor care înregistrează restanțe mai mari de 30 de zile.

(23) Sumele aferente poziției "Depreciere cumulată, modificări cumulate negative ale valorii juste datorate riscului de credit și provizioane" se raportează în conformitate cu prevederile pct. 21 alin. (1) lit. B.(c) din prezentele norme metodologice și cu prevederile pct. 27 alin. (1) lit. (b) - (d) și pct. 32 alin. (1) lit. (e) și (i) din anexa la Ordinul Băncii Naționale a României nr. 9/2017 pentru aprobarea Normelor metodologice privind întocmirea situațiilor financiare FINREP la nivel individual, conforme cu Standardele internaționale de raportare financiară, aplicabile instituțiilor de credit în scopuri de supraveghere prudențială, cu modificările și completările ulterioare.

(24) Informațiile cu privire la garanțiile reale deținute și la garanțiile financiare primite pentru expunerile performante și neperformante se raportează separat. Sumele raportate pentru garanțiile reale primite și garanțiile financiare primite se calculează în conformitate cu prevederile pct. 35 alin. (1) lit. A.(b) și (d) din anexa la Ordinul Băncii Naționale a României nr. 9/2017 pentru aprobarea Normelor metodologice privind întocmirea situațiilor financiare FINREP la nivel individual, conforme cu Standardele internaționale de raportare financiară, aplicabile instituțiilor de credit în scopuri de supraveghere prudențială, cu modificările și completările ulterioare. Suma valorilor raportate pentru ambele categorii trebuie limitată la valoarea contabilă sau la valoarea nominală a expunerii aferente, după deducerea provizioanelor.

(25) Modelul formularului pentru această raportare periodică este următorul:

DENUMIREA SUCURSALEI:

Codul LEI [va fi completat în situația în care sucursala dispune de cod LEI]:

DATA RAPORTĂRII:

4. Informații privind expunerile performante și neperformante

- lei -

Cod poziție

Valoarea contabilă brută/ Valoarea nominală

Performante

Neperformante

Fără restante sau cu restanțe ≤ 30 zile

Restanțe > 30 zile

≤ 90 zile

Din care: Instrumente pentru care riscul de credit nu a crescut semnificativ de la recunoașterea inițială (Stadiul 1)

Din care: Instrumente pentru care riscul de credit a crescut semnificativ de la recunoașterea inițială, dar care nu sunt depreciate (Stadiul 2)

Din care: active financiare achiziționate sau emise depreciate

Plată improbabilă, fără restanțe sau cu restanțe ≤ 90 zile

Restanțe >90 zile ≤ 180 zile

A

B

0010

0020

0030

0055

0056

0057

0058

0060

0070

0080

Solduri de numerar la bănci centrale și alte depozite la vedere

0005

Titluri de datorie

0010

Bănci centrale

0020

Administrații publice

0030

Instituții de credit

0040

Alte societăți financiare

0050

Societăți nefinanciare

0060

Credite și avansuri

0070

Bănci centrale

0080

Administrații publice

0090

Instituții de credit

0100

Alte societăți financiare

0110

Societăți nefinanciare

0120

Din care: Întreprinderi mici și mijlocii

0130

Din care: Credite garantate cu bunuri imobile comerciale

0140

Gospodării ale populației

0150

Din care: Credite garantate cu bunuri imobile rezidențiale

0160

Din care: Credite pentru consum

0170

INSTRUMENTE DE DATORIE LA COST AMORTIZAT

0180

Titluri de datorie

0181

Bănci centrale

0182

Administrații publice

0183

Instituții de credit

0184

Alte societăți financiare

0185

Societăți nefinanciare

0186

Credite și avansuri

0191

Bănci centrale

0192

Administrații publice

0193

Instituții de credit

0194

Alte societăți financiare

0195

Societăți nefinanciare

0196

Din care: Întreprinderi mici și mijlocii

0900

Din care: Credite garantate cu bunuri imobile comerciale

0903

Gospodării ale populației

0197

Din care: Credite garantate cu bunuri imobile rezidențiale

0910

Din care: Credite pentru consum

0913

INSTRUMENTE DE DATORIE EVALUATE LA VALOAREA JUSTĂ PRIN ALTE ELEMENTE ALE REZULTATULUI GLOBAL

0201

Titluri de datorie

0211

Bănci centrale

0212

Administrații publice

0213

Instituții de credit

0214

Alte societăți financiare

0215

Societăți nefinanciare

0216

Credite și avansuri

0221

Bănci centrale

0222

Administrații publice

0223

Instituții de credit

0224

Alte societăți financiare

0225

Societăți nefinanciare

0226

Din care: Întreprinderi mici și mijlocii

0920

Din care: Credite garantate cu bunuri imobile comerciale

0923

Gospodării ale populației

0227

Din care: Credite garantate cu bunuri imobile rezidențiale

0930

Din care: Credite pentru consum

0933

INSTRUMENTE DE DATORIE EVALUATE LA VALOAREA JUSTĂ PRIN PROFIT SAU PIERDERE, ALTELE DECÂT CELE DEȚINUTE ÎN VEDEREA TRANZACȚIONĂRII

0231

INSTRUMENTE DE DATORIE, ALTELE DECÂT CELE DEȚINUTE ÎN VEDEREA TRANZACȚIONĂRII

0330

INSTRUMENTE DE DATORIE DEȚINUTE ÎN VEDEREA VÂNZĂRII

0335

Angajamente de creditare date

0340

Bănci centrale

0350

Administrații publice

0360

Instituții de credit

0370

Alte societăți financiare

0380

Societăți nefinanciare

0390

Gospodării ale populației

0400

Garanții financiare date

0410

Bănci centrale

0420

Administrații publice

0430

Instituții de credit

0440

Alte societăți financiare

0450

Societăți nefinanciare

0460

Gospodării ale populației

0470

Alte angajamente date

0480

Bănci centrale

0490

Administrații publice

0500

Instituții de credit

0510

Alte societăți financiare

0520

Societăți nefinanciare

0530

Gospodării ale populației

0540

TOTAL EXPUNERI EXTRABILANȚIERE

0550

4. Informații privind expunerile performante și neperformante (continuare)

- lei -

Cod poziție

Valoarea contabilă brută/ Valoarea nominală

Neperformante

Restanțe > 180 zile ≤ 1 an

Restanțe > 1 an ≤ 2 ani

Restanțe > 2 ani ≤ 5 ani

Restanțe > 5 ani ≤ 7 ani

Restanțe > 7 ani

Din care: Instrumente pentru care riscul de credit a crescut semnificativ de la recunoașterea inițială, dar care nu sunt depreciate (Stadiul 2)

Din care: în stare de nerambursare

din care: Instrumente depreciate (Stadiul 3)

Din care: active financiare achiziționate sau emise depreciate

A

B

0090

0101

0102

0106

0107

0109

0110

0121

0900

Solduri de numerar la bănci centrale și alte depozite la vedere

0005

Titluri de datorie

0010

Bănci centrale

0020

Administrații publice

0030

Instituții de credit

0040

Alte societăți financiare

0050

Societăți nefinanciare

0060

Credite și avansuri

0070

Bănci centrale

0080

Administrații publice

0090

Instituții de credit

0100

Alte societăți financiare

0110

Societăți nefinanciare

0120

Din care: Întreprinderi mici și mijlocii

0130

Din care: Credite garantate cu bunuri imobile comerciale

0140

Gospodării ale populației

0150

Din care: Credite garantate cu bunuri imobile rezidențiale

0160

Din care: Credite pentru consum

0170

INSTRUMENTE DE DATORIE LA COST AMORTIZAT

0180

Titluri de datorie

0181

Bănci centrale

0182

Administrații publice

0183

Instituții de credit

0184

Alte societăți financiare

0185

Societăți nefinanciare

0186

Credite și avansuri

0191

Bănci centrale

0192

Administrații publice

0193

Instituții de credit

0194

Alte societăți financiare

0195

Societăți nefinanciare

0196

Din care: Întreprinderi mici și mijlocii

0900

Din care: Credite garantate cu bunuri imobile comerciale

0903

Gospodării ale populației

0197

Din care: Credite garantate cu bunuri imobile rezidențiale

0910

Din care: Credite pentru consum

0913

INSTRUMENTE DE DATORIE EVALUATE LA VALOAREA JUSTĂ PRIN ALTE ELEMENTE ALE REZULTATULUI GLOBAL

0201

Titluri de datorie

0211

Bănci centrale

0212

Administrații publice

0213

Instituții de credit

0214

Alte societăți financiare

0215

Societăți nefinanciare

0216

Credite și avansuri

0221

Bănci centrale

0222

Administrații publice

0223

Instituții de credit

0224

Alte societăți financiare

0225

Societăți nefinanciare

0226

Din care: Întreprinderi mici și mijlocii

0920

Din care: Credite garantate cu bunuri imobile comerciale

0923

Gospodării ale populației

0227

Din care: Credite garantate cu bunuri imobile rezidențiale

0930

Din care: Credite pentru consum

0933

INSTRUMENTE DE DATORIE EVALUATE LA VALOAREA JUSTĂ PRIN PROFIT SAU PIERDERE, ALTELE DECÂT CELE DEȚINUTE ÎN VEDEREA TRANZACȚIONĂRII

0231

INSTRUMENTE DE DATORIE, ALTELE DECÂT CELE DEȚINUTE ÎN VEDEREA TRANZACȚIONĂRII

0330

INSTRUMENTE DE DATORIE DEȚINUTE ÎN VEDEREA VÂNZĂRII

0335

Angajamente de creditare date

0340

Bănci centrale

0350

Administrații publice

0360

Instituții de credit

0370

Alte societăți financiare

0380

Societăți nefinanciare

0390

Gospodării ale populației

0400

Garanții financiare date

0410

Bănci centrale

0420

Administrații publice

0430

Instituții de credit

0440

Alte societăți financiare

0450

Societăți nefinanciare

0460

Gospodării ale populației

0470

Alte angajamente date

0480

Bănci centrale

0490

Administrații publice

0500

Instituții de credit

0510

Alte societăți financiare

0520

Societăți nefinanciare

0530

Gospodării ale populației

0540

TOTAL EXPUNERI EXTRABILANȚIERE

0550

4. Informații privind expunerile performante și neperformante (continuare)

- lei -

Cod poziție

Depreciere cumulată, modificări cumulate negative ale valorii juste datorate riscului de credit și provizioane

Expuneri performante - Depreciere cumulată și provizioane

Expuneri neperformante - Depreciere cumulată, modificări cumulate negative ale valorii juste datorate riscului de credit și provizioane

Din care: Restante > 30 zile ≤ 90 zile

Din care: Instrumente pentru care riscul de credit nu a crescut semnificativ de la recunoașterea inițială (Stadiul 1)

Din care: Instrumente pentru care riscul de credit a crescut semnificativ de la recunoașterea inițială, dar care nu sunt depreciate (Stadiul 2)

Din care: active financiare achiziționate sau emise depreciate

Plată improbabilă, fără restanțe sau cu restanțe ≤ 90 zile

Restante > 90 zile ≤ 180 zile

A

B

0130

0140

0910

0141

0142

0143

0150

0160

0170

Solduri de numerar la bănci centrale și alte depozite la vedere

0005

Titluri de datorie

0010

Bănci centrale

0020

Administrații publice

0030

Instituții de credit

0040

Alte societăți financiare

0050

Societăți nefinanciare

0060

Credite și avansuri

0070

Bănci centrale

0080

Administrații publice

0090

Instituții de credit

0100

Alte societăți financiare

0110

Societăți nefinanciare

0120

Din care: Întreprinderi mici și mijlocii

0130

Din care: Credite garantate cu bunuri imobile comerciale

0140

Gospodării ale populației

0150

Din care: Credite garantate cu bunuri imobile rezidențiale

0160

Din care: Credite pentru consum

0170

INSTRUMENTE DE DATORIE LA COST AMORTIZAT

0180

Titluri de datorie

0181

Bănci centrale

0182

Administrații publice

0183

Instituții de credit

0184

Alte societăți financiare

0185

Societăți nefinanciare

0186

Credite și avansuri

0191

Bănci centrale

0192

Administrații publice

0193

Instituții de credit

0194

Alte societăți financiare

0195

Societăți nefinanciare

0196

Din care: Întreprinderi mici și mijlocii

0900

Din care: Credite garantate cu bunuri imobile comerciale

0903

Gospodării ale populației

0197

Din care: Credite garantate cu bunuri imobile rezidențiale

0910

Din care: Credite pentru consum

0913

INSTRUMENTE DE DATORIE EVALUATE LA VALOAREA JUSTĂ PRIN ALTE ELEMENTE ALE REZULTATULUI GLOBAL

0201

Titluri de datorie

0211

Bănci centrale

0212

Administrații publice

0213

Instituții de credit

0214

Alte societăți financiare

0215

Societăți nefinanciare

0216

Credite și avansuri

0221

Bănci centrale

0222

Administrații publice

0223

Instituții de credit

0224

Alte societăți financiare

0225

Societăți nefinanciare

0226

Din care: Întreprinderi mici și mijlocii

0920

Din care: Credite garantate cu bunuri imobile comerciale

0923

Gospodării ale populației

0227

Din care: Credite garantate cu bunuri imobile rezidențiale

0930

Din care: Credite pentru consum

0933

INSTRUMENTE DE DATORIE EVALUATE LA VALOAREA JUSTĂ PRIN PROFIT SAU PIERDERE, ALTELE DECÂT CELE DEȚINUTE ÎN VEDEREA TRANZACȚIONĂRII

0231

INSTRUMENTE DE DATORIE, ALTELE DECÂT CELE DEȚINUTE ÎN VEDEREA TRANZACȚIONĂRII

0330

INSTRUMENTE DE DATORIE DEȚINUTE ÎN VEDEREA VÂNZĂRII

0335

Angajamente de creditare date

0340

Bănci centrale

0350

Administrații publice

0360

Instituții de credit

0370

Alte societăți financiare

0380

Societăți nefinanciare

0390

Gospodării ale populației

0400

Garanții financiare date

0410

Bănci centrale

0420

Administrații publice

0430

Instituții de credit

0440

Alte societăți financiare

0450

Societăți nefinanciare

0460

Gospodării ale populației

0470

Alte angajamente date

0480

Bănci centrale

0490

Administrații publice

0500

Instituții de credit

0510

Alte societăți financiare

0520

Societăți nefinanciare

0530

Gospodării ale populației

0540

TOTAL EXPUNERI EXTRABILANȚIERE

0550

4. Informații privind expunerile performante și neperformante (continuare)

- lei -

Cod poziție

Depreciere cumulată, modificări cumulate negative ale valorii juste datorate riscului de credit și provizioane

Expuneri neperformante - Depreciere cumulată, modificări cumulate negative ale valorii juste datorate riscului de credit și provizioane

Restanțe > 180 zile ≤ 1 an

Restanțe >1 an ≤ 2 ani

Restanțe > 2 ani ≤ 5 ani

Restanțe > 5 ani ≤ 7 ani

Restanțe > 7 ani

Din care: Instrumente pentru care riscul de credit a crescut semnificativ de la recunoașterea inițială, dar care nu sunt depreciate (Stadiul 2)

din care: Instrumente depreciate (Stadiul 3)

Din care: active financiare achiziționate sau emise depreciate

A

B

0180

0191

0192

0196

0197

0950

0951

0952

Solduri de numerar la bănci centrale și alte depozite la vedere

0005

Titluri de datorie

0010

Bănci centrale

0020

Administrații publice

0030

Instituții de credit

0040

Alte societăți financiare

0050

Societăți nefinanciare

0060

Credite și avansuri

0070

Bănci centrale

0080

Administrații publice

0090

Instituții de credit

0100

Alte societăți financiare

0110

Societăți nefinanciare

0120

Din care: Întreprinderi mici și mijlocii

0130

Din care: Credite garantate cu bunuri imobile comerciale

0140

Gospodării ale populației

0150

Din care: Credite garantate cu bunuri imobile rezidențiale

0160

Din care: Credite pentru consum

0170

INSTRUMENTE DE DATORIE LA COST AMORTIZAT

0180

Titluri de datorie

0181

Bănci centrale

0182

Administrații publice

0183

Instituții de credit

0184

Alte societăți financiare

0185

Societăți nefinanciare

0186

Credite și avansuri

0191

Bănci centrale

0192

Administrații publice

0193

Instituții de credit

0194

Alte societăți financiare

0195

Societăți nefinanciare

0196

Din care: Întreprinderi mici și mijlocii

0900

Din care: Credite garantate cu bunuri imobile comerciale

0903

Gospodării ale populației

0197

Din care: Credite garantate cu bunuri imobile rezidențiale

0910

Din care: Credite pentru consum

0913

INSTRUMENTE DE DATORIE EVALUATE LA VALOAREA JUSTĂ PRIN ALTE ELEMENTE ALE REZULTATULUI GLOBAL

0201

Titluri de datorie

0211

Bănci centrale

0212

Administrații publice

0213

Instituții de credit

0214

Alte societăți financiare

0215

Societăți nefinanciare

0216

Credite și avansuri

0221

Bănci centrale

0222

Administrații publice

0223

Instituții de credit

0224

Alte societăți financiare

0225

Societăți nefinanciare

0226

Din care: Întreprinderi mici și mijlocii

0920

Din care: Credite garantate cu bunuri imobile comerciale

0923

Gospodării ale populației

0227

Din care: Credite garantate cu bunuri imobile rezidențiale

0930

Din care: Credite pentru consum

0933

INSTRUMENTE DE DATORIE EVALUATE LA VALOAREA JUSTĂ PRIN PROFIT SAU PIERDERE, ALTELE DECÂT CELE DEȚINUTE ÎN VEDEREA TRANZACȚIONĂRII

0231

INSTRUMENTE DE DATORIE, ALTELE DECÂT CELE DEȚINUTE ÎN VEDEREA TRANZACȚIONĂRII

0330

INSTRUMENTE DE DATORIE DEȚINUTE ÎN VEDEREA VÂNZĂRII

0335

Angajamente de creditare date

0340

Bănci centrale

0350

Administrații publice

0360

Instituții de credit

0370

Alte societăți financiare

0380

Societăți nefinanciare

0390

Gospodării ale populației

0400

Garanții financiare date

0410

Bănci centrale

0420

Administrații publice

0430

Instituții de credit

0440

Alte societăți financiare

0450

Societăți nefinanciare

0460

Gospodării ale populației

0470

Alte angajamente date

0480

Bănci centrale

0490

Administrații publice

0500

Instituții de credit

0510

Alte societăți financiare

0520

Societăți nefinanciare

0530

Gospodării ale populației

0540

TOTAL EXPUNERI EXTRABILANȚIERE

0550

4. Informații privind expunerile performante și neperformante (continuare)

- lei -

Cod poziție

Valoarea maximă a garanției reale sau a altei garanții care poate fi luată în considerare

Garanții reale și garanții financiare primite

Garanții reale primite pentru expuneri performante

Garanții reale primite pentru expuneri neperformante

Garanții financiare primite pentru expuneri performante

Garanții financiare primite pentru expuneri neperformante

A

B

0201

0200

0205

0210

Solduri de numerar la bănci centrale și alte depozite la vedere

0005

Titluri de datorie

0010

Bănci centrale

0020

Administrații publice

0030

Instituții de credit

0040

Alte societăți financiare

0050

Societăți nefinanciare

0060

Credite și avansuri

0070

Bănci centrale

0080

Administrații publice

0090

Instituții de credit

0100

Alte societăți financiare

0110

Societăți nefinanciare

0120

Din care: Întreprinderi mici și mijlocii

0130

Din care: Credite garantate cu bunuri imobile comerciale

0140

Gospodării ale populației

0150

Din care: Credite garantate cu bunuri imobile rezidențiale

0160

Din care: Credite pentru consum

0170

INSTRUMENTE DE DATORIE LA COST AMORTIZAT

0180

Titluri de datorie

0181

Bănci centrale

0182

Administrații publice

0183

Instituții de credit

0184

Alte societăți financiare

0185

Societăți nefinanciare

0186

Credite și avansuri

0191

Bănci centrale

0192

Administrații publice

0193

Instituții de credit

0194

Alte societăți financiare

0195

Societăți nefinanciare

0196

Din care: Întreprinderi mici și mijlocii

0900

Din care: Credite garantate cu bunuri imobile comerciale

0903

Gospodării ale populației

0197

Din care: Credite garantate cu bunuri imobile rezidențiale

0910

Din care: Credite pentru consum

0913

INSTRUMENTE DE DATORIE EVALUATE LA VALOAREA JUSTĂ PRIN ALTE ELEMENTE ALE REZULTATULUI GLOBAL

0201

Titluri de datorie

0211

Bănci centrale

0212

Administrații publice

0213

Instituții de credit

0214

Alte societăți financiare

0215

Societăți nefinanciare

0216

Credite și avansuri

0221

Bănci centrale

0222

Administrații publice

0223

Instituții de credit

0224

Alte societăți financiare

0225

Societăți nefinanciare

0226

Din care: Întreprinderi mici și mijlocii

0920

Din care: Credite garantate cu bunuri imobile comerciale

0923

Gospodării ale populației

0227

Din care: Credite garantate cu bunuri imobile rezidențiale

0930

Din care: Credite pentru consum

0933

INSTRUMENTE DE DATORIE EVALUATE LA VALOAREA JUSTĂ PRIN PROFIT SAU PIERDERE, ALTELE DECÂT CELE DEȚINUTE ÎN VEDEREA TRANZACȚIONĂRII

0231

INSTRUMENTE DE DATORIE, ALTELE DECÂT CELE DEȚINUTE ÎN VEDEREA TRANZACȚIONĂRII

0330

INSTRUMENTE DE DATORIE DEȚINUTE ÎN VEDEREA VÂNZĂRII

0335

Angajamente de creditare date

0340

Bănci centrale

0350

Administrații publice

0360

Instituții de credit

0370

Alte societăți financiare

0380

Societăți nefinanciare

0390

Gospodării ale populației

0400

Garanții financiare date

0410

Bănci centrale

0420

Administrații publice

0430

Instituții de credit

0440

Alte societăți

0450

financiare

Societăți nefinanciare

0460

Gospodării ale populației

0470

Alte angajamente date

0480

Bănci centrale

0490

Administrații publice

0500

Instituții de credit

0510

Alte societăți financiare

0520

Societăți nefinanciare

0530

Gospodării ale populației

0540

TOTAL EXPUNERI EXTRABILANȚIERE

0550

PERSOANA AUTORIZATĂ,

PERSOANA AUTORIZATĂ,

Numele, prenumele și semnătura

Numele, prenumele și semnătura

(la 11-01-2021, Punctul 24. , Capitolul III a fost modificat de Punctul 9. , Anexa nr. 2 din 22 decembrie 2020, aprobată prin ORDINUL nr. 8 din 22 decembrie 2020, publicat în MONITORUL OFICIAL nr. 27 din 11 ianuarie 2021 )

24^1. (1) La întocmirea raportării periodice "Repartizare geografică" se vor avea în vedere următoarele precizări:

(a) Formularele aferente acestei raportări conțin informații "pentru fiecare țară" pe baza reședinței contrapărții imediate, așa cum este aceasta definită la pct. 11 alin. (3) din anexa la Ordinul Băncii Naționale a României nr. 9/2017 pentru aprobarea Normelor metodologice privind întocmirea situațiilor financiare FINREP la nivel individual, conforme cu Standardele internaționale de raportare financiară, aplicabile instituțiilor de credit în scopuri de supraveghere prudențială, cu modificările și completările ulterioare. Clasificarea furnizată include expunerile sau datoriile aferente rezidenților din fiecare țară străină în care instituția deține expuneri. Expunerile sau datoriile față de organizații internaționale și bănci multilaterale de dezvoltare nu se raportează la țara de reședință a instituției, ci la aria geografică "Alte țări".

(b) Poziția "Instrumente financiare derivate" include atât instrumente financiare derivate deținute în vederea tranzacționării (care cuprind și instrumentele de acoperire economică) cât și instrumente financiare derivate deținute pentru contabilitatea de acoperire în conformitate cu prevederile IFRS.

(c) În cadrul formularului "A. Repartizarea geografică a activelor în funcție de locul de reședință al contrapărții", activele deținute în vederea tranzacționării se raportează separat. Activele financiare care pot face obiectul deprecierii au aceeași semnificație cu cea prevăzută la pct. 29 alin. (1) lit. (d) din anexa la Ordinul Băncii Naționale a României nr. 9/2017 pentru aprobarea Normelor metodologice privind întocmirea situațiilor financiare FINREP la nivel individual, conforme cu Standardele internaționale de raportare financiară, aplicabile instituțiilor de credit în scopuri de supraveghere prudențială, cu modificările și completările ulterioare. Pentru scopul acestui formular, soldurile de numerar la bănci centrale și alte depozite la vedere se raportează împreună cu activele financiare care pot face obiectul deprecierii.

(d) În cadrul formularului "A. Repartizarea geografică a activelor în funcție de locul de reședință al contrapărții", "Deprecierea cumulată" și "Modificările cumulate negative ale valorii juste datorate riscului de credit aferente expunerilor neperformante" se raportează în conformitate cu prevederile pct. 27 alin. (1) lit. (b)-(d) din anexa la Ordinul Băncii Naționale a României nr. 9/2017 pentru aprobarea Normelor metodologice privind întocmirea situațiilor financiare FINREP la nivel individual, conforme cu Standardele internaționale de raportare financiară, aplicabile instituțiilor de credit în scopuri de supraveghere prudențială, cu modificările și completările ulterioare.

(e) În cadrul formularului "A. Repartizarea geografică a activelor în funcție de locul de reședință al contrapărții", pentru instrumente de datorie, "valoarea contabilă brută" se raportează astfel cum este definită la pct. 17.1 alin. (6). Pentru instrumentele financiare derivate și instrumentele de capital, valoarea raportată este valoarea contabilă. În coloana "Din care: neperformante", instrumentele de datorie se raportează în conformitate cu prevederile pct. 24. Restructurarea datoriei cuprinde toate contractele cărora li s-au aplicat măsuri de restructurare, așa cum sunt acestea definite la pct. 40 din anexa la Ordinul Băncii Naționale a României nr. 9/2017 pentru aprobarea Normelor metodologice privind întocmirea situațiilor financiare FINREP la nivel individual, conforme cu Standardele internaționale de raportare financiară, aplicabile instituțiilor de credit în scopuri de supraveghere prudențială, cu modificările și completările ulterioare.

(2) Modelul formularelor pentru această raportare periodică este următorul:

DENUMIREA SUCURSALEI:

Codul LEI [va fi completat în situația în care sucursala dispune de cod LEI]:

DATA RAPORTĂRII:

A. Repartizarea geografică a activelor în funcție de locul de reședință al contrapărții

axa z: Țara de reședință a contrapărții

- lei -

Cod poziție

Valoarea contabilă brută

din care: deținute în vederea tranzacționării

din care: active financiare care pot face obiectul deprecierii, inclusiv solduri de numerar la bănci centrale și alte depozite la vedere

Din care: restructurate

Din care: neperformante

Deprecierea cumulată

Modificări cumulate negative ale valorii juste, datorate riscului de credit, aferente expunerilor neperformante

din care: în stare de nerambursare

A

B

0010

0011

0012

0022

0025

0026

0031

0040

Instrumente financiare derivate

0010

Din care: instituții de credit

0020

Din care: alte societăți financiare

0030

Instrumente de capital

0040

Din care: instituții de credit

0050

Din care: alte societăți financiare

0060

Din care: societăți nefinanciare

0070

Solduri de numerar la bănci centrale și alte depozite la vedere

0075

Titluri de datorie

0080

Bănci centrale

0090

Administrații publice

0100

Instituții de credit

0110

Alte societăți financiare

0120

Societăți nefinanciare

0130

Credite și avansuri

0140

Bănci centrale

0150

Administrații publice

0160

Instituții de credit

0170

Alte societăți financiare

0180

Societăți nefinanciare

0190

Din care: Întreprinderi mici și mijlocii

0200

Din care: Credite garantate cu bunuri imobile comerciale

0210

Gospodării ale populației

0220

Din care: Credite garantate cu bunuri imobile rezidențiale

0230

Din care: Credite pentru consum

0240

PERSOANA AUTORIZATĂ,

PERSOANA AUTORIZATĂ,

Numele, prenumele și semnătura

Numele, prenumele și semnătura

B. Repartizarea geografică a datoriilor în funcție de locul de reședință al contrapărții

axa z: Țara de reședință a contrapărții

- lei -

Cod poziție

Valoarea contabilă

A

B

0010

Instrumente financiare derivate

0010

Din care: instituții de credit

0020

Din care: alte societăți financiare

0030

Poziții scurte

0040

Din care: instituții de credit

0050

Din care: alte societăți financiare

0060

Depozite

0070

Bănci centrale

0080

Administrații publice

0090

Instituții de credit

0100

Alte societăți financiare

0110

Societăți nefinanciare

0120

Gospodării ale populației

0130

PERSOANA AUTORIZATĂ,

PERSOANA AUTORIZATĂ,

Numele, prenumele și semnătura

Numele, prenumele și semnătura

(la 11-01-2021, Capitolul III a fost completat de Punctul 10. , Anexa nr. 2 din 22 decembrie 2020, aprobată prin ORDINUL nr. 8 din 22 decembrie 2020, publicat în MONITORUL OFICIAL nr. 27 din 11 ianuarie 2021 )

24^2. (1) La întocmirea raportării periodice "Funcții aferente serviciilor de administrare a activelor, de custodie și altor servicii", se vor avea în vedere următoarele precizări:

A. Venituri și cheltuieli cu taxe și comisioane, defalcate pe activități

(a) Veniturile din taxe și comisioane și cheltuielile cu taxe și comisioane se raportează după tipul de activitate. Formularul include veniturile din taxe și comisioane și cheltuielile cu taxele și comisioanele, altele decât:

i. sumele luate în considerare pentru calcularea dobânzii efective a instrumentelor financiare [IFRS 7.20.(c)] și

ii. sumele rezultate din instrumente financiare care sunt evaluate la valoarea justă prin profit sau pierdere [IFRS 7.20.(c).(i)].

(b) Costurile de tranzacționare direct atribuibile achiziționării sau emisiunii de instrumente financiare care nu sunt evaluate la valoarea justă prin profit sau pierdere nu sunt incluse; acestea fac parte din valoarea inițială de achiziție/emisiune a instrumentelor și sunt amortizate prin profit sau pierdere în cursul duratei de viață reziduale a acestora folosindu-se rata efectivă a dobânzii [a se vedea IFRS 9.5.1.1].

(c) Costurile de tranzacționare direct atribuibile achiziționării sau emisiunii de instrumente financiare evaluate la valoarea justă prin profit sau pierdere sunt incluse ca parte a următoarelor poziții din contul de profit sau pierdere, în funcție de portofoliul contabil în care sunt clasificate respectivele instrumente financiare: "Câștiguri sau pierderi aferente activelor și datoriilor financiare deținute în vederea tranzacționării, net", "Câștiguri sau pierderi aferente activelor financiare nedestinate tranzacționării, evaluate obligatoriu la valoarea justă prin profit sau pierdere, net" și "Câștiguri sau pierderi aferente activelor și datoriilor financiare desemnate ca fiind evaluate la valoarea justă prin profit sau pierdere, net". Acestea nu fac parte din valoarea inițială de achiziție sau de emisiune a acestor instrumente și sunt recunoscute imediat în profit sau pierdere.

