În vederea clasificarii creditelor și a plasamentelor, a constituirii și/sau a regularizării provizioanelor specifice de risc de credit băncile au obligația sa dispună de metode adecvate de organizare a informatiei și de proceduri care să le permită:
a) izolarea din soldul fiecărui cont dintre cele prevăzute la art. 1 lit. e) și f) (conturi ale operațiunilor de credit și plasament) a unui extras care:
1 - sa păstreze un element informațional de identificare a documentului justificativ al operațiunii de credit sau plasament în urma căreia a fost înregistrată suma extrasa, pe baza căruia să fie posibila selectarea tuturor extraselor aferente operațiunii respective și prin intermediul căruia să poată fi regasita și păstrată temporar, la nivelul extrasului, valoarea determinata a următoarei caracteristici aferente operațiunii respective de credit sau plasament:
1.1. atribut care să indice dacă au fost/nu au fost inițiate proceduri judiciare față de contractul de credit sau plasament;
2. sa păstreze valori determinate pentru caracteristicile necesare (sau pe baza cărora se determina cele necesare) pentru încadrarea într-o categorie de risc de credit, respectiv pentru:
2.1. caracteristicile, dintre cele prevăzute la art. 2 lit. a), aplicabile în cazul operațiunilor de credit sau plasament (respectiv cele prevăzute pentru categoria "alte creanțe"), cu respectarea următoarelor precizări:
2.1.1. valorile determinate ale caracteristicilor aferente entitatii de risc, prevăzute la art. 2 lit. a) pct. 1*) a doua liniuța, nu vor fi păstrate permanent la nivelul extrasului (vor fi doar regasite prin intermediul codului entitatii de risc și păstrate temporar în vederea încadrării într-o categorie de risc de credit);
2.1.2. valoarea caracteristicii prevăzute la art. 2 lit. a) pct. 1.3 va fi determinata, în funcție de data scadentei de la pct. 2.1, ori de câte ori este necesară încadrarea într-o categorie de risc de credit;
2.1.3. valoarea caracteristicii de echivalenta prevăzute la art. 2 lit. a) pct. 1.6 va fi determinata, de asemenea, ori de câte ori este necesară încadrarea într-o categorie de risc de credit;
3. sa păstreze temporar valori determinate ale următoarelor caracteristici, necesare în vederea efectuării operațiunii de clasificare:
3.1. caracteristici aferente entitatii de risc [acestea vor fi adăugate inițial caracteristicilor entitatii de risc, prevăzute la art. 2 lit. a) pct. 1*) liniuța a doua, iar în aceasta etapa, vor fi doar regasite prin intermediul codului entitatii de risc și păstrate temporar la nivelul extrasului, în vederea efectuării operațiunii de clasificare];
3.1.1. sectorul de activitate (bancar/nebancar);
3.1.2. atribut care să indice dacă au fost/nu au fost inițiate proceduri judiciare față de entitatea de risc;
4. sa păstreze temporar simbolul contului din cadrul căruia este izolata suma extrasa, precum și:
4.1. valoarea determinata a caracteristicii care indica din ce grupa face parte contul respectiv: conturi bilantiere reprezentând principal/conturi bilantiere reprezentând dobânda/conturi din afară bilanțului, reprezentând principal;
5. sa păstreze elementul informațional care permite izolarea, din cadrul contului, a sumei extrase (de exemplu: numărul de ordine al unei rate aferente unui credit etc.);
6. sa păstreze temporar gradul de risc de transformare în credit, determinat, în cazul în care suma este extrasa dintr-un cont de activ din afară bilanțului, prin aplicarea în mod corespunzător a prevederilor art. 3 lit. g) din Normele Băncii Naționale a României nr. 8/1999 (sumele aferente elementelor de activ din afară bilanțului, rezultate în urma operațiunilor de credit, extrase din conturile de înregistrare a angajamentelor de finanțare, vor avea gradul de risc de transformare în credit 100%, iar cele extrase din conturile de înregistrare a angajamentelor de garanție vor avea gradul de risc de transformare în credit 50%);
Notă *) A se vedea explicatia de la asterixul din pag. 6.
