(2) Actul constitutiv al societății mutuale cuprinde cel puțin următoarele:
a) denumirea societății mutuale;
b) durata societății mutuale;
c) sediul social și sediul central ale societății mutuale;
d) obiectul de activitate al societății mutuale;
e) clasele de asigurări pe care le practică, riscurile supuse asigurării;
f) modul de dobândire și încetare a calității de membru;
g) drepturile și obligațiile membrilor;
h) resursele financiare ale societății mutuale, inclusiv prevederi referitoare la constituirea fondului de echilibrare pentru situații nefavorabile și, dacă este cazul, a altor fonduri de rezervă statutare conform prevederilor art. 17 alin. (1), cu respectarea prezentei legi, și tipul de contribuții, fixe și/sau variabile, percepute membrilor săi;
i) modul de stabilire a contribuțiilor suplimentare și a cuantumurilor maxime ale acestora, precum și situațiile în care pot fi solicitate membrilor;
j) prevederi privind fondul inițial, referitoare la cuantumul acestuia, termenul de vărsare a eventualelor sume rămase nevărsate, modul de utilizare a acestuia, precum și, dacă este cazul, drepturile membrilor care contribuie la constituirea acestuia, conform prevederilor prezentei legi;
k) datele de identificare a membrilor fondatori ai societății mutuale, semnatari ai actului constitutiv;
l) prevederi privind organizarea adunărilor generale ale membrilor referitoare la atribuțiile acestora, modalitatea și termenele de convocare, condițiile de cvorum și de adoptare a hotărârilor, condițiile de reprezentare a membrilor;
m) clauze privind conducerea, administrarea, funcționarea și controlul gestiunii societății mutuale de către organele statutare, respectiv numărul membrilor consiliului de administrație și al directorilor sau, după caz, numărul membrilor consiliului de supraveghere și ai directoratului;
n) datele de identificare a primilor membri ai consiliului de administrație, respectiv a primilor membri ai consiliului de supraveghere, în funcție de modul de organizare a conducerii în sistem unitar sau în sistem dualist;
o) atribuțiile conferite administratorilor/consiliului de supraveghere și, după caz, directorilor, respectiv membrilor directoratului;
p) prevederi referitoare la auditul financiar;
q) condițiile fuziunii sau divizării societății mutuale;
r) sediile secundare ale societății mutuale, atunci când se înființează odată cu societatea, sau condițiile pentru înființarea lor ulterioară, dacă se are în vedere o atare înființare;
s) condițiile transferului total sau parțial de portofoliu;
ș) condițiile și modul de dizolvare și de lichidare a societății mutuale;
t) modalitățile de informare trimestrială a membrilor cu privire la situația societății mutuale, cu respectarea reglementărilor emise de A.S.F. în aplicarea prezentei legi privind informațiile minime ce trebuie comunicate;
ț) modul de utilizare a excedentului anual distribuibil al societății mutuale;
u) organele statutare competente să aprobe condițiile generale ale contractelor de asigurare și modificările ulterioare ale acestora, condițiile de aprobare, precum și efectele modificărilor aprobate asupra contractelor de asigurare în vigoare;
v) alte informații prevăzute de prezenta lege și de reglementările emise de A.S.F. în aplicarea prezentei legi;
w) alte informații considerate relevante de către membri.
(3) Datele de identificare prevăzute la alin. (2) lit. k) și n) includ:
a) pentru persoanele fizice: numele, prenumele, codul numeric personal și, dacă este cazul, echivalentul acestuia, potrivit legislației naționale aplicabile, locul și data nașterii, domiciliul și cetățenia;
b) pentru persoanele juridice: denumirea, sediul, naționalitatea, numărul de înregistrare în registrul comerțului sau codul unic de înregistrare, potrivit legii naționale aplicabile.