(d) Sucursalele raportează veniturile din taxe și comisioane și cheltuielile cu taxe și comisioane conform următoarelor criterii:

i. "Titluri de valoare. Emisiuni" include taxele și comisioanele primite pentru implicarea în generarea sau emisiunea de titluri care nu au fost generate sau emise de către sucursală;

ii. "Titluri de valoare. Ordine de transfer" include taxele și comisioanele generate de primirea, transmiterea și executarea în numele clienților a ordinelor de cumpărare sau de vânzare de titluri;

iii. "Titluri de valoare. Altele venituri din taxe și comisioane aferente titlurilor de valoare" include taxele și comisioanele generate de sucursala care furnizează alte servicii asociate unor titluri care nu au fost generate sau emise de către aceasta;

iv. În cadrul cheltuielilor cu taxe și comisioane, "titluri de valoare" include taxele și comisioanele percepute sucursalei, în cazul primirii de servicii asociate titlurilor de valoare, indiferent dacă acestea sunt sau nu generate sau emise de către sucursală;

v. "Finanțare corporatistă. Consultanță fuziuni și achiziții" include taxele și comisioanele pentru servicii de consultanță în domeniul activităților de fuziuni și achiziții ale clienților corporatiști;

vi. "Finanțare corporatistă. Servicii de trezorerie" include taxele și comisioanele pentru servicii de finanțare corporatistă legate de consultanță în domeniul pieței de capital pentru clienții corporatiști;

vii. "Finanțare corporatistă. Alte venituri din taxe și comisioane aferente activităților de finanțare corporatistă" include toate celelalte taxe și comisioane legate de finanțarea corporatistă;

viii. "Servicii de consultanță pe bază de taxe" include taxele și comisioanele percepute pentru servicii de consultanță acordate clienților, cum ar fi taxele legate de private banking, care nu sunt legate în mod direct de administrarea activelor. Taxele de consultanță în domeniul fuziunilor și achizițiilor nu se includ în cadrul acestei poziții, ci la poziția "Finanțare corporatistă. Consultanță fuziuni și achiziții";

ix. "Compensări și decontări" include veniturile (sau cheltuielile) din taxe și comisioane generate de (sau percepute de la) sucursală atunci când aceasta participă la facilitățile de compensare și de decontare cu contrapartida;

x. "Administrarea activelor", "Custodie", "Servicii administrative centrale pentru organismele de plasament colectiv" și "Tranzacții fiduciare" includ veniturile (sau cheltuielile) din taxe și comisioane generate de (sau percepute de la) sucursală atunci când aceasta furnizează astfel de servicii;

xi. "Servicii de plată" include veniturile (sau cheltuielile) din taxe și comisioane generate de (sau percepute de la) sucursală atunci când aceasta furnizează (primește) servicii de plată în conformitate cu Anexa I la Directiva (UE) 2015/2366. Informațiile privind veniturile din taxe și comisioane se raportează separat pentru conturi curente, carduri de credit, carduri de debit și alte carduri de plată, transferuri și alte ordine de plată, precum și alte venituri din taxe și comisioane legate de serviciile de plată. "Alte venituri din taxe și comisioane legate de serviciile de plată" include, printre altele, taxe pentru utilizarea rețelei de ATM-uri a sucursalei, prin intermediul cardurilor care nu au fost emise de către aceasta. Informațiile privind cheltuielile cu taxe și comisioane aferente cardurilor de credit, debit sau altor carduri se raportează, de asemenea, separat;

xii. "Resurse ale clienților distribuite, dar neadministrate [pe tipuri de produse]" cuprinde veniturile sucursalei din taxe și comisioane pentru distribuirea, către clienții săi actuali, a produselor emise de entități din afara grupului prudențial. Aceste informații se raportează pe tipuri de produse.

xiii. În cadrul cheltuielilor cu taxe și comisioane "Prestarea de servicii externe de distribuire de produse" cuprinde cheltuielile cu distribuirea produselor și serviciilor sucursalei prin intermediul unei rețele externe de agenți/ unui aranjament de distribuție cu furnizori externi, cum ar fi brokerii ipotecari, platformele de creditare online sau interfețele Fintech;

xiv. "Finanțare structurată" include taxele și comisioanele primite pentru implicarea în generarea sau emisiunea de instrumente financiare altele decât titlurile generate sau emise de către sucursală;

xv. "Activități de administrare a împrumuturilor" include, în ceea ce privește veniturile, veniturile din taxe și comisioane generate de sucursala care oferă servicii de administrare a împrumuturilor și, în ceea ce privește cheltuielile, cheltuielile cu taxe și comisioane percepute sucursalei de către furnizorii de servicii de administrare a împrumuturilor;

xvi. "Angajamente de creditare date" și "Garanții financiare date" includ valoarea, recunoscută ca venit aferent perioadei, a amortizării taxelor și comisioanelor pentru aceste activități recunoscute inițial ca "alte datorii";

xvii. "Angajamente de creditare primite" și "Garanții financiare primite" includ cheltuielile cu taxe și comisioane recunoscute de sucursală în cursul perioadei ca o consecință a valorii percepute de către contrapartea care a dat angajamentul de creditare sau care a acordat garanția financiară, recunoscută inițial ca "alte active";

xviii. În cadrul "creditelor acordate" se raportează taxele și comisioanele care sunt percepute în procesul de acordare a creditelor, dar care nu sunt incluse în calculul ratei efective a dobânzii;

xix. "Schimb valutar" include veniturile (cheltuielile) cu taxe și comisioane pentru servicii de schimb valutar (care include schimbul de bancnote și monede străine, taxe privind cecurile internaționale în valută, bid-ask-spread) și veniturile din taxe/ cheltuielile cu taxe pe tranzacțiile internaționale; în cazul în care veniturile (cheltuielile) atribuibile tranzacțiilor de schimb valutar pot fi separate de alte venituri din taxe aferente cardurilor de credit/ debit, această poziție va include, de asemenea, taxele și comisioanele legate de schimbul valutar, generate prin intermediul cardurilor de credit sau debit;

xx. "Mărfuri" include veniturile din taxe și comisioane legate de afacerile cu mărfuri, cu excepția veniturilor aferente tranzacționării mărfurilor, care se raportează ca alte venituri din exploatare;

xxi. "Alte venituri (cheltuieli) cu taxe și comisioane" include veniturile (cheltuielile) din taxe și comisioane generate de sucursală (percepute de la sucursală) care nu pot fi alocate pozițiilor de mai sus.

B. Active implicate în serviciile furnizate

Activitățile legate de administrarea activelor, funcțiile de custodie și alte servicii furnizate de sucursală se raportează folosind următoarele definiții:

i. "Administrarea activelor" se referă la activele care aparțin direct clienților, pentru care sucursala oferă servicii de administrare. "Administrarea activelor" se raportează după tipul de client: organisme de plasament colectiv, fonduri de pensii, portofolii de clienți administrate discreționar și alte vehicule investiționale;

ii. "Active în custodie" se referă la serviciile de conservare și de administrare a instrumentelor financiare furnizate de sucursală în contul clienților și la serviciile conexe serviciilor de custodie cum ar fi administrarea numerarului și a garanțiilor reale. "Activele în custodie" se raportează după tipul de client pentru care sucursala păstrează activele, făcându-se distincția între organismele de plasament colectiv și alții. Elementul "din care: încredințate altor entități" se referă la valoarea activelor incluse în activele aflate în custodie a căror custodie efectivă a fost acordată de către sucursală altor entități;

iii. "Servicii administrative centrale pentru plasamente colective" se referă la serviciile administrative furnizate de către sucursală organismelor de plasament colectiv. Acestea includ, printre altele, serviciile de agent de transfer, de compilare a documentelor contabile, de elaborare a prospectului, a rapoartelor financiare și a altor documente destinate investitorilor, de efectuare a corespondenței prin distribuirea rapoartelor financiare și a tuturor celorlalte documente destinate investitorilor, de efectuare a emisiunilor și răscumpărărilor și de păstrare a registrului investitorilor, precum și de calculare a valorii nete a activelor;

iv. "Tranzacții fiduciare" se referă la activitățile în care sucursala acționează în nume propriu, dar în contul și pe riscul clienților săi. În mod frecvent, în tranzacțiile fiduciare, sucursala furnizează servicii, cum ar fi servicii de administrare a activelor aflate în custodie, unei entități structurate sau de gestionare a portofoliilor pe bază discreționară. Toate tranzacțiile fiduciare se raportează exclusiv la acest element, indiferent dacă sucursala furnizează și alte servicii;

v. "Servicii de plată" se referă la serviciile de plată prevăzute în Anexa I la Directiva (UE) 2015/2366;

vi. "Resurse ale clienților distribuite, dar neadministrate" se referă la produsele emise de entități din afara grupului prudențial al instituției de care aparține sucursala, pe care sucursala le-a distribuit clienților săi actuali. Acest element se raportează după tipul de produs;

vii. "Cuantumul activelor implicate în serviciile furnizate" include valoarea activelor în legătură cu care sucursala acționează, folosind valoarea justă. Alte metode de evaluare, inclusiv valoarea nominală, pot fi folosite în cazul în care valoarea justă nu este disponibilă. În cazurile în care sucursala furnizează servicii unor entități precum organismele de plasament colectiv sau fondurile de pensii, activele în cauză pot fi raportate la valoarea la care entitățile respective raportează activele în propriile bilanțuri. Valorile raportate includ dobânda cumulată, dacă este cazul.

(2) Modelul formularelor pentru această raportare periodică este următorul:

DENUMIREA SUCURSALEI:

Codul LEI [va fi completat în situația în care sucursala dispune de cod LEI]:

DATA RAPORTĂRII:

4^2. Funcții aferente serviciilor de administrare a activelor, de custodie și altor servicii

A. Venituri și cheltuieli cu taxe și comisioane, defalcate pe activități

- lei -

Cod poziție

Perioada curentă

A

B

0010

Venituri din taxe și comisioane

0010

Titluri de valoare

0020

Emisiuni

0030

Ordine de transfer

0040

Alte venituri din taxe și comisioane aferente titlurilor de valoare

0050

Finanțare Corporatistă

0051

Consultanță fuziuni și achiziții

0052

Servicii de trezorerie

0053

Alte venituri din taxe și comisioane aferente activităților de finanțare corporatistă

0054

Servicii de consultanță pe bază de taxe

0055

Compensări și decontări

0060

Administrarea activelor

0070

Custodie [pe tipuri de clienți]

0080

Plasamente colective

0090

Alte venituri din taxe și comisioane aferente serviciilor de custodie

0100

Servicii administrative centrale pentru plasamente colective

0110

Tranzacții fiduciare

0120

Servicii de plată

0131

Conturi curente

0132

Carduri de credit

0133

Carduri de debit și alte carduri de plată

0134

Transferuri și alte ordine de plată

0135

Alte venituri din taxe și comisioane aferente serviciilor de plată

0136

Resurse ale clienților distribuite, dar neadministrate [pe tipuri de produse]

0140

Plasamente colective

0150

Produse de asigurare

0160

Alte venituri din taxe și comisioane aferente resurselor clienților distribuite, dar neadministrate

0170

Finanțare structurată

0180

Activități de administrare a împrumuturilor

0190

Angajamente de creditare date

0200

Garanții financiare date

0210

Credite acordate

0211

Schimb valutar

0213

Mărfuri

0214

Alte venituri din taxe și comisioane

0220

(Cheltuieli cu taxe și comisioane)

0230

(Titluri de valoare)

0235

(Compensări și decontări)

0240

(Administrarea activelor)

0245

(Custodie)

0250

(Servicii de plată)

0255

(din care: Carduri de Credit, de Debit și alte Carduri)

0256

(Activități de administrare a împrumuturilor)

0260

(Angajamente de creditare primite)

0270

(Garanții financiare primite)

0280

(Prestarea de servicii externe de distribuire de produse)

0281

(Schimb valutar)

0282

(Alte cheltuieli din taxe și comisioane)

0290

PERSOANA AUTORIZATĂ,

PERSOANA AUTORIZATĂ,

Numele, prenumele și semnătura

Numele, prenumele și semnătura

B. Active implicate în serviciile furnizate

- lei -

Cod poziție

Cuantumul activelor implicate în serviciile furnizate

A

B

0010

Gestionarea activelor [pe tipuri de clienți]

0010

Plasamente colective

0020

Fondurile de pensii

0030

Portofolii de clienți gestionate în mod discreționar

0040

Alte vehicule investiționale

0050

Active în custodie [pe tipuri de clienți]

0060

Plasamente colective

0070

Altele

0080

Din care: încredințate altor entități

0090

Servicii administrative centrale pentru plasamente colective

0100

Tranzacții fiduciare

0110

Servicii de plată

0120

Resurse clienți distribuite, dar neadministrate [pe tipuri de produse]

0130

Plasamente colective

0140

Produse de asigurare

0150

Altele

0160

PERSOANA AUTORIZATĂ,

PERSOANA AUTORIZATĂ,

Numele, prenumele și semnătura

Numele, prenumele și semnătura

(la 11-01-2021, Capitolul III a fost completat de Punctul 10. , Anexa nr. 2 din 22 decembrie 2020, aprobată prin ORDINUL nr. 8 din 22 decembrie 2020, publicat în MONITORUL OFICIAL nr. 27 din 11 ianuarie 2021 )

25.

(1) La întocmirea raportării periodice "Alte informații" se vor avea în vedere următoarele precizări:

(a) Raportarea periodică 5.A prezintă informații referitoare la valoarea contabilă brută, amortizări și ajustări pentru pierderi așteptate constituite, precum și valoarea contabilă netă a tuturor activelor sucursalelor, grupate pe categorii de operațiuni, astfel:

i. operațiuni de trezorerie și operațiuni interbancare care regrupează, în principal, operațiunile efectuate cu instituțiile de credit;

ii. operațiuni cu clientela, care reflectă operațiunile efectuate cu clienții, alții decât instituțiile de credit;

iii. operațiuni cu titluri și operațiuni diverse și

iv. active imobilizate.

(b) Activele financiare restante (active financiare restante, dar pentru care nu sunt recunoscute pierderi așteptate pe durata de viață și nu au fost depreciate la momentul recunoașterii inițiale), activele financiare pentru care riscul de credit a crescut semnificativ, activele financiare depreciate la data raportării și activele financiare depreciate la recunoașterea inițială sunt evidențiate pe lângă fiecare clasă de activ, în cadrul unor poziții distincte care includ și creanțele atașate și sumele de amortizat aferente fiecărei categorii.

(c) Raportarea periodică 5.B prezintă informații privind depozitele atrase, pe tipuri de depozite, precum și datoriile subordonate. Pentru completarea acestei raportări se vor avea în vedere următoarele:

c1) accepțiunea termenilor este cea prevăzută de Regulamentul BCE BSI;

c2) depozitele atrase de la clientela nebancară, nu cuprind depozitele evaluate la valoarea justă. Conform liniilor tabelului, acestea sunt detaliate pe tipuri de depozite, respectiv conturi curente, depozite la vedere, depozite la termen, depozite colaterale, depozite rambursabile după notificare, precum și certificate de depozit și carnete și librete de economii, nenegociabile,

c3) datoriile atașate și sumele de amortizat aferente depozitelor atrase de la clientela nebancară, reprezentând dobânzi de plătit, calculate potrivit înțelegerilor contractuale și neajunse la scadență, precum și celelalte sume care sunt avute în vedere la calculul ratei efective a dobânzii, se înscriu la poziția "Datorii atașate și sume de amortizat".

c4) datoriile subordonate emise sub forma de titluri de valoare trebuie să fie clasificate ca "datorii constituite prin titluri";

c5) datoriile subordonate sub forma depozitelor sau împrumuturilor vor fi clasificate ca "depozite".

(d) Raportarea periodică 5.C cuprinde informații privind angajamentele de creditare, garanțiile financiare, alte angajamente date sau primite, atât revocabile cât și irevocabile, alte active și datorii contingente, precum și garanțiile reale date și primite. La întocmirea raportării se vor avea în vedere următoarele precizări:

d1) "Angajamentele de creditare" reprezintă angajamente ferme de a acorda credite conform unor termeni și condiții predeterminate, cu excepția celor care sunt instrumente financiare derivate, deoarece acestea pot fi decontate net în numerar sau prin livrarea sau emiterea unui alt instrument financiar;

d2) "Garanțiile financiare" sunt contracte care solicită emitentului să efectueze plăți specificate pentru a rambursa deținătorului o pierdere pe care acesta o suportă, deoarece un anumit debitor nu efectuează plata atunci când aceasta este scadentă în conformitate cu termenii inițiali sau modificați ai unui instrument de datorie, inclusiv garanții acordate pentru alte garanții financiare. Contractele respective corespund definiției contractelor de garanție financiară, prevăzute la IFRS 9.2.1(e) și la IFRS 17.A;

(la 04-12-2024, sintagma: IFRS 4 a fost înlocuită de Punctul 24. , Anexa nr. 2 din ORDINUL nr. 8 din 21 noiembrie 2024, publicat în MONITORUL OFICIAL nr. 1219 din 4 decembrie 2024 )

d3) "Alte angajamente" cuprinde elementele care nu sunt incluse în categoriile precedente;

d4) pozițiile "Angajamente de creditare date - din care: îndoielnice", "Garanții financiare date - din care îndoielnice" și "Alte angajamente date - din care îndoielnice" includ valoarea noțională a acestor angajamente de creditare, garanții financiare și a altor angajamente a căror contrapartidă nu și-a îndeplinit obligațiile;

d5) pentru expunerile extrabilanțiere, "Valoarea noțională" este valoarea care reprezintă cel mai bine expunerea maximă a sucursalei la riscul de credit fără a lua în considerare nicio garanție reală deținută sau alte îmbunătățiri ale calității creditului. În particular, trebuie utilizate următoarele criterii:

(i) pentru garanții financiare date, valoarea noțională este valoarea maximă pe care sucursala ar putea să fie nevoită să o plătească dacă se apelează la garanție;

(ii) pentru angajamentele de creditare date, valoarea noțională este valoarea neutilizată pe care sucursala s-a angajat să o împrumute;

(iii) pentru angajamentele de creditare primite, valoarea noțională este valoarea neutilizată totală pe care o contraparte s-a angajat să o împrumute sucursalei;

(iv) pentru alte angajamente primite, valoarea noțională este valoarea totală la care s-a angajat cealaltă parte la tranzacție.

(e) raportarea periodică 5.D prezintă numărul de clienți ai sucursalei. Pentru completarea acestui tabel se vor avea în vedere persoanele cu care, în desfășurarea activităților prevăzute la art. 18 și la art. 20 din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 99/2006 privind instituțiile de credit și adecvarea capitalului, aprobată cu modificări și completări prin Legea nr. 227/2007, cu modificările și completările ulterioare, sucursala a negociat o tranzacție care se derulează și în prezent, precum și orice persoană care beneficiază de serviciile respectivei sucursale.

(f) Raportarea periodică 5.E prezintă informații cu privire la cifra de afaceri din perspectivă contabilă. Cifra de afaceri netă se raportează în conformitate cu prevederile pct. 57^2 alin. (2) din Anexa nr.1 la Ordinul BNR nr.27/2010 pentru aprobarea Reglementărilor contabile conforme cu IFRS, republicat, cu modificările și completările ulterioare.

(la 04-12-2024, Alineatul (1) , Punctul 25. , Capitolul III a fost completat de Punctul 7. , Anexa nr. 2 din ORDINUL nr. 8 din 21 noiembrie 2024, publicat în MONITORUL OFICIAL nr. 1219 din 4 decembrie 2024 )

(2) Modelul formularelor pentru această raportare periodică este următorul:

DENUMIREA SUCURSALEI:

Codul LEI [va fi completat în situația în care sucursala dispune de cod LEI]:

DATA RAPORTĂRII:

5. Alte informații

1 5.A - Elemente de activ - lei - Cod poziție Amortizări și ajustări pentru pierderi așteptate Valoare contabilă Valoare contabilă brută A B 0010 0020 0030 Operațiuni de trezorerie și operațiuni interbancare 0100 - Casa și alte valori 0110 - Casa 0113 - Numerar în ATM-uri și ASV-uri 0116 - Alte valori 0119 - Cont curent și depozite la BNR, creanțe atașate și sume de amortizat 0120 - Conturi de corespondent la instituții de credit (nostro) și creanțe atașate 0130 - Depozite la instituții de credit, creanțe atașate și sume de amortizat 0140 - Credite acordate instituțiilor de credit, creanțe atașate și sume de amortizat 0150 - Operațiuni reverse repo și titluri luate cu împrumut, creanțe atașate și sume de amortizat 0160 - Valori de recuperat, creanțe atașate și sume de amortizat 0170 - Active financiare restante, creanțe atașate și sume de amortizat 0190 - Active financiare pentru care riscul de credit a crescut semnificativ, creanțe atașate și sume de amortizat 0195 - Active financiare depreciate la data raportării, creanțe atașate și sume de amortizat 0200 - Active financiare depreciate la recunoașterea inițială, creanțe atașate și sume de amortizat 0210 Operațiuni cu clientela 0300 - Creanțe comerciale, creanțe atașate și sume de amortizat 0310 - Credite de trezorerie, creanțe atașate și sume de amortizat 0320 - Credite de consum și vânzări în rate, creanțe atașate și sume de amortizat 0330 - Credite pentru finanțarea operațiunilor de comerț exterior, creanțe atașate și sume de amortizat 0340 - Credite pentru finanțarea stocurilor și pentru echipamente, creanțe atașate și sume de amortizat 0350 - Credite pentru investiții imobiliare, creanțe atașate și sume de amortizat 0360 - Alte credite acordate clientelei, creanțe atașate și sume de amortizat 0370 - Credite acordate instituțiilor financiare, creanțe atașate și sume de amortizat 0380 - Operațiuni reverse repo și titluri luate cu împrumut, creanțe atașate și sume de amortizat 0390 - Conturi curente debitoare, creanțe atașate și sume de amortizat 0400 - Valori de recuperat, creanțe atașate și sume de amortizat 0410 - Active financiare restante, creanțe atașate și sume de amortizat 0420 - Active financiare pentru care riscul de credit a crescut semnificativ, creanțe atașate și sume de amortizat 0425 - Active financiare depreciate la data raportării, creanțe atașate și sume de amortizat 0430 - Active financiare depreciate la recunoașterea inițială, creanțe atașate și sume de amortizat 0440 - Creanțe comerciale - abordarea simplificată, creanțe atașate și sume de amortizat 0450 Operațiuni cu titluri și operațiuni diverse 0500 - Active financiare deținute în vederea tranzacționării 0510 din care, credite și creanțe 0511 - Active financiare desemnate ca fiind evaluate la valoarea justă prin profit sau pierdere 0520 din care, credite și creanțe 0521 - Active financiare evaluate la valoarea justă prin alte elemente ale rezultatului global 0530 din care, credite și creanțe 0531 - Instrumente de datorie la cost amortizat 0540 - Active financiare nedestinate tranzacționării, evaluate obligatoriu la valoarea justă prin profit sau pierdere 0550 din care, credite și creanțe 0551 - Instrumente derivate 0560 - Conturi de decontare privind operațiunile cu titluri și creanțe atașate 0570 - Decontări intrabancare 0580 - Beneficii ale angajaților și conturi asimilate 0590 - Asigurări sociale, protecția socială și conturi asimilate 0600 - Bugetul statului, fonduri speciale și conturi asimilate 0610 - Debitori diverși, creanțe atașate și sume de amortizat 0620 - Decontări din operațiuni în asocieri în participație 0630 - Conturi de stocuri 0640 - Conturi de regularizare 0650 - Active financiare restante, creanțe atașate și sume de amortizat 0660 - Active financiare pentru care riscul de credit a crescut semnificativ, creanțe atașate și sume de amortizat 0665 - Active financiare depreciate la data raportării, creanțe atașate și sume de amortizat 0670 - Active financiare depreciate la recunoașterea inițială, creanțe atașate și sume de amortizat 0680 - Active aferente unui contract - abordarea simplificată, creanțe atașate și sume de amortizat 0690 - Creanțe comerciale din operațiuni diverse - abordarea simplificată, creanțe atașate și sume de amortizat 0695 Active imobilizate 0700 - Credite subordonate, creanțe atașate și sume de amortizat 0710 - Imobilizări în curs, imobilizări necorporale si corporale 0740 - Creanțe din operațiuni de leasing financiar, creanțe atașate și sume de amortizat 0750 - Active financiare restante, creanțe atașate și sume de amortizat 0760 - Active financiare pentru care riscul de credit a crescut semnificativ, creanțe atașate și sume de amortizat 0765 - Active financiare depreciate la data raportării, creanțe atașate și sume de amortizat 0770 - Active financiare depreciate la recunoașterea inițială, creanțe atașate și sume de amortizat 0780 - Creanțe din operațiuni de leasing financiar - abordarea simplificată, creanțe atașate și sume de amortizat 0790 Total 0900 PERSOANA AUTORIZATĂ, PERSOANA AUTORIZATĂ, Numele, prenumele și semnătura Numele, prenumele și semnătura (la 04-12-2024, Modelul formularului 5.A, Punctul 5. , Alineatul (2) , Punctul 25. , Capitolul III a fost modificată de Punctul 8. , Anexa nr. 2 din ORDINUL nr. 8 din 21 noiembrie 2024, publicat în MONITORUL OFICIAL nr. 1219 din 4 decembrie 2024 )

5.B: Elemente de datorii

Cod poziție

Valoare

- lei -

A

B

0010

Depozite atrase de la clientela nebancară

0100

Conturi curente

0110

Conturi de depozite

0120

- Depozite la vedere

0121

- Depozite la termen

0122

- Depozite colaterale

0123

- Depozite rambursabile după notificare

0124

Certificate de depozit, carnete și librete de economii

0130

- Certificate de depozit

0131

- Carnete și librete de economii

0132

Datorii atașate și sume de amortizat

0140

Datorii subordonate

0200

Depozite

0210

Datorii constituite prin titluri

0220

PERSOANA AUTORIZATĂ,

PERSOANA AUTORIZATĂ,

Numele, prenumele și semnătura

Numele, prenumele și semnătura

5.C: Elemente în afara bilanțului

Cod poziție

Valoare națională

- lei -

A

B

0010

Angajamente de creditare

Date

0100

Din care: îndoielnice

0110

Primite

0200

Garanții financiare

Garanții date

0300

Din care: îndoielnice

0310

Garanții primite (inclusiv instrumente

derivate pe riscul de credit)

0400

Alte angajamente

Date

0500

Din care: îndoielnice

0510

Primite

0600

Alte active contingente

0700

Alte datorii contingente

0800

Garanții reale date

0900

Garanții reale primite

1000

PERSOANA AUTORIZATĂ,

PERSOANA AUTORIZATĂ,

Numele, prenumele și semnătura

Numele, prenumele și semnătura

5.D: Număr de clienți

Cod poziție

Număr

A

B

0010

Număr clienți, din care:

0050

- Persoane fizice

0060

- Persoane juridice

0070

PERSOANA AUTORIZATĂ,

PERSOANA AUTORIZATĂ,

Numele, prenumele și semnătura

Numele, prenumele și semnătura

5.E: - Cifra de afaceri

Cod poziție

Valoare

A

B

0010

Cifra de afaceri netă

0010

PERSOANA AUTORIZATĂ,

PERSOANA AUTORIZATĂ,

Numele, prenumele și semnătura

Numele, prenumele și semnătura

(la 04-12-2024, Punctul 5. , Alineatul (2) , Punctul 25. , Capitolul III a fost completat de Punctul 9. , Anexa nr. 2 din ORDINUL nr. 8 din 21 noiembrie 2024, publicat în MONITORUL OFICIAL nr. 1219 din 4 decembrie 2024 )

Capitolul IV ↑ Cuprins

CORESPONDENȚA*1 CU PLANUL DE CONTURI PENTRU INSTITUȚIILE CARE APLICĂ IFRS

*1 Corespondența conturilor prevăzută în prezentul capitol nu are caracter exhaustiv, aceasta putând fi adaptată în funcție de specificul operațiunilor, cu respectarea conținutului conturilor prevăzute de Ordinul BNR nr. 27/2010.