7. sa păstreze temporar gradul de risc de credit de ultim rang - grad de risc de credit stabilit prin interpretarea criteriilor prezentate în anexa nr. 1a) la Normele Băncii Naționale a României nr. 8/1999, luând în considerare doar caracteristicile prevăzute în cazul operațiunilor de credit sau plasament la pct. 2. Practic stabilirea gradului de risc de credit de ultim rang se realizează prin compararea caracteristicilor necesare pentru încadrarea într-o categorie de risc de credit (dintre cele prevăzute la pct. 2) cu fiecare dintre înregistrările tabelului din anexa nr. 1, până la intalnirea unei înregistrări echivalente și preluarea gradului de risc de credit aferent acesteia;
8. sa păstreze temporar rubrici în vederea înregistrării expunerilor elementare (fiecare dintre sumele aferente celor 4 grade de risc de credit - 0%, 20%, 50% și 100%);
9. sa păstreze temporar suma extrasa în rubrica corespunzătoare gradului de risc de credit de ultim rang;
10. sa păstreze temporar un atribut care să indice serviciul datoriei - acest atribut va fi calculat în funcție de data scadentei prevăzute la pct. 2.1, astfel: în cazul în care data scadentei este mai mica decât data calendaristică aferentă operațiunii de clasificare, serviciul datoriei va avea o valoare egala cu numărul de zile calendaristice scurse de la data scadentei, altfel, va avea valoarea zero (serviciul datoriei va avea valoarea zero în cazul angajamentelor de finanțare, angajamentelor de garanție, angajamentelor de finanțare și de garanție indoielnice, al creanțelor curente și atașate, inclusiv în cazul în care acestea sunt înregistrate la creanțe indoielnice, al creanțelor atașate creanțelor restante și indoielnice);
11. sa păstreze temporar o rubrica de calcul;
Avându-se în vedere necesitatea regularizării provizioanelor specifice de risc de credit înregistrate anterior operațiunii de clasificare curente, exista situații în care este necesară menținerea unor extrase cu valoare zero (de exemplu, în cazul unei creanțe pentru care au fost constituite provizioane specifice de risc de credit și care a fost achitată în perioada scursa între operațiunile de clasificare).
În acest context sunt de menționat și situațiile apărute pe seama transferării dintr-un cont în altul a unei sume pentru care au fost înregistrate provizioane specifice de risc de credit. În acest sens, în măsura în care este posibil, în cazul în care suma respectiva este transferata integral, vor fi actualizate informațiile care permit asocierea provizioanelor specifice de risc de credit cu suma transferata, iar în cazul în care este transferata numai o parte din suma respectiva vor fi determinate nivelurile provizioanelor specifice de risc de credit aferente fiecăreia dintre sumele rezultate, cea rămasă și cea transferata, iar informațiile care permit asocierea provizioanelor specifice de risc de credit cu suma transferata vor fi actualizate. Altfel, pentru a fi evitata situația în care provizioanele specifice de risc de credit înregistrate rămân fără obiect, pentru primul caz menționat anterior va fi menținut un extras ce va avea valoarea zero. De exemplu, în cazul transferării integrale la creanțe restante a unei creanțe curente pentru care au fost înregistrate provizioane specifice de risc de credit se va menține un extras cu valoare zero, urmând ca, în cadrul operațiunii de regularizare a provizioanelor specifice de risc de credit, nivelul acestora să fie adus la nivelul necesarului (respectiv, la valoarea zero); totodată pentru suma transferata se vor constitui provizioane specifice de risc de credit până la concurenta nivelului necesar;
b) selectarea, din cadrul conturilor de activ bilantiere prevăzute la art. 1 lit. e) pct. 2 și la art. 1 lit. f) pct. 1, a tuturor extraselor al căror element informațional de identificare a documentului justificativ al operațiunii, prevăzut la lit. a) pct. 1, este comun;
