HOTĂRÂRE *)din 28 septembrie 1999

în cauza I. Dalban împotriva României

-------

În cauza "I. Dalban" împotriva României,

Curtea Europeană a Drepturilor Omului, constituită conform art. 27 din Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale (convenția), astfel cum a fost modificată prin Protocolul nr. 11*1) , și conform dispozițiilor aplicabile din regulamentul interior*2) , în Marea Camera compusa din următorii judecători:

domnii L. Wildhaber, președinte;

A. Pastor Ridruejo;

L. Makarczyk;

P. Kuris;

R. Turmen;

J.- P. Costa;

doamna F. Tulkens;

V. Straznicka;

domnii M. Fischbach;

V. Butkevych;

doamna H. S. Greve;

domnii A. B. Baka;

R. Maruste;

E. Levits;

doamnele S. Botoucharova;

R. Besteliu, judecător ad-hoc;

precum și dl P. J. Mahoney, grefier adjunct,

după ce a deliberat în Camera de Consiliu în zilele de 8 ianuarie, 24 ianuarie și 9 septembrie 1999,

pronunța următoarea hotărâre, adoptată la 9 septembrie 1999:

PROCEDURA

1. Curtea a fost sesizată, în conformitate cu fostul art. 19 din convenție*3), de către Comisia Europeană a Drepturilor Omului (Comisia), la data de 27 aprilie 1998 și apoi la data de 5 mai 1998, de către doamna Elena Dalban, vaduva reclamantului, decedat la data de 13 martie 1998, în termenul de 3 luni prevăzut de fostele art. 32 alin. 1 și art. 47 din convenție. La originea cauzei se afla o cerere (nr. 28.114/95) îndreptată împotriva României, prin care un cetățean al acestui stat, domnul Ionel Dalban, a sesizat Comisia la data de 20 aprilie 1995, în temeiul art. 25.

Pentru motive de ordin practic prezenta hotărâre va continua sa îl numească pe domnul Dalban "reclamant", deși aceasta calitate ar trebui să fie atribuită doamnei Dalban (Hotărârea Ahmet Sadik împotriva Greciei din 15 noiembrie 1996, Culegere de hotărâri și decizii, 1996-V, pag. 1.641, alin. 3).

Cererea Comisiei face trimitere la dispozițiile fostelor art. 44 și 48, astfel cum au fost modificate de Protocolul nr. 9*4), pe care România l-a ratificat, precum și la declarația română, prin care se recunoaște jurisdicția obligatorie a Curții (fostul articol 46). Cererea citata și plângerea reclamantului au ca obiect obținerea unei decizii cu privire la chestiunea de a ști dacă situația de fapt este de natura sa ducă la concluzia ca statul pârât a încălcat exigențele art. 6 alin. 1 și ale art. 10 din convenție.

2. Doamna Dalban a fost reprezentată [art. 31 alin. 1 din fostul regulament B*5)], de domnul I. Popa, avocat în Baroul Bacau, pe care domnul Thor Vilhjalmsson, vicepreședintele Curții la acea data, l-a autorizat sa folosească limba română în procedura scrisă.

---------

Notele grefierului:

*1, *2) Intrat în vigoare la data de 1 noiembrie 1998.

*3) Începând cu data intrării în vigoare a Protocolului nr. 11, care a amendat aceasta prevedere, Curtea funcționează permanent.

*4) Intrat în vigoare la data de 1 octombrie 1994, Protocolul nr. 9 a fost abrogat prin Protocolul nr. 11.

*5) Regulamentul B, intrat în vigoare la data de 2 octombrie 1994, s-a aplicat până la data de 31 octombrie 1998 tuturor cauzelor privind statele vizate de Protocolul nr. 9.

3. În calitate de președinte al Camerei care fusese inițial constituită (fostul art. 43 din convenție și art. 21 din fostul regulament B) pentru a analiza în special chestiunile de procedura care s-ar putea ridica înaintea intrării în vigoare a Protocolului nr. 11, domnul Thor Vilhjalmsson i-a consultat, prin intermediul grefierului, pe domnul Aurel Ciobanu-Dordea, agent al Guvernului român (Guvernul), avocatul reclamantului și pe domnul C. Barsan, delegatul Comisiei, cu privire la organizarea procedurii scrise. Conform ordonanței emise în urma acestor demersuri grefierul a primit memoriile Guvernului și ale reclamantului la data de 30 iulie și, respectiv, la data de 31 august 1998.

