(1) Voucherele de vacanță sunt bilete de valoare care se acordă angajaților pentru acoperirea unor cheltuieli ocazionate de efectuarea concediului de odihnă în regim de turism intern.
(2) Angajatul care beneficiază de vouchere de vacanță nu mai beneficiază de primă de vacanță în cursul anului fiscal sau de bilete de odihnă, acordate potrivit Legii nr. 263/2010 privind sistemul unitar de pensii publice, cu modificările și completările ulterioare.
(3) Nivelul maxim al sumei care poate fi acordată unui angajat în decursul unui an fiscal sub forma voucherelor de vacanță este de 6 salarii de bază minime brute pe țară garantate în plată.
(4) Acordarea voucherelor de vacanță, cu respectarea prevederilor alin. (3), poate fi fracționată în maximum două tranșe, în funcție de opțiunea angajatului privind efectuarea concediului de odihnă.
(5) Voucherele de vacanță sunt destinate acoperirii cheltuielilor cu servicii turistice, de cazare, de masă și/sau de recuperare a capacității de muncă.
(6) Voucherele de vacanță pot fi utilizate și pentru acoperirea cheltuielilor cu servicii de călătorie și/sau de divertisment, dacă se regăsesc într-un pachet turistic.
(6^1) Voucherele de vacanță pot fi utilizate și pentru acoperirea cheltuielilor cu taberele școlare, naționale sau tematice, organizate pe teritoriul României, la care participă copilul titularului. Procedura privind plata taberelor potrivit prezentului alineat se stabilește prin ordin comun al ministrului educației și al ministrului finanțelor.
(la 25-06-2022, Articolul 24 din Capitolul VI a fost completat de Punctul 3, Articolul I din LEGEA nr. 187 din 22 iunie 2022, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 613 din 22 iunie 2022 )
(7) Serviciile aferente efectuării concediului de odihnă pot fi achiziționate ca pachete de servicii sau separat.
(8) Conținutul minim al pachetului de servicii care se poate achiziționa prin intermediul voucherelor de vacanță se stabilește prin normele de aplicare a prezentei legi, care se aprobă prin hotărâre a Guvernului.
(9) Voucherele de vacanță pot fi utilizate pentru achiziționarea de servicii de la operatorii economici cu activitate de turism din România, autorizați conform legii, care dețin structuri de primire turistice clasificate și/sau agenții de turism licențiate și care acceptă o astfel de modalitate de plată, denumite, în mod convențional și în înțelesul prezentei legi, unități afiliate.
(10) Ministerul Turismului transmite unităților emitente lista cu unitățile afiliate.
(11) Unitățile emitente vor plăti contravaloarea voucherelor de vacanță unităților afiliate cu care au încheiat contracte pentru decontarea acestora, după prestarea serviciilor de turism.
(1) Valoarea nominală permisă pentru un voucher de vacanță este multiplu de 10 lei, dar nu mai mult de 100 lei.
(2) Voucherul de vacanță are perioada de valabilitate de un an de la data emiterii, fără a se înțelege că aceasta este perioada de valabilitate a suportului electronic.
(3) Contravaloarea serviciilor turistice prestate de către unitățile afiliate peste valoarea voucherelor de vacanță se suportă de către angajat, titular al voucherelor de vacanță.
(la 01-01-2022, Articolul 25 din Capitolul VI a fost modificat de Punctul 13, Articolul XXX din ORDONANȚA DE URGENȚĂ nr. 130 din 17 decembrie 2021, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 1202 din 18 decembrie 2021 )
Fiecare voucher de vacanță este valabil numai dacă are înscrise pe suportul electronic sau stocate într-un alt mod în acesta, următoarele mențiuni:
a) emitentul și datele sale de identificare;
b) angajatorul și datele sale de identificare;
c) perioada de valabilitate a utilizării voucherului de vacanță;
d) interdicția de a utiliza voucherul de vacanță în alte locuri decât în unitățile afiliate;
e) elementele de identitate vizuală ale brandului de turism al României,
f) numele, prenumele și codul numeric personal ale salariatului care este în drept să utilizeze voucherul de vacanță.
(la 01-01-2022, Articolul 26 din Capitolul VI a fost modificat de Punctul 14, Articolul XXX din ORDONANȚA DE URGENȚĂ nr. 130 din 17 decembrie 2021, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 1202 din 18 decembrie 2021 )
(1) Plafonul maxim cumulat al comisionului perceput de către unitățile emitente de la angajator și unitatea afiliată este de 1% din valoarea nominală a voucherului de vacanță.
(2) Comisionul maxim perceput de agențiile de turism, în calitate de unități afiliate, nu poate depăși 10% din valoarea pachetului de servicii oferit titularilor voucherelor de vacanță.
(3) Introducerea, la cererea angajatorului sau a unității afiliate, a altor elemente grafice față de cele minime obligatorii va fi negociată cu unitățile emitente și nu va face obiectul limitării prevăzute la alin. (1).