Capitolul 1 — Dispoziții generale ↑ Cuprins
1. Transportul de mărfuri în trafic internațional, efectuat cu mijloace auto românești, se tarifeaza în valută și lei sau numai în valută, în funcție de felul parcursului (extern, intern) și beneficiarul prestației (român, străin).
2. Prin transportul de mărfuri în trafic internațional se înțelege:
a) transportul mărfurilor de export solicitat de unitățile economice din țara, autorizate a efectua operațiuni de comerț exterior;
b) transportul mărfurilor de import special comandat a se executa cu mijloace auto sau al mărfurilor de import la care expeditorul nu solicita un mijloc auto (import necomandat);
c) transportul de mărfuri în cont străin, executat la cererea și în contul partenerilor străini.
3. Tarifele pentru transporturile menționate la pct. 2 lit. a) și b) nu cuprind taxele accesorii care se plătesc în afară granițelor Republicii Socialiste România pentru folosirea drumurilor, circulația mărfurilor, cheltuieli pentru îndeplinirea formalităților de frontieră, treceri cu feribot și altele asemenea.
Pentru transportul în cont străin menționat la pct. 2 lit. c) în tarifele convenite se vor include și taxele accesorii.
4. Cheltuielile privind spalarea, dezinfectarea și parcarea autovehiculelor, cele pentru obținerea autorizațiilor de circulație și contravaloarea carnetelor T.I.R. sînt incluse în tarif.
Capitolul 2 — Sfera de aplicare a tarifelor ↑ Cuprins
5. Aplicarea tarifelor se face în funcție de destinația transportului, felul parcursului (extern-intern) și relația cu expeditorii, astfel:
A. Tariful pentru transportul mărfurilor de export și import comandat prevăzut în anexa nr. 1 se aplică pentru întreaga distanta kilometrica dintre punctul de frontieră de ieșire al Republicii Socialiste România și cel de descărcare din străinătate, indicat în scrisoarea de transport, sau de la punctul de încărcare și pînă la punctul de frontieră de intrare al Republicii Socialiste România.
B. Tariful pentru transportul necomandat al mărfurilor de import cu mijloace auto se aplică pentru întreaga distanta de la locul de încărcare a mărfurilor din străinătate și pînă la locul de descărcare în Republica Socialistă România, indicat în scrisoarea de trasura C.M.R.
C. Tariful stabilit de la caz la caz se aplică de către întreprinderile de transport la nivelul convenit cu beneficiarii străini; pentru transporturile executate la cererea și în contul acestora, de la locul de încărcare și pînă la cel de descărcare.
D. Pentru parcursul de pe teritoriul Republicii Socialiste România se aplică următoarele tarife:
a) tariful unic pentru transporturile de mărfuri cu mijloace auto, stabilit în baza Decretului nr. 523/1973 privind aprobarea tarifelor etalon reasezate; precum și unele măsuri pentru stabilirea tarifelor reasezate; pentru transporturile de mărfuri pe calea ferată și cu mijloace auto, în cazul mărfurilor de export sau al celor de import comandat;
b) tariful local de mărfuri C.F.R., în cazul transportului necomandat al mărfurilor de import. În acest caz, minimul de tarifare este de 5 tone pentru expeditii vagonabile și 25% din capacitatea autovehiculului pentru expeditii de coletărie.
E. Tariful de dislocare pentru parcursul gol extern de la punctul de descărcare a mijloacelor auto la punctul de încărcare la care a fost dirijat de către corespondentul Romtrans se aplică de către întreprinderile de transport în condițiile prevăzute la cap. IV pct. 18.
Capitolul 3 — Elementele de baza pentru stabilirea tarifelor de transport în valută ↑ Cuprins
6. Tarifele de transport se determina pe baza următoarelor elemente:
A. La export și import comandat:
a) capacitatea și felul autovehiculului solicitat;
b) distanta kilometrica între punctul de frontieră al Republicii Socialiste România de ieșire (intrare) și locul de descărcare (respectiv încărcare) a mărfurilor în străinătate;
c) tarifele unitare cuprinse în anexa nr. 1;
d) nomenclatorul mărfurilor cuprins în anexa nr. 3.
a) greutatea expeditiei și clasa tarifara;
b) distanta kilometrica de la locul de încărcare din străinătate pînă la locul de descărcare din Republica Socialistă România pe ruta feroviara cea mai economică de îndrumare a transporturilor;
c) tarifele feroviare externe ale țărilor din parcursul de inapoiere.