4. În urma intrării în vigoare a Protocolului nr. 11 la data de 1 noiembrie 1998 examinarea cauzei a fost încredințată, în aplicarea art. 5 alin. 5 din protocolul citat, Marii Camere. Marea Camera a fost compusa din domnul C. Barsan, judecător ales în numele României [art. 27 alin. 2 din convenție și art. 27 alin. 4 din regulament, domnul L. Wildhaber, președinte al Curții, doamna E. Palm, vicepresedinta a Curții, domnul J.-P. Costa și domnul M. Fischbach, ambii vicepreședinți ai secției (art. 27 alin. 3 din convenție și art. 24 alin. 3 și 5 a) din regulament)]. În afară de aceștia au mai fost desemnați: domnul A. Pastor Ridruejo, domnul G. Bonello, domnul J. Makarczyk, domnul P. Kuris, domnul R. Turmen, doamna F. Tulkens, doamna V. Straznicka, domnul V. Butkevych, doamna H. S. Greve, domnul A. B. Baka, domnul R. Maruste și doamna S. Botoucharova. Ulterior s-a constatat ca domnul Barsan, care participase la examinarea cauzei de către Comisie, nu mai era compatibil cu calitatea de membru al Marii Camere (art. 28 din regulament). Prin urmare Guvernul a desemnat-o pe doamna R. Besteliu pentru a participa în calitate de judecător ad-hoc (art. 27 alin. 2 din convenție și art. 29 alin. 1 din regulament).

5. Președintele a hotărât că nu era necesar ca în aceasta cauza Comisia sa desemneze un delegat (art. 99 din regulament).

6. După ce i-a consultat pe Agentul guvernamental și pe avocatul doamnei Dalban Marea Camera a hotărât că nu era nevoie să se țină o audiere publică.

7. La data de 16 și, respectiv, 22 decembrie 1998 grefierul a primit observațiile complementare ale reclamantului și ale Guvernului. Acesta din urma ruga Curtea sa amâne pronunțarea, având în vedere recursul în anulare cu care Parchetul a sesizat Curtea Suprema de Justiție și prin care s-a solicitat anularea celor două hotărâri prin care reclamantul a fost condamnat.

8. Prin urmare domnul E. Levits, membru supleant, l-a înlocuit pe domnul Bonello aflat în imposibilitate de a participa [art. 24 alin. 5 b) din regulament].

9. La data de 8 ianuarie 1999 Marea Camera a hotărât suspendarea examinării cauzei.

10. La data de 21 mai 1999 Guvernul, prin intermediul noului sau agent, domnul C.-L. Popescu, a trimis grefei textul deciziei Curții Supreme de Justiție din 2 martie 1999. La data de 6 mai și, respectiv, 1 iunie 1999 reclamantul și Guvernul au depus, la cererea președintelui, comentariile lor cu privire la aceasta decizie.

11. Ulterior domnul L. Ferrari Bravo, membru supleant, a înlocuit-o pe doamna Palm, aflată în imposibilitate de a participa [art. 24 alin. 5 b) din regulament].

ÎN FAPT

I. Circumstanțele cauzei

12. Ziarist și director al revistei saptamanale locale "Cronica Romascana", domnul Ionel Dalban a locuit la Roman până la moartea sa, survenită la data de 13 martie 1998.

13. La data de 23 septembrie 1992 reclamantul a publicat în nr. 90/1992 al respectivei reviste un articol intitulat "Fraude de zeci de milioane la I.A.S. Roman", în care dezvaluia fraudele care ar fi fost comise de directorul Întreprinderii Agricole de Stat "Fastrom" Roman (fosta I.A.S.), G.S. Citând rapoartele direcției economice din cadrul Poliției Generale, ziaristul a scris: "(....) o noua frauda de proporții incredibile se dezvaluie la Societatea Comercială «Fastrom» S.A. Roman, fost I.A.S., avându-l în prim plan pe un alt rasfatat al nomenclaturii comuniste locale, domnul G.S. Valoarea pagubei produse de dumnealui [...] se ridica, după estimarile poliției economice din Inspectoratul General al Poliției și ale altor experți din capitala, la peste 23 milioane lei! Frauda consta în documente intrate în gestiunea depozitului central al I.A.S. Roman, dar mărfurile propriu-zise nu sunt de găsit în inventarele unităților din subordine. S-a stabilit ca multe dintre aceste mărfuri au fost înlocuite cu ce au avut nevoie domnul Smântână și apropiatii săi sau pur și simplu au fost transformate în lei, impartiti apoi frateste. Jaf ca în codru!

Opinia publică romascana se întreabă: cum a fost posibil? Poate ne va spune domnul senator R.T., care până în acest an [...] a fost împuternicit al statului la «Fastrom» Roman. În aceasta calitate, domnia sa a ridicat pe statele de plată, luna de luna, insumat, sute de mii de lei. Pentru ce sau, altfel spus, cum a aparat interesele statului s-a văzut [...]."