(la 04-12-2024, Titlul Capitolului IV a fost modificat de Punctul 10. , Anexa nr. 2 din ORDINUL nr. 8 din 21 noiembrie 2024, publicat în MONITORUL OFICIAL nr. 1219 din 4 decembrie 2024 )

Cod

poziție

Plan de conturi

1. Bilanțul [situația poziției financiare]

1.1 - Active

0010

101 + 102 + 109 + 1111 + 1112 + ex. 1115 ± ex.*2) 1171 + 121 + 1271 + 1311 + ex. 1314 ± ex. 1317 + 1411 ± ex. 1417 ± ex. 181 ± ex. 182 ± ex. 183 ± ex. 184 - (± ex. 191 ± ex. 192 + ex. 197 ± ex. 199 (solduri aferente activelor financiare*3)) - ex. 1632

0020

101 + 102

0030

1111 + 1112 + ex. 1115 ± ex. 1171 ± ex. 181 ± ex. 182 ± ex. 183 ± ex. 184 - (± ex. 191 ± ex. 192 + ex. 197 ± ex. 199 (solduri aferente activelor financiare)) - ex. 1632

0040

109 + 121 + 1271 + 1311 + ex. 1314 ± ex. 1317 + 1411 ± ex. 1417 ± ex. 181 ± ex. 182 ± ex. 183 ± ex. 184 - (± ex. 191 ± ex. 192 + ex. 197 ± ex. 199 (solduri aferente activelor financiare)) - ex. 1632

0050

3011 + 311 (solduri debitoare)*4) + ex. 412

0060

311(solduri debitoare)

0070

30111 + ex. 412

0080

30112

0090

30113

0096

305 + ex. 412

0097

3051 + ex. 412

0098

3052

0099

3053

0100

30212 + 30213

0120

30212

0130

30213

0141

303 ± ex. 381 ± ex. 382 ± ex. 383 ± ex. 384 + 413 - ex. 3566

0142

3031 + 413

0143

3032 + ex. 3037 ± ex. 381 ± ex. 382 ± ex. 383 ± ex. 384 - ex. 3566

0144

3033 + ex. 3037 + ex. 381 + ex. 382 + ex. 383 + ex. 384 - ex. 3566

0181

1113 + 1114 + ex. 1115 ± ex. 1171 + 1312 + 1313 + ex. 1314 ± ex. 1317 + 1412 ± ex. 1417 ± 152 ± 161 ± ex. 181 ± ex. 182 ± ex. 183 ± ex. 184 - (± ex. 191 ± ex. 192 + ex. 197 ± ex. 199 (solduri aferente activelor financiare)) ± 201 ± 202 ± 203 ± 204 ± 205 ± 206 ± 209 ± 231 ± 243 + 2511 (solduri debitoare) ± 25171 ± 261 ± 281 ± 282 ± 283 ± 284 ± 285 - (± 291 ± 292 + 297 ± 299 (solduri aferente activelor financiare)) + 304 + 333 (solduri debitoare) + 3362 + 3371 + ex. 3515 + ex. 35192 ± ex. 355 + 3571 + 371 + 378 ± ex. 381 ± ex. 382 ± ex. 383 ± ex. 384 ± 385 ± 386 - (± 391 + 3921 + 3922 ± 3923 + 3927 ± 3929 (solduri aferente activelor financiare)) + 401 + 402 ± 407 ± 471 ± 481 ± 482 ± 483 ± 484 ± 485 - (4931 + 4932 ± 4933 + 4937 ± 4939 (solduri aferente activelor financiare) ± 494 ± 495 ± 496) - ex. 1632 - 2632 - ex. 3566 - 408 - 4732

0182

304 ± ex. 381 ± ex. 382 ± ex. 383 ± ex. 384 - (± 391) - ex. 3566

0183

1113 + 1114 + ex. 1115 ± ex. 1171 + 1312 + 1313 + ex. 1314 ± ex. 1317 + 1412 ± ex. 1417 ± 152 ± 161 ± ex. 181 ± ex. 182 ± ex. 183 ± ex. 184 - (± ex. 191 ± ex. 192 + ex. 197 ± ex. 199 (solduri aferente activelor financiare)) ± 201 ± 202 ± 203 ± 204 ± 205 ± 206 ± 209 ± 231 ± 243 + 2511 (solduri debitoare) ± 25171 ± 261 ± 281 ± 282 ± 283 ± 284 ± 285 - (± 291 ± 292 + 297 ± 299 (solduri aferente activelor financiare)) + 333 (solduri debitoare) + 3362 + 3371 + ex. 3515 + ex. 35192 ± ex. 355 + 3571 + 371 + 378 ± ex. 381 ± ex. 382 ± ex. 383 ± ex. 384 ± 385 ± 386 - (3921 + 3922 ± 3923 + 3927 ± 3929 (solduri aferente activelor financiare)) + 401 + 402 ± 407 ± 471 ± 481 ± 482 ± 483 ± 484 ± 485 - (4931 + 4932 ± 4933 + 4937 ± 4939 (solduri aferente activelor financiare) ± 494 ± 495 ± 496) - ex. 1632 - 2632 - ex. 3566 - 408 - 4732

0240

312 (solduri debitoare) +313 (solduri debitoare) + 314 (solduri debitoare) +315 (solduri debitoare)

0250

316 (solduri debitoare)

0270

432 + 442 + ex. 443 - 4612 - ex. 462 - 49212 - 4923 - ex. 4924

0280

432 + 4421 + 4422 + 4423 + 4424 + ex. 443 - 46121- 46122 - 46123 - 46124 - ex. 462 - 49212 - 49231 - 49232 - 49233 - 49234 - ex. 4924

0290

4425 + ex. 443 - 46125 - ex. 462 - 49235 - ex. 4924

0300

431 + 441 + ex. 443 - 4611- ex. 462 - 49211 - 4922 - ex. 4924

0330

3531 (solduri debitoare)

0340

35311 (solduri debitoare)

0350

35312 (solduri debitoare)

0360

341 (sold debitor)*5) + ex. 3515 + ex. 35192 + 3521 (sold debitor) + 3522 (sold debitor) + 35262 + 35324 + 35328 (sold debitor) + 3533 (sold debitor) + 3534 + 3536 (sold debitor) + 3538 (sold debitor) + 35392 ± ex. 355 + 3611 + ex. 3612 + 3613 + 362 + 3723 (sold debitor) + 3729 (sold debitor) + 375 + 3799 (solduri debitoare) - ex. 393 + 421

0370

ex.3612 + 363 - ex.393

1.2 - Datorii

0010

3012 + 311(solduri creditoare)

0020

311 (solduri creditoare)

0030

30121

0040

30122

0050

30123

0060

30129

0070

3022

0080

30221

0090

30222

0100

30229

0110

112 ± 1172 + 122 + 1272 ± 132 ± 142 ± 151 ± 162 ± 199 (solduri aferente datoriilor financiare*6)) ± 232 ± 241 + 2511 (solduri creditoare) ± 25172 ± 253 ± 254 ± 262 ± 299 (solduri aferente datoriilor financiare) ± 321 ± 322 ± 325 ± 326 + 331 + 332 + 333 (solduri creditoare) + 334 + 335 + 3361 + 3372 + ex. 35191 ± ex. 356 + 3572 + 377 + 3791 ± 3929 (solduri aferente datoriilor financiare) ± 472 ± 4939 (solduri aferente datoriilor financiare) + 531 + 532 ± 537 - 1631 - 2631 - ex. 3556 - 4731 - 538

0120

112 ± 1172 + 122 + 1272 ± 132 ± 142 ± 151 ± ex. 199 (solduri aferente datoriilor financiare) ± 232 ± 241 + 2511 (solduri creditoare) ± 25172 ± 253 ± 254 ± ex. 299 (solduri aferente datoriilor financiare) ± ex. 356 ± ex. 3929 (solduri aferente datoriilor financiare) ± 4939 (solduri aferente datoriilor financiare) + 5312 + 5322 ± ex. 537 - ex. 1631 - ex. 2631 - ex. 3556 - ex. 538

0130

± 321 ± 322 ± 325 ± 326 ± ex. 3929 (solduri aferente datoriilor financiare) + 5311 + 5321 ± ex. 537 - ex. 3556 - ex. 538

0140

± 162 ± ex. 199 (solduri aferente datoriilor financiare) ± 262 ± ex. 299 (solduri aferente datoriilor financiare) + 331 + 332 + 333 (solduri creditoare) + 334 + 335 + 3361 + 3372 + ex. 35191 ± ex. 356 + 3572 + 377 + 3791 ± ex. 3929 (solduri aferente datoriilor financiare) ± 472 - ex. 1631 - ex. 2631 - ex. 3556 - 4731

0150

312 (solduri creditoare) + 313 (solduri creditoare) + 314 (solduri creditoare) + 315 (solduri creditoare)

0160

316 (solduri creditoare)

0170

551 + 552 + 553 + 554 + 555 + 559

0180

5523 + 5525 + ex.5527

0190

5526

0200

554

0210

553

0220

551

0230

5521 + 5522 + ex.5527 + 5529 + 555 + 559

0240

3531 (solduri creditoare)

0250

35311 (solduri creditoare)

0260

35312 (solduri creditoare)

0280

341 (sold creditor) + 3511 + 3512 + 3513 + 3514 + 3516 + 3517 + 3518 + ex.35191 + 3521 (sold creditor) + 3522 (sold creditor) + 35261 + 35323 + 35328 (sold creditor) + 3533 (sold creditor) + 3536 (sold creditor) + 3538 (sold creditor) + 35391 ± ex.356 + 3723 (sold creditor) + 3729 (sold creditor) + 376 + 3799 (solduri creditoare)

(la 04-12-2024, Formularul 1.1 din Capitolul IV a fost modificat de Punctul 11. , Anexa nr. 2 din ORDINUL nr. 8 din 21 noiembrie 2024, publicat în MONITORUL OFICIAL nr. 1219 din 4 decembrie 2024 )

Notă *2) Sintagma "ex. " se referă la prezentarea extrasului din soldul contului respectiv, care corespunde conținutului poziției din situațiile financiare la care se referă. *3) Soldurile conturilor analitice în care se înregistrează alte ajustări aferente activelor financiare *4) În cazul conturilor bifuncționale, sintagma "solduri debitoare", respectiv, "solduri creditoare" se referă la prezentarea distinctă a sumei soldurilor analitice debitoare ui, respectiv, creditoare, componente ale soldului contului sintetic bifuncțional. *5) În cazul conturilor bifuncționale, sintagma "sold debitor", respectiv, "sold creditor" se referă la prezentarea soldului contului sintetic bifuncțional (debitor sau creditor) rezultat din însumarea tuturor soldurilor conturilor analitice ale acestuia, indiferent de natura lor *6) Soldurile conturilor analitice în care se înregistrează alte ajustări aferente datoriilor financiare

Cod poziție Plan de conturi 1.3 - Capitaluri proprii 0010 502 ± 504 0050 527 ± ex.5292 ± ex.524 0060 527 ± ex.524 0070 ± ex.5292 ± ex.524 0080 ± 525 ± ex.5292 ± ex.524 0090 516 ± 521 ± 522 ± 523 ± 526 ± 528 ± ex.5292 ± ex.524 0095 516 ± 5221 ± 5232 ± 5233 ± ex.526 ± 528 ± ex.5292 ± ex.524 0100 5162 + ex. 5163 ± ex. 524 0110 5161 + ex. 5163 ± ex. 524 0120 ± ex.5292 ± ex.524 0122 ± ex.526 ± ex.524 0320 ± 5221 ± ex.524 0330 ± 5232 ± 5233 ± ex.524 0340 ± 5233 ± ex.524 0350 ± 5232 ± ex.524 0360 ± 528 ± ex.524 0128 ± 521 ± 5222 ± 5223 ± 5231 ± 5234 ± ex.526 ± ex.524 0140 ± 521 ± ex.524 0150 ± 5231 ± ex.524 0155 ± 5222 ± 5223 ± ex.524 0165 ± 5234 ± ex.524 0170 ± ex.526 ± ex.524 0190 ± ex. 524 ± 5811 ± 5814 ± 5815 ± 5816 ± 5817 0200 ± 5812 ± 5813 0210 512 + 513 + 514 + 517 + 519 ± ex.524 0250 ± 591 0255 - 592 2. Contul de profit sau pierdere 0010 7011 + 7012 + 7013 + 7014 + 7015 + 7017 + 7018 - 6617 + 7021 + 7022 + 7023 + 7024 + 7027 + 7028 - 6627 + 70331 + 70341 + ex. 7037 + 7038 - 66327 + 7041 + 7043 + 7048 - 66437 + 7051 + 7052 + 7053 + 7058 - 66447 + 7619 + 7629 + 76329 + 76439 + 76449 0041 70331 + ex. 7038 0051 ex. 7011 + 70132 + 70133 + ex. 70134 + 70142 + 7015 + ex. 7017 + ex. 7018 - ex. 6617 + 7021 + 7022 + 7023 + 7024 + ex. 7027 + 7028 - 6627 + 70341 + ex. 7037 + ex. 7038 - 66327 + 7041 + 7048 - 66437 + 7051 + 7052 + 7058 - 66447 + ex. 7619 + ex. 7629 + ex. 76329 + ex. 76439 + 76449 0080 ex. 7011 + 7012 + 70131 + ex. 70134 + 70141 + ex. 7017 + ex. 7018 - ex. 6617 + ex. 7037 0085 ex. 7017 + ex. 7027 + ex. 7037 + 7043 + 7053 + ex. 7619 + ex. 7629 + ex. 76329 + ex. 76439 0090 6011 + 6012 + 6013 + 6014 + 6015 + 6017 + 6022 + 6023 + 6024 + 6025 + 6026 + 6027 + 6036 + ex. 6037 + 6041 + 6043 + 6051 + 6052 + 6053 + 6657 + 6619 + 6629 + 66329 + 66439 + 66449 0120 6011 + 6012 + 6013 + 6014 + 6015 + ex. 6017 + 6022 + 6023 + 6024 + 6025 + 6026 + ex. 6027 + 6036 + ex. 6037 + 6041 + 6051 + 6052 + ex. 6619 + ex. 6629 + ex. 66329 + ex. 66439 0140 ex. 6017 + ex. 6027 + ex. 6037 + 6657 0145 ex. 6017 + ex. 6027 + ex. 6037 + 6043 + 6053 + ex. 6619 + ex. 6629 + ex. 66329 + ex. 66439 + 66449 0160 70333 + 7054 0200 7019 + 7029 + 7039 + 7049 + 7059 + 7069 + 7071 + 7072 + 7077 + 708 0210 6019 + 6029 + 6039 + 6049 + 6059 + 6069 + 6071 + 6072 + 6077 + 608 0220 70336 + 70342 + 7036 + ex. 7037 + ex. 767 - 6033 - 6034 - ex. 6037 - ex. 668 0231 70336 - 6033 0241 70342 + ex. 767 - 6034 - ex. 668 0260 7036 + ex. 7037 - ex. 6037 0270 ex. 7037 - ex. 6037 0280 70311 + 70312 + ex. 7061 + 70741 + 70742 + 70743 + 70744 + 70745 + 70746 + 70749 - 60311 - 60312 - 60313 - ex. 6061 - 60741 - 60742 - 60743 - 60744 - 60745 - 60746 - 60749 0287 7035 - 6035 0290 70321 + 70322 - 60321 - 60322 - 60323 0300 70747 + 70751 + 70752 + 70753 - 60747 - 60751- 60752 - 60753 0310 ex. 7061 - ex. 6061 0330 746 + ex. 749 - ex. 609 - 646 0340 7042 + 7045 + 709 + 741 + 742 + 744 + 747 + 748 + ex. 749 + 781 0350 6045 + ex. 609 + 6311 + 6312 + 644 + 647 + ex. 649 + 681 0360 6042 + 611 + 612 + 617 + ex. 621 + 632 + 634 + 635 + 641 + ex. 649 0370 611 + 612 + 617 0380 6042 + ex. 621 + 632 + 634 + 635 + 641 + ex. 649 0385 ex. 621 0390 651 + 652 + 653 0400 ex. 652 + ex. 653 0410 ex. 652 + ex. 653 0420 651 + ex. 653 0425 7618 + 7628 + 76318 + 76328 + 76438 + 76448 – 6618 – 6628 – 66318 – 66328 – 66438 – 66448 0426 ex. 76318 – ex. 66318 0427 7618 + 7628 + ex. 76318 + 76328 + 76438 + 76448 – 6618 – 6628 – ex. 66318 – 66328 – 66438 – 66448 0430 6651 + 6652 + 6653 + 6654 + 6655 + 6659 – 765 0435 ex. 6659 - ex. 7659 0440 ex. 6651 - ex. 7651 0450 ex. 6651 + 6652 + 6653 + 6654 + 6655 + ex. 6659 - ex. 7651 - 7652 - 7653 - 7654 - 7655 - ex. 7659 0460 6611 + 6612 + 6613 + 6615 + 6621 + 6622 + 6623 + 6624 + 6625 + 6631 + 66321 + 66324 + 66431 + 66432 + 66433 + 66434 + 66435 + 66441 + 66442 + 66443 + 66445 + ex. 668 - 7611 - 7612 - 7613 - 7615 - 7621 - 7622 - 7623 - 7624 - 7625 - 7631 - 76321 - 76324 - 76431 - 76432 - 76433 - 76434 - 76435 - 76441 - 76442 - 76443 - 76445 - ex. 767 0481 66311 + ex. 668 - 76311 - ex. 767 0491 6611 + 6612 + 6613 + 6615 + 6621 + 6622 + 6623 + 6624 + 6625 + 66312 + 66321 + 66324 + 66431 + 66432 + 66433 + 66434 + 66435 + 66441 + 66442 + 66443 + 66445 + ex. 668 - 7611 - 7612 - 7613 - 7615 - 7621 - 7622 - 7623 - 7624 - 7625 - 76312 - 76321 - 76324 - 76431 - 76432 - 76433 - 76434 - 76435 - 76441 - 76442 - 76443 - 76445 - ex. 767 0520 6633 + 6642 - 7633 - 7642 0530 ex. 66421 + ex. 66423 + ex. 66424 - ex. 76421 - ex. 76423 - ex. 76424 0540 ex. 66423 + ex. 66424 - ex. 76423 - ex. 76424 0560 ex. 66421 + ex. 66422 + ex. 66424 - ex. 76421 - 76422 - ex. 76424 0570 6633 - 7633 0600 ex. 74997- 633 0620 ex. 691 + ex. 692 + ex. 693 - ex. 791 - ex. 793 0623 ex. 693 0626 -ex. 793 0660 ex. 691 + ex. 692 + ex. 693 - ex. 791 - ex. 793 0663 ex. 693 0666 -ex. 793 0670 ± 591 (la 04-12-2024, Formularul 2 din Capitolul IV a fost modificat și completat de Punctele 12. și 13, Anexa nr. 2 din ORDINUL nr. 8 din 21 noiembrie 2024, publicat în MONITORUL OFICIAL nr. 1219 din 4 decembrie 2024 ) (la 13-01-2020, Formularul 2, Contul de profit sau pierdere, Capitolul IV a fost modificat și completat de Punctele 10-11, Anexa nr. 2 din ORDINUL nr. 12 din 20 decembrie 2019, publicat în MONITORUL OFICIAL nr. 17 din 13 ianuarie 2020 )