C. La transportul în cont străin:
a) capacitatea și felul autovehiculului solicitat de expeditor;
b) distanta kilometrica între punctul de încărcare și cel de descărcare a mărfurilor;
c) tariful convenit cu beneficiarul străin.
7. Rutele admise pentru circulația autovehiculelor în trafic internațional vor fi cele stabilite prin marsrutele întocmite de comun acord de către Ministerul Transporturilor și Telecomunicatiilor, Ministerul Agriculturii, Industriei Alimentare și Apelor și Ministerul Comerțului Exterior și Cooperării Economice Internaționale.
8. Rutele de îndrumare în cursa a autovehiculelor vor fi obligatoriu cele stabilite de întreprinderea de comerț exterior "Romtrans".
În cazuri justificate, cînd specificul mărfurilor, urgenta transporturilor, starea drumurilor și altele asemenea impun folosirea altei rute, aceasta poate fi stabilită prin înțelegere prealabilă între beneficiari și transportator, însă numai în cadrul marsrutelor admise conform prevederilor pct. 7.
9. Distanta kilometrica pentru stabilirea tarifelor de transport se calculează:
a) între frontiera Republicii Socialiste România și frontiera tarii de destinație sau invers, pe baza rutei de îndrumare stabilită conform pct. 7;
b) de la punctul de frontieră al tarii de destinație și pînă la locul de descărcare la export, la distanta kilometrica cea mai scurta, care permite circulația autovehiculului de tonajul și cu caracteristicile respective;
c) de la statia de cale ferată cea mai apropiată de localitatea de încărcare și pînă la statia de frontieră a Republicii Socialiste România, pe ruta feroviara prescrisă de întreprinderea de comerț exterior "Romtrans", în cazul importurilor necomandate;
d) în cazuri de impiedicari la transport, care vor trebui dovedite de întreprinderile de transport prin acte oficiale eliberate de agențiile economice ale Republicii Socialiste România din străinătate, corespondenții Romtrans sau alte organe oficiale din țara respectiva, cînd transportul se executa pe rute ocolite, distanțele kilometrice se calculează pe ruta efectiv parcursă;
e) în calculul distantei kilometrice se poate lua în plus o distanta de pînă la 25 km în interiorul localității de încărcare și 25 km în interiorul localității de descărcare, de la caz la caz.
10. Atunci cînd mărfurile încărcate de la un singur expeditor se descarca în mai multe locuri pe parcursul extern din aceeași țara, distanta de tarifare va fi cea cuprinsă între punctul de frontieră de ieșire din Republica Socialistă România și ultimul punct de descărcare în cazul mărfurilor de export și distanta de la primul punct de încărcare pînă la ultimul punct de descărcare în cazul transporturilor în cont străin.
11. Pentru mărfurile încărcate din mai multe puncte de pe parcursul extern din aceeași țara, pentru un singur beneficiar, distanta de tarifare va fi aceea dintre primul loc de încărcare și punctul de frontieră de intrare în Republica Socialistă România, în cazul importului comandat.
12. Greutatea încărcată de predator în autovehicul va fi în limitele admise de caracteristicile constructive ale acestuia și sarcina admisă pe osie conform reglementărilor internaționale.
Întreprinderile de transporturi, prin prepușii săi (conducătorii auto), vor verifica sa nu se depășească sub nici o formă limita de încărcare permisă.
În cazul unei defectiuni a autovehiculului aparuta înainte de încărcare, întreprinderea de transport, prin prepușii săi, va comunică predatorului și va înscrie și pe scrisoarea de transport cantitatea maxima de marfa ce o poate incarca.
