HOTĂRÎRE nr. 844 din 20 decembrie 1991

HOTĂRÂRE Abrogat Guvernul
Sursa oficială
Vezi pe legislatie.just.ro
Publicat în
MONITORUL OFICIAL nr. 3 din 15 ianuarie 1992
Intrat în vigoare
15.01.1992
Forma consolidată din
15.01.1992
Cuprins

privind înființarea Comitetului Interministerial de Garanții și Credite de Comerț Exterior

Guvernul României hotărăște:

Articolul 1

Se infiinteza Comitetul Interministerial de Garanții și Credite de Comerț Exterior, care examinează și aproba, potrivit competentelor aprobate, operațiunile de finanțare, garantare și asigurare a creditelor de export-import ce se efectuează de Banca de Export-Import a României, în numele și în contul statului, la propunerea acestuia.

Articolul 2

Componenta Comitetului Interministerial de Garanții și Credite de Comerț Exterior este prevăzută în anexa nr. 1 a prezentei hotărîri.

Articolul 3

Banca de Export-Import a României desfășoară activitatea de analiza a riscurilor de țara, ramuri și sectoare economice, elaborează și prezintă comitetului clasamente de risc de țara, pe baza cărora aceasta stabilește distribuirea plafoanelor valorice în cadrul cărora urmează să se desfășoare activitățile de finanțare, garantare, asigurare și reasigurare a creditelor de export-import în numele și în contul statului, potrivit criteriilor de desfășurare a acestor activități și programului anual pe zone, plafoane valorice, feluri de acțiuni și forme prin care se acordă sprijin pentru simularea comerțului exterior, aprobate de guvern.

Programul anual va fi elaborat de Ministerul Comerțului și Turismului, în colaborare cu ministere economice, Ministerul Economiei și Finanțelor și Banca de Export-Import a României.

Articolul 4

Ministerul Economiei și Finanțelor împreună cu Banca de Expor-Import a României vor stabili norme privind relațiile cu Trezoreria Statului, conturile de execuție, contabilitatea operațiunilor, modalitatea de execuție, contabilitatea operațiunilor, modalitatea de raportare a datelor privind operațiunile de finanțare, garantare și asigurare a creditelor de export-import desfășurate de banca în numele și în contul statului.

Articolul 5

Banca de Export-Import a României asigura secretariatul tehnic al Comitetului Interministerial de Garanții și Credite de Comerț Exterior și suporta cheltuielile legate de activitatea desfășurată de acesta, inclusiv indemnizațiile membrilor acestuia, la nivelurile aprobate de Guvern.

Articolul 6

În termen de 30 de zile de la data adoptării prezentei hotărîri, comitetul interministerial va elabora și supune aprobării Guvernului organizarea, atribuțiile, competentele și regulamentul de lucru, precum și Convenția financiară dintre Ministerul Economiei și Finanțelor și Banca de Export-Import a României, în baza căreia aceasta va desfășura activități în numele și contul statului.

Articolul 7

Cheltuielile pentru stimularea activității de comerț exterior, prin operațiunile de finanțare, garantare, asigurare și reasigurare ce se efectuează Banca de Export-Import a României, în numele și în contul statului, se finanțează, potrivit legii, din bugetul administrației centrale de stat.

În acest scop, Banca de Export-Import a României elaborează, cu avizul Comitetului Interministerial de Garanții și Credite de Comerț Exterior, un proiect de buget, potrivit normelor Ministerului Economiei și Finanțelor.

Articolul 8

Finanțarea și suportarea activității de asigurare a creditelor de export-import în numele și în contul statului, în limitele și condițiile stabilite de comitet, se realizează printr-un fond distinct, constituit în lei și valuta la dispoziția Băncii de Export-Import a României.

Încasările din prime și recuperari de daune vor alimenta fondul sus-menționat.

Cheltuielile fondului sînt formate din despăgubirile plătite și eventualele reasigurari.

În cazul cînd cheltuielile depășesc veniturile, soldul se reglementează cu bugetul statului, la propunerea Băncii de Export-Import a României, potrivit dispozițiilor legale în vigoare. Disponibilitățile fondului la sfîrșitul anului se transfera cu aceeași destinație în anul următor.

PRIM-MINISTRU

THEODOR STOLOJAN

Anexa 1

COMITETUL INTERMINISTERIAL DE GARANȚII ȘI CREDITE DE COMERȚ EXTERIOR

1. Președinte - secretarul de stat sau subsecretarul de stat de la

Ministerul Economiei și Finanțelor

2. Vicepreședinte - viceguvernatorul Băncii Naționale a României

3. Vicepreședinte - secretarul de stat de la Departamentul comerțului exterior 4. Vicepreședinte - președintele Băncii de Export-Import a României

5. Membru - vicepreședinte al Băncii de Export-Import a României,

coordonator al activității de garantare, asigurare și

evaluare a riscurilor

6. Membru - director general - Ministerul Economiei și Finanțelor

7. Membru - director general al Direcției generale a strategiei

dezvoltării comerțului exterior și a conjuncturii din

Ministerul Comerțului și Turismului 8. Membru - director al Direcției de export-import din Ministerul

Industriei

9. Membru - director al Direcției de export-import din Ministerul

Agriculturii și Alimentației 10. Membru - director al Direcției de export-import din Ministerul

Comunicațiilor 11. Membru - director al Direcției economice din Ministerul Afacerilor

Externe 12. Membru - director al Direcției de orientare a politicii bancare,

asigurări și marketing din Banca de Export-Import a

României

13. Membru - director al Direcției de finanțare comerț exterior din

Banca de Export-Import a României 14. Membru - director al Direcției de asigurare și reasigurare a

creditelor de export-import din Banca de Export-Import a

României

15. Membru - director - Ministerul Apărării Naționale

16. Membru - director - Ministerul Transporturilor.

------------------

Sursă: legislatie.just.ro (Monitorul Oficial). Textul afișat este forma consolidată curentă.