2^1. Active financiare evaluate la cost amortizat Cod poziție Coloana Plan de conturi 0010 0010 304 ± ex. 381 ± ex. 382 ± ex. 383 ± ex. 384 – (± 391) – ex. 3566 0015 304 ± ex. 381 – ex. 3566 0020 ex. 304 ± ex. 381 – ex. 3566 0030 ± ex. 382 – ex. 3566 0040 ± ex. 383 – ex. 3566 0041 ± ex. 384 – ex. 3566 0050 – 3911 0060 – 39121 0070 – 39122 0071 – (± 3913) 0080 ex. 99621 + ex. 99622 0090 ex. 99621 + ex. 99622 0020 0010 ex. 304 ± ex. 381 ± ex. 382 ± ex. 383 ± ex. 384 – (± ex. 391) – ex. 3566 0015 ex. 304 ± ex. 381 – ex. 3566 0020 ex. 304 ± ex. 381 – ex. 3566 0030 ± ex. 382 – ex. 3566 0040 ± ex. 383 – ex. 3566 0041 ± ex. 384 – ex. 3566 0050 – ex. 3911 0060 – ex. 39121 0070 – ex. 39122 0071 – (± ex. 3913) 0080 ex. 99621 + ex. 99622 0090 ex. 99621 + ex. 99622 0030 0010 ex. 304 ± ex. 381 ± ex. 382 ± ex. 383 ± ex. 384 – (± ex. 391) – ex. 3566 0015 ex. 304 ± ex. 381 – ex. 3566 0020 ex. 304 ± ex. 381 – ex. 3566 0030 ± ex. 382 – ex. 3566 0040 ± ex. 383 – ex. 3566 0041 ± ex. 384 – ex. 3566 0050 – ex. 3911 0060 – ex. 39121 0070 – ex. 39122 0071 – (± ex. 3913) 0080 ex. 99621 + ex. 99622 0090 ex. 99621 + ex. 99622 0040 0010 ex. 304 ± ex. 381 ± ex. 382 ± ex. 383 ± ex. 384 – (± ex. 391) – ex. 3566 0015 ex. 304 ± ex. 381 – ex. 3566 0020 ex. 304 ± ex. 381 – ex. 3566 0030 ± ex. 382 – ex. 3566 0040 ± ex. 383 – ex. 3566 0041 ± ex. 384 – ex. 3566 0050 – ex. 3911 0060 – ex. 39121 0070 – ex. 39122 0071 – (± ex. 3913) 0080 ex. 99621 + ex. 99622 0090 ex. 99621 + ex. 99622 0050 0010 ex. 304 ± ex. 381 ± ex. 382 ± ex. 383 ± ex. 384 – (± ex. 391) – ex. 3566 0015 ex. 304 ± ex. 381 – ex. 3566 0020 ex. 304 ± ex. 381 – ex. 3566 0030 ± ex. 382 – ex. 3566 0040 ± ex. 383 – ex. 3566 0041 ± ex. 384 – ex. 3566 0050 – ex. 3911 0060 – ex. 39121 0070 – ex. 39122 0071 – (± ex. 3913) 0080 ex. 99621 + ex. 99622 0090 ex. 99621 + ex. 99622 0060 0010 ex. 304 ± ex. 381 ± ex. 382 ± ex. 383 ± ex. 384 – (± ex. 391) – ex. 3566 0015 ex. 304 ± ex. 381 – ex. 3566 0020 ex. 304 ± ex. 381 – ex. 3566 0030 ± ex. 382 – ex. 3566 0040 ± ex. 383 – ex. 3566 0041 ± ex. 384 – ex. 3566 0050 – ex. 3911 0060 – ex. 39121 0070 – ex. 39122 0071 – (± ex. 3913) 0080 ex. 99621 + ex. 99622 0090 ex. 99621 + ex. 99622 0070 0010 1113 + 1114 + ex. 1115 ± ex. 1171 + 1312 + 1313 + ex. 1314 ± ex. 1317 + 1412 ± ex. 1417 ± 152 ± 161 ± ex. 181 ± ex. 182 ± ex. 183 ± ex. 184 - (± ex. 191 ± ex. 192 + ex. 197 ± ex. 199 (solduri aferente activelor financiare)) ± 201 ± 202 ± 203 ± 204 ± 205 ± 206 ± 209 ± 231 ± 243 + 2511 (solduri debitoare) ± 25171 ± 261 ± 281 ± 282 ± 283 ± 284 ± 285 - (± 291 ± 292 + 297 ± 299 (solduri aferente activelor financiare)) + 333 (solduri debitoare) + 3362 + 3371 + ex. 3515 + ex. 35192 ± ex. 355 + 3571 + 371 + 378 ± ex. 381 ± ex. 382 ± ex. 383 ± ex. 384 ± 385 ± 386 - (3921 + 3922 ± 3923 + 3927 ± 3929 (solduri aferente activelor financiare)) + 401 + 402 ± 407 ± 471 ± 481 ± 482 ± 483 ± 484 ± 485 - (4931 + 4932 ± 4933 + 4937 ± 4939 (solduri aferente activelor financiare) ± 494 ± 495 ± 496) + 508 (sold debitor) - ex. 1632 - 2632 - ex. 3566 - 408 - 4732 0015 1113 + 1114 + ex. 1115 ± ex. 1171 + 1312 + 1313 + ex. 1314 ± ex. 1317 + 1412 ± ex. 1417 ± 152 ± 161 ± ex. 181 – (± ex. 199 (solduri aferente activelor financiare)) ± 201 ± 202 ± 203 ± 204 ± 205 ± 206 ± 209 ± 231 ± 243 + 2511 (solduri debitoare) ± 25171 ± 261 ± 281 – (± ex. 299 (solduri aferente activelor financiare)) + 333 (solduri debitoare) + 3362 + 3371 + ex. 3515 + ex. 35192 ± ex. 355 + 3571 + 371 + 378 ± ex. 381 – (± ex. 3929 (solduri aferente activelor financiare)) + 401 + 402 ± 407 ± 471 ± 481 – (± ex. 4939 (solduri aferente activelor financiare) ± ex. 4959) + 508 (sold debitor) – ex. 1632 – ex. 2632 - ex. 3566 – ex. 408 – ex. 4732 0020 ex. 1113 + ex. 1114 + ex. 1115 ± ex. 1171 + ex. 1312 + ex. 1313 + ex. 1314 ± ex. 1317 + ex. 1412 ± ex. 1417 ± ex. 152 ± ex. 161 ± ex. 181 – (± ex. 199 (solduri aferente activelor financiare)) ± ex. 201 ± ex. 202 ± ex. 203 ± ex. 204 ± ex. 205 ± ex. 206 ± ex. 209 ± ex. 231 ± ex. 243 + ex. 2511 (solduri debitoare) ± ex. 25171 ± ex. 261 ± ex. 281 – (± ex. 299 (solduri aferente activelor financiare)) + ex. 333 (solduri debitoare) + ex. 3362 + ex. 3371 + ex. 3515 + ex. 35192 ± ex. 355 + ex. 3571 + ex. 371 + ex. 378 ± ex. 381 – (± ex. 3929 (solduri aferente activelor financiare)) + ex. 401 + ex. 402 ± ex. 407 ± ex. 471 ± ex. 481 – (± ex. 4939 (solduri aferente activelor financiare) ± ex. 4959) + ex. 508 (sold debitor) – ex. 1632 – ex. 2632 - ex. 3566 – ex. 408 – ex. 4732 0030 ± ex. 182 - (± ex. 199 (solduri aferente activelor financiare)) ± 282 ± ex. 285 - (± ex. 299 (solduri aferente activelor financiare)) ± ex. 382 ± ex. 385 ± ex. 386 - (± ex. 3929 (solduri aferente activelor financiare)) ± 482 ± ex. 485 - (± ex. 4939 (solduri aferente activelor financiare) ± ex. 4959) - ex. 1632 - ex. 2632 - ex. 3566 - ex. 408 - ex. 4732 0040 ± ex. 183 - (± ex. 199 (solduri aferente activelor financiare)) ± 283 ± ex. 285 - (± ex. 299 (solduri aferente activelor financiare)) ± ex. 383 ± ex. 385 ± ex. 386 - (± ex. 3929 (solduri aferente activelor financiare)) ± ex.483 ± ex. 485 - (± ex. 4939 (solduri aferente activelor financiare) ± ex. 4959) - ex. 1632 - ex. 2632 - ex. 3566 - ex. 408 - ex. 4732 0041 ± ex. 184 – (± ex. 199 (solduri aferente activelor financiare)) ± 284 – (± ex. 299 (solduri aferente activelor financiare)) ± ex. 384 – (± ex. 3929 (solduri aferente activelor financiare)) ± 484 – (± ex. 4939 (solduri aferente activelor financiare) ± ex. 4959) – ex. 1632 – ex. 2632 - ex. 3566 – ex. 408 – ex. 4732 + ex. 1913 (solduri debitoare) + ex. 1923 (solduri debitoare) + 2913 (solduri debitoare) + 2923 (solduri debitoare) + 3923 (solduri debitoare) + 4933 (solduri debitoare) + 4943 (solduri debitoare) + 4953 (solduri debitoare) + 4963 (solduri debitoare) 0050 – (ex. 1911 + ex.1921 + 2911 + 2921 + 3921 + 4931 + 4941 + 4951 + 4961) 0060 - (ex. 19121 + ex.19221 + ex. 197 + 29121 + ex. 29123 + 29221 + ex.29223 + ex. 297 + 39221 + ex. 39223 + ex. 39224 + ex. 3927 + 49321 + ex. 49323 + ex. 4937 + 49421 + ex. 49423 + 49521 + ex.4957 + 49621) 0070 - (ex. 19122 + ex.19222 + ex. 197 + 29122 + ex. 29123 + 29222 + ex.29223 + ex. 297 + 39222 + ex. 39223 + ex. 39224 + ex. 3927 + 49322 + ex. 49323 + ex. 4937 + 49422 + ex. 49423 + 49522 + ex. 4957 + 49622) 0071 – (ex. 1913 (solduri creditoare) + ex. 1923 (solduri creditoare) + ex. 197 + 2913 (solduri creditoare) + 2923 (solduri creditoare) + ex. 297 + 3923 (solduri creditoare) + ex. 3927 + 4933 (solduri creditoare) + ex. 4937 + 4943 (solduri creditoare) + 4953 (solduri creditoare) + ex. 4957 + 4963 (solduri creditoare)) 0080 ex. 99611 + ex. 99612 + ex. 99621 + ex. 99622 0090 ex. 99611 + ex. 99612 + ex. 99621 + ex. 99622 0080 0010 1113 + 1114 + ex. 1115 ± ex. 1171 + ex. 1312 + ex. 1313 + ex. 1314 ± ex. 1317 + ex. 1412 ± ex. 1417 ± ex. 152 ± ex. 161 ± ex. 181 ± ex. 182 ± ex. 183 ± ex. 184 – (± ex. 191 ± ex. 192 + ex. 197 ± ex. 199 (solduri aferente activelor financiare)) – ex. 1632 0015 1113 + 1114 + ex. 1115 ± ex. 1171 + ex. 1312 + ex. 1313 + ex. 1314 ± ex. 1317 + ex. 1412 ± ex. 1417 ± ex. 152 ± ex. 161 ± ex. 181 – (± ex. 199 (solduri aferente activelor financiare)) – ex. 1632 0020 ex. 1113 + ex. 1114 + ex. 1115 ± ex. 1171 + ex. 1312 + ex. 1313 + ex. 1314 ± ex. 1317 + ex. 1412 ± ex. 1417 ± ex. 152 ± ex. 161 ± ex. 181 – (± ex. 199 (solduri aferente activelor financiare)) – ex. 1632 0030 ± ex. 182 – (± ex. 199 (solduri aferente activelor financiare)) – ex. 1632 0040 ± ex. 183 – (± ex. 199 (solduri aferente activelor financiare)) – ex. 1632 0041 ± ex. 184 – (± ex. 199 (solduri aferente activelor financiare)) – ex. 1632 + ex. 1913 (solduri debitoare) + ex. 1923 (solduri debitoare) 0050 – (ex. 1911 + ex.1921) 0060 – (ex. 19121 + ex.19221 + ex. 197) 0070 – (ex. 19122 + ex.19222 + ex. 197) 0071 – (ex. 1913 (solduri creditoare) + ex. 1923 (solduri creditoare) + ex. 197) 0080 ex. 99611 + ex. 99612 + ex. 99621 + ex. 99622 0090 ex. 99611 + ex. 99612 + ex. 99621 + ex. 99622 0090 0010 ex. 1312 + ex. 1313 + ex. 1314 ± ex. 1317 + ex. 1412 ± ex. 1417 ± ex. 152 ± ex. 161 ± ex. 181 ± ex. 182 ± ex. 183 ± ex. 184 - (± ex. 191 ± ex. 192 + ex. 197 ± ex. 199 (solduri aferente activelor financiare)) ± ex. 201 ± ex. 202 ± ex. 203 ± ex. 204 ± ex. 205 ± ex. 206 ± ex. 209 ± ex. 281 ± ex. 282 ± ex. 283 ± ex. 284 ± ex. 285 - (± ex. 291 ± ex. 292 + ex. 297 ± ex. 299 (solduri aferente activelor financiare)) + ex. 3362 + ex. 3371 ± ex. 355 + ex. 371 + ex. 378 ± ex. 381 ± ex. 382 ± ex. 383 ± ex. 384 ± ex. 385 ± ex. 386 - (ex. 3921 + ex. 3922 ± ex. 3923 + ex. 3927 ± ex. 3929 (solduri aferente activelor financiare)) + ex. 401 + ex. 402 ± ex. 407 ± ex. 471 ± ex. 481 ± ex. 482 ± ex. 483 ± ex. 484 ± ex. 485 - (ex. 4931 + ex. 4932 ± ex. 4933 + ex. 4937 ± ex. 4939 (solduri aferente activelor financiare) ± ex. 494 ± ex. 495 ± ex. 496) - ex. 1632 - ex. 2632 - ex. 3566 - ex 408 - ex. 4732 0015 ex. 1312 + ex. 1313 + ex. 1314 ± ex. 1317 + ex. 1412 ± ex. 1417 ± ex. 152 ± ex. 161 ± ex. 181 – (± ex. 199 (solduri aferente activelor financiare)) ± ex. 201 ± ex. 202 ± ex. 203 ± ex. 204 ± ex. 205 ± ex. 206 ± ex. 209 ± ex. 281 – (± ex. 299 (solduri aferente activelor financiare)) + ex. 3362 + ex. 3371 ± ex. 355 + ex. 371 + ex. 378 ± ex. 381 – (± ex. 3929 (solduri aferente activelor financiare)) + ex. 401 + ex. 402 ± ex. 407 ± ex. 471 ± ex. 481 – (± ex. 4939 (solduri aferente activelor financiare) ± ex. 4959) – ex. 1632 – ex. 2632 - ex. 3566 – ex 408 – ex. 4732 0020 ex. 1312 + ex. 1313 + ex. 1314 ± ex. 1317 + ex. 1412 ± ex. 1417 ± ex. 152 ± ex. 161 ± ex. 181 – (± ex. 199 (solduri aferente activelor financiare)) ± ex. 201 ± ex. 202 ± ex. 203 ± ex. 204 ± ex. 205 ± ex. 206 ± ex. 209 ± ex. 281 – (± ex. 299 (solduri aferente activelor financiare)) + ex. 3362 + ex. 3371 ± ex. 355 + ex. 371 + ex. 378 ± ex. 381 – (± ex. 3929 (solduri aferente activelor financiare)) + ex. 401 + ex. 402 ± ex. 407 ± ex. 471 ± ex. 481 – (± ex. 4939 (solduri aferente activelor financiare) ± ex. 4959) – ex. 1632 – ex. 2632 - ex. 3566 – ex 408 – ex. 4732 0030 ± ex. 182 - (± ex. 199 (solduri aferente activelor financiare)) ± ex. 282 ± ex. 285 - (± ex. 299 (solduri aferente activelor financiare)) ± ex. 382 ± ex. 385 ± ex. 386 - (± ex. 3929 (solduri aferente activelor financiare)) ± ex. 482 ± ex. 485 - (± ex. 4939 (solduri aferente activelor financiare) ± ex. 4959) - ex. 1632 - ex. 2632 - ex. 3566 - ex 408 - ex. 4732 0040 ± ex. 183 - (± ex. 199 (solduri aferente activelor financiare)) ± ex. 283 ± ex. 285 - (± ex. 299 (solduri aferente activelor financiare)) ± ex. 383 ± ex. 385 ± ex. 386 - (± ex. 3929 (solduri aferente activelor financiare)) ± ex.483 ± ex. 485 - (± ex. 4939 (solduri aferente activelor financiare) ± ex. 4959) - ex. 1632 - ex. 2632 - ex. 3566 - ex 408 - ex. 4732 0041 ± ex. 184 – (± ex. 199 (solduri aferente activelor financiare)) ± ex. 284 – (± ex. 299 (solduri aferente activelor financiare)) ± ex. 384 – (± ex. 3929 (solduri aferente activelor financiare)) ± ex. 484 – (± ex. 4939 (solduri aferente activelor financiare) ± ex. 4959) – ex. 1632 – ex. 2632 - ex. 3566 – ex 408 – ex. 4732 + ex. 1913 (solduri debitoare) + ex. 1923 (solduri debitoare) + ex. 2913 (solduri debitoare) + ex. 2923 (solduri debitoare) + ex. 3923 (solduri debitoare) + ex. 4933 (solduri debitoare) + ex. 4943 (solduri debitoare) + ex. 4953 (solduri debitoare) + ex. 4963 (solduri debitoare) 0050 – (ex. 1911 + ex.1921 + ex. 2911 + ex. 2921 + ex. 3921 + ex. 4931 + ex. 4941 + ex. 4951 + ex. 4961) 0060 - (ex. 19121 + ex.19221 + ex. 197 + ex. 29121 + ex. 29123 + ex. 29221 + ex. 29223 + ex. 297 + ex. 39221 + ex. 39223 + ex. 39224 + ex. 3927 + ex. 49321 + ex. 49323 + ex. 4937 + ex. 49421 + ex. 49423 + ex. 49521 + ex. 4957 + ex. 49621) 0070 - (ex. 19122 + ex.19222 + ex. 197 + ex. 29122 + ex. 29123 + ex. 29222 + ex. 29223 + ex. 297 + ex. 39222 + ex. 39223 + ex. 39224 + ex. 3927 + ex. 49322 + ex. 49323 + ex. 4937 + ex. 49422 + ex. 49423 + ex. 49522 + ex. 4957+ ex. 49622) 0071 – (ex. 1913 (solduri creditoare) + ex. 1923 (solduri creditoare) + ex. 197 + ex. 2913 (solduri creditoare) + ex. 2923 (solduri creditoare) + ex. 297 + ex. 3923 (solduri creditoare) + ex. 3927 + ex. 4933 (solduri creditoare) + ex. 4937 + ex. 4943 (solduri creditoare) + ex. 4953 (solduri creditoare) + ex. 4957 + ex. 4963 (solduri creditoare)) 0080 ex. 99611 + ex. 99612 + ex. 99621 + ex. 99622 0090 ex. 99611 + ex. 99612 + ex. 99621 + ex. 99622 0100 0010 ex. 1312 + ex. 1313 + ex. 1314 ± ex. 1317 + ex. 1412 ± ex. 1417 ± ex. 152 ± ex. 161 ± ex. 181 ± ex. 182 ± ex. 183 ± ex. 184 - (± ex. 191 ± ex. 192 + ex. 197 ± ex. 199 (solduri aferente activelor financiare)) ± ex. 201 ± ex. 281 ± ex. 282 ± ex. 283 ± ex. 284 ± ex. 285 - (± ex. 291 ± ex. 292 + ex. 297 ± ex. 299 (solduri aferente activelor financiare)) + ex. 333 (solduri debitoare) + ex. 3362 + ex. 3371 ± ex. 355 + ex. 3571 + ex. 371 + ex. 378 ± ex. 381 ± ex. 382 ± ex. 383 ± ex. 384 ± ex. 385 ± ex. 386 - (ex. 3921 + ex. 3922 ± ex. 3923 + ex. 3927 ± ex. 3929 (solduri aferente activelor financiare)) + ex. 401 + ex. 402 ± ex. 407 ± ex. 471 ± ex. 481 ± ex. 482 ± ex. 483 ± ex. 484 ± ex. 485 - (ex. 4931 + ex. 4932 ± ex. 4933 + ex. 4937 ± ex. 4939 (solduri aferente activelor financiare) ± ex. 494 ± ex. 495 ± ex. 496) + ex. 508 (sold debitor) - ex. 1632 - ex. 2632 - ex. 3566 - ex 408 - ex. 4732 0015 ex. 1312 + ex. 1313 + ex. 1314 ± ex. 1317 + ex. 1412 ± ex. 1417 ± ex. 152 ± ex. 161 ± ex. 181 – (± ex. 199 (solduri aferente activelor financiare)) ± ex. 201 ± ex. 281 – (± ex. 299 (solduri aferente activelor financiare)) + ex. 333 (solduri debitoare) + ex. 3362 + ex. 3371 ± ex. 355 + ex. 3571 + ex. 371 + ex. 378 ± ex. 381 – (± ex. 3929 (solduri aferente activelor financiare)) + ex. 401 +ex. 402 ± ex. 407 ± ex. 471 ± ex. 481 – (± ex. 4939 (solduri aferente activelor financiare) ± ex. 4959) + ex. 508 (sold debitor) – ex. 1632 – ex. 2632 - ex. 3566 – ex 408 – ex. 4732 0020 ex. 1312 + ex. 1313 + ex. 1314 ± ex. 1317 + ex. 1412 ± ex. 1417 ± ex. 152 ± ex. 161 ± ex. 181 – (± ex. 199 (solduri aferente activelor financiare)) ± ex. 201 ± ex. 281 – (± ex. 299 (solduri aferente activelor financiare)) + ex. 333 (solduri debitoare) + ex. 3362 + ex. 3371 ± ex. 355 + ex. 3571 + ex. 371 + ex. 378 ± ex. 381 – (± ex. 3929 (solduri aferente activelor financiare)) + ex. 401 +ex. 402 ± ex. 407 ± ex. 471 ± ex. 481 – (± ex. 4939 (solduri aferente activelor financiare) ± ex. 4959) + ex. 508 (sold debitor) – ex. 1632 – ex. 2632 - ex. 3566 – ex 408 – ex. 4732 0030 ± ex. 182 - (± ex. 199 (solduri aferente activelor financiare)) ± ex. 282 ± ex. 285 - (± ex. 299 (solduri aferente activelor financiare)) ± ex. 382 ± ex. 385 ± ex. 386 - (± ex. 3929 (solduri aferente activelor financiare)) ± ex. 482 ± ex. 485 - (± ex. 4939 (solduri aferente activelor financiare) ± ex. 4959) - ex. 1632 - ex. 2632 - ex. 3566 - ex 408 - ex. 4732 0040 ± ex. 183 - (± ex. 199 (solduri aferente activelor financiare)) ± ex. 283 ± ex. 285 - (± ex. 299 (solduri aferente activelor financiare)) ± ex. 383 ± ex. 385 ± ex. 386 - (± ex. 3929 (solduri aferente activelor financiare)) ± ex. 483 ± ex. 485 - (± ex. 4939 (solduri aferente activelor financiare) ± ex. 4959) - ex. 1632 - ex. 2632 - ex. 3566 - ex 408 - ex. 4732 0041 ± ex. 184 – (± ex. 199 (solduri aferente activelor financiare)) ± ex. 284 – (± ex. 299 (solduri aferente activelor financiare)) ± ex. 384 – (± ex. 3929 (solduri aferente activelor financiare)) ± ex. 484 – (± ex. 4939 (solduri aferente activelor financiare) ± ex. 4959) – ex. 1632 – ex. 2632 - ex. 3566 – ex 408 – ex. 4732 + ex. 1913 (solduri debitoare) + ex. 1923 (solduri debitoare) + ex. 2913 (solduri debitoare) + ex. 2923 (solduri debitoare) + ex. 3923 (solduri debitoare) + ex. 4933 (solduri debitoare) + ex. 4943 (solduri debitoare) + ex. 4953 (solduri debitoare) + ex. 4963 (solduri debitoare) 0050 – (ex. 1911 + ex.1921 + ex. 2911 + ex. 2921 + ex. 3921 + ex. 4931 + ex. 4941 + ex. 4951 + ex. 4961) 0060 - (ex. 19121 + ex.19221 + ex. 197 + ex. 29121 + ex. 29123 + ex. 29221 + ex.29223 + ex. 297 + ex. 39221 + ex. 39223 + ex. 39224 + ex. 3927 + ex. 49321 + ex. 49323 + ex. 4937 + ex. 49421 + ex. 49423 + ex. 49521 + ex. 4957 + ex. 49621) 0070 - (ex. 19122 + ex.19222 + ex. 197 + ex. 29122 + ex. 29123 + ex. 29222 + ex.29223 + ex. 297 + ex. 39222 + ex. 39223 + ex. 39224 + ex. 3927 + ex. 49322 + ex. 49323 + ex. 4937 + ex. 49422 + ex. 49423 + ex. 49522 + ex. 4957 + ex. 49622) 0071 – (ex. 1913 (solduri creditoare) + ex. 1923 (solduri creditoare) + ex. 197 + ex. 2913 (solduri creditoare) + ex. 2923 (solduri creditoare) + ex. 297 + ex. 3923 (solduri creditoare) + ex. 3927 + ex. 4933 (solduri creditoare) + ex. 4937 + ex. 4943 (solduri creditoare) + ex. 4953 (solduri creditoare) + ex. 4957 + ex. 4963 (solduri creditoare)) 0080 ex. 99611 + ex. 99612 + ex. 99621 + ex. 99622 0090 ex. 99611 + ex. 99612 + ex. 99621 + ex. 99622 0110 0010 ± ex. 201 ± 231 ± ex. 243 + ex. 2511 (solduri debitoare) ± ex. 25171 ± ex. 261 ± ex. 281 ± ex. 282 ± ex. 283 ± ex. 284 ± ex. 285 - (± ex. 291 ± ex. 292 + ex. 297 ± ex. 299 (solduri aferente activelor financiare)) + ex. 333 (solduri debitoare) + ex. 3362 + ex. 3371 ± ex. 355 + ex. 3571 + ex. 371 + ex. 378 ± ex. 381 ± ex. 382 ± ex. 383 ± ex. 384 ± ex. 385 ± ex. 386 - (ex. 3921 + ex. 3922 ± ex. 3923 + ex. 3927 ± ex. 3929 (solduri aferente activelor financiare)) + ex. 401 + ex. 402 ± ex. 407 ± ex. 471 ± ex. 481 ± ex. 482 ± ex. 483 ± ex. 484 ± ex. 485 - (ex. 4931 + ex. 4932 ± ex. 4933 + ex. 4937 ± ex. 4939 (solduri aferente activelor financiare) ± ex. 494 ± ex. 495 ± ex. 496) + ex. 508 (sold debitor) - ex. 2632 - ex. 3566 - ex 408 - ex. 4732 0015 ± ex. 201 ± 231 ± ex. 243 + ex. 2511 (solduri debitoare) ± ex. 25171 ± ex. 261 ± ex. 281 – (± ex. 299 (solduri aferente activelor financiare)) + ex. 333 (solduri debitoare) + ex. 3362 + ex. 3371 ± ex. 355 + ex. 3571 + ex. 371 + ex. 378 ± ex. 381 – (± ex. 3929 (solduri aferente activelor financiare)) + ex. 401 + ex. 402 ± ex. 407 ± ex. 471 ± ex. 481 – (± ex. 4939 (solduri aferente activelor financiare) ± ex. 4959) + ex. 508 (sold debitor) – ex. 2632 - ex. 3566 – ex 408 – ex. 4732 0020 ± ex. 201 ± ex. 231 ± ex. 243 + ex. 2511 (solduri debitoare) ± ex. 25171 ± ex. 261 ± ex. 281 – (± ex. 299 (solduri aferente activelor financiare)) + ex. 333 (solduri debitoare) + ex. 3362 + ex. 3371 ± ex. 355 + ex. 3571 + ex. 371 + ex. 378 ± ex. 381 – (± ex. 3929 (solduri aferente activelor financiare)) + ex. 401 + ex. 402 ± ex. 407 ± ex. 471 ± ex. 481 – (± ex. 4939 (solduri aferente activelor financiare) ± ex. 4959) + ex. 508 (sold debitor) – ex. 2632 - ex. 3566 – ex 408 – ex. 4732 0030 ± ex. 282 ± ex. 285 - (± ex. 299 (solduri aferente activelor financiare)) ± ex. 382 ± ex. 385 ± ex. 386 - (± ex. 3929 (solduri aferente activelor financiare)) ± ex.482 ± ex. 485 - (± ex. 4939 (solduri aferente activelor financiare) ± ex. 4959) - ex. 2632 - ex. 3566 - ex 408 - ex. 4732 0040 ± ex. 283 ± ex. 285 - (± ex. 299 (solduri aferente activelor financiare)) ± ex. 383 ± ex. 385 ± ex. 386 - (± ex. 3929 (solduri aferente activelor financiare)) ± ex.483 ± ex. 485 - (± ex. 4939 (solduri aferente activelor financiare) ± ex. 4959) - ex. 2632 - ex. 3566 - ex 408 - ex. 4732 0041 ± ex. 284 – (± ex. 299 (solduri aferente activelor financiare)) ± ex. 384 – (± ex. 3929 (solduri aferente activelor financiare)) ± ex. 484 – (± ex. 4939 (solduri aferente activelor financiare) ± ex. 4959) – ex. 2632 - ex. 3566 – ex 408 – ex. 4732 + ex. 2913 (solduri debitoare) + ex. 2923 (solduri debitoare) + ex. 3923 (solduri debitoare) + ex. 4933 (solduri debitoare) + ex. 4943 (solduri debitoare) + ex. 4953 (solduri debitoare) + ex. 4963 (solduri debitoare) 0050 – (ex. 2911 + ex. 2921 + ex. 3921 + ex. 4931 + ex. 4941 + ex. 4951 + ex. 4961) 0060 - (ex. 29121 + ex. 29123 + ex. 29221 + ex.29223 + ex. 297 + ex. 39221 + ex. 39223 + ex. 39224 + ex. 3927 + ex. 49321 + ex. 49323 + ex. 4937 + ex. 49421 + ex. 49423 + ex. 49521 + ex. 4957 + ex. 49621) 0070 - (ex. 29122 + ex. 29123 + ex. 29222 + ex.29223 + ex. 297 + ex. 39222 + ex. 39223 + ex. 39224 + ex. 3927 + ex. 49322 + ex. 49323 + ex. 4937 + ex. 49422 + ex. 49423 + ex. 49522 + ex. 4957 + ex. 49622) 0071 – (ex. 2913 (solduri creditoare) + ex. 2923 (solduri creditoare) + ex. 297 + ex. 3923 (solduri creditoare) + ex. 3927 + ex. 4933 (solduri creditoare) + ex. 4937 + ex. 4943 (solduri creditoare) + ex. 4953 (solduri creditoare) + ex. 4957 + ex. 4963 (solduri creditoare)) 0080 ex. 99611 + ex. 99612 + ex. 99621 + ex. 99622 0090 ex. 99611 + ex. 99612 + ex. 99621 + ex. 99622 0120 0010 ± ex. 201 ± ex. 202 ± ex. 203 ± ex. 204 ± ex. 205 ± ex. 206 ± ex. 209 ± ex. 243 + ex. 2511 (solduri debitoare) ± ex. 25171 ± ex. 261 ± ex. 281 ± ex. 282 ± ex. 283 ± ex. 284 ± ex. 285 - (± ex. 291 ± ex. 292 + ex. 297 ± ex. 299 (solduri aferente activelor financiare)) + ex. 3362 + ex. 3371 ± ex. 355 + ex. 3571 + ex. 371 + ex. 378 ± ex. 381 ± ex. 382 ± ex. 383 ± ex. 384 ± ex. 385 ± ex. 386 - (ex. 3921 + ex. 3922 ± ex. 3923 + ex. 3927 ± ex. 3929 (solduri aferente activelor financiare)) + ex. 401 + ex. 402 ± ex. 407 ± ex. 471 ± ex. 481 ± ex. 482 ± ex. 483 ± ex. 484 ± ex. 485 - (ex. 4931 + ex. 4932 ± ex. 4933 + ex. 4937 ± ex. 4939 (solduri aferente activelor financiare) ± ex. 494 ± ex. 495 ± ex. 496) + ex. 508 (sold debitor) - ex. 2632 - ex. 3566 - ex 408 - ex. 4732 0015 ± ex. 201 ± ex. 202 ± ex. 203 ± ex. 204 ± ex. 205 ± ex. 206 ± ex. 209 ± ex. 243 + ex. 2511 (solduri debitoare) ± ex. 25171 ± ex. 261 ± ex. 281 – (± ex. 299 (solduri aferente activelor financiare)) + ex. 3362 + ex. 3371 ± ex. 355 + ex. 3571 + ex. 371 + ex. 378 ± ex. 381 – (± ex. 3929 (solduri aferente activelor financiare)) + ex. 401 + ex. 402 ± ex. 407 ± ex. 471 ± ex. 481 – (± ex. 4939 (solduri aferente activelor financiare) ± ex. 4959) + ex. 508 (sold debitor) – ex. 2632 - ex. 3566 – ex 408 – ex. 4732 0020 ± ex. 201 ± ex. 202 ± ex. 203 ± ex. 204 ± ex. 205 ± ex. 206 ± ex. 209 ± ex. 243 + ex. 2511 (solduri debitoare) ± ex. 25171 ± ex. 261 ± ex. 281 – (± ex. 299 (solduri aferente activelor financiare)) + ex. 3362 + ex. 3371 ± ex. 355 + ex. 3571 + ex. 371 + ex. 378 ± ex. 381 – (± ex. 3929 (solduri aferente activelor financiare)) + ex. 401 + ex. 402 ± ex. 407 ± ex. 471 ± ex. 481 – (± ex. 4939 (solduri aferente activelor financiare) ± ex. 4959) + ex. 508 (sold debitor) – ex. 2632 - ex. 3566 – ex 408 – ex. 4732 0030 ± ex. 282 ± ex. 285 - (± ex. 299 (solduri aferente activelor financiare)) ± ex. 382 ± ex. 385 ± ex. 386 - (± ex. 3929 (solduri aferente activelor financiare)) ± ex. 482 ± ex. 485 - (± ex. 4939 (solduri aferente activelor financiare) ± ex. 4959) - ex. 2632 - ex. 3566 - ex 408 - ex. 4732 0040 ± ex. 283 ± ex. 285 - (± ex. 299 (solduri aferente activelor financiare)) ± ex. 383 ± ex. 385 ± ex. 386 - (± ex. 3929 (solduri aferente activelor financiare)) ± ex.483 ± ex. 485 - (± ex. 4939 (solduri aferente activelor financiare) ± ex. 4959) - ex. 2632 - ex. 3566 - ex 408 - ex. 4732 0041 ± ex. 284 – (± ex. 299 (solduri aferente activelor financiare)) ± ex. 384 – (± ex. 3929 (solduri aferente activelor financiare)) ± ex. 484 – (± ex. 4939 (solduri aferente activelor financiare) ± ex. 4959) – ex. 2632 - ex. 3566 – ex 408 – ex. 4732 + ex. 2913 (solduri debitoare) + ex. 2923 (solduri debitoare) + ex. 3923 (solduri debitoare) + ex. 4933 (solduri debitoare) + ex. 4943 (solduri debitoare) + ex. 4953 (solduri debitoare) + ex. 4963 (solduri debitoare) 0050 – (ex. 2911 + ex. 2921 + ex. 3921 + ex. 4931 + ex. 4941 + ex. 4951 + ex. 4961) 0060 - (ex. 29121 + ex. 29123 + ex. 29221 + ex.29223 + ex. 297 + ex. 39221 + ex. 39223 + ex. 39224 + ex. 3927 + ex. 49321 + ex. 49323 + ex. 4937 + ex. 49421 + ex. 49423 + ex. 49521 + ex. 4957 + ex. 49621) 0070 - (ex. 29122 + ex. 29123 + ex. 29222 + ex.29223 + ex. 297 + ex. 39222 + ex. 39223 + ex. 39224 + ex. 3927 + ex. 49322 + ex. 49323 + ex. 4937 + ex. 49422 + ex. 49423 + ex. 49522 + ex. 4957 + ex. 49622) 0071 – (ex. 2913 (solduri creditoare) + ex. 2923 (solduri creditoare) + ex. 297 + ex. 3923 (solduri creditoare) + ex. 3927 + ex. 4933 (solduri creditoare) + ex. 4937 + ex. 4943 (solduri creditoare) + ex. 4953 (solduri creditoare) + ex. 4957 + ex. 4963 (solduri creditoare)) 0080 ex. 99611 + ex. 99612 + ex. 99621 + ex. 99622 0090 ex. 99611 + ex. 99612 + ex. 99621 + ex. 99622 0125 0010 ± ex. 201 ± ex. 202 ± ex. 203 ± ex. 204 ± ex. 205 ± ex. 206 ± ex. 209 ± ex. 243 + ex. 2511 (solduri debitoare) ± ex. 25171 ± ex. 261 ± ex. 281 ± ex. 282 ± ex. 283 ± ex. 284 ± ex. 285 - (± ex. 291 ± ex. 292 + ex. 297 ± ex. 299 (solduri aferente activelor financiare)) + ex. 3362 + ex. 3371 ± ex. 355 + ex. 3571 + ex. 371 + ex. 378 ± ex. 381 ± ex. 382 ± ex. 383 ± ex. 384 ± ex. 385 ± ex. 386 - (ex. 3921 + ex. 3922 ± ex. 3923 + ex. 3927 ± ex. 3929 (solduri aferente activelor financiare)) + ex. 401 + ex. 402 ± ex. 407 ± ex. 471 ± ex. 481 ± ex. 482 ± ex. 483 ± ex. 484 ± ex. 485 - (ex. 4931 + ex. 4932 ± ex. 4933 + ex. 4937 ± ex. 4939 (solduri aferente activelor financiare) ± ex. 494 ± ex. 495 ± ex. 496) + ex. 508 (sold debitor) - ex. 2632 - ex. 3566 - ex 408 - ex. 4732 0015 ± ex. 201 ± ex. 202 ± ex. 203 ± ex. 204 ± ex. 205 ± ex. 206 ± ex. 209 ± ex. 243 + ex. 2511 (solduri debitoare) ± ex. 25171 ± ex. 261 ± ex. 281 - (± ex. 299 (solduri aferente activelor financiare)) + ex. 3362 + ex. 3371 ± ex. 355 + ex. 3571 + ex. 371 + ex. 378 ± ex. 381 - (± ex. 3929 (solduri aferente activelor financiare)) + ex. 401 + ex. 402 ± ex. 407 ± ex. 471 ± ex. 481 - (± ex. 4939 (solduri aferente activelor financiare) ± ex. 4959) + ex. 508 (sold debitor) - ex. 2632 - ex. 3566 - ex 408 - ex. 4732 0020 ± ex. 201 ± ex. 202 ± ex. 203 ± ex. 204 ± ex. 205 ± ex. 206 ± ex. 209 ± ex. 243 + ex. 2511 (solduri debitoare) ± ex. 25171 ± ex. 261 ± ex. 281 - (± ex. 299 (solduri aferente activelor financiare)) + ex. 3362 + ex. 3371 ± ex. 355 + ex. 3571 + ex. 371 + ex. 378 ± ex. 381 - (± ex. 3929 (solduri aferente activelor financiare)) + ex. 401 + ex. 402 ± ex. 407 ± ex. 471 ± ex. 481 - (± ex. 4939 (solduri aferente activelor financiare) ± ex. 4959) + ex. 508 (sold debitor) - ex. 2632 - ex. 3566 - ex 408 - ex. 4732 0030 ± ex. 282 ± ex. 285 - (± ex. 299 (solduri aferente activelor financiare)) ± ex. 382 ± ex. 385 ± ex. 386 - (± ex. 3929 (solduri aferente activelor financiare)) ± ex. 482 ± ex. 485 - (± ex. 4939 (solduri aferente activelor financiare) ± ex. 4959) - ex. 2632 - ex. 3566 - ex 408 - ex. 4732 0040 ± ex. 283 ± ex. 285 - (± ex. 299 (solduri aferente activelor financiare)) ± ex. 383 ± ex. 385 ± ex. 386 - (± ex. 3929 (solduri aferente activelor financiare)) ± ex. 483 ± ex. 485 - (± ex. 4939 (solduri aferente activelor financiare) ± ex. 4959) - ex. 2632 - ex. 3566 - ex 408 - ex. 4732 0041 ± ex. 284 – (± ex. 299 (solduri aferente activelor financiare)) ± ex. 384 – (± ex. 3929 (solduri aferente activelor financiare)) ± ex. 484 – (± ex. 4939 (solduri aferente activelor financiare) ± ex. 4959) – ex. 2632 - ex. 3566 – ex 408 – ex. 4732 + ex. 2913 (solduri debitoare) + ex. 2923 (solduri debitoare) + ex. 3923 (solduri debitoare) + ex. 4933 (solduri debitoare) + ex. 4943 (solduri debitoare) + ex. 4953 (solduri debitoare) + ex. 4963 (solduri debitoare) 0050 - (ex. 2911 + ex. 2921 + ex. 3921 + ex. 4931 + ex. 4941 + ex. 4951 + ex. 4961) 0060 - (ex. 29121 + ex. 29123 + ex. 29221 + ex. 29223 + ex. 297 + ex. 39221 + ex. 39223 + ex. 39224 + ex. 3927 + ex. 49321 + ex. 49323 + ex. 4937 + ex. 49421 + ex. 49423 + ex. 49521 + ex. 4957 + ex. 49621) 0070 - (ex. 29122 + ex. 29123 + ex. 29222 + ex. 29223 + ex. 297 + ex. 39222 + ex. 39223 + ex. 39224 + ex. 3927 + ex. 49322 + ex. 49323 + ex. 4937 + ex. 49422 + ex. 49423 + ex. 49522 + ex. 4957 + ex. 49622) 0071 – (ex. 2913 (solduri creditoare) + ex. 2923 (solduri creditoare) + ex. 297 + ex. 3923 (solduri creditoare) + ex. 3927 + ex. 4933 (solduri creditoare) + ex. 4937 + ex. 4943 (solduri creditoare) + ex. 4953 (solduri creditoare) + ex. 4957 + ex. 4963 (solduri creditoare)) 0080 ex. 99611 + ex. 99612 + ex. 99621 + ex. 99622 0090 ex. 99611 + ex. 99612 + ex. 99621 + ex. 99622 0130 0010 ± ex. 201 ± ex. 202 ± ex. 203 ± ex. 204 ± ex. 205 ± ex. 206 ± ex. 209 + ex. 2511 (solduri debitoare) ± ex. 25171 ± ex. 261 ± ex. 281 ± ex. 282 ± ex. 283 ± ex. 284 ± ex. 285 - (± ex. 291 ± ex. 292 + ex. 297 ± ex. 299 (solduri aferente activelor financiare)) + ex. 3362 + ex. 3371 + ex. 3515 + ex. 35192 ± ex. 355 + ex. 371 + ex. 378 ± ex. 381 ± ex. 382 ± ex. 383 ± ex. 384 ± ex. 385 ± ex. 386 - (ex. 3921 + ex. 3922 ± ex. 3923 + ex. 3927 ± ex. 3929 (solduri aferente activelor financiare)) ± ex. 471 ± ex. 481 ± ex. 482 ± ex. 483 ± ex. 484 ± ex. 485 - (ex. 4931 + ex. 4932 ± ex. 4933 + ex. 4937 ± ex. 4939 (solduri aferente activelor financiare) ± ex. 494) + ex. 508 (sold debitor) - ex. 2632 - ex. 3566 - ex. 4732 0015 ± ex. 201 ± ex. 202 ± ex. 203 ± ex. 204 ± ex. 205 ± ex. 206 ± ex. 209 + ex. 2511 (solduri debitoare) ± ex. 25171 ± ex. 261 ± ex. 281 – (± ex. 299 (solduri aferente activelor financiare)) + ex. 3362 + ex. 3371 + ex. 3515 + ex. 35192 ± ex. 355 + ex. 371 + ex. 378 ± ex. 381 – (± ex. 3929 (solduri aferente activelor financiare)) ± ex. 471 ± ex. 481 – (± ex. 4939 (solduri aferente activelor financiare)) + ex. 508 (sold debitor) – ex. 2632 - ex. 3566 – ex. 4732 0020 ± ex. 201 ± ex. 202 ± ex. 203 ± ex. 204 ± ex. 205 ± ex. 206 ± ex. 209 + ex. 2511 (solduri debitoare) ± ex. 25171 ± ex. 261 ± ex. 281 – (± ex. 299 (solduri aferente activelor financiare)) + ex. 3362 + ex. 3371 + ex. 3515 + ex. 35192 ± ex. 355 + ex. 371 + ex. 378 ± ex. 381 – (± ex. 3929 (solduri aferente activelor financiare)) ± ex. 471 ± ex. 481 – (± ex. 4939 (solduri aferente activelor financiare)) + ex. 508 (sold debitor) – ex. 2632 - ex. 3566 – ex. 4732 0030 ± ex. 282 ± ex. 285 - (± ex. 299 (solduri aferente activelor financiare)) ± ex. 382 ± ex. 385 ± ex. 386 - (± ex. 3929 (solduri aferente activelor financiare)) ± ex. 482 ± ex. 485 - (± ex. 4939 (solduri aferente activelor financiare)) - ex. 2632 - ex. 3566 - ex. 4732 0040 ± ex. 283 ± ex. 285 - (± ex. 299 (solduri aferente activelor financiare)) ± ex. 383 ± ex. 385 ± ex. 386 - (± ex. 3929 (solduri aferente activelor financiare)) ± ex.483 ± ex. 485 - (± ex. 4939 (solduri aferente activelor financiare)) - ex. 2632 - ex. 3566 - ex. 4732 0041 ± ex. 284 – (± ex. 299 (solduri aferente activelor financiare)) ± ex. 384 – (± ex. 3929 (solduri aferente activelor financiare)) ± ± ex. 484 – (± ex. 4939 (solduri aferente activelor financiare) – ex. 2632 - ex. 3566 – ex. 4732 + ex. 2913 (solduri debitoare) + ex. 2923 (solduri debitoare) + ex. 3923 (solduri debitoare) + ex. 4933 (solduri debitoare) + ex. 4943 (solduri debitoare) 0050 – (ex. 2911 + ex. 2921 + ex. 3921 + ex. 4931 + ex. 4941) 0060 - (ex. 29121 + ex. 29123 + ex. 29221 + ex. 29223 + ex. 297 + ex. 39221 + ex. 39223 + ex. 39224 + ex. 3927 + ex. 49321 + ex. 49323 + ex. 4937 + ex. 49421 + ex. 49423) 0070 - (ex. 29122 + ex. 29123 + ex. 29222 + ex.29223 + ex. 297 + ex. 39222 + ex. 39223 + ex. 39224 + ex. 3927 + ex. 49322 + ex. 49323 + ex. 4937 + ex. 49422 + ex. 49423) 0071 – (ex. 2913 (solduri creditoare) + ex. 2923 (solduri creditoare) + ex. 297 + ex. 3923 (solduri creditoare) + ex. 3927 + ex. 4933 (solduri creditoare) + ex. 4937 + ex. 4943 (solduri creditoare)) 0080 ex. 99611 + ex. 99612 + ex. 99621 + ex. 99622 0090 ex. 99611 + ex. 99612 + ex. 99621 + ex. 99622 0140 0010 1113 + 1114 + ex. 1115 ± ex. 1171 + 1312 + 1313 + ex. 1314 ± ex. 1317 + 1412 ± ex. 1417 ± 152 ± 161 ± ex. 181 ± ex. 182 ± ex. 183 ± ex. 184 - (± ex. 191 ± ex. 192 + ex. 197 ± ex. 199 (solduri aferente activelor financiare)) ± 201 ± 202 ± 203 ± 204 ± 205 ± 206 ± 209 ± 231 ± 243 + 2511 (solduri debitoare) ± 25171 ± 261 ± 281 ± 282 ± 283 ± 284 ± 285 - (± 291 ± 292 + 297 ± 299 (solduri aferente activelor financiare)) + 304 + 333 (solduri debitoare) + 