Pentru speciile de plante și animale sălbatice terestre, acvatice și subterane, care se află sub regim strict de protecție al Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 57/2007, aprobată cu modificări și completări prin Legea nr. 49/2011, cu modificările și completările ulterioare, precum și speciile incluse în listele și cărțile roșii naționale și care trăiesc atât pe teritoriul sitului, cât și în afara lui, sunt interzise:
a) orice formă de recoltare, capturare, ucidere, distrugere sau vătămare a exemplarelor aflate în mediul lor natural, în oricare dintre stadiile ciclului lor biologic;
b) perturbarea intenționată în cursul perioadei de reproducere, de creștere, de hibernare și de migrație;
c) deteriorarea, distrugerea și/sau culegerea intenționată a cuiburilor și/sau ouălor din natură;
d) deteriorarea și/sau distrugerea locurilor de reproducere ori de odihnă;
e) recoltarea florilor și a fructelor, culegerea, tăierea, dezrădăcinarea sau distrugerea cu intenție a acestor plante în habitatele lor naturale, în oricare dintre stadiile ciclului lor biologic;
f) deținerea, transportul, vânzarea sau schimburile în orice scop, precum și oferirea spre schimb sau vânzare a exemplarelor luate din natură, în oricare dintre stadiile ciclului lor biologic.