14. La data de 6 ianuarie 1993 reclamantul a publicat (în nr. 104/1993 al revistei) un articol în care se putea citi:

"Dacia break cu număr de înmatriculare 2-NT-173, aparținând «Fastrom» a fost «achizitionata» timp de un an și jumătate de către domnul senator R.T., de vineri până luni, pentru a-l duce și a-l aduce la Aeroportul de la Bacau (sofer R.M.), poveste deja terminată, dar care încă nu a fost uitata."

15. Apreciind aceste afirmații ca defaimatoare, G.S. și R.T. au formulat plângeri penale prealabile împotriva domnului Dalban, invocand art. 206 din Codul penal.

16. La data de 24 iunie 1994 Judecătoria Roman l-a condamnat pe reclamant la 3 luni închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de calomnie, dispunând suspendarea executării pedepsei și obligarea acestuia la plata unei sume de 300.000 lei părților civile R.T. și G.S. În plus reclamantului i-a fost interzisă exercitarea profesiei pe o durată nedeterminată.

17. Instanța a motivat ca, deși G.S. a fost cercetat penal în doua cauze, parchetul a dispus la data de 7 septembrie 1990 și la data de 10 decembrie 1992 neinceperea urmăririi penale pentru infracțiunile de delapidare și de abuz în serviciu contra intereselor obștești (art. 248 din Codul penal).

În ceea ce îl privește pe R.T. instanța a constatat ca, în calitatea sa de membru al Consiliului reprezentanților statului, primise o indemnizație de 55.000 lei în perioada iunie 1991 - iulie 1992 și nu "sute de mii" de lei. În plus, conform regulamentului interior al Senatului, "prefecturile, în scopul exercitării activităților senatoriale, vor pune la dispoziție senatorilor un mijloc de transport și o secretara", iar prin adresa nr. 4.849/1991 Prefectura Județului Neamt a solicitat conducerii Întreprinderii Agricole de Stat "Fastrom" Roman sa pună la dispoziție biroului senatorial Roman o masina. Judecătorii au constatat ca afirmatiile reclamantului nu corespundeau realității.

18. Reclamantul a declarat recurs. Din punctul sau de vedere rapoartele Direcției economice a poliției, care au stat la baza acuzarii lui G.S., procesele-verbale întocmite de inspectori financiari la datele de 19 iunie, 26 iunie și, respectiv, 18 decembrie 1992, precum și declarațiile membrilor consiliului de administrație și ai sindicatului Societății Comerciale "Fastrom" Roman constituiau probe ale operațiunilor contabile ilegale efectuate de G.S., directorul societății comerciale. Sumele în discuție se ridicau, conform acestor documente, la mai mult de 23 milioane lei.

19. În ceea ce-l privește pe R.T. reclamantul a subliniat ca Judecătoria Roman a constatat prin hotărârea din 24 iunie 1994 ca folosea o masina a Societății Comerciale "Fastrom" Roman. Cu privire la afirmatiile referitoare la indemnizația primită de R.T. domnul Dalban a negat orice caracter defaimator, deși a indicat o sumă gresita.

20. Prin decizia din 7 decembrie 1994 Tribunalul Neamt a menținut, cu opinia separată a unui judecător, pedeapsa cu închisoarea și despăgubirile acordate părților civile în prima instanța. Constatând ca față de G.S. s-a dispus de doua ori neinceperea urmăririi penale, instanța a considerat, fără a examina rapoartele poliției furnizate de reclamant pentru a-și justifica afirmatiile, ca acestea nu corespundeau realității. În ceea ce îl privește pe senator instanța a constatat ca folosirea masinii era legală.

Interdicția exercitării profesiei de ziarist a fost în schimb înlăturată "datorită comportamentului corespunzător al reclamantului".

21. Judecătorul M.C. a motivat opinia separată după cum urmează:

"(....) Dezvaluirea adevărului este o condiție sine qua non pentru îndepărtarea lacunelor și pentru apărarea intereselor societății. Aceste interese sunt prioritare apărării cu orice preț a propriilor noastre reputatii. Constiinta ridicată a cetatii, ziaristul are dreptul și obligația de a pune în discuție instituțiile și oamenii acestora, pentru a controla dacă munca lor este satisfăcătoare, dacă ei își justifica mandatul cu care au fost investiti și dacă prestigiul cu care sunt inconjurati este autentic sau fals. Nimeni nu este infailibil și nici nu poate pretinde ca este.

Mi se pare nedrept sa-l condamnam pe ziaristul Ionel Dalban atâta vreme cat el nu a făcut decât să-și îndeplinească datoria de ziarist în mod obiectiv, dornic să contribuie la asanarea climatului moral al orașului în care trăiește și munceste (....)."