3362 + 3371 + ex. 3515 + ex. 35192 ± ex. 355 + 3571 + 371 + 378 ± ex. 381 ± ex. 382 ± ex. 383 ± ex. 384 ± 385 ± 386 - (± 391 + 3921 + 3922 ± 3923 + 3927 ± 3929 (solduri aferente activelor financiare)) + 401 + 402 ± 407 ± 471 ± 481 ± 482 ± 483 ± 484 ± 485 - (4931 + 4932 ± 4933 + 4937 ± 4939 (solduri aferente activelor financiare) ± 494 ± 495 ± 496) + 508 (sold debitor) - ex. 1632 - 2632 - ex. 3566 - 408 - 4732 0015 1113 + 1114 + ex. 1115 ± ex. 1171 + 1312 + 1313 + ex. 1314 ± ex. 1317 + 1412 ± ex. 1417 ± 152 ± 161 ± ex. 181 – (± ex. 199 (solduri aferente activelor financiare)) ± 201 ± 202 ± 203 ± 204 ± 205 ± 206 ± 209 ± 231 ± 243 + 2511 (solduri debitoare) ± 25171 ± 261 ± 281 – (± ex. 299 (solduri aferente activelor financiare)) + 304 + 333 (solduri debitoare) + 3362 + 3371 + ex. 3515 + ex. 35192 ± ex. 355 + 3571 + 371 + 378 ± ex. 381 – (± ex. 3929 (solduri aferente activelor financiare)) + 401 + 402 ± 407 ± 471 ± 481 – (± ex. 4939 (solduri aferente activelor financiare) ± ex. 4959) + 508 (sold debitor) – ex. 1632 – ex. 2632 - ex. 3566 – ex. 408 – ex. 4732 0020 ex. 1113 + ex. 1114 + ex. 1115 ± ex. 1171 + ex. 1312 + ex. 1313 + ex. 1314 ± ex. 1317 + ex. 1412 ± ex. 1417 ± ex. 152 ± ex. 161 ± ex. 181 – (± ex. 199 (solduri aferente activelor financiare)) ± ex. 201 ± ex. 202 ± ex. 203 ± ex. 204 ± ex. 205 ± ex. 206 ± ex. 209 ± ex. 231 ± ex. 243 + ex. 2511 (solduri debitoare) ± ex. 25171 ± ex. 261 ± ex. 281 – (± ex. 299 (solduri aferente activelor financiare)) + ex. 304 + ex. 333 (solduri debitoare) + ex. 3362 + ex. 3371 + ex. 3515 + ex. 35192 ± ex. 355 + ex. 3571 + ex. 371 + ex. 378 ± ex. 381 – (± ex. 3929 (solduri aferente activelor financiare)) + ex. 401 + ex. 402 ± ex. 407 ± ex. 471 ± ex. 481 – (± ex. 4939 (solduri aferente activelor financiare) ± ex. 4959) + ex. 508 (sold debitor) – ex. 1632 – ex. 2632 - ex. 3566 – ex. 408 – ex. 4732 0030 ± ex. 182 - (± ex. 199 (solduri aferente activelor financiare)) ± 282 ± ex. 285 - (± ex. 299 (solduri aferente activelor financiare)) ± ex. 382 ± ex. 385 ± ex. 386 - (± ex. 3929 (solduri aferente activelor financiare)) ± 482 ± ex. 485 - (± ex. 4939 (solduri aferente activelor financiare) ± ex. 4959) - ex. 1632 - ex. 2632 - ex. 3566 - ex. 408 - ex. 4732 0040 ± ex. 183 - (± ex. 199 (solduri aferente activelor financiare)) ± 283 ± ex. 285 - (± ex. 299 (solduri aferente activelor financiare)) ± ex. 383 ± ex. 385 ± ex. 386 - (± ex. 3929 (solduri aferente activelor financiare)) ± 483 ± ex. 485 - (± ex. 4939 (solduri aferente activelor financiare) ± ex. 4959) - ex. 1632 - ex. 2632 - ex. 3566 - ex. 408 - ex. 4732 0041 ± ex. 184 – (± ex. 199 (solduri aferente activelor financiare)) ± ± 284 – (± ex. 299 (solduri aferente activelor financiare)) ± ex. 384 – (± ex. 3929 (solduri aferente activelor financiare)) ± 484 – (± ex. 4939 (solduri aferente activelor financiare) ± ex. 4959) – ex. 1632 – ex. 2632 - ex. 3566 – ex. 408 – ex. 4732 + ex. 1913 (solduri debitoare) + ex. 1923 (solduri debitoare) + 2913 (solduri debitoare) + 2923 (solduri debitoare) + 3923 (solduri debitoare) + 4933 (solduri debitoare) + 4943 (solduri debitoare) + 4953 (solduri debitoare) + 4963 (solduri debitoare) 0050 – (ex. 1911 + ex.1921 + 2911 + 2921 + 3911 + 3921 + 4931 + 4941 + 4951 + 4961) 0060 - (ex. 19121 + ex. 19221 + ex. 197 + 29121 + ex. 29123 + 29221 + ex. 29223 + ex. 297 + 39121 + 39221 + ex. 39223 + ex. 39224 + ex. 3927 + 49321 + ex. 49323 + ex. 4937 + 49421 + ex. 49423 + 49521 + ex. 4957 + 49621) 0070 - (ex. 19122 + ex. 19222 + ex. 197 + 29122 + ex. 29123 + 29222 + ex. 29223 + ex. 297 + 39122 + 39222 + ex. 39223 + ex. 39224 + ex. 3927 + 49322 + ex. 49323 + ex. 4937 + 49422 + ex. 49423 + 49522 + ex. 4957 + 49622) 0071 – (ex. 1913 (solduri creditoare) + ex. 1923 (solduri creditoare) + ex. 197 + 2913 (solduri creditoare) + 2923 (solduri creditoare) + ex. 297 ± 3913 + 3923 (solduri creditoare) + ex. 3927 + 4933 (solduri creditoare) + ex. 4937 + 4943 (solduri creditoare) + 4953 (solduri creditoare) + ex. 4957 + 4963 (solduri creditoare)) 0080 ex. 99611 + ex. 99612 + ex. 99621 + ex. 99622 0090 ex. 99611 + ex. 99612 + ex. 99621 + ex. 99622 (la 04-12-2024, Formularul 2^1. , Capitolul IV a fost modificat de Punctul 14. , Anexa nr. 2 din ORDINUL nr. 8 din 21 noiembrie 2024, publicat în MONITORUL OFICIAL nr. 1219 din 4 decembrie 2024 ) (la 11-01-2021, Capitolul IV a fost completat de Punctul 11. , Anexa nr. 2 din 22 decembrie 2020, aprobată prin ORDINUL nr. 8 din 22 decembrie 2020, publicat în MONITORUL OFICIAL nr. 27 din 11 ianuarie 2021 ) 2^2. Credite și avansuri, altele decât cele deținute în vederea tranzacționării sau în vederea vânzării, pe tipuri de produs Cod poziție Coloana Plan de conturi 0010 0005 109 + 1111 + 1112 + ex. 1115 ± ex. 1171 + 121 + 1271 + 1311 + ex. 1314 ± ex. 1317 + 1411 ± ex. 1417 ± ex. 181 ± ex. 182 ± ex. 183 ± ex. 184 – (± ex. 199 (solduri aferente activelor financiare)) + 2311 ± ex. 2317 + 2511 (solduri debitoare) ± 25171 ± ex. 281 ± ex. 282 ± ex. 283 ± ex. 284 – (± ex. 299 (solduri aferente activelor financiare)) + ex. 30213 + (Modificări cumulate negative ale valorii juste datorate riscului de credit aferente creditelor și avansurilor desemnate ca fiind evaluate la valoarea justă prin profit sau pierdere, neperformante (valoare absolută, extras)) + ex. 3033 + ex. 3037 ± ex. 5223 + ex. 3053 + (Modificări cumulate negative ale valorii juste datorate riscului de credit aferente creditelor și avansurilor evaluate obligatoriu la valoarea justă prin profit sau pierdere, neperformante (valoare absolută, extras)) ± ex. 381 ± ex. 382 ± ex. 383 ± ex. 384 ± ex. 385 – ex. 1632 – ex. 2632 - ex. 3566 + ex. 1913 (solduri debitoare) + ex. 1923 (solduri debitoare) + ex. 2913 (solduri debitoare) + ex. 2923 (solduri debitoare) 0010 - 0060 109 + 1111 + 1112 + ex. 1115 ± ex. 1171 + 121 + 1271 + 1311 + ex. 1314 ± ex. 1317 + 1411 ± ex. 1417 ± ex. 181 ± ex. 182 ± ex. 183 ± ex. 184 – (± ex. 191 ± ex. 192 + ex. 197 ± ex. 199 (solduri aferente activelor financiare)) + 2311 ± ex. 2317 + 2511 (solduri debitoare) ± 25171 ± ex. 281 ± ex. 282 ± ex. 283 ± ex. 284 – (ex. 2911 + ex. 29121 + ex. 29122 ± ex. 2913 + ex. 2921 + ex. 29221 + ex. 29222 ± ex. 2923 + ex. 297 ± ex. 299 (solduri aferente activelor financiare)) + ex. 30213 + ex. 3033 + ex. 3037 + ex. 3053 ± ex. 381 ± ex. 382 ± ex. 383 ± ex. 384 ± ex. 385 – ex. 39223 – ex. 1632 – ex. 2632 - ex. 3566 0020 0005 ± ex. 202 ± ex. 203 ± ex. 281 ± ex. 282 ± ex. 283 ± ex. 284 – (± ex. 299 (solduri aferente activelor financiare)) + ex. 30213 + (Modificări cumulate negative ale valorii juste datorate riscului de credit aferente creditelor și avansurilor desemnate ca fiind evaluate la valoarea justă prin profit sau pierdere, neperformante (valoare absolută, extras)) + ex. 3033 + ex. 3037 ± ex. 5223 + ex. 3053 + (Modificări cumulate negative ale valorii juste datorate riscului de credit aferente creditelor și avansurilor evaluate obligatoriu la valoarea justă prin profit sau pierdere, neperformante (valoare absolută, extras)) ± ex. 381 ± ex. 382 ± ex. 383 ± ex. 384 ± ex. 385 – ex. 2632 - ex. 3566 + ex. 2913 (solduri debitoare) + ex. 2923 (solduri debitoare) 0010 - 0060 ± ex. 202 ± ex. 203 ± ex. 281 ± ex. 282 ± ex. 283 ± ex. 284 – (ex. 2911 + ex. 29121 + ex. 29122 ± ex. 2913 + ex. 2921 + ex. 29221 + ex. 29222 ± ex. 2923 + ex. 297 ± ex. 299 (solduri aferente activelor financiare)) + ex. 30213 + ex. 3033 + ex. 3037 + ex. 3053 ± ex. 381 ± ex. 382 ± ex. 383 ± ex. 384 ± ex. 385 – ex. 39223 – ex. 2632 - ex. 3566 0030 0005 ± 201 ± ex. 281 ± ex. 282 ± ex. 283 ± ex. 284 ± 285 – (± ex. 299 (solduri aferente activelor financiare)) + ex. 30213 + (Modificări cumulate negative ale valorii juste datorate riscului de credit aferente creditelor și avansurilor desemnate ca fiind evaluate la valoarea justă prin profit sau pierdere, neperformante (valoare absolută, extras)) + ex. 3033 + ex. 3037 ± ex. 5223 + ex. 3053 + (Modificări cumulate negative ale valorii juste datorate riscului de credit aferente creditelor și avansurilor evaluate obligatoriu la valoarea justă prin profit sau pierdere, neperformante (valoare absolută, extras)) ± ex. 381 ± ex. 382 ± ex. 383 ± ex. 384 ± ex. 385 – ex. 2632 - ex. 3566 + ex. 2913 (solduri debitoare) + ex. 2923 (solduri debitoare) 0010 - 0060 ± 201 ± ex. 281 ± ex. 282 ± ex. 283 ± ex. 284 ± 285 – (± ex. 291 ± ex. 292 + ex. 297 ± ex. 299 (solduri aferente activelor financiare)) + ex. 30213 + ex. 3033 + ex. 3037 + ex. 3053 ± ex. 381 ± ex. 382 ± ex. 383 ± ex. 384 ± ex. 385 – ex. 39223 – ex. 2632 - ex. 3566 0040 0005 ± 471 ± ex. 481 ± ex. 482 ± ex. 483 ± ex. 484 ± 485 – (± 4939 (solduri aferente activelor financiare)) – 4732 + 4933 (solduri debitoare) + 4943 (solduri debitoare) 0010 - 0060 ± 471 ± ex. 481 ± ex. 482 ± ex. 483 ± ex. 484 ± 485 – (4931 + 4932 ± 4933 + 4937 ± 4939 (solduri aferente activelor financiare) ± 494) – 4732 050 0005 ± 152 ± ex. 181 ± ex. 182 ± ex. 183 ± ex. 184 – (± ex. 199 (solduri aferente activelor financiare)) ± 243 ± ex. 281 ± ex. 282 ± ex. 283 ± ex. 284 – (± ex. 299 (solduri aferente activelor financiare)) + ex. 30213 + (Modificări cumulate negative ale valorii juste datorate riscului de credit aferente creditelor și avansurilor desemnate ca fiind evaluate la valoarea justă prin profit sau pierdere, neperformante (valoare absolută, extras)) + ex. 3033 + ex. 3037 ± ex. 5223 + ex. 3053 + (Modificări cumulate negative ale valorii juste datorate riscului de credit aferente creditelor și avansurilor evaluate obligatoriu la valoarea justă prin profit sau pierdere, neperformante (valoare absolută, extras)) ± ex. 381 ± ex. 382 ± ex. 383 ± ex. 384 ± ex. 385 – ex. 1632 – ex. 2632 - ex. 3566 + ex. 1913 (solduri debitoare) + ex. 1923 (solduri debitoare) + ex. 2913 (solduri debitoare) + ex. 2923 (solduri debitoare) 0010 - 0060 ± 152 ± ex. 181 ± ex. 182 ± ex. 183 ± ex. 184 – (± ex. 191 ± ex. 192 + ex. 197 ± ex. 199 (solduri aferente activelor financiare)) ± 243 ± ex. 281 ± ex. 282 ± ex. 283 ± ex. 284 – (ex. 2911 + ex. 29121 + ex. 29122 ± ex. 2913 + ex. 2921 + ex. 29221 + ex. 29222 ± ex. 2923 + ex. 297 ± ex. 299 (solduri aferente activelor financiare)) + ex. 30213 + ex. 3033 + ex. 3037 + ex. 3053 ± ex. 381 ± ex. 382 ± ex. 383 ± ex. 384 ± ex. 385 – ex. 39223 – ex. 1632 – ex. 2632 - ex. 3566 0060 0005 1113 + 1114 + ex. 1115 ± ex. 1171 + 1312 + 1313 + ex. 1314 ± ex. 1317 + 1412 ± ex. 1417 ± ex. 181 ± ex. 182 ± ex. 183 ± ex. 184 – (± ex. 199 (solduri aferente activelor financiare)) ± ex. 202 ± ex. 203 ± 204 ± 205 ± 206 ± 209 + 2312 ± ex. 2317 ± ex. 281 ± ex. 282 ± ex. 283 ± ex. 284 - (± ex. 299 (solduri aferente activelor financiare)) + ex. 30213 + (Modificări cumulate negative ale valorii juste datorate riscului de credit aferente creditelor și avansurilor desemnate ca fiind evaluate la valoarea justă prin profit sau pierdere, neperformante (valoare absolută, extras)) + ex. 3033 + ex. 3037 ± ex. 5223 + ex. 3053 + (Modificări cumulate negative ale valorii juste datorate riscului de credit aferente creditelor și avansurilor evaluate obligatoriu la valoarea justă prin profit sau pierdere, neperformante (valoare absolută, extras)) ± ex. 381 ± ex. 382 ± ex. 383 ± ex. 384 ± ex. 385 + 401 + 402 ± 407 ± ex. 481 ± ex. 482 ± ex. 483 ± ex. 484 –± 4959) – ex. 1632 – ex. 2632 - ex. 3566 – 408 + ex. 1913 (solduri debitoare) + ex. 1923 (solduri debitoare) + ex. 2913 (solduri debitoare) + ex. 2923 (solduri debitoare) + 4953 (solduri debitoare) + 4963 (solduri debitoare) 0010 - 0060 1113 + 1114 + ex. 1115 ± ex. 1171 + 1312 + 1313 + ex. 1314 ± ex. 1317 + 1412 ± ex. 1417 ± ex. 181 ± ex. 182 ± ex. 183 ± ex. 184 – (± ex. 191 ± ex. 192 + ex. 197 ± ex. 199 (solduri aferente activelor financiare)) ± ex. 202 ± ex. 203 ± 204 ± 205 ± 206 ± 209 + 2312 ± ex. 2317 ± ex. 281 ± ex. 282 ± ex. 283 ± ex. 284 - (ex. 2911 + ex. 29121 + ex. 29122 ± ex. 2913 + ex. 2921 + ex. 29221 + ex. 29222 ± ex. 2923 + ex. 297 ± ex. 299 (solduri aferente activelor financiare)) + ex. 30213 + ex. 3033 + ex. 3037 + ex. 3053 ± ex. 381 ± ex. 382 ± ex. 383 ± ex. 384 ± ex. 385 – ex. 39223 + 401 + 402 ± 407 ± ex. 481 ± ex. 482 ± ex. 483 ± ex. 484 – (± 495 ± 496) – ex. 1632 – ex. 2632 - ex. 3566 - 408 0070 0005 ± 161 ± ex. 181 ± ex. 182 ± ex. 183 ± ex. 184 - (± ex. 199 (solduri aferente activelor financiare)) ± 261 ± ex. 281 ± ex. 282 ± ex. 283 ± ex. 284 - (± ex. 299 (solduri aferente activelor financiare)) + 333 (solduri debitoare) + 3362 + 3371 + ex. 3515 + ex. 35192 ± ex. 355 + 3571 + 371 + 378 ± ex. 381 ± ex. 382 ± ex. 383 ± ex. 384 ± ex. 385 ± 386 - (± 3929 (solduri aferente activelor financiare)) + 508 (sold debitor) - ex. 1632 - ex. 2632 - ex. 3566 + ex. 1913 (solduri debitoare) + ex. 1923 (solduri debitoare) + ex. 2913 (solduri debitoare) + ex. 2923 (solduri debitoare) + 3923 (solduri debitoare) 0010 - 0060 ± 161 ± ex. 181 ± ex. 182 ± ex. 183 ± ex. 184 - (± ex. 191 ± ex. 192 + ex. 197 ± ex. 199 (solduri aferente activelor financiare)) ± 261 ± ex. 281 ± ex. 282 ± ex. 283 ± ex. 284 - (ex. 2911 + ex. 29121 + ex. 29122 ± ex. 2913 + ex. 2921 + ex. 29221 + ex. 29222 ± ex. 2923 + ex. 297 ± ex. 299 (solduri aferente activelor financiare)) + 333 (solduri debitoare) + 3362 + 3371 + ex. 3515 + ex. 35192 ± ex. 355 + 3571 + 371 + 378 ± ex. 381 ± ex. 382 ± ex. 383 ± ex. 384 ± ex. 385 ± 386 - (3921 + 39221 + 39222 + ex. 39223 + 39224 ± 3923 + 3927 ± 3929 (solduri aferente activelor financiare)) + 508 (sold debitor) - ex. 1632 - ex. 2632 - ex. 3566 0080 0005 109 + 111 ± 1171 + 121 + 1271 ± 131 ± 141 ± 152 ± 161 ± 181 ± 182 ± 183 ± 184 - (± 199 (solduri aferente activelor financiare)) ± 201 ± 202 ± 203 ± 204 ± 205 ± 206 ± 209 ± 231 ± 243 + 2511 (solduri debitoare) ± 25171 ± 261 ± 281 ± 282 ± 283 ± 284 ± 285 - (± 299 (solduri aferente activelor financiare)) + 30213 + (Modificări cumulate negative ale valorii juste datorate riscului de credit aferente creditelor și avansurilor desemnate ca fiind evaluate la valoarea justă prin profit sau pierdere, neperformante (valoare absolută)) + 3033 + ex. 3037 ± ex. 5223 + 3053 + (Modificări cumulate negative ale valorii juste datorate riscului de credit aferente creditelor și avansurilor evaluate obligatoriu la valoarea justă prin profit sau pierdere, neperformante (valoare absolută)) + 333 (solduri debitoare) + 3362 + 3371 + ex. 3515 + ex. 35192 ± ex. 355 + 3571 + 371 + 378 ± ex. 381 ± ex. 382 ± ex. 383 ± ex. 384 ± 385 ± 386 - (± 3929 (solduri aferente activelor financiare)) + 401 + 402 ± 407 ± 471 ± 481 ± 482 ± 483 ± 484 ± 485 - (± 4939 (solduri aferente activelor financiare) ± 4959) + 508 (sold debitor) - 1632 - 2632 - ex. 3566 - 408 - 4732 + 1913 (solduri debitoare) + 1923 (solduri debitoare) + 2913 (solduri debitoare) + 2923 (solduri debitoare) + 3923 (solduri debitoare) + 4933 (solduri debitoare) + 4943 (solduri debitoare) + 4953 (solduri debitoare) + 4963 (solduri debitoare) 0010 - 0060 109 + 111 ± 1171 + 121 + 1271 ± 131 ± 141 ± 152 ± 161 ± 181 ± 182 ± 183 ± 184 - (± 191 ± 192 + 197 ± 199 (solduri aferente activelor financiare)) ± 201 ± 202 ± 203 ± 204 ± 205 ± 206 ± 209 ± 231 ± 243 + 2511 (solduri debitoare) ± 25171 ± 261 ± 281 ± 282 ± 283 ± 284 ± 285 - (± 291 ± 292 + 297 ± 299 (solduri aferente activelor financiare)) + 30213 + 3033 + ex. 3037 + 3053 + 333 (solduri debitoare) + 3362 + 3371 + ex. 3515 + ex. 35192 ± ex. 355 + 3571 + 371 + 378 ± ex. 381 ± ex. 382 ± ex. 383 ± ex. 384 ± 385 ± 386 - (3921 + 3922 ± 3923 + 3927 ± 3929 (solduri aferente activelor financiare)) + 401 + 402 ± 407 ± 471 ± 481 ± 482 ± 483 ± 484 ± 485 - (4931 + 4932 ± 4933 + 4937 ± 4939 (solduri aferente activelor financiare) ± 494 ± 495 ± 496) + 508 (sold debitor) - 1632 - 2632 - ex. 3566 - 408 - 4732 0090 0005 ex. 1411 + ex. 1412 ± ex. 1417 ± ex. 181 ± ex. 182 ± ex. 183 ± ex. 184 – (± ex. 199 (solduri aferente activelor financiare)) ± ex. 201 ± ex. 202 ± ex. 203 ± ex. 204 ± ex. 205 ± ex. 206 ± ex. 209 + ex. 2311 + ex. 2312 ± ex. 2317 + ex. 2511 (solduri debitoare) ± ex. 25171 ± ex. 281 ± ex. 282 ± ex. 283 ± ex. 284 ± ex. 285 – (± ex. 299 (solduri aferente activelor financiare)) + ex. 30213 + (Modificări cumulate negative ale valorii juste datorate riscului de credit aferente creditelor și avansurilor desemnate ca fiind evaluate la valoarea justă prin profit sau pierdere, neperformante (valoare absolută, extras)) + ex. 3033 + ex. 3037 ± ex. 5223 + ex. 3053 + (Modificări cumulate negative ale valorii juste datorate riscului de credit aferente creditelor și avansurilor evaluate obligatoriu la valoarea justă prin profit sau pierdere, neperformante (valoare absolută, extras)) ± ex. 381 ± ex. 382 ± ex. 383 ± ex. 384 ± ex. 385 – ex. 1632 – ex. 2632 - ex. 3566 + ex. 1913 (solduri debitoare) + ex. 1923 (solduri debitoare) + ex. 2913 (solduri debitoare) + ex. 2923 (solduri debitoare) 0020 - 0060 ex. 1411 + ex. 1412 ± ex. 1417 ± ex. 181 ± ex. 182 ± ex. 183 ± ex. 184 – (± ex. 191 ± ex. 192 + ex. 197 ± ex. 199 (solduri aferente activelor financiare)) ± ex. 201 ± ex. 202 ± ex. 203 ± ex. 204 ± ex. 205 ± ex. 206 ± ex. 209 + ex. 2311 + ex. 2312 ± ex. 2317 + ex. 2511 (solduri debitoare) ± ex. 25171 ± ex. 281 ± ex. 282 ± ex. 283 ± ex. 284 ± ex. 285 – (± ex. 291 ± ex. 292 + ex. 297 ± ex. 299 (solduri aferente activelor financiare)) + ex. 30213 + ex. 3033 + ex. 3037 + ex. 3053 ± ex. 381 ± ex. 382 ± ex. 383 ± ex. 384 ± ex. 385 – ex. 39223 – ex. 1632 – ex. 2632 - ex. 3566 0100 0005 ex. 1411 + ex. 1412 ± ex. 1417 ± ex. 181 ± ex. 182 ± ex. 183 ± ex. 184 – (± ex. 199 (solduri aferente activelor financiare)) ± ex. 201 ± ex. 202 ± ex. 203 ± ex. 204 ± ex. 205 ± ex. 206 ± ex. 209 + ex. 2311 + ex. 2312 ± ex. 2317 + ex. 2511 (solduri debitoare) ± ex. 25171 ± ex. 281 ± ex. 282 ± ex. 283 ± ex. 284 ± ex. 285 – (± ex. 299 (solduri aferente activelor financiare)) + ex. 30213 + (Modificări cumulate negative ale valorii juste datorate riscului de credit aferente creditelor și avansurilor desemnate ca fiind evaluate la valoarea justă prin profit sau pierdere, neperformante (valoare absolută, extras)) + ex. 3033 + ex. 3037 ± ex. 5223 + ex. 3053 + (Modificări cumulate negative ale valorii juste datorate riscului de credit aferente creditelor și avansurilor evaluate obligatoriu la valoarea justă prin profit sau pierdere, neperformante (valoare absolută, extras)) ± ex. 381 ± ex. 382 ± ex. 383 ± ex. 384 ± ex. 385 – ex. 1632 – ex. 2632 - ex. 3566 + ex. 1913 (solduri debitoare) + ex. 1923 (solduri debitoare) + ex. 2913 (solduri debitoare) + ex. 2923 (solduri debitoare) 0010 - 0060 ex. 1411 + ex. 1412 ± ex. 1417 ± ex. 181 ± ex. 182 ± ex. 183 ± ex. 184 – (± ex. 191 ± ex. 192 + ex. 197 ± ex. 199 (solduri aferente activelor financiare)) ± ex. 201 ± ex. 202 ± ex. 203 ± ex. 204 ± ex. 205 ± ex. 206 ± ex. 209 + ex. 2311 + ex. 2312 ± ex. 2317 + ex. 2511 (solduri debitoare) ± ex. 25171 ± ex. 281 ± ex. 282 ± ex. 283 ± ex. 284 ± ex. 285 – (± ex. 291 ± ex. 292 + ex. 297 ± ex. 299 (solduri aferente activelor financiare)) + ex. 30213 + ex. 3033 + ex. 3037 + ex. 3053 ± ex. 381 ± ex. 382 ± ex. 383 ± ex. 384 ± ex. 385 – ex. 39223 – ex. 1632 – ex. 2632 - ex. 3566 0110 0005 ± ex. 203 ± ex. 281 ± ex. 282 ± ex. 283 ± ex. 284 – (± ex. 299 (solduri aferente activelor financiare)) + ex. 30213 + (Modificări cumulate negative ale valorii juste datorate riscului de credit aferente creditelor și avansurilor desemnate ca fiind evaluate la valoarea justă prin profit sau pierdere, neperformante (valoare absolută, extras)) + ex. 3033 + ex. 3037 ± ex. 5223 + ex. 3053 + (Modificări cumulate negative ale valorii juste datorate riscului de credit aferente creditelor și avansurilor evaluate obligatoriu la valoarea justă prin profit sau pierdere, neperformante (valoare absolută, extras)) ± ex. 381 ± ex. 382 ± ex. 383 ± ex. 384 ± ex. 385 – ex. 2632 - ex. 3566 + ex. 2913 (solduri debitoare) + ex. 2923 (solduri debitoare) 0060 ± ex. 203 ± ex. 281 ± ex. 282 ± ex. 283 ± ex. 284 – ( ex. 2911 + ex. 29121 + ex. 29122 ± ex. 2913 + ex. 2921 + ex. 29221 + ex. 29222 ± ex. 2923 + ex. 297 ± ex. 299 (solduri aferente activelor financiare)) + ex. 30213 + ex. 3033 + ex. 3037 + ex. 3053 ± ex. 381 ± ex. 382 ± ex. 383 ± ex. 384 ± ex. 385 – ex. 39223 – ex. 2632 - ex. 3566 0120 0005 ± ex. 206 ± ex. 281 ± ex. 282 ± ex. 283 ± ex. 284 – (± ex. 299 (solduri aferente activelor financiare)) + ex. 30213 + (Modificări cumulate negative ale valorii juste datorate riscului de credit aferente creditelor și avansurilor desemnate ca fiind evaluate la valoarea justă prin profit sau pierdere, neperformante (valoare absolută, extras)) + ex. 3033 + ex. 3037 ± ex. 5223 + ex. 3053 + (Modificări cumulate negative ale valorii juste datorate riscului de credit aferente creditelor și avansurilor evaluate obligatoriu la valoarea justă prin profit sau pierdere, neperformante (valoare absolută, extras)) ± ex. 381 ± ex. 382 ± ex. 383 ± ex. 384 ± ex. 385 – ex. 2632 - ex. 3566 + ex. 2913 (solduri debitoare) + ex. 2923 (solduri debitoare) 0060 ± ex. 206 ± ex. 281 ± ex. 282 ± ex. 283 ± ex. 284 – ( ex. 2911 + ex. 29121 + ex. 29122 ± ex. 2913 + ex. 2921 + ex. 29221 + ex. 29222 ± ex. 2923 + ex. 297 ± ex. 299 (solduri aferente activelor financiare)) + ex. 30213 + ex. 3033 + ex. 3037 + ex. 3053 ± ex. 381 ± ex. 382 ± ex. 383 ± ex. 384 ± ex. 385 – ex. 39223 – ex. 2632 - ex. 3566 0130 0005 ± ex. 202 ± ex. 204 ± ex. 205 ± ex. 206 ± ex. 209 ± ex. 281 ± ex. 282 ± ex. 283 ± ex. 284 – (± ex. 299 (solduri aferente activelor financiare)) + ex. 30213 + (Modificări cumulate negative ale valorii juste datorate riscului de credit aferente creditelor și avansurilor desemnate ca fiind evaluate la valoarea justă prin profit sau pierdere, neperformante (valoare absolută, extras)) + ex. 3033 + ex. 3037 ± ex. 5223 + ex. 3053 + (Modificări cumulate negative ale valorii juste datorate riscului de credit aferente creditelor și avansurilor evaluate obligatoriu la valoarea justă prin profit sau pierdere, neperformante (valoare absolută, extras)) ± ex. 381 ± ex. 382 ± ex. 383 ± ex. 384 ± ex. 385 – ex. 2632 - ex. 3566 + ex. 2913 (solduri debitoare) + ex. 2923 (solduri debitoare) 0050 ± ex. 202 ± ex. 204 ± ex. 205 ± ex. 206 ± ex. 209 ± ex. 281 ± ex. 282 ± ex. 283 ± ex. 284 – ( ex. 2911 + ex. 29121 + ex. 29122 ± ex. 2913 + ex. 2921 + ex. 29221 + ex. 29222 ± ex. 2923 + ex. 297 ± ex. 299 (solduri aferente activelor financiare)) + ex. 30213 + ex. 3033 + ex. 3037 + ex. 3053 ± ex. 381 ± ex. 382 ± ex. 383 ± ex. 384 ± ex. 385 – ex. 39223 – ex. 2632 - ex. 3566 (la 04-12-2024, Formularul 2^2. , Capitolul IV a fost modificat de Punctul 15. , Anexa nr. 2 din ORDINUL nr. 8 din 21 noiembrie 2024, publicat în MONITORUL OFICIAL nr. 1219 din 4 decembrie 2024 ) Notă: Corespondențele prezentate pentru coloanele 0010 - 0060 din formularul F 05.01 au caracter general, urmând ca pentru completarea fiecărei coloane să se aibă în vedere defalcarea pe contrapartide. (la 11-01-2021, Capitolul IV a fost completat de Punctul 11. , Anexa nr. 2 din 22 decembrie 2020, aprobată prin ORDINUL nr. 8 din 22 decembrie 2020, publicat în MONITORUL OFICIAL nr. 27 din 11 ianuarie 2021 ) 2^3. Clasificarea datoriilor financiare pe instrumente și pe sectoare ale contrapărților Cod poziție Coloana Plan de conturi 0010 0010 311 (solduri creditoare) 0037 312 (solduri creditoare) + 313 (solduri creditoare) + 314 (solduri creditoare) + 315 (solduri creditoare) 0020 0010 30121 0030 0010 ex.30121 0040 0010 ex.30121 0050 0010 30122 0020 30221 0030 112 ± 1172 + 122 + 1272 ± 132 ± 142 ± 151 ± ex. 199 (solduri aferente datoriilor financiare) ± 232 ± 241 + 2511 (solduri creditoare) ± 25172 ± 253 ± 254 ± ex. 299 (solduri aferente datoriilor financiare) ± ex. 356 ± ex. 3929 (solduri aferente datoriilor financiare) ± 4939 (solduri aferente datoriilor financiare) + 5312 + 5322 ± ex. 537 – ex. 1631 – ex. 2631 - ex. 3556 – ex. 538 0060 0010 ex.30122 0020 ex.30221 0030 112 ± 1172 ± ex. 132 ± ex. 142 ± ex. 151 ± ex. 199 (solduri aferente datoriilor financiare) + ex. 5312 + ex. 5322 ± ex. 537 – ex. 1631 – ex. 538 0070 0010 ex.30122 0020 ex.30221 0030 ex. 112 ± ex. 1172 + ex. 1321 ± ex. 1327 + ex. 1421 ± ex. 1427 ± ex. 199 (solduri aferente datoriilor financiare) – ex. 1631 0080 0010 ex.30122 0020 ex.30221 0030 ex. 112 ± ex. 1172 + ex. 1322 + ex. 1323 ± ex. 1327 + ex. 1422 ± ex. 1427 ± ex. 199 (solduri aferente datoriilor financiare) + ex. 5312 + ex. 5322 ± ex. 537 – ex. 1631 – ex. 538 0090 0010 ex.30122 0020 ex.30221 0030 ex. 1324 ± ex. 1327 ± ex. 199 (solduri aferente datoriilor financiare) – ex. 1631 0100 0010 ex.30122 0020 ex.30221 0030 ± ex. 151 ± ex. 199 (solduri aferente datoriilor financiare) – ex. 1631 0110 0010 ex.30122 0020 ex.30221 0030 ± ex. 132 ± ex. 142 ± ex. 151 ± ex. 199 (solduri aferente datoriilor financiare) ± ex. 241 + ex. 2511 (solduri creditoare) ± ex. 25172 ± ex. 253 ± ex. 254 ± ex. 299 (solduri aferente datoriilor financiare) + ex. 356 ± ex. 3929 (solduri aferente datoriilor financiare) + ex. 5312 + ex. 5322 ± ex. 537 – ex. 1631 – ex. 2631 - ex. 3556 – ex. 538 0120 0010 ex.30122 0020 ex.30221 0030 ex. 1321 ± ex. 1327 + ex. 1421 ± ex. 1427 ± ex. 199 (solduri aferente datoriilor financiare) + ex. 2511 (solduri creditoare) ± ex. 25172 + ex. 2531 ± ex. 2537 ± ex. 254 ± ex. 299 (solduri aferente datoriilor financiare) + ex. 356 ± ex. 3929 (solduri aferente datoriilor financiare) – ex. 1631 – ex. 2631 - ex. 3556 0130 0010 ex.30122 0020 ex.30221 0030 ex. 1322 + ex. 1323 ± ex. 1327 + ex. 1422 ± ex. 1427 ± ex. 199 (solduri aferente datoriilor financiare) + ex. 2532 + ex. 2533 ± ex. 2537 ± ex. 254 ± ex. 299 (solduri aferente datoriilor financiare) + ex. 356 ± ex. 3929 (solduri aferente datoriilor financiare) + ex. 5312 + ex. 5322 ± ex. 537 – ex. 1631 – ex. 2631 - ex. 3556 – ex. 538 0140 0010 ex.30122 0020 ex.30221 0030 ex. 1324 ± ex. 1327 ± ex. 199 (solduri aferente datoriilor financiare) + ex. 2534 ± ex. 2537 ± ex. 299 (solduri aferente datoriilor financiare) – ex. 1631 – ex. 2631 0150 0010 ex.30122 0020 ex.30221 0030 ± ex. 151 ± ex. 199 (solduri aferente datoriilor financiare) ± ex. 241 ± ex. 299 (solduri aferente datoriilor financiare) – ex. 1631 – ex. 2631 0160 0010 ex.30122 0020 ex.30221 0030 122 + 1272 ± ex. 132 ± ex. 142 ± ex. 151 ± ex. 199 (solduri aferente datoriilor financiare) ± ex. 356 ± ex. 3929 (solduri aferente datoriilor financiare) ± ex. 4939 (solduri aferente datoriilor financiare) + ex. 5312 + ex. 5322 ± ex. 537 – ex. 1631 - ex. 3556 – ex. 538 0170 0010 ex.30122 0020 ex.30221 0030 122 + 1272 + ex. 1321 ± ex. 1327 + ex. 1421 ± ex. 1427 ± ex. 199 (solduri aferente datoriilor financiare) ± ex. 356 ± ex. 3929 (solduri aferente datoriilor financiare) – ex. 1631 - ex. 3556 0180 0010 ex.30122 0020 ex.30221 0030 ex. 1322 + ex. 1323 ± ex. 1327 + ex. 1422 ± ex. 1427 ± ex. 199 (solduri aferente datoriilor financiare) ± ex. 356 ± ex. 3929 (solduri aferente datoriilor financiare) ± ex. 4939 (solduri aferente datoriilor financiare) + ex. 5312 + ex. 5322 ± ex. 537 – ex. 1631 - ex. 3556 – ex. 538 0190 0010 ex.30122 0020 ex.30221 0030 ex. 1324 ± ex. 1327 ± ex. 199 (solduri aferente datoriilor financiare) – ex. 1631 0200 0010 ex.30122 0020 ex.30221 0030 ± ex. 151 ± ex. 199 (solduri aferente datoriilor financiare) – ex. 1631 0210 0010 ex.30122 0020 ex.30221 0030 ± 232 ± ex. 241 + ex. 2511 (solduri creditoare) ± ex. 25172 ± ex. 253 ± ex. 254 ± ex. 299 (solduri aferente datoriilor financiare) ± ex. 356 ± ex. 3929 (solduri aferente datoriilor financiare) ± ex. 4939 (solduri aferente datoriilor financiare) + ex. 5312 + ex. 5322 ± ex. 537 – ex. 2631 - ex. 3556 – ex. 538 0220 0010 ex.30122 0020 ex.30221 0030 2321 ± ex. 2327 + ex. 2511 (solduri creditoare) ± ex. 25172 + ex. 2531 ± ex. 2537 ± ex. 254 ± ex. 299 (solduri aferente datoriilor financiare) ± ex. 356 ± ex. 3929 (solduri aferente datoriilor financiare) – ex. 2631 - ex. 3556 0230 0010 ex.30122 0020 ex.30221 0030 2322 ± ex. 2327 + ex. 2532 + ex. 2533 ± ex. 2537 ± ex. 254 ± ex. 299 (solduri aferente datoriilor financiare) ± ex. 356 ± ex. 3929 (solduri aferente datoriilor financiare) ± ex. 4939 (solduri aferente datoriilor financiare) + ex. 5312 + ex. 5322 ± ex. 537 – ex. 2631 - ex. 3556 – ex. 538 0240 0010 ex.30122 0020 ex.30221 0030 ex. 2534 ± ex. 2537 ± ex. 299 (solduri aferente datoriilor financiare) – ex. 2631 0250 0010 ex.30122 0020 ex.30221 0030 ± ex. 241 ± ex. 299 (solduri aferente datoriilor financiare) – ex. 2631 0260 0010 ex.30122 0020 ex.30221 0030 ex. 241 + ex. 2511 (solduri creditoare) ± ex. 25172 ± ex. 253 ± ex. 254 ± ex. 299 (solduri aferente datoriilor financiare) + ex. 356 ± ex. 3929 (solduri aferente datoriilor financiare) + ex. 5312 + ex. 5322 ± ex. 537 – ex. 2631 - ex. 3556 – ex. 538 0270 0010 ex.30122 0020 ex.30221 0030 ex. 2511 (solduri creditoare) ± ex. 25172 + ex. 2531 ± ex. 2537 ± ex. 254 ± ex. 299 (solduri aferente datoriilor financiare) + ex. 356 ± ex. 3929 (solduri aferente datoriilor financiare) – ex. 2631 - ex. 3556 0275 0010 ex.30122 0020 ex.30221 0030 ex. 2511 (solduri creditoare) ± ex. 25172 + ex. 2531 ± ex. 2537 ± ex. 254 ± ex. 299 (solduri aferente datoriilor financiare) + ex. 356 ± ex. 3929 (solduri aferente datoriilor financiare) – ex. 2631 - ex. 3556 0280 0010 ex.30122 0020 ex.30221 0030 ex. 2532 + ex. 2533 ± ex. 2537 ± ex. 254 ± ex. 299 (solduri aferente datoriilor financiare) + ex. 356 ± ex. 3929 (solduri aferente datoriilor financiare) + ex. 5312 + ex. 5322 ± ex. 537 – ex. 2631 - ex. 3556 – ex. 538 0285 0010 ex.30122 0020 ex.30221 0030 ex. 2532 + ex. 2533 ± ex. 2537 ± ex. 254 ± ex. 299 (solduri aferente datoriilor financiare) + ex. 356 ± ex. 3929 (solduri aferente datoriilor financiare) + ex. 5312 + ex. 5322 ± ex. 537 – ex. 2631 - ex. 3556 – ex. 538 0290 0010 ex.30122 0020 ex.30221 0030 ex. 2534 ± ex. 2537 ± ex. 299 (solduri aferente datoriilor financiare) – ex. 2631 0295 0010 ex.30122 0020 ex.30221 0030 ex. 2534 ± ex. 2537 ± ex. 299 (solduri aferente datoriilor financiare) – ex. 2631 0300 0010 ex.30122 0020 ex.30221 0030 ± ex. 241 ± ex. 299 (solduri aferente datoriilor financiare) – ex. 2631 0305 0010 ex.30122 0020 ex.30221 0030 ± ex. 241 ± ex. 299 (solduri aferente datoriilor financiare) – ex. 2631 0310 0010 ex.30122 0020 ex.30221 0030 ex. 241 + ex. 2511 (solduri creditoare) ± ex. 25172 ± ex. 253 ± ex. 254 ± ex. 299 (solduri aferente datoriilor financiare) + ex. 356 ± ex. 3929 (solduri aferente datoriilor financiare) + ex. 5312 + ex. 5322 ± ex. 537 – ex. 2631 - ex. 3556 – ex. 538 0320 0010 ex.30122 0020 ex.30221 0030 ex. 2511 (solduri creditoare) ± ex. 25172 + ex. 2531 ± ex. 2537 ± ex. 254 ± ex. 299 (solduri aferente datoriilor financiare) + ex. 356 ± ex. 3929 (solduri aferente datoriilor financiare) – ex. 2631 - ex. 3556 0330 0010 ex.30122 0020 ex.30221 0030 ex. 2532 + ex. 2533 ± ex. 2537 ± ex. 254 ± ex. 299 (solduri aferente datoriilor financiare) + ex. 356 ± ex. 3929 (solduri aferente datoriilor financiare) + ex. 5312 + ex. 5322 ± ex. 537 – ex. 2631 - ex. 3556 – ex. 538 0340 0010 ex.30122 0020 ex.30221 0030 ex. 2534 ± ex. 2537 ± ex. 299 (solduri aferente datoriilor financiare) – ex. 2631 0350 0010 ex.30122 0020 ex.30221 0030 ± ex. 241 ± ex. 299 (solduri aferente datoriilor financiare) – ex. 2631 0360 0010 30123 0020 30222 0030 ± 321 ± 322 ± 325 ± 326 ± ex. 3929 (solduri aferente datoriilor financiare) + 5311 + 5321 ± ex. 537 – ex. 3556 – ex. 538 0370 0010 ex.30123 0020 ex.30222 0030 ± 321 ± 322 ± ex. 3929 (solduri aferente datoriilor financiare) + ex. 5311 + ex. 5321 ± ex. 537 – ex. 3556 – ex. 538 0380 0010 ex.30123 0020 ex.30222 0030 ± ex. 326 ± ex. 3929 (solduri aferente datoriilor financiare) + ex. 5311 + ex. 5321 ± ex. 537 – ex. 3556 – ex. 538 0390 0010 ex.30123 0020 ex.30222 0030 ± ex. 325 ± ex. 3929 (solduri aferente datoriilor financiare) + ex. 5311 + ex. 5321 ± ex. 537 – ex. 3556 – ex. 538 0400 0010 ex.30123 0020 ex.30222 0030 ± ex. 326 ± ex. 3929 (solduri aferente