Guvernul României hotărăște:
Se aprobă Normele referitoare la organizarea și desfășurarea activităților specifice pe linia aplicării prevederilor actelor internaționale la care România este parte cu privire la controlul armamentelor, creșterea încrederii și securității, prevăzute în anexa care face parte integrantă din prezenta hotărâre.
Fondurile necesare pentru aplicarea de către România a prevederilor tratatelor, acordurilor, convențiilor și ale altor documente internaționale, referitoare la controlul armamentelor, creșterea încrederii și securității, se asigură de la bugetul de stat și se prevăd anual în bugetele Oficiului Central de Stat pentru Probleme Speciale și ministerelor implicate, potrivit actelor normative care reglementează transpunerea în practică a acestor documente.
Oficiul Central de Stat pentru Probleme Speciale împreună cu Ministerul Afacerilor Externe, Ministerul Apărării Naționale, Ministerul Administrației și Internelor, Ministerul Transporturilor, Construcțiilor și Turismului, Ministerul Finanțelor Publice, Ministerul Economiei și Comerțului și Ministerul Comunicațiilor și Tehnologiei Informației duc la îndeplinire obligațiile asumate și asigură exercitarea drepturilor care decurg din calitatea României de parte la actele internaționale prevăzute la art. 2.
Ministerele implicate care asigura membri în echipele de verificare și de însoțire suporta cheltuielile aferente participării acestora pe durata misiunilor de verificare sau de însoțire.
Cheltuielile, inclusiv contravaloarea prestațiilor privind transportul și comunicațiile, necesare echipelor de verificare, executate atât cu mijloacele Ministerului Apărării Naționale, cat și cu cele închiriate de la agenții economici specializați, se suporta în limita sumelor alocate anual de la buget pentru activitățile pe linia controlului armamentelor, creșterea încrederii și securității.
Autoritățile implicate au obligația să stabilească structura din subordine cu responsabilități în acest sens și punctul său de contact, pe care le comunică Oficiului Central de Stat pentru Probleme Speciale.
Prezenta hotărâre intră în vigoare la 15 zile de la publicarea ei în Monitorul Oficial al României, Partea I.
PRIM-MINISTRU RADU VASILE Contrasemnează: Ministru de stat, ministrul apărării naționale, Victor Babiuc Ministrul afacerilor externe, Andrei Plesu Ministru de interne, Constantin Dudu-Ionescu p. Ministrul transporturilor, Aleodor Francu, secretar de stat p. Ministrul industriei și comerțului, Nicolae Staiculescu, secretar de stat p. Ministrul finanțelor, Mihai Aristotel Ungureanu, secretar de stat
Anexă
NORME
referitoare la organizarea și desfășurarea activităților specifice pe linia aplicării
prevederilor actelor internaționale la care România este parte cu privire la controlul
armamentelor, creșterea încrederii și securității