22. În ciuda acestei condamnări reclamantul a continuat sa publice informații cu privire la frauda pretinsa a fi fost comisă de G.S.

De altfel reclamantul nu a achitat despăgubirile către părțile civile.

23. În urma acestor dezvaluiri Comisia de ancheta a abuzurilor de pe lângă Parlamentul României a sesizat Parchetul Neamt.

24. Pe de altă parte, organizația neguvernamentala "Liga democratica pentru dreptate" a reluat aceste dezvaluiri, iar ca urmare, Parchetul de pe lângă Judecătoria Roman a dispus la data de 20 iulie 1994 o noua cercetare penală împotriva lui G.S.

25. După condamnarea reclamantului articole asupra aceluiași subiect au fost publicate și de alte ziare, dintre care cotidianul național de mare tiraj "Adevărul".

26. Numerosi ziariști au considerat condamnarea reclamantului o "încercare de intimidare" a presei.

27. La data de 24 aprilie 1998 parchetul a sesizat Curtea Suprema de Justiție cu recurs în anulare împotriva celor două hotărâri judecătorești în discuție, cu motivarea că nu erau întrunite elementele constitutive ale infracțiunii de calomnie.

28. Prin decizia din 2 martie 1999 instanța suprema a admis recursul în anulare. În ceea ce privește fapta de calomnie săvârșită în dăuna părții vătămate G.S., instanța suprema l-a achitat pe reclamant, apreciind ca acesta actionase cu buna-credința. În ceea ce privește fapta de calomnie săvârșită în dăuna părții vătămate R.T. Curtea a anulat cele doua hotărâri, considerând intemeiata condamnarea domnului Dalban, dar, având în vedere decesul acestuia din urma, a pronunțat încetarea procesului penal.

II. Elemente de drept intern

29. Dispozițiile aplicabile din Codul penal sunt următoarele:

Articolul 206

"Afirmarea ori imputarea în public, prin orice mijloace, a unei fapte determinate privitoare la o persoană, care, dacă ar fi adevarata, ar expune acea persoana la o sancțiune penală, administrativă sau disciplinară, ori disprețului public, se pedepsește cu închisoare de la 3 luni la 3 ani sau cu amendă.

Acțiunea penală se pune în mișcare la plângerea prealabilă a persoanei vătămate.

Împăcarea părților inlatura răspunderea penală."

Articolul 207

"Proba verității celor afirmate sau imputate este admisibilă, dacă afirmarea sau imputarea a fost săvârșită pentru apărarea unui interes legitim. Fapta cu privire la care s-a făcut proba verității nu constituie infracțiunea de insulta sau calomnie."

30. Dispozițiile aplicabile din Codul de procedură penală sunt următoarele:

Articolul 385^9

"Hotărârile sunt supuse casării în următoarele cazuri:

(.....)

10. instanța nu s-a pronunțat asupra unei fapte reținute în sarcina inculpatului prin actul de sesizare sau cu privire la unele probe administrate ori asupra unor cereri esențiale pentru părți, de natura sa garanteze drepturile lor și sa influenteze soluția procesului;

(.....)."

Articolul 504

"Orice persoană care a fost condamnata definitiv are dreptul la repararea de către stat a pagubei suferite, dacă în urma rejudecarii cauzei s-a stabilit prin hotărâre definitivă că nu a săvârșit fapta imputată ori ca acea fapta nu exista.

(.......)

Nu are dreptul la repararea pagubei persoana care, în cursul urmăririi penale sau al judecații, cu intenție sau din culpa grava a stânjenit sau a încercat sa stânjenească aflarea adevărului.

Persoanelor arătate în alin. 1 și 2, care înainte de arestare erau încadrate în munca, li se calculează la vechimea în munca și timpul cat au fost arestate, iar persoanelor arătate în alin. 1 li se calculează la vechimea în munca și timpul cat au executat pedeapsa la locul de muncă."

Articolul 505

"Acțiunea pentru repararea pagubei poate fi pornită de persoana indreptatita potrivit art. 504, iar după moartea acesteia poate fi continuată sau pornită de către persoanele care se aflau în întreținerea sa.

Acțiunea poate fi pornită în termen de un an de la rămânerea definitivă a hotărârii de achitare sau de la data ordonanței de scoatere de sub urmărire."

PROCEDURA ÎN FAȚA COMISIEI

31. Domnul Dalban a sesizat Comisia la data de 20 aprilie 1995. Invocand art. 6 alin. 1 și art. 10 din convenție, el s-a plans de caracterul inechitabil al procesului și de o încălcare a dreptului la libertatea de exprimare.

