NORMĂ nr. 14 din 12 iunie 2019

NORMĂ Autoritatea de Supraveghere Financiară
Publicat în
MONITORUL OFICIAL nr. 525 din 27 iunie 2019
Intrat în vigoare
27.06.2019
Forma consolidată din
27.06.2019

În temeiul prevederilor art. 1 alin. (2), art. 2 alin. (1) lit. a), art. 3 alin. (1) lit. b), art. 6 alin. (2), precum și ale art. 14 din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 93/2012 privind înființarea, organizarea și funcționarea Autorității de Supraveghere Financiară, aprobată cu modificări și completări prin Legea nr. 113/2013, cu modificările și completările ulterioare,

în conformitate cu prevederile art. 16 din Regulamentul (UE) nr. 1.095/2010 al Parlamentului European și al Consiliului din 24 noiembrie 2010 de instituire a Autorității europene de supraveghere (Autoritatea europeană pentru valori mobiliare și piețe), de modificare a Deciziei nr. 716/2009/CE și de abrogare a Deciziei 2009/77/CE a Comisiei,

în baza prevederilor art. 33 și 41 din Regulamentul (UE) nr. 648/2012 al Parlamentului European și al Consiliului din 4 iulie 2012 privind instrumentele financiare derivate extrabursiere, contrapărțile centrale și registrele centrale de tranzacții, cu modificările și completările ulterioare,

având în vedere prevederile art. 174 alin. (1) și art. 234 lit. a) din Legea nr. 126/2018 privind piețele de instrumente financiare,

potrivit deliberărilor din ședința Consiliului Autorității de Supraveghere Financiară din data de 12 iunie 2019,

Autoritatea de Supraveghere Financiară emite prezenta normă.

Articolul 1

Autoritatea de Supraveghere Financiară aplică Ghidul ESMA referitor la gestionarea conflictelor de interese ale contrapărților centrale, prevăzut în anexa nr. 1, și Ghidul ESMA privind măsurile EMIR de marjă antiprociclicitate pentru contrapărțile centrale, prevăzut în anexa nr. 2.

Articolul 2

Anexele nr. 1 și 2 fac parte integrantă din prezenta normă.

Articolul 3

Prezenta normă se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I, și intră în vigoare la data publicării acesteia.

Președintele Autorității de Supraveghere Financiară, Leonardo Badea

București, 12 iunie 2019.

Nr. 14.

Anexa nr. 1

GHID ESMA

referitor la gestionarea conflictelor de interese ale contrapărților centrale

Anexa nr. 2

GHID ESMA

privind măsurile EMIR de marjă antiprociclicitate pentru contrapărțile centrale

Sursă: legislatie.just.ro (Monitorul Oficial). Textul afișat este forma consolidată curentă.