c) selectarea, din cadrul conturilor de activ bilantiere [prevăzute la art. 1 lit. e) pct. 2 și la art. 1 lit. f) pct. 1] și al celor de activ din afară bilanțului [prevăzute la art. 1 lit. e) pct. 1] a tuturor extraselor al căror element informațional de identificare a documentului justificativ al operațiunii, prevăzut la lit. a) pct. 1, este comun;
d) izolarea din soldul fiecărui cont dintre cele prevăzute la art. 1 lit. g) alin. 2 (conturi aferente garanțiilor primite) a unui extras, care:
1. sa păstreze un element informațional de identificare a documentului justificativ aferent operațiunii de acceptare de garanții în urma căreia a fost înregistrată suma extrasa;
2. sa păstreze valori determinate pentru caracteristicile necesare (sau pe baza cărora se determina cele necesare) pentru încadrarea într-o categorie de risc de credit a părții garantate a elementului/elementelor de activ din bilanț sau din afară bilanțului, respectiv pentru caracteristicile prevăzute la art. 2 lit. b), cu respectarea următoarelor precizări:
2.1. valorile determinate ale caracteristicilor aferente entitatii de risc potențiale, prevăzute la art. 2 lit. b) pct. 1*) prima liniuța, nu vor fi păstrate permanent la nivelul extrasului (vor fi doar regasite prin intermediul codului entitatii de risc potențiale și păstrate, temporar, în vederea încadrării într-o categorie de risc de credit);
3. sa păstreze elementul informațional care permite izolarea din cadrul contului a sumei extrase;
4. sa păstreze valori determinate pentru următoarele caracteristici care indica dacă, prin garanția respectiva:
4.1. sunt/nu sunt garantate sumele evidentiate în conturi bilantiere reprezentând principal aferent creditului garantat;
4.2. sunt/nu sunt garantate sumele evidentiate în conturi din afară bilanțului, reprezentând principal aferent creditului garantat;
4.3. sunt/nu sunt garantate sumele reprezentând dobânzi aferente creditului garantat;
e) asigurarea, prin intermediul unei tabele de corespondente, a legăturilor dintre elementele informationale de identificare ale documentelor justificative aferente operațiunilor de credit, pe de o parte, și elementele informationale de identificare ale documentelor justificative aferente operațiunilor de acceptare de garanții, pe de altă parte, astfel încât să poată fi efectuate următoarele selectii:
1. pentru un element informațional de identificare a documentului justificativ aferent unei operațiuni de credit:
1.1. toate elementele informationale de identificare ale documentelor justificative aferente operațiunilor de acceptare de garanții care garantează operațiunea de credit prevăzută la pct. 1;
2. pentru un element informațional de identificare a documentului justificativ aferent unei operațiuni de acceptare de garanții:
2.1. toate elementele informationale de identificare ale documentelor justificative aferente operațiunilor de credit garantate prin operațiunea de acceptare de garanții prevăzută la pct. 2;
f) efectuarea în cadrul selecției prevăzute la lit. e) pct. 2 a următoarelor operațiuni:
1. selectarea tuturor extraselor al căror element informațional de identificare a documentului justificativ aferent operațiunii de acceptare de garanții prevăzut la lit. e) pct. 2 este comun, din cadrul conturilor de pasiv bilantiere [prevăzute la art. 1 lit. g) alin. 2 pct. 1.1], al conturilor de pasiv din afară bilanțului [prevăzute la art. 1 lit. g) alin. 2 pct. 1.2] și al contului de evidenta tehnico-operativă [prevăzut la art. 1 lit. g) alin. 2 pct. 2.1];
2. selectarea unui extras, dintre cele prevăzute la pct. 1, iar în cadrul acestuia:
2.1. selectarea unui element informațional de identificare a documentului justificativ aferent unei operațiuni de credit, dintre cele prevăzute la lit. e) pct. 2.1, iar în cadrul acestuia:
2.1.1. selectarea tuturor extraselor al căror element informațional prevăzut la pct. 2.1 este comun, din cadrul conturilor de activ bilantiere [prevăzute la art. 1 lit. e) pct. 2 și la art. 1 lit. f) pct. 1] și al conturilor de activ din afară bilanțului [prevăzute la art. 1 lit. e) pct. 1];
2.1.2. selectarea, dintre extrasele prevăzute la pct. 2.1.1, a celor garantate [prin realizarea corespondentei dintre valorile caracteristicilor prevăzute la lit. d) pct. 4.1, 4.2 și 4.3, aferente extrasului de la pct. 2, și valoarea caracteristicii prevăzute la lit. a) pct. 4.1, aferentă fiecărui extras prevăzut la pct. 2.1.1];
2.1.3. totalizarea extraselor selectate la pct. 2.1.2 și reținerea sumei obținute;
2.2. reluarea operațiunilor prevăzute la pct. 2.1 pentru fiecare dintre elementele informationale de identificare ale documentelor justificative aferente operațiunilor de credit prevăzute la lit. e) pct. 2.1 (mai puțin pentru elementul informațional deja selectat);
2.3. obținerea unui total general din sumele prevăzute la pct. 2.1.3;
2.4. reluarea operațiunii prevăzute la pct. 2.1;
2.4.1. reluarea operațiunii prevăzute la pct. 2.1.1;
2.4.2. reluarea operațiunii prevăzute la pct. 2.1.2;
2.4.3. selectarea unui extras, dintre cele prevăzute la pct. 2.4.2, iar în cadrul acestuia:
2.4.3.1. calcularea ponderii în totalul general obținut la pct. 2.3, aplicarea acesteia asupra sumei aferente extrasului prevăzut la pct. 2 și reținerea sumei rezultate în rubrica temporară de calcul [prevăzută pentru extrasul în cauza la lit. a) pct. 11];
2.4.3.2. determinarea, unde este cazul, a valorii pentru caracteristica de echivalenta prevăzută la art. 2 lit. c) pct. 1.4;
2.4.3.3. determinarea gradului de risc de credit final grad de risc de credit aferent părții garantate a elementului de activ din bilanț sau din afară bilanțului, stabilit prin interpretarea criteriilor prezentate în anexa nr. 1a) la Normele Băncii Naționale a României nr. 8/1999, luându-se în considerare doar acele criterii care se referă la elemente de activ din bilanț sau din afară bilanțului, garantate. Practic stabilirea gradului de risc de credit final se realizează prin compararea caracteristicilor necesare pentru încadrarea într-o categorie de risc de credit aferentă extrasului de la pct. 2.4.3 [prevăzute pentru acesta la lit. a) pct. 2], la care se adauga cele aferente extrasului de la pct. 2 [prevăzute pentru acesta la lit. d) pct. 2], cu fiecare dintre înregistrările tabelului din anexa nr. 1, până la intalnirea unei înregistrări echivalente și preluarea gradului de risc de credit aferent acesteia;
2.4.3.4. compararea gradului de risc de credit final cu gradul de risc de credit al rubricii "Grad de risc 100%", iar:
- în cazul în care acesta este mai mic:
2.4.3.4.1. determinarea sumei celei mai mici dintre suma înregistrată în rubrica temporară de calcul și suma înregistrată în rubrica "Grad de risc 100%";
2.4.3.4.2. adăugarea sumei obținute la pct. 2.4.3.4.1 la rubrica al carei grad de risc de credit este echivalent cu gradul de risc de credit final;
2.4.3.4.3. diminuarea sumei înregistrate în rubrica temporară de calcul și a sumei înregistrate în rubrica "Grad de risc 100%" cu suma obținută la pct. 2.4.3.4.1;
2.4.3.4.1. neexecutarea etapei prevăzute la pct. 2.4.3.5;
2.4.3.5. reluarea etapelor prevăzute la pct. 2.4.3.4, inlocuind rubrica "Grad de risc 100%", pe rând, cu rubricile "Grad de risc 50%", "Grad de risc 20%" și "Grad de risc 0%";
2.4.4. reluarea operațiunilor prevăzute la pct. 2.4.3 pentru fiecare dintre extrasele selectate la pct. 2.4.2 (mai puțin pentru extrasul deja selectat);
2.5. reluarea operațiunilor prevăzute la pct. 2.4 pentru fiecare dintre elementele informationale de identificare ale documentelor justificative aferente operațiunilor de credit, prevăzute la lit. e) pct. 2.1 (mai puțin pentru elementul informațional deja selectat);