32. Comisia a reținut cererea (nr. 28.114/94) la data de 9 septembrie 1996. În raportul din 22 ianuarie 1998 (art. 31) a constatat în unanimitate ca a existat o încălcare a art. 10 și că nu a fost nevoie sa examineze dacă a avut loc și o încălcare a art. 6 alin. 1 (31 de voturi, împotriva un vot). Textul integral al opiniei Comisiei figurează în anexa la prezenta hotărâre*).

--------

Nota grefierului:

Concluzii prezentate Curții

33. Avocatul doamnei Dalban a invitat Curtea să constate încălcarea art. 10 din convenție și sa acorde clientei sale o despăgubire echitabila de 250 milioane lei pentru daune materiale și morale.

34. Guvernul a rugat Curtea, în principal, sa radieze cauza de pe rol, din moment ce vaduva reclamantului nu poate invoca, în opinia sa, un interes personal pentru continuarea procedurii. În subsidiar acesta nu contesta ca a avut loc o încălcare a art. 10 din convenție, dar invita Curtea sa radieze cauza, cu motivarea ca decizia Curții Supreme de Justiție din 2 martie 1999 ar fi reparat respectiva încălcare. În ceea ce privește capatul de cerere întemeiat pe art. 6 alin. 1 din convenție Guvernul cere Curții să constate ca aceste dispoziții nu au fost incalcate. În final solicita respingerea pretențiilor formulate de doamna Dalban în virtutea art. 41 din convenție.

ÎN DREPT

I. Cu privire la obiectul litigiului

35. Într-o scrisoare din data de 16 decembrie 1998 adresată Curții avocatul Popa a reclamat spargerea cabinetului sau de avocat și furtul unor documente care priveau cauza de fața, precum și interceptarea de către niște necunoscuți a doua scrisori adresate Curții.

36. Guvernul subliniaza faptul ca, "având în vedere obiectul cererii (.....)", plângerea avocatului este neîntemeiată.

37. Deoarece aceste capete de cerere nu au fost făcute cunoscute Comisiei în etapa admisibilității, ele nu pot face obiectul de examinare a Curții (a se vedea în special, mutatis mutandis, Hotărârea Janowski împotriva Poloniei din 21 ianuarie 1999, Colectie de hotărâri și decizii, 1999).

II. Cu privire la cererea de radiere de pe rol

38. În observațiile sale din data de 1 iunie 1999 adresate Curții Guvernul solicita radierea cauzei de pe rol, cu motivarea ca vaduva reclamantului, în memoriul sau din data de 31 august 1998, nu ar invoca, asa cum a făcut-o în cererea sa din data de 5 mai 1998, un interes personal pentru continuarea procedurii, ci s-ar referi la interesul defunctului sau soț.

39. Curtea constata mai întâi ca reclamantul a fost condamnat de instanțele române pentru calomnie prin presa. Ea considera ca vaduva domnului Dalban are un interes legitim pentru a se constată că a avut loc o încălcare a dreptului la libertatea de exprimare datorită condamnării acestuia.

Prin urmare cererea Guvernului, prin care se solicita radierea de pe rol a cauzei, trebuie respinsă. Curtea recunoaște calitatea procesuala a doamnei Dalban.

III. Cu privire la pretinsa încălcare a art. 10 din convenție

40. Conform susținerilor reclamantului condamnarea sa pentru calomnie a adus atingere dreptului sau la libertatea de exprimare, garantat de art. 10 din convenție, care prevede următoarele:

"1. Orice persoană are dreptul la libertatea de exprimare. Acest drept cuprinde libertatea de opinie și libertatea de a primi sau de a comunică informații ori idei fără amestecul autorităților publice și fără a tine seama de frontiere. Prezentul articol nu împiedica statele sa supună societățile de radiodifuziune, de cinematografie sau de televiziune unui regim de autorizare.

2. Exercitarea acestor libertăți ce comporta îndatoriri și responsabilități poate fi supusă unor formalități, condiții, restrangeri sau sancțiuni prevăzute de lege, care constituie măsuri necesare, într-o societate democratica, pentru securitatea naționala, integritatea teritorială sau siguranța publică, apărarea ordinii și prevenirea infracțiunilor, protecția sănătății sau a moralei, protecția reputației sau a drepturilor altora, pentru a împiedica divulgarea de informații confidențiale sau pentru a garanta autoritatea și imparțialitatea puterii judecătorești."

A. Cu privire la pierderea calității de "victima"

41. Curtea constata, în primul rând, ca decizia Curții Supreme de Justiție din 2 martie 1991, care a admis recursul în anulare al parchetului, a anulat cele doua hotărâri de condamnare aflate la originea cererii întemeiate pe art. 10 din convenție (a se vedea alin. 28 de mai sus).