datoriilor financiare) + ex. 5311 + ex. 5321 ± ex. 537 – ex. 3556 – ex. 538 0410 0010 ex.30123 0020 ex.30222 0030 ± ex. 325 ± ex. 326 ± ex. 3929 (solduri aferente datoriilor financiare) + ex. 5311 + ex. 5321 ± ex. 537 – ex. 3556 – ex. 538 0420 0010 ex.30123 0020 ex.30222 0030 ± ex. 325 ± ex. 326 ± ex. 3929 (solduri aferente datoriilor financiare) + ex. 5311 + ex. 5321 ± ex. 537 – ex. 3556 – ex. 538 0430 0010 ex.30123 0020 ex.30222 0030 ± ex. 325 ± ex. 326 ± ex. 3929 (solduri aferente datoriilor financiare) + ex. 5311 + ex. 5321 ± ex. 537 – ex. 3556 – ex. 538 0440 0010 30129 0020 30229 0030 ± 162 ± ex. 199 (solduri aferente datoriilor financiare) ± 262 ± ex. 299 (solduri aferente datoriilor financiare) + 331 + 332 + 333 (solduri creditoare) + 334 + 335 + 3361 + 3372 + ex. 35191 + 354 ± ex. 356 + 3572 + 377 + 3791 ± ex. 3929 (solduri aferente datoriilor financiare) ± 472 + 508 (sold creditor) – ex. 1631 – ex. 2631 - ex. 3556 - 4731 0445 0030 ± 472 – 4731 (la 11-01-2021, Capitolul IV a fost completat de Punctul 11. , Anexa nr. 2 din 22 decembrie 2020, aprobată prin ORDINUL nr. 8 din 22 decembrie 2020, publicat în MONITORUL OFICIAL nr. 27 din 11 ianuarie 2021 ) 2^4. Angajamente de creditare, garanții financiare și alte angajamente primite Cod poziție Coloana Plan de conturi 0010 0020 902 + 904 0020 0020 ex.902 0030 0020 ex.902 + ex.904 0040 0020 ex.902 0050 0020 ex.904 0060 0020 ex.904 0070 0020 ex.904 0080 0010 912 + 914 0090 0010 ex.912 0100 0010 ex.912 + ex.914 0110 0010 ex.912 0120 0010 ex.914 0130 0010 ex.914 0140 0010 ex.914 0150 0020 921+ 972 0160 0020 ex.921 + ex.972 0170 0020 ex.921 + ex.972 0180 0020 ex.921 + ex.972 0190 0020 ex.921 + ex.972 0200 0020 ex.921 + ex.972 0210 0020 ex.921 + ex.972 (la 11-01-2021, Capitolul IV a fost completat de Punctul 11. , Anexa nr. 2 din 22 decembrie 2020, aprobată prin ORDINUL nr. 8 din 22 decembrie 2020, publicat în MONITORUL OFICIAL nr. 27 din 11 ianuarie 2021 ) Cod poziție Coloană Plan de conturi 3. Instrumente financiare derivate - Contabilitatea de acoperire: Clasificare pe tipuri de risc și pe tipuri de acoperire împotriva riscurilor 0010 0010 3121 (solduri debitoare) 0020 3121 (solduri creditoare) 0030 9521 0040 ex.9521 0020 0010 31212 (solduri debitoare) 0020 31212 (solduri creditoare) 0030 95212 0040 ex.95212 0030 0010 31211 (solduri debitoare) + 31213 (solduri debitoare) 0020 31211 (solduri creditoare) + 31213 (solduri creditoare) 0030 95211 + 95213 0040 0010 31214 (solduri debitoare) 0020 31214 (solduri creditoare) 0030 95214 0040 ex.95214 0050 0010 31215 (solduri debitoare) 0020 31215 (solduri creditoare) 0030 95215 0060 0010 3122 (solduri debitoare) 0020 3122 (solduri creditoare) 0030 9522 0040 ex.9522 0070 0010 31221 (solduri debitoare) 0020 31221 (solduri creditoare) 0030 95221 0040 ex.95221 0080 0010 31222 (solduri debitoare) 0020 31222 (solduri creditoare) 0030 95222 0090 0010 31223 (solduri debitoare) 0020 31223 (solduri creditoare) 0030 95223 0040 ex.95223 0100 0010 31224 (solduri debitoare) 0020 31224 (solduri creditoare) 0030 95224 0110 0010 3123 (solduri debitoare) 0020 3123 (solduri creditoare) 0030 95232 + 95233 + 95235 + 95242 + 95243 + 95245 + 9525 0040 ex.95251 + ex.95253 0120 0010 31233 (solduri debitoare) 0020 31233 (solduri creditoare) 0030 95251 0040 ex.95251 0130 0010 0020 31231 (solduri debitoare) + 31232 (solduri debitoare) + 31234 (solduri debitoare) 31231 (solduri creditoare) +31232 (solduri creditoare) + 31234 (solduri creditoare) 0030 95232 + 95233 + 95235 + 95242 + 95243 + 95245 + 95252 0140 0010 31235 (solduri debitoare) 0020 31235 (solduri creditoare) 0030 95253 0040 ex.95253 0150 0010 31236 (solduri debitoare) 0020 31236 (solduri creditoare) 0030 95254 0160 0010 3124 (solduri debitoare) 0020 3124 (solduri creditoare) 0030 9526 0040 ex.9526 0170 0010 31241 (solduri debitoare) 0020 31241 (solduri creditoare) 0030 95261 0040 ex.95261 0180 0010 31242 (solduri debitoare) 0020 31242 (solduri creditoare) 0030 95262 0040 ex.95262 0190 0010 31243 (solduri debitoare) 0020 31243 (solduri creditoare) 0030 95263 0040 ex.95263 0200 0010 31244 (solduri debitoare) 0020 31244 (solduri creditoare) 0030 95264 0040 ex.95264 0210 0010 3125 (solduri debitoare) 0020 3125 (solduri creditoare) 0030 9527 0040 ex.9527 0220 0010 3126 (solduri debitoare) 0020 3126 (solduri creditoare) 0030 9528 0040 ex. 9528 0230 0010 312 (solduri debitoare) 0020 312 (solduri creditoare) 0030 9521 + 9522 + 95232 + 95233 + 95235 + 95242 + 95243 + 95245 + 9525 + 9526 + 9527 + 9528 0040 ex.9521 + ex.9522 + ex.95251 + ex.95253 + ex.9526 + ex.9527 + ex.9528 0240 0010 ex.3131 (solduri debitoare) 0020 ex.3131 (solduri creditoare) 0030 ex.9531 0040 ex.9531 0250 0010 ex.31312 (solduri debitoare) 0020 ex.31312 (solduri creditoare) 0030 ex.95312 0040 ex.95312 0260 0010 ex.31311 (solduri debitoare) + ex.31313 (solduri debitoare) 0020 ex.31311 (solduri creditoare) + ex.31313 (solduri creditoare) 0030 ex.95311 + ex.95313 0270 0010 ex.31314 (solduri debitoare) 0020 ex.31314 (solduri creditoare) 0030 ex.95314 0040 ex.95314 0280 0010 ex.31315 (solduri debitoare) 0020 ex.31315 (solduri creditoare) 0030 ex.95315 0290 0010 ex.3132 (solduri debitoare) 0020 ex.3132 (solduri creditoare) 0030 ex.9532 0040 ex.9532 0300 0010 ex.31321 (solduri debitoare) 0020 0030 ex.31321 (solduri creditoare) ex.95321 0040 ex.95321 0310 0010 0020 ex.31322 (solduri debitoare) ex.31322 (solduri creditoare) 0030 ex.95322 0320 0010 ex.31323 (solduri debitoare) 0020 ex.31323 (solduri creditoare) 0030 ex.95323 0040 ex.95323 0330 0010 ex.31324 (solduri debitoare) 0020 ex.31324 (solduri creditoare) 0030 ex.95324 0340 0010 ex.3133 (solduri debitoare) 0020 ex.3133 (solduri creditoare) 0030 ex.95332 + ex.95333 + ex.95335 + ex.95342 + ex.95343 + ex.95345 + ex.9535 0040 ex.95351 + ex.95353 0350 0010 ex.31333 (solduri debitoare) 0020 ex.31333 (solduri creditoare) 0030 ex.95351 0040 ex.95351 0360 0010 0020 ex.31331 (solduri debitoare) + ex.31332 (solduri debitoare) + ex.31334 (solduri debitoare) ex.31331 (solduri creditoare) + ex.31332 (solduri creditoare) + ex.31334 (solduri creditoare) 0030 ex.95332 + ex.95333 + ex.95335 + ex.95342 + ex.95343 + ex.95345 + ex.95352 0370 0010 ex.31335 (solduri debitoare) 0020 ex.31335 (solduri creditoare) 0030 ex.95353 0040 ex.95353 0380 0010 ex.31336 (solduri debitoare) 0020 ex.31336 (solduri creditoare) 0030 ex.95354 0390 0010 ex.3134 (solduri debitoare) 0020 ex.3134 (solduri creditoare) 0030 ex.9536 0040 ex.9536 0400 0010 ex.31341 (solduri debitoare) 0020 ex.31341 (solduri creditoare) 0030 ex.95361 0040 ex.95361 0410 0010 ex.31342 (solduri debitoare) 0020 ex.31342 (solduri creditoare) 0030 ex.95362 0040 ex.95362 0420 0010 ex.31343 (solduri debitoare) 0020 ex.31343 (solduri creditoare) 0030 ex.95363 0040 ex.95363 0430 0010 ex.31344 (solduri debitoare) 0020 ex.31344 (solduri creditoare) 0030 ex.95364 0040 ex.95364 0440 0010 ex.3135 (solduri debitoare) 0020 ex.3135 (solduri creditoare) 0030 ex.9537 0040 ex.9537 0450 0010 ex.3136 (solduri debitoare) 0020 ex.3136 (solduri creditoare) 0030 ex.9538 0040 ex.9538 0460 0010 ex.313 (solduri debitoare) 0020 ex.313 (solduri creditoare) 0030 ex.9531 + ex.9532 + ex.95332 + ex.95333 + ex.95335 + ex.95342 + ex.95343 + ex.95345 + ex.9535 + ex.9536 + ex.9537 + ex.9538 0040 ex.9531 + ex.9532 + ex.95351 + ex.95353 + ex.9536 + ex.9537 + ex.9538 0480 0010 314 (solduri debitoare) 0020 314 (solduri creditoare) 0030 954 0040 ex.954 0490 0010 315 (solduri debitoare) 0020 315 (solduri creditoare) 0030 955 0040 ex.955 0500 0010 0020 312 (solduri debitoare) + 313 (solduri debitoare) + 314 (solduri debitoare) + 315 (solduri debitoare) 312 (solduri creditoare) + 313 (solduri creditoare) + 314 (solduri creditoare) + 315 (solduri creditoare) 0030 9521 + 9522 + 95232 + 95233 + 95235 + 95242 + 95243 + 95245 + 9525 + 9526 + 9527 + 9528 + 9531 + 9532 + 95332 + 95333 + 95335 + 95342 + 95343 + 95345 + 9535 + 9536 + 9537 + 9538 + 954 + 955 0040 ex.9521 + ex.9522 + ex.95251 + ex.95253 + ex.9526 + ex.9527 + ex.9528 + ex.9531 + ex.9532 + ex.95351 + ex.95353 + ex.9536 + ex.9537 + ex.9538 + ex.954 + ex.955 0510 0010 ex.31211 (solduri debitoare) + ex.31212 (solduri debitoare) + ex.31213 (solduri debitoare) + ex.31221 (solduri debitoare) + ex.31222 (solduri debitoare) + ex.31231(solduri debitoare) + ex.31232 (solduri debitoare) + ex.31233 (solduri debitoare) + ex.31234 (solduri debitoare) + ex.3124 (solduri debitoare) + ex.3125 (solduri debitoare) + ex.3126 (solduri debitoare) + ex.31311 (solduri debitoare) + ex.31312 (solduri debitoare) + ex.31313 (solduri debitoare) + ex.31321 (solduri debitoare) + ex.31322 (solduri debitoare) + ex.31331 (solduri debitoare) + ex.31332 (solduri debitoare) + ex.31333 (solduri debitoare) + ex.31334 (solduri debitoare) + ex.3134 (solduri debitoare) + ex.3135 (solduri debitoare) + ex.3136 (solduri debitoare) + ex.314 (solduri debitoare) +ex.315 (solduri debitoare) 0020 ex.31211 (solduri creditoare) + ex.31212 (solduri creditoare) + ex.31213 (solduri creditoare) + ex.31221 (solduri creditoare) + ex.31222 (solduri creditoare) + ex.31231 (solduri creditoare) + ex.31232 (solduri creditoare) + ex.31233 (solduri creditoare) + ex.31234 (solduri creditoare) + ex.3124 (solduri creditoare) + ex.3125 (solduri creditoare) + ex.3126 (solduri creditoare) + ex.31311 (solduri creditoare) + ex.31312 (solduri creditoare) + ex.31313 (solduri creditoare) + ex.31321 (solduri creditoare) + ex.31322 (solduri creditoare) + ex.31331 (solduri creditoare) + ex.31332 (solduri creditoare) + ex.31333 (solduri creditoare) + ex.31334 (solduri creditoare)+ ex.3134 (solduri creditoare) + ex.3135 (solduri creditoare) + ex.3136 (solduri creditoare) + ex.314 (solduri creditoare) +ex.315 (solduri creditoare) 0030 ex.95211 + ex.95212 + ex.95213 + ex.95221 + ex.95222 + ex.95232 + ex.95233 + ex.95235 + ex.95242 + ex.95243 + ex.95245 + ex.95251 + ex.95252 + ex.9526 + ex.9527 + ex.9528 + ex.95311 + ex.95312 + ex.95313 + ex.95321 + ex.95322 + ex.95332 + ex.95333 + ex.95335 + ex.95342 + ex.95343 + ex.95345 + ex.95351 + ex.95352 + ex.9536 + ex.9537 + ex.9538 + ex.954 + ex.955 0520 0010 ex.31211 (solduri debitoare) + ex.31212 (solduri debitoare) + ex.31213 (solduri debitoare) + ex.31221 (solduri debitoare) + ex.31222 (solduri debitoare) + ex.31231(solduri debitoare) + ex.31232 (solduri debitoare) + ex.31233 (solduri debitoare) + ex.31234 (solduri debitoare) + ex.3124 (solduri debitoare) + ex.3125 (solduri debitoare) + ex.3126 (solduri debitoare) + ex.31311 (solduri debitoare) + ex.31312 (solduri debitoare) + ex.31313 (solduri debitoare) + ex.31321 (solduri debitoare) + ex.31322 (solduri debitoare) + ex.31331 (solduri debitoare) + ex.31332 (solduri debitoare) + ex.31333 (solduri debitoare) + ex.31334 (solduri debitoare) + ex.3134 (solduri debitoare) + ex.3135 (solduri debitoare) + ex.3136 (solduri debitoare) + ex.314 (solduri debitoare) + ex.315 (solduri debitoare) 0020 ex.31211 (solduri creditoare) + ex.31212 (solduri creditoare) + ex.31213 (solduri creditoare) + ex.31221 (solduri creditoare) + ex.31222 (solduri creditoare) + ex.31231 (solduri creditoare) + ex.31232 (solduri creditoare) + ex.31233 (solduri creditoare) + ex.31234 (solduri creditoare) + ex.3124 (solduri creditoare) + ex.3125 (solduri creditoare) + ex.3126 (solduri creditoare) + ex.31311 (solduri creditoare) + ex.31312 (solduri creditoare) + ex.31313 (solduri creditoare) + ex.31321 (solduri creditoare) + ex.31322 (solduri creditoare) + ex.31331 (solduri creditoare) + ex.31332 (solduri creditoare) + ex.31333 (solduri creditoare) + ex.31334 (solduri creditoare)+ ex.3134 (solduri creditoare) + ex.3135 (solduri creditoare) + ex.3136 (solduri creditoare) + ex.314 (solduri creditoare) +ex.315 (solduri creditoare) 0030 ex.95211 + ex.95212 + ex.95213 + ex.95221 + ex.95222 + ex.95232 + ex.95233 + ex.95235 + ex.95242 + ex.95243 + ex.95245 + ex.95251 + ex.95252 + ex.9526 + ex.9527 + ex.9528 + ex.95311 + ex.95312 + ex.95313 + ex.95321 + ex.95322 + ex.95332 + ex.95333 + ex.95335 + ex.95342 + ex.95343 + ex.95345 + ex.95351 + ex.95352 + ex.9536 + ex.9537 + ex.9538 + ex.954 + ex.955 0530 0010 ex.31211 (solduri debitoare) + ex.31212 (solduri debitoare) + ex.31213 (solduri debitoare) + ex.31221 (solduri debitoare) + ex.31222 (solduri debitoare) + ex.31231(solduri debitoare) + ex.31232 (solduri debitoare) + ex.31233 (solduri debitoare) + ex.31234 (solduri debitoare) + ex.3124 (solduri debitoare) + ex.3125 (solduri debitoare) + ex.3126 (solduri debitoare) + ex.31311 (solduri debitoare) + ex.31312 (solduri debitoare) + ex.31313 (solduri debitoare) + ex.31321 (solduri debitoare) + ex.31322 (solduri debitoare) + ex.31331 (solduri debitoare) + ex.31332 (solduri debitoare) + ex.31333 (solduri debitoare) + ex.31334 (solduri debitoare) + ex.3134 (solduri debitoare) + ex.3135 (solduri debitoare) + ex.3136 (solduri debitoare) + ex.314 (solduri debitoare) + ex.315 (solduri debitoare) 0020 ex.31211 (solduri creditoare) + ex.31212 (solduri creditoare) + ex.31213 (solduri creditoare) + ex.31221 (solduri creditoare) +ex.31222 (solduri creditoare) + ex.31231 (solduri creditoare) + ex.31232 (solduri creditoare) + ex.31233 (solduri creditoare) + ex.31234 (solduri creditoare) + ex.3124 (solduri creditoare) + ex.3125 (solduri creditoare) + ex.3126 (solduri creditoare) + ex.31311 (solduri creditoare) + ex.31312 (solduri creditoare) + ex.31313 (solduri creditoare) + ex.31321 (solduri creditoare) + ex.31322 (solduri creditoare) + ex.31331 (solduri creditoare) + ex.31332 (solduri creditoare) + ex.31333 (solduri creditoare) + ex.31334 (solduri creditoare)+ ex.3134 (solduri creditoare) + ex.3135 (solduri creditoare) + ex.3136 (solduri creditoare) + ex.314 (solduri creditoare) + ex.315 (solduri creditoare) 0030 ex.95211 + ex.95212 + ex.95213 + ex.95221 + ex.95222 + ex.95232 + ex.95233 + ex.95235 + ex.95242 + ex.95243 + ex.95245 + ex.95251 + ex.95252 + ex.9526 + ex.9527 + ex.9528 + ex.95311 + ex.95312 + ex.95313 + ex.95321 + ex.95322 + ex.95332 + ex.95333 + ex.95335 + ex.95342 + ex.95343 + ex.95345 + ex.95351 + ex.95352 + ex.9536 + ex.9537 + ex.9538 + ex.954 + ex.955 5. Alte informații 5 A - Elemente de activ Cod poziție coloana Plan de conturi 0100 0010 - (1911 + 19121 + 19122 + 1913 (solduri creditoare) + 1921 + 19221 + 19222 + 1923 (solduri creditoare) + 197) 0020 101 + 102 + 109 + 111 ± 1171 + 121 + 1271 ± 131 ± 141 ± 152 ± 161 ± 181 ± 182 ± 183 ± 184 - (197 ± 199 (solduri aferente activelor financiare)) - 1632 - (1911 + 19121 + 19122 ± 1913 + 1921 + 19221 + 19222 ± 1923) 0030 101 + 102 + 109 + 111 ± 1171 + 121 + 1271 ± 131 ± 141 ± 152 ± 161 ± 181 ± 182 ± 183 ± 184 - (± 199 (solduri aferente activelor financiare)) - 1632 + 1913 (solduri debitoare) + 1923 (solduri debitoare) 0110 0010 - (ex. 1911 + ex.1921) 0020 101 + 102 + 109 - (ex. 1911 + ex.1921) 0030 101 + 102+ 109 0113 0010 - 0020 101 0030 101 0116 0010 - 0020 102 0030 102 0119 0010 - (ex. 1911 + ex.1921) 0020 109 - (ex. 1911 + ex.1921) 0030 109 0120 0010 - (ex. 1911 + ex.1921) 0020 111 ± 1171-(± ex.l99 (solduri aferente activelor financiare)) - ex. 1632 - (ex. 1911 + ex.1921) 0030 111 ± 1171 - (± ex. 199 (solduri aferente activelor financiare)) - ex. 1632 0130 0010 - (ex. 1911 + ex.1921) 0020 121 + 1271 - (± ex. 199 (solduri aferente activelor financiare)) - ex. 1632 - (ex. 1911 + ex.1921) 0030 121 + 1271 - (± ex. 199 (solduri aferente activelor financiare)) - ex. 1632 0140 0010 - (ex. 1911 + ex.1921) 0020 1311 + 1312 + 1313 + 1314± 1317 - (±ex. 199 (solduri aferente activelor financiare)) - ex. 1632 - (ex. 1911 + ex.1921) 0030 1311 + 1312 + 1313 + 1314 ± 1317 - (± ex. 199 (solduri aferente activelor financiare)) - ex. 1632 0150 0010 - (ex. 1911 + ex.1921) 0020 1411 + 1412 ± 1417 - (± ex. 199 (solduri aferente activelor financiare)) - ex. 1632 - (ex. 1911 + ex.1921) 0030 1411 + 1412 ± 1417 - (± ex. 199 (solduri aferente activelor financiare)) - ex. 1632 0160 0010 - (ex. 1911 + ex. 1921) 0020 1521 + 1522 + 1523 + 1524 ± 1527 - (± ex. 199 (solduri aferente activelor financiare)) - ex. 1632 - (ex. 1911 + ex. 1921) 0030 1521 + 1522 + 1523 + 1524 ± 1527 - (± ex. 199 (solduri aferente activelor financiare)) - ex. 1632 0190 0010 - (ex. 1911 + ex.1921) 0020 ± 181 - (± ex. 199 (solduri aferente activelor financiare)) - ex. 1632 - (ex. 1911 + ex.1921) 0030 ± 181 - (± ex. 199 (solduri aferente activelor financiare)) - ex. 1632 0195 0010 - (19121 + 19221) 0020 ± 182 - (± ex. 199 (solduri aferente activelor financiare)) - ex. 1632 - (19121 + 19221) 0030 ± 182 - (± ex. 199 (solduri aferente activelor financiare)) - ex. 1632 0200 0010 - (19122 + 19222 + ex. 197) 0020 ±183 - (ex. 197 ± ex. 199 (solduri aferente activelor financiare)) - ex. 1632 - (19122+ 19222) 0030 ± 183 - (± ex. 199 (solduri aferente activelor financiare)) - ex. 1632 0210 0010 - (1913 (solduri creditoare) + 1923 (solduri creditoare) + ex. 197) 0020 ± 184 - (± ex. 199 (solduri aferente activelor financiare)) - ex. 1632 - (± 1913 ± 1923) 0030 ± 184 - (± ex. 199 (solduri aferente activelor financiare)) - ex. 1632 + 1913 (solduri debitoare) + 1923 (solduri debitoare) 0300 0010 - (2911 + 29121 + 29122 + 29123 + 2913 (solduri creditoare) + 2921 + 29221 + 29222 + 29223 + 2923 (solduri creditoare) + 297) 0020 ± 201± 202 ± 203 ± 204 ± 205 ± 206 ± 209± 231 ± 243 ± 2511 (solduri debitoare) ± 25171 ± 261 ±281 ± 282 ± 283 ± 284 ± 285 - (297 ± 299 (solduri aferente activelor financiare)) - 2632 - (2911 + 29121 + 29122 + 29123 ± 2913 + 2921 + 29221 + 29222 + 29223 ± 2923) 0030 ± 201 ± 202 ± 203 ± 204 ± 205 ± 206 ± 209 ± 231 ± 243 ± 2511 (solduri debitoare) ± 25171 ± 261 ± 281 ± 282 ± 283 ± 284 ± 285 - (± 299 (solduri aferente activelor financiare)) - 2632 + 2913 (solduri debitoare) + 2923 (solduri debitoare) 0310 0010 - (ex. 2911 + ex. 2921) 0020 2011 ±2017 - (±ex. 299 (solduri aferente activelor financiare)) - ex. 2632 - (ex. 2911 +ex. 2921) 0030 2011 ± 2017 - (± ex. 299 (solduri aferente activelor financiare)) - ex. 2632 0320 0010 - (ex. 2911 + ex. 2921) 0020 2021 ± 2027 - (± ex. 299 (solduri aferente activelor financiare)) - ex. 2632 - (ex. 2911 + ex. 2921) 0030 2021 ± 2027 - (± ex. 299 (solduri aferente activelor financiare)) - ex. 2632 0330 0010 - (ex. 2911 + ex. 2921) 0020 2031 + 2032 ± 2037 - (± ex. 299 (solduri aferente activelor financiare)) - ex. 2632 - (ex. 2911 + ex. 2921) 0030 2031 + 2032 ± 2037 - (± ex. 299 (solduri aferente activelor financiare)) - ex. 2632 0340 0010 - (ex. 2911 + ex. 2921) 0020 2041 + 2042 ± 2047 - (± ex. 299 (solduri aferente activelor financiare)) - ex. 2632 - (ex. 2911 + ex. 2921) 0030 2041 + 2042 ± 2047 - (± ex. 299 (solduri aferente activelor financiare)) - ex. 2632 0350 0010 - (ex. 2911 + ex. 2921) 0020 2051 + 2052 ± 2057 - (± ex. 299 (solduri aferente activelor financiare)) - ex. 2632 - (ex. 2911 + ex. 2921) 0030 2051 + 2052 ± 2057 - (± ex. 299 (solduri aferente activelor financiare)) - ex. 2632 0360 0010 - (ex. 2911 + ex. 2921) 0020 2061 ± 2067 - (± ex. 299 (solduri aferente activelor financiare)) - ex. 2632 - (ex. 2911 + ex. 2921) 0030 2061 ± 2067 - (± ex. 299 (solduri aferente activelor financiare)) - ex. 2632 0370 0010 - (ex. 2911 + ex.2921) 0020 2091 ± 2097 - (± ex. 299 (solduri aferente activelor financiare)) - ex. 2632 - (ex. 2911 + ex.2921) 0030 2091 ± 2097 - (± ex. 299 (solduri aferente activelor financiare)) - ex. 2632 0380 0010 - (ex. 2911 + ex. 2921) 0020 2311 + 2312 + 2317 - (±ex. 299 (solduri aferente activelor financiare)) - ex. 2632 - (ex. 2911 + ex .2921) 0030 2311 + 2312 ± 2317 - (± ex. 299 (solduri aferente activelor financiare)) - ex. 2632 0390 0010 - (ex. 2911 + ex. 2921) 0020 2431 + 2432 + 2433 + 2434 ± 2437 - (± ex. 299 (solduri aferente activelor financiare)) - ex. 2632 - (ex. 2911 + ex. 2921) 0030 2431 + 2432 + 2433 + 2434 ± 2437 - (± ex. 299 (solduri aferente activelor financiare)) - ex. 2632 0400 0010 - (ex. 2911 + ex. 2921) 0020 2511 (solduri debitoare) ± 25171 -(±ex. 299 (solduri aferente activelor financiare)) - ex. 2632 - (ex. 2911 + ex. 2921) 0030 2511 (solduri debitoare) ± 25171 - (± ex. 299 (solduri aferente activelor financiare)) - ex. 2632 0410 0010 - (ex. 2911 + ex. 2921) 0020 2611 ± 2617- (±ex. 299 (solduri aferente activelor financiare)) - ex. 2632 - (ex. 2911 + ex. 2921) 0030 2611 ± 2617 - (± ex. 299 (solduri aferente activelor financiare)) - ex. 2632 0420 0010 - (ex. 2911 + ex. 2921) 0020 ± 281 - (± ex. 299 (solduri aferente activelor financiare)) - ex. 2632 - (ex. 2911 + ex. 2921) 0030 ± 281 - (± ex. 299 (solduri aferente activelor financiare)) - ex. 2632 0425 0010 - (29121 +29221) 0020 ± 282 - (± ex. 299 (solduri aferente activelor financiare)) - ex. 2632 - (29121 +29221) 0030 ± 282 - (± ex. 299 (solduri aferente activelor financiare)) - ex. 2632 0430 0010 - (29122 + 29222 + ex. 297) 0020 ± 283 - (ex. 297 ± ex. 299 (solduri aferente activelor financiare)) - ex. 2632 - (29122 + 29222) 0030 ± 283 - (± ex. 299 (solduri aferente activelor financiare)) - ex. 2632 0440 0010 - (2913 (solduri creditoare) + 2923 (solduri creditoare) + ex. 297) 0020 ± 284 - (ex. 297 ± ex. 299 (solduri aferente activelor financiare)) - ex. 2632 - (± 2913 ± 2923) 0030 ± 284 - (± ex. 299 (solduri aferente activelor financiare)) - ex. 2632 + 2913 (solduri debitoare) + 2923 (solduri debitoare) 0450 0010 - (29123 + 29223 + ex. 297) 0020 ± 285 - (ex. 297 ± ex. 299 (solduri aferente activelor financiare)) - ex. 2632 - (29123 + 29223) 0030 ± 285 - (± ex. 299 (solduri aferente activelor financiare)) - ex. 2632 0500 0010 - (3911 + 39121 + 39122 + 3913 (solduri creditoare) + ex. 3921 + 39221 + 39222 + 39223 + 39224 + 3923 (solduri creditoare) + 3927 + 393 + 52231 + 52232+52233±52234) 0020 3011 + 3021 + 303 + 304 + 305 + 311 (solduri debitoare) + 312 (solduri debitoare) + 313 (solduri debitoare) + 314 (solduri debitoare) + 315 (solduri debitoare) + 316 (solduri debitoare) + 333 (solduri debitoare) + 3362 + 3371 + 341 (sold debitor) + 342 (sold debitor) + 3515 + 35192 + 3521 (sold debitor) + 3522 (sold debitor) + 35262 + 3531 (solduri debitoare) + 35324 + 35328 (sold debitor) + 3533 (sold debitor) + 3534 + 3536 (sold debitor) + 3538 (sold debitor) + 35392 + 3551 + 3552 + ex. 3556 ± 3557 + 3571 + 361 + 362 + 363 + 371 + 3723 (sold debitor) + 3729 (sold debitor) + 375 + 378 + 3799 (solduri debitoare) ± 381 ± 382 ± 383 ± 384 ± 385 ± 386 - (3927 ± 3929 (solduri aferente activelor financiare)) - ex. 3566 - (3911 + 39121 + 39122 ± 3913 + ex. 3921 + 39221 + 39222 + 39223 + 39224 ±3923 + 393) 0030 3011 + 3021 + 303 + 304 + 305 + 311 (solduri debitoare) + 312 (solduri debitoare) + 313 (solduri debitoare) + 314 (solduri debitoare) + 315 (solduri debitoare) + 316 (solduri debitoare) + 333 (solduri debitoare) + 3362 + 3371 + 341 (sold debitor) + 342 (sold debitor) + 3515 + 35192 + 3521 (sold debitor) + 3522 (sold debitor) + 35262 + 3531 (solduri debitoare) + 35324 + 35328 (sold debitor) + 3533 (sold debitor) + 3534 + 3536 (sold debitor) + 3538 (sold debitor) + 35392 + 3551 + 3552 + ex. 3556 ± 3557 + 3571 + 361 + 362 + 363 + 371 + 3723 (sold debitor) + 3729 (sold debitor) + 375 + 378 + 3799 (solduri debitoare) ± 381 ± 382 ± 383 ± 384 ± 385 ± 386 - (± 3929 (solduri aferente activelor financiare)) - ex. 3566 + 3913 (solduri debitoare) + 3923 (solduri debitoare) + 52231 + 52232 + 52233 ± 52234 0510 0010 - 0020 3011 0030 3011 0511 0010 - 0020 30113 0030 30113 0520 0010 - 0020 3021 0030 3021 0521 0010 - 0020 30213 0030 30213 0530 0010 -ex. 52231 0020 3031 + 3032 + 3033 + 3037 - ex. 3566 0030 3031 + 3032 + 3033 + 3037 - ex. 3566 + ex. 52231 0531 0010 - ex. 52231 0020 3033 + ex.3037 - ex. 3566 0030 3033 + ex.3037 - ex. 3566 + ex. 52231 0540 0010 -ex. 3911 0020 3041 + 3047 - ex. 3566 - ex. 3911 0030 3041 + 3047 - ex. 3566 0550 0010 - 0020 3051 + 3052 + 3053 0030 3051 + 3052 + 3053 0551 0010 - 0020 3053 0030 3053 0560 0010 - 0020 311 (solduri debitoare) + 312 (solduri debitoare) + 313 (solduri debitoare) + 314 (solduri debitoare) + 315 (solduri debitoare) 0030 311 (solduri debitoare) + 312 (solduri debitoare) + 313 (solduri debitoare) + 314 (solduri debitoare) + 315 (solduri debitoare) 0570 0010 -ex. 3921 0020 333 (solduri debitoare) + 3362 + 3371 - (±ex. 3929 (solduri aferente activelor financiare)) -ex. 3566 - ex. 3921 0030 333 (solduri debitoare) + 3362 + 3371 - (±ex. 3929 (solduri aferente activelor financiare)) -ex. 3566 0580 0010 - ex. 3921 0020 341 (sold debitor) + 342 (sold debitor) - ex. 3921 0030 341 (sold debitor) + 342 (sold debitor) 0590 0010 -ex. 3921 0020 3515 + 35192 - (± ex. 3929 (solduri aferente activelor financiare)) - ex. 3921 0030 3515 + 35192-(± ex. 3929 (solduri aferente activelor financiare)) 0600 0010 - 0020 3521 (sold debitor) + 3522 (sold debitor) + 35262 0030 3521 (sold debitor) + 3522 (sold debitor) + 35262 0610 0010 - 0020 3531 (solduri debitoare) + 35324 + 35328 (sold debitor) + 3533 (sold debitor) + 3534 + 3536 (sold debitor) + 3538 (sold debitor) + 35392 0030 3531 (solduri debitoare) + 35324 + 35328 (sold debitor) + 3533 (sold debitor) + 3534 + 3536 (sold debitor) + 3538 (sold debitor) + 35392 0620 0010 - ex. 3921 0020 3551 + 3552 + ex. 3556 ± 3557 - (± ex. 3929 (solduri aferente activelor financiare)) - ex. 3566 - ex. 3921 0030 3551 + 3552 + ex. 3556 ± 3557 - (± ex. 3929 (solduri aferente activelor financiare)) - ex. 3566 0630 0010 - ex. 3921 0020 3571 - (± ex. 3929 (solduri aferente activelor financiare)) - ex. 3921 0030 3571 - (± ex. 3929 (solduri aferente activelor financiare)) 0640 0010 -393 0020 361 +362 + 363 -393 0030 361 +362 + 363 0650 0010 -ex. 3921 0020 316 (solduri debitoare) + 371 + 3723 (sold debitor) + 3729 (sold debitor) + 375 + 378 + 3799 (solduri debitoare) - (± ex. 3929 (solduri aferente activelor financiare)) - ex. 3921 0030 316 (solduri debitoare) + 371 + 3723 (sold debitor) + 3729 (sold debitor) + 375 + 378 + 3799 (solduri debitoare) - (± ex. 3929 (solduri aferente activelor financiare)) 0660 0010 - (ex. 3911+ ex.3921 + ex. 52231) 0020 ± 381 - (± ex. 3929 (solduri aferente activelor financiare)) - ex. 3566 - (ex. 3911 + ex.3921) 0030 ± 381 - (± ex. 3929 (solduri aferente activelor financiare)) - ex. 3566 + ex. 52231 0665 0010 - (39121 +39221 +52232) 0020 ± 382 - (± ex. 3929 (solduri aferente activelor financiare)) - ex. 3566 - (39121 + 39221) 0030 ± 382 - (± ex. 3929 (solduri aferente activelor financiare)) - ex. 3566 + 52232 0670 0010 - (39122 + 39222 + ex. 3927 + 52233) 0020 ± 383 - (ex. 3927 ± ex. 3929 (solduri aferente activelor financiare)) - ex. 3566 - (39122 + 39222) 0030 ± 383 - (± ex. 3929 (solduri aferente activelor financiare)) - ex. 3566 + 52233 0680 0010 - (3913 (solduri creditoare) + 3923 (solduri creditoare) + ex. 3927 ± 52234) 0020 ± 384 - (ex. 3927 ± ex. 3929 (solduri aferente activelor financiare)) - ex. 3566 - (± 3913 ± 3923) 0030 ± 384 - (± ex. 3929 (solduri aferente activelor financiare)) - ex. 3566 + 3913 (solduri debitoare) + 3923 (solduri debitoare) ± 52234 0690 0010 - (39223 + ex. 3927) 0020 ± 385 - (ex. 3927 ± ex. 3929 (solduri aferente activelor financiare)) - ex. 3566 - 39223 0030 ± 385 - (± ex. 3929 (solduri aferente activelor financiare)) - ex. 3566 0695 0010 - (39224 + ex. 3927) 0020 ± 386 - (ex. 3927 ± ex. 3929 (solduri aferente activelor financiare)) - ex. 3566 - 39224 0030 ± 386 - (± ex. 3929 (solduri aferente activelor financiare)) - ex. 3566 0700 0010 - (461 + 462 + 491 + 492 + 4931 + 49321 + 49322 + 49323 + 4933 (solduri creditoare) + 4937 + 4941 + 49421 + 49422 + 49423 + 4943 (solduri creditoare) + 4951 + 49521 + 49522 + 4953 (solduri creditoare) + 4957 + 4961 + 49621 + 49622 + 4963 (solduri creditoare)) 0020 401 + 402 ± 407 + 41 + 421 + 43 + 44 ± 471 ± 481 ± 482 ± 483 ± 484 ± 485 - (4937 ± 4939 (solduri aferente activelor financiare) + 4957 ± 4959) - 408 - 4732 - (461 + 462 + 491 + 492 + 4931 + 49321 + 49322 + 49323 ± 4933 + 4941 + 49421 + 49422 + 49423 ± 4943 + 4951 + 49521 + 49522 ± 4953 + 4961 + 49621 + 49622 ± 4963) 0030 401 + 402 ± 407 + 41 + 421 + 43 + 44 ± 471 ± 481 ± 482 ± 483 ± 484 ± 485 - (± 4939 (solduri aferente activelor financiare) ± 4959) - 408 - 4732 + 4933 (solduri debitoare) + 4943 (solduri debitoare) + 4953 (solduri debitoare) + 4963 (solduri debitoare) 0710 0010 - (ex. 4951 + ex.4961) 0020 401 + 402 ± 407 - (± ex. 4959) - ex. 408 - (ex. 4951 + ex.4961) 0030 401 + 402 ± 407 - (± ex. 4959) - ex. 408 0740 0010 - (461 + 462 + 492) 0020 431 + 432 + 441 + 442 + 443 - (461 + 462 + 492) 0030 431 + 432 + 441 + 442 + 443 0750 0010 - (ex. 4931 + ex. 4941) 0020 4711 + 4712 + 4713 ± 4717 - (± ex. 4939 (solduri aferente activelor financiare)) - ex. 4732 - (ex. 4931 + ex. 4941) 0030 4711 + 4712 + 4713 ± 4717 - (± ex. 4939 (solduri aferente activelor financiare)) - ex. 4732 0760 0010 - (ex. 4931 + ex. 4941+ ex. 4951+ ex. 4961) 0020 ± 481 - (± ex. 4939 (solduri aferente activelor financiare) ± ex. 4959) - ex. 408 - ex. 4732- (ex. 4931 + ex. 4941+ ex. 4951+ ex. 4961) 0030 ± 481 - (± ex. 4939 (solduri aferente activelor financiare) ± ex. 4959) - ex. 408 - ex. 4732 0765 0010 - (ex. 49321 + ex. 49421+ ex. 49521+ ex. 49621) 0020 ± 482 - (± ex. 4939 (solduri aferente activelor financiare) ± ex. 4959) - ex. 408 - ex. 4732 - (ex. 49321 + ex. 49421+ ex. 49521+ ex. 49621) 0030 ± 482 - (± ex. 4939 (solduri aferente activelor financiare) ± ex. 4959) - ex. 408 - ex. 4732 0770 0010 - (ex. 49322 + ex. 4937 + ex. 49422+ ex. 49522 + ex. 4957 + ex. 49622) 0020 ± 483 - (ex. 4937 ± ex. 4939 (solduri aferente activelor financiare) + ex. 4957 ± ex. 4959) - ex. 408 - ex. 4732 - (ex. 49322 + ex. 49422+ ex. 49522+ ex. 49622) 0030 ± 483 - (± ex. 4939 (solduri aferente activelor financiare) ± ex. 4959) - ex. 408 - ex. 4732 0780 0010 - (4933 (solduri creditoare) + ex. 4937 + 4943 (solduri creditoare) + 4953 (solduri creditoare) + ex. 4957 + 4963 (solduri creditoare)) 0020 ± 484 - (ex. 4937 ± ex. 4939 (solduri aferente activelor financiare) + ex. 4957 ± ex. 4959) - ex. 408 - ex. 4732 - (± 4933 ± 4943 ± 4953 ± 4963) 0030 ± 484 - (± ex. 4939 (solduri aferente activelor financiare) ± ex. 4959) - ex. 408 - ex. 4732 + 4933 (solduri debitoare) + 4943 (solduri debitoare) + 4953 (solduri debitoare) + 4963 (solduri debitoare) 0790 0010 - (49323 + ex. 4937 + 49423) 0020 ± 485 - (ex. 4937 ± ex. 4939 (solduri aferente activelor financiare)) - ex. 4732 - (49323 + 49423) 0030 ± 485 - (± ex. 4939 (solduri aferente activelor financiare)) - ex. 4732 5.B - Elemente de datorii 0100 2511 (solduri creditoare) ± 25172 ± 253 ± 254 ± ex. 299 (solduri aferente datoriilor financiare) - ex. 2631 0110 2511 (solduri creditoare) ± ex. 299 (solduri aferente datoriilor financiare) 0120 2531 + 2532 + 2533 + 2534 ± ex. 299 (solduri aferente datoriilor financiare) 0121 2531 ± ex. 299 (solduri aferente datoriilor financiare) 0122 2532 ± ex. 299 (solduri aferente datoriilor financiare) 0123 2533 ± ex. 299 (solduri aferente datoriilor financiare) 0124 2534 ± ex. 299 (solduri aferente datoriilor financiare) 0130 2541 + 2542 ± ex. 299 (solduri aferente datoriilor financiare) 0131 2541 ± ex. 299 (solduri aferente datoriilor financiare) 0132 2542 ± ex. 299 (solduri aferente datoriilor financiare) 0140 ± 25172 ± 2537 ± 2547 ± ex. 299 (solduri aferente datoriilor financiare) - ex. 2631 0200 ex. 30221 + ex. 30222 + 531 + 532 ± 537 - 538 0210 ex. 30221 + 5312 + 5322 ± ex. 537 - ex. 538 0220 ex. 30222 + 5311 + 5321 ± ex. 537 - ex. 538 5.C - Elemente în afara bilanțului 0100 901 + 903 + 9811 0110 9811 0200 902 + 904 0300 911 + 913 + 9812 0310 9812 0400 912 + 914 + ex.9516 + ex.9526 + ex.9536 0500 922 + 971 + 9819 0510 9819 0600 921 + 972 0700 993 0800 994 0900 962 1000 961 (la 04-12-2024, Formularul 5A, Punctul 5, Capitolul IV a fost modificat și completat de Punctele 16. și 17., Anexa nr. 2 din ORDINUL nr. 8 din 21 noiembrie 2024, publicat în MONITORUL OFICIAL nr. 1219 din 4 decembrie 2024 )

