Ministerele, celelalte organe centrale și locale împreună cu Ministerul Aprovizionarii Tehnico-Materiale și Controlul Gospodăririi Fondurilor Fixe răspund de luarea tuturor măsurilor necesare pentru asigurarea executării întocmai a obligațiilor asumate de unitățile socialiste prin contracte, de efectuarea unui control riguros al îndeplinirii obligațiilor contractuale de către părți și de stabilirea răspunderii persoanelor vinovate pentru neexecutarea sau executarea necorespunzătoare a prevederilor din contractele încheiate.
Dacă după încheierea contractului se constata ivirea unor cauze, altele decît forta majoră, care ar pune una din părți în imposibilitatea de a-l executa, ministerele, celelalte organe centrale și locale, centralele, cărora partea le este subordonata, au obligația sa ia măsurile necesare pentru a asigura executarea contractului.
Unitatea socialistă a carei obligație contractuală nu poate fi executată din cauza de forta majoră, constatată potrivit legii, este apărată de răspundere și are obligația sa aducă la cunoștința celeilalte părți imposibilitatea de executare survenită, în termen de 5 zile de la data apariției acestei cauze, și să-i comunice actele doveditoare, în termen de cel mult 15 zile de la aceeași dată; de asemenea, este obligată să-i comunice de îndată data încetării cazului de forta majoră.
Cazurile de forta majoră se analizează și se confirma de către Comitetul de Stat al Planificarii, pentru produsele ale căror balante se aproba prin planul național unic de dezvoltare economico-socială, și de către Ministerul Aprovizionarii Tehnico-Materiale și Controlului Gospodăririi Fondurilor Fixe, pentru produsele ce fac obiectul celorlalte balante.
Penalitățile pentru neexecutarea sau executarea necorespunzătoare a obligațiilor asumate prin contractele economice sînt următoarele:
1. pentru fiecare zi de întîrziere a executării obligației, pe durata corespunzătoare îndeplinirii sarcinii din planul anual 0,1% în primele 10 zile, 0,2% în următoarele 20 de zile și 0,3% în perioada ce depășește 30 de zile, pînă la data executării în natura a prestației, renunțării de către beneficiar la aceasta potrivit art. 40 sau imposibilității executării obligației din cauza de forta majoră, dacă intirzierea este cu privire la:
a) predarea sau, după caz, ridicarea produselor, preluarea lucrărilor ori primirea serviciilor;
b) prezentarea la termenele stabilite în contract a specificatiilor ori a detaliilor necesare executării contractului, precum și, în cazul utilajelor tehnologice și instalațiilor complexe, predarea la termenele convenite a documentației tehnice pentru întregul obiectiv sau pe ansamble și subansamble ce se pot executa independent;
c) punerea la dispoziție a ambalajelor de către beneficiar cînd, potrivit contractului, îi revine aceasta obligație, sau restituirea în termen a ambalajelor, paletelor, containerelor, accesoriilor de paletizare-pachetizare și altor mijloace asemănătoare.
Penalitatea se calculează, în cazul prevăzut la lit. a), la prețul produsului, lucrării sau prestației, în cazul prevăzut de lit. b), la prețul produsului, lucrării sau prestației ce nu a putut fi executată, iar în cazul prevăzut la lit. c), la prețul prestației nerealizate datorită ambalajelor ce nu au fost puse la dispoziție sau la prețul ambalajelor, paletelor, containerelor, accesoriilor de paletizare-pachetizare și altor mijloace asemănătoare, în cazul nerestituirii;
2. pentru nerespectarea modalitatii de efectuare a recepției sau autoreceptiei, 2% din prețul produsului, lucrării sau prestației ce trebuiau recepționate, dacă nu se aplică penalitățile pentru intirzierea executării obligației potrivit pct. 1 lit. a);
3. pentru neexecutarea un natura a obligației asumate prin contract, la data expirării duratei corespunzătoare îndeplinirii sarcinii din planul anual, 8% din prețul produsului, lucrării sau prestației neexecutate;
4. pentru încălcarea obligațiilor privitoare la:
a) marcare, stantare, etichetare sau trimiterea actelor de livrare ce trebuie să însoțească documentele de transport, 1% din prețul fiecărui lot astfel livrat;
b) trimiterea certificatelor de calitate, a buletinelor de analiza, a instrucțiunilor de folosire sau cărții tehnice a produsului și a certificatelor de garanție, 2% din prețul fiecărui lot astfel livrat;
5. pentru fiecare zi de întîrziere a plății prețului, de la data cînd acesta este datorat pînă la efectuarea plății, 0,1% în primele 10 zile, 0,2% în următoarele 20 de zile și 0,3% în perioada ce depășește 30 de zile, din suma ce trebuia achitată;
6. pentru fiecare zi de refuz nejustificat al plății prețului sau de nerestituire a unei sume încasate, fără indreptatire, de la data refuzului pînă la data plății, respectiv de la data încasării sumei nedatorate pînă la restituirea acesteia, 0,3% din valoarea prețului neachitat sau a sumei nerestituite, după caz;
7. pentru înstrăinarea sau consumarea de produse preluate în custodie, fără consimțămîntul prealabil al unității în favoarea căreia s-a constituit custodia, 10% din valoarea produselor înstrăinate sau consumate.
Părțile vor putea stabili prin contracte penalități mai mari decît cele prevăzute în prezentul articol, precum și aplicarea de penalități pentru încălcarea altor obligații decît cele prevăzute la pct. 1-7, ținînd seama de specificul relațiilor economice pentru care au încheiat contractul.