13. Predatorul este obligat sa determine, prin mijloace proprii, cantitatea de marfa prezentată la transport și sa înscrie corect pe scrisoarea de transport greutatea mărfurilor încărcate și numărul coletelor.
Capitolul 4 — Tarifarea transporturilor ↑ Cuprins
A. La export și import comandat
14. Pentru mărfurile de export, tarifele de transport se calculează la distanta kilometrica stabilită conform pct. 9-11, corespunzător tipului și capacității autovehiculului utilizat și clasei de încadrare a mărfii respective.
Dacă marfa de export predată la transport nu este prevăzută în nomenclatorul mărfurilor, se va stabili sortimentul cu care se poate asimila aceasta potrivit caracteristicilor ei, aplicindu-se tabela de tarife corespunzătoare poziției tarifare respective.
Dacă acest lucru nu este posibil, se va aplica tabela de tarife convenită cu întreprinderea care a depus comanda de transport.
15. Tariful de transport se calculează la cantitatea de marfa efectiv încărcată, minimum de tarifare fiind 5 tone pentru mărfuri vagonabile și 25% din capacitatea autovehiculului pentru mărfuri de coletărie.
Cantitatea de marfa la import se rotunjeste din 104 în 100 kg.
16. Tariful de transport se calculează pe autovehicul sau per tona, conform înțelegerii stabilite cu partenerul străin.
17. Documentul de baza pentru tarifarea transporturilor de mărfuri în trafic internațional este scrisoarea de trasura tip C.M.R., în care se vor înscrie obligatoriu de către Romtrans sau transportator următoarele date:
a) denumirea mărfurilor într-o limbă străină de uz internațional. În cazul încărcării autovehiculului cu mai multe expeditii, în scrisoarea de transport se va înscrie la rubrica denumirea mărfii "Mărfuri generale", iar în borderoul de încărcare, denumirea exactă din contractele comerciale (la import se vor trece și numerele abrufelor pentru fiecare partida de marfa încărcată);
b) numărul dispoziției de transport și vamuire;
c) numărul autorizației de export și valabilitatea acesteia;
d) țara, orașul, adresa și numele destinatarului;
e) ruta de îndrumare a autovehiculului care va transporta marfa, conform prevederilor pct. 8;
f) numele și adresa exactă a corespondentilor Întreprinderii de comerț exterior "Romtrans", din străinătate, ca destinatari (în cazul condițiilor de livrare "franco frontiera tarii de destinație", la export, precum și atunci cînd transportul este destinat porturilor în vederea reexpedierii), cît și a celor din țările de tranzit;
g) locul pînă la care tarifele de transport și taxele accesorii cad în sarcina exportatorului, conform condițiilor de livrare prevăzute în contractele comerciale, în vederea recuperării tarifelor pentru parcursul suplimentar.
18. Tariful de dislocare prevăzut în anexa nr. 1 se aplică pe parcursul gol extern, de la punctul de descărcare a mijlocului auto pînă la punctul de încărcare la care a fost dirijat de către corespondentul Romtrans, numai pentru transportul de mărfuri de import special comandat a se executa cu mijloace auto.
Pentru transportul mărfurilor de import necomandat nu se aplică tarif de dislocare; raza de dislocare se va stabili prin convenții bilaterale încheiate între întreprinderile de transport și întreprinderea de comerț exterior "Romtrans".
Capitolul 5 — Timpul de stationare ↑ Cuprins
19. Pentru operațiunile de încărcare sau descărcare se acordă beneficiarilor un timp de stationare netarifabil de 20 minute per tona capacitate, însă cel mult 6 ore de fiecare autovehicul.
Dacă încărcarea sau descărcarea se face în mai multe locuri, timpul de stationare netarifabil se calculează prin însumarea timpului consumat la fiecare loc de încărcare-descărcare, fără a se depăși pe total limitele menționate la alineatul precedent.
20. În timpul de stationare netarifabil se efectuează următoarele operațiuni:
a) receptionarea, cintarirea și manipularea mărfurilor;
b) aplicarea plumburilor comerciale, precum și orice alte operațiuni legate de expedierea mărfurilor;
c) întocmirea documentelor de însoțire a transportului.