42. În observațiile sale din data de 1 iunie 1999 Guvernul susține ca în ceea ce privește condamnarea reclamantului pentru calomnierea lui G.S. instanța suprema a pronunțat achitarea, considerând ca domnul Dalban actionase cu buna-credința. Aceasta concluzie, alături de posibilitatea pe care o avea vaduva de a recupera pe cale judiciară civilă daunele pretinse a fi fost suferite, constituie, conform Guvernului, o recunoaștere "în substanța a unei eventuale încălcări a convenției și permite din plin despăgubirea în conformitate cu dreptul intern". Guvernul invita prin urmare Curtea sa respingă cererea pentru pierderea calității de "victima".

În ceea ce privește condamnarea pentru calomnierea senatorului R.T. Guvernul subliniaza ca cele doua hotărâri care faceau obiectul recursului parchetului au fost casate de Curtea Suprema de Justiție "și, după o noua judecata, [aceasta] a pronunțat încetarea procesului penal ca urmare a decesului inculpatului". Considerând ca în acest mod a reparat pretinsa încălcare a art. 10 din convenție, Guvernul "lasă la aprecierea Curții" faptele respective.

43. Avocatul doamnei Dalban considera decizia Curții Supreme "un adevărat rechizitoriu la adresa" defunctului reclamant și "o apologie explicita a lui R.T.".

44. În Hotărârea sa Amuur împotriva Frantei din 25 iunie 1996 Curtea a reafirmat ca "o decizie sau o măsura favorabilă reclamantului nu este în principiu suficienta pentru a-și pierde calitatea de victima, decât dacă autoritățile naționale au recunoscut, în mod explicit sau în substanța, și apoi au reparat încălcarea convenției" (Culegere, 1996-III, pag. 8-46, alin. 36).

În cazul de fața, chiar dacă decizia Curții Supreme de Justiție, care a anulat hotărârile atacate cu motivarea ca reclamantul actionase cu buna-credința, pe baza unor documente oficiale privitoare la G.S. (a se vedea mai sus alin. 28), ar putea trece drept o recunoaștere în substanța a limitării nejustificate a "dreptului la libertatea de exprimare", Curtea apreciază ca decizia menționată nu constituie o reparatie adecvată în sensul propriei sale jurisprudente. Într-adevăr, pe de o parte, deși Guvernul citeaza art. 998 și 999 din Codul civil și art. 505 din Codul de procedură penală (a se vedea alin. 30 de mai sus), nu este clar dacă și prin ce mijloace doamna Dalban va putea obține vreo despăgubire. Pentru ca responsabilitatea civilă să fie angajata, calea deschisă de Codul civil prevede existenta unei culpe. Doamna Dalban afirma, fără a fi contrazisa de Guvern, ca trebuie plătită o taxa de timbru consistenta. În ceea ce privește calea prevăzută de Codul de procedură penală nu ar fi rezonabil să se solicite doamnei Dalban sa declanseze o noua procedura cu un final cel puțin incert, după ce cercetarea judecătorească s-a finalizat printr-o condamnare confirmată în recurs.

În ceea ce privește concluziile privindu-l pe senatorul R.T., inserate în decizia din data de 2 martie 1999, Curtea constata ca instanța suprema română a considerat intemeiata condamnarea reclamantului, întrucât acesta actionase în scopul creării unui prejudiciu, fără a verifica înainte informațiile publicate în articolele incriminate (a se vedea alin. 28 de mai sus). Decizia prin care s-a încetat procesul penal nu a fost pronunțată decât datorită decesului domnului Dalban. Este evident că nu exista nici o recunoaștere explicita sau implicita din partea autorităților naționale a încălcării art. 10.

45. În concluzie Curtea apreciază ca vaduva reclamantului poate să se pretindă "victima" în sensul art. 34 din convenție.

B. Cu privire la temeinicia plângerii

46. Nimeni nu contesta în fața Curții ca a existat o ingerinta a unei autorități publice în dreptul reclamantului la libertatea de exprimare, garantat de primul alineat al art. 10 din convenție, datorată condamnării în litigiu. Nu se poate contesta faptul ca ingerinta era "prevăzută de lege" și urmarea un scop legitim, "apărarea reputației (...) altora", și ca raspundea deci la doua dintre condițiile care permit ca ingerinta să fie considerată ca justificată din punct de vedere al alin. 2 al art. 10 din convenție. Curtea a făcut aceleași constatări pe care le-a făcut deja Comisia.

