LEGE nr. 25 din 5 noiembrie 1976

LEGE Marea Adunare Na?ională
Sursa oficială
Vezi pe legislatie.just.ro
Publicat în
BULETINUL OFICIAL nr. 98 din 11 noiembrie 1976
Intrat în vigoare
11.11.1976
Forma consolidată din
11.11.1976

privind încadrarea într-o munca utila a persoanelor apte de muncă

În Republica Socialistă România munca este o îndatorire de onoare, o obligație a fiecărui cetățean.

În societatea noastră, nimeni nu poate trai fără munca; sustragerea de la munca, traiul parazitar, realizarea de câștiguri pe alte cai decât prin munca proprie contravin principiilor eticii și echității, sînt incompatibile cu natura și țelurile oranduirii socialiste.

Munca fiecărei persoane reprezintă criteriul fundamental de apreciere a conduitei și a contribuției acesteia la progresul societății, o necesitate pentru afirmarea și dezvoltarea multilaterala a personalității umane.

În scopul asigurării integrării într-o activitate utila societății a persoanelor apte de muncă neincadrate în producție,

Marea Adunare Naționala a Republicii Socialiste România adopta prezenta lege.

Articolul 1

(1) Fiecare cetățean al Republicii Socialiste România are, potrivit Constituției, dreptul și îndatorirea de a desfășura o munca utila în societate.

(2) Statul asigură fiecărui cetățean posibilitatea de a desfășura, potrivit pregătirii sale, o activitate în domeniul economic, social-cultural sau administrativ.

Articolul 2

Sindicatele, organizațiile de tineret și de femei, celelalte organizații de masa și obștești vor desfășura o activitate educativă permanenta în scopul determinării persoanelor apte de muncă de a presta o munca utila pentru societate, al formării unei opinii de masa împotriva oricăror manifestări de parazitism social.

Articolul 3

Încadrarea în munca se face la cererea persoanelor interesate, direct de către unitățile socialiste sau prin repartizarea de către direcțiile pentru probleme de muncă și ocrotiri sociale și oficiile acestora, în condițiile prevăzute de Codul muncii.

Articolul 4

(1) Persoana apta de muncă, care a împlinit vîrsta de 16 ani și nu urmează o formă de învățămînt sau de calificare profesională, ori nu este încadrată în munca este obligată să se înscrie la direcția pentru probleme de muncă și ocrotiri sociale sau la oficiile acesteia, în a căror rază teritorială își are domiciliul și sa ceara repartizarea în munca.

(2) Starea de incapacitate de muncă totală se stabilește de consiliile populare comunale, orășenești, municipale și ale sectoarelor municipiului București, la propunerea comisiei de expertiza medicală și recuperare a capacității de muncă.

(3) Nu au obligația prevăzută la alin. (1) taranii care lucrează în gospodăria individuală, mestesugarii cu ateliere proprii și liber profesioniștii care desfășoară activități autorizate de lege.

(4) De asemenea, nu au aceasta obligație femeile care își ingrijesc copiii sau desfășoară o activitate casnica, în gospodăria proprie.

Articolul 5

Asigurarea întreținerii de către părinți sau alți sustinatori nu poate constitui un temei pentru neîndeplinirea indatoririi de către persoanele apte de muncă de a desfășura o munca utila pentru societate.

Articolul 6

(1) Evidenta persoanelor care nu urmează o formă de învățămînt sau de calificare profesională și nu sînt încadrate în munca se organizează de direcția pentru probleme de muncă și ocrotiri sociale și de oficiile acesteia, cu sprijinul organelor militiei și al celorlalte organe locale de stat.

(2) Direcția pentru probleme de muncă și ocrotiri sociale și oficiile acesteia sînt obligate să asigure repartizarea acestor persoane în producție sau pentru calificare, pe santiere de construcții, în unități economice, ținînd seama de pregătirea și aptitudinile lor, precum și de nevoile de forta de muncă ale unităților socialiste.

Articolul 7

(1) Dispoziția de repartizare în munca este obligatorie.

(2) Persoana repartizata are îndatorirea să se prezinte de îndată la unitatea socialistă prevăzută în dispoziția de repartizare, în vederea încadrării în munca.