(la 29-01-2019, Capitolul IV a fost modificat de pct. 1-3 din Anexa nr. 2 la ORDINUL nr. 1 din 18 ianuarie 2019, publicat în MONITORUL OFICIAL nr. 70 din 29 ianuarie 2019 )

Capitolul V — CONTROLUL RAPORTĂRILOR PERIODICE ↑ Cuprins

1) Controlul raportării periodice "Bilanțul" [situația poziției financiare]

1.1. Controlul situației 1.1 - Active

Controlul vertical

0010 = 0020 + 0030 + 0040

0050 = 0060 + 0070 + 0080 + 0090

0096 = 0097 + 0098 + 0099

0100 = 0120 + 0130

0141 = 0142 + 0143 + 0144

0181 = 0182 + 0183

0270 = 0280 + 0290

0330 = 0340 + 0350

0380 = 0010 + 0050 + 0096 + 0100 + 0141 + 0181 + 0240 + 0250 + 0270 + 0300 + 0330 + 0360 + 0370

1.2. Controlul situației 1.2 - Datorii

Controlul vertical

0010 = 0020 + 0030 + 0040 + 0050 + 0060

0070 = 0080 + 0090 + 0100

0110 = 0120 + 0130 + 0140

0170 = 0180 + 0190 + 0200 + 0210 + 0220 + 0230

0240 = 0250 + 0260

0300 = 0010 + 0070 + 0110 + 0150 + 0160 + 0170 + 0240 + 0280 + 0290

1.3. Controlul situației 1.3 - Capitaluri proprii

Controlul vertical

0050 = 0060 + 0070

0090 = 0095 + 0128

0095 = 0100 + 0110 + 0120 + 0122 + 0320 + 0330 + 0360

0128 = 0140 + 0150 + 0155 + 0165 + 0170

0300 = 0010 + 0050 + 0080 + 0090 + 0190 + 0200 + 0210 + 0250 + 0255

1.4. Corelație între 1.3 și 1.1

1.3 (0310) = 1.1 (0380)

1.5. Corelații între 1.3 și 1.2

1.3 (0310) = 1.2 (0300) + 1.3 (0300)

1.3 (0310) = 1.2 (0010 + 0070 + 0110 + 0150 + 0160 + 0170 + 0240 + 0280 + 0290) + 1.3 (0300)

1.6. Corelație între 1.3, 1.2 și 1.1

1.1 (0380) = 1.2 (0300) + 1.3 (0300)

2) Controlul raportării periodice "Contul de profit sau pierdere"

2.1. Controlul vertical

0010 = 0041 + 0051 + 0080 + 0085

0090 = 0120 + 0140 + 0145

0220 = 0231 + 0241 + 0260 + 0270

0355 = 0010 - 0090 + 0160 + 0200 - 0210 + 0220 + 0280 + 0287 + 0290 + 0300 + 0310 + 0330 + 0340 - 0350

0360 = 0370 + 0380

0390 = 0400 + 0410 + 0420

0425 = 0426 + 0427

0430 = 0435 + 0440 + 0450

0460 = 0481 + 0491

0520 = 0530 + 0540 + 0550 + 0560 + 0570

0610 = 0010 - 0090 + 0160 + 0200 - 0210 + 0220 + 0280 + 0287 + 0290 + 0300 + 0310 + 0330 + 0340 - 0350 - 0360 - 0385 - 0390 + 0425 - 0430 - 0460 - 0510 - 0520 + 0580 + 0600