47. În ceea ce privește chestiunea de a ști dacă atingerea era necesară "într-o societate democratica", Curtea reaminteste ca, în conformitate cu jurisprudenta constanta, trebuie stabilit dacă atingerea în litigiu corespundea unei nevoi sociale imperioase, dacă era proporțională cu scopul legitim urmărit, dacă motivele invocate de autoritățile naționale pentru a o justifica sunt întemeiate și suficiente (a se vedea, între altele, Hotărârea Bladet Tromso și Stensaas împotriva Norvegiei din 20 mai 1999, Colectie de hotărâri și decizii, 1999). Curtea nu are sarcina de a se substitui instanțelor naționale, ci de a verifica din perspectiva art. 10, având în vedere toate circumstanțele cauzei, deciziile pe care acestea le-au pronunțat în virtutea puterii lor de apreciere (ibidem, alin. 60, și, printre altele, Hotărârea Fressoz și Roire împotriva Frantei din 21 ianuarie 1999, Colectie de hotărâri și decizii-I, 1999.

48. Articolele incriminate tratau un subiect de interes public: administrarea patrimoniului statului și modul în care oamenii politici își îndeplinesc mandatul. Primul articol dadea informații extrase din dosarele de cercetare penală ale direcției economice a poliției, punând în discuție gestionarea Întreprinderii Agricole de Stat "Fastrom", al carei director a fost G.S., R.T. fiind reprezentantul statului în consiliul de administrație. Al doilea articol menționa indemnizația primită în aceasta calitate de senatorul R.T., precum și faptul ca a folosit un autoturism pus la dispoziția sa de către societate (a se vedea pct. 13 și 14 de mai sus).

49. Pentru a se pronunța în cauza Curtea trebuie deci sa țină seama de un element deosebit de important: rolul esențial jucat de presa într-o societate democratica. Dacă presa nu trebuie să depășească anumite limite, îndeosebi în ceea ce privește reputația și drepturile celorlalți, precum și necesitatea de a împiedica divulgarea unor informații confidențiale, sarcina sa este totuși comunicarea, cu respectarea datoriilor și responsabilităților proprii, a informațiilor și ideilor referitoare la orice problema de interes general. Mai mult, Curtea este conștiență de faptul ca libertatea în domeniul presei scrise include, de asemenea, și recurgerea la o anume doza de exagerare, chiar de provocare. În cauze asemănătoare celei de fața marja de apreciere a autorităților naționale se circumscrie interesului unei societăți democratice de a permite presei să își joace rolul indispensabil de "caine de paza" și să își exercite aptitudinea de a da informații cu privire la problemele de interes general (Hotărârea în cauza Tromso și Stensaas împotriva Norvegiei, citata mai sus la alin. 59). Într-adevăr, este inadmisibil ca un ziarist sa nu poată formula judecati critice de valoare decât sub condiția demonstrării veridicitatii (Hotărârea Lingens împotriva Austriei din 8 iulie 1986, seria A nr. 103, pag. 28, alin. 46).

50. În acest caz Curtea constata, la fel ca și Comisia, că nu s-a făcut dovada ca faptele descrise în articole erau în totalitate false și ca serveau alimentarii unei campanii de defaimare a lui G.S. și a senatorului R.T. Articolele domnului Dalban nu se refereau la aspecte ale vieții particulare ale lui R.T., ci la comportamentul și atitudinea sa în calitate de ales al poporului (a se vedea alin. 13 și 14 de mai sus). Formulele folosite de reclamant pentru a-și exprima părerea asupra practicilor sus-numitului senator și asupra modului în care acesta și-a îndeplinit mandatul au fost considerate de instanțele naționale ca necorespunzătoare realității și deci calomnioase. În ceea ce îl privește pe G.S., acestea au apreciat ca neinceperea urmăririi penale dispusă de către parchet era suficienta pentru a stabili ca informațiile conținute în articole erau false, și aceasta fără să se fi examinat anterior probele furnizate de reclamant (a se vedea alin. 17 și 20 de mai sus).

51. Guvernul nu contesta concluzia Comisiei, conform căreia, avându-se în vedere chiar îndatoririle și responsabilitățile unui ziarist atunci când acesta se prevalează de dreptul pe care i-l garantează art. 10 din convenție (....), condamnarea reclamantului nu poate fi considerată ca "necesară într-o societate democratica".

52. Curtea ia act de aceasta și constata și ea ca, în raport cu scopul legitim urmărit, condamnarea penală a domnului Dalban la o pedeapsă cu închisoarea a constituit o încălcare disproportionata a dreptului la libertatea de exprimare a unui ziarist.

În consecința a existat o încălcare a art. 10 din convenție.