Timpul de stationare se considera din momentul sosirii autovehiculului la punctul de încărcare sau descărcare și pînă la terminarea operațiunilor respective.
21. În vederea eliminării stationarii autovehiculelor în străinătate, predatorii mărfurilor de export, împreună cu transportatorii, vor stabili de comun acord data îndrumării în cursa, astfel încît să se evite la maximum sosirea autovehiculelor la destinație în zilele de sîmbăta și duminica sau alte zile nelucrătoare.
22. Pentru depășirea timpului de stationare în străinătate se vor percepe următoarele tarife:
a) pentru primele 10 ore, cîte 2,00 dolari la autovehiculele fără instalații de frig și 3,00 dolari la autofrigorifere, de fiecare ora începută;
b) peste 10 ore, cîte 3,00 dolari la autovehicule fără instalații de frig și 5,00 dolari la autofrigorifere, de fiecare ora începută.
23. Nu se considera depășiri ale timpilor liberi de stationare:
a) stationarile la punctele vamale din țara sau străinătate, dar numai în cazul în care acestea nu se datoresc vinei expeditorului;
b) timpul legal de odihnă al soferilor;
c) durata defectiunilor tehnice ale autovehiculelor;
d) stationarile în afară programului de lucru al instituțiilor din străinătate care au legătură cu transportul, în caz ca îndrumarea în cursa s-a făcut potrivit pct. 21, iar transportatorul n-a respectat timpul de parcurs prevăzut în marsruta.
24. Depășirea în țara a timpului liber de stationare se va trata conform dispozițiilor din tarifele pe baza cărora se decontează tarifele de transport intern, pentru export sau import, după caz.
25. În termen de 30 de zile de la intrarea în vigoare a noului tarif, Întreprinderea de comerț exterior "Romtrans" și cărăușii vor stabili timpul de stationare netarifabil acordat la încărcarea-descărcarea mărfurilor de import.
Capitolul 6 — Decontarea tarifelor de transport și a taxelor accesorii ↑ Cuprins
26. Tarifele privind transportul auto, atît pe parcursul intern, cît și extern, se calculează și se decontează de către:
a) întreprinderile de transport direct la unitățile autorizate cu sarcini de export, în cazul mărfurilor exportate;
b) Întreprinderea de comerț exterior "Romtrans", în cazul mărfurilor importate (comandate și necomandate);
c) întreprinderile de transport sau întreprinderea de comerț exterior "Romtrans" către beneficiarul străin care a solicitat prestația.
27. Decontarea taxelor pentru depășirea timpului liber de stationare se face de către transportator astfel:
A. La exportatori pentru:
a) depasirile înregistrate în țara, la încărcarea mărfurilor de export;
b) depasirile înregistrate la punctele vamale, în condițiile arătate la pct. 23 primul alineat;
c) depasirile produse la descărcarea mărfurilor în străinătate și confirmate de destinatari, recuperarea sumelor plătite la exportatori urmînd să se facă de la aceștia.
B. La importatori pentru:
- depasirile înregistrate la descărcarea mărfurilor de import, respectîndu-se prevederile pct. 21 și 24.
28. Taxele accesorii pentru parcursul extern se achită de către Întreprinderea de comerț exterior "Romtrans" care le decontează pe bază de antecalcul, astfel:
A. La export, întreprinderilor de transport care, la rindul lor, le vor recupera odată cu tariful de transport, de la unitățile autorizate cu sarcini de export pentru:
a) parcursul extern, dus-întors, al autovehiculelor;
b) cheltuielile pentru formalitățile de frontieră;
c) taxele accesorii privind marfa, pe parcursul extern, la ducere.
B. La import comandat, unităților cu sarcini de import privind marfa la inapoiere și cele pentru îndeplinirea formalităților de frontieră respective la retur.
La import necomandat taxele accesorii se vor acoperi din încasările obținute prin aplicarea tarifului feroviar aferent parcursului de retur. În cazul cînd taxele accesorii vor depăși tariful feroviar, diferența se va suporta de întreprinderile de comerț exterior importatoare.