0630 = 0610 - 0620

0640 = 0650 - 0660

0670 = 0630 + 0640

(la 11-01-2021, Subpunctul 2.1. , Punctul 2) , Capitolul V a fost modificat de Punctul 12. , Anexa nr. 2 din 22 decembrie 2020, aprobată prin ORDINUL nr. 8 din 22 decembrie 2020, publicat în MONITORUL OFICIAL nr. 27 din 11 ianuarie 2021 )

2.2. Corelație între 2 și 1.3

2 (0670) = 1.3 (0250)

2^1) Controlul raportării periodice "Active financiare evaluate la cost amortizat

a) Controlul orizontal

col.0010 = col.0015 + col.0030 + col.0040 + col.0041 + col.0050 + col.0060 + col.0070 + col.0071

col.0020 ≤ col.0015

(la 04-12-2024, Litera a) Controlul orizontal, Punctul 2^1) , Capitolul V a fost modificată de Punctul 18. , Anexa nr. 2 din ORDINUL nr. 8 din 21 noiembrie 2024, publicat în MONITORUL OFICIAL nr. 1219 din 4 decembrie 2024 )

b) Controlul vertical

Pentru coloanele 0010, 0015 și 0020 - 0090 se respectă următoarele corelații:

0010 = 0020 + 0030 + 0040 + 0050 + 0060

0070 = 0080 + 0090 + 0100 + 0110 + 0120 + 0130

0140 = 0010 + 0070

c) Corelații între 2^1 și 1.1

2*1) (col.0010)

relația

1.1 (col.0010)

0010

=

0182

0070

=

0183

0140

=

0181

(la 11-01-2021, Capitolul V a fost completat de Punctul 13. , Anexa nr. 2 din 22 decembrie 2020, aprobată prin ORDINUL nr. 8 din 22 decembrie 2020, publicat în MONITORUL OFICIAL nr. 27 din 11 ianuarie 2021 )

2^2) Controlul raportării periodice "Credite și avansuri, altele decât cele deținute în vederea tranzacționării sau deținute în vederea vânzării, pe tipuri de produs

a) Controlul vertical

Pentru coloanele 0005-0060 se respectă următoarea corelație:

0080 = 0010 + 0020 + 0030 + 0040 + 0050 + 0060 + 0070

Pentru coloanele 0005 și 0020 - 0060 se respectă următoarea corelație:

0080 ≥ 0090 + 0100

Pentru coloanele 0005 și 0050 se respectă următoarea corelație:

0080 ≥ 0130

Pentru coloanele 0005 și 0060 se respectă următoarea corelație:

0080 ≥ 0110 + 0120

b) Corelații între 2^2 și 1.1

2^2 (0010.col.0030) = 1.1 (0040.col.0010)

2^2 (0080.(col.0010 + col.0020 + col.0030 + col.0040 + col.0050 + col.0060)) = 1.1 (col.0010.(0030 + 0040 + 0099 + 0130 + 0144 + 0183))

(la 11-01-2021, Capitolul V a fost completat de Punctul 13. , Anexa nr. 2 din 22 decembrie 2020, aprobată prin ORDINUL nr. 8 din 22 decembrie 2020, publicat în MONITORUL OFICIAL nr. 27 din 11 ianuarie 2021 )

2^3) Controlul raportării periodice "Clasificarea datoriilor financiare pe instrumente și pe sectoare ale contrapărților"

a) Controlul vertical

Pentru coloana 0010 se respectă următoarele corelații:

0020 = 0030 + 0040

0450 = 0010 + 0020 + 0050 + 0360 + 0440

Pentru coloanele 0020, 0030 și 0040 se respectă următoarea corelație:

0450 = 0050 + 0360 + 0440

Pentru coloanele 0010 - 0030 se respectă următoarele corelații:

0050 = 0060 + 0110 + 0160 + 0210 + 0260 + 0310

0060 = 0070 + 0080 + 0090 + 0100

0110 = 0120 + 0130 + 0140 + 0150

0160 = 0170 + 0180 + 0190 + 0200

0210 = 0220 + 0230 + 0240 + 0250

0260 = 0270 + 0280 + 0290 + 0300

0310 = 0320 + 0330 + 0340 + 0350

0360 = 0370 + 0380 + 0390 + 0400 + 0410

0410 = 0420 + 0430

0275 ≤ 0270

0285 ≤ 0280

0295 ≤ 0290

0305 ≤ 0300

Pentru coloana 0037 se respectă următoarea corelație:

0450 = 0010

Pentru coloana 0030 se respectă următoarea corelație:

0445 ≤ 0440

b) Corelații între 2^3 și 1.2

2*3) (col.0010)

relația

1.2 (col.0010)

0010

=

0020

0020

=

0030

0050

=

0040

0360

=

0050

0440

=

0060

0450

=

0010

2*3) (col.0020)

relația

1.2 (col.0010)

0050

=

0080

0360

=

0090

0440

=

0100

0450

=

0070

2*3) (col.0030)

relația

1.2 (col.0010)

0050

=

0120

0360

=

0130

0440

=

0140

0450

=

0110

2*3) (col.0037)

relația

1.2 (col.0010)

0010

=

0150

0450

=

0150

(la 11-01-2021, Capitolul V a fost completat de Punctul 13. , Anexa nr. 2 din 22 decembrie 2020, aprobată prin ORDINUL nr. 8 din 22 decembrie 2020, publicat în MONITORUL OFICIAL nr. 27 din 11 ianuarie 2021 )

2^4) Controlul raportării periodice "Angajamente de creditare, garanții financiare și alte angajamente primite"

Controlul vertical

Pentru coloana 0010 se respectă următoarea corelație:

0080 = 0090 + 0100 + 0110 + 0120 + 0130 + 0140

Pentru coloana 0020 se respectă următoarele corelații:

0010 = 0020 + 0030 + 0040 + 0050 + 0060 + 0070

0150 = 0160 + 0170 + 0180 + 0190 + 0200 + 0210.

(la 11-01-2021, Capitolul V a fost completat de Punctul 13. , Anexa nr. 2 din 22 decembrie 2020, aprobată prin ORDINUL nr. 8 din 22 decembrie 2020, publicat în MONITORUL OFICIAL nr. 27 din 11 ianuarie 2021 )

3) Controlul raportării periodice "Instrumente financiare derivate - contabilitatea de acoperire"

3.1. Controlul orizontal

Pentru liniile 0010, 0020, 0040, 0060, 0070, 0090, 0110, 0120, 0140, 0160 - 0250, 0270, 0290, 0300, 0320, 0340, 0350, 0370, 0390 - 0500 se respectă următoarea corelație:

col. 0030 = col. 0040

3.2. Controlul vertical

Pentru coloanele 0010 - 0030 se respectă următoarele corelații:

0010 = 0020 + 0030 + 0040 + 0050

0060 = 0070 + 0080 + 0090 + 0100

0110 = 0120 + 0130 + 0140 + 0150

0240 = 0250 + 0260 + 0270 + 0280

0290 = 0300 + 0310 + 0320 + 0330

0340 = 0350 + 0360 + 0370 + 0380

0500 = 0510 + 0520 + 0530

Pentru coloanele 0010 - 0040 se respectă următoarele corelații:

0160 = 0170 + 0180 + 0190 + 0200

0160 ≥ 0170

0230 = 0010 + 0060 + 0110 + 0160 + 0210 + 0220

0390 = 0400 + 0410 + 0420 + 0430

0390 ≥ 0400

0460 = 0240 + 0290 + 0340 + 0390 + 0440 + 0450

0500 = 0230 + 0460 + 0480 + 0490

3.3. Corelații între 3 și 1

3 (0500. col. 0010) = 1.1 (0240. col. 0010) 3 (0500. col. 0020) = 1.2 (0150. col. 0010)

3 (col. 0010 (0230 + 0460 + 0480 + 0490)) = 1.1 (0240. col. 0010)

3 (col. 0020 (0230 + 0460 + 0480 + 0490)) = 1.2 (0150. col. 0010)

4) Controlul raportării periodice "Informații privind expunerile performante și neperformante

a) Controlul orizontal

Pentru liniile 0005 - 0550 și 0900 - 0933 se respectă următoarele corelații:

col.0010 = col.0020 + col.0060

col.0110 ≤ col.0060

Pentru liniile 0005 - 0335 și 0900 - 0933 se respectă următoarea corelație:

col.0200 + col.0210 ≤ col.0060 + col.0150

Pentru liniile 0005 - 0330 și 0900 - 0933 se respectă următoarele corelații:

col.0020 = col.0030 + col.0055

col.0060 = col.0070 + col.0080 + col.0090 + col.0101 + col.0102 + col.0106 + col.0107

col.0150 = col.0160 + col.0170 + col.0180 + col.0191 + col.0192+ col.0196 + col.0197

Pentru liniile 0005 - 0201, 0330 - 0550 și 0900 - 0913 se respectă următoarele corelații:

col.0056 ≤ col.0020

col.0057 ≤ col.0020

col.0058 ≤ col.0020

col.0109 ≤ col.0060

col.0121 ≤ col.0060

col.0130 = col.0140 + col.0150

col.0900 ≤ col.0060

Pentru liniile 0005 - 0201, 0330, 0335 și 0900 - 0913 se respectă următoarele corelații:

col.0140 ≤ col.0141

col.0140 ≤ col.0142

col.0140 ≤ col.0143

col.0140 ≤ col.0910

col.0150 ≤ col.0950

col.0150 ≤ col.0951

col.0150 ≤ col.0952

col.0201 + col.0205 ≤ col.0020 + col.0140

Pentru liniile 0340 - 0550 se respectă următoarele corelații:

col.0140 ≥ col.0141

col.0140 ≥ col.0142

col.0140 ≥ col.0143

col.0150 ≥ col.0950

col.0150 ≥ col.0951

col.0150 ≥ col.0952

(la 04-12-2024, Subpunctul 4.1. Controlul orizontal, Punctul 4) , Capitolul V a fost modificat de Punctul 19. , Anexa nr. 2 din ORDINUL nr. 8 din 21 noiembrie 2024, publicat în MONITORUL OFICIAL nr. 1219 din 4 decembrie 2024 )

4.2. Controlul vertical

Pentru coloanele 0010 - 0210, 0900, 0910 și 0950 - 0952 se respectă următoarele corelații:

0010 = 0020 + 0030 + 0040 + 0050 + 0060

0070 = 0080 + 0090 + 0100 + 0110 + 0120 + 0150

0180 = 0005 + 0010 + 0070

0181 = 0182 + 0183 + 0184 + 0185 + 0186

0191 = 0192 + 0193 + 0194 + 0195 + 0196 + 0197

0201 = 0181 + 0191

Pentru coloanele 0010 - 0055, 0060 - 0107, 0110, 0130, 0150 - 0197 și 0200 - 0210 se respectă următoarele corelații:

0211 = 0212 + 0213 + 0214 + 0215 + 0216

0221 = 0222 + 0223 + 0224 + 0225 + 0226 + 0227

0231 = 0211 + 0221

0330 = 0180 + 0201 + 0231

Pentru coloanele 0010, 0020, 0056 - 0058, 0060, 0109, 0110, 0121, 0130 - 0150, 0200 - 0210, 0900 și 0950 - 0952 se respectă următoarele corelații:

0340 = 0350 + 0360 + 0370 + 0380 + 0390 + 0400

0410 = 0420 + 0430 + 0440 + 0450 + 0460 + 0470

0480 = 0490 + 0500 + 0510 + 0520 + 0530 + 0540

0550 = 0340 + 0410 + 0480

Pentru coloanele 0010 - 0121, 0200 - 0210 și 0900 se respectă următoarele corelații:

0120 ≥ 0130

0120 ≥ 0140

0150 ≥ 0160

0150 ≥ 0170

0196 ≥ 0900

0196 ≥ 0903

0197 ≥ 0910

0197 ≥ 0913

Pentru coloanele 0010 - 0055, 0060 - 0107, 0110 și 0200 - 0210 se respectă următoarele corelații:

0226 ≥ 0920

0226 ≥ 0923

0227 ≥ 0930

0227 ≥ 0933

Pentru coloanele 0130 - 0197, 0910 și 0950 - 0952 se respectă următoarele corelații:

0120 ≤ 0130

0120 ≤ 0140

0150 ≤ 0160

0150 ≤ 0170

0196 ≤ 0900

0196 ≤ 0903

0197 ≤ 0910

0197 ≤ 0913

Pentru coloanele 0130, 0140 și 0150 - 0197 se respectă următoarele corelații:

0226 ≤ 0920

0226 ≤ 0923

0227 ≤ 0930

0227 ≤ 0933

Pentru coloanele 0056 - 0058, 0109, 0121, 0140 - 0143, 0900, 0910 și 0950 - 0952 se respectă următoarea corelație:

0330 = 0180 + 0201

(la 11-01-2021, Subpunctul 4.2. , Punctul 4) , Capitolul V a fost modificat de Litera b) , Punctul 14. , Anexa nr. 2 din 22 decembrie 2020, aprobată prin ORDINUL nr. 8 din 22 decembrie 2020, publicat în MONITORUL OFICIAL nr. 27 din 11 ianuarie 2021 )

4.3. Corelație între 4 și 1.1

4.005 (col. 0010 + col. 0130) = 1.1.0030(col. 0010) + 1.1.0040(col. 0010).

4.4. Corelații între 4 și 2^1

4 (col.0010)

relația

2*1)

(col.0015 + col.0030 + col.0040 + col.0041)

0010

=

0010

0020

=

0020

0030

=

0030

0040

=

0040

0050

=

0050

0060

=

0060

0070

=

0070

0080

=

0080

0090

=

0090

0100

=

0100

0110

=

0110

0120

=

0120

0130

=

0125

0150

=

0130

(0010 + 0070)

=

0140

4 (col.0121)

relația

2*1) (col.0040)

0010

=

0010

0020

=

0020

0030

=

0030

0040

=

0040

0050

=

0050

0060

=

0060

0070

=

0070

0080

=

0080

0090

=

0090

0100

=

0100

0110

=

0110

0120

=

0120

0130

=

0125

0150

=

0130

0180

0140

0010 + 0070

=

0140

4 (col.0130)

relația

2*1)

(col.0050 + col.0060 + col.0070 + col.0071)

0010

=

0010

0020

=

0020

0030

=

0030

0040

=

0040

0050

=

0050

0060

=

0060

0070

=

0070

0080

=

0080

0090

=

0090

0100

=

0100

0110

=

0110

0120

=

0120

0130

=

0125

0150

=

0130

0180

0140

0010 + 0070

=

0140

4

(col.0057 + col.0109)

relația

2*1) (col.0030)

(0010 + 0070)

=

0140

4

(col.0142 + col.0950)

relația

2*1) (col.0060)

(0010 + 0070)

=

0140

4 (col.0951)

relația

2*1) (col.0070)

(0010 + 0070)

=

0140

4

(col.0058 + col.0900)

relația

2*1) (col.0041)

0070

=

0070

(0010 + 0070)

=

0140

4

(col.0143 + col.0952)

relația

2*1) (col.0071)

0070

=

0070

(0010 + 0070)

=

0140

(la 11-01-2021, Punctul 4) , Capitolul V a fost completat de Litera c) , Punctul 14. , Anexa nr. 2 din 22 decembrie 2020, aprobată prin ORDINUL nr. 8 din 22 decembrie 2020, publicat în MONITORUL OFICIAL nr. 27 din 11 ianuarie 2021 )

4.5. Corelație între 4, 2^1 și 1.1

4.0180 (col. 0010 + col. 0130) = 2^1.0140 (col. 0010) + 1.1.0030 (col. 0010) + 1.1.0040 (col. 0010)

(la 11-01-2021, Punctul 4) , Capitolul V a fost completat de Litera c) , Punctul 14. , Anexa nr. 2 din 22 decembrie 2020, aprobată prin ORDINUL nr. 8 din 22 decembrie 2020, publicat în MONITORUL OFICIAL nr. 27 din 11 ianuarie 2021 )

4.6. Corelație între 4 și 2^4

4.col.0210 (0330 + 0550) + 4.col.0205 (0330 + 0550) = 2^4.0080.col.0010

(la 11-01-2021, Punctul 4) , Capitolul V a fost completat de Litera c) , Punctul 14. , Anexa nr. 2 din 22 decembrie 2020, aprobată prin ORDINUL nr. 8 din 22 decembrie 2020, publicat în MONITORUL OFICIAL nr. 27 din 11 ianuarie 2021 )

(la 13-01-2020, Punctul 4) din Capitolul V a fost modificat de Punctul 15, Anexa nr. 2 din ORDINUL nr. 12 din 20 decembrie 2019, publicat în MONITORUL OFICIAL nr. 17 din 13 ianuarie 2020 )

4^1) Controlul raportării periodice "Repartizare geografică

A. Controlul situației "Repartizarea geografică a activelor în funcție de locul de reședință al contrapărții"

a) Controlul orizontal

Pentru liniile 0075 - 0240 se respectă următoarea corelație:

col. 0010 ≥ col. 0022

col. 0010 ≥ col. 0025

col. 0026 ≤ col. 0025

b) Controlul vertical

Pentru coloana 0010 se respectă următoarele corelații:

0010 ≥ 0020 + 0030

0040 ≥ 0050 + 0060 + 0070

Pentru coloanele 0010 - 0040 se respectă următoarele corelații:

0080 = 0090 + 0100 + 0110 + 0120 + 0130

0140 = 0150 + 0160 + 0170 + 0180 + 0190 + 0220

Pentru coloanele 0010 - 0025 se respectă următoarele corelații:

0190 ≥ 0200

0190 ≥ 0210

0220 ≥ 0230

0220 ≥ 0240

Pentru coloanele 0031 și 0040 se respectă următoarele corelații

0190 ≤ 0200

0190 ≤ 0210

0220 ≤ 0230

0220 ≤ 0240

c) Corelații între 4^1.A și 1.1

4*1).A

relația

1.1 (col.0010)

Sumă (0010.col.0010)*)

=

0060 + 0240

Sumă (0040.col.0010)*)

=

0070 + 0097 + 0142

Sumă (0075.col.0010 + 0075.col.0031)*)

=

0030 + 0040

* Având în vedere că pentru formularul 4^1.A se raportează câte un formular pentru fiecare țară de reședință a contrapărții, se vor însuma valorile aferente respectivelor poziții din fiecare formular raportat.

d) Corelații între 4^1.A și 2^2

Sumă (4^1.A.0075.col.0010 + 4^1.A.0140 (col.0010 - col.0011))* = 2^2.0080.col.0005

4*1).A

(col.0010 - col.0011 + col.0031 + col.0040)

relația

2*2)

Sumă(0150)*)

0080.col.0010

Sumă(0160)*)

=

0080.col.0020

Sumă(0170)*)

0080.col.0030

Sumă(0180)*)

=

0080.col.0040

Sumă(0190)*)

=

0080.col.0050

Sumă(0220)*)

=

0080.col.0060

* Având în vedere că pentru formularul 4^1.A se raportează câte un formular pentru fiecare țară de reședință a contrapărții, se vor însuma valorile aferente respectivelor poziții din fiecare formular raportat.

e) Corelații între 4^1.A și 4

4*1).A

(col.0010 – col.0011)

relația

4 (col.0010)

Sumă(0080)*)

=

0010 + 0181 + 0211

Sumă(0090)*)

=

0020 + 0182 + 0212

Sumă(0100)*)

=

0030 + 0183 + 0213

Sumă(0110)*)

=

0040 + 0184 + 0214

Sumă(0120)*)

=

0050 + 0185 + 0215

Sumă(0130)*)

=

0060 + 0186 + 0216

Sumă(0140)*)

=

0070 + 0191 + 0221

Sumă(0150)*)

=

0080 + 0192 + 0222

Sumă(0160)*)

=

0090 + 0193 + 0223

Sumă(0170)*)

=

0100 + 0194 + 0224

Sumă(0180)*)

=

0110 + 0195 + 0225

Sumă(0190)*)

=

0120 + 0196 + 0226

Sumă(0200)*)

=

0130 + 0900 + 0920

Sumă(0210)*)

=

0140 + 0903 + 0923

Sumă(0220)*)

=

0150 + 0197 + 0227

Sumă(0230)*)

=

0160 + 0910 + 0930

Sumă(0240)*)

=

0170 + 0913 + 0933

4*1).A (col.0012)

relația

4 (col.0010)

Sumă(0080)*)

=

0010 + 0181

Sumă(0090)*)

=

0020 + 0182

Sumă(0100)*)

=

0030 + 0183

Sumă(0110)*)

=

0040 + 0184

Sumă(0120)*)

=

0050 + 0185

Sumă(0130)*)

=

0060 + 0186

Sumă(0140)*)

=

0070 + 0191

Sumă(0075 + 0140)*)

=

0005 + 0070 + 0191

Sumă(0150)*)

=

0080 + 0192

Sumă(0160)*)

=

0090 + 0193

Sumă(0170)*)

=

0100 + 0194

Sumă(0180)*)

=

0110 + 0195

Sumă(0190)*)

=

0120 + 0196

Sumă(0200)*)

=

0130 + 0900

Sumă(0210)*)

=

0140 + 0903

Sumă(0220)*)

=

0150 + 0197

Sumă(0230)*)

=

0160 + 0910

Sumă(0240)*)

=

0170 + 0913

4*1).A (col.0025)

relația

4 (col.0060)

Sumă(0080)*)

=

0010 + 0181 + 0211

Sumă(0090)*)

=

0020 + 0182 + 0212

Sumă(0100)*)

=

0030 + 0183 + 0213

Sumă(0110)*)

=

0040 + 0184 + 0214

Sumă(0120)*)

=

0050 + 0185 + 0215

Sumă(0130)*)

=

0060 + 0186 + 0216

Sumă(0140)*)

=

0070 + 0191 + 0221

Sumă(0075 + 0140)*)

=

0005 + 0070 + 0191 + 0221

Sumă(0150)*)

=

0080 + 0192 + 0222

Sumă(0160)*)

=

0090 + 0193 + 0223

Sumă(0170)*)

=

0100 + 0194 + 0224

Sumă(0180)*)

=

0110 +0195 + 0225

Sumă(0190)*)

=

0120 + 0196 + 0226

Sumă(0200)*)

=

0130 + 0900 + 0920

Sumă(0210)*)

=

0140 + 0903 + 0923

Sumă(0220)*)

=

0150 + 0197 + 0227

Sumă(0230)*)

=

0160 + 0910 + 0930

Sumă(0240)*)

=

0170 + 0913 + 0933

4*1).A (col.0026)

relația

4 (col.0110)

Sumă(0080)*)

=

0010 + 0181 + 0211

Sumă(0090)*)

=

0020 + 0182 + 0212

Sumă(0100)*)

=

0030 + 0183 + 0213

Sumă(0110)*)

=

0040 + 0184 + 0214

Sumă(0120)*)

=

0050 + 0185 + 0215

Sumă(0130)*)

=

0060 + 0186 + 0216

Sumă(0140)*)

=

0070 + 0191 + 0221

Sumă(0075 + 0140)*)

=

0005 + 0070 + 0191 + 0221

Sumă(0150)*)

=

0080 + 0192 + 0222

Sumă(0160)*)

=

0090 + 0193 + 0223

Sumă(0170)*)

=

0100 + 0194 + 0224

Sumă(0180)*)

=

0110 + 0195 + 0225

Sumă(0190)*)

=

0120 + 0196 + 0226

Sumă(0200)*)

=

0130 + 0900 + 0920

Sumă(0210)*)

=

0140 + 0903 + 0923

Sumă(0220)*)

=

0150 + 0197 + 0227

Sumă(0230)*)

=

0160 + 0910 + 0930

Sumă(0240)*)

=

0170 + 0913 + 0933

4*1).A (col.0031)

relația

4 (col.0130)

Sumă(0080)*)

=

0010 + 0181

Sumă(0090)*)

=

0020 + 0182

Sumă(0100)*)

=

0030 + 0183

Sumă(0110)*)

=

0040 + 0184

Sumă(0120)*)

=

0050 + 0185

Sumă(0130)*)

=

0060 + 0186

Sumă(0140)*)

=

0070 + 0191

Sumă(0075 + 0140)*)

=

0005 + 0070 + 0191

Sumă(0150)*)

=

0080 + 0192

Sumă(0160)*)

=

0090 + 0193

Sumă(0170)*)

=

0100 + 0194

Sumă(0180)*)

=

0110 + 0195

Sumă(0190)*)

=

0120 + 0196

Sumă(0200)*)

=

0130 + 0900

Sumă(0210)*)

=

0140 + 0903

Sumă(0220)*)

=

0150 + 0197

Sumă(0230)*)

=

0160 + 0910

Sumă(0240)*)

=

0170 + 0913

4*1).A (col.0040)

relația

4 (col.0130)

Sumă(0080)*)

=

0211

Sumă(0090)*)

=

0212

Sumă(0100)*)

=

0213

Sumă(0110)*)

=

0214

Sumă(0120)*)

=

0215

Sumă(0130)*)

=

0216

Sumă(0140)*)

=

0221

Sumă(0150)*)

=

0222

Sumă(0160)*)

=

0223

Sumă(0170)*)

=

0224

Sumă(0180)*)

=

0225

Sumă(0190)*)

=

0226

Sumă(0200)*)

=

0920

Sumă(0210)*)

=

0923

Sumă(0220)*)

=

0227

Sumă(0230)*)

=

0930

Sumă(0240)*)

=

0933

Sumă(4^1.A.0075.col.0010)*

=

4.0005.col.0010

(la 04-12-2024, Tabelul de la Litera e) , Litera A. , Punctul 4^1) , Capitolul V a fost completat de Punctul 20. , Anexa nr. 2 din ORDINUL nr. 8 din 21 noiembrie 2024, publicat în MONITORUL OFICIAL nr. 1219 din 4 decembrie 2024 )

* Având în vedere că pentru formularul 4^1.A se raportează câte un formular pentru fiecare țară de reședință a contrapărții, se vor însuma valorile aferente respectivelor poziții din fiecare formular raportat.

B. Controlul situației "Repartizarea geografică a datoriilor în funcție de locul de reședință al contrapărții"

a) Controlul vertical

0010 ≥ 0020 + 0030

0040 ≥ 0050 + 0060

0070 = 0080 + 0090 + 0100 + 0110 + 0120 + 0130

b) Corelații între 4^1.B și 2^3

4*1).B

relația

2*3)

Sumă(0010.col.0010)*)

=

0010 (col.0010 + col.0037)

Sumă(0040.col.0010)*)

=

0020 (col.0010)

Sumă(0070.col.0010)*)

=

0050 (col.0010 + col.0020 + col.0030)

Sumă(0080.col.0010)*)

=

0060 (col.0010 + col.0020 + col.0030)

Sumă(0090.col.0010)*)

=

0110 (col.0010 + col.0020 + col.0030)

Sumă(0100.col.0010)*)

=

0160 (col.0010 + col.0020 + col.0030)

Sumă(0110.col.0010)*)

=

0210 (col.0010 + col.0020 + col.0030)

Sumă(0120.col.0010)*)

=

0260 (col.0010 + col.0020 + col.0030)

Sumă(0130.col.0010)*)

=

0310 (col.0010 + col.0020 + col.0030)

* Având în vedere că pentru formularul 4^1.B se raportează câte un formular pentru fiecare țară de reședință a contrapărții, se vor însuma valorile aferente respectivelor poziții din fiecare formular raportat.

(la 11-01-2021, Capitolul V a fost completat de Punctul 15. , Anexa nr. 2 din 22 decembrie 2020, aprobată prin ORDINUL nr. 8 din 22 decembrie 2020, publicat în MONITORUL OFICIAL nr. 27 din 11 ianuarie 2021 )

4^2) Controlul raportării periodice "Funcții aferente serviciilor de administrare a activelor, de custodie și altor servicii"

A. Controlul situației "Venituri și cheltuieli cu taxe și comisioane, defalcate pe activități"

a) Controlul vertical

0010 = 0020 + 0051 + 0055 + 0060 + 0070 + 0080 + 0110 + 0120 + 0131 + 0140 + 0180 + 0190 + 0200 + 0210 + 0211 + 0213 + 0214 + 0220

0230 = 0235 + 0240 + 0245 + 0250 + 0255 + 0260 + 0270 + 0280 + 0281 + 0282 + 0290

0020 = 0030 + 0040 + 0050

0051 = 0052 + 0053 + 0054

0080 = 0090 + 0100

0131 = 0132 + 0133 + 0134 + 0135 + 0136

0140 = 0150 + 0160 + 0170

0256 ≤ 0255

b) Corelații între 4^2.A și 2

4*2).A.col.0010

relația

2.col.0010

0010

=

0200

0230

=

0210

B. Controlul situației "Active implicate în serviciile furnizate"

Controlul vertical

0010 = 0020 + 0030 + 0040 + 0050

0060 = 0070 + 0080

0060 ≥ 0090

0130 = 0140 + 0150 + 0160.

(la 11-01-2021, Capitolul V a fost completat de Punctul 15. , Anexa nr. 2 din 22 decembrie 2020, aprobată prin ORDINUL nr. 8 din 22 decembrie 2020, publicat în MONITORUL OFICIAL nr. 27 din 11 ianuarie 2021 )

5) Controlul raportării periodice "Alte informații"

5.A: Elemente de activ

a) Controlul orizontal

Pentru liniile 0100 - 0450, 0510 - 0521, 0540 - 0650 și 0690 - 0790 se respectă următoarea corelație:

col. 0030 = col. 0020 - col. 0010

(la 04-12-2024, Litera a) Controlul orizontal, Litera 5.A, Punctul 5) , Capitolul V a fost modificată de Punctul 21. , Anexa nr. 2 din ORDINUL nr. 8 din 21 noiembrie 2024, publicat în MONITORUL OFICIAL nr. 1219 din 4 decembrie 2024 )

b) Controlul vertical

0500 = 0510 + 0520 + 0530 + 0540 + 0550 + 0560 + 0570 + 0580 + 0590 + 0600 + 0610 + 0620 + 0630 + 0640 + 0650 + 0660 + 0665 + 0670 + 0680 + 0690 + 0695

(la 04-12-2024, Litera b) Controlul vertical, Litera 5.A, Punctul 5) , Capitolul V a fost modificată de Punctul 22. , Anexa nr. 2 din ORDINUL nr. 8 din 21 noiembrie 2024, publicat în MONITORUL OFICIAL nr. 1219 din 4 decembrie 2024 )

c) Corelația între raportarea periodică 5.A și "Bilanț"

5.A - Elemente de activ

relația

1. Bilanț

0900 (col. 0020)

=

0380

5.B: Elemente de datorii

Controlul vertical

0100 = 0110 + 0120 + 0130 + 0140

0120 = 0121 + 0122 + 0123 + 0124

0130 = 0131 + 0132

0200 = 0210 + 0220

5.C: Cifra de afaceri

Corelație între 5.E și 2*2

*2 Corelație aplicabilă doar pentru data de referință 31 decembrie.

5.E.0010.col.0010 = 2.(0010 + 0160 + 0200 + 0220 + 0280 + 0287 + 0290 + 0300 + 0310 + 0330 + 0340).col.0010

(la 04-12-2024, Punctul 5) , Capitolul V a fost completat de Punctul 23. , Anexa nr. 2 din ORDINUL nr. 8 din 21 noiembrie 2024, publicat în MONITORUL OFICIAL nr. 1219 din 4 decembrie 2024 )

-----

Sursă: legislatie.just.ro (Monitorul Oficial). Textul afișat este forma consolidată curentă.