3. reluarea operațiunilor prevăzute la pct. 2 pentru fiecare dintre extrasele selectate la pct. 1 (mai puțin pentru extrasul deja selectat);
g) selectarea, din cadrul conturilor de activ bilantiere [prevăzute la art. 1 lit. e) pct. 2 și la art. 1 lit. f) pct. 1] și al celor de activ din afară bilanțului [prevăzute la art. 1 lit. e) pct. 1], a tuturor extraselor pentru care valoarea codului entitatii de risc, prevăzută la lit. a) în cadrul pct. 2.1, este comuna, iar în cadrul acestei selectii:
1. încadrarea într-o anumită categorie de clasificare*) pe baza valorii caracteristicii privind sectorul de activitate al entitatii de risc (bancar/nebancar), prevăzută la lit. a) pct. 3.1.1, și a următoarelor criterii aplicate simultan:
1.1. cel mai slab serviciu al datoriei;
1.2. inițierea de proceduri judiciare stabilită pe baza a cel puțin unuia dintre următoarele elemente:
1.2.1. existenta a cel puțin unui extras la care atributul prevăzut la lit. a) pct. 1.1 sa indice dacă au fost/nu au fost inițiate proceduri judiciare față de contractul de credit sau plasament;
1.2.2. valoarea caracteristicii prevăzute la lit. a) pct. 3.1.2 indica inițierea de proceduri judiciare față de entitatea de risc;
Notă *) În vederea optimizarii metodologiei se va realiza direct încadrarea globală a tuturor extraselor selectate, fără a se mai stabili categorii individuale de clasificare.
2. atasarea categoriei de clasificare tuturor extraselor selectate;
3. selectarea tuturor extraselor din cadrul conturilor bilantiere de activ, iar la fiecare dintre extrasele selectate:
3.1. atasarea coeficientului de provizionare corespunzător, conform tabelului nr. 3 din anexa la Regulamentul Băncii Naționale a României nr. 2/2000;
h) izolarea din soldul fiecărui cont dintre cele prevăzute la art. 1 lit. h) (conturi de provizioane specifice de risc de credit) a unui extras care să păstreze:
1. elementul informațional de legătură, comun extraselor selectate la lit. b) [prevăzut pentru acestea la lit. a) pct. 1];
2. simbolul contului aferent extrasului rectificat [prevăzut pentru acesta la lit. a) pct. 4];
3. elementele informationale care permit izolarea extrasului rectificat din cadrul contului în care este înregistrat [prevăzute pentru acesta la lit. a) pct. 5];
i) selectarea, din cadrul conturilor de activ bilantiere [prevăzute la art. 1 lit. e) pct. 2 și la art. 1 lit. f) pct. 1] și al celor de pasiv rectificative [prevăzute la art. 1 lit. h)], a tuturor extraselor al căror element informațional de legătură, prevăzut la lit. a) pct. 1, este comun, iar în cadrul acestei selectii:
1. selectarea tuturor extraselor din cadrul conturilor de activ bilantiere;
2. selectarea tuturor extraselor din cadrul conturilor de pasiv rectificative și atasarea de rubrici pentru cele 4 grade de risc de credit (0%, 20%, 50%, 100%), precum și a unei rubrici temporare de calcul;
3. selectarea unui extras dintre cele prevăzute la pct. 1, iar în cadrul acestuia:
3.1. stabilirea necesarului de provizionat, prin:
3.1.1. utilizarea, ca baza de calcul, a expunerii ajustate [suma obținută prin totalizarea expunerilor elementare, înregistrate în cadrul rubricilor aferente gradelor de risc de credit ca urmare a parcurgerii etapelor prevăzute la lit. f), ponderate în funcție de gradul lor de risc de credit], în cazul următoarelor categorii de clasificare: "standard", "în observatie", "substandard" și "indoielnic";
3.1.2. utilizarea, ca baza de calcul, a expunerii neajustate [suma obținută prin totalizarea expunerilor elementare, înregistrate în cadrul rubricilor aferente gradelor de risc de credit ca urmare a parcurgerii etapelor prevăzute la lit. f), neponderate în funcție de gradul lor de risc de credit], în cazul categoriei de clasificare "pierdere";
3.2. selectarea unui extras, dintre cele prevăzute la pct. 2, pentru care elementele prevăzute la lit. h) pct. 2 și 3 sunt identice cu cele prevăzute, pentru extrasul de la pct. 3, la lit. a) pct. 4 și 5, iar în cazul în care:
3.2.1. exista un astfel de extras:
3.2.1.1. determinarea diferenței de regularizat, prin compararea necesarului de provizionat (prevăzut la pct. 3.1) cu nivelul existent, și, în consecința:
- în cazul în care suma necesarului de provizionat este mai mare decât suma existenta, determinarea diferenței ce urmează să fie provizionata, prin includere pe cheltuieli;
- în cazul în care suma existenta este mai mare decât suma necesarului de provizionat, determinarea diferenței ce urmează să fie reluată pe venituri;
3.2.1.2. regularizarea sumei extrase, prin modificarea acesteia cu diferența pozitiva sau negativa, după caz, determinata la pct. 3.2.1.1;
3.2.1.3. preluarea în rubrica temporară de calcul a sumei rezultate în urma regularizării;
3.2.1.4. aplicarea prevederilor pct. 3.3;
3.2.2. nu exista un astfel de extras:
3.2.2.1. crearea unei înregistrări care să conțină următoarele informații:
- elementul informațional de legătură, comun extraselor selectate potrivit lit. i);
- simbolul contului de origine al extrasului prevăzut la pct. 3;
- elementele informationale care au permis izolarea extrasului prevăzut la pct. 3 din cadrul contului sau de origine;
- suma ce urmează să fie inclusă pe cheltuieli în vederea constituirii provizionului specific de risc de credit, prin preluarea necesarului de provizionat (prevăzut la pct. 3.1);
3.2.2.2. atasarea de rubrici pentru cele 4 grade de risc de credit (0%, 20%, 50%, 100%) la înregistrarea creata, precum și o rubrica temporară de calcul;
3.2.2.3. preluarea în rubrica temporară de calcul a sumei prevăzute la pct. 3.2.2.1 liniuța a patra;
3.2.2.4. aplicarea prevederilor pct. 3.3;
3.3. aplicarea prevederilor art. 3 lit. f) din Normele Băncii Naționale a României nr. 8/1999, prin parcurgerea următoarelor etape:
3.3.1. compararea sumei preluate în rubrica temporară de calcul cu expunerea elementara evidențiată la rubrica "Grad de risc 100%" a extrasului prevăzut la pct. 3, și, în consecința:
- în cazul în care suma preluată în rubrica temporară de calcul este mai mica sau egala, evidentierea acestei sume la rubrica "Grad de risc 100%" aferentă provizionului specific de risc de credit și neexecutarea etapei prevăzute la pct. 3.3.2;
- în cazul în care expunerea elementara evidențiată la rubrica "Grad de risc 100%" a extrasului prevăzut la pct. 3 este mai mica, evidentierea acestei sume la rubrica "Grad de risc 100%", aferentă provizionului specific de risc de credit și, concomitent, scăderea acesteia din suma preluată în rubrica temporară de calcul;
3.3.2. reluarea etapei prevăzute la pct. 3.3.1 pentru fiecare dintre rubricile "Grad de risc 50%", "Grad de risc 20%" și "Grad de risc 0%";
4. reluarea operațiunilor prevăzute la pct. 3 pentru fiecare dintre extrasele selectate la pct. 1 (mai puțin pentru extrasul deja selectat);
j) selectarea, în cadrul fiecăruia dintre conturile elementelor de activ din bilanț [prevăzute la art. 1 lit. e) pct. 2, la art. 1 lit. f) pct. 1], conturile elementelor de activ din afară bilanțului [prevăzute la art. 1 lit. e) pct. 1] și conturile elementelor de pasiv rectificative [prevăzute la art. 1 lit. h)], a tuturor extraselor care au în comun același cod al entitatii de risc, precum și același grad de risc de transformare în credit (în cazul elementelor de activ din afară bilanțului) și totalizarea expunerilor elementare în cadrul fiecăreia dintre rubricile aferente gradelor de risc de credit, în vederea obținerii evidentelor extracontabile prevăzute la art. 2 lit. b) pct. 1 (pentru conturile de activ reprezentând credite și plasamente și pentru cele de pasiv rectificative aferente acestora) și, respectiv, pct. 2 (pentru conturile pe activ în afară bilanțului reprezentând credite) din Normele Băncii Naționale a României nr. 8/1999.