IV. Cu privire la pretinsa încălcare a art. 6 alin. 1 din convenție

53. Reclamantul afirma că nu a beneficiat de un proces echitabil din cauza faptului ca instanțele naționale nu au avut în vedere probele administrate în apărare, respectiv documentele oficiale care au servit ca sursa articolelor sale (a se vedea alin. 17 și 20 de mai sus). El invoca art. 6 alin. 1 care prevede următoarele:

"Orice persoană are dreptul la judecarea în mod echitabil, (....) de către o instanța (.....), care va hotărî (.....) asupra temeiniciei oricărei acuzatii în materie penală îndreptate împotriva sa (.....)"

54. Guvernul invita Curtea sa declare că nu a existat o încălcare a acestor dispoziții, deoarece "absenta unor trimiteri explicite la argumentele invocate de domnul Dalban" nu poate fi considerată o neexaminare a argumentelor sale. Faptul ca documentele în discuție au fost admise ca proba și depuse la dosar conduce la concluzia ca judecătorii naționali au examinat și au avut în vedere toate actele depuse de reclamant.

55. Având în vedere concluzia în ceea ce privește capatul de cerere întemeiat pe art. 10 din convenție, Curtea, la fel ca și Comisia, considera că nu este necesar ca examineze faptele reținute și din punct de vedere al art. 6 alin. 1.

V. Cu privire la aplicarea art. 41 din convenție

56. Conform art. 41 din convenție:

"Dacă Curtea declara ca a avut loc o încălcare a convenției sau a protocoalelor sale și dacă dreptul intern al Înaltei Părți contractante nu permite decât o inlaturare incompleta a consecințelor acestei încălcări, Curtea acorda părții lezate, dacă este cazul, o reparatie echitabila."

A. Despăgubiri

57. Doamna Dalban solicita acordarea sumei de 250 milioane lei românești (ROL) ca reparatie a prejudiciului moral cauzat de condamnarea care a condus la discreditarea defunctului sau soț și a prejudiciului material care ar decurge din pierderile suferite în urma dispariției revistei "Cronica Romascana". Ea precizează ca "această sumă reprezintă o recompensa minima, destinată exclusiv reaparitiei ziarului", și nu o sporire a averii personale.

58. Guvernul subliniaza în primul rând absenta oricărei legături de cauzalitate între pretențiile formulate și prejudiciul material pretins și considera ca suma indicată ar fi oricum exagerata. În ceea ce privește prejudiciul moral, simpla constatare a încălcării art. 10 din convenție ar constitui în sine o satisfactie echitabila suficienta. În privinta despăgubirilor la care a fost obligat reclamantul, Guvernul susține ca ele nu au fost niciodată achitate, reamintind posibilitatea pe care o are doamna Dalban de a le recupera printr-o acțiune civilă.

59. Curtea impartaseste punctul de vedere al Guvernului cu privire la pretinsul prejudiciu material. În ceea ce privește daunele morale, ea considera, dimpotriva, ca reclamantul și vaduva sa au suferit un asemenea prejudiciu care nu poate fi reparat suficient prin simpla constatare a încălcării. În cauza, decesul domnului Dalban, intervenit înaintea introducerii de către parchet a recursului în anulare, este un element care trebuie luat în considerare la evaluarea prejudiciului. Ținând seama de rata ridicată a inflației în România, Curtea va exprima suma acordată în franci francezi (FRF), convertibili în lei românești la cursul zilei. Curtea acorda doamnei Dalban 20.000 FRF. În ceea ce privește al treilea argument al Guvernului Curtea se limitează să constate ca doamna Dalban nu solicita rambursarea despăgubirilor la care a fost obligat reclamantul, cu atât mai mult cu cat ele nu au fost plătite (a se vedea alin. 22 de mai sus).

B. Taxe și cheltuieli

60. Reclamantul a beneficiat de asistența judiciară în fața Comisiei și apoi a Curții, iar vaduva sa nu a solicitat rambursarea unor taxe și cheltuieli suplimentare.

C. Dobânzi

61. Curtea considera necesar sa retina dobânzile legale aplicabile în Franța la data adoptării prezentei hotărâri, adică 3,47% pe an.

PENTRU ACESTE MOTIVE, CURTEA, ÎN UNANIMITATE:

1. Hotărăște ca mostenitoarea reclamantului are calitatea de a se substitui în drepturile sale.

2. Hotărăște ca vaduva reclamantului poate să se pretindă "victima" în sensul art. 34 din convenție.

3. Hotărăște ca a avut loc o încălcare a art. 10 din convenție.

4. Hotărăște că nu se impune examinarea cauzei din punct de vedere al art. 6 alin. 1.

5. Hotărăște:

6. Respinge celelalte cereri privind acordarea de despăgubiri.

Redactată în limbile franceza și engleza, apoi pronunțată în ședința publică la Palatul Drepturilor Omului din Strasbourg la data de 28 septembrie 1999.

Luzius Wildhaber,

președinte

Paul Mahoney,

grefier adjunct

--------