ORDIN nr. 287 din 24 decembrie 2019

ORDIN Ministerul Transporturilor, Infrastructurii ?i Comunica?iilor
Publicat în
MONITORUL OFICIAL nr. 1059 din 31 decembrie 2019
Intrat în vigoare
01.01.2020
Forma consolidată din
01.01.2020

Având în vedere Referatul Direcției transport naval nr. 33.576/1.576 din 10.12.2019 privind publicarea acceptării amendamentelor la Codul maritim internațional pentru mărfuri periculoase (Codul IMDG), adoptate de Organizația Maritimă Internațională prin Rezoluția MSC.442(99) a Comitetului de siguranță maritimă din 24 mai 2018,

ținând seama de prevederile art. VIII(b)(vi)(2)(bb) și ale art. VIII(b)(vii)(2) din Convenția internațională din 1974 pentru ocrotirea vieții omenești pe mare (SOLAS 1974), la care România a aderat prin Decretul Consiliului de Stat nr. 80/1979, precum și ale art. 4 alin. (1) din Ordonanța Guvernului nr. 42/1997 privind transportul maritim și pe căile navigabile interioare, republicată, cu modificările și completările ulterioare,

luând în considerare prevederile art. 5 alin. (1) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 68/2019 privind stabilirea unor măsuri la nivelul administrației publice centrale și pentru modificarea și completarea unor acte normative,

în temeiul prevederilor art. 57 alin. (1) și (3) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 57/2019 privind Codul administrativ, cu completările ulterioare,

ministrul transporturilor, infrastructurii și comunicațiilor emite următorul ordin:

Articolul 1

Se publică amendamentele la Codul maritim internațional pentru mărfuri periculoase (Codul IMDG), cod pe care România l-a acceptat prin Ordinul ministrului transporturilor nr. 1.597/2018, adoptate de Organizația Maritimă Internațională prin Rezoluția MSC.442(99) a Comitetului de siguranță maritimă din 24 mai 2018, prevăzută în anexa*) care face parte integrantă din prezentul ordin.

*) Anexa se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 1059 bis, care se poate achiziționa de la Centrul pentru relații cu publicul al Regiei Autonome „Monitorul Oficial“, București, șos. Panduri nr. 1.

Articolul 2

Prezentul ordin se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I, și intră în vigoare la data de 1 ianuarie 2020.

Ministrul transporturilor, infrastructurii și comunicațiilor, Lucian Nicolae Bode

București, 24 decembrie 2019.

Nr. 287.

----

Sursă: legislatie.just.ro (Monitorul Oficial). Textul afișat este forma consolidată curentă.