(3) Unitatea socialistă este obligată să asigure încadrarea în munca, potrivit legii, a persoanei repartizate.

Articolul 8

(1) Persoana care refuza sistematic, fără motive întemeiate să se încadreze în munca, ducand o viața parazitara va fi pusă în discuția adunării cetățenești din satul, comuna sau cartierul în care domiciliază, în vederea influentarii și determinării sale pentru a se încadra în munca ori într-o formă de pregătire profesională.

(2) Propunerea în discuția adunării cetățenești se face la propunerea direcției pentru probleme de muncă și ocrotiri sociale.

(3) Adunarea cetateneasca se convoacă de către comitetul sau biroul executiv al consiliului popular, după caz, în termen de 30 de zile de la data sesizării.

(4) În cazul în care în adunările cetățenești sînt puși în discuție minori, participarea părinților ori a reprezentanților legali ai acestora este obligatorie.

Articolul 9

(1) În cazul în care, cu tot sprijinul acordat, persoana în cauza refuza să se încadreze în munca sau într-o formă de pregătire profesională, continuand se ducă o viața parazitara, va fi obligată, prin hotărîre judecătorească, sa presteze munca pe timp de un an, pe santiere de construcții, în unități agricole, forestiere și în alte unități economice.

(2) Persoanele prevăzute la alin. (1), în vîrsta de pînă la 18 ani, vor fi obligate sa presteze munca ori să urmeze o formă de pregătire profesională în centre de muncă și reeducare.

Articolul 10

(1) Sesizarea judecătoriei se face de către direcția pentru probleme de muncă și ocrotiri sociale în termen de 30 de zile de la data cînd a avut loc punerea în discuția adunării cetățenești a persoanei în cauza. Direcția pentru probleme de muncă și ocrotiri sociale va propune judecătoriei și unitatea unde persoana respectiva urmează sa presteze munca.

(2) Judecătoria va soluționa cauza în termen de 10 zile de la sesizare, în complet format dintr-un judecător și doi asesori populari reprezentanți ai organizațiilor de sindicat și de tineret.

(3) La judecarea cauzei este obligatorie prezenta reprezentantului direcției pentru probleme de muncă și ocrotiri sociale și a procurorului. De asemenea, în cauzele cu minori este obligatorie prezenta delegatului comisiei pentru ocrotirea minorilor, precum și citarea părinților ori a reprezentanților legali ai acestora.

(4) Hotărîrea judecătoriei este definitivă și executorie.

Articolul 11

În caz de nerespectare a hotărîrii judecătoriei, punerea în executare a acesteia se face de către consiliile populare și organele de militie, care vor asigura supravegherea, îndrumarea și prezenta la locurile de muncă sau de calificare a persoanelor în cauza.

Articolul 12

(1) Persoana încadrată în munca, în condițiile prezentei legi, are toate drepturile și obligațiile prevăzute de legislația muncii.

(2) Schimbarea locului de muncă al persoanelor încadrate potrivit art. 9, înainte de împlinirea unui an de la data încadrării, se poate face numai la propunerea unității socialiste, cu acordul direcției pentru probleme de muncă și ocrotiri sociale, care va ține seama de calificarea obținută, de conduita și atitudinea față de muncă a persoanei solicitate.

Articolul 13

(1) Centrele de muncă și reeducare se organizează și funcționează în subordinea Ministerului Muncii.

(2) Ministerul Muncii, împreună cu Ministerul Justiției, asigura îndrumarea și supravegherea activității centrelor de muncă și reeducare.

Articolul 14

Consiliile oamenilor muncii, organizațiile de sindicat și de tineret din unitățile socialiste au îndatorirea de a asigura calificarea și integrarea în colectivele de muncă a persoanelor încadrate, potrivit prevederilor prezentei legi, de a desfășura o permanenta activitate educativă, în scopul reeducării lor, al formării unei atitudini față de muncă și al respectării principiilor eticii și echității socialiste.

Această lege a fost adoptată de Marea Adunare Naționala în ședința din 5 noiembrie 1976.

Președintele

Marii Adunări Naționale

NICOLAE GIOSAN

--------

Sursă: legislatie.just.ro (Monitorul Oficial). Textul afișat este forma consolidată curentă.